ISTORIOGRAFIE ~i f. 1) Ramura a stiintei istorice care studiaza izvoarele istorice. 2) Totalitate a scrierilor istorice dintr-o anumita perioada. 3) Totalitate a lucrarilor istorice privitoare la o problema. [G.-D. istoriografiei; Sil. -ri-o-gra-] /<fr. historiographie

caciula (-ci), s. f. – 1. Mot de pene la unele pasari. – 2. Obiect de pus pe cap, caracteristic taranului, facut din blana de miel sau de oaie, cu parul pe din afara. – 3. Palarie. – 4. Prin sinecdoca, individ, cap. – 5. Partea carnoasa a ciupercii. – 6. Capac metalic care protejeaza fitilul la lampa cu petrol. – 7. Accent circumflex. – 8. Acoperis de paie deasupra stogurilor de fan. – Mr., megl. catiula. Origine obscura, dar cu siguranta expresiva. Prezenta unor cuvinte ca ciocirlan „pasare motata”, ciocirlau „bot”, pare a atesta contaminarea temei expresive cioc „plisc”, cu coc „obiect rotund”, si in acelasi timp existenta unei forme *ciocirla, cu r expresiv ca infix, cf. cocirla. Pentru forma simpla, fara r, care trebuia sa fie *ciocila sau *ciocula se poate avea in vedere o metateza caciula, ca in gamalie ‹ magalie, ciocan › cocean, etc. Oricum, nu este probabila o der. de la lat. Puscariu, Lr., 179, il considera cuvint autohton si Graur, BL, V, 92, afirma ca nu poate proveni din lat. Explicatiile care s-au incercat pina acum nu sunt suficiente (o prezentare deja invechita in Jb., XV, 108). Este putin probabila der. din alb. indicata de Cihac, II, 715 (cf. Meyer 190; Treimer, ZRPh., XXXVIII, 392; Rosetti, II, 112); contrariul pare mai sigur. Philippide, II, 702, indica numai ca termenul este „obscur”, in timp ce Puscariu, Lat. ti, 53, pleca de la un lat. *cat- cu suf. -cula. Pentru Berneker 466 si Sandfeld 94, este cuvint balcanic de origine incerta. Pascu, Suf., 248, sugereaza un lat. *catteula, de la *cattea „pisica”, pe cit de artificios pe atit de improbabil. In sfirsit, Vasmer, Jagic-Festschrift, Berlin 1908, 273, explica sb. kosulja prin lat. casula; ipoteza dificila, imbunatatita in parte de Scriban, Arhiva, XXVIII, 238 (urmat de Pascu, I, 60 si REW 1752), care sugereaza lat. casibula, var. de la casubula. Plecind de la acelasi etimon, Popa-Lisseanu, Limba romana in izvoarele istorice medievale, Bucarest, 1940, 25, a propus gr. ϰασοῦλα, pe care Giuglea, Dacor., X, 111, datorita unor dificultati fonetice, il transforma intr-un lat. *caciubla sau *caciulla, extrem de improbabil. Der. caciular, s. m. (persoana care face caciuli; porecla a soldatilor infanteristi, in razboiul din 1877); caciulat, adj. (cu caciula; motat); caciulata, adj. (oaie cu multa lina pe cap); caciuleala, s. f. (adulare, umilinta); caciuli, vb. (a aduna, a se umili); caciulie, s. f. (mot de pene; miner; bulb de usturoi sau de ceapa). Probabil provin din rom. alb. keculj(e) „mot”, keculjer „ciocirlan”, keculoń „a avea urechile cazute”, ngr. ϰατσοῦλα „boneta” (care ar putea deriva si de la lat. casula, cf. Meyer, Neugr. St., IV, 29), ϰατσοῦλι „creasta cocosului”, ϰατσουλιέρι „ciocirlan”; bg. kacula „boneta; mot”, kaculat „motat”, kaculka „boneta”, kaculja se „a-si pune pe cap” (cf. Candrea, Elemente, 402; Romansky 108; Capidan, Raporturile, 202); mag. kacsul(y)a „palarie”; kacsulia „capra alba cu capul negru” (cf. cacior).

ADUNAREA STARILOR, institutie medievala de stat care cuprindea pe reprezentantii tuturor claselor si categoriilor sociale privilegiate. Comuna tuturor statelor, avea atributii politice, juridice, militare, administrative si fiscale. In izvoarele istorice apare cu numele de Sfatul tarii, Adunarea obsteasca, Dieta tarii s.a.

CRONOGRAF¹, cronografe, s. n. Scriere cu caracter popular care reprezinta o sinteza a istoriei generale, alcatuita pe baza izvoarelor istorice combinate cu legende biblice si populare. Cronograful lui Moxa. [Var.: hronograf s. n.] – Din ngr. hronografos.

