BULON, buloane, s. n. Tija cilindrica, cu sau fara cap, prevazuta cu filet, la unul sau la ambele capete si care serveste la asamblarea a doua piese. – Din fr. boulon.

TRUP, trupuri, s. n. 1. (Pop.) Corp (al unei fiinte). ◊ Loc. adv. (Cu) trup si suflet = cu totul, in intregime, fara rezerve. ◊ Expr. (A fi) trup din trupul cuiva = a) (a fi) nascut din...; b) (a face) parte integranta din ceva. A fi trup si suflet cu cineva = a se identifica cu aspiratiile cuiva; a fi foarte strans legat de cineva. ♦ Corpul fara cap (si fara membre) al unei fiinte; trunchi (2). ♦ Cadavru. 2. Parte principala a unui obiect, a unei constructii etc.; p. gener. obiectul insusi. 3. (Inv.) Intindere mare de pamant care alcatuieste un singur lot. Trup de mosie. 4. (Inv.) Mare unitate militara. – Din sl. trupu.

STIFT, stifturi, s. n. Cui mic (de lemn), fara cap, folosit in cizmarie pentru a fixa talpa incaltamintei. ♦ Tija metalica cilindrica sau conica, folosita la imbinarea a doua piese de metal; spin¹. – Din germ. Stift.

TORS², torsuri, s. n. Sculptura reprezentand partea superioara a corpului omenesc, fara membre (si fara cap). ♦ Trunchiul (gol al) corpului omenesc. – Din fr. torse, it. torso.

TRUNCHI, trunchiuri, s. n. 1. Partea cea mai groasa a unui copac, cuprinsa intre radacina si locul de unde pornesc ramurile principale; tulpina. ♦ Tulpina unui copac taiat (de la nivelul solului, uneori curatata de crengi si de coaja); bustean. ♦ Bucata groasa de lemn (din tulpina unui copac) pe care se crapa lemnele de foc, se taie carnea etc. 2. Trupul unui om, fara cap si fara membre. 3. ♦ (Anat.; in sintagma) Trunchi cerebral = portiunea nevraxului alcatuita din maduva prelungita, punte si mezencefal. 4. (In sintagma) Trunchi de piramida (sau de con, de prisma) = corp geometric obtinut prin sectionarea unei piramide (sau a unui con etc.) printr-un plan paralel cu baza si aflat intre acest plan si baza. – Lat. trunculus.

CORP¹ ~uri n. 1) Organism considerat ca un tot anatomic si functional; trup. ◊ ~ neinsufletit cadavru. Lupta ~ la ~ lupta in care adversarii se afla fata in fata. A face ~ comun cu cineva (sau cu ceva) a se asocia, a se solidariza cu cineva. 2) Parte a organismului omenesc fara cap si membre; trunchi; trup. 3) Partea principala a unui obiect, a unei constructii sau masini. ~ul navei. ◊ ~ de case ansamblu de cladiri, reunite prin ceva comun. 4) : ~ ceresc element al universului; astru. 5): ~ geometric corp, marginit de fete definite geometric. 6) : ~ delict dovada materiala a incalcarii legii. 7) Unitate cu care se masoara, in tipografie, marimea literelor. ~ de litera. 8) Grup de persoane care formeaza o unitate profesionala. ~ didactic. ~ diplomatic. 9) Mare unitate militara formata din mai multe divizii. ~ de infanterie. 10) Totalitate a volumelor unei colectii de materiale referitoare la un anumit domeniu; corpus. ~ de legi. /<fr. corps, lat. corpus

necapos, -oasa, adj. (inv.) acefal, fara cap.

TORS s.n. Bust, trunchiul (unei persoane sau al unei statui) fara cap si fara membre. [< fr. torse, it. torso].

TORS s. n. 1. parte superioara a corpului uman, fara cap si fara membre. 2. sculptura care reprezinta o asemenea parte. (< fr. torse, it. torso)

TRONC s. n. (anat.) 1. corpul uman sau animal considerat fara cap si membre; trunchi. 2. nume dat unor vase si nervi care, dupa un scurt traiect, se divid in ramuri terminale. (< fr. tronc, lat. truncus)

REID [ri:d], Thomas Mayne (cunoscut si sub numele de capitanul Mayne Reid) (1818-1883), scriitor si ziarist irlandez. A trait dupa 1840 in America, fiind capitan de voluntari in razboiul impotriva Mexicului. Viata sa aventuroasa i-a inspirat numeroase scrieri cu actiune palpitanta, localizata in Vestul Salbatic sau in sud („Calaretul fara cap”, „Vanatorii de scalpuri”, „Capetenia alba”).

capatii (vest) si -ai (est) n., pl. ie (lat. capitaneum, cap, capat, d. caput, cap, ca intii d. antaneus). Ceia ce pui supt [!] cap ca sa dormi, ca perna sau alt-ceva. Partea patului unde se pune perna. Lemn scurt si gros pus supt o lada, un butoi s. a. (V. chezas). Bucata, virf dintr´o prajina, dintr´un drug, dintr´o funie s. a. A da de capatii, a afla, a descurca, a ajunge la un rezultat. A iesi la capatii, a ajunge la rezultat, a sfirsi bine. Om fara capatii (perna), vagabond, haimana.

ACEFAL, -A, acefali, -e, adj. (Zool.; despre unele animale inferioare) fara cap. – Din fr. acephale.

DEZBROBODIT, -A, dezbroboditi, -te, adj. Cu broboada scoasa de pe cap, cu capul fara broboada. – V. dezbrobodi.

BONETA¹ Scufie pe care o poarta mai ales copiii si batranii; tichie de medic, de bucatar etc. ♦ (Mil.) Acoperamant de cap fara cozoroc. ◊ Boneta frigiana = v. frigian. [Var. bonet s.n. / < fr. bonnet].

TOCA s.f. 1. Acoperamant pentru cap, fara boruri, purtat in trecut de avocati sau de magistrati. 2. Palarioara fara boruri sau caciulita pe care o poarta femeile. [< fr. toque, cf. it. tocco].

