FORMA s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. Dispozitie legala de procedura. ◊ Viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

ACUSTIC, -A, acustici, -ce, adj., s. f. I. Adj. Care emite, transmite sau receptioneaza sunete, care apartine acusticii (II 1), privitor la acustica. ◊ Nervi acustici = a opta pereche de nervi cranieni. Tub acustic = tub lung care serveste la transmiterea vocii pe nave, in puturi minere etc. Cornet acustic = dispozitiv cu ajutorul caruia se receptioneaza sunete si se inlesneste perceperea lor. II. S. f. 1. Parte a fizicii care se ocupa cu studiul producerii, propagarii si receptionarii sunetelor. ◊ Acustica arhitecturala = ramura a acusticii care studiaza fenomenele legate de propagarea undelor acustice in incaperi. 2. Calitatea de a inlesni o (buna) auditie. – Din fr. acoustique.

CADERE, caderi, s. f. Faptul de a cadea. 1. Deplasare, miscare de sus in jos a unui lucru, coborare spre pamant sub efectul gravitatiei. ◊ Cadere de apa = diferenta de nivel intre doua puncte ale unui curs de apa; (concr.) masa de apa care cade de la o oarecare inaltime; cascada, cataracta. ♦ Lasare in jos a unui lucru care continua sa fie in parte sustinut. ♦ Deplasare a unui organ din pozitia sa normala. Caderea muschilor. ** Diferenta dintre valorile pe care le ia o marime in doua puncte diferite. Cadere de potential. ** (Med.; in sintagma) Cadere de tensiune = coborare a tensiunii arteriale sub limita normala. 2. Desprindere a unei parti componente dintr-un organism. 3. Rasturnare a unui corp; surpare. 4. Fig. Ocupare, cucerire. Caderea Cartaginei. 5. Fig. Insucces, nereusita. 6. Competenta, drept. Nu e in caderea lui sa ma judece. 7. Nereusita, esec. – V. cadea.

CANTARE, (II) cantari, s. f. I. Actiunea de a canta si rezultatul ei. II. 1. Cantec (de lauda, bisericesc etc.); muzica. ♦ Sunet caracteristic (placut) scos de diverse pasari si insecte. 2. Compozitie literara cu caracter laudativ. – V. canta.

DATA, date, s. f. I. Timpul precis (exprimat in termeni calendaristici) cand s-a produs sau urmeaza sa se produca un eveniment. ♦ Indicatia acestui timp pe un act, pe o scrisoare etc. (pusa la intocmirea lor). II. Fiecare dintre numerele, marimile, relatiile etc. care servesc pentru rezolvarea unei probleme sau care sunt obtinute in urma unei cercetari si urmeaza sa fie supuse unei prelucrari. – Din fr. date.

IISOARA, iisoare, s. f. Diminutiv al lui ie. – ie + suf. -isoara.

RUSALie, rusalii, s. f. 1. (La pl.) Sarbatoare religioasa crestina, cu stravechi origini mitologice, provenind din ritualuri de pomenire a mortilor, care cade la 50 de zile dupa Pasti. 2. (In mitologia populara) Fiinta fantastica, asemanatoare cu ielele, reprezentata ca o zana rea, care dezlantuie furtuni, schilodeste pe oameni sau le ia mintile. 3. (Entom.) Larva acvatica a insectei Ephemeride Polingenia, care se gaseste mai ales in Dunare, constituind hrana principala a cegii; p. ext. efemera. – Din sl. rusalija.

ULEia, uleiez, vb. I. Tranz. (Rar) A unge, a imbiba, a impregna cu ulei²; a oloi³. [Pr.: -le-ia. – Var.: (reg.) oleia vb. I.] – Din ulei².

ULEieRE, uleieri, s. f. (Rar) Actiunea de a uleia si rezultatul ei. [Pr.: -le-ie-] – V. uleia.

UNIVERS, universuri, s. n. 1. Lumea in totalitatea ei, nemarginita in timp si spatiu, infinit de variata in ce priveste formele pe care le ia materia in procesul dezvoltarii ei; cosmos. 2. Globul pamantesc; parte populata a globului pamantesc (impreuna cu tot ce se afla pe el); locuitorii globului pamantesc. ♦ Mediul, cercul, lumea imediata in care traieste cineva sau ceva: domeniu material, intelectual sau moral. – Din fr. univers, lat. universum.

POLEiaLA, poleieli, s. f. 1. Faptul de a polei²; (concr.) strat subtire de metal (pretios) cu care se poleieste² un obiect. ♦ Foaie subtire de staniol folosita ca ambalaj, mai ales pentru unele articole alimentare. ♦ Fig. Ceea ce incearca sa dea un aspect bun, frumos, valoros unor lucruri lipsite de valoare; stralucire aparenta; lustru, spoiala. 2. Cizelare, slefuire, lustruire a unui obiect sau, fig., a unei opere literare, stiintifice etc. [Pr.: -le-ia-] – Polei² + suf. -eala.

POTCOAVA, potcoave, s. f. Piesa din otel, aproximativ in forma de semicerc, care se fixeaza cu caiele pe copitele animalelor de tractiune, pentru protejarea lor la mers. ◊ Loc. adv. In potcoava = in forma de semicerc. ◊ Expr. Cauta (sau umbla dupa) potcoave de cai morti ori cauta (sau umbla) dupa cai morti, sa le ia potcoavele = umbla dupa lucruri imposibil de obtinut sau de gasit. A-si lepada (sau a sta sa-i pice) potcoavele = a muri sau a fi pe moarte. ♦ Piesa de otel, aproximativ in forma de semicerc, care se fixeaza pe tocurile bocancilor si ale cizmelor pentru a le proteja. – Din bg. podkova, scr. potkova.

FAZA, faze, s. f. Fiecare dintre etapele distincte din evolutia unui proces din natura sau din societate; fiecare dintre starile succesive ale unei transformari. ♦ Fiecare dintre aspectele succesive pe care le iau Luna si unele planete, determinate de orientarea pe care o au fata de Pamant partile din suprafata lor iluminate de Soare. ♦ Fiecare dintre circuitele componente ale unui sistem de circuite electrice. ♦ (Fiz.) Argument al unei marimi care variaza sinusoidal in timp si care caracterizeaza marimea in orice moment. ◊ (In expr.; fam.) A fi pe faza = (a fi atent si) a actiona prompt, la momentul potrivit. – Din fr. phase.

DRES¹, dresuri, s. n. (Pop.). I. Actiunea de a drege si rezultatul ei. II. (Concr.) 1. Fard, cosmetic, suliman. 2. (La pl.) Mirodenii, condimente. III. (Concr.; la pl., in forma direse) Denumire data actelor de cancelarie domneasca emise in tarile romane. [Var.: dires s. n.] – V. drege.

REOTROPISM, reotropisme, s. n. Tropism propriu organismelor acvatice fixate, prin care ele iau o pozitie determinata in raport cu curentul apei. [Pr.: re-o-] – Din fr. rheotropisme.

INFORMATie s. 1. comunicare, instiintare, stire, veste. (O ~ de mare importanta.) 2. v. stire. 3. (inv.) cuvant. (N-a primit ~iile lui.) 4. referinta, relatie. (Ce ~ii imi poti da despre ...?) 5. v. nota. 6. v. documentare. 7. v. sursa. 8. v. indicatie.

INAINTAS s. 1. v. predecesor. 2. ascendent, (pop.) mos. (~ii lui pe linie paterna.) 3. (SPORT) atacant. (Un ~ marcheaza golul victoriei.)

PUI s. I. 1. (pop.) fat. (~ul iepei.) 2. prasila, progenitura, (Mold.) tinc, (inv.) prasitura. (Pisica cu ~ii ei.) *3. (reg.) catel. (~ul unei insecte.) 4. v. copil. II. v. pernuta.

STRADANie s. 1. cazna, chin, efort, fortare, munca, osteneala, sfortare, silinta, straduinta, truda, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) straduiala, straduire, (pop.) canoneala, (reg.) strapat, (prin Munt.) moranceala, (Mold. si Transilv.) zoala, (inv.) caznire, nevointa, osteninta, sforta, stra-danuinta, stradanuire. (~ lui a fost incununata de succes.) 2. efort, incercare, osteneala, sfortare, silinta, straduinta. (Toate ~iile lui au fost zadarnice.) 3. v. perseverenta. 4. v. harnicie.

dezuleiere s. f. (sil. -le-ie-; mf. dez-), g.-d. art. dezuleierii

uleia vb. (sil. -le-ia), ind. prez. 1 sg. uleiez, 3 sg. si pl. uleiaza, l pl. uleiem (sil. -le-iem); conj. prez. 3 sg. si pl. uleieze; ger. uleind

uleiere s. f. (sil. -le-ie-), g.-d. art. uleierii; pl. uleieri

uliu s. m. [-liu pron. -liu], art. uliul; pl. ulii, art. uliii (sil. -li-ii)

BOU ~i m. 1) Taur castrat, folosit ca animal de tractiune si, mai ales, pentru carne. ◊ A lucra ca un ~ a lucra mult si din greu. A scoate (pe cineva) din ~ii lui a scoate (pe cineva) din fire; a enerva. ~ii ara, caii mananca se spune in cazul cand unii muncesc, iar altii trag foloase. A-si baga (sau a-si pune) ~ii in jug (sau in plug) cu cineva a colabora cu cineva. 2) fig. depr. Barbat prost. 3): ~-de-balta (sau -de-apa) a) specie de broaste cu pete rosii sau galbene pe pantece; b) specie de batlan cu gatul alb si cu penajul galben-verzui pe spate si negru pe cap. ~-de-mare peste marin, de talie mica, de culoare cafenie sau cenusie-inchisa. ~-de-noapte bufnita. ~ul-domnului a) radasca; b) buburuza. [Monosilabic] /<lat. bovus

CATRAFUSE f. pl. pop. Obiecte de uz personal, in special de imbracaminte, lipsite de valoare; buleandra; boarfa. ◊ A-si lua ~le a) a-si aduna lucrurile, pregatindu-se de plecare; b) a pleca repede si pe furis de undeva; a o sterge. /Orig. nec.

POTCOAVA ~e f. 1) Piesa semiovala de metal care se fixeaza (prin caiele) pe copitele cailor sau ale altor animale de tractiune pentru protejare. ◊ A cauta (sau a umbla dupa) ~e de cai morti sau a cauta (sau a umbla) dupa cai morti pentru a le lua ~ele a-si pierde timpul, cautand lucruri imposibil de gasit. 2) Piesa asemanatoare fixata pe tocul unor obiecte de incaltaminte. /<bulg. podkova, sb. potkova

PRIMUL ~a (~ii,~ele) num. ord. si substantival (in opozitie cu ultimul) Care ocupa locul indicat in ordinea numararii de numarul unu; cu care se incepe enumerarea; care precede pe al doilea; intai. ◊ In ~ rand intai de toate. /<lat. primus

BALEia vb. I. tr. A parcurge cu un fascicul electronic suprafata ecranului luminescent al unui tub catodic. [Pron. -le-ia. / < fr. balayer, cf. balai – matura].

BALEieRE s.f. (Fiz.) Actiunea de a baleia. [Pron. -le-ie-. /< baleia].

GEOSCOPie s.f. Pretinsa arta de a prezice viitorul prin studierea culorilor pe care le iau asfintitul si rasaritul Soarelui. [Gen. -iei. / < fr. geoscopie, cf. gr. ge – pamant, skopein – a examina].

OCUPARE s.f. Actiunea de a ocupa si rezultatul ei; luare in stapanire. [< ocupa].

OSCAR s.n. Premiu cinematografic acordat de Academia Statelor Unite si constand dintr-o statueta de aur, care se atribuie anual, la Hollywood, celor mai mari talente ale anului. [< fr., it., engl. oscar < Oscar – nume cu etimologie bazata pe un echivoc: secretarul Academiei, vazand omul care purta statueta, il lua drept propriul sau unchi, Oscar, pe care il astepta; un ziarist care l-a auzit spunand: „iata-l pe Oscar”, anunta ca premiile se numeau Oscar].

barem adv. – Macar, cel putin, batar. – Var. baremi, barim. Tc. barim (Roesler 588; Seineanu, II, 38; Lokotsch 245; Ronzevalle 44), care provine din per. bari. Din tc. a intrat si in ngr. μπάρεμος, bg. bare, alb. bari, sb. barem, barim. Cihac, II, 479, il deriva gresit din mag. bar.

blat (-ti), s. m. – (Arg.) Tovaras, amic. Rus. blat „mita” (Unbegaun, BL, IX, 103), cf. po blatu „in mod ilegal”, blatnoi „de jargon”. Iordan, BF, II, 208, il relationa direct cu germ. Blatt „foaie” cf. Graur, BL, VI, 141. – Der. blatui, vb. (Arg., a cadea la invoiala).

boaita (boaite), s. f. – Animal, lighioana; termen injurios, al carui sens real a disparut in parte, si care se aplica in mod curent vitelor, si preotilor. Origine necunoscuta; probabil este legat de mag. (secui) bojti „stat” (DAR). Cihac, II, 483 il considera identic cu mag. bujto, cf. buiac. Scriban il deriva de la hoaita, pe care nu il cunoastem, si acesta de la hoit „stirv”: ipoteza seducatoare, dar greu de sustinut in ce priveste fonetismul. Termenul a intrat in limba literara, dar pare a fi pop. numai in Mold. – Der. boitar, s. m. (Trans., cioban, porcar), care a patruns in mag. bojtar. Dupa Diculescu, elementele, 446, acest ultim cuvint provine din gr. *βοηυήρ, de la βοηυέω „a ajuta”.

boarfa (boarfe), s. f. – Peste mic de riu, dintr-o specie nedeterminata. Sas. buerwan ‹ germ. Barbe, dupa Lacea, Dacor., III, 478; Iordan, BF, II, 192, il identifica cu boarfe „cirpe”.

bolozan (-ne), s. n. – Nava, corabie. Origine necunoscuta. Seineanu, II, 57, il deriva din tc. bolozan; insa cuvintul nu apare in dictionarele turcesti, cf. Loebel 237 si DAR. Cuvint rar, inv. Cf. sb. bolozan „trompeta”.

bruft (brufturi), s. n. – Varuit, spoire cu lapte de var. Tc., per. abruft „actiunea de a uda podeaua cu apa” (Bogrea, Dacor., IV, 706). Cihac, II, 19, il pune in legatura cu pol. obrzucic, din sl. rjutiti „a zacea”. – Der. bruftui (var. bruftului), vb. (a varui; a brusca); bruftu(lu)iala, s. f. (varuit; dojana, cearta). Iordan, BF, II, 192, considera bruftui drept creatie expresiva; in ce ne priveste, credem ca este expresiva numai adaugarea grupului lu, la var.

but (buturi), s. n. – Numai in expresia in butul cuiva = in ciuda cuiva. Sl., dar lipseste veriga de legatura imediata; cf. pol. buta „orgoliu”, sb., cr. buciti se „a turba”, pe care Cihac, II, 36, il citeaza ca sursa directa a rom. Inv.

caleasca (calesti), s. f. – Trasura eleganta, pe arcuri foarte flexibile. – Mr. caleasca. Cuvintul a putut intra in rom. pe mai multe cai, deoarece apare in multe limbi europene. Pare a fi de origine ceha, kolesa (de la kolo „roata”), de aici germ. Kalesche, it. calessa, fr. caleche (› sp. calesa). Cf. pe de alta parte, tc. kaleska, bg. kaliaska, mag. kalicka, pol. kolasa, rus. koljaska. In rom. pare sa fi intrat din tc. sau din rus. (din bg., dupa Conev; insa istoria cuvintului bg. nu este clara; din mag. dupa Galdi, Dict., 112). Meyer, Neugr. St., II, 74, il deriva din rom. ngr. ϰαλιάσϰα.

cange (cangi), s. f. – 1. Cirlig. – 2. Bucata de pinza groasa pe care unii croitori o folosesc spre a-si fixa pe genunchi materialul pe care il lucreaza. – 3. Gheara. – Var. cance, canga, gance. – Mr. gance, megl. candze. Tc. kance (Seineanu, II, 84; Lokotsch 1056; Ronzevalle 150), cf. ngr. ϰάντζα, sg. kanga. Cuvint obscur, pe care Corominas, II, 657, il considera de origine sp. si intrat in tc. pe filiera italiana.

