hai interj. – Se intrebuinteaza pentru a indemna si mina animalele. Creatie spontana. Se foloseste numai la boi, vaci si oi; pentru cai ii corespunde forma hi. – Der. hai, vb. (a indemna animalele cu strigate; a speria vinatul cu tipete); haicai, vb. (inv., a haitui, a goni; a speria); hait, s. n. (strigat, indemn); hais (var. haisa, hois(a), his), interj. (se foloseste pentru a mina boi la dreapta), pare der. expresiv de la hai (dupa Nandris, RF, I, 185, in loc de aist(a), forma mold. de la acesta, ceea ce nu explica raspindirea sa generalizata). Apare cu acelasi sens in sb. ais, mag. hajsz, sas. hoits, rut. hojs, de unde ar putea proveni din rom. -Hai (var. hii), vb. (a apasa; a se apleca; a se prabusi), pare de asemenea creatie expresiva, si este posibil sa exprime aceeasi intentie (DAR il pune in legatura cu mag. hajlani „a se inclina”). Din aceeasi radacina, cu l expresiv, provin halacai, vb. (Bucov., a striga); halaciuga (var. halagiuca), s. f. (hatis care serveste drept ascunzatoare vinatului, tufisuri, maracinis; par incilcit; harmalaie), si haciuga, s. f. (surcele), de la haicai, ca halaciuga de la halacai (Scriban il deriva pe halaciuga din rus. olacuga „coliba”; pentru Cihac, II, 133, este vorba de sl. chalaga, cf. sb. haluga „iarba”, dar rezultatul acestui cuvint sl. este halinga, s. f. „balarii”, cf. DAR); halai, vb. (a se certa); halagea, s. f. (Munt., zgomot; larma); halalai, vb. (a face zgomot), cf. Iordan, BF, IX, 118; halalaie, s. f. (larma, zarva); halau, s. n. (cearta, bataie); halalau, adj. (Munt., greoi, nedibaci); halaloi, adj. (Trans., lenes, puturos); haladuda, s. f. (femeie murdara si neglijenta; femeie bondoaca); halatuga, s. f. (femeie stricata); holca, s. f. (larma, zarva, scandal), pe care Cihac, II, 140, il explica prin sb. huka, si DAR prin rus. golka „rebeliune”.

lucanica (-ci), s. f. – Un fel de cirnat. – Mr. culucancu. Ngr. λουϰανιϰόν (Cihac, II, 671), cf. alb. lukanika, mil., ven. luganega, sp. longaniza. Cuvint rar, citat numai in Trans., unde ar putea fi adus din mr.

AZVARLITA, azvarlite s. f. (Reg.) Distanta (relativ) mica, socotita dintr-un punct oarecare pana la locul unde ar putea ajunge bataia pustii, un obiect aruncat cu mana etc. ◊ Expr. De-a azvarlita = numele unui joc de copii care consta in azvarlirea cat mai departe a unei pietre, a unui bat etc. A da (cu ceva) de-a azvarlita = a arunca (ceva) cat colo. [Forma gramaticala: (in expr.) azvarlita] – V. azvarli.

BACA adv. Atentionare facuta unui copil mic care ar putea sa se loveasca.

CADUC, -A, caduci, -ce, adj. Lipsit de trainicie; subred, pieritor. ♦ (Despre frunze, flori etc.) Care cade inainte de vreme; care cade in fiecare an. ♦ (Despre acte cu valoare juridica) Care nu (mai) are putere legala. – Din fr. caduc, lat. caducus.

GRAV, -A, gravi, -e, adj. 1. Care este extrem de important prin consecintele neplacute pe care le poate avea, care poate avea urmari rele; p. ext. important. ♦ (Despre boli, rani) Periculos, primejdios; care poate provoca moartea. 2. (Despre oameni, despre figura, privirea sau manifestarile lor) Foarte serios, sever; solemn. 3. (Despre voce, sunete, ton, timbru) Care se afla la registrul cel mai de jos; jos, profund, adanc, gros. 4. (In sintagma) Accent grav = accent (orientat oblic de la stanga la dreapta) purtat in unele limbi de o vocala deschisa. – Din fr. grave, lat. gravis.

GRAVITATE s. f. 1. Aspect extrem de important prin consecintele neplacute, primejdioase pe care le poate avea. 2. Seriozitate, severitate, sobrietate extrema (in manifestari, atitudini etc.). 3. (Rar) Greutate, asprime. 4. Gravitatie. – Din fr. gravite, lat. gravitas, -atis.

GRIJA, griji, s. f. 1. Teama sau neliniste simtite de cineva la gandul unei eventuale primejdii sau intamplari neplacute pe care le-ar putea indura; ingrijorare. ◊ Expr. A intra la griji = a incepe sa fie ingrijorat. ♦ Cauza ingrijorarii cuiva. 2. Interes deosebit, preocupare pentru cineva sau ceva, atentie acordata unei fiinte, unei probleme etc. ◊ Loc. vb. A (nu) avea grija (de cineva sau de ceva) = a (nu) se ingriji (de cineva sau de ceva); a (nu) supraveghea, a (nu) pazi (pe cineva sau ceva). ◊ Expr. A avea grija (sa...) = a baga de seama, a fi atent (sa...). A da (sau a lasa) in grija (cuiva) = a da (sau a lasa) in directa supraveghere (a cuiva); a incredinta. – Din bg. griza.

HOMEOPATIE, homeopatii, s. f. Sistem terapeutic care consta in administrarea in doze foarte mici a substantelor care, in cantitati mari, ar putea provoca unui om sanatos o afectiune analoaga cu aceea care este combatuta. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homeopathie.

MAGIE, magii, s. f. 1. Totalitatea procedeelor, formulelor, gesturilor etc. prin care ar putea fi invocate anumite forte supranaturale spre a produce miracole; practica acestor procedee, formule etc. 2. Fig. Putere irezistibila de atractie, de fascinare; farmec, incantare. – Din fr. magie.

MAXIM², -A, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durata, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, intr-un anumit interval, o functie sau o cantitate variabila. ♦ Centru de inalta presiune atmosferica. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.

PLURIFORM, -A, pluriformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme; multiform. – Din lat. pluriformis.

PREVAZATOR, -OarE, prevazatori, -oare, adj. Care ia din timp masuri pentru a preintampina unele neplaceri care i s-ar putea intampla, care stie sa evite neplacerile; care dovedeste prudenta; prudent, precaut. – Pre¹ + vazator (dupa fr. prevoyant).

PRUDENT, -A, prudenti, -te, adj. Care se fereste de tot ce ar putea sa-i produca un neajuns, sa-l primejduiasca; prevazator, circumspect, precaut. – Din fr. prudent, lat. prudens, -ntis.

POPRITOR, -OarE, popritori, -oare, adj. Care popreste, care sechestreaza, care are putere de sechestru. – Popri + suf. -tor.

PREDICATIVITATE s. f. (Gram.) Insusire a unui cuvant de a putea avea functie de predicat (1). – Predicativ + suf. -itate.

PREINTAMPINA, preintampin, vb. I. Tranz. A lua masuri de precautie pentru a inlatura ceva (neplacut) care ar putea sa se intample; a preveni. [Pr.: pre-in-] – Pre¹- + intampina.

putiNCIOS, -OASA, putinciosi, -oase, adj. (Inv.) Care este posibil, cu putinta. ♦ Care are putere; eficace. – putinta + suf. -ios.

SOLOMONar, solomonari, s. m. (Pop.) 1. Persoana care are notiuni de astronomie, care face calendare si prevesteste vremea. 2. Persoana cu pretinse puteri supranaturale, care ar putea provoca sau impiedica diverse fenomene naturale; p. gener. vrajitor. [Var.: (reg.) solomanar s. m., solomonar s. m.] – Solomon (n. pr.) + suf. -ar.

OPERATIONALISM s. n. (Fil.) 1. Conceptie gnoseologica neopozitivista potrivit careia notiunile nu pot avea decat continut operational, intrucat semnificatiile sunt generate de operatii intelectuale. 2. Metodologie care pune in evidenta functia operatorie, instrumentala a conceptelor si a teoriilor stiintifice. [Pr.: -ti-o-] – Din engl. operationalism.

V******L, -A, v*******i, -e, adj. Care vibreaza; care poate avea v******i. – Din fr. v*******e.

CORPORAL, -A, corporali, -e, adj. Care tine de corp (I 1), privitor la corp; aplicat corpului; trupesc. ◊ Perchezitie corporala = perchezitie facuta unei persoane pentru a vedea daca nu ascunde sub haine, in buzunarele hainelor etc. arme sau alte obiecte cu care ar putea ataca pe cineva sau distruge ceva. Pedeapsa corporala = sanctiune care consta in lovituri sau in torturi aplicate unui delincvent. – Din fr. corporel, lat. corporalis.

MULTIFORM, -A, multiformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme, aspecte. – Din fr. multiforme.

MINIM², -A, minimi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are dimensiunile, durata, intensitatea, valoarea etc. cea mai mica; foarte mic, neinsemnat, neglijabil, minimal. 2. S. f. Spec. Cea mai mica valoare pe care o poate avea, intr-un anumit interval, o functie sau o cantitate variabila. ♦ Centru de joasa presiune atmosferica. 3. S. f. Categorie de greutate la box pentru juniorii intre 42 si 45 kg. – Din lat. minimus, fr. minime.

ZGAU, zgauri, s. n. ~ (din lat. cavum; cf. gaura + s- care ar putea sa fie expresiv sau din lat. ex-; alb. zguie ar putea proveni din rom.)

NADEJDE, nadejdi, s. f. Incredere sau convingere ca ceea ce faci ori doresti se va realiza; speranta, nadajduire; incredere in sprijinul, in ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine ca cineva sau ceva va fi favorabil, de ajutor. ◊ Loc. adj. De nadejde = in care poti avea toata increderea. ◊ Loc. adv. De (sau cu) nadejde = asa cum trebuie, foarte bine; solid, temeinic. ◊ Loc. vb. A trage nadejde = a spera, a nadajdui. ◊ Expr. In nadejdea... = in speranta..., bazandu-se pe... A se lasa in nadejdea (cuiva) = a conta (pe...), a se bizui (pe...). A-si pune (sau a avea) nadejdea (in cineva) = a se baza pe sprijinul (cuiva), a se increde (in...). Slaba nadejde = putin probabil, nesigur. ♦ (Concr.) Ceea ce da incredere, certitudinea ca se va realiza dorinta cuiva. – Din sl. nadezda.

NECONVINGATOR, -OarE, neconvingatori, -oare, adj. Care nu are putere de convingere. – Ne- + convingator.

ETCETERA adv. (arata ca enumerarea ar putea fi continuata) Si altii, si altele, si ceilalti, si asa mai departe. [Prescurtat: etc. – Var.: etetera adv.] – Din lat. et caetera.

EVENTUALITATE, eventualitati, s. f. Situatie care s-ar putea ivi, caz posibil; imprejurare viitoare posibila. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. eventualite.

TAIS, taisuri, s. n. 1. Parte mai subtire, ascutita, destinata sa taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cutit); ascutis; muchie taietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cutit cu doua taisuri = situatie a carei rezolvare intr-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implica avantaje si dezavantaje la fel de importante. A trece sub taisul sabiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Taietor (3). – Taia + suf. -is.

KALOKAGATHIA s.f. 1. (Fil.) Idealul educativ, de om dezvoltat armonios. ♦ armonizare a frumosului si binelui in idealul perfectiunii. 2. Teorie estetica potrivit careia toate valorile superioare ale spiritului, inclusiv cele morale si ale cunoasterii, pot avea si valoare estetica. (din gr. kalokagathia)

KEYNESISM s.n. Doctrina economica burgheza moderna care limiteaza procesul reproductiei la sferele circulatiei si consumului si, sustinand ca venitul national si gradul de utilizare a fortei de munca ar depinde de nivelul cheltuielilor, rolul hotarator in cresterea venitului national revenind consumului, considera ca statul capitalist, prin politica sa fiscala, de credit etc. si prin combaterea inclinatiei spre consum, ar putea preveni crizele economice. [Pr. (eng.): chein-zism, (fr.): chei-ne-zism] (dupa fr. keynesianisme) [def. MDN]

SOLICITA, solicit, vb. I. 1. A cere (cu staruinta) sa i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita sa... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei actiuni fizice (de tractiune, torsiune, apasare etc.) care l-ar putea distruge daca ar depasi o anumita valoare. [Acc. si: (prez. ind.) solicit] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.

SUBCONSTIENT s. n. Sfera a fenomenelor psihice care se desfasoara in afara constiintei si care au putut fi anterior constiente sau ar putea deveni constiente ulterior. [Pr.: -sti-ent] – Sub¹-+ constient (dupa fr. subconscient).

COMParATIE, comparatii, s. f. 1. Examinare a doua sau a mai multor lucruri, fiinte sau fenomene, facuta cu scopul de a se stabili asemanarile si deosebirile dintre ele. ◊ Grad de comparatie = forma pe care o ia adjectivul si unele categorii de adverbe pentru a arata masura mai mica sau mai mare in care un substantiv sau un verb poseda insusirea sau caracteristica exprimata de acel adjectiv sau adverb. Termen de comparatie = cuvant, expresie sau notiune care serveste pentru a compara ceva. ◊ Expr. In comparatie cu... = comparativ, fata de... A nu suferi comparatie = a fi mai presus de orice alt obiect sau fiinta cu care ar putea fi comparat. 2. Figura de stil care consta in alaturarea a doua obiecte, persoane, actiuni etc. pe baza unor insusiri comune. [Var.: (inv.) comparatiune s. f.] – Din lat. comparatio, -onis.

SUPRASarCINA, suprasarcini, s. f. Sarcina suplimentara fata de sarcina nominala pe care o are de suportat un sistem tehnic si care ar putea sa pericliteze siguranta in functionare a acestuia. – Supra- + sarcina (dupa fr. surcharge).

DESCOPERI vb. 1. v. dezveli. 2. v. gasi. 3. v. inventa. 4. a afla, a ghici, (rar) a banui. (Ai ~ ce am vrut sa spun.) 5. a dezvalui, a revela, (livr.) a decela. (Nu i-am putut ~ marea mea taina.) 6. (rar) a surprinde. (A ~ infractiunea.) 7. a stabili. (El e cel care a ~ etimologia cuvantului.)

INHAITA vb. (reg.) a se incardosa, a se incardui. (Cum te-ai putut ~ cu el?)

INSUSIRE s. 1. v. apropriere. 2. deprindere, invatare. (~ unei meserii.) 3. v. asimilare. 4. atribut, calitate, caracter, caracteristica, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, trasatura, (reg.) insusietate, (fig.) amprenta, marca, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ esentiala a acestui fenomen este ...) 5. v. calitate. 6. v. valoare. 7. ca-litate, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de pret.) 8. v. dar. 9. facultate, proprietate. (Magnetul are ~ de a atrage fierul.) 10. dar, putere. (are unele ~ miraculoase.) 11. v. facultate.

