EXPLICIT, -A, expliciti, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este exprimat limpede; deslusit, lamurit, clar. ♦ (Despre o functie matematica) Care este egal cu o anumita expresie ce contine numai variabile independente. – Din fr. explicite, lat. explicitus.

FUNCTIONAL, -A I. adj. 1. util, practic. ◊ care indeplineste conditiile pentru a fi folosit. 2. referitor la functiile organice sau psihice. ♦ maladie ~a = boala care afecteaza functionarea unui organ. 3. referitor la o functie matematica sau chimica. ♦ (mat.) analiza ~a = ramura a matematicii care studiaza diferitele clase de functii. 4. cuvant ~ = cuvant care indica o relatie gramaticala (prepozitie, conjunctie etc.). 5. lingvistica ~a = studiu al elementelor lingvistice din punctul de vedere al functiei lor in structura unei limbi. II. s. f. (mat.) functie definita de o multime de functii avand valori reale. (< fr. fontionnel)

ANTISIMETRIE s. f. insusirea unui sistem fizic, a unei functii matematice de a fi antisimetric(a). (< fr. antisymetrie)

OPERATOR, -OARE s.m. si f. 1. Persoana calificata care supravegheaza functionarea unui aparat sau a unei masini. 2. Care opereaza; chirurg. 3. Cel care manuieste aparatul de filmat la fotografiere sau la proiectare. // s.m. 1. Simbol folosit in operatiile matematice (numere, functii, vectori etc.), care se gaseste indicat in dreapta. 2. Organ al unui calculator care efectueaza operatii aritmetice sau logice. 3. (Biol.) Element genetic care controleaza actiunea a doua sau a mai multor gene structurale legate de-a lungul unui cromozom; gena operatorie. 4. (Mat.) functie, aplicatie. ♦ functie al carei argument este constituit din alta functie. ♦ (Log.) Conectiv. [Cf. fr. operateur, lat. operator – care actioneaza asupra cuiva].

ANALIZA, analize, s. f. 1. Metoda stiintifica de cercetare care se bazeaza pe studiul sistematic al fiecarui element in parte; examinarea amanuntita a unei probleme. ◊ Expr. In ultima analiza = in concluzie. 2. (Chim.) Identificare, determinare a compozitiei unei substante prin descompunerea ei in elementele constitutive. 3. (in sintagma) Analiza matematica = ramura a matematicii care studiaza functiile, limitele, derivatele si aplicatiile lor. – Din fr. analyse.

ANALIZA s.f. 1. (op. sinteza) Metoda generala de cercetare a realitatii bazata pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate etc. in partile lor componente; examinare amanuntita a unei probleme. ◊ In ultima analiza = in concluzie. 2. Analiza matematica = ramura a matematicii care studiaza functiile, limitele, derivatele si aplicatiile lor. 3. (Chim.) Descompunere a unei substante in elementele ei constitutive. [< fr. analyse < lat., gr. analysis].

ANALIZA s. f. 1. metoda stiintifica de cercetare a realitatii, bazata pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate in partile lor constitutive. ◊ examinare amanuntita a unei probleme, opere literare, a unui text. ♦ in ultima ~ = in concluzie, ca incheiere. 2. ~ matematica = ramura a matematicii care studiaza functiile, limitele, derivatele si aplicatiile lor. 3. descompunere a unei substante, pentru a-i stabili compozitia chimica. 4. ~ corticala = functie a cortexului prin care se desprind insusirile generale si cele specifice ale obiectelor si fenomenelor. (< fr. analyse, gr. analysis)

TABELA s. f. serie de valori numerice aranjate intr-o anumita ordine in siruri sau coloane care servesc pentru anumite calcule sau clasificari. ♦ ~ de logaritmi = tabela matematica cuprinzand valorile functiilor logaritmice. (< lat. tabella, germ. Tabelle)

TABELA (‹ lat.) s. f. 1. Tabel. 2. T. matematica (pentru diverse functii) = tablou in care sunt date valorile unei functii pentru anumite valori ale argumentelor. ◊ T. trigonometrica = t. matematica in care sunt cuprinse valorile functiilor trigonometrice elementare pentru anumite argumente ale acestora. ◊ T. de logaritmi = t. matematica in care sunt cuprinse valorile functiilor logaritmice pentru anumite argumente ale acestora. ◊ T. de adevar = tablou in calculul propozitional, care prezinta toate combinatiile posibile ale valorilor de adevar pentru componentii unei propozitii simple sau propozitiile simple aflate in legatura; folosit si in scopul testarii validitatii rationamentelor.