PERSIFLARE s.f. Actiunea de a persifla si rezultatul ei; luare in ras, bataie de joc; persiflaj. [< persifla].

chiciura s. f. – Promoroaca. Bg. kicur (Conev 75; DAR); mai ales in Munt. Se confunda cu bg. kicor „ciorchine” – Der. inchiciuri (var. inchiciura), vb. (a se acoperi de chiciura). Cicura, s. f. (chiciura), pe care Cihac, II, 52, il pune in legatura cu ceh. cikor, trebuie sa fie o forma cu metateza a aceluiasi cuvant.

REOTROPISM s.n. Tropism propriu unor plante acvatice, prin care ele iau o pozitie determinata in raport cu curentul apei; reotaxie. [< fr. rheotropisme, cf. gr. rheos – curent, tropos – intoarcere].

clenci (clenciuri), s. n. – 1. Creanga cu bifurcatiile taiate partial de care se pot agata obiecte diverse. – 2. Bifurcatie a coarnelor cerbului. – 3. Ciot de creanga. – 4. Mecanism cu clichet. – 5. Limba de catarama. – 6. Clanta de usa. – 7. Incurcatura, tertip, dificultate. – Megl. clinci. Origine necunoscuta, cu exceptia faptului de a fi vorba de o creatie din familia lui clant. Cihac, II, 61, il punea in legatura cu sl. kljuci „cheie”; Capidan, Dacor., III, 1008, cu bg. klecka „aschie” si DAR presupune o contaminare a acestor cuvinte cu bg. klince „cui de potcoava”. – Der. clenciuros (var. inv. clincios), adj. (noduros). DAR pune in legatura cu clenci adj. inclincit (imperecheat; se spune despre ciini).

cobilt interj. – Imita zgomotul apei rascolite sau agitate. – Var. cogilt, gogilt, interj. (imita zgomotul cu care inghit mincarea unele persoane care maninca urit). Creatie expresiva, cf. hiltic, hilt, ghiort, zgiltii, sobiltic, care exprima aceleasi idei. – Der. cobiltii, vb. (a agita, a amesteca un lichid), pe care DAR urmindu-l pe Cihac, II, 66, il pune in legatura cu sl. kolebati „a agita”; scobiltii, vb. (a agita, a amesteca); gogilti, vb. (a inghiti mincarea cu zgomot).

UNIVERS s.n. 1. Lumea in totalitatea ei, nemarginita in timp si in spatiu, infinit de variata in ceea ce priveste formele pe care le ia materia in procesul dezvoltarii ei; cosmos. 2. Globul terestru, Pamantul. 3. (Fig.) Cerc ingust al vietii cuiva; mediu. 4. Populatie in cadrul unei operatii statistice. [Pl. -suri. / < fr. univers, it. universo, engl. univers, cf. lat. universus].

dauna (daune), s. f. – Paguba, prejudiciu. Se considera in general der. de la lat. damnum (sec. XIX), cu fonetismul ca in scamnum › scaun, si cu f. de la paguba (Philippide, Principii, 66; Tiktin; Candrea; Scriban); insa aceasta explicatie nu este satisfacatoare, deoarece cuvintul apare pentru prima oara la scriitorii romantici (Negruzzi, Alecsandri), care nu aveau suficienta pregatire filologica pentru a-si imagina sau simti astfel de analogii. Puscariu 488-490 crede ca este vorba de un cuvint traditional din fondul latin (cf. REW 2348), si Philippide, II, 639 il pune in legatura cu alb. demoń „a dauna”; lipsesc insa dovezi cu privire la uzul sau. Cuvintul necesita un studiu care deocamdata nu exista. – Der. dauna, vb. (a dauna, a prejudicia); daunator, adj. (daunator); daunos, adj. (lacom, daunator); desdauna, vb. (a despagubi), pe baza fr. dedommager.

dedetel (dedetei), s. m. – Anemona (Anemona pulsatilla). – Var. dedita, deditel. Sl. dedu „bunic”, dedica „bunicut” (Spitzer, Dacor., III, 649; Candrea; Scriban), pe baza aspectului florii, cf. numele sau german graues Bergmannchen. Cihac, II, 90, il pune gresit in legatura cu dada „doica”. – Der. deditiu, adj. (Mold., albastru ca cerul).

druete (-eti), s. m. Par, bita. Origine necunoscuta. Dupa Diculescu 482, din gr. δρῦς; Rosetti, II, 116, il pune in legatura cu alb. dru „lemn”.

ea (ele), – pron. – Pronume personal de pers. 3 sing. f.; tine locul persoanei despre care se vorbeste. – Mr. ea, ia, megl. ea, istr. io. Lat. illa (Puscariu 764; REW 4266). Pl. ele ‹ illae, gen. ei ‹ illaei (pl. lor ‹ illorum), acuz. o ‹ *eaua ‹ illam. Cf. el, iele.

fedeles (-se), s. n. – 1. Vas acoperit. – 2. Plosca. – 3. Dans popular care se danseaza in ajunul nuntii. Mag. fedeles „cu capac”, de la fedel „cuvertura” (DAR; Galdi, Dict., 89). Cihac, II, 497, il punea gresit in legatura cu vadra, prin intermediul mag. veder. – Der. fedelesi, vb. (Arg., a lega strins, a lega de miini). – Din mag. fedo provine fedeu, s. n. (Trans., capac).

CARBONIFER, -A I. adj. 1. (despre terenuri, roci) care contine zacaminte de carbune. 2. referitor la carbunele de pamant, la extractia si prelucrarea lui. II. adj., s. n. (din) penultima perioada a paleozoicului, in care s-au format bogate zacaminte de carbuni. (< fr. carbonifere)

CENTROID I. s. n. punct din spatiu care se misca cu o viteza egala cu viteza medie a obiectelor ceresti din vecinatatea lui. II. s. f. curba, loc geometric al centrului instantaneu de rotatie in raport cu sistemul de referinta mobil sau fix, respectiv rostogolirea si baza. (< engl. centroid)

GEOSCOPie s. f. pretinsa arta de a prezice viitorul prin studierea culorilor pe care le iau asfintitul si rasaritul Soarelui. (< fr. geoscopie)

MULA vb. I. tr. 1. a da forma unui material plastic prin presare in tipare sau in matrite. ◊ (fig.) a modela, a fasona. 2. a scoate in relief, a contura corpul omenesc sau o parte a lui. II. refl. (despre haine etc.) a lua perfect forma corpului. (< fr. mouler)

NEOGRAMATIC, -A I. adj. scoala ~a = curent lingvistic care sustine principiul regularitatii absolute a schimbarilor fonetice, analogia ca factor principal in crearea formelor noi si necesitatea studierii limbilor moderne si a dialectelor lor. II. s. m. adept al acestei scoli. (dupa fr. neo-gramairien, germ. Junggrammatiker)

UNIVERS s. n. 1. lumea in totalitatea ei, nemarginita in timp si in spatiu, infinit de variata in ceea ce priveste formele pe care le ia materia in procesul dezvoltarii ei; cosmos. 2. lumea locuita; globul terestru. 3. cerc ingust al vietii cuiva; mediu in care se traieste. 4. camp, domeniu de activitate, de preocupari. 5. populatie in cadrul unei operatii statistice. (< fr. univers, lat. universum)

WAGNERiaN, -A I. adj. propriu lui Wagner si muzicii lui. II. s. m. f. adept, admirator al muzicii lui Wagner. (< fr. wagnerien)

jula (jule), s. f. – Femeie, muiere. Tig. zuli, guli (Graur, BL, V, 68). Legatura pe care o stabileste DAR cu mag. suli „rau” pare gresita. – Der. julan, s. m. (barbat afemeiat); juleaica, s. f. (femeie), pe care Bogrea, Dacor., II, 899, il punea in legatura cu numele Zuleica, cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 173; juleandra (var. suleandra, ciuleandra), s. f. (femeie, muiere), cu suf. expresiv -andra, cf. buleandra, fleand(u)ra, dupa Graur, BL, IV, 198, la un tig. *guνlengero, de la guνli „femeie”); ciuleandra, adv. (hoinarind, umblind creanga).

lagum (lagumuri) s. n. – Mina, galerie sau pasaj subteran. – Var. lagim. Mr. lagame. Tc. lagum, lagim (Seineanu, II, 232; Cihac, II, 589: Lokotsch 1288), cf. ngr. λαγούμι, alb. lagem, bg. lagam. Sec. XVII, inv. Lagonita, s. f. (inv., depozit, bolta), pe care Cihac, II, 163, il deriva din sl. legalinica „sfert, patrat”, este un simplu dim. de la lagum. – Der. lagumgiu, s. m. (inv., miner), din tc. lagumci.

marafet (marafeturi), s. n. – 1. (Inv.) Indeminare, dibacie. – 2. (Inv.) Intermediere, mijloc, organ. – 3. Truc, viclesug. – 4. Capcana, cursa, prefacatorie, intriga. – Mr. murafete, megl. murafet. Tc. marifet, din arab. mả rifa (Roesler 598; Seineanu, II, 247; Lokotsch 1418), cf. ngr. μαραφέτι „mijloc”, alb. marifet, bg. murafet si rus. marafety podpuskati „a-si bate joc”, pe care Vasmer, II, 98 il considera de origine obscura si care pare a proveni din rom. – Der. marafetos, adj. (viclean, inselator); marafetui, vb. refl. (a se purta).

mazil (mazili), s. m. – 1. (Inv.) Destituit, dat afara din functie sau serviciu. Se spunea despre principii destituiti de sultan, ca si despre demnitarii concediati; acestia din urma formau o clasa aparte, de boieri supusu unui regim special de dari. – 2. Boier. – Var. (Mold.) mazil. Tc. mazul, din arab. ma‘zul (Seineanu, II, 253; Roesler 598; Lokotsch 1450). Sec. XVII. – Der. mazilesc, adj. (nobil); mazili, vb. (a destitui, a da afara; a expulza); mazilie, s. f. (destituire, exil); mazilime, s. f. (reuniune de mazili). Rus. de S. mazil „proprietar”, pe care Vasmer, II, 88 il considera de origine mai putin clara, provine din rom.

meria (-ii, -at), vb. refl. – (Olt.) A se cosi la picioare (despre animale de calarie). Sb. merati „a lovi (rufele pentru a le spala)”. Dupa Scriban, din sb. meriti „a masura”. Poate relationat cu meriu, adj. (Munt., greoi, amortit); merintic, adj. (Munt., greoi, amortit), pe care Cihac, II, 192, il lega de sl. mrutvu „mort”.

nicoreata (nicorete), s. f. – Varietate de ciuperci (Lentinus cochleatus). Origine necunoscuta. Cihac, II, 216, il pune in legatura cu sl. niknoti „a incolti”. – Var. nicorete, s. m. (ciuperci comestibile, Thicholoma Georgii, Clitopilus prunus).

priu (-ie), adj. – (Bou) patat cu alb. Origine incerta. Ar putea fi vorba de lat. prῑvus „caracteristic” (Tiktin), dar semantismul nu este clar. – Der. prian (var. prior), adj. (tarcat cu alb), pe care Cihac, II, 290 il punea in legatura in mod putin convingator cu slov. prizan „pestrit” si Scriban cu sb. prijan „prieten”. Pric, adj. (Olt., patat cu alta culoare), pare a fi var. a aceluiasi cuvint; a fost pus in legatura de Diculescu, elementele, 457, cu gr. ποιϰίλος „pestrit”. Pentru prior, Pascu, Arch. Rom., VI, 264, propunea un lat. *priulus.

sahaidac (-ce), s. n. – Teaca, tolba de sageti. – Var. sahaidac. Tc. saydak (Seineanu, II, 101), prin intermediul pol., rut. sahajdak (Tiktin), rus. sagaidak. Sahaidan, s. n. (Trans., leagan portabil) este o simpla var. – Der. saidacar (var. sahaidacar, saidacar), s. m. (curelar), pe care Cihac, II, 322, il pune in legatura cu pol. siodełko „scaun”.

sbiera (zbier, zbierat), vb. – A mugi, a rage, a racni, a oracai. – Var. zbiera. Mr. azghir(are), megl. zber(ari). Lat. *verrāre, de la verres „vier” (Puscariu 1392; Tiktin; Candrea; Puscariu, Dacor., I, 414; cf. Corominas, I, 448), cf. sp. berr(e)ar, port. berrar. Este mai putin probabila der. din lat. bēlāre (Cipariu, Arhiv., 82; Cihac, I, 244; Philippide, Principii, 39; Pascu, I, 49; Scriban), desi trecerea lui ē › ie nu pare posibila. Der. sbierat (var. sbierat, zbieret, zbierat), s. n. (racnet); sbierator, adj. (care zbiara); sbieratura, s. f. (tipat).

smida (-de), s. f. – 1. Hatis, desis de padure tinara. – 2. Despadurire, padure taiata. Origine necunoscuta. Nu este probabila der. din sl. sviteti „a scapara, a fulgera” (Cihac, II, 338, il interpreteaza ca „padure incendiata de trasnet”). Cu atit mai putin convingatoare este explicatia bazata pe ngr. σημύδα „mesteacan” (Bogrea, Dacor., III, 736; cf. Scriban). Nu e sigur daca-i vorba de un cuvint identic cu cel anterior; poate are legatura cu smirdar. – Der. smidarie, s. f. (Trans., desime); smidos, adj. (des, dens).

tilinca (-ci), s. f. – 1. Clopotel. – 2. Fluier, trisca. – Var. telinca, titili(n)c(a), (ti)tilinga, Trans. pipilinca. Creatie expresiva, cf. talanga, sp. tilin. – Der. tilinca (var. telinca), vb. (a cinta din tilinca; a suna tilinca). Mag. tilinka, pe care Cihac, II, 533, il propune ca etimon al rom. si rut. tylynka provin din rom. – Cf. tilisca, trisca.

tivic (-curi), s. n. – Lat, coarda. Origine necunoscuta. Der. din tc. tevfik „sfirsit” (Scriban) este improbabila. Trebuie sa fie cuvint identic cu tivig, s. n. (Banat, stinghie). – Der. tivilinca, s. f. (intrument primitiv pentru a impleti laturi de par de cal sau de capra); tivilichi, s. n. (pieptar, corset); tivilichie, s. f. (pieptar), cuvinte pe care Seineanu, II, 363 le explica pornind de la ilic „pieptar” cu primul element obscur.

tugu interj. – Chemare, serveste mai ales pentru porci. – Var. Trans. tugule. Creatie expresiva, cf. tiugu (var. tiucu), interj. (chemare pentru pasari), cica, cicio, interj. (chemare pentru porci). Se pronunta cu virful buzelor, de unde der. tuguia, vb. (a ascuti, a face virf; a face buzele ca pentru a suge; refl., a se subtia, a avea virf), pe care Cihac, II, 537, il lega de mag. csucsozni „a face virf”; tugui, s. n. (mot, virf; pisc, culme). Tuhai, vb. (a maltrata) in Mold. pare sa fie acelasi cuvint. Tugulea, s. m., este numele unui personaj fictiv din unele povesti pentru copii.

ARGUS (in mitologia greaca), monstru cu o suta sau o mie de ochi, din care jumatate ramineau de veghe atunci cind dormea. Insarcinat de Hera sa o pazeasca de rivala ei, Io, metamorfozata in vaca, a fost ucis de Hermes, la porunca lui Zeus. Drep recunostinta, Hera i-a mutat nenumaratii ochi pe coada paunului. Simbol al vigilentei neobosite.

valiu s. m., art. valiul; pl. valii, art. valiii (-li-ii)

valiu s. m., art. valiul; pl. valii, art. valiii (-li-ii)

CA³ interj. (Reg.) ia! ei! Ci ca ho... voinice, prea o iei repede! (DelAVRANCEA). – Lat. quam.

ageamiu, -ie (ea dift.) adj. (turc. agami si agemi, d. ar. agemi, Pers. Nearab, barbar, grosolan; ngr. atzamis). Fam. Novice, incepator, fara experienta. – Si ha-; in Mold. agemiu.

aleatoriu, -ie (ea 2 sil.) adj. (lat. aleatorius, d. alea, zar, cub cu care arunci la joc). Supus intimplarii: asigurarile-s contracte aleatorii, un pescar care vinde din ainte [!] ceia ce va prinde dintr' o aruncatura de plasa face o vinzare aleatorie. Adv. In mod aleatoriu.

