CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioara a corpului omenesc sau cea anterioara a animalelor, unde se afla creierul, principalele organe de simt si orificiul bucal. ◊ Loc. adv. Din cap pana-n picioare = de sus pana jos, in intregime, cu desavarsire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineata. (Pana) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai destept, mai reusit, mai bine. Cu capul plecat = rusinat, umilit, invins. Pe dupa cap = pe dupa gat, la ceafa. ◊ Loc. adj. (Fam.) Batut (sau cazut) in cap = tampit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a tranti (pe cineva) la pamant; a da jos dintr-o situatie, a dobori, a invinge. A da peste cap (paharul, bautura etc.) = a inghiti dintr-o data continutul unui pahar, al unei cani etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mantuiala. A scoate capul in lume = a iesi intre oameni, in societate. A nu-si (mai) vedea capul de... sau a nu sti unde-i sta sau unde-i este capul = a nu sti ce sa mai faca, a fi coplesit de... A-si pierde capul = a se zapaci. A nu mai avea unde sa-si puna capul = a ajunge fara adapost, pe drumuri, sarac. A da din cap = a clatina capul (in semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omori; a ataca cu violenta pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul in traista = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toti peretii (sau de pereti) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greseala facuta. A-si lua (sau a apuca) lumea in cap = a pleca departe, parasindu-si casa, locul de origine si ratacind prin lume. A-si pleca capul = a se simti rusinat, umilit; a se da invins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cadea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, in) capul cuiva (o situatie neplacuta, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplaceri si necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cadea pe capul cuiva = a sosi pe neasteptate la cineva (creandu-i neplaceri, deranj). A sta (sau a sedea, a se tine) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a starui fara incetare pe langa cineva. A sedea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe langa sau la cineva (creandu-i neplaceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lasa pe cineva in pace. (Reg.) A nu sti (sau a nu avea) ce-si face capului = a nu mai sti ce sa faca pentru a iesi dintr-o situatie grea. ◊ Cap de familie = barbatul care reprezinta puterea familiala si parinteasca; p. gener. orice persoana care procura mijloacele necesare traiului unei familii si o reprezinta juridic. ◊ Cap de expresie = portret in care artistul face un studiu amanuntit al expresiei unui sentiment pe trasaturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de marci postale romanesti, avand pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Parul capului. 2. Capatai; capataiul patului. 3. Individ, ins, cap. Cate 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, in numar foarte mare, pe intrecute. Cate capete, atatea pareri, exprima o mare divergenta de opinii. 4. Minte, gandire, judecata; memorie. ◊ Loc. adj. si adv. Cu cap = (in mod) inteligent, destept. Fara cap = (in mod) necugetat. ◊ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecata dreapta; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau usor) la (sau de) cap sau a avea cap usor = a fi destept. A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) in cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i iesi (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gandul la...; a uita. A nu-i mai iesi (cuiva ceva) din cap = a-l stapani mereu (acelasi gand), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gandi la... A-si bate (sau a-si framanta, a-si sparge, a-si sfarama etc.) capul = a se gandi, a se stradui spre a solutiona o problema. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) sa inteleaga ceva, a lamuri (pe cineva). A fi (sau a ramane, a umbla etc.) de capul sau = a fi (sau a ramane etc.) liber, independent, nesupravegheat, A face (ceva) din (sau de) capul sau = a face (ceva) fara a se consulta cu altcineva. A intoarce (sau a suci, a invarti) capul cuiva = a face pe cineva sa-si piarda dreapta judecata; a zapaci; a face pe cineva sa se indragosteasca. A nu avea cap sa... = a nu avea posibilitatea sa..., a nu putea sa... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se intemeiaza acuzarea. 5. (Inv.) Viata. A plati cu capul. ♦ (Astazi in expr.) Odata cu capul sau in ruptul capului = cu nici un pret, niciodata. A-si face de cap = a face ceva ce poate sa-i primejduiasca viata; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = striga; b) (Bot.) cap-de-cocos = dulcisor; capul-sarpelui = planta erbacee acoperita cu peri aspri si cu flori rosii ca sangele, dispuse in spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelatiei balaurului. II. S. m. Capetenie, sef, conducator. ♦ Initiator. III. S. n. 1. Varf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminenta a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemanator cu un cap¹ (I 1), folosit in diverse scopuri tehnice. 2. Partea extrema cu care incepe sau sfarseste ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apa, de un defileu etc.; p. ext. fortele armate care ocupa acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor si a mijloacelor de lupta. ◊ Loc. adv. Cap la (sau in) cap = cu partile extreme alaturate. ◊ Expr. Cap de tara = margine de tara; hotar. Nu-i (un) cap de tara = nu-i nimic grav, nici o nenorocire. A sta (sau a sedea, a se ridica) in capul oaselor = a se ridica stand in pat, a sta in sezut. 3. Partea de dinainte; inceput, frunte. In capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de saptamana, de iarna etc.) = inceputul unui an (sau al unei saptamani etc.) Cap de coloana = cel sau cei care stau in fruntea coloanei. Cap de afis (sau cap de lista) = primul nume dintr-o lista de persoane afisate in ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. In cap de noapte sau in capul noptii = dupa ce s-a intunecat bine. Din (sau de la) cap = de la inceput; de la inceputul randului. Din capul locului = inainte de a incepe ceva; de la inceput. ♦ Partea principala, mai aleasa (a unui lucru). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masa. 4. Partea de jos sau dindarat a unui lucru; capat; (cu sens temporal) sfarsit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfarsi (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a invinge, a razbi. In cap = (dupa numerale) exact, intocmai. 5. Bucatica rupta dintr-un obiect; p. ext. lucru de mica importanta. ◊ Expr. Nici un cap de ata = absolut nimic. Pana la un cap de ata = tot. 6. (In sintagma) Cap magnetic = transductor electromagnetic care transforma variatiile unui semnal electric in variatii de flux magnetic sau invers, folosit pentru operatii de inregistrare, redare si stergere la magnetofoane. – Lat. caput, (II) dupa fr. chef < lat. caput).

DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A intinde, a inmana cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masa, o petrecere etc. = a oferi o masa, a organiza o petrecere etc. A(-si) da buna ziua (sau buna seara, binete etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispozitie, la indemana, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a inchiria. A da cu (sau in) arenda = a arenda. A da (cu) imprumut = a imprumuta. A da inapoi = a inapoia, a restitui. A da in primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva in (sau pe din) doua = a imparti in doua parti egale; a injumatati. A(-i) da (cuiva) un numar (oarecare) de ani = a(-i) atribui cuiva o anumita varsta; a aprecia (cu aproximatie) cati ani mai are cineva de trait. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcina spre executare. A da cuiva o problema de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a insarcina pe cineva cu o munca; a procura cuiva o ocupatie; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A incredinta pe cineva in seama, in paza, in grija, pe mana cuiva. ◊ Expr. A da in judecata = a chema o persoana in fata unei instante judecatoresti in calitate de parat. 4. A pune pe cineva in posesiunea unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i darui. 5. A pune pe cineva la dispozitia cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fata dupa cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de barbat (respectiv de sotie) pe cineva = a casatori cu... 6. A renunta la ceva sau la cineva in schimbul a..., a oferi in locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arata ca pretuim mai mult pe unul decat pe celalalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara multumit cu... ♦ A oferi, a plati. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-si da viata = a-si jertfi viata din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Imi dau capul, spune cineva pentru a-si arata deplina certitudine asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvarli. Sa dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) d******i (sau la d***u, naibii, in plata Domnului etc.) ori a-l da incolo = a nu voi sa stie (de cineva sau de ceva), a renunta la... A da pe gat (sau peste cap) = a bea (lacom, dintr-o data, in cantitati mari). ♦ A trimite sau a aseza pe cineva intr-un loc pentru o anumita indeletnicire. L-a dat la scoala. ♦ A mana, a duce un animal la pascut, la iarba etc. 10. A aseza, a orienta ceva intr-un anumit mod, pozitie sau directie. Isi daduse pe ochi palaria rotunda. ◊ Expr. A da la (sau intr-o) o parte = a indeparta. A da usa (sau poarta etc.) de perete = a impinge in laturi, a deschide larg usa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desfiinta. 11. (In expr. si loc.) A da pe piatra = a ascuti. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da gauri = a gauri. (Reg.; despre tesaturi) A da in unda = a spala, a clati. A da lectii (sau meditatii) = a preda lectii in afara scolii. A da o telegrama = a expedia o telegrama. A da la ziar = a publica sau a face sa se publice in ziar. A da la lumina (sau la iveala, in vileag etc) = a descoperi, a arata; a publica o scriere. A da viata = a naste; a fauri; fig. a anima, a insufleti. A da insemnatate = a acorda atentie. A-si da (cu) parerea = a-si expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grabi, a zori. A da la mana = a pune la dispozitia cuiva, a inmana cuiva ceva. A da o lupta, o batalie = a purta o lupta, o batalie; (refl., despre lupte) a se desfasura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut in mod oficial ca cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigat etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigat etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaste”, „a intelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A ingadui, a permite, a lasa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mana sa... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea sa...; a-i veni (cuiva) bine la socoteala, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soarta, noroc etc.) A randui, a destina, a sorti. ◊ Expr. S-apoi da, Doamne, bine! = apoi a fost strasnic! Ce-o (sau cum a) da targul si norocul = cum se va nimeri. (Bine ca) a dat Dumnezeu! = in sfarsit, in cele din urma. ♦ Intranz. (In practicile superstitioase; in expr.) A da in carti (sau cu cartile) = a prezice viitorul. 16. (Impreuna cu obiectul formeaza locutiuni verbale) A da sfaturi = a sfatui. A da raspuns = a raspunde. A-si da sfarsitul (sau sufletul, duhul sau obstescul sfarsit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a sustine un examen in fata unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o incercare. A da seama (sau socoteala) = a raspunde de ceva. A-si da seama = a se lamuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinari introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o miscare (repetata) constienta sau reflexa. Da din maini. ◊ Expr. A da din umeri = a inalta din umeri in semn de nedumerire, de nestiinta, de nepasare. A da din gura = a vorbi mult. ♦ Intranz. si tranz. A o tine intruna, a nu se mai opri (din mers, din vorba etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Da-i cu..., se spune pentru a arata o succesiune de actiuni. 2. A spala, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. (Despre doua sau mai multe persoane) A-si da cu cotul sau (tranz.) a-si da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-si) atrage atentia, a-si face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorba usturatoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scapa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palma. ♦ A trage cu o arma de foc. Am invatat sa dau cu pusca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge pana la... Calul fugea de da cu burta de pamant. 4. (Urmat de determinari locale sau modale) A se duce catre..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da incolo, incoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo pana colo; fig. a se framanta, a incerca in toate chipurile. A nu sti incotro sa (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu sti ce sa mai faca, cum sa mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu o aduce altfel, a o intoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva in (sau prin) gand (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gand (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinari introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a gasi, a afla, a intalni. ◊ A da de fund = a ajunge pana in fund; p. ext. a ajunge la capat, la sfarsit¹. A-i da (cuiva) de urma = a gasi pe cel cautat. A da de d***u = a o pati. A da de rusine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a intampina o rusine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a baga de seama, a observa. 6. (Despre o nenorocire, un necaz etc.) A veni peste cineva pe nepregatite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge intr-un anumit punct, a nimeri intr-un anumit loc; (despre drumuri) a se impreuna cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se intinde pana la... ♦ (Despre ferestre, usi, incaperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri in..., a intra, a cadea in... ◊ Expr. A da in gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre par) A intra, a ajunge in... Ii da parul in ochi. ◊ (Despre lumina) A cadea intr-o directie oarecare. 9. (In expr.) A da in clocot (sau in unda) = a incepe sa fiarba, sa clocoteasca. A da in copt (sau in parg) = a incepe sa se coaca, sa se parguiasca. (Despre frunze, muguri etc.) A iesi, a se ivi, a aparea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a incepe sa planga. A(-i) da (cuiva) sangele = a incepe sa sangereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care este gata sa se sufoce din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afara” sau „pe din afara”) A iesi afara din vas din cauza cantitatii prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide in fierbere) A da in foc = a se umfla, a curge afara din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lasa, a se face. 11. A incepe sa..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregati sa... Da sa plece. III. 1. Refl. si intranz. (Urmat de determinari locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da indarat (sau inapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. si tranz.) A (se) da jos = a (se) cobori. ♦ Refl. A se aseza undeva. 2. Refl. si intranz. (Urmat de determinari introduse prin prep. „la”) A se napusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi inclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinari ca: „pe gheata”, „de-a rostogolul”, „in leagan” etc.) A se deplasa intr-o anumita directie, a aluneca, a se rostogoli, a se legana. ◊ Expr. A se da in vant dupa... = a-si da toata osteneala sa obtina ceva; fig. a tine foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe langa cineva, a incerca sa intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau in partea..., a se alatura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua dupa cineva sau dupa ceva. 7. Refl. A se lasa in voia cuiva; a se lasa stapanit, coplesit de... 8. Refl. A nu opune rezistenta; a ceda. ◊ Expr. A se da batut = a se lasa convins; a ceda. ♦ (Inv. si fam.; despre armate, cetati, comandanti) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinari introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la munca. ◊ Expr. A se da in vorba cu cineva = a intra in vorba cu cineva. 10. Refl. (In expr.) A se da drept cineva = a voi sa treaca drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, da, dam, dati, dau; imperf. dadeam si dam; perf. s. dadui (reg. dedei si detei); m. m. ca perf. dadusem si dasem (reg. dedesem si detesem); prez. conjunctiv pers. 3 sa dea (reg. sa deie). – Lat. dare.

