BOTOS, -OASA, botosi, -oase, adj. (Despre oameni) 1. Cu gura mare, in forma de bot (1). 2. Fig. Bosumflat, suparat. 3. Fig. (Fam.) Obraznic, arogant. – Bot + suf. -os.

CASCA, casc, vb. I. 1. Tranz. A deschide gura pentru a vorbi, pentru a striga, pentru a manca etc. ◊ Expr. A casca gura = a privi cu interes, cu mirare sau curiozitate naiva; p. ext. a umbla fara nici o treaba, a pierde vremea. A casca ochii = a deschide ochii tare, mai ales de mirare; a se holba, a se zgai; p. ext. a baga de seama, a fi atent. ◊ Compus; casca-gura s. m. = gura-casca. 2. Intranz. A deschide gura mare printr-o miscare de inspirare adanca, urmata de o expiratie prelungita, tradand oboseala, plictiseala si mai ales somn. 3. Refl. (Despre obiecte) A se deschide (putin); a se crapa. – Lat. *cascare.

GURA, guri, s. f. I. 1. Cavitate din partea anterioara (si inferioara) a capului oamenilor si animalelor, prin care alimentele sunt introduse in organism; p. restr. buzele si deschizatura dintre ele; buze. ◊ Loc. adv. Gura-n gura = foarte aproape unul de celalalt. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) o gura = a saruta (pe cineva). Cu sufletul la gura = a) abia mai putand respira (de emotie sau de oboseala); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mana pana la gura = a uita repede, a fi uituc. Parca se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care mananca lacom sau vorbeste repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a disparea. A scoate (sau a scapa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A tipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca in) gura de sarpe = a tipa din rasputeri, deznadajduit. A se zvarcoli ca in gura de sarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) in (sau de) gura = (despre cai) a se supune usor (sau greu) la miscarile ce i se fac cu fraul. ◊ Compuse: gura-casca (sau -cascata) = persoana care-si pierde vremea in zadar sau care dovedeste neglijenta, dezinteres condamnabil; persoana care sta absenta, care nu intelege ce i se spune; gura-de-lup = a) defect congenital de conformatie a fetei omului, constand dintr-o despicatura la buza si la gingia superioara si in cerul-gurii, si in comunicarea cavitatii bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parame; c) unealta cu care se indoaie tabla groasa; gura-leului = planta erbacee ornamentala cu flori de diverse culori, asemanatoare cu o gura (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = planta erbacee cu flori vinete-violete, avand o margine alba sau galbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sarutare, sarut. 2. Gura (I 1) considerata ca organ cu care cineva se hraneste. ◊ Expr. A pune (sau a lua, a baga) ceva in gura = a manca (putin). A i se face gura punga = a avea o senzatie de astringenta din cauza unor alimente acre introduse in gura. A da (cuiva) mura-n gura = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fara sa faca cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mancare. ♦ Imbucatura, sorbitura, inghititura. ◊ Expr. Nici o gura de apa = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hranit. 3. Gura (I 1) considerata ca organ al vorbirii; cloanta. ◊ Expr. A tacea din gura = a nu (mai) vorbi nimic. A inchide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva sa nu mai vorbeasca, a pune pe cineva in situatia de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gura = a) a spune tocmai ceea ce voia sa zica altul in clipa respectiva; b) a intrerupe pe cineva cand vorbeste. A i se m**a (cuiva) gura = a nu mai avea curajul sa vorbeasca; a schimba, a atenua tonul si continutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scapa gura = a destainui ceva fara voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit sa spuna. A avea gura (sau a fi gura) sparta = a nu putea tine un secret, a dezvalui orice secret. A fi slobod la gura = a vorbi mult si fara sfiala, depasind uneori limitele bunei-cuviinte. A fi cu gura mare = a fi certaret. A avea o gura cat o sura = a vorbi mult si tare. A-si pazi (sau tine etc.) gura = a-si impune tacere; a fi prudent in tot ce vorbeste. A(-i tot) da din gura (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o melita, ca o moara stricata sau hodorogita sau ca o pupaza) = a vorbi repede si fara intrerupere; a flecari. A fi bun de gura = (adesea peior.) a vorbi mult si cu usurinta, a se pricepe sa-si pledeze cauza, sa convinga. A fi rau de gura (sau gura rea) = a) a barfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rau, nefavorabil. A (nu) se uita in (sau la) gura cuiva = a (nu) tine seama de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumatate de gura (sau cu gura jumatate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotarat, fara convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se tine de cuvant, sau care se lauda cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gura = a nu gasi cuvantul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l gasi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gura in gura = (despre vorbe, cantece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generatie in generatie. ◊ Compus: gura-sparta = om flecar, limbut, care nu poate tine un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorba, spusa, marturisire. ◊ Expr. Gura lumii = vorbe, barfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoana care nascoceste) vorbe, barfeli, intrigi. A intra in gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge sa fie vorbit de rau. A te lua dupa gura cuiva = a actiona (in mod gresit) dupa sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe langa cineva pentru a-l convinge sa faca un lucru; a cicali pe cineva. ♦ Glas, grai. ◊ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tacut, linistit, potolit. Cat il tine (sau il ia) gura sau in gura mare = foarte tare, din rasputeri. A nu avea gura (sa raspunzi sau sa spui ceva) = a nu avea putinta sau curajul (de a mai raspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Galagie, tipat, cearta. ◊ Loc. vb. A sta (sau a sari, a incepe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se rasti la cineva. ◊ Expr. A da gura la caini = a striga la caini sa nu mai latre. ♦ (Personificat) Cel care vorbeste; vorbitor. ◊ Expr. Gurile rele = barfitorii. 4. Gura (I 1) considerata ca organ al cantarii. II. Deschizatura a unui obiect, a unei incaperi etc., prin care intra, se introduce, se varsa, iese etc. ceva, prin care se stabileste o comunicatie etc. Gura vasului. Gura camasii. Gura de canal. Gura fluviului. ◊ Gura de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept si din cea care se petrece pe dupa gatul calului. Gura de apa = instalatie care serveste pentru a lua apa dintr-o retea de distributie. Gura de incendiu = gura de apa la care se monteaza un furtun pentru luarea apei sub presiune in caz de incendiu. Gura de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gura artificiala = aparat compus, in general, dintr-un difuzor montat intr-o incinta acustica, de forma si dimensiuni astfel alese, incat caracteristicile acustice sa fie asemanatoare cu acelea ale gurii umane. ◊ Expr. A lega gura panzei = a) a innoda capetele firelor de urzeala inainte de a incepe tesutul; b) a se instari. A prins panza gura = s-a facut inceputul. A se afla (sau a trimite pe cineva) in gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula „gatlej, gat”.

HAMSIE, hamsii, s. f. Mic peste marin de culoare argintie, cu gura mare, care traieste in Marea Neagra, Marea Mediterana si Oceanul Atlantic (Engraulis encrasicholus). – Din ngr. ha(m)psi.

MARE¹, mari, adj. I. (Indica dimensiunea) Care depaseste dimensiunile obisnuite; care are dimensiuni apreciabile (considerate in mod absolut sau prin comparatie). ◊ Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros al mainii, care se opune celorlalte degete. Litera mare = majuscula. ◊ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cat cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate, cu atentie. ◊ (Adverbial) Faina macinata mare. ♦ (Despre suprafete) Intins², vast. ◊ (Substantivat; in loc. adv.) In mare = a) pe scara ampla; dupa un plan vast; b) in linii generale, in rezumat. ♦ Inalt. Deal mare. ♦ Lung. Par mare. ♦ Incapator, spatios, voluminos. Vas mare. ◊ (Pop.) Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasa a unei case taranesti, destinata oaspetilor. ♦ Lat; adanc. Apa mare. II. (Indica cantitatea) 1. Care este in cantitate insemnata; abundent, mult; numeros. ♦ (Despre ape curgatoare, viituri; de obicei in legatura cu verbe ca „a veni”) Cu debit sporit, umflat. 2. (Despre numere sau, p. ext., despre valori care se pot exprima numeric) Care este in cantitate insemnata, ridicat. ♦ (Despre preturi) Ridicat. ◊ Loc. adj. De mare pret = foarte valoros, pretios, scump. ♦ (Despre colectivitati) Numeros. III. (Arata rezultatul dezvoltarii fiintelor) Care a depasit frageda copilarie; care a intrat in adolescenta; care a ajuns la maturitate. ◊ Fata mare = fata la varsta maritisului; v*****a, fecioara. ◊ Expr. Sa cresti mare! formula cu care se raspunde unui copil la salut, cu care i se multumeste pentru un serviciu etc. Cu mic cu mare sau de la mic la mare ori si mici si mari = toti, toate, toata lumea; (in constructii negative) nimeni. ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativ relativ) Mai (sau cel mai) in varsta. IV. (Indica durata; despre unitati de timp) De lunga durata, indelung, lung. ◊ Postul (cel) mare = postul cel mai lung din cuprinsul anului, care preceda sarbatoarea Pastilor. (Pop.) An mare = an bisect. V. (Indica intensitatea) 1. (Despre surse de lumina si caldura) Puternic, intens. ◊ Ziua mare = partea diminetii (dupa rasaritul soarelui) cand lumina este deplina, intensa. ◊ Expr. (Ziua) in (sau la) amiaza-mare = in toiul zilei, in plina zi, la amiaza. 2. (Despre sunete, voce, zgomote) Puternic, ridicat. ◊ Expr. A vorbi (sau a striga) in gura mare = a vorbi cu glas tare, cu ton ridicat. A fi cu gura mare = a fi certaret, scandalagiu. 3. (Despre fenomene atmosferice) Violent, aspru, naprasnic. Ger mare. 4. (Despre ritmul de miscare sau de deplasare) Care a depasit viteza obisnuita; crescut (ca viteza), marit. 5. (Despre stari sufletesti, sentimente, senzatii etc.) Intens, profund, tare. ◊ Loc. adv. (Reg.) Cu mare ce = cu greu, anevoie. ◊ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau dragul, rusinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte mila (sau drag, rusine etc.) ♦ (Adverbial; pop.) Din cale-afara, peste masura. ♦ Grav. Greseala mare. VI. (Arata calitatea, valoarea) 1. De valoare, de insemnatate deosebita; important, insemnat. ◊ Zi mare = zi de sarbatoare; zi importanta. Strada mare = nume dat in unele orase de provincie strazii principale. Drum mare sau drumul (cel) mare = drum principal de larga circulatie, care leaga localitati importante. ◊ Expr. Vorbe mari = a) cuvinte bombastice; promisiuni goale; b) (rar) laude. Mare lucru = a) lucru care impresioneaza sau desteapta mirare; b) lucru care nu reprezinta nimic de seama, care reprezinta prea putin, care este nesemnificativ; c) (in constructii negative da contextului valoare afirmativa si invers) n-as crede sa (nu)... ♦ Hotarator. ♦ Uimitor, extraordinar, impresionant. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare = a) (cu valoare de exclamatie) exprima uimire, admiratie etc.; b) (reg.; cu valoare de superlativ) foarte frumos (sau bun etc.) Mare minune sa (nu)... = ar fi de mirare sa (nu)..., n-as crede sa (nu)... ♦ Grav, serios. 2. Cu calitati exceptionale; ilustru, celebru, renumit. ♦ Iesit din comun; deosebit. 3. Care ocupa un loc de frunte intr-o ierarhie; cu vaza. ◊ Socru mare = tatal mirelui; (la pl.) parintii mirelui. Soacra mare sau soacra cea mare = mama mirelui. ◊ Expr. A se tine mare = a fi mandru, semet, fudul. (Substantivat) A trage (sau a calca) mare = a-si da importanta; a cauta sa ajunga pe cei sus-pusi. La mai mare, urare adresata cuiva cu ocazia unei numiri sau a unei avansari intr-un post. Mare si tare sau tare si mare = foarte puternic, influent. ♦ (Substantivat) Mai-mare = capetenie, sef. ♦ Superior in ceea ce priveste calitatile morale. ◊ Expr. Mare la inima (sau la suflet) = marinimos, generos. ♦ Deosebit, ales², distins. Mare cinste. ◊ Mare tinuta = imbracaminte sau uniforma destinata pentru anumite solemnitati. ♦ (Despre ospete, serbari) Plin de stralucire; bogat, fastuos, pompos. – Probabil lat. mas, maris.

