Rezultate din textul definițiilor
HIDRATA, pers. 3 hidrateaza, vb. I. Refl. (Despre substante chimice) A se combina cu apa. ♦ (Despre corpuri solide) A absorbi apa prin adeziune. – Din fr. hydrater.
HIDRATAT, -A, hidratati, -te, adj. (Despre substante chimice) Care s-a combinat cu apa. ♦ (Despre corpuri solide) Care a retinut apa in interiorul sau prin adeziune. – V. hidrata.
INGROSA, ingros, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se ingroasa gluma (sau treaba, lucrul) = situatia ia o intorsatura ingrijoratoare, neplacuta. ♦ Tranz. A face ca un corp solid sa devina mai gros, sa-si mareasca volumul (adaugandu-i material la suprafata); a accentua o linie, un punct, o litera etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o solutie sa devina mai concentrata prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-si spori numarul; a se indesi. 3. (Despre voce) A capata un timbru mai coborat, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din in + gros.
ARTICULATIE, articulatii, s. f. 1. Legatura intre doua sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor); locul acestei legaturi; incheietura. ♦ Legatura mobila a segmentelor unui animal artropod. ♦ Legatura intre doua sau mai multe corpuri solide, care permite rotatia lor relativa in jurul uneia sau a doua axe sau in jurul unui punct. 2. (Rar) Articulare. – Din fr. articulation, lat. articulatio, -onis.
PIUA, pive, s. f. 1. Instalatie sau masina folosita pentru impaslirea tesaturilor de lana prin frecarea si presarea lor intre doi cilindri rotitori si prin lovirea lor cu ciocane de lemn intr-un mediu cald si umed. 2. Vas de lemn, de metal sau de piatra de diverse forme si marimi, cu peretii si cu fundul gros, in care se piseaza diverse substante sau corpuri solide. 3. Parte a steampului in care se zdrobeste un minereu. 4. Scobitura in piesa unei instalatii, care serveste la fixarea sau la rotirea altei piese din instalatia respectiva. 5. (Inv. si reg.) Mortier. 6. (Pop.; in expr.) A se pune piua (sau in piua) = a se ghemui pentru a servi ca treapta cuiva care vrea sa ajunga la un loc inalt sau pentru a lua pe cineva in carca. [Pr.: pi-ua. – Pl. si: piue. – Var.: (inv. si reg.): piva s. f.] – Lat. *pilla.
PRAF, (2, 3) prafuri, s. n. 1. Material format din particule solide foarte fine, provenite din faramitarea naturala a scoartei terestre, a unor corpuri solide, din unele procese biologice ale vietuitoarelor etc.; pulbere, colb. ♦ Exp. A face (pe cineva sau ceva) praf = a) a sfarama in bucati; a distruge; b) (cu privire la bunuri materiale) a irosi, a cheltui fara rost; c) (fam.) a invinge pe cineva intr-o discutie in contradictoriu, a-i anula argumentele; a impresiona profund (prin cele ce spune sau face); a epata. A (se) face praf si pulbere sau a (se) preface in praf = a (se) distruge complet, a nu mai ramane nimic. A se alege praful sau nu se alege nici praful, a nu ramane nici praf = a fi complet distrus, nimicit; a fi ucis. A arunca (cu) praf in ochii cuiva = a incerca sa insele pe cineva, dandu-i iluzia ca lucrurile sunt altfel decat sunt in realitate, a induce in eroare. A se face praf pentru cineva = a-i purta cuiva o mare grija, a face tot posibilul pentru cineva. Praful de pe toba = nimic. 2. (De obicei urmat de determinari) Nume dat diferitelor materiale solide reduse la starea de particule foarte fine si care sunt folosite in diferite scopuri. ◊ Praf de pusca = pulbere formata dintr-un amestec de azotat de potasiu, sulf si carbune de lemn, folosita ca explozibil. Praf de spuma = preparat care produce in contact cu apa o spuma si care se foloseste pentru stingerea incendiilor. Praf de copt = preparat care se intrebuinteaza in patiserie pentru a face sa creasca aluaturile, prin bioxidul de carbon pe care il degajeaza. Lapte praf = lapte sub forma de pulbere, obtinut prin eliminarea apei din componenta lui. Praf de bronz = pulbere care se amesteca cu ulei sau cu lac si formeaza vopsele care imita metalul. Praf de matase = substanta cu aspect lucios, preparata din mica1 pisata, folosita la zugraveli. Praf hidrofob = material pulverulent, neinflamabil si imputrescibil, obtinut din cenusa de la termocentrale cu adaosuri de pacura, folosit pentru hidroizolari. 3. Spec. Substanta toxica sau medicamentoasa in forma de pulbere; (pop.) doza dintr-un astfel de medicament. ◊ (Arg.) Praf alb = c*****a. 4. (Pop.) Polen. [Var.: (inv. si reg.) prav s. n.] – Din sl. prachu.
