SECTOR, sectoare, s. n. 1. (Mat.) Portiune dintr-un plan limitata de doua drepte concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua drepte; multimea punctelor din interiorul unei sfere, situata in interiorul conului avand ca baza un cerc mic al sferei, iar ca varf centrul sferei. ♦ (Tehn.) Organ de masina in forma de cerc, de roata (dintata). 2. Fiecare dintre zonele corespunzatoare unei delimitari de orice natura a unei suprafete; portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ Zona de actiune a unei unitati militare. ♦ Subimpartire administrativa in cadrul unui oras mai mare. 3. Domeniu sau ramura de activitate. – Din fr. secteur, lat. sector, -oris.

concurenta, concurente, s. f. 1. Rivalitate comerciala, lupta dusa cu mijloace economice intre industriasi, comercianti, monopoluri, tari etc. pentru acapararea pietei, desfacerea unor produse, pentru clientela si pentru obtinerea unor castiguri cat mai mari. 2. Intrecere, rivalitate intr-un domeniu de activitate. ◊ Expr. A face concurenta cuiva = a cauta sa intreaca pe cineva, tintind spre acelasi scop. 3. (Geom.) Proprietate a dreptelor concurente. ◊ Punct de concurenta = punct de intersectie a dreptelor concurente. – Din fr. concurence.

CONCURENT, -A, concurenti, -te, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care face concurenta altuia, care lupta pentru acapararea pietei, pentru inlaturarea rivalilor. 2. Care tinde spre acelasi rezultat. Cauze concurente. ◊ drepte concurente = drepte care se intalnesc in acelasi punct. II. S. m. si f. 1. Participant la un concurs sportiv. 2. (In oranduirea capitalista) Negustor sau producator care lupta sa depaseasca in castig pe rivali. – Din fr. concurrent.

concurenta s. f. 1. rivalitate intre industriasi sau comercianti pentru acapararea pietei, pentru obtinerea unor profituri cat mai mari etc. 2. intrecere, lupta pentru intaietate. 3. (biol.) relatie interspecifica antagonista in care doua specii animale sau vegetale „lupta” pentru aceleasi resurse de mediu. 4. (mat.) proprietate a doua ori mai multe drepte sau curbe de a avea un punct comun. ♦ punct de ~ = punct de intersectie a dreptelor concurente. (< fr. concurrence)

FORFET s.n. (Sport) Pierderea unui drept, ca penalizare pentru nerespectarea regulamentului de catre un concurent sau o echipa. ◊ A declara forfet = a nu se prezenta la o proba sportiva la care era angajat. ♦ Suma pe care proprietarul unui cal angajat intr-o cursa este obligat s-o plateasca daca nu-l lasa sa alerge. [Pl. -turi, scris si forfait. / < fr., engl. forfait].

FORFAIT [FORFE] s. n. (sport) 1. suma pe care proprietarul unui cal angajat intr-o cursa este obligat s-o plateasca daca nu-l lasa sa alerge. 2. pierdere a unui drept ca penalizare pentru nerespectarea regulamentului de catre un concurent sau o echipa. 3. a declara ~ = a anunta ca nu va participa la competitia la care era angajat. (< fr. forfait, engl. forfeit)

concurent, -A I. adj. 1. care face concurenta altuia. 2. (mat.; despre linii, planuri) care au un punct, o dreapta comuna, care se intersecteaza. 3. care tinde catre acelasi rezultat. II. s. m. f. 1. participant la o competitie sportiva. 2. negustor, producator care face concurenta altora. (< fr. concurrent, lat. concurrens)

ABANDON s. n. Renuntare la un bun sau la un drept. ♦ Parasire de catre cineva a copiilor sau a familiei. ♦ Renuntarea unui concurent la continuarea probei, intr-o intrecere sportiva. – Fr. abandon.

BARAJ s.n. 1. Obstacol artificial ridicat pe cursul unei ape curgatoare pentru a ridica nivelul apei sau a-i regulariza cursul; stavilar, zagaz. ♦ Lucrare provizorie intr-un put de mina, care opreste patrunderea apelor in timpul saparii acestuia. 2. Piedica; bariera. ♦ Lucrare de fortificatie care impiedica inaintarea inamicului pe anumite directii. 3. Foc dens si rapid de artilerie sau de arme automate, care are drept scop sa opreasca atacul inamicului. 4. (Sport) Intrecere suplimentara pentru promovarea mai multor echipe sau concurenti aflati la egalitate intr-o categorie superioara sau pentru stabilirea ordinii lor intr-un clasament. [Pl. -je, -juri. / < fr. barrage].

concurent, -A adj. 1. Care face concurenta altuia. 2. Care tinde catre acelasi rezultat, catre acelasi scop. ♦ (Mat.; despre linii, planuri) Care au un punct sau o dreapta comuna. // s.m. si f. 1. Participant la un concurs sportiv. 2. Negustor sau producator care face concurenta altora. [Cf. lat. concurrens, fr. concurrent].

MONOPOL s.n. 1. drept exclusiv asupra unor valori, asupra unor bunuri, asupra efectuarii unor operatii etc. 2. Intreprinderi foarte mari sau uniuni de intreprinderi care concentreaza in mainile lor o parte atat de importanta a productiei, incat aceasta permite limitarea concurentei si stabilirea la marfuri a unor preturi ridicate, de monopol (1), ceea ce asigura obtinerea de profituri foarte ridicate. 3. (Fig.) drept exclusiv pe care si-l aroga cineva. [Pl. -uri. / < fr. monopole < gr. monos – unic, polein – a vinde].

SINDICAT s.n. 1. Organizatie de masa care reuneste pe baza de adeziune voluntara oameni ai muncii din intreprinderi sau institutii si care are drept scop sa lupte pentru satisfacerea revendicarilor economice si politice ale membrilor sai. 2. Totalitatea membrilor unui sindicat (1). ♦ Sediu al unei organizatii sindicale. 3. Organizatie economica monopolista in cadrul careia desfacerea marfurilor si uneori achizitionarea materiilor prime se fac in comun, cu scopul de a elimina pe concurenti si de a spori astfel profiturile. [Cf. fr. syndicat, rus. sindikat].

Androgeos (sau Androgeus), fiul lui Minos si al Pasiphaei. Era un atlet celebru, despre care se spunea ca si-ar fi invins toti concurentii cu ocazia jocurilor date de Aegeus la Athenae. Din invidie, Aegeus l-a trimis sa lupte impotriva taurului de la Marathon, imprejurare in care Androgeos si-a gasit moartea. Pentru a-l razbuna, Minos a pornit razboi impotriva atenienilor. In cele din urma, prin pacea incheiata, s-a stabilit ca Aegeus sa-i dea anual lui Minos drept tribut cite sapte tineri si sapte tinere, care aveau sa serveasca drept hrana celebrului Minotaur, fiul monstruos al Pasiphaei.

SEPARATIE, separatii, s. f. Despartire, separare. ◊ Separatia puterilor = principiu care sustine ca puterea legislativa, puterea executiva si puterea judecatoreasca dintr-un stat pot si trebuie sa actioneze independent una de alta, avand o anumita interdependenta si dreptul de control reciproc. Separatie de domiciliu = dispensa premergatoare divortului prin care se acorda sotilor dreptul de a avea domicilii legale diferite. Separatie de bunuri = (in unele state) regim matrimonial caracterizat prin aceea ca femeia isi pastreaza libera dispunere a bunurilor sale aduse in casatorie pentru sustinerea sarcinilor acesteia. Separatie de patrimoniu = masura luata la cererea creditorilor unei succesiuni ori a legatarilor cu titlu particular de sume de bani, pentru a impiedica confundarea patrimoniului succesoral cu cel al mostenitorului si a evita astfel eventuala concurenta a creditorilor acestuia din urma. – Din fr. separation, lat. separatio.