CULTURA s. 1. v. civilizatie. 2. v. invatatura. 3. cultura fizica v. gimnastica. 4. v. cultivare. 5. crestere, cultivare. (~ tutunului.)

GIMNASTICA s. cultura fizica, educatie fizica.

COSMIATRIE f. Stiinta care se ocupa cu infrumusetarea fizica a corpului omenesc cu ajutorul medicinei estetice si a culturii fizice. [Sil. -mi-a-tri-e] /<fr. cosmiatrie

CULTURA s.f. 1. Totalitatea valorilor materiale si spirituale acumulate de omenire in decursul vremurilor. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor materiale (unelte, ceramica, podoabe, arme, locuinte, asezari etc.) si spirituale (manifestari artistice, magice-religioase si funerare) pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. ♦ Totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. ◊ Om de cultura = persoana care are un nivel intelectual ridicat; cultura de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin in contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. Lucrarile efectuate asupra solului pentru a face posibila cresterea plantelor cultivate. ◊ Plante de cultura = plante cultivate de om. ♦ Crestere a anumitor animale. ♦ Crestere in laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa in acest fel. 3. cultura fizica = dezvoltarea corpului prin gimnastica si sport; stiinta care se ocupa cu aceasta dezvoltare. [< lat., it. cultura, fr. culture].

CULTURISM s. n. ramura a culturii fizice care urmareste dezvoltarea unui corp sanatos, viguros si puternic, cu o musculatura armonioasa si bine proportionata, printr-un sistem complex de exercitii. (< fr. culturisme)

cultura¹ s. f. 1. totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire in decursul vremurilor. ◊ totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. ♦ ~ generala = ansamblu de cunostinte necesare unui individ in viata zilnica; ~ de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin in contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. (arheol.) totalitatea vestigiilor materiale si spirituale pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. 3. totalitatea lucrarilor agrotehnice necesare pentru a obtine recolte bogate de la plantele de cultura. ♦ plante de ~ = plante cultivate de om. ◊ teren cultivat cu anumite plante. ◊ crestere, prasire a unor animale. 4. crestere in laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa in acest fel. 5. ~ fizica = dezvoltarea armonioasa a corpului omenesc prin gimnastica si sport; educatie fizica. (< fr. culture, lat. cultura)

cultura ~i f. 1) Totalitate a valorilor materiale si spirituale create de omenire pe parcursul istoriei. 2) fig. Cunostinte vaste in diferite domenii, pe care le poseda cineva. 3) arheol. Totalitate a vestigiilor materiale si spirituale, descoperite in urma sapaturilor arheologice, caracteristice pentru un anumit areal, intr-o anumita epoca. 4) agr. Ansamblu de lucrari agrotehnice necesare plantelor agricole. 5) Teren cultivat cu un anumit fel de plante. 6) Crestere a unor animale. ~a viermilor de matase. 7): ~ de bacterii crestere in laborator a bacteriilor; colonie de bacterii obtinuta in laborator pentru scopuri stiintifice. 8): ~ fizica ansamblu de metode si sisteme de educatie fizica care contribuie la dezvoltarea armonioasa a corpului omenesc. [G.-D. culturii] /<fr. culture, lat. cultura

INTENSIV, -A, intensivi, -e, adj. 1. Care are (o mare) intensitate; care se face in ritm viu, incordat. ◊ Agricultura intensiva = agricultura care foloseste mijloace tehnice inaintate, pentru a obtine o productie cat mai mare in raport cu suprafata cultivata. cultura intensiva = cultura care se face dupa regulile agriculturii intensive. 2. (Despre marimi caracteristice unui sistem fizic) Care, prin compunerea mai multor sisteme identice, isi pastreaza valoarea neschimbata. – Din fr. intensif.