DARAMA, daram, vb. I. Tranz. 1. A dobori, a culca la pamant, fig. a distruge, a nimici, a risipi. ♦ Refl. A se prabusi, a se surpa; a se ruina, a se darapana (1). ♦ A demola o cladire (veche). 2. (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. ♦ (Reg.) A cosi iarba, cereale etc. [Var.: (reg.) darma vb. I] – Lat. *deramare.

JOS, JOASA, josi, joase, adv., adj. I. Adv. 1. Aproape de pamant, la nivelul pamantului; intr-un loc mai putin ridicat (decat altul). ◊ De sus pana jos = in intregime. De sus in jos = in directie verticala coboratoare. ◊ Cu fata in jos = (culcat) pe burta. Cu capul in jos = a) cu capul plecat; b) atarnat sau spanzurat de picioare; c) pe dos, alandala, anapoda. Cu nasul in jos = suparat, trist; umilit, rusinat. ◊ Loc. adj. (Pop.) Din jos = a) care se afla intr-o regiune asezata mai la vale sau mai la sud; b) care vine din mase, din popor; c) care face parte din multimea oamenilor de rand. ◊ Loc. prep. (Substantivat) In (sau din) josul = in (sau din) partea inferioara, de la baza unui loc, a unui obiect. In josul apei = in directia curgerii apei; la vale; in aval. ◊ Expr. A (se) da jos = a (se) cobori. A lasa jos = a lasa din mana, punand in alta parte. A lasa ochii in jos = a privi spre pamant (rusinat, timid etc.). A nu fi (sau a nu se lasa, a nu ramane) mai pe (sau pre) jos = a nu fi intrecut, a nu ramane in urma. A privi (sau a masura) pe cineva de sus in jos = a privi pe cineva cu dispret. ♦ (Cu valoare de interj.) Exprima o comanda de asezare sau ostilitatea, dezaprobarea etc. fata de cineva sau de ceva. ♦ Fig. In stare de decadere morala, materiala sau sociala. ◊ (Iesit din uz; azi ironic) Munca de jos = munca la care era trimis cineva retrogradat dintr-o functie de raspundere. 2. La nivelul locului pe care umbla cineva; la picioarele cuiva. ◊ Pe jos = a) pe pamant; b) cu piciorul. ◊ Loc. adj. De pe jos = care se afla pe pamant sau pe dusumele. II. Adj. 1. Care este putin ridicat de la pamant; scund. ♦ (Despre frunte) Ingust. 2. (Despre terenuri) Asezat intr-un loc mai coborat, in vale; p. ext. apatos, mocirlos. 3. (Despre glas si despre sunete muzicale) Care are o tonalitate coborata; grav, gros, adanc, profund. 4. (Fiz.; despre temperatura, presiune etc.) Scazut, mic, coborat. 5. (Fiz.; despre frecvente) Cu un numar mic de perioade pe unitatea de timp. – Lat. deo[r]sum.

TRANTI, trantesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvarli un obiect, o povara etc. ♦ A culca la pamant, a dobori. ♦ (Despre animale de calarie) A arunca pe calaret din sa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a face sa cada. ♦ A face sa se izbeasca cu putere o usa, o poarta etc. 2. Refl. A se aseza brusc pe ceva, lasandu-se cu toata greutatea corpului. 3. Tranz. A-si pune la repezeala pe sine un obiect de podoaba sau de imbracaminte; a se imbraca in graba, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la tranta, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, in graba). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tartja.

COBORI, cobor, vb. IV. 1. Intranz., refl. si tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A cobori ochii (sau privirea) = a privi in jos, in pamant (de rusine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa in jos, pe o panta, pe un loc inclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pamant, a veni in jos din inaltime. ♦ Intranz. (Despre soare, luna) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunta la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre intuneric, noapte, ceata etc.) A se lasa, a cadea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatura etc.) A scadea (indicand racirea timpului, atenuarea sau disparitia febrei etc.). 4. Tranz. A schimba inaltimea glasului, trecand la un registru mai profund; a vorbi, a canta cu glas mai putin intens, mai scazut. 5. Intranz. si refl. A-si avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se injosi. [Var.: pogori vb. IV.] – Cf. pogori.

DOBORI, dobor, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a rasturna, a darama (la pamant). 2. A face sa se desprinda si sa cada din locul unde este fixat, atarnat, agatat. ♦ A face sa cada o fiinta sau un obiect care zboara sau pluteste in aer. 3. A infrange, a supune, a distruge, a rapune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desfiinta, a starpi, a lichida o stare de lucruri, o situatie etc. ♦ Fig. A birui, a coplesi. L-a doborat suferinta. 4. (Sport) A depasi cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. obori.

SCOATE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afara) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se afla. 2. A extrage dintr-un spatiu, dintr-un invelis etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teaca) = a incepe vrajba, razboiul. ♦ A elibera dintr-o stransoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveala, a infatisa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vanzare (sau la mezat, la licitatie) = a pune in vanzare (sau la mezat, la licitatie). A scoate la iveala (sau in vileag) = a face cunoscut; a dezvalui. 4. A(-si) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de imbracaminte, de podoaba etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoti etc.) camasa? = cum as (sau ai etc.) putea sa scap (ori sa scapi etc.) din incurcatura sau necazul in care ma aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tractiune. 5. A trage afara cu forta; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o masea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necaji, a supara foarte tare (pe cineva). A-si scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai facut; a reprosa (ceva cuiva). A-si scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-si imputa, a-si reprosa. ♦ Fig. A obtine, a capata (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afara dintr-un anumit loc. ♦ A face sa iasa in calea sau in intampinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) in lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) sa cunoasca societatea. 7. A indeparta pe cineva dintr-o functie, a da afara. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o lista, dintr-un sir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face sa nu mai functioneze, intrerupand legaturile cu circuitul; b) a retrage din circulatie. A scoate corecturile = a indrepta greselile indicate in corecturile unui text pregatit pentru tipar. 8. A face pe cineva sa iasa dintr-o anumita stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viata (sau dintre cei vii) = a omori (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai inceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o porecla, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sacai mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o actiune). 9. A conduce pe calatori intr-un anumit loc; a duce pana intr-un loc. O poteca i-a scos din padure. ◊ Expr. A o scoate la capat = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reusi. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a pagubi (pe cineva). 10. A scapa, a salva, a ajuta (pe cineva) sa iasa dintr-o situatie grea. 11. A obtine un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobandi, a castiga, a obtine. ◊ Expr. A-si scoate painea (sau, rar, mamaliga) = a-si castiga existenta, a dobandi cele necesare traiului. ♦ A lua inapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obtine (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva sa parvina, sa obtina o situatie mai buna; a promova. Mesterul l-a scos calfa. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva sa devina om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipari, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A impinge inainte, facand sa iasa in afara, a lasa sa se vada, a da la iveala. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-si scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face sa emane; a produce. ♦ A azvarli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunta cuvinte; a striga, a tipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A nascoci, a scorni, a inventa. ♦ (Inv.) A institui. 4. (Despre pasari) A cloci ouale si a face sa iasa pui. 5. (Despre plante) A face sa rasara, sa creasca, sa se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

DEBARCA, debarc, vb. I. 1. Intranz. si tranz. A (se) da jos, a cobori pe mal de pe o nava; p. ext. a cobori din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca tarmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumet) A descinde (intr-o localitate sau intr-un loc). 2. Tranz. A inlatura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de raspundere; a da afara, a concedia. – Din fr. debarquer.

RASTURNA, rastorn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din pozitia lui normala, facandu-l sa cada intr-o parte sau sa ajunga cu susul in jos. ◊ Expr. A rasturna brazda = a taia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A intoarce (un recipient) cu fundul in sus pentru a face sa cada sau sa curga continutul; a varsa. ◊ Expr. A rasturna pe gat = a bea repede, pe nerasuflate. 2. Tranz. A culca la pamant, a pravali, a dobori. ♦ Tranz. si refl. (Despre oameni) A face sa cada sau a cadea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A inlatura dintr-o situatie inalta, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situatie, o pozitie, un plan, o conceptie. 4. Refl. A sta sau a se aseza intr-o pozitie comoda, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Ras- + turna.