ORGANIZATia DE SOLIDARITATE A POPOARelOR DIN ASia, AFRICA SI AMERICA LATINA (in sp.: Organizacion de Solidaridad de los Pueblos de Africa, Asia y America Latina – O.S.P.A.A.A.L.), organizatie internationala neguvernamentala, cu sediul la Havana (Cuba), creata in 1966, in scopul unirii, coordonarii si incurajarii miscarilor de eliberare nationala din cele trei continente si inlaturarii oricaror forme de discriminare rasiala. La activitatile ei iau parte organizatii nationale din 80 de tari (1984).

ORGANIZATia DE SOLIDARITATE A POPOARelOR AFRO-ASiaTICE (in engl.: Afro-Asian People’s Solidarity – A.A.P.S.O.), organizatie internationala neguvernamentala, cu sediul la Cairo (Egipt), creata in 1957, ca un for de legatura intre popoarele Africii si Asiei, in scopul asigurarii dezvoltarii lor economice, sociale si culturale si coordonarii luptei impotriva imperialismului, colonialismului, neocolonialismului si rasismului. La activitatile ei iau parte comitete nationale sau organizatii nationale din 75 de tari (1984).

Alcmaeon, fiul prezicatorului Amphiaraus si al lui Eriphyle. Cind Amphiaraus, constrins de sotia sa, a fost nevoit sa plece in razboiul impotriva cetatii Thebae, de unde stia ca nu se va mai intoarce, el l-a insarcinat pe Alcmaeon sa-l razbune, ucigind-o pe Eriphyle si pornind o noua expeditie impotriva acestei cetati. Alcmaeon indeplineste dorinta tatalui sau. el participa la expeditia epigonilor, iar la intoarcere isi omoara mama. Urmarit de erinii, Alcmaeon se refugiaza la curtea regelui Phegeus si se purifica mai tirziu, casatorindu-se cu fiica acestuia, Arsinoe (sau Alphesiboea), careia-i daruieste colierul si vesmintul Harmoniei, cu care fusese corupta odinioara Eriphyle. Din pricina matricidului savirsit, pamintul tarii a incetat insa sa mai dea rod. Oracolul consultat cere ca Alcmaeon s-o porneasca din nou in pribegie, pentru a obtine purificarea definitiva de la riul Achelous. Zeul riului il purifica dindu-i-o in casatorie pe fiica sa, Callirrhoe. Conditia este insa ca Alcmaeon sa-i aduca lui Callirrhoe darurile facute lui Arsinoe. Intorcindu-se sa le ia, sub pretext ca vrea sa le daruiasca templului de la Delphi, Alcmaeon este descoperit si ucis. Moartea lui va fi razbunata mai tirziu de propriii lui fii, nascuti cu Callirrhoe, care-i omoara la rindul lor pe ucigasi.

Cacus, fiul zeului Vulcanus, era un gigant vestit pentru tilhariile lui, care salasluia intr-o pestera, pe muntele Aventinus. Incercind sa fure si sa ascunda acolo o parte din cirezile pe care Heracles le luase la rindul lui de la Geryon, a fost descoperit si ucis de catre erou.

Epaphus, fiul lui Zeus si al lui Io. A domnit in Aegyptus si era socotit intemeietorul cetatii Memphis.

BARCUIT s. n. Cautarea si gasirea stupilor salbatici, pentru a li se lua mierea.

CERCelUS, cercelusi, s. m. I. Diminutiv al lui cercel. II. (Bot.) 1. Nume dat mai multor specii de plante decorative, cu frunze opuse regulate, cu flori rosii, galbene-verzui sau pestrite; fucsie (Fuchsia). 2. (La pl.) Lacramioare. – Cercel + suf. -us.

VOLANAS, volanase, s. n. Diminutiv al lui volan (II). – Volan + suf. -as.

VOLUMAS, volumase, s. n. Diminutiv al lui volum (II). – Volum + suf. -as.

PROGNOZA, prognoze, s. f. Prevedere a desfasurarii in timp a unui fenomen, a unui proces etc., bazata pe studiul imprejurarilor care ii determina aparitia si evolutia; prevedere a valorilor pe care le vor lua in viitor unele marimi din prezent; p. ext. pronostic. – Din fr. prognose, germ. Prognose.

VREMUTA, vremute, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui vreme (II). – Vreme + suf. -uta.

LIBANEZ, -A, libanezi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Libanului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Libanului sau populatiei lui, privitor ia Liban sau la populatia lui. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. libanais, it. libanese.

MEMORIU, memorii, s. n. 1. Expunere scrisa, amanuntita si documentata, asupra unei probleme, unei situatii etc. ◊ Memoriu de titluri si lucrari = lista in care sunt consemnate titlurile si lucrarile de specialitate ale unei persoane. Memoriu de activitate = expunere scrisa a activitatii desfasurate de o persoana intr-un anumit domeniu stiintific. 2. (La pl.) Colectie de conferinte, comunicari, discutii etc. ale unei societati stiintifice. 3. (La pl.) Lucrare beletristica cu caracter evocator, continand insemnari asupra evenimentelor petrecute in timpul vietii autorului (si la care el a luat parte). 4. Petitie, cerere (colectiva) in care motivele sunt expuse pe larg. 5. (In vechea organizare a armatei) Dosar personal al unui ofiter sau al unui subofiter. – Din lat. memorium, fr. memoire.

NO interj. (Reg.) Ei! hei! ia! – Din magh. na.

SPECTRU, spectre, s. n. 1. Ansamblu de valori fizice pe care le poate lua, in conditii determinate, o marime data. ♦ Ansamblul imaginilor obtinute prin descompunerea, cu un instrument optic, a radiatiei electromagnetice complexe. ♦ Totalitatea liniilor de fluid in miscare, a liniilor de camp dintr-un magnet etc. ♦ Totalitate a radiatiilor electromagnetice ale unui corp ceresc, dispuse in functie de lungimea lor de unda sau de frecventa (si inregistrate). 2. Fantasma, fantoma. ♦ Fig. Ceea ce produce ingrijorare, spaima; pericol iminent. – Din fr. spectre, germ. Spektrum.

TALPOI, talpoaie, s. n. Augmentativ al lui talpa (II). 1. Grinda groasa care se pune ca temelie la unele constructii. 2. Fiecare dintre talpile unei sanii de transport. – Talpa + suf. -oi.

RETORSIUNE, retorsiuni, s. f. luarea de catre un stat fata de altul a unor masuri coercitive, asemanatoare celor pe care cel din urma le-a luat impotriva celui dintai. – Din fr. retorsion.

DEGETel, degetele, s. n. I. Diminutiv al lui deget. II. 1. (Bot.) Degetar (2). 2. Compus: degetel-rosu = planta erbacee foarte veninoasa, cu flori rosii-purpurii in forma de tub, din care se extrage digitalina, un puternic tonic c************r (Digitalis purpurea). – Deget + suf. -el.

SFREDelUS, sfredelusi, s. m. I. Diminutiv al lui sfredel (1). II. 1. (Ornit.) Pitulice. 2. (Entom.; si in sintagma sfredelusul lemnului) Larva rachitarului. – Sfredel + suf. -us.

SFINTISOR, sfintisori, s. m. 1. (Ir.) Diminutiv al lui sfant (II 2). 2. (Reg.; la pl.) Mucenici (2). – Sfant + suf. -isor.

STICLUTA, sticlute, s. f. Diminutiv al lui sticla (II); sticlisoara, sticlulita. [Var.: (reg.) stecluta s. f.] – Sticla + suf. -uta.

CUANTIFICA, cuantific, vb. I. Tranz. A stabili valorile discrete (discontinue) pe care le poate lua o anumita marime fizica; a impune astfel de conditii unei marimi fizice incat valorile sale sa varieze in salturi (discontinuu). – Dupa fr. quantifier.

ADORATOR s. (inv.) slavitor, suspinator. (In jurul ei roiau ~ii.)

AFIRMATie s. cuvant, declaratie, marturisire, relatare, spusa, vorba, zisa, (livr.) asertiune, propozitie, (astazi rar) parola, (inv.) voroava, (fig.) gura. (Nu te lua dupa ~ lui.)

BOARFE s. pl. bulendre (pl.), calabalac, catrafuse (pl.), troace (pl.), toale (pl.), (reg.) bodroante (pl.), cioveie (pl.), trancanale (pl.), (Olt.) dananaie. (ia-ti ~le si pleaca!)

CASATORie s. 1. (pop. si fam.) capatuiala, capatuire. (~ cuiva la ofiterul starii civile.) 2. mariaj, (livr.) matrimoniu. (A contractat o ~.) 3. partida. (A facut o ~ buna.) 4. unire, (pop.) insotire, luare. (Dupa ~ lor ...) 5. v. cununie. 6. v. insuratoare. 7. v. maritis. 8. v. casnicie.

CREDITOR s. (FIN.) imprumutator, (inv.) datornic. (il asalteaza ~ii.)

ZISA s. afirmatie, cuvant, declaratie, marturisire, relatare, spusa, vorba, (livr.) asertiune, propozitie, (astazi rar) parola, (inv.) voroava, (fig.) gura. (Nu te lua dupa ~ lui.)

ea pr. [pron. ia], g. ei [pron. iei]; d. acc.ei, neacc. ii, i (i se da), i-, -i, -i- (dandu-i-se); ac. acc. ea, neacc. o, o- (o-nvata), -o, -o- (lua-o-ar), pl. ele [pron. iele]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se da), li-, -li-; ac. acc. ele, neacc. le, le-, -le, -le-

el pr. [pron. iel], g. lui; d. acc. lui, neacc. ii, i (i se da), i-, -i, -i- (dandu-i-se); ac. acc. el, neacc. il, l-, -l, -l- (lua-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se da), li-, -li-; ac. acc. ei, neacc. ii, i-, -i, -i- (lua-i-ar)

RETORSIUNE ~i f. luare de catre un stat a unor masuri de constrangere, asemanatoare celor pe care cel din urma le-a luat impotriva celui dintai. /<fr. retorsion

SCADERE ~i f. 1) v. A SCADEA. 2) Micsorare a ceva din punct de vedere cantitativ. ~ea preturilor. 3) (in opozitie cu adunare) Operatie aritmetica prin care dintr-un numar (descazutul) se scot atatea unitati, cate are altul (scazatorul), calculandu-se diferenta dintre ele. ◊ Semnul ~ii minus. 4) fig. Lipsa a unei insusiri fizice sau morale; neajuns; cusur; defect; meteahna. /v. a scadea

AMFICTIONie s.f. (Ist.) Adunare politica si culturala a reprezentantilor unor cetati din Grecia veche in vederea apararii intereselor comune si a judecarii diferendelor ivite intre ele. [Gen. -iei. / < fr. amphictyonie, cf. gr. amphiktyones – vecini].

ARITMOLOGie s.f. Studiul proprietatilor numerelor independent de operatiile care se pot efectua cu ele. [Gen. -iei. / < fr. arithmologie, cf. gr. arithmos – numar, logos – stiinta].

CEFALOTRIPSie s.f. (Med.) Operatie care are ca scop zdrobirea capului fatului in pantecele mamei, pentru a facilita scoaterea lui. [Gen. -iei. / < fr. cephalotripsie, cf. gr. kephale – cap, tripsis – zdrobire].

CLEIDOTOMie s.f. (Med.) Sectionare chirurgicala a claviculei unui fat mort in vederea facilitarii expulzarii lui. [Gen. -iei. / < fr. cleidotomie].

CUANTIFICA vb. I. tr. 1. A determina cantitatea a ceva. 2. A stabili valorile discontinue pe care le poate lua o anumita valoare fizica; a impune astfel de conditii unei marimi fizice incat valorile acesteia sa varieze discontinuu; a cuantiza. [Pron. cuan-. / cf. fr. quantifier].

DOCIMOLOGie s.f. Disciplina care se ocupa cu studiul sistematic al examenelor si al concursurilor in scopul imbunatatirii conditiilor si structurii lor. [Gen. -iei. / < fr. docimologie, cf. gr. dokime – examen, logos – studiu].

ENTelEHie s.f. Termen folosit de Aristotel, insemnand scopul launtric care ar sta la baza dezvoltarii materiei si ar determina in mod finalist intregul proces al dezvoltarii ei. [Gen. -iei. / < fr. entelechie, cf. gr. entelecheia – activitate].

FARINGOLOGie s.f. Parte a medicinii care studiaza faringele si bolile lui. [Gen. -iei. / < fr. pharyngologie, cf. gr. pharynx – faringe, logos – stiinta].

GASTROTOMie s.f. Operatie chirurgicala constand in deschiderea stomacului (pentru a extrage un corp strain din el). [Gen. -iei. / < fr. gastrotomie, cf. gr. gaster – stomac, tome – taiere].

GINECOFOBie s.f. (Liv.) Teama patologica de femei, insuflata de prezenta lor. [Gen. -iei, var. ginefobie s.f. / < fr. gynecophobie, cf. gr. gyne – femeie, phobos – teama].

GLOSOLOGie s.f. Parte a medicinii care studiaza limba si afectiunile ei. [Gen. -iei. / < fr. glossologie, cf. gr. glossa – limba, logos – studiu].

MEDie s.f. 1. Valoarea mijlocie a mai multor marimi. ◊ Medie aritmetica = numar rezultat din impartirea sumei mai multor marimi la numarul lor; medie geometrica = radical al unui produs. 2. Rezultat obtinut din adunarea notelor primite de un elev la o materie (sau la toate materiile) si impartirea sumei totale la numarul lor. [Gen. -iei. / < lat. media].

MORFOLOGie s.f. 1. Disciplina care studiaza forma organismelor vegetale si animale. ◊ Morfologia artei = studiu analitic al formei, al structurii unei opere de arta; morfologie terestra = geomorfologie. 2. Parte a gramaticii care studiaza partile de vorbire si flexiunea lor. [Gen. -iei. / < fr. morphologie, cf. gr. morphe – forma, logos – studiu].

NEURONOFAGie s.f. Proces prin care o celula nervoasa alterata este fagocitata de alte celule speciale din jurul ei. [Gen. -iei. / < fr. neuronophagie].

OPTOMETRie s.f. Parte a oftalmologiei care se ocupa cu determinarea si masurarea viciilor de refractie ale ochiului (miopie, hipermetropie, prezbitism, astigmatism etc.), precum si cu corectarea lor. [Gen. -iei. / < fr. optometrie].

ORTODONTOLOGie s.f. (Med.) Disciplina stomatologica avand ca obiect studiul anomaliilor dentomaxilare si tratamentul lor. [Gen. -iei. / < fr. orthodontologie, cf. gr. orthos – drept, odous – dinte, logos – stiinta].

PARAFAZie s.f. Boala care consta in inlocuirea cuvintelor indicate cu altele, fara nici o legatura logica intre ele. [Gen. -iei. / < fr. paraphasie].

RECEPTIONARE s.f. 1. Actiunea de a receptiona si rezultatul ei; primire, luare in primire. 2. Receptare, captare a undelor sonore, luminoase etc. [< receptiona].

SEDUCTie s.f. Seducere. ◊ (Jur.) Seductie de minore = infractiune savarsita de un barbat care, prin promisiuni de luare in casatorie, determina o minora sa aiba raporturi s*****e cu el. [Gen. -iei, var. seductiune s.f. / cf. fr. seduction, lat. seductio].

SIDEROTERAPie s.f. Folosirea terapeutica a fierului si a compusilor lui. [Gen. -iei. / < fr. siderotherapie, cf. gr. sideros – fier, therapeia – tratament].