EDUCATIE s. f. 1. activitate sociala cu caracter fundamental de transmitere a experientei de viata, a culturii catre generatii tinere, de influentare sistematica si constienta a dezvoltarii intelectuale, morale sau fizice; totalitatea acestei actiuni. 2. buna crestere, buna cuviinta. (< fr. education, lat. educatio)

FACIES, faciesuri, s. n. 1. Aspect caracteristic al fetei in cursul unei boli, al unei stari emotive etc.; p. gener. fizionomie. 2. Aspect al unei culturi arheologice in ce are ea mai caracteristic. 3. Totalitate a particularitatilor mineralogice si paleontologice ale unui depozit sedimentar, care caracterizeaza conditiile fizico-geografice de depunere a acestuia. [Pr.: -ci-es] – Din lat. facies, fr. facies.

COMBATERE (‹ combate) s. f. 1. Actiunea de a combate; lupta. 2. (LOG.) Demonstrare a falsitatii sau netemeiniciei unei teze. 3. (FITOPAT.) Totalitatea masurilor ce se aplica in vederea prevenirii patrunderii daunatorilor si parazitilor intr-o cultura agricola ori padure, precum si pentru distrugerea lor. In functie de mijloacele utilizate c. poate fi: chimica (cu substante chimice), biologici (se recurge la pradatori sau agenti patogeni ai daunatorilor), mecanica (santuri, curse), fizica (ardere, afumare), integrata (combinarea unor procedee fizice, chimice, biologice, mecanice) etc. 4. (MED.) Complex de masuri pentru eradicarea unei boli infectioase constind din tratament adecvat, izolarea bolnavilor, masuri de carantina, dezinfectii si deratizare etc.

HABITUS (cuv. lat.) s. n. 1. (MED.) Aspect fizic exterior, static si dinamic al unui individ, care poate da indicatii asupra starii de sanatate, a existentei unei predispozitii morbide sau a unei boli (ex. h. fizic, h. apopletic). 2. Maniera, mod de a fi; obisnuinta. 3. (SOCIOL.) Mod personal ori generic de a fi, a gandi, a actiona sau a reactiona in conformitate cu valorile normale, principiile reprezentative sau dominante dintr-o cultura sau dintr-un sistem social. 4. (MINER.) Aspect morfologic exterior, specific, pe care il capata cristalele prin dezvoltarea relativa a fetelor cristalografice (ex. h. prismatic, acicular, tabular, lamelar etc.).

MEDIU¹, medii, s. n. 1. Natura inconjuratoare alcatuita din totalitatea factorilor externi in care se afla fiintele si lucrurile. ◊ Mediu intern = totalitatea umorilor care scalda celulele organismului. Mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, utilizata pentru inmultirea microbilor in laborator, in diverse scopuri. 2. Societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva: ambianta. 3. Substanta solida, lichida sau gazoasa, camp electromagnetic sau gravitational etc. in care se desfasoara fenomenele fizice. 4. Persoana care poate fi trecuta in stare de hipnoza, de transa si despre care, in practicile oculte, se crede ca poate comunica cu spiritele si poate servi ca intermediar intre ele si cei vii. – Din lat. medium.

GRAD ~e n. 1) Unitate de masura a mai multor marimi fizice variabile (temperatura, densitate, presiune etc.). ◊ ~ de comparatie categorie gramaticala specifica pentru adjectiv si adverb avand trei aspecte: pozitiv, comparativ si superlativ. ◊ ~ de rudenie raport de apropiere intre rude. 2) Unitate de masura a unghiurilor, a longitudinii si a latitudinii. 3) Diviziune pe scara unui instrument de masura; gradatie. 4) (la expresiile algebrice) Maxim al sumei exponentilor necunoscutelor unui termen. ~ul unui monom. ◊ Ecuatie de ~ul intai (sau doi) ecuatie a carei necunoscuta este la puterea intai (sau a doua). 5) fig. Treapta de dezvoltare a ceva; masura in care se manifesta evolutia unui lucru; nivel. ~ de cultura. ◊ In cel mai mare ~ la maximum. In cel mai mic ~ la minimum. 6) Treapta intr-o ierarhie. Diploma de ~ul I. ~ de capitan. 7) Etapa in evolutia unui proces; treapta. 8) Calificare dobandita intr-un domeniu de activitate; titlu. ~ stiintific. /<fr. grade, lat. gradus