MANA, maini, s. f. I. 1. Fiecare din cele doua membre superioare ale corpului omenesc, de la umar pana la varful degetelor, in special partea de la extremitatea antebratului, care se termina cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mana = a) facut cu mana, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) actionat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mana dreapta (sau stanga) = pe partea dreapta (sau stanga). Pe sub mana = pe ascuns, clandestin. In mana = direct, personal. Mana-n mana = in colaborare, in intelegere, in perfect acord. Peste mana = anevoios, incomod, dificil (de obtinut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mana (cu cineva) = a se intelege cu cineva (in privinta unei tranzactii); a face un targ, a se invoi (din pret), strangandu-si mana (in semn de pecetluire a tranzactiei incheiate). A(-si) da mana (cu cineva) = a) a strange cuiva mana in semn de salut sau de impacare; b) A se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) sa se ia de mana cu cineva = a se asemana, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al actiunilor rele. (Pop.) A se tine cu mainile de burta (sau de pantece, de inima) de(-atata) ras = a rade cu mare pofta, in gura mare. A pune (sau a baga) mana in foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a incrucisa) mainile pe piept = a muri. A se spala pe maini = a refuza sa-si ia raspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lasa, a pierde) ceva din (sau de la) mana = a da (sau a lasa, a pierde) ceva care iti apartine sau de care esti sigur ca il poti obtine. Cu mana goala = fara a aduce nimic; fara a lua nimic; p. ext. fara a-si fi atins scopul, fara nici un rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mana = (la jocul de carti) a-i veni randul sa imparta cartile. A trece (sau a ceda) mana (cuiva) = (la jocul de carti) a nu juca in turul respectiv, cedand randul jucatorului urmator. (O) mana de ajutor = (mai ales in legatura cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mainile (si picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de maini si de picioare = a pune pe cineva sau a fi in imposibilitate sa actioneze. A avea (sau a lasa, a da cuiva) mana libera = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea sa actioneze dupa bunul sau plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totala de actiune. A avea (ceva) pe mana = a dispune de ceva. A pune mana = a) a face, a intreprinde ceva; b) a fura. A pune mana pe ceva = a ajunge in posesiunea unui lucru, a-si insusi un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mana pe cineva = a) a prinde, a inhata, a insfaca pe cineva; b) a gasi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mana in piept (sau in gat) = a prinde a insfaca (pe cineva); a cere cuiva socoteala; a(-l) trage la raspundere. A pune (cuiva) mana in cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mana = a face sa treaca boala (sau sa inceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecat. Cu miinile incrucisate (sau in san, in buzunar) = inactiv. A pune mana de la mana = a strange, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contributie benevola. A avea mana usoara sau a fi usor de mana = a lucra cu finete si cu abilitate (ca medic). A fi greu de mana = a lucra neindemanatic, brutal (ca medic). A avea mana buna sau a fi bun de mana = a) a fi indemanatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de carti) a da carti bune celor cu care joaca. A-si face mana buna la (sau pe langa) cineva = a obtine favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mana si a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mana larga = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mana sparta = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mana stransa = a fi econom; a fi zgarcit, meschin. A-i da cuiva mana (sa faca ceva) = a-si putea permite (sa faca ceva); a-i permite situatia., imprejurarile (sa faca ceva). Una la mana, se spune pentru a marca primul element al unei enumerari. A fi mana dreapta a cuiva = a fi omul de incredere al cuiva. A cere mana cuiva = a cere in casatorie. Sarut mana (sau mainile), formula de salut adresata femeilor, preotilor, persoanelor mai in varsta etc. Cu mana lui (sau a mea, ta etc.) sau cu mainile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fara interventia nimanui. A scoate castanele (sau carbunii) din foc cu mana altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei actiuni periculoase ori riscante. Cu amandoua mainile = cu bunavointa, foarte bucuros, din toata inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mana lunga = a fi hot, pungas. (A fi om) cu dare de mana = (a fi om) instarit, bogat. (Pop.) A da din maini (si din picioare) = a face eforturi pentru obtinerea unui lucru, a se stradui, a-si da osteneala. A avea mana curata (sau mainile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) in mana = a primi o suma neta. A duce de mana (pe cineva) = a calauzi, a conduce (pe cineva), a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mana pana la gura = foarte repede, in timp foarte scurt. Cu mainile la piept sau cu caciula in mana = intr-o atitudine umila, supus, smerit. Cu mana pe inima (sau pe cuget) = cu constiinta curata, cu convingerea ca e adevarat. A ajunge pe maini bune = a ajunge in grija, in posesiunea cuiva competent. A-si lua mainile de pe cineva = a inceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mana in mana = de la unul la altul, de la om la om. A da mana cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mana justitiei = a deferi justitiei; a inainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cadea, a incapea etc.) la (sau pe) mana cuiva = a fi (sau a cadea, a incapea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discretia cuiva. A avea pe cineva sub mana = a avea pe cineva sub control, in subordine. (A fi) mana de fier (sau mana forte) = (a fi) om energic, autoritar. Politica de mana forte = politica dictatoriala, tiranica, abuziva. ◊ Compus: mana-Maicii-Domnului = mica planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopica si foarte ramificata, cu flori albe si cu fructe mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoana, individ (conceput ca autor al unei actiuni). ◊ Mana de lucru = muncitor. Mana moarta = (la unele jocuri de carti) jucator fictiv caruia i se distribuie carti, in cont. 2. Cantinte mica din ceva, cat incape in palma. ◊ (Ca epitet, precedand termenul calificat, de care se leaga prin prep. „de”, indica proportii foarte mici) O mana de om. (Urmat de un substantiv la pl., indica un numar redus, un grup restrans de elemente de acelasi fel) O mana de oameni. 3. (In legatura cu numerale ordinale sau, mai rar, c*******e) Categorie, treapta, rang, clasa; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toata mana = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodarie) sau ale unor parti ale lor, care se asemana, ca forma si ca intrebuintare, cu mana (I 1) sau care se apuca, se manevreaza cu mana. ◊ Mana curenta = balustrada. – Lat. manus.

SUS adv. 1. Intr-un loc mai ridicat sau mai inalt (decat altul); la inaltime; deasupra. ◊ Loc. adj. De sus = a) care este asezat in partea nordica sau in partea mai ridicata a unui teren; b) care vine sau porneste de la un organ de conducere; c) care face parte din clasele privilegiate; care apartine acestor clase. De din sus (de...) = care se afla mai la deal (de...); ceva mai incolo, mai departe. ◊ Loc. adv. Pe sus = a) prin aer, prin vazduh; b) in zbor, zburand; c) cu un vehicul sau purtat (in carca, pe brate etc.). (Pe) din sus de... = mai la deal de..., mai incolo, mai departe de... Mai sus de... = mai la nord de... ◊ Loc. prep. (Substantivat, n.) Din susul... = a) din partea de deasupra; b) dintr-o regiune superioara, mai la deal de... ◊ Expr. De sus in jos sau de jos in sus = in directie verticala (ascendenta sau descendenta). De sus (si) pana jos = in intregime, tot. In sus si in jos = incoace si incolo, de colo-colo. Cu fata in sus = (despre oameni) culcat pe spate. Cu gura in sus = (despre obiecte care au o deschizatura) cu deschizatura in partea de deasupra. Cu fundul in sus = intors pe dos, ravasit; in dezordine; fig. morocanos, furios. A duce (sau a lua, a aduce pe cineva) pe sus = a duce (sau a lua, a aduce pe cineva) cu forta, cu sila. A-i sta (cuiva) capul sus = a fi in viata, a trai. A se tine (sau a fi, a umbla) cu nasul pe sus = a fi infumurat, ingamfat. (Substantivat, n.) A rasturna (sau a intoarce, a pune ceva) cu susul in jos = a pune (ceva) in dezordine; a rascoli, a ravasi. A privi (sau a masura cu ochii) pe cineva de sus in (sau pana) jos si de jos in (sau pana) sus = a examina (pe cineva) cu atentie sau cu neincredere. ♦ In camerele din partea superioara a unei case, la etaj. ♦ (In legatura cu pozitia unui astru) Deasupra orizontului, pe cer. ♦ (Pop.) Departe (in inaltime). ♦ (In loc. adj.) Sus-pus = care este intr-o situatie sociala inalta. ◊ Expr. A lua (sau a privi pe cineva) de sus = a trata (pe cineva) ca pe un inferior, a privi (pe cineva) cu dispret, cu aroganta. A vorbi (cuiva sau cu cineva) de sus = a vorbi (cu cineva) arogant, insolent, obraznic. 2. Inspre un loc sau un punct mai ridicat; in directie verticala, in inaltime; in aer, in spatiu, in vazduh. ◊ Loc. adj. si adv. In sus = ridicat, drept, in pozitie verticala. ◊ Loc. adv. In sus = a) spre inaltime, la deal; b) in aer, in vazduh, in directia cerului; c) dincotro curge o apa, in directia izvorului. ◊ Expr. A sari in sus = a tresari (de bucurie, de spaima, de manie etc.); a izbucni. ♦ (Substantivat, n.; in loc. prep.) In susul... = a) in partea superioara (a unui lucru); b) in sens contrar cursului unei ape; c) inspre partea mai ridicata a unei asezari sau inspre nord. Din susul... = a) din directia izvorului unei ape; b) dinspre partea mai ridicata a unui teren; dinspre nord. ♦ (Cu valoare de interjectie) Strigat de comanda echivalent cu „ridica-te!”, „ridicati-va!”; p. ext. strigat de incurajare, de aprobare, de simpatie. 3. (La comparativ, urmat de prep. „de”, indica o limita in raport cu o varsta, o greutate, o valoare) Peste, mai mult de... ◊ Expr. Mai pe sus decat = mai presus decat, mai mult decat... 4. (La comparativ, indica o pagina, un capitol, un alineat intr-un text) In cele precedente, in cele spuse sau aratate mai inainte, inapoi cu cateva pagini sau cu cateva randuri. ♦ Sus-citat = citat mai inainte, pomenit in cele spuse sau scrise inainte. Sus-numit (si substantivat) = mentionat, amintit, citat mai inainte. 5. In registrul acut, inalt, ridicat al vocii sau al unui instrument. ◊ Expr. Sus si tare = a) ferm, categoric, energic; b) in auzul tuturor, in gura mare. 6. (In mistica crestina) In cer, in rai. ◊ Loc. adv. De sus = de la Dumnezeu. – Lat. susum (= sursum).

SALAU¹, salai, s. m. Peste rapitor de apa dulce, lung de 30-70 cm si avand greutatea de 1-3 kg, cu corpul fusiform, acoperit cu solzi marunti de culoare cenusie si cu gura mare cu dinti ascutiti (Stizostedion lucioperca). – Din magh. sullő.

STIUCA, stiuci, s. f. Peste rapitor de apa dulce, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare inarmata cu multi dinti si cu botul turtit ca ciocul de rata; marlita (Esox lucius). ◊ Compus: stiuca-de-mare = peste de 50-80 cm, cu corpul asemanator cu al sarpelui, cu spinarea verzuie si pantecele alb, cu gura in forma unui cioc lung (Belone belone). – Din bg., scr. stuka.