ALTER EGO m. 1) Un alt eu, interior. 2) Persoana care se aseamana pana la identificare cu o alta. 3) Persoana in care poti avea incredere ca in tine insuti. /Cuv. lat.

AMFIBIU ~e (~i) 1) si substantival (despre animale) Care poate avea viata terestra si acvatica. 2) (despre vehicule) Care se deplaseaza pe uscat si pe apa. 3) (despre avioane) Care poate ateriza si ameriza. [Sil. -biu] /<fr. amphibie

ATOTPUTERNIC¹ ~ca (~ci, ~ce) si substantival Care are putere nelimitata; care poate sa faca orice. /atot- + puternic

BABA ~e f. 1) Femeie de o varsta inaintata; femeie batrana. ◊ Zilele ~ei (sau ~ele) primele doua saptamani din luna martie, care se caracterizeaza prin timp schimbator. (De-a) ~a-oarba joc de copii in care unul dintre ei, legat la ochi, trebuie sa-i prinda pe ceilalti jucatori. (De-a) ~a-gaia joc de copii in care unul dintre ei o face pe closca care isi apara puii, iar altul pe gaia, care vrea sa-i fure. 2) inv. Femeie batrana care pretinde ca ar putea vindeca bolile cu ajutorul mijloacelor empirice (descantece, vraji, buruieni). /<sl. baba

CREDINTA ~e f. 1) Incredere deplina in adevarul unui lucru; convingere adanca. ~ in succes. ◊ Om de (buna) ~ persoana pe care te poti bizui; om in care poti avea incredere. A-si pune ~a in cineva (sau a se lasa in ~a cuiva) a se increde in cineva; a se bizui pe cineva. A-si manca ~a a pierde increderea tuturor. 2) Devotament fata de cineva sau ceva; fidelitate. A jura ~. ~ conjugala. 3) Forma a constiintei sociale in care realitatea este reflectata si interpretata ca fiind dependenta de fiinte si forte supranaturale; confesiune; cult; religie. [G.-D. credintei] /<lat. credentia

EVENTUAL ~a (~i, ~e) si adverbial Care poate avea loc; care este cu putinta. [Sil. e-ven-tu-al] /<fr. eventuel

EVENTUALITATE ~ati f. 1) Caracter eventual. ~atea unui tratat. 2) Situatie care s-ar putea crea; fapt realizabil. Pentru orice ~. /<fr. eventualite

EXCLUS ~sa (~si, ~se) (despre lucruri) Care nu poate avea loc; imposibil. /v. a exclude

FILOZOFALA ~e adj. : Piatra ~ a) substanta miraculoasa despre care se credea ca ar putea preface toate metalele in aur; b) mare descoperire; idee extraordinara. /<fr. philosophale

IMPOTENT ~ta (~ti, ~te) 1) Care nu are putere; lipsit de vigoare; fara putere; neputincios. 2) (despre barbati) Care nu este apt de a savarsi un act s****l. /<fr. impotent, lat. impotens, ~ntis

INMUIAT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A INMUIA si A SE INMUIA. 2) fig. Care nu mai are putere; lipsit de vlaga. /v. a (se) inmuia

INTEMEIAT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A INTEMEIA si A SE INTEMEIA. 2) Care este sustinut prin argumente solide; argumentat; motivat. 3) inv. Care are putere de rezistenta. /v. a intemeia

LEGENDA ~e f. 1) Povestire traditionala in proza sau in versuri, transmisa, de obicei, pe cale orala, in care faptele fantastice sau miraculoase pot avea un suport istoric real. 2) Piesa muzicala instrumentala cu caracter narativ. 3) rel. Povestire din viata sfintilor. ~ biblica. 4) Povestire deformata si infrumusetata de imaginatie. 5) Tabel cu care se doteaza o ilustratie, o gravura, o harta sau un plan si care contine o explicatie textuala a semnelor conventionale. /<fr. legende, lat. legenda

MONOGAMIE ~i f. Forma de casatorie in care barbatul poate avea o singura sotie, iar femeia un singur sot. /<germ. Monogamie

NAIBA f. Una din numirile populare ale diavolului. ◊ La ~! se spune, cand cineva vrea sa se lepede de ceva. Ce ~! se spune pentru a exprima nerabdarea sau nemultumirea. Al ~ii! se spune pentru a exprima mirarea. Dat ~ii a) care pricinuieste multa bataie de cap; b) care este foarte dezghetat si descurcaret. Pe ~! se spune pentru a nega ceva. Nici pe ~ absolut nimic. A cauta pe ~ a se aventura in ceva, care poate avea urmari neplacute. A da de ~ (sau a vedea pe ~) a nimeri intr-o incurcatura. A da (sau a lasa) pe cineva sau ceva la ~ (sau ~ii) a renunta la cineva sau ceva. Du-te (sau fugi) la ~! sau du-te ~ii!, lua-te-ar ~!, fire-ar (sau fir-ar) al ~ii (sa fie)! se spune pentru a exprima o imprecatie sau un blestem. [G.-D. naibei] /Orig. nec.

NORMATIV² ~a (~i, ~e) Care are putere de norma; considerat drept norma. Dictionar ~. /<rus. normativ, fr. normatif

NUANTA ~e f. 1) Fiecare dintre varietatile pe care le poate avea o culoare sau un sunet, privite sub raportul intensitatii. 2) fig. Fiecare dintre formele de manifestare a unei realitati in procesul trecerii de la o stare la alta. ~e de sens. 3) fig. Diferenta usoara, abia sesizabila, dintre lucruri de acelasi fel. O ~ noua. 4) fig. Trasatura suplimentara; coloratura slaba de alta natura. ~ de tristete. [G.-D. nuantei; Sil. nu-an-] /<fr. nuance

PLENIPOTENTIar ~a (~i, ~e) 1) Care are putere deplina; cu puteri depline. Comisie ~a. ◊ Ministru ~ diplomat care, dupa rang, este imediat inferior ambasadorului. 3) si substantival (despre diplomati) Care reprezinta conducerea unui stat pe langa guvernele altor state, avand imputerniciri depline. [Sil. -ti-ar] /<fr. plenipotentiaire

PLURIVOC ~ca (~ci, ~ce) Care poate avea mai multe interpretari; cu mai multe intelesuri; echivoc. /<lat. plurivocus

PREA adv. Peste masura (de mult, de tare etc.); extrem (de bine, de frumos etc.). ◊ A fi ~ din cale-afara (sau ~ de tot) a fi iesit cu totul din comun. Nici ~-~, nici foarte-foarte nici bine, nici rau; potrivit; asa si asa. Se ~ poate s-ar putea; este posibil. /<sl. pre

PUTERNIC ~ca (~ci, ~ce) (in opozitie cu slab) 1) (despre fiinte sau despre parti ale corpului lor) Care are o mare putere fizica; voinic; tare. 2) Care rezista la actiunea fortelor din afara; tare; dur; solid. Stalp ~. Gard de fier ~. 3) (despre masini, motoare, mecanisme etc.) Care are putere mecanica mare. 4) (despre sunete, lumini etc.) Care are intensitate sporita; intens. 5) (despre medicamente) Care actioneaza cu putere. 6) (despre actiuni, procese, fenomene) Care se produce cu putere. Ploaie ~ca. 7) (despre sentimente, senzatii) Care se caracterizeaza prin profunzime. 8) (despre persoane oficiale, colectivitati, organizatii, state etc.) Care se bucura de autoritate si influenta. 9) fig. Care este important prin continut sau valoare. Eveniment ~. /putere + suf. ~nic

putiNCIOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) Care este cu putinta; posibil. 2) Care are putere; voinic. /putinta + suf. ~ios

SERIOS¹ ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre persoane) Care staruie sa patrunda in esenta lucrurilor; care stie sa aprofundeze, alegand esenta. Student ~. 2) (despre persoane) Care este lipsit de veselie frivola; fara veselie frivola. 3) (despre actiuni, lucrari etc.) Care este facut cu mare simt de raspundere; realizat in mod constiincios. Aport ~. 4) (despre manifestari ale persoanelor) Care vadeste severitate; sever; grav. 5) (despre stari de lucruri) Care poate avea urmari grave; care se poate complica. Boala ~oasa. [Sil. -ri-os] /<lat. seriosus, fr. serieux, it. seriose

SFANT² sfinti m. 1) (la crestini) Persoana care si-a consacrat viata apararii religiei si care dupa moarte este considerata facatoare de minuni. ◊ La ~ul asteapta niciodata. Parca i-a iesit un ~ din gura se spune despre cineva care a enuntat tocmai ceea ce trebuia. A sta ca un ~ a fi foarte cuminte. A se ruga la toti sfintii a) a se adresa cu rugaminti tuturor celor ce ar putea da un ajutor; b) a ruga insistent; a implora. 2) art. Fiinta suprema, care a creat lumea; Dumnezeu. ◊ Ferit-a ~ul in nici un caz. /<sl. sventu

STOCIT ~ta (~ti, ~te) rar 1) v. A STOCI si A SE STOCI. 2) fig. Care aproape ca nu mai are putere de viata; secatuit; sleit. /v. a se stoci

SAMAN ~i m. 1) Slujitor al samanismului. 2) Persoana despre care se crede ca ar putea comunica cu spiritele. /<fr. chaman

TAIS ~uri n. Parte ascutita a unui obiect de taiat; ascutis; buza. ◊ Cutit cu doua ~uri situatie care, in functie de imprejurari, poate avea efecte favorabile sau defavorabile. A trece sub ~ul sabiei a nimici. /a taia + suf. ~is

TERIBIL² ~a (~i, ~e) 1) Care inspira teroare; producator de groaza; inspaimantator; ingrozitor. 2) Care are putere mare; de mare intensitate. Un efort ~. 3) pop. Care iese din comun; caracterizat prin proprietati neobisnuite. Un tip ~. Un cantec ~. 4) Care este caracterizat prin agresivitate sporita. Un copil ~. /<fr. terrible, lat. terribilis

VarIABIL ~a (~i, ~e) (in opozitie cu constant) 1) Care se schimba mereu; schimbator; instabil. Timp ~. Vant ~. 2) (despre marimi, cantitati) Care poate varia; cu proprietate de a avea mai multe valori (in raport cu o valoare constanta). 3) Care poate avea forme de realizare. /<lat. variabilis, fr. variable

ASEPSIE s.f. (Med.) Lipsa a oricarui germen patogen care ar putea infecta o rana, un organism etc. [Pl. -ii, gen. -iei. / < fr. asepsie, cf. gr. a – fara, sepsis – infectie].

GREPFRUT s.n. Fruct citric mare, rotund, de culoare galbena sau rozalie (Citrus paradisi), cu miezul zemos si amar, apreciat pentru continutul bogat in enzime care stimuleaza digestia; se obtine de la hibrizi dintre pomelo si diferite soiuri de portocal, putand avea pulpa galbena, roz sau rosie; engl. grapefruit; fr. pomelo. V. pomelo.

HETEROTAXIE s.f. (Biol.) Dereglare a proprietatilor fizice ale unui organ, care poate avea loc fie prin alterarea lui, fie fara aceasta. ♦ Pozitie anormala a unui organ. [Gen. -iei- / < fr. heterotaxie, cf. gr. heteros – altul, taxis – ordine].

CLOC interj. v. clonc. (onomatop., ca si cronc, cf. tronc; coincide cu gr. κλώσσω, lat. glocire, fr. glousser, sp. clueca, bg. kloca, germ. klucken etc.; cf. closca, clota, clocoti; ngr. κλώκα = closca si κλωκίζω = a cotcodaci (1) ar putea sa provina din rom. sau sunt creatii spontane)

INTERPOZITIE s.f. 1. Stare a unui lucru asezat intre altele. 2. (Fig.) Interventie a unei autoritati superioare. ◊ (Jur.) Interpozitie de persoane = act prin care o persoana apare in locul alteia pentru a-i facilita unele avantaje pe care nu le-ar putea obtine direct. [Var. interpozitiune s.f. / < fr. interposition, cf. lat. interpositio].

NORMATIV, -A adj. Care are putere de norma. ♦ Care hotaraste, stabileste reguli. // s.n. Tabel care cuprinde duratele medii in care se efectueaza anumite operatii tehnice. [Cf. fr. normatif, rus. normativnai].

OBLIGATIONAL, -A adj. (Liv.) Care are putere obligatorie; obligatoriu. [Pron. -ti-o-. / cf. engl. obligational].

PERPETUUM s.n. Realizare a unei entitati vesnice, perpetue. ◊ Perpetuum mobile = sistem fizic sau tehnic imaginar care ar putea functiona la infinit, producand lucru mecanic sau energie fara a primi energie din afara. ♦ (Muz.) Compozitie clasica cu caracter de virtuozitate, bazata pe revenirea repetata a aceleiasi teme. [Pron. -tu-um. / < lat. perpetuum mobile].

PREMONITIE s.f. 1. Figura retorica prin care oratorul prepara auditoriul in vederea unui anumit fapt care ar putea sa displaca; premunitie (2) [in DN]. 2. Senzatie care preceda, care anunta un fapt; prevestire, avertisment. [Var. premonitiune s.f. / < fr. premonition, lat. praemonitio].

PROCEDIBIL, -A adj. (Jur.; despre procese, judecati) Care poate avea ulterior curs; care poate fi deschis ca procedura. [Cf. it. procedibile].

RECONSTRUCTIONISM s.n. Orientare in pedagogia americana, care sustine ca, in noile conditii de dupa razboi, principalul scop al educatiei ar fi sa indice caile pe care s-ar putea reconstrui societatea, cultura in spirit cu adevarat democratic. [Pron. -ti-o-. / < reconstructie + -ism].

VIRULENT, -A adj. Care are putere toxica; care este in stare sa produca boli; (despre boli) cauzat de un virus. ♦ (Fig.) Distrugator, violent. [< fr. virulent, cf. lat. virulentus].

flaimuc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscuta. Cuvantul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Seineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germana din vremea aceea; in compunerea lui s-ar putea recunoaste germ. frei mucken „a barfi neingradit”. Nu este posibila interpretarea lui Scriban, care pleaca de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]

CADUC, -A adj. Trecator; netrainic, subred. ♦ (Bot.; despre un organ) Care cade spontan inainte de vreme sau anual. ♦ (Despre legate, donatii etc.) Care nu (mai) are putere legala. [< fr. caduc, cf. lat. caducus].

aburca (-c, at), vb. – 1. A urca, a sui. – 2. A urca, a ridica. Dintr-un der. vulg. al lat. ŏrior, cf. urca. S-ar putea pleca de la *aboricare; insa dificultatea conservarii lui b intervocalic este mare, aproape de nerezolvat. Se poate datora unei reduplicari, rezultat al unui b protetic *bŏricāre de la *ŏricāre, (precum *burere, bustum de la urere), sau al unei compuneri cu ad. Cealalta ipoteza, emisa de Puscariu, ZRPh., XXXI, 616 si acceptata de Dar si REW 606, pleaca de la lat. *arboricare < arbor. Explicatia nu convinge, nu numai datorita ciudateniei imaginii, ci si pentru ca nu se tine seama de evidenta identitate a lui aburca cu urca si, prin urmare, de necesitatea de a le gasi o origine comuna.