SPECTRU s.n. 1. Ansamblul radiatiilor de frecvente diferite care alcatuiesc o radiatie electromagnetica complexa. ◊ Spectru atomic = spectru creat prin tranzitii electronice in atomii elementelor; spectru molecular = spectru creat prin tranzitii intre nivelele energetice ale moleculelor aflate in stare libera. ♦ Ansamblu de valori pe care le poate lua o anumita marime in conditii determinate. 2. Totalitatea radiatiilor electromagnetice ale unui corp ceresc dispuse in functie de lungimea lor de unda sau de frecventa. ◊ Spectru solar = spectrul radiatiei emise de Soare. 3. Fantoma, vedenie, fantasma. ♦ (Fig.) Ceea ce produce spaima; pericol iminent. 4. Spectru floristic = raportul cantitativ, exprimat in procente, dintre familiile de plante care formeaza flora unui anumit teritoriu. [Pl. -re, (s.m.) -ri. / cf. fr. spectre, lat. spectrum].

SUPERFICie s.f. (Rar) Suprafata; arie. ◊ (Jur.) Drept de superficie = drept de proprietate care se margineste numai la suprafata solului si la ceea ce este deasupra lui. [Gen. -iei. / < fr. superficie, lat. superficies].

ZOOLOGie s.f. Stiinta care studiaza animalele sub aspectul conformatiei, structurii, vietii si originii lor. [Gen. -iei. / < fr. zoologie, cf. gr. zoon – animal, logos – studiu].

XilOLOGie s.f. Ramura a botanicii care se ocupa cu studiul lemnului si al proprietatilor lui. [Gen. -iei. / < fr. xylologie].

XENOGLOSie s.f. Fenomen constatat la mediumurile care in timpul somnului hipnotic vorbesc limbi necunoscute de ei. [Gen. -iei. / cf. it. xenoglossia < gr. xenos – strain, glossia – vorbire].

ACROCEFALie s.f. Deformatie congenitala a craniului, constand in tuguierea lui. [Gen. -iei. / < fr. acrocephalie].

AEROGRAFie s.f. Disciplina care studiaza aerul si proprietatile lui. [Gen. -iei. / < fr. aerographie, cf. gr. aer – aer, graphein – a scrie].

AGROLOGie s.f. Disciplina care studiaza factorii de vegetatie si mijloacele tehnice pentru influentarea lor. [Gen. -iei. / cf. fr. agrologie < gr. agros – camp, logos – studiu].

ASTRONOMie s.f. Stiinta care se ocupa cu studiul astrilor si cu legile miscarii lor. [Gen. -iei. / cf. fr. astronomie, lat., gr. astronomia < gr. astron – astru, nomos – lege].

ATENT, -A adj. 1. Cu atentia indreptata catre ceea ce se petrece (in fata lui), cu luare-aminte, cu bagare de seama. ♦ Facut cu atentie. 2. Amabil, politicos, prevenitor fata de cineva. [< lat. attentus < attendere – a se intinde spre, a fi cu luare-aminte].

CRMINOLOGie s.f. Ramura a dreptului care studiaza cauzele criminalitatii si masurile pentru prevenirea ei. [Gen. -iei. / < fr. criminologie, cf. lat. crimen – crima, gr. logos – stiinta].

aliman (-nuri), s. n. – Necaz, belea, primejdie. Tc. (arab.) al emān (Lokotsch 66; Bogrea, Dacor., IV, 788; Scriban); cf. aman. Sunt gresite indicatiile lui Cihac, II, 633 (ngr. ἀλλοίμονον) si cele din DAR (tc. alaman „tilhar”). – Der. alimani, (var. alimana, alivani), vb. (a blestema). Vb. alimani „a se invecina”, pe care DAR il citeaza ca fiind identic cu cel anterior, provine mai curind de la (a)liman „port”.

DEFECTOSCOPie s.f. Examinare a structurii materialelor sau a diferitelor piese pentru a descoperi defectele lor. [Gen. -iei. / < fr. defectoscopie, cf. lat. defectus – defect, gr. skopein – a privi].

DERMATOLOGie s.f. Ramura a medicinii care studiaza pielea si bolile ei. [Gen. -iei. / < fr. dermatologie, cf. gr. derma – piele, logos – studiu].

elECTROCARDIOGRAFie s.f. Inregistrare electrica a contractiilor inimii si a curentilor ei. [Gen. -iei. / < fr. electrocardiographie, germ. elektrokardiographie].

elECTROSCOPie s.f. Disciplina care se ocupa cu studiul electroscoapelor si al aplicatiilor lor. [Gen. -iei. / < fr. electroscopie].

EMBRIOLOGie s.f. Ramura a biologiei care studiaza embrionul in dezvoltarea lui. [Gen. -iei. / < fr. embryologie, cf. gr. embryon – embrion, logos – studiu].

FilOLOGie s.f. Disciplina care se ocupa cu studiul culturii scrise a popoarelor, in special cu studiul textelor vechi si al operelor literare din punctul de vedere al limbii, al influentelor suferite, al modelului in care ni s-au transmis si al autenticitatii, precum si cu editarea lor. [Gen. -iei. / < fr. philologie, cf. gr. philos – prieten, logos – vorbire].

GLUCOMETRie s.f. Ansamblul metodelor de dozare a glucozei in mustul strugurilor sau in derivatele lui. [Gen. -iei. / < fr. glucometrie, cf. gr. gleukos – must, metron – masura].

baboi (baboi), s. m. – 1. Biban (Perca fluviatilis). – 2. Peste mic, plevusca. Bg. baboi (DAR). – Putin probabila ipoteza lui Cihac, II, 477, care se gindeste la mag. bab „larva”.

iaTROMANTie s.f. Prezicere prin care se pretindea a se indica bolile de care suferea cineva, tratamentul si evolutia lor. [Gen. -iei. / cf. fr. iatromancie < gr. iatros – medic, manteia – prezicere].

IRIGATie s.f. Udare, alimentare cu apa (facuta de obicei printr-un sistem de canale) a terenurilor cultivabile (din regiunile secetoase) in vederea maririi fertilitatii lor. [Gen. -iei, var. irigatiune s.f. / cf. fr. irrigation, lat. irrigatio].

NOTATie s.f. 1. Insemnare, nota. 2. Sistem de semne conventionale folosit pentru a exprima datele dintr-un domeniu oarecare; notare. ◊ Notatie muzicala = sistem de reprezentare grafica a sunetelor muzicale si a diferitelor raporturi dintre ele. [Gen. -iei, var. notatiune s.f. / cf. fr. notation, lat. notatio].

bazea (-ele), s. f. (Inv.) Barhet. Tc. baze (Seineanu, II, 42). DAR il deriva eronat din fr. basin.

LARINGOLOGie s.f. Ramura a medicinii care studiaza laringele si bolile lui. [Gen. -iei. / < fr. laryngologie, cf. gr. larynx – laringe, logos – studiu].

ODONTOCie s.f. Decalcifiere a dintilor care provoaca sfaramarea lor. [Gen. -iei. / < fr. odontocie, cf. gr. odous – dinte, okys – slab].

califar (califari), s. m. – Pasare de apa, varietate de rata salbatica (Tadorna casarca). Gr. ϰαλλίφαρος „bine imbracat” (Scriban); cf. bg. kalefar, kilifar. Este putin probabila explicatia lui Cihac, II, 487, bazata pe mag. kanaly feher, numele altei pasari de apa.

OTORINOLARINGOLOGie s.f. Disciplina care se ocupa cu studiul urechii, al nasului si al laringelui, precum si cu bolile lor. [Gen. -iei. / < fr. oto-rhino-laryngologie, cf. gr. ous – ureche, rhis – nas, larynx – laringe, logos – studiu].

PLANETOLOGie s.f. Ramura a astrofizicii care studiaza structura planetelor si a satelitilor lor. [Gen. -iei. / et. incerta].

REOLOGie s.f. Ramura a mecanicii care studiaza deformarea si curgerea unor materiale sub actiunea fortelor aplicate asupra lor. [Gen. -iei. / < fr. rheologie].

ciritei s. m. – Tufis, desis, teren despadurit. – Var. ceretei, ceretel. Rut. (o)ceret „stufaris” (Skok 64; DAR). Nu este probabila ipoteza lui Cihac, II, 491, bazata pe mag. cserje, de la cser „stejar”. – Der. citirisca, s. f. (tufis), cu metateza (DAR).

SINDACTilie s.f. Malformatie congenitala a mainii sau a piciorului, constand in lipirea degetelor intre ele. [Gen. -iei. / < fr. syndactylie, cf. gr. syn – cu, daktylos – deget].

conabiu (conabie), adj. – Rosu inchis, stacojiu. Tc. kunabi, din arab. ’unnabi „de culoarea unui fruct rosu” (Iogu, GS, V, 181). Este gresita explicatia lui Seineanu, II, 149, bazata pe tc. kunebi „de cinepa” si acceptata de DAR.

ea [pron. ia] pr., g. ei [pron. iei]; d. acc. ei, neacc. ii, i, i- (iam dat), -i (dandu-i), -i- (dandu-i-se); ac. acc. ea (prep.+ ea), neacc. o, o- (o-nvata), -o (am dat-o), -o- (da-o-ar); pl. ele [pron. iele], g. lor; d. acc. lor, neacc. le- (le-am dat), -le (da-le), -le- (da-le-ar), li, li- (li-i da), -li- (dandu-li-se); ac. acc. ele (prep. + ele), neacc. le, le- (le-am dat), -le (dandu-le), -le- (da-le-ar)

el [pron. iel] pr. m., g. lui, d. acc. lui, neacc. ii, i, i- (i-am dat), -i (dandu-i), -i- (dandu-i-se); ac. acc. el (prep.+ el), neacc. il, l- (l-a dat), -l (dandu-l), -l- (da-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le- (le-am dat), -le (da-le), -le- (dandu-le-o), li, li- (li-i da), -li- (dandu-li-se); ac. acc. ei (prep. +ei), neacc. ii, i- (i-am dat), -i (dandu-i), -i- (da-i-ar)

TABLOU s.n. I. 1. Pictura sau desen executat pe o panza, pe un carton etc. (care se asaza de obicei pe un perete, pe un suport etc.). ♦ A ramane tablou = a ramane surprins, inlemnit. ♦ Tablou simfonic = lucrare simfonica alcatuita dintr-o singura parte, avand un program cu continut plastic sau descriptiv. 2. (Fig.) Priveliste, scena de mari proportii care atrage luarea aminte, impresioneaza vederea. 3. Descriere a unei privelisti, a unui obiect sau a unei persoane etc., facuta oral sau in scris (mai ales intr-o opera literara). 4. (Teatru) Subdiviziune a unui act, cuprinzand mai multe scene, care se desfasoara in acelasi decor. 5. Tabel, schema. 6. Grafic cuprinzand o grupare de termeni, de simboluri, de numere, aranjate in siruri si coloane. ♦ Tabloul periodic al elementelor = tablou in care elementele chimice sunt dispuse in siruri si coloane, dupa greutatea lor atomica. II. (Tehn.) Panou sau placa subtire de metal sau de marmura cuprinzand mai multe instrumente de masura, aparate de control etc., cu care este inzestrat un aparat, o masina etc. [< fr. tableau].

facali (-lesc, -it), vb. – A bate, a amesteca terciul cu un bat. – Var. facalui. Creatie expresiva, dupa cum o indica terminatia caracteristica -li (pentru valoarea expresiva a acestei terminatii, cf. Graur, BL, VI, 91-97), cf. cocoli, mozoli, cu sensuri aproape identice. – Der. facalet, s. n. (bat cu care se mesteca, vergea; bleg, tont), pe care Tiktin, Draganu, Dacor., III, 714 si Scriban il deriva din mag. fa-kalan „lingura de lemn” si il considera drept baza a celorlalti der., ceea ce nu pare posibil; facalitoare, s. f. (facalet, vergea); facaluitura, s. f. (terci); facau, s. n. (cep de moara de apa), dupa ipoteza putin probabila a lui Cihac, II, 106, din ceh. valch „piua”.

ARISTOFANIC, -A I. adj. propriu lui Aristofan. II. s. m. tetrametru anapestic folosit de Aristofan in comediile sale. ◊ vers antic dintr-un dactil si doi trohei. (< germ. aristophanisch)

AUTOMOBil, -A I. adj. care se misca prin el insusi. II. s. n. vehicul pe roti care se poate deplasa prin mijloace de propulsie proprie. (< fr., it. automobile, germ. Automobil)

CONFRUNTA vb. I. tr. 1. (jur.) a pune fata in fata marturii, acuzatii pentru a controla concordanta celor declarate. 2. a pune fata in fata (opere, acte, obiecte) pentru a (le) verifica sau a (le) compara. II. refl. a avea de facut fata, de gasit o solutie unei probleme, unei dificultati. (< fr. confronter, lat. confrontare)

CUANTIFICA vb. tr. 1. (log.) a atribui o cantitate unui termen. 2. a determina cantitatea a ceva. ◊ a preciza cantitatea predicatului in raport cu subiectul. 3. a stabili valorile discontinue pe care le poate lua o anumita marime fizica; a impune unei marimi fizice o variatie discontinua, prin cuanta. (dupa fr. quantifier)

DEICID, -A I. s. m. f. ucigas al unui zeu, al lui Dumnezeu. II. s. n. ucidere a unui zeu sau a lui Dumnezeu. (< fr. deicide)

DEZAXA vb. I. tr., refl. a(-si) schimba pozitia astfel incat axa sa nu mai fie in pozitia ei obisnuita. II. refl. (fig.; despre oameni) a se dezechilibra (mintal), a se scranti, a se sminti. (< fr. desaxer)

FIGURA s. f. 1. chip, fata, obraz. ♦ (fam.) a-i face a (cuiva) = a pacali, a face cuiva o farsa. 2. forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imagine plastica a unui corp. ♦ (mat.) ~ geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ◊ carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje. ◊ (sah) fiecare dintre piesele de joc. 3. persoana; personalitate. 4. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. reprezentare, imagine simbolica sau alegorica a unei persoane, a unui animal sau obiect. ♦ ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant, imbogatindu-i-se semnificatia. ♦ ĩ silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul in functie de pozitia termenilor in premise. 6. pozitie, miscare (la dans, la scrima, patinaj etc.). (< fr. figure, lat. figura)

FIZIC, -A I. adj. 1. referitor la corpul omului si la activitatea musculara. 2. referitor la materie, material, concret. 3. referitor la fizica, la fenomenele pe care le studiaza. II. s. n. aspect exterior al (corpului) unui om. III. s. f. stiinta care studiaza structura si proprietatile materiei, cu formele miscarii ei si cu legile generale ale fenomenelor naturii anorganice. ♦ ~ atomica = parte a fizicii care studiaza proprietatile fizice ale atomilor; ~ nucleara = ramura a fizicii care studiaza proprietatile nucleului atomic. (< fr. physique, lat. physicus, gr. physikos)

MEMORIU s. n. 1. expunere documentata ampla asupra unei probleme, a unui fapt. ◊ expunere scrisa a activitatii stiintifice, didactice etc. desfasurate de cineva. 2. (pl.) culegere de lucrari, conferinte etc. facute in cadrul unei societati literare, stiintifice etc. 3. (pl.) scriere cuprinzand insemnari asupra evenimentelor petrecute in timpul vietii autorului, la care a luat si el parte. 4. cerere in care motivele si faptele sunt expuse pe larg. (< lat. memorium, fr. memoire)

MINERALIZATOR, -OARE I. adj. care preface un metal in mineral, combinandu-se cu el; mineralizant. II. s.n. substanta care favorizeaza formarea sau cristalizarea unor minerale. (< fr. mineralisateur)

RAFINA vb. I. tr. a curata o substanta, un produs etc. de corpurile straine pe care le contine. II. tr., refl. (fig.) a (se) face mai fin, mai delicat. (< fr. raffiner)

ROL¹ s. n. I. 1. lista a proceselor care urmeaza sa fie judecate intr-o zi de catre o instanta. 2. registru in care sunt trecuti contribuabilii la perceptie. 3. lista a echipajului unei nave. 4. (in unele tari) lista tuturor navelor si a caracteristicilor lor tehnice. II. 1. parte (de text, melodica etc.) ce revine unui interpret intr-un spectacol. ◊ personajul interpretat de un actor. 2. atributie, sarcina care revine cuiva intr-o actiune; menire. 3. semnificatie de ordin semantic sau lingvistic pe care o poate avea un cuvant. (< fr. role)