BONETA¹ s. f. 1. scufie pe care o poarta copiii si batranii; tichie. 2. (mil.) acoperamant de cap fara cozoroc. (< fr. bonnet)

TOCA s. f. 1. acoperamant pentru cap, fara boruri, purtat in trecut de avocati sau de magistrati. 2. caciulita sau palarioara fara boruri purtata de femei. (< fr. toque)

BONETA, bonete, s. f. 1. Scufie innodata sub barbie. ♦ Tichie de panza alba purtata de medici, de laboranti, de bucatari etc. 2. Acoperamant de cap fara cozoroc, de forma lunguiata, purtat de militari. 3. (In expr.) Boneta frigiana = acoperamant de cap, purtat in antichitate de sclavii eliberati si adoptat in timpul revolutiei franceze din 1789, ca simbol al libertatii. – Fr. bonnet.

acefal si -al, -a adj. (v.gr. akepholos, d. a-, fara, si kephale, cap. V. trigono-cefal). fara cap: monstru acefal, stridiile-s accefale [!]. S. m. Un accefal [!].

casunare f., pl. ari (V. casunez). Vest. Abatere, ideie care-ti trasneste pin [!] cap fara motiv: banuia intr´insu pe protivnic, sau era o simpla casunare fara nici o pricina? (CL. 1911, 4, 384).

PLESUVIE, plesuvii, s. f. 1. Lipsa a parului de pe cap, ca urmare a caderii lui; boala care pricinuieste aceasta cadere; chelie. 2. Portiune a capului ramasa fara par; chelie. 3. Portiune a unui munte lipsita de vegetatie. – Plesuv + suf. -ie.

capCAUN ~i m. 1) folc. Fiinta fabuloasa mitologica despre care se crede ca mananca oameni. 2) fig. Om crud, rau; om fara suflet. /cap + caine

ACEFALOCHIST s.n. Stadiul inca steril al chistului hidatic. [< fr. acephalocyste, cf. gr. a – fara, kephale – cap, kystis – sac].

ACEFAL, -A adj. (Despre unele animale inferioare) Care nu are cap. [< fr. acephale, cf. gr. a – fara, kephale – cap].

PIEPT¹ ~uri n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului cuprinsa intre gat si abdomen; torace. ◊ Cosul ~ului cavitate toracica. Boala de ~ tuberculoza pulmonara. Lupta ~ la ~ lupta in care adversarii se afla unul langa altul; lupta corp la corp. Cu ~ul deschis fara frica. Cu capul in ~ cu capul in jos, aplecat. Cu mainile (incrucisate) la ~ fara a face ceva; fara treaba. Cu mainile pe ~ decedat. A strange la ~ a cuprinde; a imbratisa. A se bate cu pumnii in ~ a se lauda peste masura. A tine ~ a rezista. 2) (la unele animale) Carne de pe aceasta parte a corpului folosita in alimentatie. ~ de gaina. 3) la sing. Organ-pereche de secretie a laptelui la femei, dispus in partea de sus a corpului; tata; san; mamela. ◊ A da ~ a alapta. A avea ~ a avea lapte (in perioada de alaptare). 4) Coasta de deal sau de munte; versant. /<lat. pectus

SOMN² ~i m. Peste dulcicol rapitor, de talie medie sau mare, cu corpul fara solzi, cu capul turtit si gura larga, inzestrata cu dinti, si doua perechi de mustati lungi, apreciat pentru carnea lui gustoasa (de culoare alba). /<bulg., sb., rus., ucr. som

TONSURA ~i f. 1) Ritual de consacrare a clericilor prin tunderea parului din crestetul capului. 2) Locul din crestetul capului care ramane fara par in urma acestei operatii. /<fr. tonsure

ZGLAVOACA ~ce f. Peste de talie mica, fara solzi, avand cap mare si turtit, raspandit in apele de munte. /<bulg. glavot

POTcap, potcapuri, s. n. 1. Acoperamant al capului, de forma cilindrica, fara boruri, purtat de preotii si calugarii ortodocsi. 2. Compus: potcapul-calugarului = planta erbacee din familia compozeelor, cu frunze paroase si cu flori galbene dispuse in capitule (Leontodon hispidus). – Din sl. podukapu.

TOCA, toci, s. f. 1. Caciulita sau palarioara fara boruri, purtata de femei. 2. Acoperamant pentru cap, de forma cilindrica, fara boruri, purtat de magistrati si de avocati in exercitiul functiunii. – Din fr. toque.

COMANAC¹, comanace, s. n. 1. Acoperamant al capului, de forma cilindrica, fara boruri, confectionat din lana sau din pasla, purtat de calugari si de calugarite. ◊ Expr. (Glumet) A-si pune capul sub comanac = a se calugari. 2. Acoperamant al capului asemanator cu comanacul¹ (1) purtat odinioara de barbati. ♦ Caciulita de matase sau de stofa scumpa, purtata altadata de femei. [Var.: comanac s. n.] – Et. nec.

COMANAC ~ce n. 1) Acoperamant pentru cap, de forma cilindrica fara boruri, asemanator cu potcapul, pe care-l poarta calugarii. ◊ A-si pune capul sub ~ a se duce la calugarie. 2) Acoperamant pentru cap de matase sau de stofa scumpa, purtat, in trecut, de barbatii si de femeile din paturile nobile. /Orig. nec.

TOCA ~ci f. 1) Acoperamant pentru cap de forma cilindrica, fara boruri, purtat de magistrati. 2) Palarie mica, fara boruri, purtata de femei. [G.-D. tocii] /<fr. toque

ABRAHIOCEFALIE s.f. (Med.) Lipsa congenitala a bratelor si a capului. [Gen. -iei. / < fr. abrachiocephalie, cf. gr. a – fara, brachion – brat, kephale – cap ].

CABLU¹ (‹ fr., engl.) s. n. 1. Element sau organ flexibil de sustinere si de tractiune, realizat prin cablare. ♦ C. fara fine = c. cu capetele legate astfel incit sa formeze un circuit inchis, folosit in transmisiuni, in transporturi cu elevatoare, cu benzi suspendate sau cu raclete etc. C. purtator = c. de sustinere constituind elementul conducator in tractiunea electrica feroviara. 2. Conducta electrica alcatuita dintr-unul sau din mai multe conductoare uni- sau multifilare izolate, acoperite cu material de umplutura si imbracate intr-o manta etansa, acoperita (la c. armate) cu invelisuri metalice protectoare; sint utilizate pentru transmisiunea energiei electromagnetice la frecventa industriala (c. electrice de energie), pentru transmisiunea semnalelor de telecomunicatii (c. electrice de telecomunicatii) etc. ♦ C. coaxial v. coaxial.