CarANTINA s.f. 1. Punct sanitar pentru izolarea persoanelor, navelor sau marfurilor care vin dintr-o regiune contaminata; mentinerea in izolare a persoanelor banuite ca ar putea raspandi o boala molipsitoare; timp petrecut in aceasta situatie. ♦ (Vet.) Restrictii aplicate in vederea combaterii bolilor contagioase ale animalelor. 2. (Fig.) Izolare. [Cf. tc. karantina, fr. quarantaine < quarante – patruzeci (de zile), interval cat dura carantina].

COMPROMISORIU, -IE adj. Care este in legatura cu un compromis. ◊ Judecata compromisorie = judecata pronuntata de arbitri; clauza compromisorie = clauza a unui contract prin care se stipuleaza ca dificultatile care ar putea surveni din executarea lui urmeaza sa fie rezolvate de arbitri. [Pron. -riu. / cf. fr. compromissoire].

CONSULTATIV, -A adj. (Despre un organ numit sau ales) Chemat sa-si dea avizul numai la anumite chestiuni. ◊ Vot consultativ = vot care nu are putere deliberativa intr-o adunare, intr-o discutie etc. [Cf. fr. consultatif, it. consultativo].

agimba (-bez, -at), vb. – A urmari, a merge pe urmele cuiva. Origine necunoscuta. Cuvint putin folosit. Este indoielnica der. din lat. gamba (Philippide, II, 643), prin intermediul unui *aggambāre (Dar), cf. REW 1529; aceasta explicatie nu se potriveste cu sensul der. agimbeala, s. f. (epilepsie) si agimbat adj. (nenorocit, amarit). ar putea fi vorba de un lat. *aggimbāre, de la *gimbus, deformare de la gibbus (ca si calabr. agghimbare „a se indoi, a se cocosa,” cf. Rohlfs I, 75), ipoteza care se potriveste mai bine cu der. si mai putin cu vb.

COOPERATISM Sistem economic care atribuie un rol important cooperatiei. ♦ Curent in economie potrivit caruia regimul capitalist ar putea fi inlocuit cu un nou regim social-economic pe cale pasnica, prin generalizarea treptata a cooperatiei de consum; cooperativism. [Pron. co-o-. / < fr. cooperatisme].

alici (-cesc, -it), vb. – A se zari, a se deslusi. Sl. liciti „a se contura, a se arata” (Capidan, Dacor., III, 753). A- s-ar putea explica in mai multe feluri, fie prin contaminarea cu lat. allūcēre (REW 370; Dar; Candrea), cf. napol. llocire, sard. allugere „a lumina”; sau prin analogie cu alic; sau cu a- protetic, frecvent in mai multe der. verbale.

ETIMOLOGIE s.f. 1. Ramura a lingvisticii care se ocupa cu istoria cuvintelor, stabilind originea si evolutia formei si a sensului lor. 2. Explicare istorica a sensului si a formei unui cuvant. ♦ Etimon. ◊ Etimologie populara = modificare a unui cuvant sub influenta unui alt cuvant mai cunoscut, cu care are asemanari si de la care s-ar putea crede ca deriva; etimologie multipla = explicarea originii unui cuvant prin toate etimoanele probabile. [Gen. -iei. / cf. fr. etymologie, lat., gr. etymologia – studiul intelesului adevarat < etymos – adevarat, logos – studiu].

EVENTUALITATE s.f. Situatie care s-ar putea ivi; imprejurare viitoare posibila. [Pron. -tu-a-. / cf. it. eventualita, fr. eventualite].

arvele s. f. pl. – Con de pin. Origine necunoscuta. Cuvintul este un harpax, mentionat in dictionarul lui Dame, si ar putea fi rezultatul unei greseli. Giuglea, LL, I (1941), 219, considera ca este vorba de un cuvint neol., introdus prin farmacie, dar fara sa spuna de unde; Hubschimdt, Praeromanica, 32-3, il deriva de la o radacina preromanica *arw-.

GRAV, -A adj. 1. Care necesita o atentie deosebita, care poate avea urmari grele; greu. ♦ Serios, important, insemnat. 2. Serios, demn, sever; solemn, rigid. 3. Care apartine registrului de jos al scarii muzicale; profund, de bas. 4. Accent grav = accent purtat in unele limbi de o vocala deschisa. [< fr., it. grave, cf. lat. gravis – greu].

HOMEOPATIE s.f. Metoda de tratament care intrebuinteaza doze foarte mici de medicamente care ar putea produce o boala analoaga bolii care se combate. [Pron. -me-o-, gen. -iei. [< fr. homeopathie, cf. gr. h*****s – asemanator, pathos – suferinta].

ADEVar adj. si adv. 1. Adv. (Mold., Trans. SV) Cu adevarat, intr-adevar. A: Dumnedzau miluiaste si ne spaseaste adevar. DVS, 22r; cf. STOICA. C: Adevar, si noi oameni sintem si am putut si gresi. N TEST. (1648); cf. VCC, 286. 2. Adj. (Mold., Cris.) Adevarat. A: Pentru plins..., carea iaste... facatoriu bucuriei ceii adeveare. L SEC. XVII, 72v; cf. VarLAAM; URECHE; arSENIE DIN BISERICANI; DOSOFTEI, PS; L SEC. XVII, 16v. ◊ (Substantival) Am marturisit adevara. VarLAAM; cf. DOSOFTEI, PSALTIRE, 1680. ◊ Loc. adv. Cu adevara, De adevara, Intr-adevara = cu adevarat, intr-adevar. Cf. DOSOFTEI, PS. C: Tu esti adevaru Dumnedzu. MISC. SEC. XVII, 59r. Etimologie: ad + de + verum. Cf. asasi (2), bizuit; fires (2), prisne (2).

banchet (banchete), s. n. – Masa festiva, festin. – Var. (Mold.) benchet. It. banchetto, fr. banquet (sec. XVIII). Var. se explica in Dar (urmat de Scriban) pe baza rut. benket, care ar putea fi, dimpotriva, un der. rom. Acesta din urma pare a se datora unei pronuntari vechi *banchet, cu asimilarea vocalei atone. – Der. benchetui, vb. (a chefui).

basoldina (basoldine), s. f. – Femeie grasana, umflata. – Var. baso(a)ld(in)a, baserdina, basoldie, besoandra. Origine obscura. Este cuvint expresiv, modificat in mod capricios prin false analogii, si bazat pe un prim element usor de distins: vb. a basi (Tiktin, Dar); tig. basav „a cinta la un instrument” (Graur 126), cu semantism greu de inteles; sau mai probabil tig. bes „asaza-te”. Rezultatul pare a fi fost apropiat, prin etimologie populara, de soldie „cu solduri mari, lata in solduri”, de la sold, cf. si soldina; ar putea fi prin urmare o formatie, sau cel putin o interpretare glumeata, ca in bas-calic, bas-rachiu, bas-razes, si ar insemna „toata numai carne”, sau „umflata ca o sunca”. In besoandra este evidenta contaminarea cu basi si besnita. Scriban prefera sa plece de la rus. losadinyi „calut”.

berc (bearca), adj. – Cu coada scurta sau fara coada. Probabil din v. germ. brecha (› germ. Bruch „fragment”, fr. breche, de unde sp. brecha), prin intermediul unui cuvint sl. pe care nu il cunoastem; cf. sb., bg. birka „oaie cu lina creata”, ceh. birka „oaie obisnuita”, pol. bierka „oaie fara coada” (Cihac, II, 481), care ar putea foarte bine proveni din rom. (Dar). Dupa Bogrea, Dacor., I, 257, din lat. *brevicus (‹ brevis). – Der. berca, s. f. (oaie cu lina creata si scurta); birca, s. f. (oaie cu lina creata); bircaci, s. m. (cioban).

bir interj. – 1. Strigat cu care ciobanii isi aduna si conduc turmele. – 2. Indica o senzatie de frig intens. Creatie expresiva; pentru diferitele sale sensuri, cf. Puscariu, Dacor., I, 84-6. Cu prima acceptie, rr bilabial se foloseste in mai multe limbi, cf. sp. arre; la al doilea, insasi v******a imita tremuratul. Cf. si Philippide, II, 700. Dat fiind caracterul evident expresiv, pare curioasa incercarea lui Densusianu, GS, I, 58, de a explica acest cuvint prin iraniana (cf. Rosetti, II, 111). Der. biriiac, s. m. (miel); birii, vb. (a striga oile; a vorbi impiedicat, a mormai; a trosni). Ultimul uz (cf. Sadoveanu, au biriit ca un tunet alte potirnichi) pare o greseala datorita confuziei cu pirii. Var. a barai, care apare in unele dictionare, ar putea fi o ortografie gresita.

birlic (-ci), s. m. – 1. As, carte de joc. – 2. Speteaza care trece prin mijlocul zmeului de copii. – 3. (arg.) Nota unu, la scoala. – 4. (arg.) Sublocotenent. Tc. birlik „unitate”, de la bir „unu” (Roesler 589; Seineanu, II, 52). La sensul 2 a putut avea loc o confuzie cu tc. bilik „antebrat” (Dar).

boboteaza s. f. – Sarbatoare crestina la 6 ianuarie, cind se considera ca a avut loc botezul lui Iisus Cristos. Formatie artificiala, din sl. Bogu „Dumnezeu” si boteaza, constituita ca sl. Bogojavlenije „Boboteaza” (Miklosich, Slaw. Elem., 15) si devenita pop., prin intermediul bisericii. Aceasta explicatie este traditionala de la Miklosich, dar a fost combatut constant de Puscariu, Dacor., I, 437 si Dar (cf. REW 570), care pledeaza pentru apa-boteaza, forma care se aude inca in anumite regiuni din Trans., si pe care o considera a fi cea primara. Totusi, aceasta ultima compunere cu greu ar putea fi autentica, deoarece este lipsita de sens (totdeauna s-a botezat cu apa, si nici un alt botez nu s-a numit altfel); este mai curind o interpretare pop. a celei dinainte.

boi (-iuri), s. n. – 1. Talie, trup, statura. – 2. (Rar) Rasa, casta. – Mr. boe. Tc. boy (Seineanu, II, 57; Lokotsch 327; Ronzevalle 54), sau cuman. boy (cf. Kuun 111); cf. ngr. μπό(γ)ι, alb. boje (Meyer 40), bg. boi. Sensul al doilea ar putea fi rezultatul unei confuzii cu soi.

LOCATIV, -A adj. Referitor la casele de inchiriat. ◊ Valoare locativa = valoare a unui imobil calculata pe baza venitului pe care acesta l-ar putea aduce prin inchiriere; spatiu locativ = ansamblul incaperilor ocupate de cineva. // s.n. (Gram.) Caz in declinarea unor limbi care arata locul unde se afla cineva sau ceva sau unde se petrece o actiune. [Cf. fr. locatif].

bondra (bondre), s. f. – (Trans. de Nord) Cirpa, zdreanta. – Var. bandura. Sas. bandel (Draganu, Dacor., VI, 280-2). Mai putin probabila supozitia lui Pascu, Beitrage, care porneste de la sl. bandura „lauta”. – Der. bondros, adj. (mascarici, persoana deghizata); bondret, s. m. (larva); bondrosi, vb. (a actiona stingaci, a lucra prost); imbondori, imboldora, imbodoli, imboboli, imboboroji, imbondoli, imbondosi, bodrinji, imbondroji, vb. (a imbraca, a infofoli). Vreunul din aceste cuvinte poate avea o explicatie diferita, cu atit mai mult cu cit circula in alte parti ale teritoriului rom., si este evidenta compunerea sa pe baze expresive. Din rom. trebuie sa provina mag. bondrus „mascat” care, dupa Dar, ar explica acest cuvint rom.

bord (borduri), s. n. – 1. (Trans.) Piatra, pietricica. – 2. (Trans.) Bulgare de pamint uscat. Origine necunoscuta. ar putea fi o formatie spontana, pornind de la botf-. Dupa Diculescu, Elementele, 490, provine din lat. *bŏlidum ‹ βωλώδης „plin de cocoloase”; aceasta opinie a fost adoptata de Giuglea, Dacor., III, 594, care face din bord baza lui bordei. – Der. bordan, s. m. (stinca); bordos, adj. (puternic, viteaz).

MISTICISM s.n. Conceptie teologica-idealista asupra lumii, la baza careia sta credinta in existenta unor forte supranaturale cu care omul ar putea comunica prin revelatie, intuitie, extaz; mistica. ♦ Comportament, atitudine psihica, conceptie specifica misticilor. [Cf. fr. mysticisme, rus. mistitizm].

brusture (brusturi), s. m. – 1. Planta, lipan (Lappa). – 2. Varietate de nasturel, Veronica Beccabunga. – 3. Luminarica, Petasites officinalis. – Var. brustur, brustan, brostan, brusc(al)an. Mr. brustura. Sl. brosti (T. Papahagi, Etimologii, Bucuresti, 1940), cu sing. reconstruit pe baza pl. brusturi, ca ciucure, fagure etc. REW 1097 indica, insa cu rezerve, etimonul incert lat. ūstulāre. Dupa Gamillscheg, Rom. germ., II, 250, de la un gepidic *brustilo „matase” (› germ. Borste, fr. bosse), ipoteza inca si mai incerta. Este posibil sa aiba vreo legatura cu comel. bruskandol „hamei”, caz in care ar putea fi un cuvint alpin.

MONOGAMIE s.f. 1. Forma de casatorie in care un barbat sau o femeie nu poate avea decat o singura sotie sau un singur sot in acelasi timp. 2. (La animale) Convietuirea cu o singura femela. 3. Stare a unei plante monogame. [Gen. -iei. / < fr. monogamie, cf. lat. monogamis < gr. monos – unic, gamos – casatorie].

buhai (buhai), s. m. – 1. Taur. – 2. Berbec sau tap de peste doi ani. – 3. Instrument muzical (cf. bou 3). – 4. Pelerina. Rut. buchai, rus. bugaj, (Dar) din tc. buga „taur” (cf. buga). ar putea fi si invers. Dupa Lokotsch 339, rom. provine din tc.; si din rom. a trecut in pol. dupa Miklosich, Wander., 12, si in mag. bohaj (Edelspacher 10).

bunghi (-ghesc, -it), vb. – 1. A cerceta, a observa, a deslusi. – 2. A-si da seama, a intelege. – 3. (Refl.) A se uita cu atentie, a face ochii mari. – Var. sbunghi. Cuvint de argou, probabil din tig. bangi (f. de la bangos) „trecatoare, strunga” (Graur, BL, II, 185 si V, 222; Juilland 160). Din acelasi cuvint ar putea proveni rom. sbanghiu (var. sbanchiu, spanchiu), adj. (sasiu), cf. Graur, BL, II, 195. Dar si Vasiliu, GS, VII, 105, identifica acest cuvint cu pronuntarea moldoveneasca a bunghi, der. de la bumb. – Der. bunghiala, s. f. (atentie, pazea!).

OCULTISM s.n. Ansamblu de conceptii si practici care proclama existenta in natura a unor forte supranaturale misterioase cu care ar putea comunica pretinsii initiati; ocultistica. ♦ Pseudostiinta care se ocupa cu lucrurile supranaturale, ascunse. [Cf. fr. occultisme].

cafti (-tesc, -it), vb. – A lovi, a bate. Origine necunoscuta. Cuvint de argou. Nu stim daca are vreo legatura cu mr. mi cahtescu „mor (de ris)”. – Der. cafteala, s. f. (bataie). Din acest ultim cuvint ar putea proveni iud. sp. haftona „bataie”, daca nu cumva ambele cuvinte duc la o sursa comuna, in acest caz, orientala.

canap (-pi), s. m. – Fringhie groasa din cinepa. Sb. kanap. In Olt., este dublet de la cinepa. Inainte (sec. XVIII) a circulat cu forma chinap, din tc. kinab care ar putea fi etimonul cuvintului sb.

caragata (caragate), s. f. – Cotofana. Var. caragace. – Mr. caracacsa, megl. cacarasca. Ngr. ϰαραϰάξα, „specie de pasare”, poate contaminat cu tc. kargaca „cioara”, dim. de la karga (Dar; Scriban), cf. bg. karagaska. Din tc., dupa Seineanu, II, 87. Nu este clara legatura acestui cuvint cu chirighita, s. f., numele altei pasari (Sterna hirundo); aceasta din urma ar putea fi mai curind identificata cu chirta, s. f. (specie de pasare cu ciocul negru si aripi rotunjite), pe care Dar il deriva de la mag. kirics.

cartaboi (-i), s. m. – (arg.) Paznic, temnicer. Origine necunoscuta. ar putea fi o combinatie de la cart „garda” si terminatia lui vistavoi.

caterinca (caterinci), s. f. – Flasneta. – Var. cat(i)rinca, catarinca. De la un cintec german care incepea cu cuvintele „Charmante Catherine”, cintat la flasnete (Tiktin; Dar); cf. rut. katerinka, rus. sarmanka. Se considera ca rom. provine din rut., insa ar putea fi si formatie rom., cu suf. -ca.

PANACEU s.n. Nume dat odinioara unor medicamente despre care se credea ca ar putea sa vindece orice boala; leac, remediu universal. [Pron. -ceu. / < fr. panacee, cf. gr. panakeia < pas – tot, akos – medicament],

ParASCANTEI s.n. 1. Ecran izolant, neinflamabil, care impiedica formarea arcurilor electrice intre doua piese metalice sau deteriorarile pe care le-ar putea provoca ele. 2. Dispozitiv montat la un cos pentru retinerea scanteilor si a prafului antrenat de gazele de ardere din anumite cuptoare, din focarul unei locomotive etc. [< para- + scantei, dupa fr. pare-etincelles].

cercala (cercali), s. f. – Navod, plasa de pescuit. Rut. cekalo (Draganu, Dacor., VI, 267); r s-ar explica prin asimilarea cu vb. a cerca. Din rom. ar putea proveni mag. cserkalo.

REFLEXIV, -A adj. 1. Ganditor; meditativ. 2. Care se rasfrange. ♦ Diateza reflexiva (si s.n.) = diateza care arata ca actiunea unui verb se rasfrange asupra subiectului gramatical care o executa; verb reflexiv = verb la diateza reflexiva; pronume reflexiv = pronume reprezentand persoana asupra careia se rasfrange actiunea verbului reflexiv; (mat.) relatie reflexiva = relatie pe care un element o poate avea cu el insusi. [Cf. lat. reflexivus, germ. reflexiv].

chitibus (chitibusuri), s. n. – 1. Fleac, bagatela. – 2. Tertip, truc. – 3. (Rar.) Stringator de vela. Origine necunoscuta. Dar si Scriban se gindesc la o deformare de la pitigus „lucru marunt.” In ultimul sens, ar putea fi o deformare a germ. Kettenbrucke „pod suspendat”, asimilat cu cuvintul rom. – Der. chitibusar, s. m. (smecher).

chituc (-ci), s. m. – Butuc, ciot. Bg. kitjuk (Candrea). Insa cuvintul bg. ar putea proveni din rom.; in acest caz chituc ar fi in locul lui *pituc, adica rezultat al unei contaminari cu pit- „mic” (cf. piti) cu butuc.

cioane s. f. pl. – Nume dat mai multor plante (Leonurus cardiaca; Rhinantus glaber). – Var. cione. Origine necunoscuta. ar putea fi vorba de un etimon celtic sau germanic, similar cu kawa, care corespunde fr. chouette si sp. chova (cf. Corominas).

ciob (cioburi), s..n. – Fragment, hirb, bucata dintr-un vas de lut, sticla sau portelan. Tc. cob (Roesler 608; Seineanu, II, 128). Dar respinge aceasta der., bazindu-se pe extinderea geografica a cuvintului si pe absenta sa din dialecte. Cuvintul apare si in per.; ar putea proveni din cuman. ceea ce ar explica mai bine extinderea ariei sale. Dupa Cihac, II, 135, din pol. csop. Der. cioaba, s. f. (pipa de lut; vas inutil); ciobai (var. ciobi), vb. (a sparge, a face bucati).

cioflinc (-curi), S. n. – Cirlig. Germ. Schiebling, prin intermediul pronuntarii sas. Schivlank (Draganu, Dacor., III, 707). Mag. csafling ar putea proveni din rom. Dupa Iordan, BF, II, 172, este vorba de o creatie expresiva, identificind-o cu cuvintul urmator.

cioflingar (cioflingari), s. m. – Om de nimic, secatura, vagabond. – Var. cioflecar, ciofle(n)gar. Origine incerta. Este considerat de obicei der. de la germ. Schuhflicker „pantofar” (Borcea 181; Tiktin; Iordan, RF, II, 272; cf. Dar), pentru care nu exista dificultati; la fel de bine insa ar putea fi vorba de un der. de la cioflec, sau de la ciof, var. de la ciuf, a carui der. este mai dificila fonetic dar se potriveste mai bine sensului. Dupa Graur 139, din. tig. coχengere „pantofar”. Oricum, nu poate fi valabila explicatia semantismului propusa de Graur, ca pantofarii obisnuiau sa poarte haine mai mult sau mai putin occidentale. Daca etimonul este exact, este vorba de o legatura care apare adesea, intre notiunea de „pantofar” si cea de „inselator”, cf. potlogar, papugiu, a incalta, a potcovi, etc.

cioi (-iuri), s. n. – 1. Nod, umflatura, batatura. – 2. Strachina, blid. Origine necunoscuta. Dupa Bogrea, Dacor., II, 655, ar fi var. de la acioaie; insa aceasta der. pare putin probabila. ar putea fi un der. de la acest cuvint, cioinac (var. cioinag), s. n. (foarfeca; varietate de struguri), pe care Seineanu, I, 138 si Dar il deriva de ciuin.

ciovei (-ie), s. n. – Hirb; se spune in general despre obiecte casnice vechi si fara valoare, si mai cu seama despre vasele de lemn. Origine incerta. ar putea fi sl. cvani „galeata de lemn,” de unde si ciuvai (var. Trans., cioban, Banat, ciuvan), s. n. (albie; galeata) si ciuvaie, s. f. (bute; oala); cf. ciobaca. Dupa Mindrescu si Dar, din germ. Schaff „vas de lemn”; Scriban se refera la sb. civija „lemn”. Pentru ciubeica, cf. ciubuc.

carlan (carlani), s. m. – 1. Minz de doi ani. – 2. Berbec de un an. Origine necunoscuta. ar putea fi dim. calan, cu r infix (dupa Lambrior 107; Cretu 327 si Candrea, Elemente, 405, din lat. *caballanus); dar al doilea sens este dificil de explicat. Abunda ipoteze incerte: din mag. kerlany (Cihac, II, 488), care fara indoiala provine din rom.; din lat. carnalis (Philippide, Principii, 150; Giuglea, Dacor., I, 245-7; Giuglea, LL, I, 171; cf. Dar); cf. sp. carnero, insa der. este dificila; din sl. *krdlanu, de la krudo › cird (Weigand, Jb, XVI, 222); din fondul preromanic (Rusu, Dacor., XI, 148; Lahovary 321). – Der. cirlanar, s. m. (pastor, cioban). Din rom. este mag. kirlan, kerlany (Edelspacher 16).

cirpator (carpatoare), s. n. – 1. farfurie de lemn, tava. – 2. Lopatica de brutar. – Mr. crapitor, carpitor, cripitor; megl. calpitor, cripitor. Lat. coŏpertōrium „capac” (Puschila, Conv. lit., XLIII, 91; Puscariu 375; Tiktin; Puscariu, Dacor., I, 415; Dar). Cu sensul al doilea, pare a fi intervenit o confuzie cu cirpa; intr-adevar, una dintre lopatelele folosite de brutari se inveleste de obicei intr-o cirpa umeda, inainte de a se introduce in cuptor. Sb. krpatur (sec. XVII), pe care Danicic, V, 627, il deriva din it. copritore, ar putea proveni din rom.

ciump (-puri), s. n. – Ciot, ciuntitura. – Var. ciomp. Creatie expresiva, probabil identica lui ciup, cu infix nazal, ca in ciut › ciunt, cf. ven. ciompo „ciung.” – Der. ciomplei, s. n. (bustean decojit; la cai, radacina cozii); ciumpav, adj. (schiop; animal cu coarnele sau urechile taiate), care a fost apropiat uneori de bg. cup(av) „cu urechile taiate” (Pascu, Suf., 281; Dar) sau de mag. csampas „schiop” (Cihac, II, 493); dar care ar putea fi creatie spontana, cu aceeasi intentie expresiva ca in it. ciampa „schiop”, germ. schampeln „a schiopata”; ciupavi, vb. (a taia; a taia urechile; a rani; a vatama; a lasa pe cineva schiop).

SPIRITISM s.n. Conceptie si practica mistica potrivit careia s-ar putea comunica cu „spiritele” mortilor. [Cf. fr. spiritisme, it. spiritismo].

SUBCONSTIENT s.n. Sfera a fenomenelor psihice care se desfasoara in afara constiintei si care au putut fi anterior constiente sau ar putea deveni constiente ulterior. [Pron. -sti-ent. / cf. fr. subconscient].

SUPRANATURAL, -A adj. (Despre fenomene, fiinte etc.; in conceptiile mistice) Care se pretinde ca ar fi mai presus de fortele si de legile naturii si impotriva lor; care nu s-ar putea explica in mod obisnuit, in mod natural; miraculos, fantastic. ♦ Extraordinar, exceptional. // s.n. Ceea ce se pretinde a fi mai presus de legile naturii. [< supra- + natural, dupa fr. surnaturel].

TAUMATURG s.m. (Liv.) Persoana care pretinde ca ar putea face minuni. [Pron. ta-u-. / < fr. thaumaturge, cf. gr. thauma – minune, ergon – lucrare].

corci (-oarce), adj. – 1. Bastard. – 2. Metis. – 3. Degenerat. Origine incerta. Se considera in general ca provine din mag. korcs (Cihac, II, 493; Galdi, Dict., 88); ar putea fi insa der. al vb. urmator, iar acesta pare o deformatie de la a cruci „a incrucisa”. – Der. corci (var. curci), vb. (a incrucisa, a amesteca doua rase sau specii diferite; a altera, a face sa degenereze); corcioman, adj. (metis, corcit); corcitura (var. curcitura), s. f. (corcit; bastard).

coromisla (coromasle), s. f. – 1. Cobilita cu care se duc doua galeti in acelasi timp. – 2. La caruta, orcic. – 3. Constelatia Casiopea. – 4. (Trans.) Fata vioaie si dezinvolta. Origine incerta. Pare der. de la rus., rut. koromyslo (Cihac, II, 73); cuvintul nu este insa sl., apare numai in aceste doua limbi, si dupa Berneker 573 ar putea proveni din rom. curmezis „de-a latul, piezis”, ipoteza care de asemenea pare improbabila. Sensul 4 pare a indica o contaminare a lui coropisnita „insecta daunatoare” cu salamizdra „salamandra”; semantismul nu este insa clar pentru celelalte acceptii.

TERT, -A adj. Care vine in al treilea rand; al treilea. // s.m. (Jur.) Persoana care nu figureaza ca parte intr-un contract sau intr-un angajament intervenit intre doua parti, dar care poate avea drepturi sau obligatii izvorate din astfel de acte. ♦ (Log.) Principiul tertiului exclus = principiu fundamental al logicii bivalente, potrivit caruia un enunt nu poate fi decat adevarat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusa. [< lat. tertius, it. terzo].

cuca (cuci), s. f. – Culme izolata si golasa, stinca. Probabil cuvint identic cu ciuca, ce are acelasi sens; pentru alterarea fonetismului, cf. ciocan – cocean, ciocirla – cocirla, etc. ar putea fi si formatie regresiva, plecind de la cucui 2, sau cel putin forma influentata de acest ultim cuvint. Este putin probabila der. directa din lat. cucullus (REW 2359). Dupa Pascu, Beitrage, 9, din bg. kuka. Pentru Dar, ar putea fi cuca „femela cucului”, datorita izolarii si singuratatii ei, ipoteza destul de ciudata, Iordan, BF, VI, 184-7, admite identitatea cu ciuca, dar prefera sa plece de la lat. *cucca.

cuta (cute), s. f. – 1. Pliu, indoitura. – 2. Zbircitura, incretitura, rid. – 3. Punga sub ochi. – 4. (Rar) Felie, bucata taiata. Origine incerta. Pare a fi vorba de lat. cutem „piele” (Puscariu, Conv. lit., XXXIX, 61-3; Puscariu 469; Lausberg 42; cf. parerea contrara la Domaschke 88), cf. sard. kude, sicil. kuti, piem. ku. Semantismul este dificil; poate trebuie explicat prin contaminarea cu gr. ϰότις „crestatura, incizie”. Cealalta explicatie, bazata pe bg. skut „margine, tiv” (Skok 67) nu este mai convingatoare. Dar propune bg. kutta, pe care nu il cunoastem, si care ar putea proveni din rom., daca este cuvint atit de rar cum pare. – Der. cuta, vb. (a indoi, a face cute).

deslega (-g, -at), vb. – A desface nodul. – Mr. dizlegu, megl. disleg, istr. dezlegu. Lat. disligāre (Puscariu 521; Candrea-Dens., 972; REW 2672; Candrea); cf. it. dislegare, prov. desliar, fr. delier, cat. deslligar, sp., port. desligar. ar putea fi o formatie interna, pornindu-se de la lega. – Der. deslegare, s. f. (actiunea de a dezlega; absolvire); deslegator, adj. (care dezleaga); deslegatura, s. f. (actiunea de a dezlega).