PUDRA, pudre, s. f. Material solid prefacut in pulbere. ♦ Spec. Pulbere fina rezultata din maruntirea unor corpuri solide de amidon sau orez (parfumata si uneori colorata), care se intrebuinteaza ca fard. ♦ Spec. Pulbere fina dintr-o substanta medicamentoasa, folosita mai ales pentru acoperirea, protejarea sau tratarea pielii. – Din fr. poudre.
PULVERULENT, -A, pulverulenti, -te, adj. (Despre corpuri solide) Care se prezinta sub forma de pulbere. – Din fr. pulverulent, lat. pulverulentus.
FISURAT, -A, fisurati, -te, adj. (Despre corpuri solide) Care are fisuri. – V. fisura.
FLASC, -A, flasci, -ce, adj. Moale, flescait2. ♦ Fig. Fara vigoare, fara forta, lipsit de energie. ♦ (Tehn.; despre corpuri solide) Fara rezistenta la turtire, la rasucire sau la incovoiere. – Din fr. flasque.
LUBRIFIA, lubrifiez, vb. I. Tranz. A introduce un lubrifiant intre suprafetele de contact ale unor corpuri solide care se freaca intre ele; a unge. [Pr.: -fi-a] – Din fr. lubrifier.
LUBRIFIANT, lubrifianti, s. m. Material vascos sau praf care se introduce intre suprafetele de contact a doua corpuri solide cu miscare relativa, pentru a forma un strat subtire care sa inlocuiasca frecarea uscata cu una fluida si sa impiedice sau sa reduca astfel uzura, incalzirea etc. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. lubrifiant.
DUR1, -A, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgariat sau de strapuns; tare. 2. (Despre ape) Care contine saruri (de calciu si magneziu) peste limita admisa pentru apele potabile industriale. 3. (In sintagma) Consoana dura = consoana a carei articulatie nu contine nici un element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.
TOPIT2, -A, topiti, -te, adj. 1. (Despre corpuri solide) Devenit lichid sau moale sub efectul caldurii. 2. (Despre plante textile) Care s-a descompus prin mentinerea in apa in scopul separarii fibrelor textile. 3. Fig. Slabit, tras, consumat; istovit, vlaguit, obosit. 4. Fig. Macinat, descompus, dezagregat. ♦ (Fam.) Distrus, pierdut. – V. topi.
REZEMARE, rezemari, s. f. 1. Faptul de a (se) rezema. 2. Mod in care se realizeaza legatura intre doua corpuri solide, in plan sau in spatiu. – V. rezema.
RUGOZITATE, (2) rugozitati, s. f. 1. Calitate a suprafetei unor corpuri solide de a fi aspre. 2. Mica neregularitate, sensibila la pipait, aparuta pe suprafata unui obiect. – Din fr. rugosite.
ARTICULATIE ~i f. 1) Legatura mobila intre doua sau mai multe oase si locul acestei legaturi; incheietura. 2) tehn. Legatura intre doua sau mai multe corpuri solide, care permite miscare relativa a acestora. 3) lingv. Mod de pronuntare a sunetelor cu ajutorul organelor de vorbire. [G.-D. articulatiei] /<fr. articulation, lat. articulatio, ~onis
A DEGAZIFICA degazific tranz. 1) (carbuni de pamant) A curata de substante volatile. 2) (lichide, corpuri solide) A elibera de gaze. /de + a gazifica
DUR1 ~a (~i, ~e) 1) (despre corpuri solide) Care nu se lasa a fi distrus cu usurinta; rezistent la actiunea unor forte din exterior; tare. 2) Care este greu de suportat. Clima ~a. Pedeapsa ~a. 3) (despre apa) Care contine saruri peste limita admisa; aspru. 4): Consoana ~a consoana a carei articulatie nu contine nici un element palatal. 5) fig. Care se caracterizeaza prin lipsa de indulgenta; sever; aspru; exigent. /<fr. dur, lat. durus
A SE FISURA pers. 3 se ~eaza intranz. (despre corpuri solide) A plesni, formand fisuri; a capata fisuri. /<fr. fissurer
FLASC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care este lipsit de consistenta; moale. 2) fig. Care este lipsit de vigoare, de forta, de energie. 3) (despre corpuri solide) Care este lipsit de rezistenta la incovoiere, rasucire etc. /<fr. flasque