SINTAGMATIC, -A I. adj. 1. referitor la sintagma. ♦ clasa ~a = ansamblu de termeni care au, in fraza, acelasi comportament gramatical; raporturi ce = raporturi care unesc intre ele diversele elemente ale unei sintagme. 2. reguli ce = (in gram. generativa) reguli de expansiune care dau o noua versiune unei categorii oarecare sub forma constituentilor ei imediati. II. s. f. studiul sintagmelor. (< fr. syntagmatique)

SPECTRU s. n. 1. ansamblu de valori pe care le poate lua o anumita marime in conditii determinate. ◊ ansamblul radiatiilor de frecvente diferite cu o radiatie electromagnetica complexa. ♦ ~ atomic = spectru prin tranzitii electronice in atomii elementelor; ~ molecular = spectru prin tranzitii intre nivelele energetice ale moleculelor in stare libera. ◊ totalitatea aspectelor sub care se prezinta ceva. 2. totalitatea radiatiilor electromagnetice ale unui corp ceresc dispuse in functie de lungimea lor de unda sau de frecventa. ♦ ~ solar = spectrul radiatiei emise de Soare. 3. fantoma, vedenie, fantasma. ◊ (fig.) ceea ce provoaca ingrijorare, spaima; pericol iminent. 4. proportie procentuala a diverse categorii ecologice de specii dintr-un teritoriu sau dintr-o biocenoza. (< fr. spectre, lat. spectrum, germ. Spektrum)

TERMIDORiaN, -A I. adj. referitor la evenimentele din 9 termidor (caderea lui Robespierre). II. s. m. f. pl. nume dat in timpul revolutiei burgheze din Franta participantilor la lovitura de stat din 9 termidor (2⁷ iulie 179⁴), care a rasturnat dictatura iacobina. (< fr. thermidorien)

VOLTAIRiaN, -A TE-RI-/ I. adj. propriu lui Voltaire. II. adj., s. m. f. 1. (adept) al voltairianismului. 2. (cel) care adopta sau exprima o atitudine de anticlericalism si scepticism, proprii lui Voltaire. (< fr. voltairien)

leaca s. f. – Pic, citime mica, farima, piscatura, fir, bob, strop. (Se foloseste numai cu art. indef. oleaca „putin”). Ngr. ὀλιγάϰι dim. al lui ὀλίγο (Cihac, II, 680; Philippide, Principii, 107; Scriban). Ngr. se pronunta si ὀλιάϰι; cf. abruz. licca „un pic”. A ajuns sa se confunde cu leac „remediu”, prin obisnuinta de a administra medicamentele in cantitati foarte mici; din aceasta confuzie rezulta leac, s. n. (pic), de leac (incrucisat cu de loc) „complet, total, fara limite”. Pentru separarea lui o, considerat gresit ca art., cf. strachina si, in sens contrar, omida.

meleag (meleaguri), s. n. – Loc, regiune, imprejurime. Mag. mellek (Tiktin; Candrea). Par echivoce interpretarile lui Cihac, II, 196 (din sb. miljak „proprietate”) si ale lui Lokotsch 1509 (din tc. muluk). Se foloseste mai ales la pl.

piti (pitesc, pitit), vb. – A (se) ascunde, a (se) pitula. Origine indoielnica, probabil expresiva (Puscariu, Dacor., I, 76; REW 6544a), cf. chiti, a carui origine este si mai putin sigura, si pit, pisca. – Der. pitula (var. pituli), vb. (a (se) ascunde), cu suf. expresiv -li (Cihac, II, 259, se gindeste la un sl. prituliti „a se linisti”); pitulis (var. pitulus), s. n. (ascunzis); pitulice, s. f. (nume de pasari: Sylvia curruca si Troglodytes parvulus); pitulici, s. m. (barbatusul pitulicii); pitis, adv. (pe ascuns); pititel, adj. (mic), prin incrucisare cu mititel. Pentru legatura cu chiti cf. Puscariu, RF, I, 271.

policar (policari), s. m. – Degetul gros de la mina. – Mr. pulicar. Lat. pollicāris (sec. XIX), cf. REW 6638. Parerea lui Philippide, II, 651, ca acest cuvint apartine fondului traditional, este valabila numai pentru mr.

salgau (-ai), s. m. – (Trans., Mold.) Miner care scoate sare. – Var. saugau, savgau. Mag. sovago (Cihac, II, 528; Draganu, Lui I. Bianu, Bucuresti 1927, p. 137; Graur, BL, III, 47).

scheuna (schiaun, -at), vb. – 1. A latra, a chelalai. – 2. A tipa, a se vaita. – Var. cheuna, chiauna, schiauna, scheuni, schiona. Creatie expresiva, bazata pe *chiau, care imita glasul plingaret al ciinelui, cf. chiu si chefni, mieuna ‹ miau. Tiktin a intuit caracterul imitativ al creatiei, dar a pornit de la o baza *sklab, imposibila in rom. Dupa parerea gresita a lui Cihac, II, 330, din sl. skomati „a geme”. – Der. scheunatura, s. f. (latratura).

tarhat (-turi), s. n. – Povara, catrafusele ciobanului. – Var. tirhat, (Bihor) tarhatiu „sarcina”. Mag. terh, acuz. terhat (Cihac, II, 532; Tiktin; Puscariu, Lr., 105), cf. rut. terh, slov. Din acelasi cuvint mag. care inseamna „incarcat, greu” provine tarhita, s. f. (Trans., potirniche), datorita felului sau de a merge (dupa ipoteza improbabila a lui Cihac, II, 402, din sl. tetrevi „fazan”), din mag. terhes „supraincarcat”, de unde vine si tar(h)oasa, s. f. si adj. (insarcinata), cf. grea si ceh. terchavy „grea” si „insarcinata”. Cf. tar.

visla (-le), s. f. – Dog. – Var. vijla. Mag. visla, sb. vizle (Cihac, II, 459; Conev 56). In Trans.

ABU SIMBel (ABŪ SUMBUL), localit. antica in S Egiptului, pe Nil. Celebra prin doua vechi temple rupestre egiptene, ramase aproape intacte, dintre care cel mai mare este hipogeul lui Ramses II, unul dintre cele mai grandioase sanctuare faraonice, cu o intrare strajuita de patru statui colosale ale acestui faraon; in 1963-1968 templele au fost taiate in stinca, transportate si reconstruite, din initiativa UNESCO, cu 65 m mai sus, in perioada construirii barajului As-Sadd al-Ali.

ALARIC, numele a doi regi vizigoti. A. I (395-410) a facut incursiuni in Pen. Balcanica si in Italia, cucerind si jefuind Roma (410). A. II (484-507). Din ordinul lui A. II a fost intocmit un cod selectiv de legi romane („Breviarul lui Alaric”). Infrint de francii condusi de Clovis (507) in batalia de la Vouille.

ALEKSANDRU, numele a trei imparati rusi din dinastia Romanov: A. I (1801-1825). A initiat unele reforme, care n-au atins insa bazele feudalismului; a purtat razboaie cu Franta, Suedia, Turcia si Persia si a fost unul dintre principalii organizatori ai Sfintei Aliante (1815). A. II (1855-1881), fiul lui Nicolae I. A infaptuit reforma agrara din 1861 si alte reforme in domeniul modernizarii institutiilor statale; a inabusit rascoala polona (1863-1864); in timpul sau a avut loc Razboiul Ruso-Romano-Turc (1877-1878). A. III (1881-1894). Autocrat. In tara a instaurat un regim politienesc, iar pe plan extern a dus o politica filoaustriaca.

ALEXANDRU, numele a opt papi. Mai importanti: 1. A. III (Rolando Bandinelli) (1159-1181). In scopul intaririi autoritatii papale a luptat impotriva imparatului Frederic I Barbarossa si a lui Henric II, regele Angliei. 2. A. VI (Rodrigo Borgia) (1492-1503). A incercat sa supuna Italia centrala puterii lui pe calea coruptiei, tradarii si asasinatului.

ALEXANDRU MACEDON (356-323 i. Hr.), rege al Macedoniei (336-323 i. Hr.). Fiu al lui Filip II si discipol al lui Aristotel. Dupa reprimarea rascoalei oraselor grecesti, initiata de Teba (335 i. Hr.), a inceput lunga campanie impotriva Imp. Persan. A trecut Helespontul, a invins armata persana la Granicos (334 i. Hr.) si Issos (333 i. Hr.) si a cucerit Fenicia si Egiptul. Dupa Batalia decisiva de la Gaugamela (331 i. Hr.) impotriva lui Darius III, a cucerit (330-327 i. Hr.) provinciile din centrul Imp. Ahamenid: Babilonul, Susa, Ecbatana, Persepolis. Dupa campania din N Indiei (327-326 i. Hr.) a murit la Babilon in virsta de 33 de ani. Intemeietor a peste 70 de orase care-i poarta numele. Domnia lui A. marcheaza inceputul perioadei elenistice. Dupa moartea sa, vastul imperiu a fost impartit intre generalii sai, denumiti, diadohi.

ALEXANDRel, domn al Moldovei (1449, 1452-1454, 1455). Infeudat polonilor, care l-au sustinut impotriva lui Bogdan II.

APelLES (a doua jumatate a sec. 4 i. Hr.), pictor grec. Portretistul lui Filip II si al lui Alexandru Macedon.

BABelE, vf. in N masivului Bucegi, intre ialomita si Valea Jepilor. Alt.: 2.292 m. Denumit astfel dupa formele specifice („ciuperci uriase”) pe care le-au luat „conglomeratele de Bucegi” si gresiile, in urma actiunii de modelare complexa (eoliana, siroire, eroziune diferentiala). Important obiectiv turisti; cabana; punct final de telecabina legat de Busteni, dat in folosinta in 1978 (lungime 4.350 m) si punct de plecare a telecabinei spre hotelul „Pestera” din apropierea Pesterii ialomitei (data in exploatare in 1982, cu o lungime de 2.600 m).

BACTRiaNA (BACTRia), regiune istorica in Asia Centrala (Afghanistan, Turkmenia, Tadjikistan si Uzbekistan), inclusa de Cirus I in Imp. Persan. Cucerita de Alexandru cel Mare, pe terit. ei a luat nastere in sec. 3-2 i. Hr. un regat elenistic independent.

BONAPARTE, familie franceza, de origine italiana cu o ramura stabilita in Corsica in sec. 17. Mai importanti: Charles Marie B. (1746-1785) casatorit cu Maria Letizia Ramolino (1750-1836); au avut 8 copii: Joseph (1768-1844), rege al Neapolelui (1806-1808) si al Spaniei (1808-1813); Napoleon B. v. Napoleon I; Lucien (1775-1840), print de Canino; Maria-Anna, zisa elisa (1777-1820), printesa de Lucca si Piombino, mare ducesa de Toscana; Louis (1778-1846), rege al Olandei (1806-1810); Marie-Paulette, zisa Pauline (1780-1825); Marie-Annonciade, zisa Caroline (1782-1839), mare ducesa de Cleves si Berg, regina a Neapolelui; Jerome (1784-1860), rege al Westfaliei; Napoleon Francois Charles Joseph (Napoleon II) (1811-1832), fiul lui Napoleon I, rege al Romei; Charles Louis Napoleon v. Napoleon III.

BRAUDel [brodel], Fernand (1902-1985), istoric francez. Prof. la College de France. Unul dintre fruntasii scolii istorice grupate in jurul revistei „Annales”. Adept al istoriei „globale” („Mediterana si lumea mediterana in epoca lui Filip II”, „Civilizatia materiala, economie si capitalism, sec. XV-XVIII”, „Identitatea Frantei”).

BRISSOT DE WARVilLE [briso də varvil], Jacques Pierre BRISSOT, zis ~ (1754-1793), jurist, orator si om politic francez. Unul dintre conducatorii girondinilor. Dupa fuga regelui Ludovic XVI la Varennes, a redactat memoriul de decadere a regelui din drepturile sale. Ghilotinat in timpul dictaturii iacobine. A justificat, intr-o scrisoare din 1785, adesata imparatului Iosif II, rascoala lui Horea, Closca si Crisan.

CAMBISE II (CAMBYSES II), rege persan (530-522 i. Hr.) din dinastia Ahemenizilor. Fiul lui Cirus II. A cucerit Egiptul (525 i. Hr.).

BOBITA, bobite, s. f. I. Diminutiv al lui boaba. II. 1. (La o stofa, panza etc.) Picatea, punct. 2. Alunita (pe piele).

CANCICOV 1. Mircea C. (1884-1959, n. Bacau), economist si om politic roman. Fruntas al Partidului National-Liberal. A sustinut regimul monarhist autoritar al lui Carol II. De mai multe ori min. A actionat pentru dezvoltarea industriei nationale. M. de onoare al Acad. (1937). 2. Georgeta C. (1899-1984, n. sat Poeni, azi Godinesti, jud. Bacau), scriitoare romana. Sotia lui C. (1). Schite descriind dintr-o perspectiva etnologica, pitoresc-comica universul rural si oamenii sai („Poeni”, „Dealul perjilor”); nuvele si romane („Amurg”, „Indragostitele”).

CAROL, numele a doi regi ai Marii Britanii si Irlandei din dinastia Stuart: C. I (1625-1649), fiul lui iacob I. Domnind in mod absolutist, si-a atras ostilitatea maselor populare, a burgheziei, a noii nobilimi si a parlamentului, care au dezlantuit Revolutia Burgheza din Anglia; infrint de armata revolutionara condusa de O. Cromwell, a fost prins, judecat si executat. C. II (1660-1685), fiul lui Carol I. A restaurat absolutismul si a dus o politica externa favorabila intereselor Frantei, creindu-si astfel o ostilitate crescinda in Anglia.

CATERINA DE MEDICI (1519-1589), fiica lui Lorenzo II de Medici, sotia lui Henric II, regele Frantei, regenta (1560-1563) in timpul minoratului fiului ei Carol IX. In timpul domniei fiilor sai Francisc II, Carol IX si Henric III a exercitat o influenta insemnata asupra politicii interne si externe a statului francez.

CHRISTINA, regina a Suediei (1632-1654), fiica lui Gustav II Adolf. In timpul domniei sale, conducerea efectiva a statului a detinut-o Axel Oxenstierna. A sprijinit dezvoltarea stiintei si culturii si l-a protejat pe Descartes, care a trait ultimii ani ai vietii la curtea ei.

CERCelUS, cercelusi, s. m. I. Diminutiv al lui cercel. II. 1. Nume dat mai multor specii de plante decorative cu flori rosii, galbene-verzui sau pestrite (Fuchsia). 2. (La pl.) Lacrimioare.

KĀLIDĀSA (sec. 4-5), poet si dramaturg indian. Cel mai de seama reprezentant al literaturii culte clasice indiene. Probabil rezident la curtea lui Chandragupta II din Ujjain. Poeme epico-lirice („Nasterea lui Kumāra”, „Povestea neamului Raghu”, „Norul vestitor”), drame („Sakuntala” – capodopera sa) scrise in sanscrita, remarcabile prin delicatetea analizei psihologice, lirism si virtuozitate stilistica.

alfabet n., pl. e (lat. alphabetum, vgr. alphabeton, compus din alpha, A, si bēta, B). Totalitatea literelor unei limbi sau unor semne conventionale p. corespondenta secreta. – Alfabetu latin, de care se foloseste mai toata lumea culta, se deriva din cel grecesc, iar acesta are mai multe litere luate de la Fenicieni, care si ei, la rindu lor, au luat mai multe litere din ieroglife. – Vechi alfavita (dupa ngr.).

asupra, prep. cu gen. si care arata starea sau miscarea (lat. ad-supra). Pe, deasupra: atirna asupra capului, multe nenorociri au cazut asupra tarii. Contra: a porni razboi asupra cuiva. Fata de. catre: a avea influenta asupra cuiva. A-ti lua un lucru asupra ta, 1) a te insarcina cu un lucru, a-l lua pe socoteala ta, 2) a-l considera adresat tie (o vorba, o aluziune). Barb. (dupa fr. sur). Despre: a vorbi asupra filosofiii, rom. corect despre filosofie. Vechi. Vest. Asupra-mi, asupra-le, a lua usupra.