destupa (destup, destupat), vb. – A scoate dopul, a desface. – Mr. distup, distupare. ar putea fi un lat. *dis-stuppāre, cf. fr. detouper; mai probabil format de la astupa, cu pref. des-.

desuchiat (-ta), adj. – 1. Neglijent, sleampat. – 2. Nebun, smintit. – Var. (Mold., Trans.) suchiat, suchet. Origine incerta. ar putea fi un lat. *dissubuculatus de la subucula „camase, tunica pe corp”; daca primul sens este primitiv, cf. sp. descamisado; insa rezultatul s nu este clar. Dupa Scriban, de la suchet, si acesta de la mag. suket „surd”; dar in acest caz nu s-ar explica compunerea cu des-. Pascu, I, 136, citeaza mr. discul’are „a deochea” ‹ lat. *de exoculāre (cf. deochia), care nu are legatura cu desuchiat.

d*****a (d*****e), s. f. – Bucsau (Berberis vulgaris). – Var. d*****a. Origine incerta. ar putea proveni din sl. d***i „mur” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 100; Tiktin; Conev 46), cf. bg. d****a, rus. d***ije, der. ca racila de la rac. Dupa G. Meyer, Neugr. St., II, 26 si Pascu, arch. Rom., VI, 231, din bg. d****a, de unde si ngr. δράτσινον. Mai putin probabila este originea tracica presupusa de Iordan, Dift., 254, urmindu-l pe Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 276, care se gindea la un cuvint dac, *drocila.

drepnea (drepnele), s. f. – Varietate de rindunica (Cypselus apus). Origine incerta. Este fara indoiala legat de gr. δρεπάνις, poate prin intermediul unui lat. *drepanella (Candrea, Rom., XXXI, 308; Puscariu 549; Diculescu, Elementele, 434; Candrea; Rosetti, I, 166); insa cuvintul, comunicat de S. Fl. Marian de la Bucuresti pare suspect si ar putea fi foarte bine o interpretare neologica a gr.

duluta s. f. – (In expresia a fugi duluta) A fugi iute. Origine necunoscuta. Dupa Seineanu, Chien, 258 si Puscariu, Dimin., 77, de la dulau „ciine”. Pascu, Beitrage, 40, pleaca de la vb. a tuli „a fugi” pentru a forma un dim. *tuluta. In sfirsit, Scriban il considera un vocativ, de la un nume Duluta care nu apare. Stabilirea unui etimon este si mai dificila daca se are in vedere ca nu se cunoaste valoarea exacta a cuvintului. ar putea fi o der. umoristica de la du-l (cf. ia-l si du-l), cu suf. dim. -uta.

filimica (-ci), s. f. – Galbenele (Calendula officinalis). Origine necunoscuta. Pare cuvint identic cu hilimoaca, s. f. (planta, Iuniperus nana). ar putea fi deformare de la firimica, dim. de la farima alterat de incrucisarea cu fir, ca firimita.

AEROBIE s. f. 1. microorganism care se dezvolta in prezenta aerului. 2. (in industria aeronautica) propulsare care nu poate avea loc decat in atmosfera. (< fr. aerobie)

ALEATORIU, -IE adj. care depinde de un eveniment incert; supus hazardului; intamplator; stocastic. ♦ variabila ~ ie (sau stocastica) = marime care poate avea diferite valori, fiecare dintre ele fiind luata ca o anume probabilitate; muzica ĩe = muzica in care autorul introduce elemente de hazard, de improvizatie. (< fr. aleatoire, lat. aleatorius)

CADUC, -A adj. 1. lipsit de trainicie, subred; (p. ext.) invechit, depasit, perimat. 2. (despre organe vegetale) care cade in fiecare an; care cade inainte de vreme; (despre formatiuni cornoase la animale) care cade periodic. 3. (despre legate, donatii) care nu mai are putere legala. (< fr. caduc, lat. caducus)

CarANTINA s. f. 1. izolare preventiva a oamenilor, animalelor, navelor sau marfurilor care provin dintr-o regiune unde bantuie o epidemie. ◊ mentinere in izolare a persoanelor banuite ca ar putea raspandi o boala contagioasa. ◊ restrictii aplicate in vederea combaterii bolilor contagioase ale animalelor. ◊ izolare a unui organism vegetal, pentru o anumita perioada, de pericolul contaminarii cu un anumit agent patogen transmisibil. 2. (fig.) izolare. (< fr. quarantaine, rus. karentin)

CONSULTATIV, -A adj. cu caracter de consultatie. ♦ organ ~ = organ chemat sa-si dea avizul in anumite chestiuni. ♦ vot ~ = vot care nu are putere deliberativa intr-o adunare. (< fr. consultatif)

COOPERATISM s. n. 1. sistem economic care atribuie un rol important cooperatiei. 2. curent in economie potrivit caruia capitalismul ar putea fi inlocuit cu un nou regim social-economic, pe cale pasnica, prin generalizarea treptata a cooperatiei de consum. (< fr. cooperatisme)

ETIMOLOGIE s. f. 1. stabilire a originii unui cuvant prin explicarea evolutiei lui fonetice si semantice. ♦ ~ multipla = explicarea originii unui cuvant prin mai multe etimoane. ♦ ~ populara = modificare a formei unui cuvant sub influenta unui alt cuvant mai cunoscut, cu care are asemanari si de la care s-ar putea crede ca deriva. 2. etimon. 3. ramura a lingvisticii care studiaza istoria cuvintelor, stabilind originea si evolutia formei si a sensului lor. (< fr. etymologie, lat., gr. etymologia)

EVENTUALITATE s. f. situatie care s-ar putea ivi; imprejurare viitoare posibila. (< fr. eventualite)

GRAV, -A adj. 1. care necesita o atentie deosebita, care poate avea urmari neplacute; (p. ext.) important. ◊ (despre boli, rani) periculos. 2. (despre oameni) serios, demn, sever; solemn, rigid. 3. (despre voce, sunete, timbru) care apartine registrului de jos al scarii muzicale; profund, de bas. 4. accent ~ = accent (,) care noteaza in unele limbi o vocala deschisa. (< fr. grave, lat. gravis)

HANTISA s. f. 1. idee, amintire etc. de care cineva nu se poate debarasa; obsesie. 2. miscare de obiecte, zgomot etc. despre care se pretinde ca ar putea fi provocata la distanta, prin inductie psihica. (< fr. hantise)

KEYNESISM s. n. doctrina economica burgheza moderna care limiteaza procesul reproductiei la sferele circulatiei si consumului si, sustinand ca venitul national si gradul de utilizare a fortei de munca ar depinde de nivelul cheltuielilor, rolul hotarator in cresterea venitului national revenind consumului, considera ca statul capitalist, prin politica sa fiscala, de credit etc. si prin combaterea inclinatiei spre consum, ar putea preveni crizele economice. (dupa fr. keynesianisme)

LOCATIV, -A I. adj. referitor la casele de inchiriat. ♦ valoare ~a = valoare a unui imobil calculata pe baza venitului pe care acesta l-ar putea aduce prin inchiriere; spatiu ~ = ansamblul incaperilor ocupate de cineva. II. s. n. caz al flexiunii nominale (in unele limbi), care arata locul unde se petrece actiunea verbului. (< fr. locatif)

MISTICISM s. n. conceptie ideologico-idealista asupra lumii, la baza careia sta credinta in existenta unor forte supranaturale cu care omul ar putea comunica prin revelatie, intuitie, extaz; mistica. (< fr. mysticisme)

NORMATIV, -A I. adj. care are putere de norma. ◊ care hotaraste, stabileste reguli. II. s. n. ansamblu de date, prescriptii cu caracter de norma. (< fr. normatif, rus. normativ)

PANACEU s. n. medicament despre care se credea ca ar putea sa vindece orice boala; leac, remediu universal. (< fr. panacee, lat. panacea, gr. panakeia)

ParASCANTEI s. n. 1. ecran izolat neinflamabil, care impiedica formarea arcurilor electrice intre doua piese metalice sau deteriorarile pe care le-ar putea provoca ele. 2. dispozitiv montat la un cos pentru retinerea scanteilor si a prafului antrenat de gazele de ardere din anumite cuptoare, din focarul unei locomotive etc. (dupa fr. pare-etincelles)

PERPETUUM MOBILE s. n. 1. sistem mecanic, termic, electric etc. imaginar care ar putea functiona la infinit, producand energie sau lucru mecanic fara a primi energie din exterior. 2. (muz.) piesa instrumentala cu pasaje de virtuozitate, bazata pe succesiunea rapida si continua a unor sunete de durata egala, cu revenire repetata a temei principale. 3. miscare continua. (< lat. perpetuum mobile)

PREMUNITIE s. f. 1. stare de imunitate la orice noua infectie bacteriana sau virala a unui organism deja infectat. 2. figura de stil de ordin retoric constand intr-o precautie menita sa pregateasca auditoriul fata de ceea ce ar putea sa-i displaca. (< fr. premunition, lat. praemunitio)

PREVEDEA vb. tr. 1. a deduce evolutia evenimentelor viitoare plecand de la cele prezente; a anticipa ceea ce s-ar putea intampla; a previziona. ◊ a intrezari. 2. a organiza dinainte. 3. (despre legi) a stabili, a specifica. 4. a echipa, a inzestra cu... (< fr. prevoir, dupa lat. praevidere)

PROCEDIBIL, -A adj. (jur.; despre procese, judecati) care poate avea ulterior curs; care poate fi deschis ca procedura. (< it. procedibile)

REFLEXIV, -A adj. 1. (despre oameni) predispus la reflectie (1); meditativ, ganditor. 2. care se rasfrange. ♦ diateza ~a = diateza care arata ca actiunea unui verb se rasfrange asupra subiectului gramatical care o executa; verb ~ = verb la diateza reflexiva; pronume ~ = pronume reprezentand persoana asupra careia se rasfrange actiunea verbului reflexiv. 3. (mat.) relatie ~a = relatie pe care un element o poate avea cu el insusi. (< fr. reflexif, lat. reflexivus, germ. reflexiv)

ROL¹ s. n. I. 1. lista a proceselor care urmeaza sa fie judecate intr-o zi de catre o instanta. 2. registru in care sunt trecuti contribuabilii la perceptie. 3. lista a echipajului unei nave. 4. (in unele tari) lista tuturor navelor si a caracteristicilor lor tehnice. II. 1. parte (de text, melodica etc.) ce revine unui interpret intr-un spectacol. ◊ personajul interpretat de un actor. 2. atributie, sarcina care revine cuiva intr-o actiune; menire. 3. semnificatie de ordin semantic sau lingvistic pe care o poate avea un cuvant. (< fr. role)

SPIRITISM s. n. conceptie si practica mistica potrivit careia s-ar putea comunica cu spiritele mortilor. (< fr. spiritisme)

SUPRANATURAL, -A I. adj. (despre fenomene, fiinte etc.) care pare mai presus de fortele si de legile naturii si impotriva lor; care nu s-ar putea explica in mod obisnuit, natural; extraordinar. ◊ (rel.) divin, miraculos, fantastic. II. s. n. ceea ce se pretinde a fi mai presus de legile naturii. (dupa fr. surnaturel)

TERT, -A I. adj. care vine in al treilea rand; al treilea. ♦ malarie (sau febra) ~a = forma clinica de malarie in care accesele febrile revin din trei in trei zile. II. s. m. (jur.) persoana care nu figureaza ca parte intr-un contract ori intr-un angajament intervenit intre doua parti, dar care poate avea drepturi sau obligatii izvorate din astfel de acte. III. s. n. (log.) ul exclus = principiu fundamental potrivit caruia un enunt nu poate fi decat adevarat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusa. (< lat. tertius, it. terzo)

VIRULENT, -A adj. 1. (despre virusuri, microbi) care are putere toxica; in stare sa produca boli; (despre boli) cauzat de un virus. 2. (fig.) violent. (< fr. virulent, lat. virulentus)

freamat (-emete), s. m. – 1. Infiorare, fior. – 2. Murmur, zvon. – 3. Zgomot, rumoare. – Var. (Mold.) hreamat. Lat. fremitus (Puscariu 645; Candrea-Dens., 636; REW 3492; Dar; Byck-Graur, BL, I, 19), cf. it., sp., port. (fremito), v. fr. friente, gal. fremido. – Der. fremata, vb. (a se infiora; a vibra), care ar putea reprezenta si lat. fremitāre (Puscariu 646), cf. v tosc. fremitare, cors. frumita „a necheza”; frematator, adj. (agitat, care freamata).

galfed (-da), adj. – Palid, vested. – Var. galfad, gilfed. Origine necunoscuta. Cuvint folosit in Banat si Trans. de Vest. ar putea fi pus in legatura cu lat. galbinus (prin intermediul unei schimbari de suf. *galbidus?, cf. Puscariu, Dacor., IV, 684); este insa posibil ca aceasta legatura sa fie tirzie si pur analogica, asa cum este cazul lui galbeaza. – Der. gilfezit, adj. (palid, slab).

ghela (-le), s. f. – Esec, nereusita, fiasco, lovitura gresita la jocuri. Origine incerta. ar putea fi in legatura cu germ. gellend „strident, nepotrivit”.

gotca (-ci), s. f. – 1. Urzica (Tetrao bonasia). – 2. Varietati de rate (Anas tadorna, Anas moschata). Origine incerta. ar putea fi o formatie expresiva, ce ar imita strigatul pasarii, cf. cotco(dac), dupa Dar; insa acest cuvint difera foarte mult de la rata la urzica. Dupa Scriban, de la got „neam germanic”, ceea ce nu pare posibil. Dupa Bogrea, Dacor., IV, 820, din rut. gotka „urzica”, ce pare totusi a proveni din rom. (Candrea, Elemente, 405). Cihac, II, 502, pleca de la mag. goca „rata”.

hatalau (hatalai), s. m. – (Mold.) Flacau care face curte, june prim, crai. – Var. hatalau. Origine incerta. Dupa Draganu, Dacor., V, 366, din mag. hatalo „calaret”. Pare der. expresiv, cu suf. -lau, cf. handralau, sdrangalau; caz in care prima parte a cuvintului ar putea fi pusa in legatura cu mag. hatalom „forta”, cf. hatalm.

havra (havre), s. f. – Sinagoga. – Mr. havra. Tc. havra (Roesler 606; Seineanu, II, 213; Lokotsch 857), cf. bg. havra, sb. avra, alb. avre. De asemenea ar putea proveni direct din ebr. havra „comunitate”.

hid (hada), adj. – Urit, diform, pocit. Sl. chudu „josnic” (Cihac, II, 138; Conev 97; cf. Dar), cf. sb., cr., slov. hud „rau”, rus. chudoi „rau”, chudo „rau”, pol. hydny „urit”. – Der. hizenie, s. f. (slutenie); hidos, adj. (rar, oribil), formatie artificiala, in care se combina hid cu hidos, adj., din fr. hideux. Rut. chyd „obiect respingator” ar putea proveni din rom. (Candrea, Elemente, 408).

holba (holbez, holbat), vb. – A face ochii mari, a se zgii. – Var. (in)holbi, inholba. Mr. volbu, vulbare. Lat. volvere (Tiktin; Dar; Pascu, I, 188; Candrea; Scriban); cu o alterare care nu a fost suficient explicata; cf. volbura. ar putea fi si o creatie expresiva, paralela cu bulb(uc)a. Asa cum este holboaca fata de bolboaca si holboana fata de bolboana. – Der. holban, s. m. (persoana care se lasa surprinsa cu usurinta); ghiolbana, s. f. (femeie cu ochii mari).

huideo interj. – Se foloseste pentru a alunga porcii; de asemenea, pentru a reda condamnarea violenta a unui act reprobabil. – Var. huidea, hiido, huido. Coincide cu bg., sp. ujdo, ar putea fi de origine orientala. – Der. huidui, vb. (a alunga porcii; a fluiera in semn de batjocura violenta; a condamna); huiduiala, s. f. (actiunea de a huidui); huiduitura, s. f. (huiduiala); huiduma, s. f. (porc, canalie, ticalos), cuvint care a fost glosat si explicat in diverse moduri (de la huium, var. a lui duium, dupa Dar; de la hadim, dupa Dar; de la hadim, dupa Scriban); haiduma, s. f. (arg., taran).

iuda (iude), s. f. – 1. Camatar. – 2. Om tradator, fatarnic, prefacut. – 3. Om fara mila. – 4. Duh rau. – 5. (arg.) Agent, curcan. – 6. Vint. – 7. Copaci doboriti de vint. De la Iuda (Tagliavini, arch. Rom., XII, 184; Dar). Cihac, II, 152, explica sensul 7 din sl. judu „membru”, care nu pare clar. ar putea fi mai curind o extindere a sensului 6, care se explica, la rindul lui, printr-o confuzie cu iuga, s. f. (vint de sud), din bg., sb. jug. – Der. iudalic, s. n. (arg., tradare; misiunea agentului de politie); iudi, vb. (a ademeni, a seduce, a face sa pacatuiasca), cf. Iordan, BL, IX, 65 (dupa Dar, in legatura cu rut. juditi).

jagardea (-ele), s. f. – (arg.) Om zapacit, aiurit. Origine necunoscuta. ar putea fi o combinatie expresiva a lui javra cu jigodie, care au acelasi sens.

jib (jiba), adj. – (Trans. de Nord) Puternic, voinic, robust. Origine necunoscuta. Dupa Dar, din mag. zsib „actor comic”; dupa Draganu, Dacor., IX, 209, din rut., rus. ziv „viu”. Ambele solutii par improbabile si dificile din punct de vedere fonetic. ar putea fi mai curind o alterare, desi dificil de explicat, a lui jid, cu sensul de „gigant”.

jimi (-mesc, -it), vb. – A fierbe, a misuna. Origine necunoscuta. ar putea fi in legatura cu sl. zęti „a stoarce”, a carui tema la prezent este zimą, cf. jintui, jintita; sensul de „a fierbe” ar proveni in acest caz, de la procedeul ce consta in a stoarce grasimea jumarilor in foc, cf. bg. zumerki, sb. zmire, rom. jumari; insa toate acestea par incerte. Dar se refera, desigur gresit, la alb. dhemez „vierme”. Cf. jumuli. Der. jumet, s. f. (gloata), cu suf. -et; jumedie, s. f. (gloata), probabil in loc de jumet-ie (dupa Dar, prin incrucisare cu sumedenie); jumegai (var. jumigai, jimigai), s. n. (resturi, farimituri).

leurda s. f. – Varietate de usturoi salbatic (Allium ursinum). Origine necunoscuta. S-a incercat explicarea acestui cuvint prin intermediul alb. hudere „usturoi” (Cihac, II, 718; Philippide, II, 719; Rosetti, II, 118); dar aceasta ipoteza pare insuficienta. Dupa Diculescu, Elementele, 434, dintr-un gr. *λεβυρήδης cu suf. -ida; dupa Scriban, in legatura cu lat. luridus. Der. par sa arate ca sensul primar nu este cel de „usturoi”, ci cel de „padure mlastinoasa”, cum sint cele in care creste in mod spontan aceasta planta; din aceasta cauza e posibil sa ne gindim la o origine expresiva: leurda ar putea fi o var. a lui leopa, leoarba, leoarca, cu sensul de „loc unde bolboroseste”. – Der. leurdeasa, s. f. (padure); leurdar, s. m. (tilhar). – Din rom. provine rut. levurda.

liliac (lilieci), s. m. – Animal. – Mr. lelic. Sl. liliku „cufundar” (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 337; Cihac, II, 171; Tiktin), cf. sb. ljiljak „liliac”, rut. lilik „liliac”. Inrudirea acestor cuvinte cu ceh., rus. lelek „varietate de rindunele”, sb. lelek „barza”, bg. lilek „barza”, ngr. λέλέϰας „barza”, alb. ljeljek „barza”, inca admisa in general, ar putea fi iluzorie; e vorba probabil de cuvinte der. din tc. leylek „barza” (Lokotsch 1294), independent de cuvintele anterioare. Din rom. se pare ca provine mag. liliak (Edelspacher 18).

luminare (luminari), s. f. – 1. Lumina. – 2. Faclie, facla. – Var. mr. luminare, megl. luminare, megl. luminari. Lat. luminare (Puscariu 992; Candrea-Dens., 1015; REW 5162); ar putea fi si un der. intern, din lumina. – Der. luminarar, s. m. (fabricant de luminari); luminararie, s. f. (magazin de luminari); luminarica, s. f. (luminare; un joc de copii; planta, Verbascum thapsus). Cf. lume, lumina.

marcoava (marcoave), s. f. – Lichea, femeie usoara. Origine necunoscuta. In Munt. S-ar putea lega cu sb. mrkva „morcov”, cf. sp. lechuguina; sau in loc de *martoafa, cf. martafoi.

martafoi (martafoi), s. m. – Smecher, potlogar. Origine necunoscuta. Din pol. marcovy „flacau tomnatic” (Cihac, II, 189), pare putin probabil, data fiind extensiunea cuvintului. Relatia cu mag. marcafank „gogoasa” (Scriban) e intimplatoare. Poate ar trebui legat de sl. mreti „a muri”, cf. sb. mrtca „cadavru”, mrtvan „om fara putere”. – Der. martafoaica, s. f. (vagaboanda).

mereu adv. – 1. (Trans., adj.) Continuu, fara intrerupere. – 2. Incontinuu, neintrerupt. – 3. Totdeauna, fara incetare. – 4. (Banat, Olt.) Calm, linistit. Origine necunoscuta. Cuvint putin studiat. Unica ipoteza cunoscuta, care-l pune in legatura cu mag. mero „curat” (Bogrea, Dacor., I, 270; Scriban), nu pare potrivita. Se foloseste in toate provinciile rom., dar nu se afla in dialecte. ar putea fi un der. de la mere, forma dialectala a lui merge „a pasi; a continua”; dar der. cu suf. -eu, nu este curenta. Pentru sensul adj., cf. Pasca, Dacor., X, 315.

minavet (minavete), s. n. – Flasneta. Origine nesigura. Dupa Tiktin (urmat de Candrea si Scriban) din fr. menuet, prin intermediul pol. menwet, care pare sa corespunda cu sensul cuvintului, cunoscut numai in Mold. ar putea fi vorba si de un der. din ngr. μαναβέλλα „caterinca, flasneta”, cf. liver. Scriban mentioneaza sensul de „menuet”, care nu apare la noi.

mont (monturi), s. n. – 1. Capat al unui obiect, mai ales a unui membru scurtat; ciot. – 2. Virf, buric de deget. – 3. Rest, reziduu, rebut. Var. expresiva din bont (Scriban). Der. din mag. mont „tescovina, folostina” (Draganu, Dacor., VIII, 136) s-ar putea da numai pentru ultimul sens al cuvintului. Cf. mot-.

mosori (-rasc, -it), vb. – A umfla, a mari. Origine necunoscuta. Relatia cu mosor (Candrea) e indoielnica. Poate are legatura cu posomori. Cuvint destul de rar, in Mold. si Trans. – Der. mosoritura, s. f. (inv., umflatura, tumoare).

nasbitie (-ii), s. f. – Zburdalnicie, pozna, strengarie. – Var. nasbutie, nazbitie, nazbutie. Origine suspecta. Pare ca s-ar putea pune in legatura cu sb. zbitije „succes”, in compunere negativa *nezbitije. Dupa Tiktin, in relatie cu sl. izbytie „eliberare”; dupa Scriban, din sl. subytije „realizare”.

nasdravan (-ni), adj. – 1. Nebun, aiurit. – 2. Magic, supranatural. – Var. nazdravan, (Olt., Trans.) nasdravan. Din sdravan „sanatos” sau din sl. sudravinu, cf. nesdravan, adj. (smintit). Semantismul e ciudat si nu a fost explicat satisfacator (dupa Cihac, II, 335 s-ar putea intelege nasdravan cu „persoana care face vindecari miraculoase”, ipoteza indoielnica). – Der. nasdravanie, s. f. (magie, putere magica; isprava; excentricitate).

niscorici s. m. pl. – Mincarime. Origine indoielnica. De asemenea, indoielnica este si glosarea. E cuvint mold., care pare folosit in expresii ca cea de la Cezar Petrescu: ai niscorici, de nu mai stai locului. ar putea fi un der. de la a misca. Nu e atestat in dictionare.

oblon (obloane), s. n. – 1. Obiect de lemn, metal etc. care apara o usa sau o fereastra. – 2. Incuietoare metalica. – 3. (arg.) Ochi. – 4. (Inv.) Usita, portita. Origine indoielnica. Pare sa rezulte dintr-o confuzie a sl. obląku „arc, oblinc”, cf. oblinc, cu blana „scindura”; cf. bg. oblon „aparatoare de fereastra”, care ar putea proveni din rom. Der. numai din sl. obląku (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 220) nu pare posibila. – Der. obloni, vb. (a pune obloane, a inchide).

ogirji (ogarjesc, ogarjit), vb. refl. – A slabi, a se usca. – Var. ogirci, ocirci, ocirji, odirji, odirli, odirni, ogirsi. Creatie expresiva, cf. cocirja, sgirci. La origine ar putea fi sl. kurciti, f. circi si ocirci, vb. (Banat, a suci, a schimba), cf. Scriban; dar tratamentul expresiv este evident.

orie (orii), s. f. – (Munt.) Plasa de pescuit. Origine incerta. ar putea fi sb. oruhe „dispozitiv, instalatie”. Relatia propusa de Scriban, cu lat. horia „barca” si cu tc. oria „patrat”, nu e posibila.

ortoman (ortomana), adj. – 1. Bogat, de seama, opulent. – 2. Viteaz, puternic. – Var. iortoman, hartoman. Origine necunoscuta, dar probabil, expresiva, dupa cum o arata suf. -man, cf. gogoman, hotoman etc. ar putea fi doar var. lui lotroman „hot”, caz in care ar avea semantismul lui hot „viclean, siret”. Ideea sau, in cazul lui, provenienta primei parti a cuvintului nu a fost descoperita pina acum. Totusi ipotezele abunda: cuvint dacic (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 85) sau din zend. arethamant „drept” (Hasdeu, Istoria critica, I, 2, p. 261); din ort „ban” (Cihac, II, 230); din cuman. yurt „proprietate” (Seineanu, I, 227; Loewe 75); din tc. yortman „a fugi” (Tiktin; Densusianu, GS, VI, 313-18); din otoman incrucisat cu ort (Philippide, II, 726); din lat. libertus, prin intermediul unei forme *iertoman (Giuglea, Dacor., V, 542-47). Nu are circulatie, apare numai in poezii populare.

palamida (-izi), s. f. – 1. Crapusnic, scaiete (Cirsium arvense). – 2. Peste de riu (Gasterosteus platygaster). Sb., cr. palamida (Cihac, II, 239; Tiktin), din tc. palamud „ghinda” si acesta, probabil, din ngr. βαλανίδι „ghinda” (Vasmer, Gr., 107). A existat probabil din ngr. o incrucisare cu ngr. παλάμη „palma”, cf. ngr. παλαμονίδα „osul-iepurelui”; dar numai παλάμη nu pare sa constituie o explicatie suficienta. Poate are legatura cu cuvintul urmator.

pamatuf (pamatufuri), s. n. – 1. Felestioc, matauz, pensula de ras, periuta. – 2. Fard, ruj. Sl. pometuchu, din pomesti, pometą „a matura” (Cihac, II, 519; Tiktin); der. din mag. pemetfű „matura”, care apartine aceleiasi familii, e mai putin probabila. Bg. pomatuh (Conev 111) nu ne este sigur; ar putea proveni din rom., ca; i bg. pometusa.

pandalie (pandalii), s. f. – Criza nervoasa, nabadaie, capriciu, toana. Origine incerta. Plecind de la var. inv., ne-am putea gindi la un ngr. πὰντ’ őλα „tot”: il apuca pandaliile, cf. il apuca toate alea, fr. il est dans tous ses etats. Der. din tig. pandalo „confuz” (Graur, BL, VI, 167) nu e posibila; din ngr. φαντασία prin intermediul unei forme pandasie (Galdi 217) sau din ngr. παντολμία „indrazneala, obraznicie” (Scriban) nu este convingatoare. Trebuie sa aiba o anumita relatie cu rut. pantalyk „ratiune”, care este de origine necunoscuta (Vasmer, II, 310), probabil tc. prin intermediul rom.

paraleu (paralei), s. m. – In povesti, epitet pentru eroi; viteaz ca un leu. Origine indoielnica. Se considera de obicei ca un comp. al lui leu, cu para- (Tiktin; Candrea; Scriban); dar aceasta comp. nu e normala, fiindca para- nu indica altceva decit o repetitie agasanta si nu ideea de „arhi-” sau de „stra-” (cum presupunea Dame). Mai sigur e vorba de o etimologie populara; in acest caz, cuvintul ar putea sta in loc de *faraleu, din ngr. θααρραλέος „viteaz, curajos”.

parapanghelos interj. – Gata, amin. – Var. parpanghelos. Origine necunoscuta. Tiktin crede intr-un etimon tig. si Scriban intr-unul ngr. Ultima ipoteza pare mai probabila, dar lipseste cuvintul corespunzator. Cf. parpanghel (var. parpandel), s. m. (baiat de tigan). Poate are legatura cu ngr. παραγγέλλω „a comanda”, παραγγέλονται „se ordona”.

patachina (patachine), s. f. – 1. Roiba (Rhamnus fragula). – 2. P*********a, tirfa. Pentru primul sens cf. sb. pasjakovina (Candrea, GS, VI, 324); sensul al doilea, dificil din punct de vedere semantic, ar putea fi o apropiere intimplatoare, pornind de la o formatie expresiva, ca motochina.