DESCALECA, descalec, vb. I. Intranz. 1. A cobori, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari in legatura cu intemeierea tarilor romanesti) A se aseza intr-un loc, intemeind o tara. [Var.: descalica vb. I] – Lat. 'discaballicare.

DESCARCA, descarc, vb. I. Tranz. 1. A goli, partial sau in intregime, un vehicul de transport; a da jos incarcatura. 2. A suprima sau a micsora fortele care actioneaza asupra unei piese, unei constructii, unui sistem tehnic etc. care ar putea produce deformarea acestuia. 3. A scoate incarcatura dintr-o arma de foc. ♦ A face sa ia foc, a declansa o arma; a trage, a s*****i un foc de arma. ♦ A consuma energia inmagazinata de un acumulator electric. ♦ Tranz. si refl. A face sa-si piarda sau a-si pierde incarcatura electrica. ♦ Refl. (Despre trasnet sau furtuna) A se dezlantui. 4. Fig. A da curs liber unor stari sufletesti, a se elibera sufleteste (impartasind ceva cuiva). ♦ Refl. A se usura de o vina, de un pacat etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-si descarca constiinta (sau inima) = a-si usura constiinta, facand confidente cuiva. 5. A declara in mod oficial ca o gestiune a fost corecta si ca nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare.

DESCINDE, descind, vb. III. Intranz. 1. A-si avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a cobori. 3. A ajunge (si a se opri) intr-un loc; a trage (la un hotel, la o gazda). 4, (Despre organele fortei publice) A se deplasa, a sosi la fata locului in vederea unei investigatii sau a unei perchezitii. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre.

DEZVELI, dezvelesc, vb. IV. L Tranz. si refl. A da la o parte, a indeparta din jurul cuiva, de pe cineva sau ceva, sau de pe sine o invelitoare; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperisul de pe o casa. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (indepartand invelitoarea care le acoperea). 2. Tranz. Fig. A face sa apara, a lasa sa se vada; a arata. ♦ Refl. (Rar) A aparea in fata cuiva; a se infatisa. 3. Tranz. si refl. Fig. A (se) da in vileag; a (se) trada. 4. Refl. (Despre mugurii si bobocii plantelor; p. ext. despre plante; adesea fig.) A se deschide. – Dez- + [in]veli.

SCOBORI, scobor, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz., refl. si tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul; a cobori (1). ♦ A se deplasa, a merge in jos pe un loc inclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pamant, in jos. ♦ Intranz. (Despre soare, luna) A apune. 2. Tranz. A schimba inaltimea glasului pentru a trece la un registru mai profund; a vorbi, a canta cu glas scazut; a cobori (4). 3. Refl. Fig. A se injosi, a se degrada, a se cobori (6). – Pref. s- + cobori.

LUA vb. 1. v. inhata. 2. a apuca, a prinde, (inv. si reg.) a sprijini, (prin Transilv.) a agamba. (~ copilul in brate.) 3. v. rapi. 4. v. aseza. 5. v. scoate. 6. v. imbraca. 7. v. cumpara. 8. v. imprumuta. 9. v. contracta. 10. v. confisca. 11. v. fura. 12. v. cuceri. 13. v. incasa. 14. a extrage, a scoate. (A ~ un pasaj din ...) 15. v. ridica. 16. v. apuca. 17. v. coti. 18. a merge, a se tine, a veni. (Se da jos si se ~ dupa car.) 19. v. transporta. 20. v. angaja. 21. v. primi. 22. v. obtine. 23. v. servi. 24. v. trata.

A SE COBORI ma cobor intranz. 1) A se deplasa spre un loc mai jos; a se da jos (dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul). 2) (despre pasari, avioane) A se indrepta in jos; a zbura spre pamant. 3) A adopta in mod voit o atitudine de inferioritate; a se umili; a se injosi. /cf. pogori

A DESCALECA descalec intranz. 1) A se da jos de pe cal. 2) A se stabili definitiv intr-un loc, punand inceputurile unei tari. 3) inv. A se opri pentru odihna in cursul unui drum; a face un popas; a poposi. /<lat. discaballicare

A DESCINDE descind intranz. 1) A avea descendenta; a se trage. 2) A se da jos. 3) (despre drumeti, calatori etc.) A se opri pentru odihna; a poposi. 4) (despre organele in drept) A se deplasa la fata locului pentru a cerceta sau pentru a perchezitiona. /<lat. descendere, fr. descendre

A RASTURNA rastorn tranz. 1) A face sa se rastoarne. ~ mamaliga. ◊ ~ brazda a ara. ~ munti a face lucruri mari, importante. ~ pe gat a bea repede, pe nerasuflate. 2) (conducatori, guverne etc.) A da jos de la putere. 3) fig. (planuri, conceptii, teorii etc.) A inlatura ca fiind lipsit de valoare. /ras- + a turna

A SCOATE scot tranz. 1) A lua dintr-un spatiu inchis. ~ apa din fantana. ~ painea din cuptor. 2) (obiecte fixate, prinse, invelite etc.) A face sa iasa afara (cu forta), desprinzand din locul unde se afla. ~ un dinte. ~ un cui. ◊ ~ cuiva sufletul a sacai intruna pe cineva. A-si ~ sufletul a se epuiza, facand un lucru. A-si ~ ochii unul altuia a-si imputa ceva reciproc. A-si ~ ceva din cap a inceta de a se mai gandi la ceva. Ce intra in gura lupului nu se mai poate scoate se spune cand un lucru a nimerit in mainile unui hraparet de la care nu mai poate fi recapatat. 3) A pune in vazul tuturor; a expune. ~ marfa. ◊ ~ la lumina zilei a face sa fie cunoscut de toata lumea. ~ (pe cineva) in lume a introduce in societate (pe cineva). ~ la vanzare (sau la mezat, la licitatie) a pune in vanzare (a vinde la licitatie). ~ in evidenta (sau in relief) a evidentia; a reliefa. ~ la iveala (sau in vileag) a dezvalui; a divulga. 4) (obiecte de imbracaminte, podoabe etc.) A da jos de pe sine. ~ paltonul. ~ inelul. ◊ ~ din jug (sau din ham) a) a dejuga (sau a deshama); b) a elibera. 5) (persoane) A da afara dintr-o functie sau dintr-un post (ca fiind necorespunzator); a elibera; a concedia; a destitui. ~ dintr-un post. ~ din casa. ◊ ~ la pensie a pensiona. 6) A face sa-si schimbe starea. ~ din boala. ◊ ~ din sarite (sau din rabdari, din fire, din tatani) a supara foarte tare. ~ din minte (sau din minti) a face sa-si piarda capacitatea de a judeca; a zapaci. ~ (cuiva) peri albi a cauza (cuiva) necazuri, facandu-l sa incarunteasca. ~ din circuit a) a intrerupe legatura dintre un aparat sau o masina electrica si sursa de curent; b) a face sa nu mai circule. ~ din circulatie (sau din functie) a) a face sa nu mai circule (sau sa nu mai functioneze); b) a face sa iasa din starea obisnuita. ~ pui a) a face sa iasa pui din oua; b) a face crapaturi pe piele din cauza umezelii, frigului si a murdariei. 7) A orienta intr-o anumita directie. ~ pe cineva la drum. ◊ ~ (pe cineva) la covrigi a ruina (pe cineva). A o ~ la capat a termina cu bine. 8) A ajuta sa evite (ceva rau). ~ de la inec. ◊ ~ (pe cineva) din incurcatura (sau din impas, din nevoie) a face sa iasa dintr-o situatie grea. ~ (pe cineva) din iarna a ajuta (pe cineva) cu hrana si adapost ca sa poata iesi din iarna. 9) (produse, materii etc.) A dobandi prin extractie; a extrage. ~ carbune. 10) A dobandi datorita unei exigente excesive; a stoarce; a smulge. ~ o datorie. ~ o marturisire. 11) pop. A obtine din nou; a recupera; a recastiga. 12) (despre publicatii) A face sa apara pe calea tiparului; a tipari; a edita; a publica. ~ o revista. 13) A face sa se auda. ~ un strigat. ~ un oftat. ◊ ~ (cuiva) nume rau a face (cuiva) reputatie proasta. 14) A face sa apara pentru prima data. ~ o lege noua. 15) A face sa nu mai figureze (undeva). ~ o marfa din vanzare. ~ o chestiune de pe ordinea de zi. 16) A face sa iasa din interiorul sau. ~ fum. ~ aburi. 17) (particule sau straturi straine suparatoare) A face sa dispara, inlaturand. ~ petele. ~ praful. ~ murdaria. /<lat. excotere

abate (abatut, abatut), vb. – 1. A dobori la pamint, a darima, a da jos. – 2. A devia, a indeparta. – 3. A schimba drumul. – 4. (Refl.) A se opri. – 5. A se grabi, a face tot ce este cu putinta. – 6. A trece cuiva ceva prin minte, a i se nazari (cu pron. in dat.). – Mr. abat, istr. abotu < Lat. abbattere (cuvint probabil tirziu, care apare doar in Legea Salica), sau mai curind formatie interna a rom., plecind de la a bate (Puscariu 2; REW 11). DAR explica sensul 1 ca galicism si pe celelalte ca imprumut din sl. biti „a bate” si „a ciocani”. Ambele opinii par discutabile, caci biti nu este suficient pentru a explica toate sensurile rom. care, pe de alta parte, s-ar putea explica foarte bine plecindu-se de la cuvintele romanice (cf. Gamillscheg, abat). – Der. abatator, adj. (muncitor); abatere, s. f. (deviere, anomalie); abatut, adj. (deviat, deprimat, melancolic). – Din rom. provine sb. abati „a devia”.

DEBARCA vb. I. 1. tr. A cobori, a depune pe uscat dintr-o nava (pasageri, marfuri etc.). ♦ intr. A ataca tarmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). 2. intr. A se cobori, a se da jos (din tren, din masina etc.). 3. tr. (Fam.) A inlatura, a inlocui (pe cineva) dintr-o functie, de la conducere. [P.i. debarc. / < fr. debarquer].

