IONIC¹, -A, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin coloane zvelte cu capitelul impodobit cu volute. 2. Adj. (Despre constructii sau elemente arhitectonice) Care tine de ionic¹ (1), care se refera la ionic¹; in stil ionic¹. 3. S. m., adj.m. (Picior de vers antic) format din patru silabe, doua lungi si doua scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique.

DORIC, -A, dorici, -ce, adj. Dorian (2). ◊ Stil (sau ordin) doric = una dintre cele trei forme arhitectonice vechi grecesti, caracterizata prin coloane fara baza si prin capiteluri fara ornamente. (Despre cladiri sau elemente arhitectonice) Construit in stil doric. – Din fr. dorique, it. doricus.

DORIC, -A adj. Ordin doric = ordin arhitectonic grec, caracterizat prin sobrietate si simplitate, friza fiind decorata cu triglife si metope. ♦ (Despre elemente arhitectonice, cladiri) In stil doric. [Cf. it. dorico, lat. doricus].

MONUMENT s.n. 1. Lucrare de arhitectura sau de sculptura ridicata in amintirea unui eveniment, a unui personaj ilustru etc. ; (p. ext.) constructie mare cu felurite elemente arhitectonice sau ornamentale. 2. (Fig.) Document istoric de mare valoare; lucrare valoroasa care reprezinta ceva deosebit sau care are o semnificatie deosebita pentru stiinta respectiva. ◊ Monument al naturii = planta, animal, obiect sau fenomen din natura care are o importanta deosebita sau o semnificatie speciala. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. monument, lat. monumentum].

ANFILADA s. f. dispunere pe aceeasi dreapta a unor elemente arhitectonice de acelasi fel. ♦ (mil.) tragere de ~ = tragere in tinte insirate perpendicular sau oblic fata de frontul de tragere. (< fr. enfilade)

IONIC¹, -A I. adj. 1. ordin ~ = ordin arhitectonic cu coloane zvelte si capitelul cu doua volute laterale. ◊ (despre elemente arhitectonice, cladiri) in stil ionic. 2. (muz.) mod ~ = mod melodic a carui scara muzicala coincide cu aceea a modului major natural. II. s. m. picior de vers antic format din doua silabe lungi si doua scurte. ◊ (adj.) ritmul corespunzator. (< fr. ionique, lat. ionicus)

LUNETA, lunete, s. f. 1. Instrument optic alcatuit din mai multe lentile (si prisme) dispuse intr-un tub si servind, in astronomie, in topografie, in tehnica militara etc. la observarea obiectelor departate. 2. Dispozitiv de sprijinire a pieselor lungi si subtiri, in timpul prelucrarii lor la strung. 3. element arhitectonic de forma unei bolti semicilindrice, folosit de obicei pentru amplasarea unei deschideri sau pentru crearea unui efect decorativ. – Din fr. lunette.

FUNDAL, fundale, s. n. 1. (In artele plastice) Fond al unui tablou sau al unui panou sculptat, din care se detaseaza elementele principale ale compozitiei. 2. Vast element arhitectonic sau natural care constituie fondul perspectivei frontale a unei constructii. ♦ Panza, decor care acopera fundul unei scene de teatru, in directia opusa salii. [Pl. si: fundaluri. – Var.: fondal s. n.] – Din it. fondale (dupa fund¹).

FANTANA, fantani, s. f. 1. Constructie alcatuita dintr-o groapa cilindrica sau prismatica (cu peretii pietruiti) cu ghizduri imprejur, sapata in pamant pana la nivelul unui strat de apa si care serveste la alimentarea curenta cu apa in mediul rural; put. ◊ Expr. A cara apa la fantana = a intreprinde o actiune zadarnica, a depune o munca inutila. ♦ Constructie de zid, de piatra etc. care adaposteste o sursa de apa (venita prin conducta), servind la distribuirea apei sau ca element arhitectonic decorativ (in parcuri, pe strazi etc.). 2. (Reg.) Izvor. [Pl. si: (rar) fantane] – Lat. fontana.

CRESTATURA, crestaturi, s. f. 1. Semn facut prin taiere, prin crestare; taietura. 2. (La pl.) Procedeu al artei populare de ornamentare a lemnului prin cioplire, scrijelare sau crestare, folosit la elementele arhitectonice, la piesele de mobilier, la unelte si obiecte de uz casnic etc. – Cresta + suf. -atura.

ARCADA ~e f. 1) Element arhitectonic format din unul sau mai multe arcuri si din elemente care il sustin (coloane, stalpi, ziduri etc.). 2) Formatie anatomica in forma de arc. ~a ochiului. [G.-D. arcadei]/<fr. arcade

FRONTON ~oane n. element arhitectonic situat deasupra intrarii unei cladiri sau intre cele doua pante ale acoperisului. /<fr. fronton

TURLA ~e f. 1) element arhitectonic in forma de cilindru sau de prisma, cu varf ascutit, care incununeaza acoperisul unor cladiri (in special, al bisericilor). 2) tehn. Constructie amenajata deasupra unei guri de sonda care serveste ca element de sprijin in procesul operatiilor de forare si de extragere. /<ngr. turla

EMPLECTON s.n. element arhitectonic prin care se desemneaza umplutura zidului din piatra bruta, legata cu pamant sau cu var. [< fr., gr. emplecton].

