MAR¹, meri, s. m. 1. Pom din familia rozaceelor, cu frunze mari, ovale, paroase, cu flori albe-trandafirii si fructe globuloase, comestibile, bogate in vitamine (Malus domestica). ◊ Mar paduret = arbore din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase si fructe mici, astringente (Malus sylvestris). ◊ Expr. De florile marului = fara rost, degeaba; fara un scop anumit. 2. Compus: marul-lupului = planta erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene si fructe tari in forma de para; remf (Aristolochia clematitis); mar-gutui = gutui. – Lat. melus.

ANTONOMAJ s. n. Operatie de strangere si de distrugere a gargaritelor care traiesc in florile de mar. – Din fr. anthonomage.

ANTONOMAJ n. Operatie de starpire a gargaritelor care traiesc in florile de mar. /<fr. anthonomage

ANTONOMAJ s.n. Operatie de distrugere a gargaritelor florilor de mar. [< fr. anthonomage].

ANTONOMAJ s. n. distrugere a gargaritelor florilor de mar. (< fr. anthonomage)

ANTONOMAJ s. n. Operatia de strangere si distrugere a gargaritelor florilor de mar. – Fr. anthonomage.

mar¹ meri m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu flori albe-trandafirii si fructe comestibile. ◊ ~ paduret mar salbatic cu fructe mici si foarte acre. De florile ~ului fara nici un rost; in zadar. A trai ca in flori de ~ a fi fericit. /<lat. melus

RODIU² (‹ rodie) s. m. Arbust ornamental, cu frunze invers alungit-lanceolate, pieloase, cu flori rosii si cu fructe mari (ca un mar), cu multe seminte acoperite de un invelis carnos, comestibil, suculent si rosiatic (Punica granatum). Raspandit in zona mediteraneana.

MERISOR¹, merisori, s. m. 1. Diminutiv al lui mar¹. 2. Numele a doi arbori din familia rozaceelor, cu flori melifere; a) arbore originar din Siberia, cu frunze aproape rotunde, cu flori albe sau roz, cultivat pentru fructele sale din care se prepara dulceata (Pirus baccata); b) (reg.) scorus. 3. Mic arbust de munte cu frunze in permanenta verzi, cu flori melifere de culoare alba sau rosiatica si cu fructe comestibile; smirdar (Vaccinium vitis idaea). 4. Cimisir. – mar¹ + suf. -isor.

PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori inalti, cu ramuri subtiri (indreptate in sus), cu scoarta neteda, alb-cenusie si cu frunzele oval-lanceolate, argintii pe partea inferioara, cu petiolul lung si flori crescute in amenti (Populus). ◊ Expr. Cand va face plopul mere si rachita micsunele = niciodata. Matusa (sau unchi, var etc.) de plop = ruda indepartata. – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).

MERISOR¹ ~i m. (diminutiv de la mar) Mic arbust din regiunile muntoase, cu frunze persistente, cu flori albe sau roz si cu fructe comestibile in forma de boabe rosii. /mar + suf. ~isor

GUTUI, gutui, s. m. Pom fructifer cu frunze mari si groase, cu flori albe-roz si cu fructe mari, galbene, acoperite cu puf; mar-gutui (Cydonia oblonga). – Et. nec.

MICSUNEA, micsunele, s. f. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu flori parfumate, galbene-aurii, cultivata ca planta ornamentala (Cheiranthus cheiri). ◊ Expr. Cand va face plopul mere si rachita micsunele = niciodata. ♦ (Pop.) Micsandra. [Var.: micsunica s. f.] – Cf. tc. menekse.

MICSUNEA ~ele f. Planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile ei placut mirositoare, de culoare galbena-aurie, asezate in ciorchine; siboi. ◊ Cand va face plopul mere si rachita ~ele niciodata. [Art. micsuneaua; G.-D. micsunelei; Var. micsunica] /<turc. menekse

SOFRAN ~i m. 1) Planta erbacee cu frunze lungi si inguste, cultivata pentru substanta care se extrage din florile ei violete. 2) Substanta coloranta obtinuta din florile acestei plante si folosita in diferite scopuri (alimentare, industriale si medicinale). 3) si adjectival Soi de mere galbene, cu dungi portocalii-roscate, care are miez suculent si gust dulce-acriu. /<sl. safranu

ROZmarIN ~i n. 1) Arbust mic cu miros placut, cu tulpina e****a, cu frunze aciculare, persistente, si cu flori divers colorate, cultivat ca planta decorativa sau folosit in medicina si in industria parfumurilor. 2) Soi de mar tomnatic, cu fructe de culoare galbena, placute la gust. 3) Fruct al acestui soi de mar. /<germ. Rosmarin

AmarEALA, amareli, s. f. 1. (Proprietarea de a avea un) gust amar; amaraciune. ◊ Amareala merelor si perelor = boala a fructelor de mar si par, manifestata prin aparitia pe aceasta a unor pete in dreptul carora carnea fructului respectiv capata un gust amar. 2. Mica planta erbacee cu flori albastre, rosii sau (rar) albe, dispuse in raceme, cu fructe capsule, intrebuintata, pentru proprietatile sale expectorante, contra afectiunilor pulmonare (Polygala vulgaris); soparlita. – Amari + suf. -eala.

CINCI num. card. Numar situat in numaratoare intre patru si sase si care se indica prin cifra 5 (sau V). ◊ (Adjectival) Are cinci ani. ◊ Compus: cinci-degete subst. = planta erbacee taratoare, cu frunzele formate din cinci foliole si cu flori galbene (Potentilla reptans). ◊ (Substantivat) Au plecat trei si s-au intors cinci. ◊ (In locul numeralului ordinal) Etajul cinci. ◊ (Intra in componenta num. adverbial) De cinci ori. ◊ (Precedat de „cate”, intra in componenta num. distributiv) Aduce cate cinci mere. ♦ (Substantivat) Semn grafic cu care se noteaza acest numar. – Lat. cinque (= quinque).