DESCINDE vb. III. intr. 1. A se trage din cineva, a avea o anumita descendenta. 2. A cobori, a se da jos. 3. A se opri pentru un anumit timp undeva. 4. (Despre organele fortei publice) A se deplasa la fata locului pentru a face o investigatie. [P.i. descind, perf.s. -insei, part. -ins. / < lat. descendere, cf. fr. descendre].

asfinti (asfintesc, asfintit), vb. – 1. (despre astri) A apune, a scapata. – 2. (Despre sursele de lumina) A disparea, a se intuneca. Var. sfinti. Probabil un der. de tipul *affingere sau *exfingere, cu schimbarea moderna a conjug. (datorita conjug. incoative), si cu alterarea fonetismului, datorata falsei etimologii populare care a asimilat acest cuvint la familia sfint si sfinti. Fingere inseamna in principal „a da forma” (cf. figura, effigies); in lat. ca si in rom. a ajuns sa insemne „a da forma falsa” sau „a se preface”; cf. it. fingere, prov. fenher, fr. feindre (REW 3313). Cu toate acestea, sensul primitiv s-a pastrat, specializat in mod ciudat, „a da forma aluatului pentru paine”, prin cat. fenyer, sp. henir si mr. asfindzere „a creste aluatul”, desfindzere „a pune aluatul la rece, pentru a-l impiedica sa creasca” (Papahagi, JB, XII, 102; REW 3313). In rom. acest sens este propriu vb. a creste, dar a existat probabil in vechime un verb *asfinge, ca in mr., care ulterior a devenit *asfingi. Evolutia semantica poate fi interpretata in mai multe feluri. Plecind de la affingere „a creste aluatul” se poate sa fi ajuns la „a se revarsa” sau „a da pe de laturi”, caz in care am avea o evolutie (de la „a creste” la „a pleca”) paralela cu cea care apare la lat. mergere „a adinci, a cufunda” › rom. merge. Este posibil de asemenea ca effingere sa fi fost interpretat ca un *de ex fingere. Insa cel mai probabil este faptul ca insusi vb. fingere sa fi ajuns, printr-o evolutie normala, de la sensul de „a da forma falsa”, la acela de „a nu da nicio forma” sau „a disparea”; aceasta ipoteza se sprijina si pe morv. foedre „a scoate, a da jos”. Cf. semantismului lui „apune” si, pentru proteza lui s, (s)farima, (s)frintie. In general se considera ca asfinti provine de la sfint (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac; DAR; Candrea; cf., pentru compararea cu expresia corespunzatoare din ngr. ο ἤλιος βασιλείει, articolele lui L. Spitzer, REB, II, 224-5 si M. Kriaras, REB, III, 462-8). Am aratat ca este evidenta contaminarea lui *asfingi cu asfinti; pare insa evident si faptul ca o asemenea asociere nu poate fi conceputa decit a posteriori, adica sugerata de consonanta ambelor cuvinte. Etimonul asfinti ‹ sfint s-ar baza pe asocierea ideii de „apus” cu cea de „dincolo”, fundamentala in mitologia populara in general. Cu toate acestea, a presupune ca imaginatia populara a conceput apusul soarelui ca o „sanctificare” a astrului implica un proces intelectual prea complicat, si in acelasi timp neclar. Dimpotriva, s-ar putea afirma ca imaginatia populara vede „sfintul” ca o entitate vie si actuala (sfintul soare este o expresie foarte cunoscuta, dar numai pentru soarele prezent), si refuza sa asocieze ideea de „sfintenie” cu aceea de „moarte” sau „disparitie”, care la urma urmelor inseamna neputinta fireasca a umanitatii noastre obisnuite. Pe de alta parte, este curios sa observam ca vb. asfinti, popular si de uz curent, nu apare in nici un text anterior sec. XIX; de aici se poate deduce ca evolutia semantica pe care am indicat-o a ramas nesigura pina intr-o epoca relativ moderna. Adaugam ca Scriban se gindeste la o der. de la sl. svjetiti, cf. a sfeti, cu influenta lui sfint; insa sensul lui svjetiti „a straluci” se opune acestei der. (dificultate pe care autorul incearca s-o biruie, presupunind ca numele s-a aplicat poate mai intii rasaritului, si apoi apusului astrilor). Mai importanta decit etimologia propusa, care ni se pare gresita, este intuitia autorului ca originea cuvintului trebuia sa fie cautata altundeva in afara de sfint. -Der. asfintit, s. n. (apus al astrilor; occident).

asterne (astern, asternut), vb. – 1. A intinde, a extinde, a expune. – 2. A pune pe hirtie, a scrie. – 3. A acoperi. – 4. A da jos, a trinti. – 5. (Refl.) A fugi in goana mare (se construieste cu dat.). – 6. (Refl.) A-si petrece timpul cu cineva. – 7. A face patul. – Mr. asternu, astearnire, megl. stern, sterniri, istr. (a)sternu. Lat. asternere (Cipariu, Gram., 107; Puscariu 151; Candrea-Dens., 105; REW 8248; DAR); cf. alb. stron, piem. sterni „a pava”, tess. sterni „a intinde paie pe jos vitelor”, sard. isterriri „a desface snopii”, engad. sterner. – Der. asternut, s. n. (lenjerie de pat; pat).

busi (sesc, -it), vb. – 1. a lovi cu forta, a bate, a da pumni. – 2. A da jos, a dobori, a trinti. Sl. busiti „a lovi” (Cihac, II, 35; Skok 72); cf. bg. bus „dau cu pumnii”, sb., cr., ceh. busiti „a lovi”. Sl. busiti pare a cere un *busi, neconfirmat de texte. Der. bus, s. n. (pumn, in expresia de-a busilea; inv., lovitura de pumn; joc de copii, cu pietricele; cf. mr., megl. bus „pumn”), pe care DAR pare a nu-l accepta ca deverbal de la busi, si pe care Giuglea, Dacor., III, 618, il deriva de la un lat. *bysseus, din gr. βύσσος, ceea ce este putin sau deloc probabil; bus, s. m. (Trans., ciorap de lina), pe care Giuglea, Cercetari, 5 si DAR, il deriva de la lat. byssus „in” (cf. REW 1432 si Byck-Graur 27), pare a fi desemnat la inceput manusile de casa, fara degete, caz in care ar fi acelasi cuvint ca cel anterior; buseala, s. f. (bataie, lovitura; palma dupa ceafa); busitura, s. f. (buseala); busai, s. n. (corectie).

stepuri, stepuresc, vb. IV (reg.; despre fructe) a da jos din pom (cu prajina).

croznie (-ii), s. f. – 1. Cirlig folosit de hamali. – 2. Sarcina de lemne, constituita de cantitatea pe care o poate cara in spinare un om. – 3. Povara, sarcina, legatura, balot. – Var. crozna, crosna, crosna, crojna. Bg., sb., rut. krosnja „cos” (Cihac, II, 85; DAR); cf. ceh. krozno „cirlig de hamal”; incrozn(i)a, vb. (a cara o povara in spate); descrozn(i)a, vb. (a descarca, a da jos o povara).

da (dau, dat), vb. – 1. A dona. – 2. A s*****i, a se desprinde de. – 3. A imparti cartile de joc. – 4. A atribui, a acorda. – 5. A oferi, a procura. – 6. A exprima, a comunica, a spune: a da buna ziua. – 7. A trimite,a expedia: a da o telegrama. – 8. A vinde, a pune un pret. – 9. A oferi, a propune un pret. – 10. A plati, a suporta. – 11. A comanda, a insarcina. – 12. A creste o planta. – 13. A produce, a face, a stirni. – 14. A casatori, a incuvinta casatoria unei fiice. – 15. A lovi, a palmui, a trage. 15. bis A imprima o miscare unui obiect sau unei persoane: a da vint, a da afara; a da drumul. – 16. A executa o miscare in sensul indicat de complement: a da fuga; a da inapoi; a da in laturi; a da cu piciorul. 16. bis A oferi, a pune: a da fata; a da ochi. – 17. A prezenta: a da seama. – 18. (Cu prep. cu) A se servi de un instrument, a executa o actiune prin intermediul unui obiect: a da cu bobii. – 19. (Cu din) A misca, a clatina: a da din cap. 20. (Cu in) A cadea: a da in sant; a da in gropi. – 21. (Cu in) A impinge, a pune in miscare: a da in leagan. 22. (Cu in) A fi pe punctul: a da in copt; a da in foc; a da in mintea copiilor. – 23. (Cu de) A se pomeni, a se gasi: a da de bine; a da de d****l. – 24. (Cu de) A provoca ceva: a da de furca. – 25. (Cu de, drept) A (se) preface, a trece drept. – 26. (Cu peste) A lovi, a bate: a da peste nas. – 27. (Cu peste) A descoperi, a afla. – 28. (Cu in, spre, la) A comunica, a raspunde, a privi. – 29. (Cu prin, pe) A traversa, a trece peste. – 30. (Cu pe, peste) A aseza intr-un anume fel, a situa. – 31. (Cu cu) A vopsi, a acoperi. – 32. (Cu conj. sa) A fi gata de, a incepe, a fi pe punctul de face ceva. – 33. (In constructia a-i da cu) A continua, a insista, a starui, a bate la cap. – 34. (In constructia a-i da de) A ajunge la o rezolvare, a gasi pricina. – 35. (In constructia a o da pe) A vorbi in alta limba, a o rupe pe alta limba. – 36. A cadea, a surveni (vorbind despre intemperii). – 37. A ajunge, a veni. – 38. A navali, a se arunca, a asalta. – 39. (Refl.) A se aseza, a se pune. – 40. (Refl.) A se preda, a se declara batut. – 41. (Refl.) A face o miscare (indicata de complement): a se da jos. – 42. (Refl., cu pe, in) A se dedica exercitarii a ceva sau a unui sport: a se da pe ghiata; a se da peste cap. – 43. (Refl.) A se obisnui. – 44. (Refl.) A exista, a se afla, a se produce. – 45. (Refl.) A se apropia de, a se familiariza cu. – 46. A se dedica, a se consacra. – 47. (Refl.) A adula. – 48. (Refl., cu la) A se repezi asupra, a se napusti. – Mr. dau, ded, didei, dare, megl. dau, dare, istr. dǫu, dǫt. Lat. dāre (Puscariu 487; Candrea-Dens., 470; REW 2476). Prez. presupune o forma lat. *dao in loc de do, cf. Densusianu, Hlr., 155. – Der. dare, s. f. (inv., dar, cadou; actiunea de a da; donare; farmec; bir; contributie, dijma); dat, s. n. (donare; farmec, vraja; obicei, uzanta; activ, la un bilant sau buget); datator, adj. (care da, donator; comanditar); datatura, s. f. (donare; vraja; lovitura); datina, s. f. (traditie, obicei vechi), pare a proveni din sl. dedina incrucisat cu dat, cf. dedina; indatina, vb. (a avea drept de obicei, a fi de uzanta veche). Cf. data, daravela, deda, trada.

debarca (-c, -at), vb. – 1. A se da jos de pe o nava, a cobori pe uscat. – 2. A ajunge. – 3. A inlatura, a da afara. Fr. debarquer. – Der. debarcader, s. n., din fr. debarcadere.

descaleca (descalec, descalecat), vb. – 1. A se da jos de pe cal. – 2. A popula, a se aseza intr-un loc determinat. – Var. descalica. Mr. discalic. De la incaleca, dupa echivalenta incuia-descuia, imbraca-desbraca, etc. Totusi, se are in vedere adesea posibilitatea unui lat. *discaballiāre (Candrea-Dens., 214; REW 1439; Tiktin; Candrea), cf. sp. descabalgar; ipoteza putin probabila, mai ales daca se tine seama de conservarea lui i aton. Cel de al doilea sens se datoreaza desigur unei influente turanice, caci se stie ca anumite semintii turanice traiau in corturi portabile si ca, pentru ele, „a descaleca” insemna a alege un loc pentru a-l popula provizoriu. – Der. descalecat, s. n. (actiunea de a descaleca; intemeiere, colonizare); descalecator, s. m. (intemeietor); descalecatura, s. f. (inv., intemeiere).

descarca (descarc, descarcat), vb. – 1. A da jos sau a usura incarcatura. – 2. A despovara, a dezvinovati, a absolvi. – 3. A trage (cu o arma de foc). – 4. A scoate incarcatura dintr-o arma de foc. – Mr., megl. discarc. Lat. discarricāre (Densusianu, Hlr., I, 169; Puscariu 507; Candrea-Dens., 258; REW 2652; Tiktin); cf. alb. skarkoń, it. discar(i)care, prov., sp. descargar, port. descarregar. – Der. descarcat, s. n. (descarcare); descarcator, s. n. (dispozitiv de descarcare); descarcatura, s. f. (descarcare).

destinge (-g, -ns), vb. – A cobori, a se da jos. – Var. destinde. Lat. descendere (Candrea-Dens., 495; Tiktin; Candrea), cf. it. descendere, fr. descendre, sp. descender. Este dublet de la forma neol. descinde, vb. (a cobori, a se da jos; a se opri, a se caza; despre politie, a face o descindere intr-o casa sau intr-un local), cu sensurile fr. descendre. Inv. (sec. XVI-XVII).

dobori (dobor, -it), vb. – A da jos, a darima, a culca la pamint. Sl. oboriti „a dobori”, probabil in compunere cu pref. do-, care indica o actiune exclusiva (Miklosich, Lexicon, 472; Candrea), cf. obori. – Der. doboritor, adj. (care doboara).