LUNETA s.f. 1. Instrument optic format dintr-un tub cu mai multe lentile, folosit pentru observarea de la departare a unor obiecte etc. 2. Dispozitiv fixat pe o masina-unealta, servind la sustinerea pieselor care se prelucreaza. 3. element arhitectonic in forma de bolta semicirculara, care strapunge partea inferioara a unei cupole sau a unei bolti mai mari. ◊ Luneta cilindrica = bolta rezultand din intersectia a doi semicilindri de raze inegale. [< fr. lunette].

TIJETA s.f. element arhitectonic corintian, alcatuind partea din capul coloanei ornate cu frunze, din care pornesc volutele. [< fr. tigette].

BAGHETA s.f. 1. Betisor; vergea, nuielusa. ♦ Betisor folosit de dirijori pentru conducerea unei orchestre, a unui cor etc.; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ♦ Betisor de diferite dimensiuni cu care se lovesc membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale. ♦ Corpul principal al arcusului. ♦ Dunga colorata care impodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara a gleznelor. 2. Piesa cilindrica, subtire, a unui mecanism sau a unei masini. 3. Mulura mica cu sectiune semicirculara, neteda sau decorata, de culoare diferita de cea a mulurii principale, cu care se decoreaza un element arhitectonic. 4. (Poligr.) element ornamental, asezat lateral pe o pagina de carte etc. [< fr. baguette, cf. it. bacchetta].

DISTIL s.n. Edificiu sau element arhitectonic a carui fatada are numai doua coloane. [< fr. distyle, cf. gr. dis – doi, stylos – coloana].

FRONTON s.n. element arhitectonic format dintr-o cornisa de forma curba sau triunghiulara, situat deasupra intrarii unui edificiu. [Pl. -oane. / < fr. fronton].

FUNDAL s.n. 1. Fondul decorativ al unui tablou sau al unui panou sculptat; vast element arhitectonic sau natural care constituie fondul perspectivei frontale a unei constructii. 2. Perete mobil sau decor care constituie fundul scenei unui teatru. [< it. fondale, dupa fund].

BAGHETA s. f. 1. betisor; nuielusa. ◊ vergea subtire folosita de dirijori; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ◊ bat de lemn sau de metal servind la punerea in v******e a unor instrumente de percutie. 2. partea de lemn a arcusului. 3. dunga colorata care impodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara. 4. piesa cilindrica, subtire, a unui mecanism, a unei masini. 5. mulura mica cu sectiunea semicirculara, neteda sau decorata, de culoare diferita de cea a mulurii principale, cu care se decoreaza un element arhitectonic. 6. element ornamental asezat lateral pe o pagina de carte, de catalog etc. 7. paine lunga si subtire. (< fr. baguette)

DISTIL, -A I. adj., s. n. (edificiu, element arhitectonic) cu doua coloane la fatada. II. adj. (despre flori) prevazut cu doua stile. (< fr. distyle)

EMPLECTON s. n. element arhitectonic constand dintr-o umplutura a zidului din piatra bruta, legata cu pamant sau cu var. (< fr. emplecton)

FRONTON s. n. 1. element arhitectonic format dintr-o cornisa de forma curba sau triunghiulara, deasupra intrarii principale a unui edificiu. 2. element arhitectural decorativ deasupra unei porti iesinde a constructiei, a usilor, ferestrelor etc. (< fr. fronton)

FUNDAL s. n. 1. fond decorativ al unui tablou, al unui panou sculptat; vast element arhitectonic sau natural care constituie fondul perspectivei frontale a unei constructii. 2. panza, decor care inchide scena unui teatru. (< it. fondale)

LUNETA s. f. 1. instrument optic dintr-un tub cu mai multe lentile, pentru observarea unor obiecte indepartate. 2. dispozitiv pe o masina-unealta servind la sustinerea pieselor de prelucrat. 3. element arhitectonic in forma de bolta semicirculara, care strapunge partea inferioara a unei cupole sau a unei bolti mari. ♦ ~ cilindrica = bolta rezultand din intersectia a doi semicilindri cu raze inegale. ◊ (la portaluri, ferestre) suprafata plana intre lintel si arc. ◊ coronament semicircular al unui altar poliptic. (< fr. lunette)

arhitectonicA s.f. Imbinare a elementelor constitutive ale unei constructii. ♦ (Fig.) Construire, mod de imbinare, de realizare. [Cf. fr. architectonique, germ. Architektonik].