DIFERENTIAL ~a (~i, ~e) 1) Care contribuie la diferentiere; care constituie o diferenta. Semn ~. 2) Care opereaza cu diferente; care se bazeaza pe compararea unor diferente. Studiu ~. ◊ Calcul ~ parte a matematicii care studiaza variatiile functiilor. Geometrie ~a parte a geometriei care studiaza proprietatile figurilor folosind calculul diferential. [Sil. -ti-al] /<fr. differentiel

TRIGONOMETRIE s. f. ramura a matematicii care studiaza proprietatile functiilor trigonometrice si relatiile dintre ele. (< fr. trigonometrie)

BESSEL [besəl], Friedrich Wilhelm (1784-1846), astronom, geodez si matematician german. A introdus notiunea de elipsoid de revolutie, privitor la forma Pamintului; a creat o noua categorie de functii speciale (functiile B.), in analiza matematica.

CAUCHY [cosi], Augustin Louis, baron (1789-1857), matematician francez. Contributii fundamentale in analiza matematica clasica si in teoria functiilor analitice („Calculul infinitezimal”).

TABELA, tabele, s. f. 1. Ansamblu de termeni, numere si simboluri asezate in linii si coloane, executat in cadrul unei tiparituri; p. ext. tabel (1). ◊ Tabela de logaritmi = tabela matematica in care sunt cuprinse valorile functiilor exponentiale elementare. 2. (Reg.) Tabla¹ (3). – Din lat. tabella, germ. Tabelle.

FUNCTIONAL ~a ( ~i, ~e) Care tine de functii; propriu functiilor. ◊ Dereglare ~a dereglare a bunei functionari a unui organ. Analiza ~a ramura a matematicii care studiaza diferite clase de functii si relatiile dintre ele. [Sil. -ti-o-] /<fr. fonctionnel

FUNCTIONAL, -A adj. Referitor la o functie. ◊ (Mat.) Analiza functionala = ramura a matematicii care se ocupa cu studiul diferitelor clase de functii. ♦ Maladie functionala = boala care afecteaza functionarea unui organ. [Pron. -ti-o-. / < cf. fr. fonctionnel, it. funzionale].

CALUGAREANU, Gheorghe (1902-1976, n. Iasi), matematician roman. Acad. (1963), prof. univ. la Cluj-Napoca. Contributii in teoria functiilor de variabila complexa si in topologie. Lucrari didactice („Curs de analiza matematica”, in colab. „Elemente de teoria functiilor de o variabila complexa”).

SERGESCU, Petre (1893-1954, n. Turnu-Severin, azi Drobeta-Turnu Severin), matematician roman. Stabilit in Franta (1946). M. coresp. al Acad. (1937), prof. univ. la Cluj si Bucuresti. Lucrari importante de algebra si teoria numerelor, teoria functiilor si de istoria si filozofia matematicii („Gandirea matematica”, „matematica la romani”, „Les mathematiques du Moyen Age”).

TRIGONOMETRIE s. f. Ramura a matematicii care se ocupa cu studierea proprietatilor functiilor trigonometrice, a relatiilor dintre aceste functii si a relatiilor dintre laturile si unghiurile unui triunghi. – Din fr. trigonometrie.

DERIVATIE, derivatii, s. f. 1. Ramificatie secundara, temporara sau permanenta, a unui curs de apa, a unei canalizari, a unui circuit electric, a unei conducte de fluid sau a unei cai de comunicatie. 2. Abatere a unui proiectil din planul de tragere, cauzata de rotatia in jurul axei sale. 3. Derivare (1). 4. Operatie in cadrul analizei matematice, folosita pentru a gasi derivata unei functii. [Var.: (inv.) derivatiune s. f.] – Din fr. derivation, lat. derivatio, -onis.

DIFERENTIERE s.f. 1. Faptul de a crea o diferenta; deosebire; separare. ♦ Proces prin care se realizeaza analiza insusirilor deosebite ale obiectelor in cadrul perceptiilor. ♦ (Fon.) Modificare a unui sunet fata de altul neaccentuat. 2. Operatie matematica prin care se obtine diferentiala unei functii. [< diferentia].

BOURBAKI (Nicolas), pseud. colectiv luat in 1934 de un grup de matematicieni francezi printre care: H. Cartan, C. Chevalley, J. Delsarte, J. Dieudonne si A. Weil. Au publicat, incepind cu 1939, „Elements de mathematiques”, lucrare de referinta pentru multe domenii ale matematicii moderne: teoria multimilor, algebra, topologie generala, functii de variabila reala, spatii vectoriale topologice etc.

POPOVICIU, Tiberiu (1906-1975, n. Arad), matematician roman. Acad. (1963), prof. univ. la Cernauti, Iasi si Cluj. A infiintat (1946), la Univ. din Cluj, seminarul de teoria aproximarii si analiza numerica; director (din 1957) al Institutului de Calcul Numeric din Cluj. Fondatorul scolii romane de analiza numerica. A scris (1938) prima monografie despre teoria aproximarii functiilor continue prin polinoame. Contributii in domeniul teoriei functiilor de variabile reale, al analizei numerice, al algebrei si al teoriei numerelor („Analiza matematica”, „Analiza numerica”). A introdus notiunea de „functie convexa de ordin superior”.

ACTUARIAT s.n. 1. Functia actuarului. 2. Aplicarea teoriei probabilitatilor si a statisticii matematice in calculele privind asigurarile si, in general, operatiile financiare. [Pron. -tu-a-ri-at. / < fr. actuariat].

FUNCTIONAL, -A, functionali, -e, adj. 1. Care tine de o functie, privitor la o functie. ◊ Maladie functionala = boala care afecteaza buna functionare a unui organ. Analiza functionala = ramura a matematicii care se ocupa cu studiul diferitelor clase de functii si al relatiilor dintre ele. 2. Util, practic. ♦ Care indeplineste conditiile pentru a fi folosit. – Din fr. fonctionnel (dupa functie).

INTEGRALA s.f. (Mat.) functie depinzand de elemente arbitrare (constante si functii) si care reprezinta solutia unui sistem diferential. ♦ Simbol matematic care indica operatia de integrare. [< fr. integrale].

DIFERENTIAL, -A adj. 1. Care constituie o deosebire. 2. Care comporta (procedeaza cu) diferente. ♦ (Mat.) Referitor la diferente care tind catre zero. ◊ Ecuatie diferentiala (si s.f. ) = ecuatie care contine o variabila, o functie necunoscuta si derivatele acesteia; calcul diferential = capitol al analizei matematice care se ocupa cu definirea si cu studiul proprietatilor si al aplicatiilor derivatelor de diferite ordine, ale functiilor de una sau mai multe variabile; geometrie diferentiala = ramura a geometriei care studiaza proprietatile figurilor folosind calculul diferential. [Cf. fr. differentiel, it. differenziale].

DIFERENTIAL, -A I. adj. 1. care diferentiaza. 2. care comporta, lucreaza cu diferente. ◊ (mat.) referitor la diferente care tind catre zero. ♦ ecuatie ~a (si s. f.) = ecuatie care contine o variabila, functia recunoscuta si derivate ale acesteia; calcul ~ = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor si al diferentialelor; geometrie ~a = ramura a geometriei care studiaza figurile geometrice folosind calculul diferential. II. s. f. (mat.) produsul dintre derivata unei functii si cresterea variabilei ei independente. III. s. n. angrenaj constituit din doua roti dintate planetare asezate pe acelasi ax si din doua roti satelite, utilizat la autovehicule pentru a transmite la roti turatii diferite la viraje, iar la masini de lucru pentru a varia in mod deosebit turatia. (< fr. differentiel)

INTEGRAL, -A I. adj. 1. (si adv.) intreg, complet. ♦ faina ~a = faina, prin macinarea graului, din care se extrag grisul si faina alba. 2. calcul ~ = capitol al analizei matematice care studiaza proprietatile si aplicatiile integralelor. II. s. f. (mat.) functie care se obtine prin integrarea unei ecuatii diferentiale. ◊ simbol matematic care indica operatia de integrare. (< fr. integral, lat. integralis)

PROGRAMARE s. f. 1. actiunea de a programa; operatia de elaborare a programului in vederea rezolvarii unei probleme la calculatorul electronic. 2. ramura a matematicii aplicate care studiaza principiile si metodele de rezolvare pentru probleme de optimizare ce apar in planificare. ♦ ~ liniara = cea mai simpla forma a programarii matematice, care se ocupa cu studiul problemelor de maximizare sau minimizare a unei functii liniare cu mai multe variabile. (< programa)

INTEGRAL, -A, integrali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Intreg, complet. ◊ Faina integrala = faina bruta obtinuta prin macinarea graului. Paine integrala = paine fabricata din faina integrala. 2. Adj. (In sintagmele) Calcul integral = capitol al analizei matematice care studiaza integralele. Ecuatie integrala = ecuatie in care se efectueaza o integrare asupra functiei necunoscute. 3. S. f. (Mat.) functie care se obtine prin integrarea unei functii date, a unei ecuatii diferentiale sau a unei ecuatii cu derivate partiale. ♦ Simbol matematic folosit pentru a indica operatia de integrare. – Din fr. integral.

TARAJ s. n. determinare numerica sau analitica a valorilor unor parametri ce intra in structura unui model matematic. ♦ tir de ~ = tragere experimentala de artilerie pentru a determina modificarile vitezei initiale in functie de starea pulberii intrebuintate. (< fr. tarage)

PROBABILITATE, probabilitati, s. f. 1. Caracterul sau insusirea a ceea ce este probabil; fapt, intamplare probabila, posibila. ◊ Expr. Dupa toate probabilitatile = dupa cat se pare, probabil. 2. (Mat.) Multime numerica prin care se exprima caracterul aleatoriu (posibil sau nesigur) al unui eveniment, al unui fenomen. ◊ Calculul probabilitatilor = calcul matematic care permite sa se aprecieze daca un eveniment complex se va intampla sau nu, in functie de eventualitatea unor evenimente mai simple, presupus cunoscute. – Din fr. probabilite, lat. probabilitas, -atis.

PROBABILITATE ~ati f. 1) Caracter probabil. ◊ Dupa toate ~atile dupa cat se pare. 2) mat. Caracteristica numerica a gradului posibilitatii de realizare a unui eveniment sau fenomen. ◊ Teoria ~atilor ramura a matematicii care, dupa probabilitatile unor evenimente intamplatoare, permite aflarea probabilitatilor altor evenimente intamplatoare, legate de primele. Calculul ~atilor calcul matematic care da posibilitatea sa se afirme daca un eveniment va avea loc sau nu, in functie de alte evenimente cunoscute. /<fr. probabilite, lat. probabilitas, ~atis

OPERATOR, -OARE I. s. m. f. 1. persoana calificata care supravegheaza functionarea unei masini sau instalatii. 2. chirurg (care opereaza). 3. specialist care manuieste aparatul de filmat la realizarea imaginilor sau la proiectare. ♦ ~ de sunet = tehnician de inalta calificare care raspunde de realizarea coloanei sonore a filmului. II. s. m. 1. simbol in operatiile matematice, indicat in dreapta. 2. organ al unui calculator care efectueaza operatii aritmetice sau logice. 3. element genetic care controleaza activitatea genelor structurale (legate de-a lungul cromozomului). 4. (mat.) functie, aplicatie. ◊ functie al carei argument este constituit din alta functie. 5. (log.) conectiv. (< fr. operateur, lat. operator)

CARTAN [cartã], 1. Elie Joseph C. (1869-1951), matematician francez. Prof. univ. la Sorbona. A publicat lucrari in domeniul geometriei diferentiale, al teoriei grupurilor si de fizica matematica. M. de onoare al Acad. Romane (1931). 2. Henri C. (1904-2008), matematician francez. Fiul lui C. (1). Prof. univ. la Paris. Unul dintre conducatorii Scolii Normale Superioare si fondator al grupului Bourbaki. Lucrari de teoria functiilor complexe cu mai multe variabile si de algebra omologica.

INDIRECT, -A, indirecti, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obtine prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; in sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirecta = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gandurilor cuiva prin subordonarea comunicarii fata de un verb sau de un alt cuvant de declaratie, caracterizat prin prezenta in numar mare a elementelor de relatie, prin lipsa afectivitatii etc. Complement indirect = parte de propozitie asupra careia se rasfrange in chip indirect (1) actiunea verbului. Propozitie completiva indirecta = propozitie care indeplineste in fraza functia de complement indirect. 3. (Fin.; in sintagma) Impozit indirect = impozit inclus in pretul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; in sintagma) Tragere indirecta = tragere asupra unor tinte care nu se vad, dirijata cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.