OMOGRAFIE, s. f. Faptul sau insusirea de a fi omograf; situatia in care se afla doua cuvinte omografe. – Din fr. h*********e.

OMOGRAFIE s.f. Faptul sau insusirea de a fi omograf; situatia in care se afla doua cuvinte omografe. ♦ (Mat.) Corespondenta biunivoca intre doua spatii proiective. [Gen. -iei. / < fr. h*********e].

OMOGRAFIE s. f. 1. faptul, insusirea de a fi omograf; situatie in care se afla doua cuvinte omografe. 2. (mat.) corespondenta biunivoca a multimii numerelor reale sau complexe, exprimata in forma de raport a doua polinoame de gradul intai; transfomare omografica. (< fr. h*********e)

omograf, -A, omografi, -e, adj., s. n. (cuvant) care se scrie la fel cu alt cuvant, dar difera de acesta (de obicei) din punct de vedere fonetic. – Din fr. h********e.

omograf ~a (ĩ, e) si substantival (despre cuvinte luate in raport unul cu altul) Care are aceeasi grafie (dar se pronunta altfel). /<fr. h********e

omograf, -A adj., s.n. (cuvant) care se scrie la fel cu un alt cuvant, dar difera din punct de vedere fonetic. [Var. homograf, -a adj. / < fr. h********e, cf. gr. h***s – asemanator, graphein – a scrie].

omograf, -A adj., s. n. (cuvant) care se scrie la fel cu altul. (< fr. h********e)

OMOGRAMA s.f. (Lingv.) cuvant care are aceeasi grafie cu un altul de origine diferita; omograf. [Cf. it. omogramma].