MOZART [mo:tsart], Wolfgang Amadeus (1756-1791), compozitor austriac. Nascut intr-o familie de muzicieni, a fost un copil minune ca instrumentist (pianist, violonist) si dirijor. Format sub indrumarea lui J. Chr. Bach si G. Martini. Reprezentant al clasicismului vienez, alaturi de Haydn si Beethoven. Cu o inepuizabila inventivitate melodica, imbinand elemente de stil rococo cu arhitectonica echilibrata a clasicismului si cu grandoarea formelor polifonice de tip baroc (pe care le reactualizeaza intr-o maniera proprie), a compus o vasta opera, cuprinzand capodopere in aproape toate genurile. Opere („Rapirea din Serai”, „Nunta lui Figaro”, „Don Giovanni”, „Don Juan”, „Directorul de teatru”, „Cosi fan tutte”, „Flautul fermecat” etc.), 41 de simfonii („Jupiter”), concerte (sapte pentru vioara, 21 pentru pian), 26 de cvartete de coarde, sonate pentru pian si vioara, sute de lucrari instrumentale si camerale, lucrari vocal-simfonice, un „Recviem”. Creatia sa, de o mare perfectiune a scriiturii, de o profunda originalitate si de o acuta sensibilitate are o semnificatie unica in istoria muzicii.

arhitectonicA ~ci f. Imbinare artistica a elementelor constitutive ale unei constructii. [G.-D. arhitectonicii] /<fr. architectonique, lat. architectonicus

arhitectonicA s. f. Imbinare artistica a elementelor constitutive ale unei constructii. – Germ. Architectonik (< gr.).

MODUL, module, s. n. 1. Unitate de lungime conventionala, folosita in arhitectura clasica pentru determinarea proportiilor elementelor componente ale unei constructii, ale unui ordin arhitectonic. 2. (Mat.) Valoare absoluta a unui numar real (fara a se tine seama de semnul algebric). ♦ Numar pozitiv egal cu radacina patrata a sumei patratelor elementelor unui numar complex. 3. Fiecare dintre partile principale (si detasabile) ale unei nave cosmice. ◊ Modul lunar = parte a vehiculului de explorare lunara. 4. Parte componenta a unui ansamblu (cu functionalitate proprie). – Din fr. module.

COMPOZIT² ~e n. Ordin arhitectonic din antichitate care se caracterizeaza prin imbinarea elementelor ionice cu cele corintiene. /<fr. composites, lat. compositus

DECROSARE s.f. Actiunea de a (se) decrosa si rezultatul ei; decrosaj. ♦ Fractura in scoarta terestra in lungul careia unul din compartimentele rezultate este deplasat in sens orizontal. ♦ Rupere a unui aliniament arhitectonic prin retragerea sau impingerea inainte a unui element. [< decrosa].

COMPOZIT adj. Facut, compus din elemente disparate. ◊ Ordin compozit (si s.n.) = ordin arhitectonic folosit de romani, caracterizat prin capitelul care reuneste voluta ionica cu frunza de acant din capitelul corintic. [Cf. fr. composite, lat. compositus].

DECROSARE s. f. 1. actiunea de a (se) decrosa; decrosaj. 2. fractura in scoarta terestra in lungul careia unul din compartimentele rezultate este deplasat in sens orizontal. 3. rupere a unui aliniament arhitectonic prin retragerea sau impingerea inainte a unui element. (< decrosa)

COMPOZIT, -A, compoziti, -te, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Alcatuit din elemente disparate, felurite. ◊ Ordinul compozit (si substantivat, n.) = ordin arhitectonic antic, caracterizat in special prin capitelul cu volute si cu foi de acanta, rezultat din combinarea capitelului ionic cu cel corintic. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante superioare, dicotiledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunze de obicei alterne, cu flori mici, simple si numeroase, dispuse in inflorescente in forma de capitule si adesea cu latex in organele vegetative; compozee; (si la sg.) planta din aceasta familie. ◊ (Adjectival) Planta compozita. 3. S. n. pl. (Tehn.) Materiale care reunesc intr-un singur produs unele elemente care, de obicei, nu se asociaza in mod natural. – Din fr. composite, lat. compositus.

COMPOZIT, -A adj. I. alcatuit din elemente sau materiale diferite. ♦ ordin ~ (si s. n.) ordin arhitectonic la romani, care imbina capitelul corintic cu voluta ionica. II. s. n. pl. (tehn.) materiale care reunesc elemente diferite intr-un singur produs. (< fr. composite, lat. compositus)

arhitectonic, -A I. adj. ornamental. II. s. f. 1. imbinare a elementelor constructive ale unei constructii. 2. (fig.) construire, mod de imbinare. (< fr. architectonique, lat. architectonicus)

DORIC, -A adj. 1. ordin ~ = ordin arhitectonic in Grecia antica, caracterizat prin robustete si sobrietate, prin coloane fara baza, cu friza decorata cu triglife si metope. ◊ (despre elemente arhitecturale, cladiri) in stil doric. 2. (muz.) mod ~ = mod melodic a carui scara muzicala se deosebeste de cea a modului minor natural prin faptul ca treapta a 4-a urcata, in loc sa formeze cu tonica o sexta mica, formeaza o sexta mare. (< fr. dorique, lat. doricus, gr. dorikos)

arhitectonic, -A, arhitectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care apartine arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit in arhitectura; arhitectural. 2. S. f. (Adesea fig.) Imbinare artistica a elementelor constitutive ale unei constructii. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus.