LICENTIAT ~ta (~ti, ~te) m. si f. Persoana care a obtinut diploma de licenta. [Sil. -ti-at] /<fr. licencie, it. licenziato

LICENTIAT, -A s.m. si f. Posesor al unui titlu sau al unei diplome de licenta. [Pron. -ti-at. / cf. fr. licencie].

LICENTIAT, -A s. m. f. posesor al unui titlu, al unei diplome de licenta. (< fr. licencie, it. licenziato)

licenta s.f. 1. (In trecut) Titlu obtinut in urma unui examen special sustinut la terminarea studiilor superioare, prin care se dobandea dreptul de a exercita profesiunea corespunzatoare studiilor; examen de licenta; (p. ext.) diploma care atesta acest titlu. 2. Purtare care intrece limitele bunei-cuviinte. 3. (Rar) Invoire, permisiune. ◊ licenta poetica = abatere usoara de la regulile gramaticale de pronuntare si de scriere corecta a cuvintelor pentru a invinge o dificultate de versificatie. 4. Contract de cedare a drepturilor de exploatare a unei inventii. ♦ (Iesit din uz) Autorizatie pentru exercitarea unui anumit comert, a unei anumite industrii sau pentru a importa si exporta marfuri, data de stat unui particular. [< fr. licence, it. licenza, lat. licentia].

licenta ~e f. 1) Grad universitar obtinut dupa absolvirea studiilor superioare, care permite exercitarea profesiunii corespunzatoare. 2) Examen sustinut pentru a obtine acest grad universitar. 3) diploma care confirma acest grad. 4) Permisiune oficiala de a practica o anumita profesiune, de a importa sau de a exporta anumite marfuri. 5) Autorizatie in baza careia posesorul unui brevet de inventie cedeaza dreptul de exploatare a inventiei altei persoane. 6) Brevet care acorda acest drept. 7) Lipsa de buna-cuviinta; purtare lipsita de respect. 8): ~ poetica abatere constienta de la normele limbii literare, conditionata de legile versificatiei sau de necesitatea obtinerii unor efecte stilistice distincte. /<fr. licence, lat. licentia

licenta s. f. 1. titlu la terminarea studiilor superioare, prin care se acorda dreptul de a exercita o profesiune; examen dat pentru obtinerea acestui titlu; diploma obtinuta. 2. contract prin care posesorul unui brevet de inventie acorda unei persoane sau statului dreptul de a folosi sau valorifica inventia sa. 3. autorizatie data de stat unui particular pentru exercitarea unui anumit comert, a unei anumite industrii sau pentru a importa si exporta marfuri. 4. atitudine, purtare care intrece limitele bunei-cuviinte; lipsa de respect pentru formele obisnuite. 5. figura retorica prin care oratorul indrazneste sa arate preopinentilor ca e just ceea ce ei resping eronat. ♦ ~ poetica = abatere usoara de la regulile de pronuntare si scriere corecta a cuvintelor, din necesitati prozodice. (< fr. licence, lat. licentia)

licenta, licente, s. f. 1. Titlu obtinut la terminarea studiilor superioare, pe baza unui examen prin care se dobandeste dreptul de a exercita profesiunea corespunzatoare studiilor facute; examen dat pentru obtinerea acestui titlu; p. ext. diploma care confera acest titlu. 2. Autorizatie data de stat unei persoane pentru exercitarea unui negot special, pentru operatii de import si de export etc. 3. Contract prin care posesorul unui brevet de inventie cedeaza cuiva dreptul de exploatare a inventiei sale. 4. Atitudine, tinuta care depaseste limitele bunei-cuviinte; lipsa de respect pentru formele obisnuite. 5. (In sintagma) licenta poetica = abatere usoara de la regulile gramaticale ale limbii, ceruta de necesitatea rimei, ritmului sau din dorinta de a realiza o nota stilistica particulara. – Din fr. licence, lat. licentia.

PATENTA s. f. 1. drept exclusiv acordat unui inventator, unei autoritati de a folosi si de a comercializa o inventie, o inovatie etc.; act, diploma care confera acest drept; brevet. ♦ ~ de sanatate = document care se da unui vas la plecarea dintr-un port si prin care se confirma starea sanitara a portului. ◊ (fig.) sistem, procedeu (propriu cuiva). 2. (in trecut) impozit care se platea pentru un anumit comert sau o anumita industrie. ◊ licenta (pentru exercitarea unui anumit comert). (< fr. patente, germ. Patent)