DEBARCA vb. I. tr. 1. a cobori pe uscat dintr-o nava (pasageri, marfuri etc.). 2. (fam.) a inlatura, a inlocui (pe cineva) dintr-o functie, de la conducere. II. intr., tr. 1. a (se) transporta pe un litoral inamic trupe si materiale aduse pe nave (speciale). 2. a (se) cobori, a (se) da jos (din tren, din masina etc.). (< fr. debarquer)

poligni (polignesc, polignit), vb. – A darima, a abate, a da jos, a face sa cada. Sl. polegnąti (Cihac, II, 274; Tiktin; Conev 71).

prabusi (prabusesc, prabusit), vb. – 1. A se pravali, a da jos. – 2. A ruina, a demola. – 3. A trinti, a cufunda. Sb. probusiti, bg. probusam „a perfora” (Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 39). – Der. prabusitura, s. f. (ruina; loc pietros).

turna (torn, -at), vb. – 1. (Inv.) A se intoarce, a se inapoia, a veni inapoi. – 2. A varsa, a imprastia un lichid. – 3. A pune in pahare vin sau alta bautura. – 4. (Impers.) A ploua cu galeata. – 5. A topi, a modela. – 6. A crea, a fauri, a inventa. – 7. A face, a fabrica. – 8. (Arg.) A retine, a aresta. – Mr. tornu, turnai, turnare, megl. torn, turnari, istr. tornu. Lat. tornare (Philippide, Principii, 48; Seineanu, Semasiol., 163; Puscariu 1748; REW 8794), cf. it. tornare, prov., cat., sp., port. tornar, fr. tourner. Pentru evolutia semantica, cf. varsa, sp. verter. – Der. inturna, vb. (a da inapoi, a se intoarce; a ocoli, a schimba directia, a se roti; a inapoia, a restitui; a opri, a detine, a contine); inturnat, s. n. (cotitura, regres); inturnator, adj. (carecare face sa coteasca sau sa se roteasca); inturnatoare, s. f. (regres, restituire), inv.; turnat, adj. (pus in pahare; modelat, alipit; potrivit, dichisit); turnator, s. m. (care topeste metal); turnatorie, s. f. (topitorie); turnatura, s. f. (act magic care se executa aruncind apa in calea cuiva); turnatei, s. m. pl. (varietate de taitei); rasturna, vb. (a trinti; a da jos, a tavali); rasturnator, adj. (care rastoarna); rasturnis, s. n. (coasta abrupta). Der. neol. turnant, adj., din fr. tournant; turnesol, s. m., din fr. tournesol; turneu, s. n. (voiaj, expeditie, se spune mai ales despre calatoriile de inspectie sau despre cele ale companiilor teatrale), din fr. tournee; turnir (var. inv. turner), s. n., din germ. Turnier; turnura, s. f., din fr. tournure.

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. 1. Partea superioara a corpului omenesc (la animale partea anterioara), alcatuita din cutia craniana si fata (la animale bot) si legata de trunchi prin gat. ◊ Loc. adv. Din cap pana-n picioare = in intregime, cu desavarsire. (Pana) peste cap = prea mult. Cu noaptea-n cap = foarte de dimineata. Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; fig. a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a tranti (pe cineva) la pamant; fig. a da jos dintr-o situatie, a dobori, a invinge. A da paharul peste cap = a goli paharul dintr-o inghititura. A scoate capul in lume = a iesi intre oameni, in societate. A i se urca (cuiva) la cap = a) a deveni ingamfat, indraznet, obraznic; b) a fi ametit de bautura. A nu-si (mai) vedea capul de... sau a nu sti unde-i sta capul = a nu sti ce sa mai faca, a fi coplesit de... A-si pierde capul = a se zapaci. A nu mai avea unde sa-si puna capul = a ajunge fara adapost, pe drumuri. A nu-l durea (nici) capul = a nu se sinchisi de ceea ce se intampla. A da din cap = a clatina capul (in semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omori; fig. a ataca, a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul in traista = a umbla distrat, neatent. A se da cu capul de toti peretii (sau de pereti) = a fi cuprins de desperare sau de necaz. A-si lua lumea in cap = a pleca, ratacind in lume. A-si pleca capul = a se simti rusinat, umilit; a se da invins. Cu capul plecat = rusinat, umilit; invins. Pe dupa cap = pe dupa gat, la ceafa. Batut (sau cazut) in cap = tampit, prost. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A nu fi nimic de capul cuiva = a fi lipsit de calitati. A cadea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, in) capul cuiva = a fi lovit de o nenorocire, a trebui sa suporte o serie de dificultati. A cadea pe capul cuiva = a sosi pe neasteptate la cineva (creandu-i neplaceri). A sta (sau a se tine) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a starui fara incetare pe langa cineva. A se duce de pe capul cuiva = a lasa pe cineva in pace. (Reg.) A nu sti (sau a nu avea) ce-si face capului = a se afla intr-o imprejurare grea si a nu mai sti ce sa faca. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Parul capului. ◊ Expr. A-si pune mainile in cap sau a se lua cu mainile de cap = a se lua cu mainile de par (de necaz, de ciuda sau de deznadejde); p. ext. a-i fi necaz, ciuda, a fi deznadajduit. 2. Capatai; capataiul patului. 3. Individ, ins, om. Cate 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, pe intrecute. ♦ (La pl.) Capital. Am vandut cirezile Si mi-am scos capetele (TEODORESCU). 4. Minte, gandire, judecata; memorie. ◊ Loc. adj. si adv. Cu cap = (in mod) inteligent, destept. Fara cap = (in mod) necugetat. ◊ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecata dreapta; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau usor) la (sau de) cap = a fi destept. A fi greu (sau tare) de cap = a fi prost. A fi (sau a umbla) cu capul prin (sau in) nori = a fi zapacit, distrat. A-i baga (sau vari cuiva ceva) in cap = a face pe cineva sa creada ceva. A nu(-i) intra (cuiva) in cap = a nu putea pricepe (ceva). A lua in (sau a baga la) cap = a pricepe; a tine minte. A-i iesi (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gandul la...; a uita. A nu-i mai iesi (cuiva ceva) din cap = a-l stapani mereu (acelasi gand). A-l duce (sau a-l taia pe cineva) capul = a se pricepe. A-l duce (sau a-i sta) capul la... = a-i trece prin minte, a se gandi la... A-si bate (sau a-si framanta, a-si sparge) capul = a se gandi intens (spre a solutiona o problema). A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) sa inteleaga ceva. A fi (sau a ramane, a umbla etc.) de capul sau = a fi (sau a ramane etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul sau = a face (ceva) fara a se consulta cu altcineva. A intoarce (sau a suci) capul cuiva = a face pe cineva sa-si piarda dreapta judecata; a zapaci; a face pe cineva sa se indragosteasca. A avea cap sa... = a avea posibilitatea sa..., a putea sa... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se intemeiaza acuzarea. 5. (Inv.) Viata. (Astazi in expr.) A-si pune capul (la mijloc) = a-si pune viata in joc; a garanta cu viata pentru cineva. O data cu capul = cu nici un pret. In ruptul capului = cu primejdia vietii; cu nici un pret. A-si face de cap = a face ceva ce poate sa-i primejduiasca viata; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = striga; b) (Bot.) cap-de-cocos = dulcisor¹; capul-ariciului = sovar; capul-sarpelui = planta erbacee acoperita cu peri aspri si cu flori rosii ca sangele (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelatiei balaurului. II. Capetenie, sef, conducator. ♦ Initiator. III. 1. Varf (al unui obiect). ♦ Extremitate sau piesa de extremitate a unui dispozitiv, instrument etc. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemanator cu un cap (I 1), folosit in diverse scopuri tehnice. 2. Partea extrema cu care incepe sau sfarseste ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriu inamic, dincolo de un curs de apa, de un defileu etc.; p. ext. fortele armate care ocupa acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor si a mijloacelor de lupta. ◊ Loc. adv. Cap la (sau in) cap = cu partile extreme alaturate. ◊ Expr. Cap de tara = margine de tara; hotar. (Reg.) Nu-i (un) cap de tara = nu-i nimic, n-are importanta. A sta (sau a se ridica) in capul oaselor = a se ridica stand in pat, stand asezat, sezand. 3. Partea de dinainte; inceput, frunte. In capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de saptamana, de iarna etc.) = inceputul unui an (al unei saptamani etc.). Cap de coloana = cel sau cei care stau in fruntea unei coloane. Cap de afis = primul nume dintr-o lista de persoane afisate in ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. In cap de noapte sau in capul noptii = dupa ce s-a intunecat bine. Din (sau de la) cap = de la inceput; de la inceputul randului. Din capul locului = inainte de a incepe ceva; de la inceput. ♦ Partea principala, mai aleasa (a unui lucru). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masa. 4. Partea de jos sau dindarat a unui lucru; capat; (cu sens temporal) sfarsit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfarsi (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a invinge, a razbi. In cap = (dupa numerale) exact, intocmai. 5. Bucatica rupta sau ramasa dintr-un obiect; p. ext. lucru de mica importanta. ◊ Expr. Nici un cap de ata = absolut nimic. Pana la un cap de ata = tot. – Lat. caput.

darim si daram, a -ima si (ob.) -ama v. tr. (lat. de-ramo, -are, a da jos ramurile, d. ramus, ramura. Formele cu acc. pe tulpina au a ori i, iar cele-lalte a, rar i. Cp. cu farim). Dau jos ramurile: am cules nucile fara sa darim nucu. Dobor, dau jos distrugind (vorbind de ziduri si de alte constructiuni): a darama casa, zidu, podu. Dobor, rapun, trintesc: sacu ma darama de greu ce e. Fig. Inving pin uneltiri: a darama un adversar politic. – Rar si lit. darm, a darma (nord), ca sfarm.