LOSTRITA, lostrite, s. f. Peste rapitor, asemanator cu pastravul, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare si cu dintii puternici, care traieste in raurile de munte (Hucho hucho). – Cf. ucr., rus. losos' „somon”.

MOTAT, -A, motati, -te, adj. 1. (Despre oameni si animale) Care poarta mot¹ (1), cu mot. ♦ Fig. Care cauta sa iasa in evidenta, care se crede superior; indraznet, cu gura mare. 2. Cu varf ascutit, tuguiat. – V. mota.

DRAMBOI², dramboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-si manifesta supararea, mania; a boci in gura mare. – Din dramba.

BOTOS ~oasa (~osi, ~oase) depr. 1) (despre persoane) Care are gura mare (ca un bot). 2) Care isi manifesta nemultumirea, bosumflandu-se. 3) fig. Care nesocoteste buna cuviinta, amestecandu-se in treburile altora. /bot + suf. ~os

STAVRID ~zi m. Peste marin rapitor de talie mica, cu gura mare, prevazuta cu numerosi dinti, avand pe laturi o dunga longitudinala cu solzi ascutiti. [Sil. sta-vrid] /<ngr. stavridi

SURA ~i f. Constructie intr-o gospodarie taraneasca care serveste pentru depozitarea nutretului, a cerealelor etc. ◊ A casca o gura cat o ~ a deschide larg gura. A avea o gura cat o ~ a) a avea gura mare; b) a vorbi mult si zgomotos; a fi guraliv. [G.-D. surii; Pl. si sure] /<germ. Schur, sas. Schyren

TARE² ~i adj. 1) (in opozitie cu moale sau cu slab) Care are o consistenta solida si nu poate fi distrus la actiunea fortelor din afara; dur. Lemn ~. 2) (in opozitie cu mladios) Care este lipsit de flexibilitate; teapan; neflexibil; inflexibil. Bara ~. 3) Care a devenit mai consistent, mai dens. Tencuiala ~. 4) pop. (despre fiinte sau parti ale corpului lor) Care este inzestrat cu mare forta fizica; puternic; voinic. Maini ~i. 5) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste caracter puternic; cu vointa ferma. Pozitie ~. ◊ A fi ~ de fire (sau de inima) a nu-si pierde firea in momentele grele. Cei ~i cei care au putere in societate. A fi ~ si mare a fi cu mare influenta; a fi puternic. A se face ~ si mare a face pe grozavul; a se grozavi. A fi ~ pe piata a fi stapan pe situatie. Sus si ~ in gura mare; cu toata convingerea. 6) Care are insusiri pozitive; inzestrat cu calitatile necesare. Elev ~. 7) (despre actiuni, fenomene ale naturii) Care are intensitate mare, sporita. Vant ~. 8) (despre mirosuri, substante, bauturi etc.) Care are o concentratie mai mare decat cea normala. Aroma ~. 9) (despre aer) Care este racoros; rece. /<lat. talis

casca (casc, cascat), vb. – 1. A deschide gura. – 2. A deschide mult (gura, ochii etc.). – 3. A deschide gura mare, tradind oboseala, plictiseala, somn. – Mr. cascu, (hascu), megl. casc, (hasc). Lat. *cascare, din gr. χάσϰω (Candrea, Rom., XXXI, 304; Meyer, Alb. St., IV, 123; Puscariu 306; Candrea-Dens., 282; REW 1733; DAR); cf. sard. kaskare (Wagner 111), it. cascaggine. Este cuvint general folosit (ALR, I, 86 si II, 23). Var. din mr. si megl. provine direct din ngr. – Der. cascari, vb. (rar, a casca 3); cascat, adj. (deschis, rascracanat; cascat, holbat); cascat, s. n. (faptul de a casca); cascatura, s. f. (cascat); cascota (var. cascota), s. f. (se spune atunci cind nu exista nimic de mincare), formatie umoristica, alcatuita cu ajutorul unui suf. care pare ngr.; cascaund, adj. (cascat, tont), formatie curioasa, fara indoiala in loc de *cascaun, cu un suf. expresiv ca in barzaun, gargaun, si care se considera nejustificat der. de la un lat. *cascabundus (Candrea, Rom., XXXI, 305; Tiktin; Puscariu 307; Candrea-Dens., 283; REW 1732; Rosetti, I, 164).

chiu interj. – 1. Exprima bucuria si entuziasmul; ovatie. – 2. Exprima durerea: vai! – 3. (S. n.) Durere, chin, suferinta. Creatie spontana. – Der. chiui, vb. (a striga; a racni; a chema in gura mare; a striga de bucurie; a spune o chiuitura); chiot, s. n. (strigat, tipat), der. de la vb. cu suf. -ot, ca sgomot, chicot (dupa DAR der. direct de la interj.); chioti (var. chihoti), v.b. (a striga, a tipa; a cinta foarte tare); chiuiala, s. f. (strigat); chiuit, s. n. (strigat); chiuitura, s. f. (strigat; compozitie cu caracter de epigrama care se recita de obicei in timpul jocului popular); chiuitor, adj. (care chiuie). Nu se vede legatura pe care incearca sa o stabileasca Pascu, Lat., 257, intre aceste cuvinte si lat. pῑpῑre.

ENGRAULIDE s. n. pl. familie de pesti marini mici, cu gura mare: hamsia. (< lat. engraulidae)

SCOMBRIDE s. n. pl. familie de pesti teleosteeni marini, buni inotatori, cu capul si botul turtit, gura mare: scrumbia albastra, lacherda, palamida, somnul etc. (< fr. scombrides)

gura (guri), s. f. – 1. Cavitate din partea anterioara si inferioara a capului omului si animalelor. – 2. Imbucatura, inghititura. – 3. Deschizatura prin care (se) intra sau (se) iese (ceva). – 4. Strimtoare, chei, pas. – 5. Gaura, orificiu. – 6. Git, gitlej. – 7. Deschizatura, ochi. – 8. Margine, mal, vad. – 9. Decolteu, rascroiala. – 10. Parte a unui riu, fluviu pe care acesta isi varsa apele. – 11. La razboiul de tesut, parte de inceput a pinzei. – 12. Lama, tais, buza. – 13. Ansamblul fringhiilor care asigura echilibrul zmeului. – 14. Organ al vorbirii. – 15. Strigat, tipat. – 16. Cearta, harta. – 17. Vorba, cuvint, declaratie. – 18. Buza. – 19. Organ prin care se alimenteaza. – 20. Persoana care trebuie intretinuta. – Mr., megl. gura, istr. gurę. Lat. gūla (Puscariu 745; Candrea-Dens., 772; REW 3910; DAR), cf. it., prov., cat., sp. gola (mil. gora), fr. gueule. Cea mai mare parte a sensurilor sale coincid cu cele ale lui bucca, si sint proprii limbilor romanice. Cf. lat. med. gula Augusti „initium mensis Augusti”, pe care Breal, Mel. Soc. Ling., XI (1900), 360 il interpreteaza drept „vigilia Augusti”, desi este vorba fara indoiala de sensul lui gula „intrare”. Der. gurita, s. f. (dim. al lui gura; sarutare); guraliv (var. guraliu), adj. (vorbaret), cu suf. -liu si cu schimbare de suf. ca in sglobiu, betiv, grijuliu, etc. (dupa Puscariu, Dacor., VII, 468 si DAR, de la gura incrucisat cu bg. govorliv, opinie adoptata de Graur, BL, III, 107, care adauga, pentru a-l explica pe a din rom., alta incrucisare cu bg. malcaliv „taciturn”); guri, vb. (a incepe tesatura, invirtind urzeala sulului de la razboi); guritor (var. gurar), s. m. (betisor cu care se fixeaza urzeala pe sul); gurar, s. m. (muncitor care pazeste intrarea unei mine); gurar, s. n. (afta, spuzeala la coltul gurii); gures, adj. (vorbaret, palavragiu); guresie, s. f. (vorbarie); guran, s. m. (salau, Lucioperca sandra); gurilatel, adj. (Bucov., cu gura mare); gura-casca, s. m. (prost, nataflet). – Din rom. provine bg. gura „gura-leului, planta ornamentala”, in rom. gura-leului (Capidan, Raporturile, 219).

hau interj. – Reda strigatele de chemare sau de bucurie, ca si latratul. – Var. hau, hu. Creatie expresiva, cf. aui. – Der. haui (var. hauli, hauni, aoli), vb. (a tipa; a chema in gura mare; a cinta; a urla); haucai, vb. (a latra), cf. rut. kaukati; haula, s. f. (casa mare pustie), numita astfel datorita ecoului peretilor sai; haot, s. n. (Munt., zgomot, larma); hau, s. n. (abis, prapastie), din pricina ecoului (Cihac, II, 663 si Philippide, Principii, 154 se gindesc la o posibila der. din ngr. χάος; DAR considera etimonul necunoscut; Scriban porneste de la mag. ho „zapada”).

BARANGI, barangesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A striga, a tipa in gura mare. – Din baranga.

sisca (-ci), s. f. – (Trans.) Vrajitoare. Sb. siska, din sb. suskati „a bombani” (Cihac, II, 389; Tiktin). – Der. siscoi, s. m. (Trans., vrajitor); siscarie, s. f. (Trans., vrajitorie); siscav, adj. (Trans., Olt., sisiit); siscavi, vb. (a sisii). Sistav, adj. (atrofiat, ofilit), der. sistavi, vb. refl. (a se atrofia; a se stringe, a se reduce) ar putea fi acelasi cuvint, desi semantic nu este clar (dupa Scriban, din bg. siskav „corpolent”, spunindu-se la inceput, despre griul cu paie multe si spic sarac); cf. sitav, adj. (micsorat, imputinat), in Delavrancea, scriitor uneori destul de incorect; sitivi, vb. (a striga in gura mare), pe care Cihac, II, 345, il lega de sl. sipnąti „a ragusi”.

BOTOS, -OASA, botosi, -oase, adj. (Despre oameni) 1. Cu gura mare in forma de bot (1). 2. Fig. Bosumflat, suparat. 3. Fig. (Fam.) Obraznic. – Din bot + suf. -os.