CAPATAI, capataie, s. n. 1. Parte a patului sau a oricarui alt obiect, pe care se pune capul; p. ext. perna sau alt obiect pe care se pune capul. ◊ Loc. adj. si adv. fara capatai = fara ocupatie (bine definita), fara rost. ◊ Expr. A sta la capataiul cuiva = a veghea langa o persoana bolnava. A nu avea capatai = a nu avea nici un rost in viata. (Inv.) A face (cuiva) de capatai = a capatui; a casatori (pe cineva). ♦ Carte de capatai = a) carte fundamentala intr-o disciplina sau in literatura; b) carte preferata. 2. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva. 3. Capat (1), sfarsit. ◊ Expr. A scoate ceva la capatai sau a o scoate la capatai (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capat. A da de capatai = a da de capat, a descurca. – Lat. capitaneum.

HUHUREZ, huhurezi, s. m. Numele a doua pasari rapitoare de noapte, asemanatoare cu bufnita, fara smocuri de pene pe cap, care scot un strigat caracteristic si traiesc in scorburi de copaci; ciuhurez (Strix aluco si urelensis). ◊ Expr. A sta ca un huhurez (sau ca huhurezul) = a sta singur, parasit. A se scula ca huhurezii = a se scula foarte devreme dimineata. [Var.: (reg.) hurez s. m.] – Huhura + suf. -ez.

DESCOPERIT, -A, descoperiti, -te, adj. 1. Dezvelit, neacoperit; expus vederii. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni) fara palarie, caciula etc., cu capul gol. ♦ (Despre plafoane) Partial neacoperit (pentru aerisire si racoare). ♦ Fig. fara aparare. Aripa descoperita a armatei. 2. fara acoperire legala; p. ext. (fam.) cu lipsuri financiare, fara bani. – V. descoperi.

capATAI ~ie n. 1) Parte a patului pe care se pune capul. ◊ A sta la ~iul cuiva a veghea langa un bolnav. 2) Obiect sub forma de sac scurt si larg umplut cu pene, lana sau vata, care se pune sub cap in timpul somnului; perna. ◊ fara ~ fara casa; fara rost in viata. Carte de ~ a) carte fundamentala intr-un domeniu; b) carte de care nu te poti desparti. /<lat. capitaneum

HUHUREZ ~i m. Pasare nocturna rapitoare, asemanatoare cu bufnita, dar fara smocuri de pene pe cap, care traieste in scorburi de copaci. ◊ A sta ca un ~ a sta singur, izolat, parasit. /a huhura + suf. ~ez

TRAISTA ~e f. 1) Sac de dimensiuni mici, din tesatura groasa (de obicei, ornamentata), prevazut cu baiere si folosit pentru transportarea sau pastrarea diferitelor lucruri, in special, merinde. 2) Sac de panza din care li se da cailor ovaz. ◊ A umbla cu ~a-n bat a ramane sarac si fara adapost. A umbla cu capul in ~ a fi distrat. A-i manca (cuiva) cainii din ~ a fi prostanac. A-i bate (cuiva) vantul in ~ a fi extrem de sarac. A prinde (pe cineva) cu rata in ~ a prinde vinovatul asupra faptului. Fala goala, ~ usoara sarac, dar fudul. 3) Continutul unui astfel de sac. O ~ de nuci. 4):~a-ciobanului planta erbacee cu frunze adanc crestate, dispuse in rozeta, cu flori mici albe si cu fructe triunghiulare, folosita in medicina. [G.-D. traistei; Sil. trais-] /cf. alb. traste, trajste

BERETA s.f. 1. Acoperamant de cap, moale, rotund si plat, fara cozoroc, pe care il poarta mai ales marinarii. 2. Basca. [Var. beret s.n. / < fr. beret, it. berretta].

BONETA ~e f. 1) Acoperamant pentru cap, confectionat din panza sau stofa, fara boruri, cu doua panglici care se leaga sub barbie. ~ de noapte. ~ pentru s****i. 2) Tichie din panza alba, de forma cilindrica sau conica, purtata mai ales de personalul medical si de bucatari, in scopuri igienice. 3) Chipiu fara cozoroc, de forma lunguiata, purtat de militari. /<fr. bonnet

A DEZBROBODI dezbrobod tranz. 1) (capul) A descoperi, scotand broboada (sau alt acoperamant de acest fel). 2) (persoane) A lasa fara broboada, scotand-o de pe cap. /dez- + a [im]brobodi

A SE SPARGE ma sparg intranz. 1) (despre obiecte fragile sau casante) A-si pierde integritatea (prin lovire, ciocnire, apasare etc.). ◊ ~ (oalele) in capul cuiva a suporta consecinte neplacute fara a fi vinovat. 2) (despre obiecte de sticla, faianta, portelan) A forma despicaturi la suprafata (fara a se preface in cioburi). 3) (despre obiecte sau despre materiale tari) A-si pierde integritatea, deteriorandu-se (prin actiunea unor factori externi). Acoperisul s-a spart. 4) (despre adunari, petreceri etc.) A ajunge pana la capat; a se incheia; a se mantui; a se sfarsi; a se termina. 5) (despre abcese, buboaie, rani etc.) A se deschide, lasand sa curga puroiul; a incepe sa supureze. 6) fig. (despre glas, voce) A deveni ragusit. /<lat. spargere

BONETA, bonete, s. f. 1. Acoperamant de cap confectionat din panza sau din stofa, fara boruri sau cozoroc, purtat de femei, de copii, de bucatari, medici, laboranti, militari etc. 2. (In sintagma) Boneta frigiana = un fel de caciulita de lana cu varful indoit inainte, devenita in timpul Revolutiei Franceze (1789-1794) simbol al libertatii. – Din fr. bonnet.

ZGLAVOC, -OACA, zglavoci, -oace, subst. 1. S. f. (si m.) Peste mic de culoare cenusie-cafenie, cu capul mare si turtit, cu corpul ingust, fara solzi, raspandit in apele repezi de munte; baba, moaca (Cottus gobio). 2. S. m. Floare de canepa (mai ales a canepii de toamna). 3. S. m. (Bot.) Albastrea. [Var.: glavoaca s. f.] – Din bg. glavoc.