COBORAT², -A, coborati, -te, adj. 1. Care a fost dat jos de pe o inaltime sau dintr-un vehicul, 2. (Despre mercurul termometrului) Care nu s-a inaltat, indicand temperatura scazuta. ♦ (Despre temperatura) Scazut. 3. (Despre glas) Putin intens; scazut. – V. cobori.

GARA s. statie. (Ma dau jos la ~ urmatoare.)

STATIE s. 1. oprire. (~ de autobuze.) 2. v. gara. (Ma dau jos din tren la ~ urmatoare.) 3. (ASTRON.) statie cosmica v. statie spatiala; statie spatiala = statie cosmica.

U****L s.n. Vas de sticla folosit in spitale pentru ca bolnavii sa poata u***a fara sa se dea jos din pat. [< fr. u***al, cf. lat. u***al].

debarc si -chez, a -a v. tr. (fr. debarquer, d. barque, barca. V. imbarc). dau jos dintr’un vagon, vorbind de calatori (P. marfa se zice descarc). Fig. Inlatur, parasesc: a debarca un ministru dintr’un partid. V. intr. Ma dau jos, descind din corabie ori din vagon: a debarca la Galati. – Pop. si dezbarc.

LASAT², -A, lasati, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Caruia i s-a dat drumul sau a fost scapat din mana. 2. La care s-a renuntat, care a fost parasit. 3. (Despre bunuri) Care a fost primit ca mostenire. 4. (Despre mirosuri, caldura etc.) Care a ramas in urma cuiva sau a ceva, care a fost degajat de cineva sau de ceva. 5. (Despre intuneric, ger, caldura) Care s-a statornicit undeva. 6. Care a fost coborat, care a fost dat mai jos. 7. Incovoiat. – V. lasa.

SPECIMEN s. 1. fel, gen, mod, soi, specie, tip, varietate, (reg.) modru. (Exista urmatoarele ~ de silogisme ...) 2. exemplu, model, mostra, proba, tip. (dam mai jos cateva ~ de ...)

harzob, harzoabe, s.n. (reg.) 1. funie groasa folosita la coborarea sau la ridicarea greutatilor din adancime; vartej. 2. lada care odinioara servea de scena si in spatele careia papusarul manuia papusile; lada papusilor. 3. cosulet din cetina de brad in care se pastreaza unii pesti. 4. policandru. 5. cerc de lemn de care se prinde un saculet prin care se strecoara zerul (folosit de ciobani). 6. paneras facut din cetina de brad in care se usuca pestele. 7. excrescenta in varful coarnelor de cerb; ploscuta. 8. bat despicat in varf cu care se dau merele jos din pom.

derbedeu (derbedei), s. m. – Vagabond, haimana, golan. – Var. (Mold.) derbeder. Tc. derbeder „(care merge) din poarta in poarta” (Seineanu, II, 156; Lokotsch 492; Ronzevalle 89); cf. sb. derbedenica „cersetor”. Pentru a explica schimbarea terminatiei, Tiktin presupune o var. turca derbede. Este vorba mai curind de o asimilatie *derbedel, pl. debedei, cu sing. analogic. Dupa Iorga, Revista istorica, XVIII, 379, din tc. derebei „sefii de jos”, nume dat unor rasculati impotriva sultanului Mohamed, ceea ce pare mai putin probabil.

STRAT, straturi, s. n. 1. Material, substanta repartizata relativ uniform pe o suprafata de alta natura (pentru a o acoperi) sau intre alte doua suprafete de alta natura (pentru a le desparti). 2. Fasie compacta dintr-o materie, aflata in interiorul unei mase de natura diferita. ♦ Depozit de roci sedimentare sau metamorfice cu o compozitie relativ omogena, care se gaseste, sub forma unei panze, intre alte depozite. 3. Influenta externa exercitata asupra unei limbi date. 4. Fig. Parte dintr-o clasa sociala; categorie, patura sociala. 5. Fasie de pamant, cu carari pe margini, pe care se seamana legume sau flori; fasie de pamant impreuna cu vegetatia respectiva. 6. (Pop.) Culcus, asternut pentru animale. 7. (Pop.) Pat, asternut pentru oameni. 8. Nume dat partii de jos pe care se reazema unele obiecte sau unelte; postament. 9. Patul pustii. [Pl. si: strate] – Lat. stratum.

pologar², pologare, s.n. (reg.) 1. seceratoare mecanica. 2. grebla la seceratoarea nelegatoare, care da pologul (v.) jos de pe masa masinii.

GRAMAda, gramezi, s. f. 1. Cantitate mare de obiecte, de materiale stranse ori aflate la un loc (unele peste altele); ingramadire. ♦ (Adverbial) In mare cantitate (la un loc), formand o gramada (1). ◊ Expr. A cadea (sau a se prabusi) gramada = a cadea jos (in nesimtire). A da (sau a face, a pune etc.) (pe cineva) gramada (jos) = a dobori; p. ext. a omori (pe cineva). 2. Cantitate, numar mare de fiinte (stranse, aflate la un loc); multime. ♦ Spec. Ingramadire (organizata) de jucatori la rugbi; meleu. – Din sl. gramada.

CONTRAPLONJEU, contraplonjeuri, s. n. (Cin.) Filmare dirijata de jos in sus, care da impresia de forta, de inaltare. – Din fr. contre-plongee.

EXPLICATIV, -A adj. Care serveste la explicarea a ceva. ◊ Nota explicativa = explicatie a unui cuvant, a unei chestiuni in legatura cu un text (care se da de obicei in josul paginii); dictionar explicativ = dictionar in care sunt explicate cuvintele pe sensuri. [< fr. explicatif, lat. explicativus].

POLDER, poldere, s. n. Nume dat in Olanda unei portiuni joase de uscat smulsa marii sau unui lac maritim prin indiguire si drenare. – Din germ. Polder.

EXPLICATIV, -A, explicativi, -e, adj. Care explica; explicator. ♦ Nota explicativa = explicatie, de obicei in josul paginii, in care se dau relatii in legatura cu textul sau cu un cuvant din text. Dictionar explicativ = dictionar in care sunt explicate sensurile si intrebuintarea cuvintelor. – Din fr. explicatif.

CALCAI, calcaie, s. n. 1. Partea dinapoi a talpii piciorului; p. ext. parte a ciorapului sau a incaltamintei care acopera aceasta parte a piciorului. ◊ Expr. A se afla (sau a fi, a trai, a pune etc.) sub calcai = a se afla (sau a fi, a trai, a pune) sub dominatia cuiva, a fi exploatat, impilat. Fuge (sau merge) de-i paraie (sau sfaraie) calcaiele = fuge (sau merge) foarte repede. A se invarti (sau a se intoarce, a sari) intr-un calcai = a se misca repede, a fi iute la treaba. A i se aprinde (sau a-i sfarai) calcaiele (dupa cineva) = a) a fi foarte indragostit; b) a fi zorit, nerabdator. A da calcaie calului = a lovi calul cu calcaiele, ca sa porneasca sau sa mearga mai repede. ♦ (Livr.) Calcaiul lui Ahile = partea vulnerabila, latura slaba a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat partii dinapoi (sau de jos) a unor obiecte: la sanie, la plug, la arcus etc. – Lat. calcaneum.

amnar n., pl. e (lat. igniarium, materie inflamabila, iasca [d. ignis, foc], de unde s' a facut emnar, amnar). Bucatica de otel de lovit cremenea ca sa scapere. Cit ai scapara (sau ai da) din amnar, foarte rapede [!], intr' o clipa. La razboiu de tesut, partea cu care se intinde pinza. Un cui cu care se da mai sus ori mai jos feru [!] cel lat al plugului sau care tine loitra la caruta. Un lemn scurt in care se prind mai multe grinzi la tavan si aiurea.

1) chir m. fara pl., gen. al lui (ngr. kyr ild. kyrios, domn. V. chira). Odinioara, titlu dat boierilor si mitropolitilor. Astazi, titlu dat Grecilor de conditiune mai joasa (cind is de conditiune mai inalta, li se zice ca tuturor: domnule). Fam. Titlu dat ori-cui ild. domnu: te-am prins, chir Vasile! V. cilibiu.

plecatel, -ea, plecatica, adj. 1. (inv. si reg.) putin aplecat, putin inclinat intr-o parte, lasat putin in jos. 2. (reg.; despre miei) care este dat sa suga la alta oaie decat cea care l-a fatat.

INdaRAT adv. I. 1. In spate, in urma, inapoi. ◊ Expr. (De-a) indaratele(a) = a) cu spatele inainte; b) pe dos. 2. La locul de provenienta, in locul unde a fost inainte. 3. (In expr.) A da indarat = a) a regresa; b) (despre lucruri) a restitui. A da pe cineva indarat = a da pe cineva cu o treapta mai jos, a retrograda. II. Mai demult, (mai) inainte de timpul actual. [Var.: indarapt adv.] – Lat. in-de-retro.

pipa, pipez, vb. I (reg.) 1. a fuma cu pipa. 2. (despre cai) a da mereu din cap in sus si in jos (din cauza caldurii). 3. a face pipe.

PANTALON s.m. 1. (Mai ales la pl.) Obiect de imbracaminte (purtat in special de barbati), care acopera corpul de la brau in jos. 2. Parte a unui decor de teatru destinat a da perspectiva in deschiderea unei ferestre sau usi. 3. Piesa care serveste la bifurcarea unei conducte. [< fr. pantalon, cf. Pantalone – personaj din comedia bufa italiana].

PANTALON s. m. 1. (pl.) obiect de imbracaminte, care acopera corpul de la brau in jos. 2. parte a unui decor de teatru destinat a da perspectiva in deschiderea unei ferestre sau usi. 3. piesa care serveste la bifurcarea unei conducte. 4. tub metalic protector in care se roteste axul elicei de la unele nave. 5. carenaj profilat care acopera roata si jamba unui tren de aterizare neescamotabil. (< fr. pantalon)

INFLAMABIL, -A, inflamabili, -e, adj. Care se aprinde usor, care ia foc si arde repede. ♦ (Chim.) Care produce, la o temperatura relativ joasa, gaze sau vapori care impreuna cu aerul atmosferic pot da un amestec de combustibil. – Din fr. inflammable.

FRIG, (2) friguri, s. n. 1. Temperatura scazuta a mediului ambiant, care da senzatia de rece. ♦ Senzatie de rece provocata de temperatura joasa a mediului. 2. (La pl.) Temperatura ridicata a unui bolnav; tremur cauzat de senzatia de rece, care preceda uneori o stare febrila; frisoane. ♦ Malarie. ♦ Fig. Stare de neliniste, de agitatie puternica; emotie. [Var.: (pop., 2) frigura s. f.] – Lat. frigus, -oris.