MARE¹, mari, adj. 1. Care depaseste dimensiunile obisnuite. ◊ Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros care, la mana, se poate opune celorlalte degete. ◊ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cat cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate. A lasa (pe cineva) mare si devreme = a lasa (pe cineva) dezamagit. ◊ (Adverbial) Faina macinata mare. ♦ (Despre suprafete) Intins, vast. ◊ Expr. In mare = dupa un plan vast; in linii generale. ♦ Inalt. Un deal mare ne desparte (JARNIK-BIRSEANU). ♦ Lung. Par mare. ♦ Incapator, spatios; voluminos. Au umplut un sac mare, mare (SBIERA). ♦ (In expr.) Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasa a unei case taranesti, destinata oaspetilor. ♦ Lat; adanc. Apa mare. 2. In cantitate insemnata, abundent, mult; numeros. ◊ Expr. (Despre ape curgatoare) A veni mare = a creste, a se umfla; a inunda. ♦ (Despre surse de lumina si caldura) Puternic, intens. 3. De lunga durata. 4. In grad inalt; intens, profund, tare. Avusese mare iubire pentru el (SADOVEANU). ◊ Loc. adv. (Reg.) Cu mare ce = cu greu, anevoie. ◊ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau dragul, rusinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte mila (sau drag, rusine etc.). Ziua-mare = moment al diminetii cand lumina devine intensa. ♦ (Despre sunet, voce) Puternic, ridicat. ◊ Expr. A vorbi (sau a striga) in gura mare = a vorbi cu glas tare, strigand. A fi cu gura mare = a fi certaret, scandalagiu. ♦ (Despre fenomene atmosferice) Violent, naprasnic. Ger mare. ♦ (Adverbial, pop.) Din cale-afara, peste masura. A sa fie Mare mult omor! (ALECSANDRI). ♦ Grav. Greseala mare. 5. Adult, matur, varstnic; (la comparativ) mai batran. ◊ Expr. (Despre copii) A se face mare = a creste, a deveni matur, adult. 6. Vestit, renumit, ilustru. 7. Care ocupa un rang superior, sus-pus. ◊ Expr. A se tine mare = a fi mandru, semet. A trage a mare = a-si da ifose; a cauta sa ajunga pe cei sus-pusi. La mai mare, urare facuta cuiva cu ocazia unei numiri sau avansari intr-un post. Mare si tare = influent, puternic. ◊ (Substantivat) Mai-marele = capetenie, sef. ♦ Mare tinuta = imbracaminte sau uniforma destinata pentru anumite solemnitati. ♦ Superior in ceea ce priveste calitatile morale. ◊ Expr. Mare la inima (sau la suflet) = marinimos, generos. 8. Important, de seama; hotarator. ◊ Zi mare = zi de sarbatoare, zi importanta. Strada mare = nume dat in unele orase de provincie strazii principale. Vorbe mari = cuvinte bombastice; promisiuni goale. ♦ Deosebit, ales. Mare cinste. – Lat. mas, maris.

CARE pron. interog.-rel. I. (Pronume relativ; are rol de conjunctie, insotind numele din propozitia regenta caruia ii tine locul in propozitia subordonata). 1. (Introduce propozitii atributive) Gasi felurime de pasari adunate, Care, din intamplare, Se-ntreceau la cantare (ALEXANDRESCU). ◊ (Introduce propozitii atributive circumstantiale) a) (Cu nuanta finala) Dorobantii sa ia calauze din sat, care sa le arate ascunzisurile (CAMIL PETRESCU). b) (Cu nuanta conditionala) Ce holera ar fi aceea care i-ar lasa neatinsi pe oamenii mei? (SLAVICI). 2. (Cu valoare de pronume demonstrativ) Cel ce, cine; acela..., ce... ♦ (Cu sens neutru) Ceea ce. Baba isi lua camesa de soacra, ba inca netaiata la gura, care insemneaza ca soacra nu trebuie sa fie cu gura mare (CREANGA). ◊ Loc. conj. Dupa care = dupa aceea. Care va (sau vra) sa zica = ceea ce inseamna, prin urmare. 3. (Cu valoare de pronume nehotarat) a) Fiecare. Le porunci sa mearga care de unde a venit (RETEGANUL). ◊ Expr. (Sa) nu care cumva sa... = nu cumva sa... Nu care cumva... ? = (oare) nu cumva... ? b) (In corelatie cu sine insusi exprima ideea de opozitie sau de distributie) Unul... altul, acesta... acela..., parte... parte... ◊ Expr. Care (mai) de care = unul mai mult (sau mai tare) decat altul, pe intrecute. 4. (Inv. si pop., raportandu-se la intreaga propozitie precedenta) Din care cauza...; de unde... Acel imparat zisese: cine se va afla sa ma faca sa rad, sa-si ceara de la mine trei daruri... care multi s-au ispitit... sa faca pe imparatul sa raza (SEZ.). II. (Pronume interogativ, folosit pentru a afla despre cine sau despre ce este vorba sau in ce fel se prezinta o fiinta sau un lucru) Care-i acolo, mai? striga argatul (SADOVEANU). ◊ (Introduce propozitii interogative indirecte) L-a intrebat care ii place mai mult. ◊ Expr. Care alta? = ce altceva? Care pe care? = care din doi poate intrece sau birui pe celalalt? ◊ (Cu valoare de adjectiv interogativ) Care om nu tine la viata inainte de toate? (CREANGA). [Gen.-dat. sg. m. caruia, f. careia, gen.-dat. pl. m. si f. carora; (cand au valoare de adjectiv interog.-rel.) gen.-dat. sg. m. carui, f. carei, gen.-dat. pl. m. si f. caror. – Nom. sg. m. si: (inv.) carele; nom. pl. m. si f. si: cari] – Lat. qualis.

CASCA, casc, vb. I. 1. Tranz. A deschide gura spre a vorbi, spre a striga, spre a lua mancarea etc. ◊ Expr. A casca gura = a privi cu interes, cu mirare, cu curiozitate naiva; p. ext. a umbla fara nici o treaba, a pierde vremea. A casca ochii = a deschide ochii tare, mai ales de mirare; a se holba, a se zgai. 2. Intranz. A deschide gura mare printr-o miscare reflexa de inspirare adanca, urmata de o expiratie prelungita, tradand oboseala, plictiseala si mai ales somn. 3. Refl. (Despre obiecte) A se deschide (putin), a se crapa (4). – Lat. *cascare.

ZACATOR, -OARE, zacatori, -oare, adj., s. f. I. Adj. (Inv.) Care zace, care sta culcat, intins (la pamant). II. s. f. 1. Vas mare in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada. ♦ Vas mare cu gura larga ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii pentru a fi lasati sa fermenteze. 2. Vas mare de lemn captusit cu tabla subtire, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii care sta pe loc si deasupra careia se roteste alergatoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihna; staniste, zacatura (1). – Zacea + suf. -ator.

ZACATOARE, zacatori [si zacatoare] s. f. 1. Vas mare cu doage, in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada ♦ Vas mare cu gura larga, ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii, pentru a fi lasati sa fiarba. 2. Vas mare de lemn, captusit cu tinichea, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Denumita si piatra zacatoare = (intr-o moara de apa) piatra (fixa) aflata in partea inferioara a morii, deasupra careia se roteste piatra alergatoare (mobila). 4. Loc unde stau vitele la odihna ziua; (in special) Loc la stana unde se odihnesc oile dupa muls; staniste. (din zacea) [si DLRLC]

CRATER, cratere, s. n. 1. Deschizatura in forma de palnie la un vulcan, prin care tasnesc vapori, gaze, cenusa etc. si se revarsa lava. 2. Gaura in forma de palnie facuta de un meteorit pe suprafata pamantului. ◊ Crater lunar = adancitura rotunda de pe suprafata lunii, a carei formare poate fi pusa pe seama unei activitati vulcanice sau a unui bombardament meteoritic; circ lunar. 3. Vas antic mare, cu gura larga si cu doua manere, care servea la masa pentru amestecarea vinului cu apa. [Acc. si: crater] – Din fr. cratere.

MACROSTOMIE s.f. (Biol.) Marire exagerata a orificiului bucal. [Gen. -iei. / < fr. macrostomie, cf. gr. makros – mare, stoma – gura].

ARTILERIE s.f. Ansamblu de mijloace intrebuintate in vederea tragerii de proiectile grele la distanta mare cu guri de foc neportative; trupe care manuiesc aceste mijloace. ♦ Arma care foloseste aceste mijloace de lupta. [Gen. -iei. / < rus. artileriia, cf. fr. artillerie].

CAPRIMULG s. m. pasare arboricola nocturna si crepusculara, insectivora, cu capul lat si corpul turtit, cu ochi mari, globulosi, adaptati pentru intuneric si cu deschiderea gurii foarte mare, pentru captarea prazii din zbor. (< lat. caprimulgus, it. caprimulgo)

BARA, bare, s. f. 1. Drug de metal (care urmeaza sa fie prelucrat). ♦ Bucata de lemn sau de metal, de lungime si grosime variabila, avand diferite intrebuintari. 2. Fiecare dintre cei trei stalpi care delimiteaza poarta la unele jocuri sportive. ◊ Bara (fixa) = aparat de gimnastica format dintr-un sul de metal fixat pe doi stalpi. 3. Bariera care desparte, la instantele judecatoresti, pe judecatori de avocati si impricinati; p. ext. locul de unde se pledeaza in fata instantei. 4. Semn grafic in forma unei linii verticale sau orizontale, folosit ca element de separare in interiorul unui text; (Muz.) semn in forma de linie verticala, intrebuintat la separarea masurilor pe portativ. 5. Ridicatura a fundului marii la gura unui fluviu, formata prin ingramadirea nisipului sau a malului. 6. Valul care urca de la gura unui fluviu spre amonte o data cu fluxul, la marile cu maree importanta. – Fr. barre.

ZACATOARE, zacatori, s. f. 1. Vas mare in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada. ♦ Vas mare cu gura larga, ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii, pentru a fi lasati sa fermenteze. 2. Vas mare de lemn, captusit cu tinichea, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii, deasupra careia se roteste alergatoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihna; staniste. – Din zac (prez. ind. al lui zacea) + suf. -(a)toare.

CRIZANTEMA s. (BOT.; Chrysanthemum indicum) dumitrita, tufanica, (reg.) aurata, catalina, margarita, roman, tataisa, flori-de-iarna (pl.), gura-paharului, romanita-mare, ruja-de-toamna, salomii-galbene (pl.).

SPUZA ~e f. 1) Cenusa fierbinte, alburie si fina, care se formeaza pe suprafata jaraticului, acoperindu-l. 2) pop. Grup de bubulite ce apar pe buze sau in jurul gurii. 3) fig. Cantitate mare de elemente, adunate la un loc. ◊ Cata pulbere si ~ multime mare. [G.-D. spuzei] /<lat. spudia

STIUCA ~ci f. Peste dulcicol rapitor, de talie medie, cu corp prelung, cu botul asemanator unui cioc de rata si cu gura larga. ◊ ~-de-mare peste marin de talie medie, cu botul in forma unui cioc de barza, avand corp cilindric de culoare verzuie pe spate si alba pe burta; zargan. [G.-D. stiucii] /<bulg., sb. stuka

AGIGEA, com. in jud. Constanta, pe tarmul Marii Negre, la gura canalului Dunare-marea Neagra (km 64,2). Ecluza. Port maritim. Statiune balneoclimaterica. Sanatoriu de tuberculoza osteoarticulara. Rezervatie de dune marine (25 ha). Statiune de cercetari marine (infiintata in 1926 de Ion Borcea).

KUNSAN, oras in SV Republicii Coreea, pe tarmul Marii Galbene, la gura estuarului Kum, la 45 km NV de Chonju; 266,5 mii loc. (1995). Port fluvio-maritim. Termocentrala. Constr. navale. Ind. metalurgica, chimica, textila, de prelucr. a lemnului si alim. Pescuit.

NEARCHOS (NEARKHOS) din Amfipolis (c. 360-c. 312 i. Hr.), general grec. Satrap al Liciei si Pamfiliei (334-333 i. Hr.). A participat la luptele din Bactria si la campania din India. Amiral in flota lui Alexandru Macedon (din 326 i. Hr.). In anii 327-326 i. Hr. a parcurs drumul de la marea Rosie la gurile Indusului si inapoi, periplu pe care l-a descris intr-o lucrare, ce continea bogate observatii geografice si etnografice, folosita de Arian si de Strabon.

COLTOS, -OASA, coltosi, -oase, adj. Cu coltii iesiti in afara; cu dinti mari. ♦ Fig. Bun de gura, artagos; obraznic, recalcitrant. – Colt + suf. -os.

streaz, strazuri si streze, s.n. (reg.) vas mare, mai stramt la gura, in care se prepara vin sau tuica; tocitoare, zacatoare, putina mica.

CLONTAT, -A, clontati, -te, adj. (Despre oameni) Cu dintii mari si rari; cu gura ascutita (ca un clont). ♦ (Substantivat, f.) Cloanta (1). – Din clont + suf. -at.