CALENDAR ~e n. 1) Sistem de impartire a timpului in ani, luni si zile, avand la baza diferite fenomene periodice legate de miscarea corpurilor ceresti. ~ iulian. ~ gregorian. ◊ ~ solar calendar bazat pe durata anului tropic. 2) Indicator (carte, agenda etc.) al succesiunii lunilor, saptamanilor si zilelor unui an. ~ de birou. ~ de perete. ◊ A se uita ca mata (sau ca pisica)-n ~ a se uita la ceva fara sa priceapa nimic. A face cuiva capul ~ a supraincarca pe cineva cu informatii inutile. 3) Publicatie anuala cuprinzand cronologia zilelor anului si informatii cu caracter enciclopedic. /<lat. calendarium

ZGLAVOACA, zglavoace, s. f. Peste mic cu capul mare si turtit, cu corpul ingust, fara solzi, raspandit in apele de munte (Cottus gobio). [Var.: zglavoc s. m.] – Bg. glavoc.

SOMN¹, somni, s. m. Peste teleostean rapitor cu corpul lung, fara solzi, latit in partea de dinainte, cu capul turtit, cu gura armata de dinti puternici si cu mustati lungi (Silurus glanis). – Din sl. somu. Cf. bg., rus. som.

RAMAS² ~sa (~si, ~se) v. A RAMANE ◊ ~ de capul meu (al tau, al lui etc.) ramas fara supraveghere; lasat sa actioneze dupa plac. Fata ~sa fata inaintata in ani si nemaritata. /v. a ramane

A TOLOCANI ~esc pop. 1. tranz. A nu lasa in pace, deranjand mereu; a bate la cap; a sacai. 2. intranz. A vorbi mult si fara rost; a trancani; a flecari; a palavragi. /Onomat.

CASULA s. f. vesmant cu aspect de pelerina fara maneci si cu o singura deschizatura pentru cap, la preotii catolici. (< germ. Casula, lat. casula)

DONDANI, dondanesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. si tranz. A bombani, a mormai, a bodogani. ♦ A spune vorbe fara legatura. ♦ Tranz. (Rar) A bate pe cineva la cap, a-l pisa. 2. Tranz. A flecari, a indruga. [Var.: dondai vb. IV] – Formatie onomatopeica.

MOACA ~ce f. 1) pop. Bata ciobaneasca. 2) Bat mare, gros si noduros, avand o maciulie la un capat; bata; ciomag; ghioaga; maciuca. 3) pop. Ansamblu de trasaturi specifice fetei; chip; figura; cap. 4) fam. Persoana (mai ales de s*x feminin) proasta, fara vioiciune si inceata la lucru. /Orig. nec.

PAI paie n. 1) Tulpina cilindrica subtire, neramificata, goala pe dinauntru, avand noduri pronuntate, specifica plantelor graminee. ◊ A nu lua un ~ de jos a nu face nimic. A se agata si de un ~ a incerca intr-o situatie grea chiar si cel mai neinsemnat mijloc de salvare. 2) Multime de astfel de tulpini ramase dupa treierat. ◊ Om de paie. v. OM. Vaduva (sau vaduv) de paie sotie ramasa temporar fara sot (sau invers). A-si aprinde paie-n cap a-si provoca singur neplaceri. A pune paie pe foc a inrautati o situatie (favorizand o cearta). 3) Tub folosit pentru a sorbi anumite bauturi. /<lat. palea

IODLER I. s. n. fel de a canta specific muntenilor din Tirol, printr-o vocalizare care trece fara tranzitie de la vocea normala la cea de cap; tiroleza (2). II. s. m. cel ce canta astfel. (< germ. Jodler)

A BARAI barai fam. 1. tranz. (persoane) A deranja mereu, reprosand sau cerand diferite lucruri; a bate (la cap); a cicali; a morocani. 2. intranz. A vorbi mult si fara rost; a trancani; a flecari; a palavragi. /bar + suf. ~ai

CARACUDA ~e f. 1) Peste dulcicol din familia crapilor, de culoare galbuie-aurie, avand corp plat si cap mic; caras. 2) Nume dat oricarui peste marunt. 3) fig. Persoana fara valoare. /<bulg. karakuda

BUTOI, butoaie, s. n. 1. Vas de lemn facut din doage, mai larg la mijloc decat la capete, folosit pentru pastrarea lichidelor, a muraturilor etc. ◊ Expr. Butoi fara fund, se spune despre cei care beau fara masura. A mirosi a butoi, se spune despre alimentele pastrate in butoaie care au prins un miros specific (neplacut). A vorbi ca din butoi = a avea vocea ragusita. A aprinde butoiul cu pulbere = a dezlantui un razboi, a provoca o catastrofa. ♦ Continutul unui astfel de vas. 2. Partea cilindrica la revolvere de tip mai vechi, in care se introduc cartusele. – Din bute + suf. -oi.

anfiox m., pl. csi (vgr. amphioxos, ascutit la capete). Zool. Un peste cu un organizm foarte simplu si fara creier si care formeaza treapta de la ascidii la vertebrate. – Fals amf-.

BUTOI, butoaie, s. n. 1. Vas de lemn facut din doage, mai larg la mijloc decat la capete, folosit pentru pastrarea lichidelor, a muraturilor etc.; bute. ◊ Expr. Butoi fara fund = se spune despre cei care beau fara masura. A vorbi ca din butoi = a avea vocea ragusita. ♦ Continutul unui astfel de vas. 2. Partea cilindrica la revolvere, in care se introduc cartusele. – Bute + suf. -oi.

TONSURA s. f. ceremonie a tunderii parului din crestetul capului la consacrarea unui calugar catolic; locul, de forma rotunda, ramas fara par in urma acestei ceremonii. (< fr. tonsure, lat. tonsura)

TONSURA, tonsuri, s. f. Ceremonia tunderii parului din crestetul capului la consacrarea unui cleric catolic; (concr.) locul, de forma rotunda, ramas fara par in urma acestei ceremonii. – Din fr. tonsure, lat. tonsura.