POANTA, poante, s. f. 1. Momentul cel mai de efect, punctul culminant al unei glume, al unei epigrame, al unei anecdote; ceea ce da expresie, vioiciune unei opere literare sau artistice. 2. Extremitatea de jos a labei piciorului, locul de articulare al degetelor; varf. ♦ Portiune a piciorului cuprinsa intre glezna si degete. ♦ Pozitie in baletul clasic, executata de obicei de femei, care consta in ridicarea si deplasarea pe varful degetelor si cu falangele bine intinse, cu ajutorul unor pantofi speciali legati de glezna. ♦ (La pl.) Papuci speciali, cu varful alungit si intarit, pe care ii poarta balerinele legati de glezna. – Din fr. pointe.

STATHUDER s.m. Titlu dat guvernatorilor de provincii si comandantilor militari din Tarile de jos. [Scris si statuder. / < fr., ol. stathouder].

STATHUDER s. f. titlu dat guvernatorilor de provincii si comandantilor militari din Tarile de jos. (< fr. stathouder)

INAPOI adv. 1) In partea din spate; in urma; indarat. ◊ A da ~ a) a se retrage; b) a ceda intr-o actiune, intr-o discutie; c) a fi in declin; a regresa. 2) La locul pe care il ocupa anterior; in locul unde se afla mai inainte; indarat. Du-te imediat ~. ◊ A da (ceva) ~ a inapoia; a restitui. A-si lua vorba ~ a-si retrage spusele; a renunta la cele afirmate anterior. 3) Cu o treapta mai jos; intr-un loc sau intr-o situatie mai dezavantajoasa. ◊ A da (pe cineva) ~ a cobori in rang (pe cineva); a retrograda. 4) Intr-o perioada de timp trecut; in urma; indarat. Teoria e orientata ~. [Sil. in-a-] /in + apoi

perjar, perjari, s.m. (reg.) 1. cel ce cultiva perji. (v.); prunar, cultivator de prune. 2. (art.) numele unui vant. 3. (pl.) epitet dat de plutasii de la munte plutasilor de pe Bistrita, mai jos de Piatra Neamt.

STATELE GENERALE 1. (In Franta, intre 1302 si 1789), institutie reprezentativa suprema a starilor din care faceau parte deputatii clerului, nobilimii si a starii a treia; erau convocate de catre rege. In 1789 deputatii starii a treia s-au declarat Adunare nationala. 2. (In Tarile de jos, din 1463), institutie reprezentativa suprema a starilor; in Regatul Olandei nume dat parlamentului bicameral – Staten Generaal -, care exercita puterea legislativa.

ORLAM SLUCEAETSEA I NIJE KUR SPUSKATSEA (OPЛAM CЛYЧAETCЯ И HИЖE KYP CПYCKATЬCЯ) (rus.) vulturilor li se intampla sa zboare mai jos decat gainile – Krilov, „Orel i kuri”. „Orlam sluceaetsea i nije kur spuskatsea, no kuram nikogda da oblak ne podneatsea” („Vulturilor li se intampla sa zboare mai jos decat gainile, dar gainile nu se pot ridica niciodata la nori”). Oamenilor superiori li se poate intampla sa fie cateodata mediocri, dar mediocrii nu se por ridica niciodata la nivelul acestora.

cufund (est) si scufund (vest), a -a (d. fund, ca a-fund. V. con-fund). Bag in apa sau supt [!] apa: a cufunda o corabie bombardind-o. V. refl. Ma afund, ma dau la fund: omu, rata, corabia se cufunda. Ma las in jos: pamintu se cufunda. Fig. Ma cufund in somn, dorm adinc. – Si acufund.

bleanda f. pl. blende (cp. cu vsl. blendi, flecarie, rus. bleadi, fleoarta si germ. blid, orb, blende, ochelari la cai. Cp. cu tifla). Palma, izbitura (Mold.): a da cuiva o bleanda. Femeie proasta, om prost: a cazut jos ca o bleanda (V. fleandura). Sperietoare de pasari. Un fel de soim foarte mic numit si blendau (falco aesalon).

PERdaF, perdafuri, s. n. Radere de jos in sus, in contra directiei in care creste parul. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a trage) cuiva un perdaf = a certa, a mustra aspru pe cineva. – Din tc. perdah.

COCKER (cuv. engl.) s. m. Nume dat raselor de ciini de vinatoare, de talie mijlocie, cu urechi atasate foarte jos, cazute si acoperite cu peri lungi, usor ondulati, de culori diferite. Mai cunoscute sint rasele cocker spaniel si cocker spaniel american.

BRANCA², branci, s. f. 1. (Reg., In limba literara numai in loc. si expr.) mana ◊ Loc. adv. Pe (sau in) branci = pe maini si pe picioare, de-a busilea, tarandu-se. ◊ Expr. A merge (sau a se tari) pe branci = a merge (sau a se tari) pe maini si pe picioare, de-a busilea. A cadea in (sau pe branci) = a cadea istovit (de oboseala). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau in) branci = a munci pana la istovire. 2. (Pop.; in forma branci) Impunsatura, ghiont, izbitura. ◊ Expr. A-i da inima branci = a simti un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; laba. [Pl. si: (2, n.) branciuri – Var.: branci s. m.] – Lat. branca.

SANIA, saniez, vb. I. 1. Refl. A se da cu saniuta; a merge cu sania (la plimbare). 2. Tranz. A transporta ceva tarand pe jos sau lasand sa alunece pe un plan inclinat.[Pr. -ni-a] – Din sanie.

PROFUND ~da (~zi, ~de) 1) (despre ape, cavitati etc.) Care are fundul departe de suprafata. 2) (despre persoane) Care este dotat cu un spirit patrunzator; capabil sa patrunda usor in esenta lucrurilor; perspicace. Savant ~. 3) (despre sentimente, ganduri, judecati etc.) Care cere o mare putere de patrundere; care vine din interior; adanc. 4) Care este mare, extrem in felul sau. Liniste ~da. 5) (despre ochi, privire) Care denota o intensa traire interioara. 6) (despre voce, ton etc.) Care are un timbru gros; jos; grav. /<lat. profundus, fr. profond

jos¹ adv. 1) La o inaltime relativ mica fata de pamant sau fata de alt loc; aproape de pamant. ◊ A (se) da ~ a (se) cobori. A lasa ~ a pune pe pamant sau pe podea. A lasa ochii in ~ a manifesta sfiala; a privi rusinat spre pamant. A privi (sau a masura pe cineva) de sus in ~ a privi (sau a masura pe cineva) cu o privire dispretuitoare. Cu nasul in ~ umilit; rusinat. De sus pana ~ in intregime. Din ~ dintr-un loc asezat mai la vale (sau mai la sud); din vale. In ~ in partea inferioara a unui obiect. De ~ a) de mai la vale; b) de la sud; c) din mase; din popor. 2) La acelasi nivel cu pamantul sau cu locul pe unde se umbla. ◊ Pe ~ a) pe pamant; pe podea; b) cu picioarele; fara nici un mijloc de locomotie. De pe ~ de pe pamant sau de pe podea. /<lat. deo(r)sum

podnog, podnogi, s.m. 1. (pop.) fiecare dintre cele doua pedale asezate in partea de jos a razboiului de tesut, cu ajutorul caruia se schimba itele; iapa, talpig, talpa, schimbator. 2. (reg.; in forma „pomnoaje”) nume dat uneia dintre curelele de la sa. 3. (reg.; in forma „podnoaje”) legatura de zdrente.

POALA ~e f. 1) Partea de la talie in jos a unui obiect de imbracaminte. ◊ A trage (pe cineva) de ~e a) a atrage atentia cuiva; b) a nu-i da pace cuiva, plictisindu-l cu rugaminti. A tine (pe cineva) langa (sau la) ~ele sale a nu-i da cuiva prea multa libertate. A se tine de ~a (sau ~ele) mamei a sta numai langa mama. ~ alba scurgere v******a de lichid albicios, uneori purulent; leucoree. 2) Adancitura formata prin ridicarea partii de jos a unei rochii, fuste sau a unui sort (in care se pot pune diferite obiecte). ◊ Placinta (cu) ~e (sau ~ele-n brau) v. PLACINTA. ~a-randunicii planta agatatoare cu flori albe sau roz care au forma de palnie; volbura. 3) Cantitate de obiecte cat pot incapea intr-o astfel de adancitura. O ~ de nuci. 4) Partea corpului dintre brau si genunchi (impreuna cu imbracamintea) la o persoana care sade. 5) Partea de jos a unei ridicaturi. ~ele dealului. ◊ ~ele padurii marginea unei paduri. ~ele copacului partea de jos a coroanei copacului. /<sl. palo

SCUND ~da (~zi, ~de) 1) (despre fiinte) Care este de statura mica; mic de stat. 2) (despre lucruri) Care este de inaltime mica; putin inalt; jos. /<sl. skondu

INGHET ~uri n. 1) Fenomen care se produce in natura (la o temperatura mai joasa de zero grade) si care se manifesta prin trecerea apei din stare lichida in stare solida sau prin intarirea corpurilor ce contin apa. A da (sau a se lasa) ~ul. 2) fig. Senzatie de frig; raceala puternica. /v. a ingheta

BRANCA², branci, s. f. 1. (Reg.) Mana ◊ (In limba literara numai in expr.) A merge (sau a fugi, a se tari etc.) pe (sau in) branci = a merge (sau a fugi etc.) pe maini si pe picioare, de-a busilea. A cadea (sau a da) in (sau pe) branci = a cadea istovit (de oboseala). A munci (sau a lucra) pe branci = a munci pana la istovire. 2. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; laba. – Lat. branca.

VERTICAL, -A, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are directia caderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (in sus). ◊ Dreapta verticala = dreapta care uneste un punct de pe pamant cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreapta verticala; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreapta care cade perpendicular pe un plan orizontal; directia urmata de aceasta linie. ◊ Verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei ceresti care intersecteaza un plan determinat de verticala locului si de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept in jos (de la inaltime). – Din fr. vertical.

PALNIE, palnii, s. f. 1. Obiect de metal, de sticla, de portelan etc., de obicei in forma de con gol in interior, prelungit in jos printr-un tub ingust, servind la turnarea lichidelor in vase cu gura stramta. ◊ Expr. A-si face (sau a-si duce) palmele palnie (la gura sau la ureche) = a-si aseza mainile ca o palnie in dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau a auzi mai bine. A face (burta bute si) gura palnie = a bea mult. 2. Nume dat unor obiecte in forma de palnie (1), care amplifica sunetele. ◊ Palnia telefonului = receptor telefonic. 3. Rezervor, incapere sau locas, mai largi in partea de sus decat in cea de jos, amenajate pe un sistem tehnic pentru a inlesni introducerea sau evacuarea unui material. 4. Depresiune de teren de forma conica, formata in terenuri solubile. ♦ Plan inclinat care leaga galeria superioara cu cea inferioara a unui tunel in curs de excavare. ♦ Groapa facuta in pamant de un obuz sau de o bomba. 5. Locul unde se aduna bustenii inainte de a fi coborati pe jilip. 6. Tub care serveste unor animale cefalopode la miscare. – Et. nec.