CRONOGRAF¹ ~e n. Scriere cu caracter popular in care se expune istoria universala (pe baza de izvoare istorice, legende religioase, laice, etc.). /<ngr. chronographos

izvor, izvoare, s. n. 1. Apa subterana care iese sau tasneste la suprafata pamantului; fantana. 2. Loc de unde izvoraste la suprafata pamantului un izvor (1), o apa curgatoare; inceputul unui rau; obarsie. 3. Sursa de lumina sau de caldura. 4. Fig. Lucru din care provine ceva; origine (a unui lucru); sursa. 5. Document, text original (istoric, stiintific). – Din sl. izvoru.

ARHEOLOGIE (‹ fr. {i}; {s} gr. arkhaios „vechi” + logos „studiu”) s. f. Ramura specializata a stiintei istorice, avind ca obiect colectarea, ordonarea si interpretarea vestigiilor materiale din trecutul istoric al omenirii. A. este principalul izvor pentru cunoasterea istoriei (preistoriei) si a civilizatiilor antice in lipsa stirilor scrire. Metodele de cercetare ale a. sint: practice (de descoperire pe teren) si teoretice (de ordonare si interpretare a materialului descoperit). A. ca stiinta s-a constituit in sec. 17, cind s-a trecut la o cercetare sistematica si la interpretarea vestigiilor antice ca marturii sau argumente in sprijinul datelor oferite de izvoarele scrise. In sec. 18 are loc explorarea sistematica a unor vechi centre antice, creindu-se primele santiere si scoli arheologice nationale. Primele sapaturi arheologice sistematice de pe terit. Romaniei s-au facut in sec. 19, creatorul scolii nationale de arheologie fiind. V. Parvan.

COMISIUNEA ISTORICA A ROMANIEI, comisie stiintifica infiintata in 1910 de catre Spiru Haret, cu scopul de a publica izvoarele istoriei nationale. A functionat pina in 1938; a editat „Buletinul Comisiunii istorice a Romaniei”.

ANA COMNENA (1083-c. 1153), istoric bizantin. Fiica imparatului Alexios I Comnenul, caruia i-a consacrat opera ei „Alexiada” (evenimentele din anii 1068-1118), izvor pretios si pentru istoria Romaniei.

ACT s. 1. document, dovada, hartie, izvor, inscris, piesa, (inv. si pop.) scris, (inv. si reg.) scrisoare, (inv.) carte, izvod, incredintare, ravas, sinet, tescherea, uric, zapis. (Numeroase ~ atesta acest fapt istoric.) 2. document, hartie, legitimatie. (Rog, prezentati ~ele!) 3. v. fapta. 4. eveniment. (~ul Unirii.) 5. (TEATRU) (inv.) perdea. (Drama in 5 ~.)

CAPROSU, Ioan (n. 1934, Mitoc, jud. Botosani), istoric roman. Prof. univ. la Iasi. Specialist in istoria evului mediu romanesc („O istorie a Moldovei prin relatiile de credit”, „Iasul vechilor ziduri”, in colab.). Editor de izvoare.

CORFUS, Ilie (1909-1981, n. Fratautii Vechi, jud. Suceava), istoric roman. Cercetari consacrate relatiilor romano-polone („Mihai Viteazul si polonii”) ca si agriculturii si relatiilor agrare („Agricultura Tarii Romanesti in prima jumatate a secolului al 19-lea”). Editor de izvoare.

AUVERGNE [overn], prov. istorica in partea central-sudica a Frantei, in zona Masivului Central Francez. Oras pr.: Clermont-Ferrand. Expl. de huila, min. de plumb, fier. Cereale, sfecla de zahar; viticultura si pomicultura. Turism, izvoare naturale (Vichy).

ARMBRUSTER, Adolf (n. 1941, Talmaciu, jud. Sibiu), istoric sas din Romania. Stabilit in Germania. Contributii la cunoasterea istoriei medievale a romanilor si a raporturilor dintre romani si sasi („Romanitatea romanilor – istoria unei idei”, „Daco-romano-saxonica”, „Spatiul carpato-danubian in izvoarele din Europa centrala si apuseana in sec. X-XVI”, in lb. germ.).

CERNOVODEANU, Paul (1927-2006, n. Bucuresti), istoric roman. Cercetari consacrate relatiilor Tarilor Romane cu Anglia si S.U.A. in sec. 18-19: „Imaginea <lumii noi> in Tarile Romane si primele lor relatii cu Statele Unite ale Americii pina in 1859”; „Relatiile comerciale romano-engleze in contextul politicii orientale a Marii Britanii (1803-1878)”. Editor de izvoare externe (colectia „Calatori straini despre Tarile Romane”).