PTERANODON s.m. Reptila zburatoare fosila cu aripi enorme si lipsita de dinti, avand inapoia capului o creasta foarte lunga. [< fr. pteranodon, cf. gr. pteron – aripa, an – fara, odous – dinte].

PIRAMIDON, piramidoane, s. n. Preparat farmaceutic sub forma de (comprimate din) pulbere cristalina alba, fara miros, solubila in apa, folosit ca medicament impotriva febrei, a durerilor de cap, a nevralgiilor etc. – Din fr. pyramidon.

cimp n., pl. uri (lat. campus, it. sp. pg. campo, pv. camp, fr. champ). Ses, loc, plan. Cimp de bataie, de batalie, loc de batalie. Fond pe care zugravesti ceva: cimpu unui tablou. Teren de lucru, de munca: cimpu chimiii. Pl. Munt. Haturi. Cimpu lui Marte, cimp de exercitii militare in vechea Roma si azi la Paris. M. pl. A-ti lua cimpii, a fugi de frica ori de intristare, a-ti lua lumea´n cap, a te retrage de lume. A bate cimpii, a vorbi in dodii, fara inteles.

FRICA, (rar) frici, s. f. Stare de adanca neliniste si tulburare, provocata de un pericol real sau imaginar; lipsa de curaj, teama, infricosare. ◊ Loc. adj. fara frica = neinfricat; curajos. ◊ Loc. adv. Cu frica = cu teama, temandu-se. fara (nici o) frica = cu curaj. Nici de frica = nicidecum, deloc, o data cu capul. ◊ Expr. A baga (cuiva) frica in oase = a infricosa (pe cineva). A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teama de cineva sau de ceva; b) a-i fi teama sa nu i se intample cuiva ceva rau. A fi cu frica in spate (sau in san) = a fi intr-o continua stare de neliniste, de teama. A sti de frica cuiva = a asculta pe cineva, fiindu-i frica de el. – Cf. gr. phrikē.

A MASURA masor 1. tranz. 1) (valori, marimi fizice) A stabili prin comparare cu o unitate de masura etalon de aceeasi speta. ~ cu metrul. ◊ ~ din ochi (sau cu ochiul) a) a masura cu aproximatie, fara a folosi instrumente sau aparate de masura; b) a privi (pe cineva) din cap pana-n picioare; a examina cu atentie. 2) (spatii, distante etc.) A strabate (pe jos) de la un capat la altul. 4) (cuvinte, expresii etc.) A utiliza in mod echilibrat; a cumpani. 2. intranz. A avea drept masura. /<lat. mensurare

NAPARCA ~ci f. 1) Sarpe veninos, cu capul triunghiular, pe care are un semn negru in forma de V; vipera. 2) Soparla fara membre, cu corp cilindric, solzos, raspandita prin poieni si locuri umede. 3) fig. Persoana foarte rea, perfida si extrem de periculoasa. ◊ Pui de ~ om rautacios. /cf. alb. neperke, nepertke

PLESUV ~a (~i, ~e) 1) si substantival (despre persoane, mai ales despre barbati) Care si-a pierdut (partial sau total) parul de pe cap; care are chelie; chel. 2) (despre munti, dealuri, terenuri) Care este lipsit de vegetatie; fara vegetatie; golas; arid; sterp. /<bulg. plesiv

OPAC ~ca (~ci, ~ce) (despre corpuri) 1) Care impiedica trecerea luminii; lipsit de transparenta; intransparent; mat. 2) Care se opune trecerii radiatiilor; impenetrabil de radiatii. 3) Care este lipsit de stralucire; fara stralucire; mat. 4) fig. Care denota lipsa de pricepere intelectuala; lipsit de patrundere; greu de cap; obtuz. /<fr. opaque, lat. opacus

ACRANIATE s.n.pl. Subincrengatura de animale cordate primitive, lipsite de cap diferentiat; (la sg.) animal din aceasta subincrengatura. [Sg. acraniat, cf. fr. acraniens < gr. a – fara, kranion – craniu].

HIMERA, himere, s. f. 1. Inchipuire fara temei, fantezie irealizabila; iluzie, fantasma. 2. Monstru in mitologia antica greaca, inchipuit ca un animal cu cap de leu, cu corp de capra si cu coada de sarpe; p. ext. motiv decorativ reprezentand un astfel de monstru. 3. (Bot.; in sintagma) Himera de altoire = planta ale carei tesuturi sunt diferite din punct de vedere genetic. 4. (Biol.) Organism produs prin fuziunea a doi sau mai multi zigoti distincti. – Din fr. chimere, it. chimera, lat. Chimaera.

SEC seaca (seci) 1) Care este lipsit de apa sau de umezeala; uscat. Teren ~. ◊ Tuse seaca tuse fara expectoratie. Ger ~ ger uscat, fara zapada. Vin ~ vin nealcoolizat. A manca de ~ a posti. 2) si fig. Care nu are nimic in interior; gol; desert. Nuca seaca. ◊ cap ~ om prost. In ~ a) in gol; b) in zadar. A inghiti in ~ a) a inghiti fara a avea ce inghiti; b) a-si infrana o dorinta. 3) (despre membre) Care nu functioneaza; atrofiat. Mana seaca. 4) si adverbial (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de caldura sufleteasca; rece. /<lat. siccus

BARAI, barai, vb. IV. Tranz. A vorbi intr-una (fara ca cel care asculta sa poata prinde sirul vorbelor). ◊ Expr. A barai pe cineva (la cap) = a bate cuiva capul pentru a obtine ceva. – Din bar.