HALE [heil], Sir Matthew (1609-1676), jurist englez. Unul dintre marii istorici ai dreptului, cunoscut pentru impartialitatea sa judecatoreasca in timpul Revolutiei Engleze (1642-1649). Rol important in fundamentarea juridica a Restauratiei lui Carol II.

NULLA DieS SINE LINEA (lat.) nici o zi fara o linie – Pliniu cel Batran, „Naturalis historia”, 35-36. Cuvinte atribuite pictorului Apelles, care considera exercitiul zilnic esential pentru desavarsirea maiestriei artistice. Beethoven si Arghezi le-au luat drept deviza.

QUANTUM MUTATUS AB ilLO! (lat.) cat de mult s-a schimbat! – Vergiliu, „Eneida”, II, 274. Reflectia lui Enea, caruia Hector i se aratase in vis plin de rani, cu totul altul decat stralucitorul viteaz care fusese candva. Reflectie la vederea unei persoane ajunsa intr-o stare de mare decadere fizica sau spirituala.

RADU PRAZNAGLAVA, domn al Tarii Romanesti (1420-1422, 1426-1427). Fiul nelegitim al lui Mircea cel Batran. Urmeaza la domnie dupa moartea lui Mihail I. Sustinut de turci, a luptat impotriva lui Dan II, reusind sa intrerupa, in mai multe randuri, domnia acestuia. L-a succedat la domnie Dan II.

Absyrtus, fiul lui Aeetes, regele Colchidei, si fratele Medeei. Fugind cu iason dupa ce furasera Lina de Aur, Medea l-a luat cu ea si pe Absyrtus. Ca sa zadarniceasca urmarirea lui Aeetes, care se luase dupa fugari, ea si-a taiat fratele in bucati si le-a aruncat in urma ei, in mare (v. si Medea).

Aeetes, fiul lui Helios si al lui Perse, frate cu Circe si tatal Medeei. Domnind in Colchis pe vremea cind argonautii, condusi de iason, au sosit acolo sa caute Lina de Aur, el le-a fagaduit-o cu conditia ca iason sa iasa biruitor intr-o serie de incercari. Spera ca in felul acesta va reusi sa se sustraga fagaduielii facute. Cu ajutorul Medeei, iason a biruit insa toate greutatile. Cum Aeetes l-a refuzat atunci in mod deschis, iason, impreuna cu Medeea, au furat Lina de Aur. Pentru a scapa apoi de urmarirea lui Aeetes, ce venea dupa fugari, Medea – care-l luase cu ea si pe Absyrtus – si-a taiat fratele in bucati si le-a aruncat in mare (v. si Absyrtus).

Andromeda (sau Andromede, fiica lui Cepheus, regele Aethiopiei. Fiindca mama ei, pe nume Cassiopea, isi atrasese minia zeilor pretinzind ca e mai frumoasa decit nereidele, Poseidon a trimis un monstru marin ca sa pustiasca tara. Oracolul a prezis ca pacatul Cassiopeei poate fi ispasit numai de catre Andromeda. Silit de etiopieni, Cepheus si-a sacrificat fiica: el a inlantuit-o de o stinca, lasind-o acolo prada monstrului. Andromeda e salvata insa de Perseus, la intoarcerea acestuia dupa izbinda repurtata asupra Meduzei. Cucerit de frumusetea fetei, Perseus impietreste monstrul aratindu-i chipul Meduzei, dupa care o ia cu el pe Andromeda si o duce in Argos (v. si Perseus).

Ariadne, fiica regelui Minos si a Pasiphaei. Cind Theseus a sosit in Creta pentru a se lupta cu Minotaurul (v. si Theseus), Ariadne, care se indragostise de erou, l-a ajutat sa iasa din coridoarele intortocheate ale labirintului calauzindu-se dupa un fir care i-a aratat calea de intoarcere. Ca sa o scape de minia lui Minos, Theseus i-a fagaduit Ariadnei s-o ia cu el la Arhenae. A parasit-o insa pe drum, in insula Naxos, unde, dupa o varianta, a fost ucisa de Artemis. Dupa o alta legenda, Dionysus, care trecea pe acolo, s-ar fi indragostit de tinara fata si ar fi luat-o in casatorie. Ca dar de nunta el i-a oferit o coroana de aur, faurita de Hephaestus, coroana care mai tirziu a fost transformata intr-o constelatie.

Cyrene, una dintre nimfe, fiica lui Hypseus, regele lapitilor. Priceputa in ale vinatorii, Cyrene traia in paduri, in salbaticie. Intr-o zi, pe cind se lupta cu un leu, Apollo a vazut-o si, plin de admiratie pentru curajul tinerei, s-a indragostit de ea. el a luat-o cu sine in Africa, in tinutul Libyei, unde Cyrene i-a daruit un fiu, Aristaeus (v. si Aristaeus).

Erigone 1. Fiica unui atenian, pe nume Icarius. A fost iubita de zeul Dionysus, care i-a daruit un fiu, Staphylus. Aflind de moartea tatalui ei, ucis cu ciomegele de niste ciobani (v. si Icarius), Erigone, deznadajduita, s-a spinzurat de un copac. Ca sa razbune moartea ei, Dionysus le-a luat mintile fetelor din cetatea Athenae, facindu-le sa se spinzure de crengile copacilor. Minia lui nu s-a potolit decit atunci cind atenienii i-au pedepsit pe ciobanii ucigasi. Erigone a fost dupa moarte transformata in constelatia numita a Fecioarei. 2. Fiica lui Aegisthus si a Clytaemnestrei si sora lui Aletes.

dara f. (turc. dara, d. ar. tara, de unde si bg. sirb. dara, alb. tara, ngr. it. pv. sp. pg. tara, fr. tare. V. tara). Greutatea unui vas deosebit de a marfii cuprinse in el: a lua daraua unui clondir. Prov. Mai mare daraua de cit ocaua, mai mult ata de cit fata, mai mare munca de cit cistigu, mai mare spaima de cit motivu spaimei s.a

Gordius, rege mitic al Phrygiei, presupus intemeietor al cetatii Gordium. De mult, intr-o vreme cind Phrygia era macinata de neintelegeri interne, un oracol prezisese ca ele vor lua sfirsit daca va fi ales rege primul om care va urca cu carul sau la templul lui Zeus. Acest om a fost Gordius, pe atunci simplu taran. el a fost ales rege si, drept multumire, i-a inchinat lui Zeus carul sau. Oistea acestui car era legata cu un nod atit de complicat, incit nimeni nu-l putea desface. Celui care ar fi reusit s-o faca i s-a fagaduit, in dar, regatul Asiei. Se spunea ca mai tirziu, Alexandru Macedon l-a taiat cu sabia, indeplinind, in felul acesta, oracolul.

ORSINI, familie romana. Guelfi, traditional adversari ai familiei Colonna, ghibelina. Mai importanti: 1. Giacinto di Bobone, papa (1191-1198, sub numele de Celestin III). 2. Matteo Rosso (?-1246) general; nepotul precedentului. A respins atacul lui Frederic II indreptat impotriva Romei (1241) 3. Giovanni Gaetano, fiul precedentului. Papa sub numele de Nicolae III (1277-1280). 4. Clarice, sotia lui Lorenzo Mgnificul (din 1468). 5. Nicolo (1442-1510), condotier in serviciul lui Lorenzo Magnificul, capitan general al fortelor pontificale (1489) si comandant suprem al armatei venetiene (1496).

ALBISOR, -OARA, albisori, -oare, adj., s. m. si f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. si f. (Iht.) Oblet. III. S. m. 1. Nume dat unor bureti comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. Albitura (2). 2. Varietate de vita de vie cu struguri albi. – Alb + suf. -isor.

BALAIel, -ia, -ICA, balaiei, -ele, adj. Balaior. – Balai + suf. -el.

CAieTel, caietele, s. n. Diminutiv al lui caiet (1). [Pr.: ca-ie-] – Caiet + suf. -el.

CAieRel, caierele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui caier. [Pr.: ca-ie-] – Caier + suf. -el.

GRASEieRE, graseieri, s. f. Actiunea de a graseia si rezultatul ei. [Pr.: -se-ie-] – V. graseia.

HATie, hatii, s. f. (Reg.) Ingramadire de nuiele, pietre, bolovani etc. executata pentru a amenaja cursul unei ape sau pentru a stavili revarsarea ei. – Hat + suf. -ie.

IMBAieRE, imbaieri, s. f. Actiunea de a (se) imbaia si rezultatul ei. [Pr.: -ba-ie-] – V. imbaia.

LINGVISTICA, lingvistici, s. f. Stiinta care studiaza limba (II) si legile ei de dezvoltare. [Var.: (inv.) l********a s. f.] – Fr. linguistique.

RAZGAieRE, razgaieri, s. f. Actiunea de a razgaia si rezultatul ei. [Pe.: -ga-ie-. – Var.: razgaiere s. f.] – V. razgaia.

VOINICel, voinicei, s. m. I. (Adesea adjectival) Diminutiv al lui voinic; voinicas. II. (Bot.) 1. Crucea-voinicului. 2. Varga-ciobanului. – Voinic + suf. -el.

TREieRARE, treierari, s. f. Actiunea de a treiera si rezultatul ei. [Pr.: tre-ie-] – V. treiera.

PAPUSOI, (I, II 1) papusoi, s. m., (II 2) papusoaie, s. n. I. S. m. Augmentativ al lui papusa (I). II. (Reg.) 1. S. m. Porumb. ♦ Rodul porumbului (stiuleti sau boabe). 2. S. n. Loc plantat cu porumb; porumbiste. [Var.: (reg.) popusoi s. m., s. n.] – Papusa + suf. -oi.

PESCARAS, pescarasi, s. m. I. (Rar) Diminutiv al lui pescar (I). II. Pasare de apa cu corpul scurt, cu ciocul lung, conic, cu penajul colorat in tonuri de albastru-verzui; pescarel (a) (Alcedo atthis). – Pescar + suf. -as.

LINGVISTIC, -A, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Stiinta care studiaza limba (II) si legile ei de dezvoltare. ◊ Lingvistica generala = domeniu al lingvisticii care studiaza limba din punctul de vedere al trasaturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistica diacronica = studiu al faptelor de limba privite in evolutia lor. Lingvistica sincronica = studiu al faptelor de limba asa cum se prezinta ele la un moment dat. 2. Adj. Care apartine lingvisticii (1), privitor la lingvistica. [Var.: linguistic, -a s. f., adj.] – Din fr. linguistique.

SOMOIOGel, somoiogele, s. n. Diminutiv al lui somoiog. [Pr.: -mo-io-] – Somoiog + suf. -el.

SUieRARE, suierari, s. f. (Rar) Actiunea de a suiera si rezultatul ei. [Pr.: su-ie-] – V. suiera.

MANGAieRE, mangaieri, s. f. Actiunea de a (se) mangaia si rezultatul ei. [Pr.: -ga-ie-] – V. mangaia.

TAieRE, taieri, s. f. Actiunea de a (se) taia si rezultatul ei. [Pr.: ta-ie-] – V. taia.

TOieGel, toiegele, s. n. Diminutiv al lui toiag. [Pr.: to-ie-] – Toiag + suf. -el.

TUSA¹, tuse, s. f. 1. 1. Mica piesa de metal pe care este imprimata o litera, o cifra sau un semn conventional, fixata la capatul unei parghii articulate a masinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapa la orga sau la pian. II. Limita regulamentara a unor terenuri sportive (trasata cu o linie vizibila). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tusa¹ (II 1) si repunerea ei in joc. III. Lovitura care atinge pe adversar, la jocul de scrima. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe panza unui tablou, care defineste stilul unui pictor. – Din fr. touche.

RAIONARE, raionari, s. f. Actiunea de a raiona si rezultatul ei. [Pr.: ra-io-] – V. raiona.

DERAieRE, deraieri, s. f. Actiunea de a deraia si rezultatul ei. [Pr.: -ra-ie-] – V. deraia.

DESPRINDE, desprind, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi si a scoate sau a lua ceva din locul in care a fost prins, asezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, sireturile etc. care il sustin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tractiune; a dejuga, a deshama. II. Refl. 1. A se desface si a cadea sau a se indeparta de la locul unde era prins, fixat; a se detasa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se deslusi. ♦ (Despre oameni) A iesi dintr-un grup sau dintr-o multime, a se detasa. ♦ (Rar) A se desparti, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reiesi. ♦ A se distinge, a se intelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Des¹- + prinde.

DESPUieRE, despuieri, s. f. Actiunea de a (se) despuia si rezultatul ei. ◊ Despuierea scrutinului = scoaterea din urna a buletinelor de vot si numararea lor. [Pr.: -pu-ie-. – Var.: despoiere s. f.] – V. despuia.

CROMATIC, -A, cromatici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se refera la culori sau la colorit. ◊ (Fiz.) Aberatie cromatica = defect al imaginilor obtinute prin lentile, constand in formarea de irizatii pe marginea imaginilor. 2. (Muz.; in sintagmele) Gama cromatica = gama formata dintr-o serie succesiva de semitonuri. Interval cromatic = interval alcatuit din doua sunete cu aceeasi denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. S. f. 1. Arta prepararii si folosirii culorilor. 2. Ansamblu de culori intr-o pictura, intr-un mozaic etc.; colorit. – Din fr. chromatique.

DISCRETIONAR ~a (~i, ~e) jur. : Puteri ~e puteri cu care este investita, in cazuri exceptionale, o instanta sau un reprezentant al ei, de a lua, din proprie initiativa, hotarari sau masuri care depasesc cadrul legii. [Sil. ti-o-] /<fr. discretionnaire

DOMNie ~i f. 1) Functia de domn; conducere a tarii de un domn. A veni la ~. ◊ A(-i) lua (cuiva) ~a a lipsi pe cineva de functia de domn. 2) Exercitare a acestei functii. 3) art. (in componenta locutiunilor pronominale de reverenta) Domnia-ta, domnia-lui, domnia-sa, domnia-voastra, domnia-lor. [Art. domnia; G.-D. domniei; Sil. -ni-ei] /domn + suf. ~ie

iaCA interj. fam. 1) (atrage atentia asupra celor spuse) Uita-te! Priveste! Vezi!; iata. 2) adverbial Pe neasteptate; deodata. Cand colo, iaca, a intrat si el. [Var. iaca] / ia + ca

INTAieTATE f. Insusirea de a fi intaiul (in timp, in rang, in drepturi); prioritate. A avea ~. A da ~. A tine ~ea. [Sil. -ta-ie-] /intai + suf. ~etate

A SE MULA se ~eaza intranz. (mai ales despre haine) A se lipi de corp, luand perfect formal lui. /<fr. mouler

SPIRALIZAre ~ari f. Operatie de deformare a unui material filiform, tubular etc., in asa fel incat axa lui longitudinala sa ia forma de elice. /<fr. spiralisation

ALieNie s.f. Lipsa splinei. [Pron. -li-e-, gen. -iei. / < fr. allienie, cf. gr. a – fara, lien – splina].

BOLGie s.f. Compartiment al celui de-al optulea cerc al infernului lui Dante. [Gen. -iei. / < it. bolgia].

CHiliaRHie s.f. (Ant.) Demnitate de chiliarh. [Pron. -li-ar-, gen. -iei. / < fr. chiliarchie].

COMPOZITie s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. Opera artistica, in special muzicala. ♦ Modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].

CONCiliaTie s.f. 1. Impacare; conciliere; procedura de impacare, in dreptul international, urmarind inlaturarea conflictelor. 2. (Lit.) Figura retorica in care se foloseste un argument „ostil” pentru propria cauza. [Pron. -li-a-, gen. -iei, var. conciliatiune s.f. / < fr. conciliation, cf. lat. conciliatio].

DECOMPOZITie s.f. 1. Analiza a unei substante (mai ales a unei tesaturi) in vederea cunoasterii structurii ei. 2. Atrepsie. [Gen. -iei, var. decompozitiune s.f. / cf. fr. decomposition].

DOXOLOGie s.f. Moment in liturghia crestina in care se face glorificarea lui Cristos. [Gen. -iei. / < fr. doxologie, cf. gr. doxa – glorie, logos – vorbire].

EBULIOMETRie s.f. Metoda fizico-chimica de determinare a greutatii moleculare prin masurarea temperaturilor de fierbere; ebulioscopie. [Pron. -li-o-, gen. -iei. / < fr. ebulliometrie].