ZABALA, zabale, s. f. 1. Parte a capastrului constand dintr-o bara subtire de metal cu doua brate, prevazute cu cate un inel mare, care se introduce in gura calului inapoia ultimilor incisivi pentru a-l struni si a-l conduce. 2. Bubulita albicioasa molipsitoare, care apare la oameni in colturile gurii si la vite pe buze; zabaluta. 3. (La pl.) Bale. 4. (La pl.) Colturile carnoase ale ciocului unor pui de pasari. – Din magh. zabola.

CLESTE, clesti, s. m. 1. Unealta de fier sau de alt metal, alcatuita din doua brate incrucisate si articulate intre ele, care serveste la apucarea, intoarcerea, tragerea etc. unei piese. ◊ Expr. A-i scoate cuiva vorba (din gura) cu clestele = a depune mari insistente pentru a face pe cineva sa vorbeasca. ♦ Unealta de fier asemanatoare cu un cleste (1), folosita in diverse operatii. Cleste pentru carbuni. 2. Fiecare dintre cele doua apendice anterioare, in forma de cleste (1), ale unor crustacee. [Pl. si: (n) cleste] – Din sl. klesta.

MORTIER, mortiere, s. n. (Mil.) gura de foc de calibru mare sau mijlociu, cu teava scurta si cu traiectoria de curbura mare, cu care se trage asupra obiectivelor din spatele unor obstacole. [Pr.: -ti-er. – Var.: mortiera s. f.] – Din fr. mortier.

CHEFAL ~i m. Peste marin cu corpul alungit, cu gura obtuza si cu solzi mari, care traieste in ape dulci sau salmastre. /<ngr. kefalos

MORSA s.f. 1. Mamifer carnivor din marile arctice si antarctice asemanator cu foca si al carui mascul are doi colti foarte mari, care ies afara din gura. 2. Dispozitiv cu dinti care permite imbucarea a doua piese ale unui sistem tehnic. [< fr. morse].

ACTINIE s.f. (Zool.) Animal inferior de mare din increngatura celenteratelor, cu gura inconjurata de tentacule frumos colorate, care traieste lipit de stanci. [Pron. -ni-e, gen. -iei. / < fr. actinie, cf. gr. aktis – raza].

MACROFAGIE s. f. tip de nutritie, la animale, prin introducerea in gura si inghitirea unor bucati mari de hrana. (< fr. macrophagie)

MASCARET s. n. val de mare care se urca pe gura fluviilor, datorita fluxului; bara (7). (< fr. mascaret)

bleasc (ea dift.) n., pl. uri (vsl. bliesku, blisku, fulger, sclipire. V. blestesc, listeav). Vest ori nord. Rar. Suflet (de animal). a-ti lasa gura bleasc, a-ti lasa gura apa, a-ti veni mare pofta de o mincare. Adv. Arg. Plin, incarcat, impopotonat: cu pieptu bleasc de medalii.

PRUNA, prune, s. f. Fructul prunului, drupa de forma alungita, de culoare vanata sau galbuie, cu sambure mare. ◊ Expr. Parca are prune in gura, se spune despre cineva care vorbeste neclar, care pronunta cuvintele nedeslusit. – Lat. pruna.

OBOROC, oboroace, s. n. 1. (In evul mediu, in Tara Romaneasca si in Moldova) Danie. 2. Masura de capacitate de 44 sau de 22 de ocale, folosita in trecut. ♦ Vas mare de forma cilindrica, larg la gura, facut de obicei din scoarta de tei, care serveste ca unitate de masura pentru cereale sau pentru pastrarea si transportul acestora; continutul acestui vas. ◊ Expr. A pune (sau a ascunde, a tine etc.) ceva sub obroc = a feri ceva de vazul lumii, a tine ascuns, a ascunde bine ceva. 3. Cos de nuiele fara fund cu care se prind pestii. [Var.: obroc s. n.] – Din ucr. uborok.

SPUMA s. 1. clabuc, (reg.) sapun, sapuneala. (Face ~ cand se spala.) 2. (mai ales la pl.) clabuc, (reg.) sclabuc. (Face ~ la gura cand vorbeste.) 3. (GEOL.) spuma-de-mare = piatra ponce, (inv.) piatra spumoasa.

LIMAN ~uri n. 1) Fasie de pamant situata de-a lungul unei ape; tarm; mal. ◊ A iesi la ~ a) a iesi la mal; b) a scapa dintr-o incurcatura. 2) Loc de adapost; refugiu; azil. ◊ A ajunge la ~ a atinge scopul urmarit. 3) Loc in cursul inferior al unui fluviu, separat de mare printr-o duna de nisip, care comunica cu marea prin una sau mai multe guri. /<turc. liman

CHEFAL s.m. In general, peste din fam. mugilidae (chefali), avand corpul alungit, solzi mari, cicloizi, capul usor turtit, cu gura lata si obtuza si dintisori ca niste perii; populeaza apele dulci sau salmastre, legate de mare, in Oceanul Atlantic, marea Nordului, Mediterana si lacurile litorale ale Marii Negre; Chefal-mare sau platarin (Mugil capito) de 40-50 cm lungime; Chefal-cu-cap-mare sau laban (Mugil cephalus) de pana la 55 cm; Chefal-auriu sau singhil (Mugil auratus), de 20-35 cm; Ostreinos (Mugil saliens) de 20-30 cm.

ARHIPELAG s.n. (Geogr.) Grup de insule (situate intr-o mare sau intr-un ocean). [Pl. -guri. / < it. arcipelago, cf. gr. archipelagos].

CANONADA, canonade, s. f. Tragere a unui mare numar de proiectile, cu mai multe guri de foc de artilerie. – Din fr. Canonnade.

STAVILA, stavile, s. f. Constructie mobila sau parte mobila a unei constructii, manevrata manual sau mecanic, servind pentru a regla nivelul apelor curgatoare sau pentru a indrepta spre alt fagas cursul unei ape; p. restr. fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stavilarului, care, coborandu-se sau ridicandu-se, opresc apa sau ii dau drumul, dupa necesitate. ♦ Ingramadire de busteni, de crengi, de pamant etc. aduse de ape (la cotitura unui rau) si care ii impiedica cursul. ♦ P. gener. Piedica (materiala), bariera. ◊ Loc. adv. Fara stavila = intruna, necontenit; in mare cantitate, mult. ◊ Expr. A pune stavila gurii = a-si impune tacere, a se retine de a spune ceva. ♦ Fig. Opozitie, impotrivire; greutate, dificultate. [Pl. si: stavili] – Din sl. stavilo.

COLTOS ~oase (~osi, ~oase) 1) Care are colti; cu dinti mari si ascutiti. 2) fig. Care este rau de gura. 3) fig. (despre oameni) Care are oase mari, cu articulatii proeminente; osos; ciolanos. /colt + suf. ~os

POCAL ~e n. 1) Pahar mare (de metal, de sticla etc.) cu gura larga, din care se bea, mai ales, vin. 2) Continutul unui astfel de pahar. [Pl. si pocaluri] /<germ. Pocal, sb. bocal

BARA, bare, s. f. 1. Bucata lunga de lemn sau de metal careia i se dau diferite intrebuintari. 2. Stalp de poarta la unele jocuri sportive. ◊ Bara (fixa) = aparat de gimnastica format dintr-o vergea groasa de metal montata intre doi stalpi. 3. Bariera care desparte pe judecatori de avocati si de impricinati; p. ext. locul din instanta unde pledeaza avocatii. 4. Linie verticala sau orizontala care separa parti dintr-un text. ♦ (Muz.) Linie verticala care separa masurile pe portativ. 5. Prag de nisip situat sub apa, de obicei in fata gurii de varsare a unui fluviu. 6. Val de mare care urca o data cu fluxul de la gura unui fluviu spre amonte. – Din fr. barre.

JETELA, jetele, s. f. Dig care se construieste la intrarea intr-un port maritim sau la gura unui fluviu care se varsa intr-o mare fara maree, pentru a evita innisiparea sau pentru a usura transportul aluviunilor. – Cf. fr. jetee.

SFIRENIDE s. f. pl. familie de pesti cu corpul asemanator cu al sarpelui si cu gura in forma de cioc lung: stiuca-de-mare. (< lat. sphyraenidae)

2) bara f., pl. e (fr. barre, drug ori manela. V. bar 1 si bareta 2). Drug, prajina de metal de 1-2 metri si groasa de 4-5 c.m. Aparat de gimnastica compus dintr’o prajina de lemn ori de fer fixata in doi stilpi verticali (Se numeste si bara fixa, rec ori fus). Bariera care-i separa pe judecatori de public si de care se reazema avocatii cind pledeaza. A aparea la bara, a te prezenta la judecata. mare banc de nomol care se formeaza la gura unui fluviu si impedeca navigatiunea: bara de la Sulina. V. primez 1.

SPUMA, spume, s. f. 1. (Adesea fig.) Strat albicios care se formeaza la suprafata unui lichid agitat; sistem dispers format intr-un lichid in care sunt raspandite bule de gaz separate intre ele de lichidul respectiv. ♦ Fig. Ceea ce este (sau se crede ca este) mai bun, mai ales, mai de pret (din ceva). 2. Strat care se ridica deasupra unor alimente (lichide) in timpul fierberii sau al fermentatiei (si care trebuie indepartat). 3. Clabuci de sapun, de sudoare, de saliva. ◊ Expr. A face spuma (sau spume) la gura = a se infuria foarte tare, a face scandal mare. 4. Compus: spuma-de-mare = piatra ponce. – Lat. spuma.

DRAGON² ~i m. 1) mit. Monstru cu aripi de vultur, gheare de leu si coada de sarpe, care scoate foc pe gura. 2) art. Constelatie in emisfera nordica situata intre Ursa mare si Ursa Mica. /<fr. dragon

SOMN² ~i m. Peste dulcicol rapitor, de talie medie sau mare, cu corpul fara solzi, cu capul turtit si gura larga, inzestrata cu dinti, si doua perechi de mustati lungi, apreciat pentru carnea lui gustoasa (de culoare alba). /<bulg., sb., rus., ucr. som

A VENI vin intranz. 1) (despre oameni, animale, vehicule etc.) A se misca, apropiindu-se de tinta miscarii. ~ spre casa. 2) (despre persoane, vehicule, fenomene ale naturii) A fi intr-un anumit loc dupa parcurgerea unei distante; a sosi; a ajunge. Trenul a venit in gara. ◊ ~ la spartul targului a sosi prea tarziu. ~ cu sufletul la gura (sau intr-un suflet) a veni in fuga mare. A-i ~ ceasul a muri. 3) A se intoarce, a reveni la locul de mai inainte. Pasarile vin la cuiburile lor. 4) A-si avea originea; a proveni. 5) (despre imbracaminte, incaltaminte) A se potrivi bine; a fi pe masura cuiva. Pantofii ii vin bine. 6) (despre ape) A ajunge pana la o inaltime oarecare. 7) (despre sunete, zgomote etc.) A ajunge la urechea cuiva. /<lat. venire

VIPERA, vipere, s. f. 1. Sarpe mic, foarte veninos, avand pe cap o pata de culoare inchisa in forma de V si pe spate o dunga lata, neagra, in zigzag; naparca (Vipera berus). ◊ Expr. Pui de vipera = om rau, femeie rea. ◊ Compus: Vipera-cu-corn = specie de vipera mai mare si mai veninoasa decat vipera comuna, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. Persoana rea, perfida. – Lat. vipera.

INGRESIUNE, ingresiuni, s. f. Inaintare a marii in unele portiuni mai coborate ale continentelor, in special prin gurile fluviilor, formand adesea golfuri. – Din fr. ingression, lat. ingressio, -onis.