SCAUN ~e n. 1) Mobila cu patru picioare, cu sau fara speteaza, pe care poate sedea o singura persoana. ◊ ~ electric dispozitiv folosit pentru electrocutarea unor condamnati la moarte. ~ de tortura dispozitiv care servea, in trecut, la imobilizarea celui supus torturilor. ~ de judecata (sau al judecatii) se spunea in trecut unei instante judecatoresti. Cu ~ la cap intelept. A sta intre doua ~e a ocupa o pozitie nesigura. 2) pop. Banca (cu speteaza sau fara) pe care se pot aseza mai multe persoane. 3) inv. Simbol al puterii unui suveran; tron. ◊ A ridica, a inalta, a pune (sau a se urca, a veni) in ~ a (se) face domn. A se cobori din ~ a abdica. 4) inv. Resedinta a unui monarh. ◊ Cetate de ~ capitala. Sfantul ~, ~ul pontifical (sau apostolic) resedinta papei; papalitate. 5) Materiile f****e eliminate de cineva. 6) Schelet de lemn destinat pentru a sustine un acoperis. 7) Parte componenta, menita sa sustina ceva. ~ul spicului. 8) Placa mica de lemn care serveste ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcus; calus. /<lat. scamnum

HIMERA ~e f. 1) (in mitologia greaca) Monstru imaginat cu cap de leu, corp de capra si coada de sarpe. 2) Motiv decorativ reprezentand un astfel de monstru. 3) Inchipuire fara temei, irealizabila; iluzie. [G.-D. himerei] /<lat. chimaera, fr. chimiere

FRAU, fraie, s. n. Totalitatea curelelor, impreuna cu zabala, care se pun pe capul si in gura unui cal (de calarie) spre a-l supune si a-l putea mana. ◊ Loc. adj. fara frau = neinfranat, lasat (prea) liber; dezmatat. ◊ Expr. A-si pune frau limbii (sau gurii) sau a-si pune frau la limba = a vorbi cumpatat, cu prudenta; a se retine de la vorba. A tine (pe cineva) in frau = a domoli avantul sau pornirile cuiva. A tine (pe cineva) in sapte (sau noua) fraie = a supraveghea (pe cineva) de aproape, a nu-i lasa nici o libertate. A da (cuiva sau la ceva) frau liber (sau slobod) = a lasa in voie. A pune (in) frau = a stavili; a infrana, a stapani. ♦ Fig. (Cu pl. frane) Conducere politica. [Pl. si frane, (rar) frauri] – Lat. frenum.

COARDA¹ ~e f. 1) Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumente muzicale (vioara, pian etc.), produce oscilatii acustice; struna. ~ de chitara. ◊ Orchestra de ~e orchestra alcatuita din instrumente muzicale cu coarde. A intinde ~a pana se rupe a intrece masura in ceva. 2) Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unei curbe plane, fara a o intersecta. 3) Sfoara care leaga bratele unui ferastrau cu rama, pentru a tine intinsa panza. 4) Sfoara avand la capete doua manere, cu care se joaca copiii sarind peste ea sau se foloseste in unele exercitii sportive. 5) pop. Tesut conjunctiv, membranos, alb-sidefiu, rezistent, care leaga muschii de oase; tendon. ◊ ~ele vocale cele doua membrane simetrice ale laringelui, a caror v******e produce vocea. 6) Curbura gatului la cal (acoperita de coama). 7) Ramura din tulpina vitei de vie. 8) Suvita de sirop de zahar sau de dulceata prea tare legat. [G.-D. coardei; Sil. coar-da] /<lat. chorda

A BAZAI bazai 1. intranz. 1) (despre insecte) A produce sunete prelungi caracteristice speciei (in timpul zborului); a face „baz”; a zumzai. 2) fig. fam. (despre copii) A plange prefacut, fara lacrimi, cu glas inabusit; a scanci. 2. tranz. fam. (persoane) A deranja mereu, reprosand sau cerand diferite lucruri; a bate la cap; a cicali; a morocani; a barai. /baz + suf. ~ai

CALENDAR, calendare, s. n. 1. Indicator sistematic (in forma de carte, agenda sau tablou) al succesiunii lunilor si zilelor unui an. ◊ Expr. A face (cuiva) capul calendar = a zapaci (pe cineva), spunandu-i foarte multe lucruri. A se uita ca mata-n calendar = a privi (la ceva) fara a pricepe nimic. 2. Sistem de impartire a timpului in ani, luni si zile, bazat pe fenomenele periodice ale naturii. 3. Publicatie, almanah, magazin cu caracter stiintific-literar. [Var.: (pop.) calindar s. n.] – It. calendario (lat. lit. calendarium).

capAT, capete, s. n. 1. Partea extrema a unui lucru, a unei perioade, a unei situatii sau a unei stari; margine, limita. ◊ Loc. adj. fara (de) capat = fara sfarsit; indelungat, intins. ◊ Loc. adv. De la capat = de la inceput. In capat = in frunte; exact, deplin. Din capat = de la inceput. Pana la capat = pana la sfarsit; pana la ultimele consecinte; in mod consecvent. ◊ Expr. La capatul lumii (sau pamantului) = foarte departe. A pune capat (unui lucru, unei situatii) = a face sa inceteze, a termina. A da de capat = a duce la bun sfarsit. A scoate (sau a duce) ceva la capat = a termina ceva (cu succes); a izbuti. A o scoate la capat cu ceva = a iesi cu bine dintr-o situatie neplacuta. A o scoate la capat cu cineva = a se intelege cu cineva. 2. Fragment; ramasita de... ◊ Expr. Pana-ntr-un capat de ata = tot. – Din pl. capete (< lat. capita).

COMPLIMENT, complimente, s. n. 1. Cuvant de lauda, de magulire, care exprima o atitudine prieteneasca, de stima, de respect sau de consideratie. ◊ Loc. adv. fara compliment = fara exagerare, fara gandul de a maguli; pe fata, sincer. 2. (La pl.) Salutari trimise unei persoane prin intermediul cuiva ca expresie a politetii. 3. Inclinare a capului sau a corpului in semn de salut respectuos; plecaciune. – Din fr. compliment.

capAT, capete, s. n. 1. Partea extrema a unui lucru, a unei perioade, a unei situatii sau a unei stari; margine, limita, sfarsit¹, istov. ◊ Loc. adj. fara (de) capat = fara sfarsit; indelungat, intins. ◊ Loc. adv. De la (sau din) capat = de la inceput. In capat = a) in frunte; b) exact, deplin. Pana la capat = pana la sfarsit; pana la ultimele consecinte, in mod consecvent. ◊ Expr. La capatul lumii (sau pamantului) = foarte departe. A pune capat (unui lucru, unei situatii) = a face sa inceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capat = a duce la bun sfarsit. A o scoate la capat cu ceva = a iesi cu bine dintr-o situatie neplacuta. A o scoate la capat cu cineva = a se intelege cu cineva. Nici un capat de ata = absolut nimic. Pana la (sau intr-)un capat de ata = absolut tot. 2. Fragment; ramasita de... – Refacut din pl. capete < lat. capita).