RUSANESTI 1. Lac de acumulare realizat pe cursul inf. al Oltului, in arealul com. Rusanesti, dat in folosinta in 1989. 2. Com. in jud. Olt., situata in C. Romanati, pe dr. Oltului; 4.978 loc. (2005). Hidrocentrala cu patru grupuri energetice (primul dat in exploatare in 1989, iar cel de-al patrulea la 20 mart. 1992), cu o putere instalata totala de 53 MW. Pana la 17 febr. 1968, com. R. s-a numit Rusanestii de jos. In satul R. se afla biserica Adormirii Maicii Domnului (sec. 19), iar in satul Jieni, biserica de lemn Sf. Ioan Botezatorul (sec. 18), adusa aici in 1836 din jud. Teleorman.

PROST² proasta (prosti, proaste) si substantival 1) (despre persoane sau despre manifestari ale lor) Care vadeste lipsa de inteligenta; netot; neghiob; natarau; natang; nerod; tont; stupid; tamp; nauc. ◊ da in gropi de ~ ce e, ~ ca noaptea, un ~ si jumatate foarte prost. A o face pe ~ul a se preface ca-i prost. 2) inv. Care se trage din popor; de jos; de rand. ◊ Soldat ~ soldat fara grad. 3) inv. Care nu stie carte; nestiutor de carte; neinvatat. 4) Care este de calitate inferioara; lipsit de valoare; nesatisfacator; necorespunzator; ordinar. Poezii proaste. 5) (despre situatii, stiri etc.) Care provoaca neplacere, nemultumire; care supara; suparator. ◊ Gluma proasta gluma care nu starneste rasul, ci jigneste. Vorba proasta vorba care insulta. 6) (despre timp sau despre perioade de timp) Care nu este prielnic; nefavorabil; urat; rau. 7) Care are pregatire slaba intr-un domeniu de activitate; care este sub nivelul cerintelor unei specialitati; necalificat; nepregatit. /<sl. prostu

BALTA, balti, s. f. 1. Intindere de apa statatoare, de obicei nu prea adanca, avand o vegetatie si o fauna acvatica specifica; zona de lunca inundabila, cu locuri in care stagneaza apa; p. ext. lac. ◊ Expr. A ramane (sau a sta, a zacea) balta = a fi lasat in parasire; a sta pe loc, a stagna. A lasa balta (ceva) = a lasa (ceva) in parasire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bata in balta = a face un gest, a spune o vorba care stanjeneste prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 2. Apa de ploaie adunata intr-o adancitura; groapa cu apa sau mocirla; (prin exagerare) cantitate mare de lichid varsat pe jos; baltoaca. – Probabil din sl. blato. Cf. alb. balte.

BARA s.f. Drug de metal (destinat prelucrarii). ♦ Piesa de metal sau de lemn, de dimensiuni variabile, folosita in constructii sau in dispozitive tehnice pentru transmiterea eforturilor. 2. Fiecare dintre cei trei stalpi care delimiteaza poarta la unele jocuri sportive. ♦ Sut in stalpul portii de fotbal. ◊ A da in bara = (argotic) a gresi, a rata. 3. Bariera care desparte pe judecatori de avocati si impricinati; (p. ext.) locul de unde se pledeaza in fata justitiei. 4. (Herald.) Figura diagonala care reuneste unghiul stang de sus al unui scut cu unghiul drept de jos. 5. Linie verticala sau oblica, folosita ca element de separare intr-un text. ♦ Linie verticala care separa masurile unui portativ. ♦ Ridicatura de metal liniara dispusa transversal pe tastiera unor instrumente cu coarde ciupite, indicand locurile in care se pot produce sunetele de o anumita inaltime. 6. Ingramadire de nisip, de mal etc. la gura unui rau sau a unui fluviu care se varsa intr-o mare fara flux si reflux. 7. (Fig.; med.) Senzatie apasatoare, de compresiune asupra unui organ. [< fr. barre].

apostol (-li), s. m. – 1. Nume dat fiecaruia dintre cei 12 discipoli ai lui Cristos. – 2. Carte de cult ortodox cuprinzind faptele atribuite apostolilor. Gr. ἀπόστολος „trimis”, in parte prin intermediul sl. apostolu (Murnu 6). – Der. apostolat, s. n., din fr.; apostolesc, adj. (apostolic); apostolic, adj. (care apartine apostolilor); apostol(ic)este, adv. (in chip apostolic; ca saracii; mergind pe jos); apostolie, s. f. (apostolat).

A LASA las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei fiinte tinute strans; a face sa devina liber. ◊ ~ pasarea sa zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sange a face sa curga din corpul cuiva, printr-o incizie, sange. 2) A pune ceva undeva. ~ haina in cui. 3) A da voie (sa se infaptuiasca ori sa aiba loc); a permite; a ingadui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva sa ramana in starea in care se afla. ◊ ~ (pe cineva) in pace a nu deranja pe cineva; a-l lasa sa faca ce vrea. ~ (pe cineva) in voie a da cuiva libertate deplina. 5) A face sa nu se execute ceva la timp. ◊ ~ de azi pe maine a amana mereu ceva. 6) A face sa ramana ceva in urma sa; a transmite prin mostenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua in seama; a nesocoti. ◊ ~ la o parte a nu tine cont. 8) A face sa fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A parasi plecand in alta parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ usa deschisa. /<lat. laxare

BALTA, balti, s. f. 1. Apa statatoare permanenta, de obicei putin adanca si avand o bogata vegetatie acvatica; p. ext. lac. ◊ Expr. A ramane (sau a sta, a zacea) balta = a fi lasat in parasire; a sta pe loc, a stagna. A lasa balta (ceva) = a lasa (ceva) in parasire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bata in balta = a face o gafa. Are balta peste, se spune cand ceva se afla din belsug. ♦ Intindere de apa statatoare ramasa in urma revarsarii unui rau; regiune mlastinoasa de la tarmul unor rauri. 2. Apa de ploaie adunata intr-o adancitura; groapa cu apa sau cu mocirla; (prin exagerare) apa sau lichid varsat pe jos. – V. baltoaca.

ZERO, zerouri, s. n. 1. Numar care, in numaratoare, reprezinta o cantitate vida si care se indica prin cifra 0; nula. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanta unui lucru, a face sa fie neglijabil. ♦ Cifra reprezentand numarul de mai sus pusa la dreapta altei cifre pentru a mari de zece ori valoarea unui numar; nula. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care serveste ca origine a unei scari cu ajutorul careia se indica valorile unei marimi. ♦ Spec. Grad de temperatura fixat in unele sisteme de masura a temperaturii (Reaumur, Celsius) la punctul de inghetare a apei distilate la presiunea normala. ◊ Zero absolut = temperatura de minus 273 de grade Celsius, socotita ca cea mai joasa temperatura posibila. 4. (Lingv.) Desinenta (sau sufix) zero = absenta unui afix gramatical la o forma flexionara, care este marcata, fata de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei marci formale propriu-zise. – Din fr. zero.

POPA ~i m. 1) (mai ales in biserica ortodoxa) Slujitor al cultului; preot. ◊ A da ortul (sau pielea) ~ii a muri. A-i merge (sau a i se duce) vestea ca de ~ tuns a se face cunoscut printr-o fapta reprobabila. 2) Carte de joc pe care este reprezentat chipul unui barbat in varsta cu coroana; rege. 3) Piesa cea mai mare, care se pune in mijloc la jocul de popice. 4) pop. Snop care se pune cu spicele in jos in varful claii. [G.-D. popii] /<sl. popu

A SE LASA ma las intranz. 1) A merge la vale; a cobori o panta. 2) A veni de sus in jos. Se lasa ceata. 3) A se aseza venind din zbor. 4) (despre intuneric, ger, caldura etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a incepe; a se produce. 5) (despre obiecte) A se indoi sub o povara. 6) A renunta la ceva. ~ de fumat. ◊ ~ pagubas a renunta benevol la ceva. 7) A nu se impotrivi (sa aiba loc sau sa se efectueze). 8) A cadea prada. ~ dus de ganduri. 9) (la imperativ, mai ales in constructii negative) A (nu) se da batut; a (nu) ceda. ◊ Nu te ~! nu ceda. 10) A scadea in intensitate; a se micsora. Gerul s-a mai lasat. 11) A-si sprijini greutatea; a se rezema; a se aseza. S-a lasat pe umarul lui. S-a lasat pe un scaun. /<lat. laxare

PIEPT¹ ~uri n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului cuprinsa intre gat si abdomen; torace. ◊ Cosul ~ului cavitate toracica. Boala de ~ tuberculoza pulmonara. Lupta ~ la ~ lupta in care adversarii se afla unul langa altul; lupta corp la corp. Cu ~ul deschis fara frica. Cu capul in ~ cu capul in jos, aplecat. Cu mainile (incrucisate) la ~ fara a face ceva; fara treaba. Cu mainile pe ~ decedat. A strange la ~ a cuprinde; a imbratisa. A se bate cu pumnii in ~ a se lauda peste masura. A tine ~ a rezista. 2) (la unele animale) Carne de pe aceasta parte a corpului folosita in alimentatie. ~ de gaina. 3) la sing. Organ-pereche de secretie a laptelui la femei, dispus in partea de sus a corpului; tata; san; mamela. ◊ A da ~ a alapta. A avea ~ a avea lapte (in perioada de alaptare). 4) Coasta de deal sau de munte; versant. /<lat. pectus

coarda f., pl. e si corzi (lat. chŏrda, d. vgr. horde; it. pg. corda, fr. corde, sp. cuerda: ngr. [d. it.] korda; vsl. koruda, bg. sirb. rus. korda; alb. korda; ung. kard). Struna, fir sonor la instrumentele muzicale. Pinza (lama dintata) la feresteu [!]. Resort, c****a de otel la ceasornic. Arc elastic la incuietori si lacate. Ramura de vita: se rupeau coardele de greutatea rodului (Sov. 215). Cheris, traversa, grinda transversala pe care se sprijina dusameaua [!]. Indoitura gitului calului. Taria peltelei si a serbetului cind il faci si, amestecindu-l, se tine de facalet ca o ata. Geom. Secanta considerata ca dreapta care uneste extremitatile unui arc. Anat. Coardele vocale, niste tendoane in git care vibreaza si produc vocea. Fig. A atinge pe cineva la coarda simtitoare, a-l atinge unde-l doare, unde simte. A o lua pe alta coarda, a schimba tonu sau procedura. A o lasa pe o coarda mai joasa, a o lasa mai moale, a te modera. Adv. A o tinea [!] coarda, a nu te intrerupe, a nu te opri. A tinea drumu coarda, a-l urma mereu.