SIP¹, sipi, s. m. Specie de peste din marea Neagra, asemanator cu nisetrul, care isi depune icrele in regiunea gurilor Dunarii (Acipenser sturio). – Din rus. sip.

CLONTOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre pasari) Care are clant mare; cu clantul mare. 2) fig. (despre oameni) Care este ascutit la limba; rau de gura; certaret; artagos. /clont + suf. ~os

ACTINIE s. f. animal marin inferior, din increngatura celenteratelor, cu gura inconjurata de tentacule frumos colorate, fixat pe stanci; anemona-de-mare. (< fr. actinie)

BARA s. f. 1. drug de metal (destinat prelucrarii). ◊ piesa de metal sau de lemn, in constructii sau in dispozitive tehnice pentru transmiterea eforturilor. ◊ (fig.) obstacol, piedica in calea realizarii unui lucru. 2. fiecare dintre cei trei stalpi care delimiteaza poarta la unele jocuri sportive. ◊ sut in stalpul portii de fotbal. 3. bariera care desparte pe judecatori de avocati si impricinati; locul de unde se pledeaza in fata justitiei. 4. (herald.) figura diagonala care reuneste unghiul stang de sus al unui scut cu unghiul drept de jos. 5. linie verticala sau oblica, element de separare intr-un text. ◊ linie verticala care separa masurile unui portativ. ◊ ridicatura de metal liniara incrustata in tastiera unor instrumente cu coarde ciupite. 6. ingramadire de aluviuni la gura de varsare a unui rau intr-un fluviu sau in mare. 7. mascaret. (< fr. barre)

PUPAZA, pupeze, s. f. 1. Pasare insectivora migratoare, cu penaj pestrit, cu ciocul lung si curbat si cu o creasta de pene mari, portocalii, in varful capului (Upupa epops). ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupaza = a vorbi mult, a fi flecar. A-i canta (cuiva) pupaza = a-i merge rau, a nu avea noroc. 2. Fig. (Fam.) Persoana flecara. ♦ Femeie imbracata sau fardata strident; p. ext. femeie de moravuri usoare. 3. (Reg.) Colac (in forma de pasare sau de cuib de pasare). ◊ Expr. Colac peste pupaza sau pupaza peste colac, se spune cand peste un necaz deja existent vine altul (si mai mare). – Cf. alb. pupeze.

BARA s.f. Drug de metal (destinat prelucrarii). ♦ Piesa de metal sau de lemn, de dimensiuni variabile, folosita in constructii sau in dispozitive tehnice pentru transmiterea eforturilor. 2. Fiecare dintre cei trei stalpi care delimiteaza poarta la unele jocuri sportive. ♦ Sut in stalpul portii de fotbal. ◊ A da in bara = (argotic) a gresi, a rata. 3. Bariera care desparte pe judecatori de avocati si impricinati; (p. ext.) locul de unde se pledeaza in fata justitiei. 4. (Herald.) Figura diagonala care reuneste unghiul stang de sus al unui scut cu unghiul drept de jos. 5. Linie verticala sau oblica, folosita ca element de separare intr-un text. ♦ Linie verticala care separa masurile unui portativ. ♦ Ridicatura de metal liniara dispusa transversal pe tastiera unor instrumente cu coarde ciupite, indicand locurile in care se pot produce sunetele de o anumita inaltime. 6. Ingramadire de nisip, de mal etc. la gura unui rau sau a unui fluviu care se varsa intr-o mare fara flux si reflux. 7. (Fig.; med.) Senzatie apasatoare, de compresiune asupra unui organ. [< fr. barre].

BREMERHAVEN [bremərhafən], oras in N Germaniei (Bremen), la gura de varsare a Weserului; 190 mii loc. (1987, cu suburbiile). Avanportul orasului Bremen. mare port de pescuit (50% din flota tarii). Santiere navale. Constr. de masini. Conserve de peste.

alcion m. (vgr. alkyon). O pasare mitica marina (alcedo hispida) despre care cei vechi spuneau ca alunga vintu si-si face cuibu unde e marea lina, si de aceia era socotita ca de bun auguriu. Un fel de polip. V. ielcovan.

PIRANHA, piranha, s. m. Peste foarte vorace care traieste in bancuri mari in fluvii din America de Sud, lung pana la 30 cm, avand gura cu dintii ascutiti. [Pr.: pirania] – Din fr. piranha.

PORTITA, canal in SE complexului Razim, intre grindurile Cosna (NE) si Chituc (SV), prin care se facea schimbul de ape intre lacul Razim si marea Neagra; inchis in 1970. Cherhana. Complex turistic. Cunoscuta si sub numele de gura Portitei.

ESTUAR, estuare, s. n. gura larga, in forma de palnie, in zona de varsare a unor fluvii mari, pe tarmurile afectate de maree puternice.[Pr.: -tu-ar] – Din fr. estuaire, lat. aestuarium.

A IMBUCA imbuc tranz. 1) A manca putin si in graba (inghitind bucati mari de hrana). ~ de amiaza. 2) (mustiucurile instrumentelor muzicale de suflat) A prinde cu gura. /<lat. imbuccare

crater n., pl. e (vgr. krater, d. kerannymi, amestec). mare vas in care, la masa vechilor Greci, se amesteca vinu cu apa. gura unui vulcan.

ACVILA, acvile, s. f. 1. Gen de pasari rapitoare de zi, mari, din familia acvilidelor, cu ciocul drept la baza si incovoiat la varf, coltul gurii ajungand sub ochi, cu gheare puternice si cu aripi lungi si ascutite; pajura, acera (Aquila). 2. Stema reprezentand o acvila (1); pajura. – Din lat. aquila, it. aquila.

GULER, gulere, s. n. 1. Parte a unor obiecte de imbracaminte care acopera de jur imprejur gatul sau cu care se termina o haina la gat. ◊ Expr. A lua (sau a apuca) (pe cineva) de guler = a) a prinde, a duce etc. (pe cineva) cu forta; b) a cere cuiva socoteala pentru cele facute. ♦ Fasie de panza, de obicei scrobita, care se pune in jurul gatului (la barbati), prinzandu-se (cu butoni, nasturi) de camasa. 2. Spuma care se formeaza la gura paharului de bere. 3. Portiune dintr-o piesa cilindrica, conica etc. cu diametrul mai mare decat restul piesei. – Din magh. galler.

TUN, tunuri, s. n. 1. Arma de artilerie care arunca proiectile la distanta mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. ◊ Expr. A scapa ca din (gura de) tun, se spune cand cineva reuseste sa fuga (scapand de o situatie neplacuta). (Poti) sa dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adanc si nu se trezeste usor sau despre un loc unde nu se afla nici o fiinta vie. ◊ (Pus pe langa un verb, ii intensifica actiunea; pe langa un adjectiv, ii da valoare de superlativ; adverbial) A inghetat tun. Sanatos tun. 2. (In sintagma) Tun electronic = parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeasi viteza. 3. (Inv. si pop.) Tunet. – Lat. tonus.

ARTILERIE s. f. arma din compunerea fortelor armate cu guri de foc si instalatii care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanta mare. (< rus. artileriia, fr. artillerie)

OBLET, obleti, s. m. Peste mic, zvelt, de culoare alba-argintie, cu gura oblica, fara mustati, care traieste in apele dulci; albisoara, albita, sorean (Alburnus alburnus) ◊ Oblet mare = peste migrator, asemanator cu obletul, lung, cu carnea grasa si gustoasa; tuscov (Chalcalburnus chalcoides) [Var.: oblete s. m.] – Oblu + suf. -et.

TROMBON, tromboane, s. n. 1. Instrument muzical de suflat facut din alama, mai mare decat trompeta, cu timbrul mai aspru si mai puternic decat aceasta. 2. (Fam. si peior.) gura (considerata ca organ al vorbirii). 3. (Fam.; la pl.) Minciuni; pacaleli, exagerari. – Din fr. trombone.

TOCITOARE ~ori f. pop. 1) Vas mare de lemn, in care se pun, la fermentat, fructele pentru tuica. 2) pop. Urcior cu gura larga in care se aduce vin din pivnita. /a toci + suf. ~toare

bun, -a adj. (lat. bŏnus, vlat. dvonus si benus, de unde vine bene, bine; it. buono, pv. bo, fr. bon, sp. bueno, pg. bom). Care are bunatate, care face bine: tata bun. Care poseda calitatile dorite, e propriu la ceva: cal bun, cal bun de calarie. Care se distinge: lucrator bun. Favorabil: timp bun. Tare, puternic: o lovitura buna. Valabil: bilet bun pentru trei persoane. Pur, nefalsificat: aur bun. Adevarat, drept, nevitreg: frate bun. Adevarat, primar: var bun. mare: un bun numar de cetateni. Om bun la Dumnezeu, iubit de Dumnezeu. Bun de gura, elocuent. Oameni buni! formula de chemare adresata mai ales taranilor si care corespunde cu domnilor. A pune un cuvint bun pentru cineva, a starui p. cineva. A fi bun plecat, buna plecata, a fi plecat pentru totdeauna. Nu e a buna (Munt.), nu e cea mai buna (treaba), nu e spre bine, e semn rau. A lua cu buna (Trans.), a lua cu binele, a proceda incet (cu ogodu). S.m. si f. Vechi. Bunic, bunica. S.n., pl. uri si e. Vechi. Bunatate. Azi (pl. uri). Avere (propriu si fig.): bunuri mobile si imobile, sanatatea e cel mai mare bun. – Bun! interj. ild. bine!.

SAXONI (‹ cuv. germ. Sachsen) s. m. pl. Triburi germane, apartinand ramurii apusene, care populau, in sec. 2 terit. dintre gurile Weserului si Elbei, precum si S Pen. Iutlanda; de aici au emigrat spre litoralul Marii Nordului, in directia estuarului Rinului. Din a doua jumatate a sec. 3 au atacat pe calea marii coastele Galiei, apoi Britannia; in cursul sec. 5-6, impreuna cu alte triburi germanice (anglii si iutii) au cucerit si colonizat mare parte din Anglia. S. ramasi in reg. Rinului inferior au fost dislocati de franci spre E (a doua jumatate a sec. 5). S. care locuiau la E de Elba au fost supusi si crestinati cu forta in urma a numeroase razboaie (772-804) de suveranul franc Carol cel mare. V. si anglo-saxoni.

TURLA, turle, s. f. 1. Constructie de forma cilindrica sau prismatica poligonala, de inaltime relativ mare, care face parte din complexul arhitectural al bisericilor, inaltandu-se deasupra acoperisului. 2. Constructie de lemn, de metal etc. asezata deasupra gurii unei sonde, care serveste ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, in cursul forajului sau exploatarii sondei. – Din ngr. turla.

PORTAL (‹ germ., it.) s. n. 1. Intrare principala monumentala intr-un edificiu, cu decoratie specifica diferitelor stiluri. ♦ Deschidere din piatra sau metal la intrarea unor mari poduri de cale ferata. ♦ Constructie de zidarie sau de beton, care consolideaza pamantul din jurul gurii unui tunel si taluzul de deasupra. 2. (GEOGR.) Arcada naturala formata prin abraziune marina sau ca urmare a prabusirii tavanului unei pesteri. 3. (INFORM.) Suma de site-uri stranse sub un singur acoperis, adrese web; cuprinde stiri, programe TV, diverse servicii si eventual un motor de cautare. Printre cele mai cunoscute sunt: yahoo.com, altavista.com, msn.com.