CALENDAR, calendare, s. n. 1. Sistem de impartire a timpului in ani, luni si zile, bazat pe fenomenele periodice ale naturii. 2. Indicator sistematic (in forma de carte, agenda sau tablou) al succesiunii lunilor si zilelor unui an. ◊ Expr. A face (cuiva) capul calendar = a zapaci (pe cineva), spunandu-i foarte multe lucruri. A se uita ca mata (sau ca pisica)-n calendar = a privi (la ceva) fara a pricepe nimic. 3. Publicatie cu caracter variat, care apare o data pe an, cuprinzand cronologia zilelor anului si diverse materiale cu caracter informativ, beletristic, stiintific etc. [Var.: (pop.) calindar s. n.] – Din lat. calendarium.

TOCA, toc, vb. I. 1. Tranz. A taia in bucati foarte marunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fara chibzuiala, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruina, obligandu-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva sa saraceasca. 3. Intranz., Tranz. A bate, a ciocani, a lovi. ♦ Fig. A flecari, a sporovai. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu acelasi lucru, a bate pe cineva la cap cu acelasi lucru, a plictisi. A toca la verzi si uscate sau a toca cate-n luna si-n soare = a vorbi mult si fara rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toaca = foarte departe. ♦ (Despre o arma) A bubui la intervale dese; a pacani. ♦ (Despre pasari) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetata a celor doua parti ale ciocului. – Din lat. *toccare.

HIMERA s.f. 1. Monstru inchipuit cu cap de leu, trup de capra si coada de balaur. ♦ Motiv decorativ reprezentand un asemenea monstru. 2. Forma bizara care apare la plante, intrunind insusirile a doua varietati deosebite, fara sa fie rezultatul unei incrucisari naturale. 3. Inchipuire, fantezie irealizabila; iluzie. [Var. chimera, imera s.f. / cf. it. chimera, fr. chimere, lat. Chimaera].

custura, custuri, s.f. (pop.) 1. lama, tais de cutit. 2. placa de metal. 3. ferastrau, firez. 4. fierul coasei. 5. cutit rudimentar, cu maner de lemn sau fara el; ciorsa, bleau. 6. dalta. 7. parte a plugului ( fierul, undreaua). 8. unealta cu care se curata, se reteaza si se scot fagurii din stup. 9. cutit cu care se taie capetele cercurilor la butoaie. 10. cutitul cizmarului. 11. creasta stancoasa de munte, ascutita, zimtata, specifica epocii glaciare. 12. om cu apucaturi rele, hot, custurar.

A JUCA joc 1. tranz. 1) (carti de joc, numere, figuri de sah) A pune in joc respectand anumite reguli. 2) fig. (situatia, reputatia, cariera) A expune riscului. 3) (roluri) A interpreta intr-o piesa de teatru sau intr-un film. ◊ ~ un anumit rol a avea o anumita importanta pentru cineva sau ceva. 4) (piese de teatru) A prezenta pe scena in fata publicului; a reprezenta. 5) (jocuri de noroc, jocuri sportive) A practica intr-un mod mai mult sau mai putin sistematic. 6) fig. (persoane) A induce in eroare (ridiculizand si recurgand la mijloace necinstite). 7) pop. (un dans) A executa prin anumite miscari; a dansa. 2. intranz. 1) A participa in mod activ la un joc de noroc sau sportiv. 2) (despre lumina, imagini) A produce efecte schimbatoare. 3) (despre lucruri) A produce efectul unor miscari repezi si vibrante. ◊ A-i ~ (cuiva) ochii in cap a vadi vioiciune si viclenie. A-i ~(cuiva) ochii in lacrimi a fi pe cale de a plange. 4) (despre piesele unui mecanism sau ale unei instalatii) A functiona in voie, fara a se atinge reciproc. /<lat. jocare

CIRPA (‹ bg., scr.) s. f. 1. Bucata de pinza sau de stofa veche, folosita de obicei in gospodarie in diverse scopuri (stergerea prafului etc.). ♦ Fig. Om fara personalitate, pe care il poate folosi, umili etc., oricine. ♦ (Pop.) Scutec. 2. Deseuri textile folosite ca materie prima in industria hirtiei. 3. Pinza subtire, lunga de peste doi metri, purtata pe cap de femeile din sudul Transilvaniei. ♦ Basma triunghiulara din pinza industriala sau tesuta acasa, impodobita pe margine cu dantela, specifica portului popular din zonele de cimpie din E si S Romaniei.

COCOS ~i m. 1) Pasare domestica cu o creasta rosie pe cap, cu penele cozii lungi si arcuite si cu pinteni tari la picioare; masculul gainii. ◊ La (pe la sau spre) cantatul ~ilor in zori de zi. Basmul (sau povestea) cu ~ul rosu istorie fara sfarsit sau neadevarata. 2) pop. Mascul al unor pasari. ~ul potarnichii. 3) Ciocanel care loveste percutorul la armele de foc. 4) Miezul de la harbuz, mai dulce si fara samburi; inima. 5) la pl. Graunte de porumb coapte in sare sau in nisip infierbantat si desfacute in forma de floricele; cocosei. 6): ~ de vant figura de metal, reprezentand un cocos, instalata pe acoperisul casei, care, fiind mobila, arata dincotro bate vantul; girueta. ◊ A fi ~ de vant a se da dupa imprejurari; a fi conformist. /<sl. kokosi

BUTOI ~oaie n. 1) Vas de mare capacitate, cu capetele mai inguste decat mijlocul, facut din doage cercuite si folosit pentru pastrarea diferitelor lichide, in special a vinului; bute; poloboc. ◊ A aduce a ~ a mirosi a butoi. A vorbi ca din ~ a vorbi ragusit. ~ fara fund se spune despre o persoana care (poate) bea mult. 2) Continutul unui asemenea recipient. Un ~ de vin. [Sil. bu-toi] /bute + suf. ~oi

INTINS², -A, intinsi, -se, adj. 1. Incordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfasurat in lungime sau pe toata suprafata. ◊ Loc. adv. Cu brate(le) intinse = cu mare dragoste. Cu panzele intinse = (despre ambarcatii) cu panzele desfasurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Asezat, fixat. 3. (Despre piei, tesaturi etc.) fara creturi sau indoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la tinta; p. ext. incordat, grabit, zorit². 5. (Despre elemente care formeaza un sir) Care prezinta o succesiune neintrerupta. 6. Cu suprafata mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scara intinsa = in proportii foarte mari. – V. intinde.