FITOPALEONTOLOGie s.f. Ramura a paleontologiei care reconstituie pe baza resturilor fosile si studiaza plantele care au existat in perioadele geologice trecute. [Pron. -le-on-, gen. -iei. / < fr. phytopaleontologie].

GASTROTEHNie s.f. Studiul modificarilor suferite de alimente in timpul prepararii lor culinare. [Gen. -iei. / < fr. gastrotechnie].

GHIBelINI s.m.pl. Partizani ai unei fractiuni politice a nobilimii florentine, care la inceputul sec. XIII au sustinut candidatura lui Frederic al II-lea la tronul Imperiului german. ♦ Partizani italieni ai imparatilor germani in lupta dintre biserica si statele italiene dupa sec. XII. [Sg. ghibelin < it. ghibellino].

HelIOPATie s.f. (Med.) Denumire data accidentelor cauzate de razele solare. [Pron. -li-o-, gen. -iei. / < fr. heliopathie].

OMOLOGie s.f. Calitatea a ceea ce este omolog. ♦ (Mat.) Corespondenta omografica intre punctele unui acelasi plan proiectiv. ♦ (Biol.) Corespondenta de structura a unuia sau a unor organe la doua specii diferite ca urmare a originii lor comune. [Gen. -iei, var. homologie s.f. / < fr. homologie].

ilEOPATie s.f. (Med.) Denumire generica pentru afectiunile ileonului. [Pron. -le-o-, gen. -iei. / < fr. ileopathie].

LEUCEMie s.f. (Med.) Boala a organelor producatoare de leucocite, caracterizata prin inmultirea anormala a acestor globule; leucocitemie; leucoza. [Pron. le-u-, gen. -iei. / < fr. leucemie, cf. gr. leukos – alb, haima – sange].

LEUCOPLACHie s.f. (Biol.) Leucoplazie. [Pron. le-u-, gen -iei. / < germ. Leukoplakie, cf. gr. leukos – alb, plax – suprafata plata].

LEUCOTERAPie s.f. Metoda de tratament constand in a provoca leucocitoza prin actiunea unei substante chimice. [Pron. le-u-, gen. -iei. / < fr. leucotherapie, cf. gr. leukos – alb, therapeia – tratament].

MACROCHEilie s.f. Afectiune constand din hipertrofia buzelor. [Pron. -che-i-li-e, gen. -iei. / < fr. macrocheilie].

MAGNETOCHIMie s.f. Ramura a chimiei care studiaza relatiile dintre structura moleculara a substantelor si proprietatile lor magnetice. [Gen. -iei. / cf. fr. magnetochimie].

MORFOGRAFie s.f. Parte descriptiva a geomorfologiei care se ocupa cu descrierea si clasificarea formelor de relief dupa aspectul lor exterior. [Gen. -iei. / cf. fr. geomorphographie].

OLFACTRONICA s.f. Disciplina care are ca obiect elaborarea unei tehnici instrumentale sensibile pentru identificarea lucrurilor si a oamenilor dupa mirosul lor caracteristic. [Gen. -iei. / cf. engl. olfactotronics]

OTOLOGie s.f. (Med.) Studiul urechii si al bolilor ei; otiatrie. [Gen. -iei. / < fr. otologie, cf. gr. ous – ureche, logos – studiu].

PEREieRE s.f. Actiunea de a pereia si rezultatul ei. [Pron. -re-ie-. [< pereia].

POLIOPie s.f. (Med.) Perceptie multiplicata a unui obiect; vedere multipla. [Pron. -li-o-, gen. -iei. / < fr. polyopie, cf. gr. polys – numeros, ops – vedere].

RECOLTARE s.f. Actiunea de a recolta si rezultatul ei; recoltat; (spec.) luare de sange pentru analize etc. [< recolta].

REFLEXie s.f. 1. Fenomen de rasfrangere a unei raze luminoase sau sonore atunci cand aceasta intalneste o suprafata lucioasa sau dura. 2. Reflectie (1). ♦ (Fil.; la Locke, Leibniz) Cunoastere a proceselor care se petrec inauntrul constiintei; intoarcere a constiintei asupra ei insasi. [Gen. -iei, var. reflexiune s.f. / cf. fr. reflexion, lat. reflectio, reflexio].

SECRETie s.f. Proprietate pe care o au celulele unor glande de a produce diferite substante necesare activitatii organismului; substanta secretata de aceste glande. ♦ (Bot.) Substanta organica de tip special, elaborata de plante in timpul activitatii lor vitale. [Gen. -iei, var. secretiune s.f. / < fr. secretion, cf. lat. secretio – separare].

ZOOPALEONTOLOGie s.f. Stiinta despre animalele fosile. [Pron. zo-o-pa-le-on-, gen. -iei. / < fr. zoopaleontologie].

COMBATE vb. tr. 1. a lupta impotriva unor idei, atitudini si a celor care le sustin. 2. a lua masuri de starpire a unui flagel social, a unei boli etc. (dupa fr. combattre)

AEROMETRie s.f. Ramura a fizicii care studiaza proprietatile fizice ale aerului si masoara efectele lui mecanice. [Gen. -iei. / < fr. aerometrie, cf. gr. aer – aer, metron – masura].

ANGLOMANie s.f. (Rar) Admiratie exagerata fata de englezi si mai ales de obiceiurile lor; anglofilie. [Gen. -iei. / < fr. anglomanie].

BALNEOLOGie s.f. Disciplina care se ocupa cu studiul apelor minerale si al namolurilor terapeutice, precum si cu studiul actiunii lor curative. [Gen. -iei. / < fr. balneologie, cf. lat. balneum – baie, gr. logos – studiu].

BIBLIOLOGie s.f. Stiinta care se ocupa cu studiul cartilor din punctul de vedere al formelor in care se prezinta, al istoricului lor etc. [Gen. -iei. / < fr. bibliologie, cf. gr. biblion – carte, logos – studiu].

COMBATE vb. III. tr. 1. A lupta impotriva unor idei, a unor atitudini si a celor care le sustin. 2. A lua masuri de starpire a unui flagel social, a unei epidemii, boli etc. [P.i. combat. / < it. combattere, cf. fr. combattre].

COSMOLOGie s.f. Stiinta care se ocupa cu studiul structurii, dimensiunilor si evolutiei universului si al legilor care il guverneaza. [Gen. -iei. / cf. fr. cosmologie, gr. kosmologia < kosmos – univers, logos – stiinta].

DALie s.f. Planta ornamentala din familia compozeelor, cu flori colorate, foarte frumoase, dar fara miros, transplantata din America; (pop.) gherghina. [Pron. -li-e, gen. -iei, pl. dalii, dalii. / < fr. dahlia, cf. Dahl – botanist suedez].

DEMOGRAFie s.f. Stiinta care studiaza statistic problemele referitoare la miscarea populatiei, la compozitia si la numarul ei etc. [Gen. -iei. / < fr. demographie, cf. gr. demos – popor, graphein – a scrie].

DRAMATURGie s.f. Totalitatea operelor dramatice ale unui popor, ale unei epoci etc. ♦ Arta de a scrie piese de teatru, de a le pune in scena si de a le interpreta. [Gen. -iei. / cf. fr. dramaturgie, it. drammaturgia, germ. Dramaturgie, gr. dramatourgia].

elEUTERie s.f. (Ist.) Guvernare libera a unui stat din Grecia antica. ♦ (La pl.) Serbari care se celebrau in amintirea unei victorii. [Pron. -le-u-, gen. -iei. / < fr. eleutherie, gr. eleutheria – libertate].

IDIOPATie s.f. Boala independenta de alte boli pe care le mai are organismul, care isi are propriile ei cauze. [Gen. -iei. / < fr. idiopathie, cf. gr. idios – propriu, pathos – suferinta].

LAMBLie s.f. (Zool.) Protozoar flagelat parazit, care se stabileste in intestinul subtire si da nastere la tulburari. [Pron. -li-e, gen. -iei. / < fr., lat. lamblia].

METEOROPATOLOGie s.f. Ramura a medicinii care studiaza bolile in legatura cu cauzele lor meteorologice. [Gen. -iei. / < fr. meteoropathologie].

bunget (-turi), s. n. – Padure deasa, desis. Origine necunoscuta- Poate fi in legatura cu alb. bungu, bunk „stejar”. Hasdeu, Col. Traian, 1877, 577, il considera dacic; apoi, in Cuv. din Batrini, I, 245 (cf. Cihac, II, 715 si DAR) il deriva din alb. In schimb, Meyer 54; Philippide, II, 703 si Rosetti, II, 112, stabilesc doar aceasta legatura, care nu este in mod inevitabil de la cauza la efect.

OBieCTIVISM s.n. Falsa obiectivitate prin care unii ideologi isi mascheaza pozitia de clasa in teoriile lor; prezentare a unor idei, a unor teorii fara a lua fata de ele o atitudine critica. [Cf. rus. obiektivizm, fr. objectivisme].

OLEOGRAFie s.f. Cromolitografie care reprezinta o pictura in ulei facuta pe o hartie cu nervuri care imita panza. [Pron. -le-o-, gen. -iei. / < fr. oleographie].

cazna (cazne), s. f. – 1. Tortura, chin, supliciu. – 2. Suferinta, durere, neliniste. – 3. Truda, munca, stradanie. Sl. kazni (Miklosich, Slaw. el., 24; Lexicon, 279; Cihac, II, 46); cf. sb. kazna „pedeapsa”, pol. kazn „pedeapsa”. – Der. cazni, vb. (a tortura, a chinui; refl., a se stradui; a ingriji; a avea grija, a creste, cind este construit cu prep. cu), din sl. kazniti „a pedepsi”.

ceai (ceaiuri), s. n. – 1. Arbust cultivat pentru frunzele lui din care se prepara o bautura cu efect e******t (Thea sinensis). – 2. Infuzie de ceai, sau de alte plante. – 3. Reuniune la care se ofera o ceasca de ceai. – Mr. ciae. Tc. cay (Roesler 607; Seineanu, II, 120); Miklosich, Slaw. el., 52; Ronzevalle 75). Este cuvint chinezesc (ca) care a trecut si in rus. cai (DAR crede ca rom. provine din rus.), cf. ngr. τσάι, bg., sl., cr., ceh. caj. Der. ceaina, s. f. (rar, Mold., salon de ceai), din rus. cajnyi; ceainarie, s. f. (salon de ceai); ceainic, s. n., derivat din rus. cajnik.

PETROCHIMie s.f. 1. Ramura a industriei care se ocupa cu prelucrarea chimica a titeiului, a produselor petroliere, a gazelor de sonda si de cracare si a gazului metan. 2. Parte a petrografiei care se ocupa cu studiul chimismului rocilor si al clasificarii lor chimice. [Gen. -iei. / cf. fr. petrochimie, germ. Petrochemie].

POLIURie s.f. eliminare abundenta de u***a. [Pron. -li-u-, gen. -iei. / < fr. polyurie, cf. gr. polys – mult, ouron – u***a].

PREFOLiaTie s.f. Mod de dispunere a frunzelor in mugur. [Pron. -li-a-, gen. -iei. / < fr. prefoliation].

RAIONARE s.f. Actiunea de a raiona si rezultatul ei. [Pron. ra-io-. / < raiona].

SALPINGOSCOPie s.f. (Med.) Explorare vizuala cu ajutorul salpingoscopului a orificiului intern al trompei lui Eustache. [Gen. -iei. / < fr. salpingoscopie].

SEMASIOLOGie s.f. Ramura a lexicologiei care cerceteaza sensurile cuvintelor si cauzele modificarilor lor; semantica (1). [Gen. -iei. / < fr. semasiologie, cf. gr. semasia – desemnare, logos – stiinta].

TEXTOLOGie s.f. Disciplina a filologiei care are ca obiect pregatirea pentru tipar a textelor clasice in forma lor autentica. [Gen. -iei. / cf. rus. tekstologiia < lat. textus – text, gr. logos – studiu].

UROLOGie s.f. Ramura a medicinii care studiaza caile u*****e si bolile lor specifice. [Gen. -iei. / < fr. urologie, cf. gr. ouron – u***a, logos – studiu].

ACRONie s. f. lipsa de concordanta intre timpul real al evenimentelor si cronologia ideala a nararii lor. (< acron/ic/ + -ie)

ARBORET I. s. n. teren plantat cu numeroase specii de arbori si arbusti si destinat studiului conditiilor lor de dezvoltare. II. s. m. partea superioara a unui catarg. (< lat., fr. arboretum)

CENTRIFUG, -A I. adj. care tinde sa se indeparteze de centru; centrifugal. ♦ forta ~a = forta care tinde sa departeze un corp in miscare circulara de centrul lui de rotatie. II s. f. 1. aparat, masina cu ajutorul careia se efectueaza operatia de centrifugare. 2. instalatie destinata antrenamentului astronautilor, care simuleaza actiunea acceleratiilor de lunga durata. (< fr. centrifuge)

CRIMINALISTIC, -A I. adj. referitor la criminalistica. II. s. f. stiinta care studiaza si propune metodele si mijloacele dezvaluirii crimelor, cu scopul lamuririi si prevenirii lor. (< fr. criminalistique, /II/, germ. Kriminalistik)

CROMATIC, -A I. adj. 1. referitor la culori, la colorit. 2. (muz.) gama ~a = gama formata dintr-o serie de semitonuri; interval ~ = interval din doua sunete cu aceeasi denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. s. f. 1. arta prepararii si intrebuintarii culorilor. 2. ansamblul culorilor unei picturi, ale unui mozaic etc.; colorit. (< fr. chromatique)

ERISTIC, -A I. adj. referitor la eristica. ♦ scoala ~a = nume dat scolii filozofice din Megara (Grecia antica), datorita inclinarii ei spre controverse. II. s. m. f. adept al eristicii. III. s. f. arta de a controversa, cu argumente subtile sau artificii sofistice. (< fr. eristique, gr. eristikos)

PENAL, -A I. adj. referitor la infractiuni sanctionate cu pedepse. ♦ drept ~ = ramura a stiintei dreptului care studiaza normele juridice cu caracter represiv; cod ~ = ansamblul principalelor norme juridice care definesc infractiunile si stabilesc sanctionarea lor; fapt ~ = infractiune. II. s. n. drept penal. (< fr. penal, lat. poenalis)

RECURENT, -A I. adj. 1. care revine la punctul de pornire; palindromic. 2. (despre boli) care recidiveaza. ♦ febra ~a = boala infectioasa avand aceleasi simptome ca febra tifoida. 3. (mat.) serie ~a = serie al carei fiecare termen se calculeaza cu ajutorul termenilor care il preceda; iterativ (3). II. s. m. f. (jur.) cel care face recurs (1). (< fr. recurrent, lat. recurrens)

REFLECTOR I. s. n. 1. dispozitiv al unui corp de iluminat sau al unui proiector care, pe baza fenomenului de reflexie, dirijeaza intr-o anumita directie fluxul luminos emis de sursa de lumina. 2. oglinda concava care reflecta lumina intr-o directie voita. ◊ telescop al carui obiectiv este constituit dintr-o oglinda concava. 3. (electr.) element component al unor antene, pentru a le mari directivitatea. II. s.m. personaj literar, purtatorul de cuvant al autorului. (< fr. reflecteur)

izbindi (izbandesc, izbandit), vb. – 1. A depasi, a intrece. – 2. A birui,a cistiga o victorie, a triumfa. – 3. A razbuna. – 4. A Infaptui, a realiza. – 5. A reusi, a izbuti. Sl. izbyti, izbądą „a depasi” (DAR), cf. dobindi. Toate sensurile sint inv., cu exceptia sensului 2. – Der. izbinda, s. f. (victorie; razbunare; succes, satisfacator); izbinditor, adj. (biruitor). De la inf. izbyti (der. din sl. byti „a fi”) trebuie sa provina izbuti, vb. (a reusi), care este, prin urmare, simplu dublet al lui izbindi (Cihac, II, 153; Tiktin), cf. sl. izbytije „succes”.