PUMN, pumni, s. m. 1. Palma inchisa, cu degetele indoite si stranse. ◊ Loc. adj. Cat pumnul (sau cat un pumn) = mic sau mare (dupa cum obiectul comparatiei este mai mic sau mai mare decat pumnul). ◊ Expr. A rade in pumni = a rade pe ascuns, pe infundate si cu satisfactie. A plange in pumni = a plange pe ascuns, de necaz sau de durere. A arata (cuiva) pumnul = a ameninta (pe cineva). A-i pune (sau vari) (cuiva) pumnul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca sau sa actioneze. Un pumn de... = o cantitate mica (sau mare); un numar redus (sau ridicat); ceva mic, firav. 2. Lovitura data cu pumnul (1). 3. Palma sau palmele facute caus pentru a putea retine ceva (de obicei un lichid); continutul palmei sau al palmelor facute caus. 4. Masura de lungime (intrebuintata azi numai de pescari) egala cu doua treimi de palma. – Lat. pugnus.

A CASCA casc 1. tranz. (gura) A desface despreunand buzele si falcile (pentru a manca, a vorbi etc.); a deschide. ◊ ~ gura (la ceva sau la cineva) a) a privi cu curiozitate sau mirare naiva la ceva sau la cineva; b) a umbla fara nici o treaba (uitandu-se in toate partile). ~ ochii a) a face ochi mari (de mirare, de spaima etc.); a se holba; b) a baga de seama; a fi atent. Casca-gura (sau gura-casca) calificativ atribuit unei persoane care umbla fara nici un rost. 2. intranz. A deschide larg gura printr-o miscare reflexa, inspirand adanc si expirand prelung (din cauza somnului, oboselii etc.). /<lat. cascare

CRAP ~i m. Peste mare dulcicol cu corpul lat si gros, avand culoare bruna-verzuie si doua perechi de mustati in jurul gurii. ~ oglinda. ~ solzos. /<bulg., sb. krap

ESTUAR s.n. gura foarte larga si adanca, in forma de palnie, a unor fluvii, prin care acestea se varsa in mare. [Pron. -tu-ar, pl. -re, -ruri. / < fr. estuaire, cf. lat. aestuarium < aestus – flux].

CHIMBOTE, oras in V Peru-ului, la gura riului Santa, port la Oc. Pacific; 278,6 mii loc. (1988). Nod de comunicatii. Siderurgie. Conserve de peste. Export de zahar, orez, bumbac. Mari distrugeri provocate de cutremurul din 1970.

TURN¹ s. n. 1. constructie de zidarie, de beton etc., de inaltime relativ mare in raport cu dimensiunile bazei. ♦ ~ -lanterna = turn sustinut de patru arce mari si strapuns de goluri prin care se asigura iluminatul unei biserici, care se inalta deasupra careului transeptului; (tehn.) ~ de extractie = constructie deasupra gurii unui put de mina in care se afla dispozitivele de ghidare a cablurilor cu care se realizeaza manevra de transport din put; ~ de control = constructie foarte inalta, din care se dirijeaza zborurile de pe un aerodrom; ~ de fildes = expresie indicand izolarea unui scriitor, artist de realitatile inconjuratoare. 2. tura². (< germ. Turm)

PORSGRUNN, oras in S Norvegiei, la gura de varsare a raului Skienselva in Frierfjorden; 33,2 mii loc. (2003). Centru industrial: prelucr. metalelor, santiere navale, intreprinderi chimice si de cherestea. Cel mai mare centru al tarii de fabricare a portelanurilor. Bisericile Østre (1760) si Vestre (1758), ambele in stil rococo. Fundat in 1652 ca post de vama, a primit statul de oras in 1842.

ADANCIME, adancimi, s. f. 1. Faptul sau insusirea de a fi adanc; distanta de la suprafata sau gura unei adancituri sau ape pana in fundul ei. ♦ (Concr.) Parte scobita, adancita. 2. Departare; p. ext. loc ascuns, departat. 3. Fig. Profunzime, intensitate. Sentiment de o mare adancime. – Din adanc² + suf. -ime.

CIOC² ~uri n. 1) (la pasari) Formatie cornoasa care constituie o prelungire a gurii; plisc; clant. ◊ ~ul-berzei planta erbacee mirositoare, cu tulpina e****a, cu frunze digitat-lobate si cu fructul o capsula. ~-intors pasare migratoare acvatica, de talie mare, cu plisc subtire, intors in sus, cu picioare lungi si cu penaj alb-negru. 2) fig. Parte terminala alungita si ascutita a unui obiect; varf. 3) Barba mica si ascutita, lasata sa creasca numai pe varful barbiei; barbison; tacalie. Om care poarta ~. 4) gura subtiata si alungita a unui vas. 5) depr. gura a omului. /Cuv. autoht.

REGLA vb. I. tr. 1. A reduce sau a mari regimul de functionare al unui sistem tehnic. 2. (Med.) A reglementa functionarea unui organ, a unui sistem etc. dintr-un organism viu. 3. A potrivi tirul unei guri de foc, al unei baterii etc. ♦ A aranja, a orandui, a potrivi. [< fr. regler].

REGLA vb. tr. 1. a reduce sau a mari regimul de functionare al unui sistem tehnic. 2. (med.) a reglementa functionarea unui organ, a unui sistem etc. dintr-un organism viu. 3. a potrivi tirul unei guri de foc, al unei baterii etc. ◊ a aranja, a orandui. (< fr. regler)

TARNA, tarne, s. f. (Reg.) I. 1. Cos de nuiele, mai larg la gura decat la fund (prevazut cu doua toarte); cosarca, tarnog. ♦ Stup de albine facut din nuiele impletite. 2. Unealta de pescuit pesti mici, facuta din nuiele impletite. 3. Vas mare cu care se transporta mancarea lucratorilor la camp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie dupa care se executa acest dans. [Var.: tarn s. n.] – Cf. bg. travna.

PAPAGAL, papagali, s. m. 1. Nume dat mai multor pasari tropicale cataratoare, cu ciocul mare si incovoiat, cu pene felurit si viu colorate, care, dresate, pot repeta sunete articulate. ◊ Expr. (Fam.) A avea papagal = a vorbi mult (si convingator), a fi bun de gura. ◊ Compus: papagal-tiganesc = stancuta: papagal-de-brazi = forfecuta. ♦ Epitet dat unei persoane care repeta mecanic parerile sau cuvintele altuia. ♦ Fig. (Fam. si peior.) gura (ca organ al vorbirii). 2. Cleste cu dinti, folosit la lucrarile de montare sau de reparare a tevilor. – Din ngr. pap(p)aghal(l)os, it. pappagallo.

ADANCIME, adancimi, s. f. 1. Faptul sau insusirea de a fi adanc; distanta de la suprafata sau de la gura unei adancituri sau ape pana la fundul ei; (concr.) parte adanca, adancita; adanc, afunzime. 2. (Concr.) Loc ascuns, departat; afund, afundatura, afundis. 3. Fig. Tarie, forta, profunzime, intensitate. Sentiment de o mare adancime. – Adanc + suf. -ime.

OBOROC oace n. inv. 1) Recipient cilindric larg la gura, facut, de obicei, din coaja de tei, servind la pastrarea si la transportarea cerealelor. 2) Continut al unui asemenea recipient. 3) Unitate de masura a capacitatii folosita, de regula, pentru cereale. ◊ ~ mare oboroc cu o capacitate de 44 de ocale. ~ mic oboroc cu o capacitate de 22 ocale. 4) Unealta primitiva de pescuit, in forma de cilindru fara fund, impletita din nuiele. /

SPUMA ~e f. 1) Invelis (albicios) de basicute de aer, care apare la suprafata unui lichid agitat sau a celui care fierbe sau fermenteaza. ~a marii. ~ de bere. ◊ Ca ~a laptelui foarte bun. A face ~ a spumega. 2) Clabuci de sapun, de sudoare sau de saliva. ◊ Cal in ~e cal inspumat. A face ~ (sau ~e) la gura a) a scoate saliva abundenta (vorbind foarte mult); b) a vorbi cu intaratare; c) a fi foarte furios. 3) fig. Totalitate a elementelor degradate ale unei societati; drojdie; pleava. [G.-D. spumei] /<lat. spuma

DINAINTE, adv. 1. In fata, inainte. ◊ Pe dinainte = prin fata. ◊ Loc. adj. De dinainte = din fata. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut sa spuna, a-si da fara voie gandurile pe fata. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu indrazni (din prea mare respect sau consideratie) sa se arate in fata cuiva. ♦ (Adjectival, invar.) Din fata, anterior. Randul dinainte. ♦ (Substantivat, in forma dinaintea) Jumatatea din fata a corpului unui animal. 2. De mai inainte, de mai de mult. ◊ (Adjectival, invar.) Asta-i lelea dinainte Care ne facea placinte (JARNIK-BIRSEANU). ◊ Loc. adj. De dinainte = de mai inainte, de adineaori. ♦ Din timp, de cu vreme. – Din de⁴ + inainte.

DINAINTE adv. 1. (Local) In fata, inainte. ◊ Loc. adj. De dinainte = aflat in fata. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut sa spuna, a-si da fara voie gandurile pe fata. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu indrazni (din prea mare respect sau consideratie) sa se arate in fata cuiva; a acorda cuiva o deosebita consideratie. ♦ (Adjectival, invar.) Din fata, anterior. Randul dinainte. ♦ (Substantivat; in forma dinaintea) Jumatatea din fata a corpului unui animal sau al unui om. 2. (Temporal) De mai inainte, de mai de mult. ◊ Loc. adj. De dinainte = de adineauri: pomenit cu o ocazie anterioara. ♦ Din timp, de cu vreme. – De⁴ + inainte.

PLEASNA, plesne, s. f. 1. (Pop.) Sfichi; p. ext. bici. ◊ Expr. A aduce (pe cineva) in pleasna de bici = a aduce (pe cineva) cu mare graba, in cel mai scurt timp. ♦ Zgomot produs de plesnirea biciului; lovitura, plesnitura de bici. 2. (Reg.) Fir de care se prinde carligul la capatul sforii de pescuit. 3. (Pop.) Iritatie a mucoasei limbii si a cerului gurii (mai ales la copiii mici). – V. plesni.

buza f., pl. e (de orig. romana, ruda cu fr. bouder, a fi bosunflat, norm. boudsoufler, a unfla pelea; sp. buz, sarutare de impacare; alb. buza, buza. D. rom. vine bg. buza, buza, obraz. V. bosunflu). Parte de afara a gurii si care acopera dintii. Marginea unui vas, unei tevi: a ajunge in buza tunului. A raminea cu buzele unflate, a raminea pacalit. inselat, mofluz. A bate din buze la nevoie (ca calu flamind), a avea mare nevoie de un lucru. A raminea batind din buze, a raminea fara cele necesare.

SALE (SLA), oras in NV Marocului, situat la Oc. Atlantic, la gura de varsare a fl. Bou Regreg, in apropiere NNE a capitalei tarii, Rabat; 579,9 mii loc. (1994). Port comercial si de pescuit. Aeroportul Rabatului. Ind. textila si alim. Productie de covoare si de vase ceramice. Artizanat. Important port si mari antrepozite. In Ev. med. moschee (sec. 12). Mausoleul lui Sῑdῑ Abd Allāh ibn Hasan, patronul sfant al orasului. Numeroase poduri peste Bou Regreg il leaga de Rabat. Fundat in sec. 10. Dupa 1627 aici s-a aflat o importanta baza de pirati.

CANION (‹ fr., sp.) s. n. Vale simetrica adinca si ingusta, de natura eroziva, cu versanti abrupti si cu fundul ingust, de obicei ocupat in intregime de albia minora (ex. marele Canion Colorado, S.U.A.). Se formeaza in special in podisuri cu structuri orizontale, in roci dure si cu climat arid. ♦ C. submarin = vale submarina adinca si ingusta care incepe pe platforma continentala si sectioneaza abruptul continental in dreptul gurii de varsare a unui fluviu (delta sau estuar). Au fost descoperite in fata deltelor fl. Indus, Gange, Lena, Yukon si a estuarelor Hudson, Zair si Sf. Laurentiu.