LANT ~uri n. 1) Obiect constituit dintr-un sir de verigi, asamblate consecutiv intre ele si folosit pentru legare, suspendare, tractiune etc. 2) Unealta constituita din mai multe vergele metalice puse cap la cap si folosita la masurarea pamantului. 3) fig. Succesiune de elemente omogene; sir; rand; serie. ◊ ~ de munti sistem muntos; sir de munti. Reactie in ~ succesiune de reactii elementare, care continua de la sine, una din alta. A se tine ~ a urma unul dupa altul fara intrerupere. In ~ in sir continuu. /<bulg. lanec

BROASCA¹ ~ste f. 1) Animal amfibiu, fara coada, cu gura larga si ochii bulbucati, cu picioarele din urma mai lungi, adaptate pentru sarit. ◊ ~ raioasa broasca nocturna cu pielea acoperita cu negi, din care, la primejdie, se elimina un lichid iritant. ~ verde brotac. ~-testoasa reptila (terestra si acvatica), avand corpul acoperit cu o carapace osoasa, sub care isi poate trage capul si picioarele in caz de primejdie. Ochi de ~ ochi bulbucati. (A fi) plin de noroc ca ~sca de par se spune despre cineva, caruia nu-i merge in viata. Cand a face ~ par nicicand; niciodata. 2) pop. Umflatura sub pielea gatului; scrofula. [G.-D. broastei; Sil. broas-ca] /<lat. brosca

SIGURANTA ~e f. 1) Situatie fara pericol; lipsa de primejdie; securitate. ◊ A fi in ~ a fi ferit de primejdii. 2) Lipsa de indoiala; convingere ferma; certitudine. ◊ Cu ~ a) cu deplina incredere in sine; b) fara indoieli. Pentru mai multa ~ a) pentru a fi mai sigur; b) pentru a asigura securitate deplina. 3) Exactitate in realizarea unei actiuni; dibacie; dexteritate. 4) Dispozitiv al unei arme de foc care impiedica descarcarea accidentala a acesteia. 5) Dispozitiv care protejeaza un sistem tehnic impotriva actiunii daunatoare sau nedorite. ◊ Ac de ~ ac prevazut la unul din capete cu inchizatoare, intrebuintat pentru a prinde ceva. ~ electrica dispozitiv de intrerupere automata a unui circuit electric, cand intensitatea curentului depaseste nivelul obisnuit. 6) Politie secreta. [G.-D. sigurantei] /sigur + suf. ~anta

STAPAN ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Persoana careia ii apartine un bun material. ~ul masinii. ◊ A se face ~ pe ceva a pune stapanire pe ceva. 2) (in antichitate) Proprietar de sclavi. 3) Persoana in serviciul careia se afla angajat cineva. ◊ A intra (sau a se baga) la ~ a se angaja sluga. (A fi) fara ~ a) (a fi) independent in actiunile sale; b) (a fi) fara supraveghere. 4) fig. Persoana cu puteri depline. ◊ A fi ~ pe situatie a se orienta bine intr-o situatie, ocupand o pozitie dominanta. A fi ~ pe materie a poseda un obiect. A fi ~ pe sine a fi in stare sa-si stapaneasca sentimentele, pornirile; a-si tine firea. A fi ~ pe soarta (sau pe viata) sa a dispune de propria persoana. 5) pop. Persoana care administreaza o gospodarie (privata sau publica); gospodar. ◊ ~ul casei a) capul familiei; b) gazda (luata in raport cu oaspetii). /<sl. stopanu

BRANCUSI, Constantin (1876-1957, n. sat Hobita, jud. Gorj), sculptor roman. Personalitate marcanta a artei sec. 20. Dupa studii in tara, pleaca in 1902 in strainatate, stabilindu-se in 1904 la Paris. Intr-o prima perioada sculpteaza portrete („Pictorul N. Darascu”, capete de copii) de o mare finete a expresiei si plasticitate a formei, in spiritul artei lui Rodin. Catre sfirsitul primului deceniu al sec. 20 se desprinde de sculptura traditionala, urmarind esentializarea formelor si concentrarea maxima a expresiei. Ecouri stravechi se imbina cu un simt foarte modern al formelor in spatiu, in lucrari ca: „Pasarea maiastra”, „Pasarea in spatiu”, „Inceputul lumii”, „Cocosul”. Dupa „Rugaciunea”, complexul statuar de la Tirgu Jiu („Poarta sarutului”, „Masa tacerii”, „Coloana fara sfirsit”) constituie o creatie de seama in materie de sculptura monumentala. Reprezentat in muzeele din Romania si in marile muzee din Europa si S.U.A. M. post-mortem al Acad. (1990).

APA ape f. 1) Lichid transparent, incolor, fara gust si fara miros, fiind o combinatie de oxigen si hidrogen. ~ potabila. ~ dura. ◊ ~ chioara se spune despre supe, vinuri etc. care contin prea multa apa si nu au nici un gust. ~ de ploaie vorbe goale, fara continut. 2) Masa de lichid (mare, rau, lac etc.). ◊ ~ curgatoare apa care curge pe o albie si se varsa in alta apa. ~ statatoare apa care se aduna in depresiuni (lacuri, balti). 3) fig. Joc de culori; sclipiri ale unor obiecte lucioase (pietre pretioase, matasuri, metale). 4) Denumire a unor solutii, a unor preparate. ~ de colonie. ~ de trandafir. ~ de var. ◊ ~ tare numele popular al acidului azotic. ~ regala amestec de acid clorhidric si acid azotic, care dizolva toate metalele. ~ oxigenata amestec de perhidrol cu apa, incolor sau albastru, cu proprietati dezinfectante si decolorante. 5) Secretie a organismului (lacrimi, saliva, sudoare etc.). ~ la plamani. ◊ ~ la cap hidrocefalie. A fi numai ~ a fi transpirat. A-i lasa cuiva gura ~ a avea pofta de ceva. [G.-D. apei] /