perinda (-dez, perindat), vb. – 1. (Trans.) A parcurge, a strabate, a veni unul dupa altul. – 2. (Refl.) A se succeda, a alterna, a se inlantui. – Var. perinda, (Trans.) parinda. Origine indoielnica. Se considera ca der. al lui pe rind „in serie unul dupa altul” (Tiktin; Candrea; Scriban), dar aceasta der. nu pare spontana in rom. (unde mai exista de la rind si der. verbal rindui). Totusi ar putea fi un calc lingvistic al carui model nu a fost semnalat. E cuvint modern (sec. XIX). Der. din mag. perrend „ordinea unui proces” (Bogrea, Dacor., IV, 840) nu pare mai simpla.

pil (piluri), s. n. – 1. Varga, bat. – 2. (Olt.) Bici, cravasa. Origine incerta. ar putea fi vorba de un lat. *pillum, cf. pilla › piua, in loc de pila „stilp” si pilum „sulita”; in acest caz ar fi insemnat la inceput „piua”. Nu e o constatata o pronuntare patalizata, care ar proba acest etimon; in plus, se mai considera ca der. de la pil, cuvintele pilos (var. chilos), adj. (puternic, rezistent; incapatinat, indaratnic) si pilug (var. chilug, v. aici).

pitac (pitaci), s. m. – Moneda veche de 5 bani. Bg., sb., slov. petak „de cinci” (Cihac, II, 258; Tiktin; Conev 78). Circula si var. petac, patac, pataca; fonetismul ultimelor forme nu este clar si ar putea avea o legatura, greu de stabilit, cu sp. pataca.

plinta (plante), s. f. – Talpa piciorului. Lat. planta (Tiktin). Apare numai la Dosoftei, sec. XVII. ar putea fi cultism, dar cf. implinta. E dubletul lui planta, s. f., din fr. plante, der. planta, din fr. planter; plantator, s. m. (cultivator); plantatie, s. f. (teren cultivat).

pospai (-iuri), s. n. – 1. Praf (de faina). – 2. Aparenta, lustru. – Mr. paspalu, megl. paspal’. Gr. si ngr. παστάλη (Miklosich, Etym. Wb., 233; Vasmer, Gr., 112; Scriban), cf. sb., cr. paspalj, paspalja. Der. din sb. posypati „a stropi” (Cihac, II, 213; Tiktin), din sb. (Candrea) sau din bg. paspali (Conev 87) pare mai indoielnica. – Der. pospai, vb. (a acoperi superficial, a presara; a straluci la suprafata, a se preface), in care ar putea sa fi intervenit sl. posypati, posypają „a presara”; pospaiala, s. f. (lustru).

pravalie (pravalii), s. f. – s. f. – Magazin mic, dugheana. Origine incerta. Dupa Tiktin, legat de pravali „a se invirti, a se rostogoli”, cf. sb. provalija „prapastie” (Scriban), dar der. nu este convingatoare semantic. In Pravila lui Matei Basarab (1640), se vorbeste de pravalie de vinzare de vin, care se chiama prost circiuma; de unde pare ca s-ar putea presupune ca in sec. XVII cuvintul era simtit mai putin vulgar decit circiuma, lucru imposibil daca se porneste de la pravali. Der. din sl. pravljenije „administratie” (Candrea) nu este posibila fonetic. ar trebui sa ne gindim la pravarie „magazin de praf de pusca” (cf. praf), de unde s-ar fi trecut usor la sensul de „pravalie in general, depozit”; cu atit mai mult cu cit in limba veche se obisnuia sa se arate si felul vinzarii: pravalie de vin.

praz (praji), s. m. – Horceag (Allium porrum). – Mr. pras, megl. praz. Sl. prazu (Cihac, II, 285; Tiktin; Capidan 231), cf. bg. pras, sb. prȁs, praz, din mgr. πράσον (Vasmer, Gr., 122); sau mai probabil direct din mgr. (prin schimbarea lui s final › z, cf. ovaz). Der. de la un lat. *prasum (Cihac, I, 194) pare mai putin probabila. – Der. prazuliu, adj. (verde), ar putea fi o interpretare populara a lui prasiniu, adj. (verde), pe care l-am auzit uneori in Munt., din ngr. πράσινος.

prepeleac (prepeleci), s. m. – 1. Par cu cracane, pentru a servi drept suport. – 2. Stilp, scara. – Var. prepeleag, perpeleac, Trans. prepelici. Origine incerta. Dupa Cihac, II, 289, din rut. prypyljaka; dar cuvintul nu a fost identificat, cf. Tiktin. Dupa acesta, dintr-un sl. *prepeljaku „mobila pe care se asaza prepelitele”, cf. prepelita, dar aceasta ipoteza nu este convingatoare. Ca obiect serveste pentru a aseza pe cracile sale diferite obiecte, ca haine, vase, fin, pentru a le usca la soare, poate s-ar putea pleca de la var. perpeleac ‹ perpeli „a se arde, a se praji”.

presura (presuri), s. f. – 1. Gen de pasari cintatoare (Emberiza citrinella, hortulana, miliaria). – 2. Par care se asaza deasupra stogului, pentru a-i mari rezistenta la vint. Origine indoielnica. Dupa opinia mai plauzibila (Cihac, II, 286; Tiktin), legat de sl. prusi „piept”, datorita petelor de culoare purtate pe piept, cf. presin. S-ar putea porni de la un *pres, pl. *presuri, de unde noul sing. analogic. Legatura cu gr. πυρρούλας, prin intermediul unui doric *πυρσούλας (Diculescu, Elementele, 487), cu lat. pressula (Densusianu, GS, V, 173) sau cu lat. praesul (Scriban) este dubioasa.

priu (-ie), adj. – (Bou) patat cu alb. Origine incerta. ar putea fi vorba de lat. prῑvus „caracteristic” (Tiktin), dar semantismul nu este clar. – Der. prian (var. prior), adj. (tarcat cu alb), pe care Cihac, II, 290 il punea in legatura in mod putin convingator cu slov. prizan „pestrit” si Scriban cu sb. prijan „prieten”. Pric, adj. (Olt., patat cu alta culoare), pare a fi var. a aceluiasi cuvint; a fost pus in legatura de Diculescu, Elementele, 457, cu gr. ποιϰίλος „pestrit”. Pentru prior, Pascu, arch. Rom., VI, 264, propunea un lat. *priulus.

prohab (prohaburi), s. n. – 1. Fanta, deschizatura. – 2. Slit. Origine incerta. Este fara indoiala cuvint sl. S-ar putea porni de la sb. vabiti „a (se) increti”, de unde un *provab „cusatura incretita” ca strizati „a taia” fata de prostriz „fanta, deschizatura la imbracaminte”.

remf (-fi), s. m. – Curcubetica (aristolochia clematitis). – Var. renf, rimf. Origine incerta. ar putea proveni din sas. Rimf (Draganu, Dacor., V, 371). Legatura cu gr. ῥουφαία, originea dacica (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 221) sau tracica (Philippide, II, 731), cf. alb. rrufe, este indoielnica.

retevei (reteveie), s. n. – Par, resteu, scurtatura. Origine necunoscuta. Etimonul sl. (Cihac, II, 311) pare dubios. Dupa Bogrea, Dacor., I, 271, din mag. retesz-fej, cf. retez. ar putea fi in loc de *restevei, dim. de la resteu, dar der. nu pare normala.

rijnica (-ce), s. f. – Planta de padure cu flori mici albe (Cardemine impatiens). Origine indoielnica. Poate are legatura cu sb. ruzica, rizinica „trandafir, margareta”.

sau conj. – Ori. Lat. seu. Fonetismul nu este clar. Poate s-ar putea explica pornind de la sῑve, care nu este o var. a lui seu, si al carui rezultat, *seaue, l-ar fi redus pe ea › a, cf. levo › iau. Cf. Meyer-Lubke, Rom. Gr., III; Cihac, I, 233; Scriban. De la seu cu aut, dupa Puscariu 1533, Tiktin si Candrea.

scala s. f. – Febra aftoasa. Origine necunoscuta. Legatura cu sl. skala „aschie” (Cihac, II, 329), nu este probabila. Aceasta boala care provine din cauza murdariei, ar putea sa-si lege numele intru citva de lat. squalidus „murdar”, mai ales ca denumirea ei nu pare sa fie mostenita.

scama (-me), s. f. – Fibre de pinza uzata. – Mr. scama. Lat. squama (Puscariu 1540; REW 8199), cf. it. squama, prov., cat., sp., port. scama. – Der. scamos, adj. (fibros), ar putea reprezenta direct lat. squamōsus (Puscariu 1541; REW 8202); scamosa, vb. (a destrama, a desira o tesatura), din adj. precedent; scama, vb. (a destrama), cuvint rar, putin atestat, pe care Puscariu 1539 si REW 8200 il considera derivat din lat. squamāre; descama, vb. (a destrama, a desira), pe care Puscariu 506 il deriva din lat. *desquamāre. – Din rom. provine rut. skam (Miklosich, Wander., 19).

sfirnar (-ri), s. m. – Comerciant. – Var. sfirnariu. Origine necunoscuta. Legatura cu lat. fenerarius (Giuglea, Dacor., VI, 1551; REW 3241; cf. in contra Rosetti, I, 161), nu pare probabila; explicatie pornind de la sfirla nu este clara. ar putea avea o legatura cu sl. (bg.) svarati „a amagi”, caci se foloseste in general cu nuanta de „negustor fara scrupule”. – Der. sfirnarie, s. f. (comert, negot). Mai ales in Trans.

slut (-ta), adj. – Urit, monstruos, diform, oribil. Sb. sluta (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Scriban). Der. din bg. splut „putred” (Cihac, II, 360), nu este probabila. Rut. sluta, slutyi ar putea sa nu provina din rom. (cf. Candrea, Elemente, 409). – Der. sluti (var. sluti), vb. (a uriti, a desfigura); slutenie (var. slutenie), s. f. (uritenie; pocitanie, lighioana); slutitura, s. f. (hirca, hizenie).

smida (-de), s. f. – 1. Hatis, desis de padure tinara. – 2. Despadurire, padure taiata. Origine necunoscuta. Nu este probabila der. din sl. sviteti „a scapara, a fulgera” (Cihac, II, 338, il interpreteaza ca „padure incendiata de trasnet”). Cu atit mai putin convingatoare este explicatia bazata pe ngr. σημύδα „mesteacan” (Bogrea, Dacor., III, 736; cf. Scriban). Nu e sigur daca-i vorba de un cuvint identic cu cel anterior; poate are legatura cu smirdar. – Der. smidarie, s. f. (Trans., desime); smidos, adj. (des, dens).

soili (-lesc, -it), vb. – (arg.) A dormi. – Var. suili. Origine incerta. Se considera der. din tig. sov, part. suto „a dormi” (Graur 187; Juilland 174); dar aceasta explicatie este insuficienta cf. Vasiliu, GS, VII, 125. Cuvintul ne apare cu sensuri foarte diferite si in general prost definite, ca de pilda „a se imbata” sau „a se indragosti” sau „a pierde timpul”. ar putea fi vb. soi „a murdari”, cu suf. expresiv -li si cu sensul special de „a e******”.

sovon (-oane), s. n. – 1. Val. – 2. (Trans., Bucov.) Giulgiu. – Var. savon, zovon, zavon. Origine indoielnica. Din ngr. σάβανον „giulgiu” (Cihac, II, 713), cf. alb., bg., rus. savan pare dificila fonetic. ar putea fi contaminat cu zabun, mai ales ca Scriban da diferite sensuri cu intelesul de „imbracaminte”. – Der. (in)sovoni, vb. (a se voala, a se acoperi cu un val).

spaga s. f. – Bacsis, mita. Origine incerta. Legatura cu spaga „spada” nu este sigura, cf. Chelaru, BF, IV, 128; si cu atit mai putin apare chiar legatura semantica cu fr. epingles, sp. alfileres. Dupa Scriban, din sb., rus. spag „buzunar”. ar putea fi vorba de o confuzie intre spa(n)ga „spada” si spenge, var. a lui spenta „suprasarcina”, v. aici.

sprintar (-ra), adj. – 1. (Inv.) Van, inutil. – 2. Volubil, zglobiu, nebunatic. – Var. inv. sprintar. Origine necunoscuta. Legatura cu sprinten (Tiktin; Scriban) pare incerta. ar putea proveni din radacina expresiva pit-, cf. pantarus si alte der. care indica ideea de volubilitate.

starui (staruiesc, staruit), vb. – 1. (Inv.) A se baza, a consista. – 2. A persevera, a continua. – 3. A permanentiza, a dura, a dainui in aceleasi conditii. – 4. (Inv.) A-si indrepta privirea, a avea in vedere. – 5. A insista, a persista, a se incapatina. – 6. A sprijini, a recomanda, a aprecia, a ocroti. Pare formatie culta, pornind de la stare, pentru a obtine cu ajutorul suf. nuantele pe care limbile romanice le indica prin intermediul pref. (Tiktin; Candrea), cf. dare si darui, tirg si tirgui etc. Apare pentru prima oara la Cantemir. In evolutia sa semantica ar fi putut sa se sprijine pe pol. staworac „a insista”, cf. ceh. starati „a insista” (Cihac, II, 363; Conev 98); dar aceasta coincidenta ar putea fi intimplatoare. Der. staruinta, s. f. (permanenta, persistenta; insistenta; perseverenta; favoare, protectie); staruitor, adj. (insistent).

staura (-r, at), vb. (Trans.) A privi cu teama sau cu mirare, a se minuna. Origine necunoscuta. ar putea fi cuvint identic cu a astaura, vb. (Banat, a pindi, a urmari), pe care Dar il deriva de la staur „grajd”, presupunind ca inseamna „a urmari din grajd”, ipoteza greu de admis. Poate in loc de sgaura ‹ sgau, cf. sgii.

stei (-ie), adj. – Breaz, cu pata alba in frunte. Origine incerta. ar putea fi un lat. *stēlleius (Diculescu 176) sau *stēlleus (Graur, GS, VI, 335). Mai probabil direct de la stea, chiar daca Tiktin gaseste der. surprinzatoare; trebuie sa se porneasca de la stei, pl. lui *stel, cu suf. dim.

stramurare (-ari), s. f. – Bat lung si ascutit, prajina cu virf de fier. – Var. stramur(arita), straminare. Mr. strimurare, strimulare, megl. stramulari. Lat. *stimulāria, de la stimulāre „a incita” (Tiktin; REW 8261; Capidan 276; Candrea; cf. Cihac, I, 265). Var. stramur pare sa reprezinte lat. stimulus; Tiktin crede ca este o forma artificiala, latinista; dar nu exista indicii ca stramur ar putea fi calc latinizant al lui stimulus. Alb. strumullar provine din rom. (Capidan, Dacor., VII, 152). – Der. stramura, vb. (a intepa, a e****a; Bucov., a ameninta).