jujeu (jujeie), s. n. – 1. Bucata de lemn atirnata la gitul ciinilor pentru a-i impiedica sa alerge dupa vinat. – 2. Carcasa prevazuta cu o funie rasucita, unde se leaga si se bat ciinii, in prima zi de luni a postului. – Var. jijeu, jugau. Sl. zezeli „zgarda” (Cihac, II, 161; Tiktin; DAR). Ultima var. indica o incrucisare cu jug.

jumuli (jumulesc, jumulit), vb. – 1. A smulge fulgii de la o pasare, a curata de pene. – 2. A escroca, a jefui, a jecmani. – 3. A ciomagi, a face praf. Mag. gyomlalni „a smulge” (DAR; Scriban). Sint gresite relatiile pe care le stabilesc Cihac, II, 161, cu juli, si Philippide, II, 719, cu alb. humeljoń „a distruge”. Din acelasi etimon provine jimui, vb. (Trans., despre porci, a scurma pamintul cu ritul). – Der. jumuleala, s. f. (actiunea de a jumuli; furt; jupuire, jecmanire); jumulitor, adj. (care jumuleste; care vinde scump); jumulitura, s. f. (jumuleala). Cf. jimi.

left (lefti), s. m. – 1. Moneda de aur de cinci ducati. – 2. Medalie, medalion. – 3. Colier, salba. Ngr. λεφτόν, forma populara a lui λεπτόν „centima” (Cihac, II, 668; DAR; Galdi 205). Nu este posibila der. din bg. levce „moneda” (Pascu, Arch. Rom., VII, 559). Sensul 3 se explica prin uzul comun al medaliilor de aur cu margele in sirag.

livada (livezi), s. f. – Imas, pasune, pajiste. – Var. livade, (Munt.) livede. – Mr. livade. Ngr. λιβάδι(ον), prin intermediul sl. livada (Miklosich, Slae. elem., 28; Miklosich, Lexicon, 336; Cihac, II, 174; Puscariu, Lr., 260), cf. v. sb. livada, livadije (Berneker 771; Vasmer, Gr., 91), bg., sb., cr. livada, rus. levada. Der. direct din ngr. (Roesler 571; Murnu 33; Pascu, II, 58), este, si ea, posibila.

lulea (lulele), s. f. – Pipa. – Var. (Banat) lula. – Mr. lule, megl. lula. Tc. lule (Roesler 597; Seineanu, II, 239; Miklosich, Turk. elem., II, 120; Berneker 744; Lokotsch 1336), cf. ngr. λουλές, alb., bg., sb. lula.

minie (manii), s. f. – Suparare, furie. Lat. pop. mania, din gr. μάνια (Puscariu 1087) cf. alb. meni (Meyer 283; Philippide, II, 647). E dubletul lui manie, s. f., din fr. manie, cu der. maniac, adj., din fr. maniaque. Der. minia, vb. (a irita, a infuria); miniac, s. m. (dansator, echilibrist), din ngr. μανιαϰός „nebun”, cu fonetismul apropiat de minie (Tiktin), sec. XVIII, inv.; miniecie, s. f. (sarlatanie), inv.; minios, adj. (suparat, infuriat).

pisicher (pisichera), adj. – Viclean, siret. Tc. piskiar „chelner, ospatar” (Tiktin; Candrea); pentru semantism, cf. papugiu. Der. din tc. pisekiar „scamator” (Seineanu, II, 296) este si ea posibila. – Der. pisicherlic, s. n. (potlogarie, escrocherie).

tuli (-lesc, -it), vb. refl. – A se ascunde, a se adaposti. Sl. tuliti „a stringe, a inghesui”, cu sensul lui zatuliti „a ascunde”, cf. bg. (za)tulja „a ascunde”, rut. tulyty sja (Cihac, II, 426). Desi dictionarele il confunda cu cuvintul urmator, credem ca e vorba de o simpla omonimie. Cf. pituli.

tumurluc (-ci), s. m. – 1. Trunchi de lemn, butuc. – 2. Temnita, inchisoare. – Var. tumurlug. Tc. tum(u)ruk „trunchi” (Tiktin, cf. Seineanu, II, 368). Este dubletul lui tumurug, s. m. (Mold., lemn, par), cf. ngr. τουμπρούϰι, bg. tumruk, sb. tomruk; de aici turuga, s. f. (Olt., ciot), probabil in loc de *tumuruga (dupa Candrea, din lat. torus cu suf. -uga).

ulei (-iuri), s. n. – Untdelemn, materie lichida grasa. – Var. inv. olei, uleiu, uleu. Sl. (slov., ceh., pol., rus.) olei (Cihac, II, 227). Este dubletul lui oloi (var. uloi), s. n. (Trans., ulei), din mag. olaj (Galdi, Dict., 167). – Der. uleios (var. oloios), adj. (plin de ulei, cu ulei).

voame (vom, vomut), vb. – A vomita, a varsa. – Var. voma. Mr. vom, vumut, voamire. Lat. vomere (Candrea). In Banat, Trans. si Timoc (ALR, I, 145 si II, 38). Este dubletul lui vomita, vb., din lat. vomitare (sec. XIX). – Der. vomatura (var. vomitura), s. f. (varsatura), in Banat; vonicer(iu), s. m. (lemn-ciinesc, Evonymus europaues), negresit in loc de *vomicer, datorat mirosului sau gretos. (Legatura cu vo(i)nic „viteaz”, sugerata de Tiktin, nu pare probabila).

AMEDEO, numele mai multor conti si duci de Savoia. Mai importanti: 1. A. VI (supranumit Contele verde) (1343-1383). A condus o expeditie cruciata antiotomana in Pen. Balcanica in 1366 si a intrat in conflict si cu Dobrotici. 2. A. de Savoia, rege al Spaniei (1870-1873). Fiul lui Victor Emmanuel II, regele Italiei. Silit sa abdice din cauza dezordinii iscate de al treilea razboi carlist.

ANASTASIUS, numele a doi imparati bizantini: A. I (491-518). A construit in 512 un zid de aparare de c. 80 km la N de Constantinopol („Zidul lui Anastasius”). A. II (713-715).

ANGHelOS, dinastie de imparati bizantini (1185-1204), intemeiata de Isac II (1185-1195). In timpul ei s-a inasprit exploatarea fiscala si s-a consolidat puterea marilor feudali. In urma rascoalei valahilor si bulgarilor (1185-1186) s-a creat statul condus de dinastia Asanestilor, iar participantii la cea de-a patra cruciada (1202-1204) au cucerit capitala bizantina (apr. 1204), ceea ce a marcat sfirsitul dinastiei, precum si crearea Imperiului latin de Constantinopol.

BALAIel, -ia, -ICA, balaiei, -ele, adj. Balaior. – Din balai + suf. -el.

CALIF, califi, s. m. Titlu luat dupa moartea lui Mahomed de sefii musulmanilor care detineau atat puterea politica cat si pe cea religioasa; persoana avand acest titlu. – Fr. calife.

KAROLYI [ka:roji], familie nobiliara maghiara. Mai importanti: 1. Sandor K, conte (1668-1743), general. In 1703, a luptat impotriva lui Francisc Rakoczi II, dar in acelasi an a trecut de partea lui. In 1711 a depus armele si a incheiat Pacea de la Satu Mare cu Habsburgii. 2. Mihaly K., conte Nagykaroly (1875-1955), om politic. Lider al aripii de stanga a Partidului Independentei. A luptat pentru desprinderea Ungariei din Imperiul Austro-Ungar. Prim-min. (1918-1919) si presedinte al Republicii Ungare (ian.-mart. 1919); a predat puterea lui Bela Kun. Aflat in exil (1919-1946 si din 1949).

JE PRENDS MON BieN OU JE LE TROUVE (fr.) iau (ceea ce-mi trebuie) de unde gasesc – Moliere, „Les fourberies de Scapin”, act. II, scena 11. A devenit deviza celor care nu-si fac nici un scrupul cand este vorba sa-si procure ceva.

LA VALEUR N’ATTEND PAS LE NOMBRE DES ANNEES (fr.) valoarea un asteapta numarul anilor – Corneille, „Le Cid”, act. II, scena 2. Calitatile, insusirile nobile se pot afirma la orice varsta.

CONSTANTIN SERBAN, domn al Tarii Romanesti (1654-1658). In timpul sau a avut loc rascoala seimenilor (1655). Mazilit de Poarta Otomana pentru sprijinul acordat lui Gh. Rackozi II in coroanei poloneze. Aliat cu principele Transilvaniei, cu domnul Gheorghe Stefan si mai apoi cu Domnul Mihnea III, a participat la rascoala antiturceasca a Tarilor Romane. A esuat in incercarile (1659, 1661) de a lua in stapinire Moldova.

O, FORTUNATOS NIMIUM, SUA SI BONA NORINT, AGRICOLAS! (lat.) ce fericiti ar fi taranii de si-ar da seama de fericirea lor! – Vergiliu, „Georgica”, II, 458-459. Taranii nu stiu cat de fericit e traiul lor patriarhal in comparatie cu viata agitata a cetatii. P. ext. Oamenii nu apreciaza binele pe care il au.

OMNia MEA MECUM PORTO (lat.) tot ceea ce am duc cu mine – Versiunea latina a raspunsului pe care l-ar fi dat filozoful Bias concetatenilor sai mirati ca paraseste cetatea (Priene), asediata de persi, fara sa-si ia nimic cu el. Spiritul constituie unica bogatie a inteleptului, un bun care-l insoteste peste tot.

HERA (in mitologia greaca), cea mai de seama dintre zeitele olimpiene. Fiica lui Cronos si A Rheei; sora si sotia lui Zeus. Mama zeilor Ares si Hefaistos si a zeitelor Hebe si Eileithyia. Patimasa, orgolioasa, irascibila si geloasa, se razbuna pe infidelitatile sotului ei (Alcmene, Europa, Io, Leto, Echo, Semele s.a.) si pe copiii naturali ai acestuia (Herakles). In Razboiul troian, suparata pe Paris, care a preferat-o pe Afrodita, ea ii va ajuta pe greci, contribuind la prabusirea Troiei. Protectoarei casniciei. Reprezentata ca o tanara m******a impozanta, frumoasa si grava. Identificata la romani cu Iunona.

COUSTOU [custu], familie de sculptori francezi din sec. 17-18: 1. Nicolas C. (1658-1733), autorul basoreliefului „Trecerea Rinului” si al grupului statuar alegoric „Sena si Marna”. 2. Guillame I C. (1677-1746), frate cu C. (1). I se datoreaza grupurile „Caii de la Marly” si „Oneanul si Mediterana”. 3. Guillaume II C. (1716-1777), fiu lui C (1). Autorul Mausoleului Delfinului (fiul lui Ludovic XV) si a altor sculpturi religioase si mitologice.

HALIFAX [hælifæks], Sir George Savile, marchiz (1633-1695), om de stat si eseist englez. Orator de mare talent. Adept al monarhiei absolute, H. a contribuit la aducerea pe tronul Angliei a lui Carol al II-lea Stuart si, apoi, a fiului acestuia, iacob. Ulterior, a sustinut aducerea pe tron a stathuderului Tarilor de Jos, Wilhelm de Orania.

LARGilLieRE (sau LARGilLieRRE) [larʒilie:r], Nicolas de ~ (1656-1746), pictor francez. Portretist influentat de Van Dyck si Rubens; s-a remarcat prin desenul sigur, prospetimea coloritului si finetea tusei (Voltaire, Le Brun, iacob II, Ludovic XIV cu familia regala, portretul pictorului cu sotia si fiica sa).

Geryon (sau Geryones), fiul lui Chrysaor si al Callirrhoei, era un monstru cu trei capete si trei trupuri unite. Locuia in insula Erythia, unde avea nenumarate cirezi de boi. La porunca lui Eurystheus, Heracles l-a ucis pe Geryon si i-a luat cirezile, ducindu-le cu el in Grecia (v. Heracles).

ler² sn [ At: Dr II, 901 / V: (reg) lieriu (Pl: lierie), rel, ren, rer, rern, rerna sf, rien / Pl: leruri / E: mg ler ] (Reg) Cuptor la masina de gatit.

HUIDUiaLA, huiduieli, s. f. Actiunea de a huidui si rezultatul ei; huiduitura. [Pr.: -du-ia-] – Huidui + suf. -eala.

INTROieNIRE, introieniri, s. f. (Rar) Actiunea de a (se) introieni si rezultatul ei; inzapezire. [Pr.: -tro-ie-] – V. introieni.

TUGUia, tuguiez, vb. I. Refl. A se ascuti, a se subtia spre varf; a se inalta ca un tugui. ♦ Tranz. A strange buzele, rotunjindu-le si intinzandu-le inainte. [Pr.: -gu-ia] – Din tugui.

COMBATE, combat, vb. III. 1. Tranz. A lupta impotriva unor atitudini, unor idei si impotriva persoanelor care le sustin. 2. Tranz. A lua masuri de starpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Frantuzism, inv.) A lua parte la o lupta, a (se) lupta. – Din fr. combattre (dupa bate).

FUIORAS, fuiorase, s. n. Diminutiv al lui fuior. [Pr.: fu-io-]- Fuior + suf. -as.

PORUMBAC, -A, porumbaci, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.; despre pasari sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestrit. II. S. m. Fluture mare de noapte, cu aripile din fata galbene cu dungi cafenii si cu cele dindarat multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac.

PIPAIT¹ s. n. Faptul de a (se) pipai. ♦ Unul dintre simturi, cu ajutorul caruia, atingand corpurile cu suprafata sensibila a pielii, luam cunostinta de calitatile lor palpabile (forma, consistenta, umiditate etc.). – V. pipai.

POieNITA, poienite, s. f. Diminutiv al lui poiana. [Pr.: po-ie-] – Poiana + suf. -ita.

POieTICA, poietici, s. f. Diminutiv al lui poiata. [Pr.: po-ie-] – Poiata + suf. -ica.

PRESEDINTie s. f. Functia si activitatea de conducere a presedintelui; perioada de activitate a unui presedinte; p. ext. sediu unde isi exercita functia un presedinte si aparatul administrativ auxiliar din subordinea lui; prezidentie. – Presedinte + suf. -ie.

LEUCOPOieZA s. f. (Biol.) Proces de formare si de maturatie a leucocitelor. [Pr.: le-u-co-po-ie-] – Din fr. leucopoiese.

CONTROL, controale, s. n. 1. Analiza permanenta sau periodica a unei activitati, a unei situatii etc. pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor sau ale studentilor. Cifra de control = exponent care indica limitele cantitative ale productiei. Punct de control = loc fix (la marginea unui oras, a tarii etc.) unde organele autoritatii supravegheaza indeplinirea formalitatilor legale de catre cei care trec. Control obstesc = forma de control social, specifica tarilor socialiste, care se exercita de catre masele largi de oameni ai muncii si de reprezentantii organizatiilor de masa si obstesti. ♦ Supraveghere continua (morala sau materiala); stapanire, dominatie. ♦ Putere de dirijare a propriilor sale gesturi si miscari. 2. Institutie sau grup de persoane care supravegheaza anumite activitati. 3. (La pl.) Registru de evidenta a personalului (si animalelor) unei unitati militare. – Din fr. controle.

SFINTie, sfintii, s. f. (In forma articulata si urmat de un adjectiv posesiv) Epitet sau titlu de respect care se da clericilor, sfintilor si (rar) lui Dumnezeu. – Sfant + suf. -ie.

STRACHINOAie, strachinoaie, s. f. Augmentativ al lui strachina. [Pr.: -noa-ie] – Strachina + suf. -oaie.

CONSTITUTie s. I. conformatie, factura, fizic, natura, structura, (inv.) temperament. (De o ~ delicata sau robusta.) II. (POL.) (inv.) statut. (~ lui Cuza.)

CHelie ~i f. 1) Cadere totala sau partiala a parului de pe cap, provocata de diferite boli; plesuvie; calvitie. 2) Portiune a capului de pe care a cazut definitiv parul; plesuvie. [Art. chelia; G.-D. cheliei; Sil. -li-e] /chel + suf. ~ie

DASCALie ~i f. 1) la sing. Functie de dascal. 2) la sing. Durata de exercitare a unei astfel de functii. 3) inv. Invatatura care calauzeste pe cineva in diverse situatii; indrumare; povata; sfat. [Art. dascalia; G.-D. dascaliei; Sil. -li-e] / dascal + suf. ~ie