SORBI, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva tragand in gura putin cate putin, cu buzele tuguiate (si cu zgomot). ♦ A bea repede si cu lacomie, dintr-o singura inghititura (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) intr-o lingura (sau intr-un pahar) de apa, se spune: a) cand cineva se uita cu mare dragoste la altcineva; b) cand cineva isi manifesta antipatia fata de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atentie si interes pe cineva. 2. A inghiti. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage in piept (cu nesat), a inspira adanc (aer, vant, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

2) corn n., pl. coarne (lat. cŏrnu, it. pg. corno, pv. vfr. cat. corn, nfr. cor, sp. cuerno). Un fel de virf dur si ascutit care creste in fruntea boilor si a altor rumegatoare. (La cerbi e in forma de ramuri). Fie-care din cele doua minere cu care indrepti plugu la arat. Fie-care din cele doua colturi ale lunii noi. Aripa (flanc) a frontului (Cost. 1, 271). Iron. Bucata de pergament cu versuri religioase (filacterii) pe care Jidanii si-o leaga in frunte si la bratu sting cind se inchina si provoaca sarcazmu [!] Romanului (V. avgar si habotnic). Fam. Cu coarne, distins, breaz, priceput: par´ca tu esti mai cu coarne de cit el? Minciuna cu coarne, mare minciuna, minciuna gogonata. Cel cu coarne, d***u. Coarne de mare (nord), roscove. S. n., pl. uri. Trimbita, cornet, goarna, mai ales facuta dintr´un corn de bou (V. goarna). Chifla, franzeluta in forma de semiluna sau alt-fel. Un fel de ploscuta de tinut prafu de pusca la vinat pentru pustile care se incarcau pe la gura.

OBLET (OBLETE) (‹ oblu, pop., „neted, drept”) s. m. Peste ciprinid, dulcicol, cu corpul zvelt si solzi mici, argintii, lung de 10-20 cm, cu gura oblica, fara mustati (Arburnus alburnus). Traieste in apele dulci din nordul si centrul Europei si ale Asiei. In Romania este abundent in Dunare si in afluentii ei, in Delta si in balti. Din solzii lui se prepara „esenta de Orient”, folosita la fabricarea perlelor artificiale. Sin. sorean. ◊ O. mare = peste migrator asemanator cu obletul, lung de 10-25 cm, cu carnea grasa si gustoasa (Chalcalburnus chalcoides); tuscov.

UNITATE s. f. 1. numarul unu; fiecare dintre partile intregi care compun un lucru. ♦ ~ astronomica = unitate pentru exprimarea distantelor in sistemul solar, distanta medie de la Soare la Pamant. ◊ numerele mai mari decat zero. ◊ cantitate ca masura de baza pentru toate obiectele de acelasi fel. 2. insusirea a tot ceea ce constituie un intreg indivizibil. 3. coeziune; omogenitate, unire; integritate. 4. formatie economica, administrativa etc. care actioneaza dupa un plan comun. 5. formatie militara, regiment. ♦ ~ de foc = cantitatea de munitie (numar de lovituri) pentru o gura de foc. 6. ~ furajera = unitate de masura pentru aprecierea valorii nutritive a furajelor. (< fr. unite, lat. unitas)

PASAT, s. n. Porumb sau mei macinat mare. ♦ Mamaliga din mei (pisat). ◊ Expr. A-i curge (sau a-i cadea, a i se varsa cuiva) lapte (sau miere) in pasat = a-i merge cuiva bine; a izbuti in toate. A varsa (sau a turna) cuiva laptele in pasat = a-i face cuiva un bine. A-i cadea cuiva pasat in gura = a castiga ceva de-a gata, fara munca, pe neasteptate. – Lat. pisatum.

USCAT adj., s. 1. adj. zbicit, zvantat. (Rufe ~.) 2. adj. (reg.) ujujit. (Vreascuri ~.) 3. adj. v. deshidratat. 4. adj. (pop.) sec. (Are gura ~ de sete.) 5. adj. sec, secat, (inv. si reg.) sterp. (Albia ~ a unui rau.) 6. adj. v. arid. 7. adj. v. secetos. 8. adj. v. sec. 9. adj. sec. (Tuse ~.) 10. adj. v. ofilit. 11. adj. mort, vested. (Frunza ~.) 12. adj. v. slab. 13. adj. intarit, tare. (Paine ~.) 14. adj. rece, tare, vechi. (Un coltuc ~ de paine.) 15. s. pamant, (inv.) tarie. (Portiune de ~ in mijlocul marii; a coborat din corabie pe ~.)

ESTACADA, estacade, s. f. 1. Punte fixa construita la tarmul unei ape mari, catre larg, pentru a realiza legatura cu vapoarele care nu pot acosta la chei. ♦ Platforma asezata pe picioare inalte pentru a realiza comunicatia intre doua puncte situate deasupra solului sau intre un punct de pe sol si altul situat la inaltime. ♦ Constructie din bare de lemn, de metal sau de beton armat, la intrarea intr-un port sau la gura unui fluviu, pentru a micsora latimea apei in acel loc. 2. Baraj construit de-a curmezisul unui curs de apa sau la intrarea intr-un port maritim pentru protejarea contra minelor, corpurilor plutitoare etc. – Din fr. estacade.

BOT ~uri n. 1) Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ A bea la ~ul calului a bea ultimul pahar, in picioare, inainte de plecare. 2) depr. Cavitate a capului omului in care se afla limba si dintii si care serveste ca organ al alimentatiei si al vorbirii; gura. ◊ A pune (pe cineva) cu ~ul pe labe a pune (pe cineva) la punct; a obliga la tacere (pe cineva). A se sterge pe ~ de ceva a fi nevoit sa renunte la ceva de mult ravnit. A se intalni (cu cineva) ~ in ~ a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa in ~ cu cineva a fi in mare prietenie cu cineva. A face ~ a se bosumfla. 3) Partea din fata (ascutita) a unui obiect. ~ul automobilului. ~ul pantofului. /Orig. nec.

BROASCA, broaste, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fara coada, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sarit, cu gura larga si ochii bulbucati. ◊ Expr. Ochi de broasca = ochi bulbucati. ◊ Compus: broasca-testoasa = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul inchis intr-o carapace osoasa, dintre care unele traiesc pe uscat (Testudo graeca si hermanni), iar altele in apa (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = planta erbacee acvatica cu frunze lucioase, cufundate in apa, si cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Planta arborescenta exotica cu flori mari, galbene si cu frunze groase, cultivata ca planta de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o usa, la un sertar etc., pentru a le incuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.

A INGHITI inghit tranz. 1) (mancaruri, bauturi, medicamente etc.) A face sa treaca din gura in stomac. ◊ A nu ~ pe cineva a nu putea suferi pe cineva. ~ noduri a suporta ceva neplacut fara a putea riposta. A-si ~ lacrimile (sau plansul) a-si stapani plansul. 2) rar A manca in graba; a imbuca. 3) (aer, miresme etc.) A trage in piept; a inhala; a inspira. 4) (despre corpuri poroase) A trage in sine; a suge; a absorbi. 5) (despre ape, desisuri, intuneric etc.) A face sa nu se mai vada, captand in sine. 6) (carti, scrieri etc.) A citi foarte repede si cu mare interes. 7) (vorbe jignitoare) A suporta fara riposta. ◊ ~ galusca a suporta o neplacere fara a cracni. 8) (cuvinte, parti de vorbire, sunete) A omite la pronuntare (din cauza unui defect de vorbire). /<lat. ingluttire

pleasna, plesne, s.f. (pop.) 1. sfichi, bici; zgomot produs de plesnitura biciului; lovitura, plesnitura de bici. 2. fir de care se prinde carligul la capatul sforii de pescuit. 3. iritatie a mucoasei limbii si a cerului gurii (mai ales la copii mici). 4. (fig.) vorba usturatoare, sarcastica. 5. fiecare dintre cele trei cureluse inguste cu care se incheie cureaua la cioareci, prinse in trei catarame. 6. suvita de par. 7. fir de in sau de canepa. 8. (reg.) disc sau veriga pusa pe osia rotii carutei, pentru a apara de frecare. 9. bucata mica, aschie, tandara desprinsa dintr-un lemn. 10. (la pl.) matreata. 11. (la pl.) boala de copii; afte, stomatita. 12. stanca, piatra gata sa se despice intr-o mina; crapatura in stanca. 13. insecta care traieste in locuri intunecate; svab. 14. larva unor fluturi de noapte, sub forma unui vierme mare si paros, cu un carlig chitinos la unul din capete; cainele-babei.

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie si unde nu trebuie. A da (cuiva) peste bot = a dojeni aspru pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; capat, varf. Botul cizmei.

APA ape f. 1) Lichid transparent, incolor, fara gust si fara miros, fiind o combinatie de oxigen si hidrogen. ~ potabila. ~ dura. ◊ ~ chioara se spune despre supe, vinuri etc. care contin prea multa apa si nu au nici un gust. ~ de ploaie vorbe goale, fara continut. 2) Masa de lichid (mare, rau, lac etc.). ◊ ~ curgatoare apa care curge pe o albie si se varsa in alta apa. ~ statatoare apa care se aduna in depresiuni (lacuri, balti). 3) fig. Joc de culori; sclipiri ale unor obiecte lucioase (pietre pretioase, matasuri, metale). 4) Denumire a unor solutii, a unor preparate. ~ de colonie. ~ de trandafir. ~ de var. ◊ ~ tare numele popular al acidului azotic. ~ regala amestec de acid clorhidric si acid azotic, care dizolva toate metalele. ~ oxigenata amestec de perhidrol cu apa, incolor sau albastru, cu proprietati dezinfectante si decolorante. 5) Secretie a organismului (lacrimi, saliva, sudoare etc.). ~ la plamani. ◊ ~ la cap hidrocefalie. A fi numai ~ a fi transpirat. A-i lasa cuiva gura ~ a avea pofta de ceva. [G.-D. apei] /

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura (si nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. (Fam.) A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie, si unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; varf; partea din fata a unui vehicul cu tractiune mecanica. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.

A BAGA bag tranz. 1) A face sa intre (inauntru); a introduce; a vari. ◊ ~ (ceva) in cap a tine minte; a memora. ~ (ceva) in gura a manca. ~ (cuiva) mintile in cap a cuminti (pe cineva). A(-i) ~ cuiva in cap a) a face pe cineva sa fie preocupat de ceva; b) a face pe cineva sa inteleaga ceva complicat, inaccesibil. ~ (cuiva) frica in oase a speria foarte tare (pe cineva). ~ (pe cineva) in san a apropia mult (pe cineva); a trata cu atentie si cu dragoste. ~ mana in buzunarul cuiva a jecmani (pe cineva). 2) A pune intr-o situatie neplacuta. ◊ ~ (pe cineva) in boala (sau in boale) a inspaimanta (pe cineva). ~ (pe cineva) in d***i (sau in toti d***ii) a speria tare (pe cineva); b) a mania tare (pe cineva). ~ (pe cineva) in pacat a face (pe cineva) sa comita o fapta condamnabila. ~ (pe cineva) in nevoi a face sa aiba neplaceri. ~ (pe cineva) la apa a pune in mare incurcatura. ~ in mormant a pricinui moartea cuiva. 3) A face sa imbratiseze o slujba, o meserie; a plasa. ~ la scoala de meserii. 4): ~ de seama a fi atent la ceva; a avea grija. /Orig. nec.