stranut (-ta), adj. – Cu o pata alba pe nas sau pe bot. – Var. starnut, strenut. Origine incerta. Dupa Tiktin si Candrea, din a stranuta „e elimina cu zgomot aerul din plamini pe nas si pe gura”, dar legatura lor semantica nu este clara. ar putea fi pus in legatura cu sl. sruna „caprior”, cf. bg. sarna, sb. srna „caprior” (Densusianu, GS, I, 348 si VII, 279; Rosetti, II, 82); desi destul de greu cu got. stairno › germ. Stern „stea” (Gamillscheg, Rom. Germ., II, 254; Puscariu, Lr., 273). Dupa Skok, ZRPh., L, 272, cf. REW 8242N, din lat. stella, cu infixul r, ca bol. strela, sp. estrella.

strepede (-zi), s. m. – Vierme de brinza, larva de la Piophila casei. – Megl. strepii. Origine incerta. Pare un der. din lat. trepidus, cf. treapad (Tiktin). Este de presupus ca pl. strepezi ar fi dus la un sing. analogic *strepeza, de la care, prin regresiune, s-ar putea explica rezultatul din megl. si alb. strep, considerindu-se -za drept suf. Semantic, se explica prin ideea de mincarime sau de miscare agitata. – Der. din sl. cruvi „vierme” (Cihac, II, 373), direct sau prin intermediul alb., nu este posibila. Cf. Byck-Graur 26; Rosetti, II, 122.

stur (-ri), s. m. – 1. Turture, ciucure de gheata, promoroaca. – 2. Funingine. – 3. Stiva de sare de proasta calitate care se arunca. – 4. (Trans.) Zgura. – Mr. stur „coloana”. Origine indoielnica. ar putea fi vorba de lat. stylus (Puscariu 1664; Candrea), cf. alb. stulj. Cuvint rar. Cf. tureatca.

talan (-nuri), s. n. – Pustula maligna, antrax. Origine incerta. Pare sa fie tc. talak, var. a lui dalak (cf. dalac, Tiktin); dar finala nu este clara. Apropierea de tc. talan „prada” (Scriban) nu este convingatoare. Poate s-ar putea porni de la o forma cu infix nazal, *talanc, sub influenta lui talanca, talanga.

tartor (-ri), s. m. – 1. Seful demonilor si al duhurilor rele in general. – 2. Demon. – 3. Instigator, autor, protagonist al unor fapte rele. – Var. inv. si Mold. tartar. Gr. τάρταρος (Murnu 55), partial prin intermediul sl. tartaru. Modificarea vocabulismului pare a se datora unei analogii cu martor (ar trebui sa se porneasca de la *tartar, caci tartar reprezinta pronuntia mold.). – Der. tartorita, s. f. (diavolita; autoarea unei fapte rele). Tartacot, s. m. (spiridus pitic si rau in basme) poate fi si el o deformare a lui tartar, ca cea din tatar, cf. tatarca „tataroaica”. Bg. tartor, pe care Conev 107 il da drept etimon al rom., ar putea proveni din rom.

tarus (-si), s. m. – Par, prajina, bat. Origine necunoscuta. Apropierea de sl. ceru, cf. cer (Cihac, II, 432; Conev 49), sau de la lat. terreus (Giuglea, Dacor., II, 327; REW 8673a) nu reprezinta interes. Apare din sec. XVII. ar putea fi un der. de la tarac, taras „par”, dar fonetismul este dificil.

tata (-te), s. f. – 1. Titlu de respect pe care il dau tinerii surorilor mai mari, matusilor si, in general, femeilor mai in etate. – 2. Namila de femeie, femeie voinica. – Var. Mold. (ti)taca, Olt., taica, tatae. Creatie expresiva, cf. tita. Se foloseste in Munt. si in Mold. de S (ALR, I, 164). Ngr. τσάτσα „mama”, care se considera ca etimon al rom. (Cihac, II, 709; Ronzevalle 75; Tiktin; Galdi 259) ar putea proveni din acesta.

teafar (-ra), adj. – 1. Intact, nevatamat, intreg. – 2. Cuminte, intelept. Origine necunoscuta. ar putea fi ngr. σταθερός „constant, statornic, stabil”. Der. propuse pina acum, din sl. *techinu › bg. tehen „al lor” (Tiktin), de la un gr. *τράφερος (Giuglea, RF, II, 63) sau din sl. tνrudu „puternic” (Scriban) nu sint mai convingatoare. Nu stim daca are vreo legatura cu teferici.

teanc (-curi), s. n. – Gramada, morman. Megl. denc. Tc. denk, tenk (Tiktin; Candrea). Diftongarea nu este clara; poate ar trebui considerat teanc ca der. din tencui ca teasc din tescui. – Der. tencui, vb. (a ingramadi, a impacheta).

terci (-iuri), s. n. – Mamaliga foarte moale, coleasa. Origine necunoscuta, poate expresiva; dar nu e atestata radacina cu care s-ar putea pune in legatura. Explicatia din Germ. Sterz (Cihac, II, 532; Tiktin) este greu de admis. – Der. terciui, vb. (a face terci); terciuiala, s. f. (actiunea de a face terci).

ticlui (-uesc, -it), vb. – 1. A compune, a pune in ordine, a ordona. – 2. A crea, a inventa. Origine incerta. Probabil de la titlu › *titlui, cu sensul de „a inventa titluri, a falsifica documente autentice”; schimbul fonetic ar fi normal. Sau poate de la tilcui „a interpreta” cu metateza (Scriban); s-ar putea porni de la ideea de „a compune” o scrisoare „interpretind” dorintele unei persoane care nu stie sa scrie. Legatura cu piclui „a cerne” (Tiktin) nu este convingatoare.

top (-pi), s. m. – 1. Panglica, funda. – 2. Porecla data motilor, care obisnuiesc sa-si impleteasca parul. Germ. Zopf, prin intermediul sas. tsop (Borcea 216). In ciuda afirmatiei acestui autor, nu are nimic in comun cu topirlan, cel putin cu primul sens; cu cel de-al doilea ar putea exista o confuzie, destul de naturala, intre top si toapa.

tumba (-be), s. f. – Saritura peste cap rotire a corpului in aer. – Mr. tumba, culutumba, megl. tumba. Creatie expresiva, care ar putea fi anterioara rom. (Puscariu 1770; REW 8975; Tiktin), cf. it. tombolo, fr. tomber, prov., cat. tombar, ngr. τοῦμπα. Mr., megl. nu trebuie sa se confunde cu mr. tumba „mormint”, din lat. tumba (REW 8977), cuvint care s-a pierdut pierdut in rom. Bg. tumba trebuie sa provina din rom. (Capidan, Raporturile, 213).

tundra (-re), s. f. – 1. Haina groasa. – 2. Cirpa. – 3. Femeie stricata, p*********a. Origine incerta. Se considera drept der. din mag. condra, rut. cundra „cirpa” (Tiktin; Candrea, Galdi, Dict., 166), dar aceste cuvinte ar putea proveni din rom. Cf. toandra; ar putea fi vorba de un cuvint expresiv, cu acelasi sens si fonetism ca buleandra, fleand(u)ra, handra. Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 218, se gindea la un dacic *tunndra. Cf. tandara.

ulita (-te), s. f. – 1. Drum. – 2. Pedeapsa inv. care consta in a biciui invinuitii pe strada sau in piata. Sl. (bg., slov., rus.) ulica (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 438; Conev 81), cf. mag. utca. – Der. ulicioara, s. f. (drum ingust); ulicer, s. m. (Mold., vecin, persoana care locuieste pe aceeasi strada); ulitarnic, adj. (Mold., Trans., hoinar, pribeag). Tig. sp. ulicha „drum” (Besses 165) ar putea proveni din rom.

urca (-c, at), vb. – 1. A sui, a se catara. – 2. A se ridica. – 3. A se mari, a creste. – 4. (Refl.) A insuma. Origine incerta. Pare un lat. *oricāre ‹ ǒrior (Puscariu 1824; Tiktin; REW 6098; Candrea; Rosetti, I, 172), sau mai putin probabil de la ora „margine” (Tiktin) sau din gr. ὄρος „munte” (Pascu, Etimologii, 49; Pascu, Beitrage, 11); dar cf. aburca. O confirmare a etimonului s-ar putea gasi in lat. *ortiāre ‹ ǒrtus, deja afirmata de Cipriani, Rom., XXXI, 587-90). Der. din sb., cr. nukati „a e*****” (Candrea, II, 440) nu este probabila. – Der. urcat, s. n. (suit); urcator, adj. (care urca, ascendent); urcus, s. n. (drum, loc in panta, repezis).

veaca (veci), s. f. – 1. Cerc, inel de lemn, mai ales la roata morii sau la sita. – 2. Cingatoare. – 3. Bordura, chenar, margine. – 4. Forma, tipar. Sl. (rus.) veko „vas din scoarta” (Candrea). In Olt. si Trans. – Der. vesca, s. f. (cerc, inel), din sl. vecko (Cihac, II, 454; Tiktin), cf. pol. wiecko, mag. veska „lada”; vacalie (var. vascalie), s. f. (cerc, cingatoare; margine; ciuperci, Fomes pinicola, Trametes suaveolens, Polyporus betulinus), de la veaca cu suf. -lie, si var. contaminata cu vesca. Bascalie, s. f. (gluma de prost gust) ar putea fi acelasi cuvint. – Din rom. provine rut. vakelija, vekelija „iasca”.

vidma (-me), s. f. – Fantasma, naluca, stafie. Sb., rut. vidima „vrajitoare”, pol. widma „naluca” (Tiktin; Candrea). In Mold. Cf. iasma „naluca”, care ar putea fi foarte bine acelasi cuvint, cu pierderea initialei ca in (v)iroaga.

viersun s. n. – Prinsoare, ramasag. Origine incerta. ar putea proveni din lat. versionem, probabil cu sensul de „schimbare”, ca in versūra. Trebuie sa se tina cont ca e cuvint inv., care apare numai la Dosoftei, autor la care abunda improprietatile; astfel ca e posibil ca glosarea propusa de noi, care este in general acceptata, sa nu fie exacta. – Der. inversuna (var. invi(e)rsuna), vb. refl. (a se indirji, a se incapatina), cuvint explicat uneori prin lat. inversionāre (Pascu, Rtim., 26), prin mag. gerjszteni „a e*****”, imposibil fonetic (Cihac, II, 509), si prin mag. verseny „lupta” (Puscariu, Lat. ti, 67; Dar), care si mai putin se potriveste fonetic.

voina s. m. – Sot, barbat. Sb. vojno (Petrovici, Dacor., V, 482). Cuvint rar, nu apare in dictionare. Daca termenul provine din sl. vojnu, ar putea constitui o confirmare a etimologiei mostenite a lui mire. Cf. voievod, voinic.

BALDWIN [bɔ:lduin], James (1924-1987), scriitor american de culoare. A incercat sa demonstreze in eseurile si romanele sale ca solutionarea conflictelor rasiale necesita o revolutie morala („Daca Beale Street ar putea vorbi”, „Alesii Domnului”).

AParA, apar, vb. I. Tranz. 1. A interveni in ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l sustine impotriva unei actiuni ostile. ♦ A pazi un teritoriu, un oras etc., respingand atacul armat al inamicului; a mentine o pozitie prin lupta. Eu merg sa apar cetatea (ALECSANDRI). ♦ Refl. A se impotrivi unui atac; a se feri de... M-au lovit; m-am aparat cat am putut (SADOVEANU). 2. A pune la adapost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. Eu ? Imi apar saracia si nevoile si neamul (EMINESCU). 3. A sustine pe cineva sau ceva, respingand obiectiile aduse impotriva; a pleda o cauza inaintea justitiei. ♦ Refl. A se dezvinovati. – Lat. apparare „a pregati, a dispune”.

BELVEDERE s. n. Foisor construit in partea de sus a unei cladiri sau pe un loc ridicat, de unde se poate avea o priveliste frumoasa. – Fr. belvedere.

BOACAN, -A, boacani, -e, adj. (Fam.) Care poate avea consecinte rele, grave; nepotrivit, prostesc. ◊ Expr. A facut una boacana sau a facut-o boacana = a facut ceva din cale-afara de nepotrivit, de prostesc.

CANGUR (‹ fr.) s. m. Mamifer marsupial, erbivor, care traieste in Australia, Tasmania, ins. Noua Guinee (aclimatizat si in Noua Zeelanda), de c. 1,5 m inaltime (de la cap la coada poate atinge 3,5 m, iar coada poate avea 1,2 m); are pozitie bipeda si se deplaseaza prin salturi de c. 13 m lungime (Macropus giganteus).

CASCADA (‹ fr.) s. f. 1. Cadere naturala de apa pe cursul unui riu, fluviu sau torent provocata de o ruptura de panta in profilul longitudinal al vaii. Frecvente in regiunile calde si umede peste fostele praguri glaciare, in unitatile inalte de relief unde bancurile de roci dure alterneaza cu altele mai moi. C. cu cea mai inalta cadere de apa din lume este Angel (Venezuela, 979 m). In Romania cea mai inalta c. este Izvorul Cailor (M-tii Rodnei, 150 m). ♦ C. de hidrocentrale = grup de centrale hidroelectrice, in componenta unui sistem hidroenergetic amenajate in serie pe un curs de apa, ce pot avea sau nu lacuri proprii de acumulare. ♦ Expr. Cascada de ris = ris zgomotos, sacadat si prelungit. 2. (TEHN.) Montaj in c. = mod de legare a unor aparate, masini sau circuite electrice pentru a imbunatati factorul de putere sau pentru a modifica fara pierderi turatia acestora.

CASTILE ALBASTRE, unitati armate, constituite din Fortele de Urgenta ale O.N.U. (F.U.N.U.), a caror interventie decisa de Consiliul de Securitate, nu este ofensiva si nu poate avea loc fara acordul statelor aflate in conflict. Ele servesc ca „tampon” intre fostii beligeranti si nu au dreptul sa foloseasca armele decit in cazuri de legitima aparare. Au intervenit in Egipt (1956), Congo (1963), Cipru (1964), Kashmir (1965), Sinai (1973), Inaltimile Golan (1974), Liban (1978), Namibia (1989-1990). Premiul Nobel pentru pace (1988).

BUTURUGA, buturugi, s. f. Bucata noduroasa sau scorburoasa dintr-un trunchi de copac avand radacinile infipte inca in pamant sau smulsa cu radacini cu tot; bucata groasa de lemn de foc. Buturuga mica rastoarna carul mare (= un lucru neinsemnat poate avea uneori o importanta deosebita). – Din butura + suf. -uga.

CADUC, -A, caduci, -ce, adj. Lipsit de trainicie; subred, pieritor. ♦ (Despre frunze, flori etc.) Care cade inainte de vreme; care cade in fiecare an. ♦ (Despre acte cu valoare juridica) Care nu (mai) are putere legala. – Fr. caduc (lat. lit. caducus).

CarANTINA s. f. Punct sanitar pentru cercetarea si izolarea persoanelor, vaselor sau marfurilor venite dintr-o regiune bantuita de o epidemie; mentinerea in izolare a persoanelor banuite ca ar putea raspandi o boala epidemica. – Rus karantin (< fr.).