A SE HIDRATA pers. 3 ~eaza intranz. (despre substante chimice sau despre unele corpuri solide) A absorbi apa prin adeziune; a se combina cu apa. [Sil. hi-dra-] /<fr. hydrater
A IMERGE imerg tranz. tehn. (corpuri solide) A cufunda (partial sau total) intr-un lichid. /<fr. immerger, engl. immerge
A LICHEFIA ~ez tranz. (gaze, corpuri solide) A face sa se lichefieze. /<fr. liquefier
A SE LICHEFIA pers. 3 se ~aza intranz. (despre gaze, corpuri solide) A deveni lichid; a se preface in lichid. /<fr. liquefier
A PISA ~ez tranz. 1) (corpuri solide) A preface in farame cu ajutorul unei unelte. ~ piper. 2) fig. (fiinte) A bate crunt; a snopi in bataie. 3) fig. (persoane) A deranja intruna, repetand insistent acelasi lucru; a necaji; a plictisi. /<lat. pi[n]sare
PLASTIC2 ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre corpuri solide) Care poate fi modelat; care se preteaza modelarii. ◊ Materiale (sau mase) ~ce materiale sintetice din care se produc diferite obiecte. Operatie ~ca plastie. Chirurgie ~ca ramura a medicinei care se ocupa cu operatiile plastice. 2) Care tine de artele ce reflecta realitatea prin imagini vizuale; propriu artelor care reflecta realitatea prin imagini vizuale. ◊ Arte ~ce ansamblu de arte (pictura, sculptura, desen, arhitectura) care reflecta realitatea prin imagini vizuale. 3) lit. Care exprima ceva cu mare putere de evocare; sugestiv; expresiv. /<fr. plastique
POROS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre corpuri solide) Care are (multi) pori; cu multi pori. 2) (despre sol) Care este afanat (prin prelucrare). /<fr. poreux, lat. porosus
A PROIECTA ~ez tranz. 1) (actiuni) A intentiona sa realizeze. Mi-am ~at pe azi sa vizionez un film. 2) (activitati, actiuni) A prevedea din timp, elaborand un proiect. 3) (raze, particule elementare, imagini) A trimite pe o suprafata. 4) (corpuri solide) A arunca cu forta intr-o anumita directie. 5) (lichide sau materiale pulverulente) A imprastia sub presiune. 6) A face sa se proiecteze. /Din proiect
REAZEM ~e n. 1) Obiect care asigura sprijinirea unui corp. ◊ Punct de ~ loc de contact dintre doua corpuri solide unde se exercita forte de actiune si reactiune. 2) fig. Sustinere materiala sau morala; ajutor; sprijin. ~ la batranete. 3) tehn. Legatura intre doua elemente ale unui sistem tehnic. /v. a (se) rezema
A RECULA pers. 3 ~eaza intranz. tehn. (despre corpuri solide, mecanisme etc.) A face recul; a se smuci inapoi. Arma a reculat. /<fr. reculer
RUGOS ~oasa (~osi, ~oase) pop. (despre suprafata unor corpuri solide) Care prezinta neregularitati; aspru (la pipait). /<fr. rugueux
SORBTIE ~i f. Proces de incorporare a unor substante de catre anumite corpuri solide sau lichide. /<fr. sorption
TARIE ~i f. 1) Capacitate (a fiintelor vii) de a savarsi actiuni fizice; forta fizica; putere. ~a bratului. 2) (despre persoane) Capacitate de a lua decizii fara a sovai. ~ de caracter. 3) (despre corpuri solide) Proprietatea de a fi tare; rezistenta la deformare si zgariere. 4) (despre alcool si alte substante) Grad de concentratie. 5) (despre sunete) Intensitate auditiva. 6) fig. Calitate care pre-zinta valoare sau importanta. ◊ ~a (sau ~ile) cerului bolta cereasca; firmament. [G.-D. tariei] /tare + suf. ~ie
ARTICULATIE s.f. 1. Incheietura, legatura (mobila) intre oase. ♦ Legatura intre doua corpuri solide, care permite rotirea lor in jurul unui punct sau al unei axe. 2. Mod de a pronunta, de a rosti un sunet; pronuntare a unui sunet; articulare. ◊ Baza de articulatie = modul de pronuntare a sunetelor, care se face intr-un anumit fel in fiecare limba sau dialect. [Gen. -iei, var. articulatiune s.f. / cf. fr. articulation, lat. articulatio].
INCASTRARE s.f. Mod de legatura a doua corpuri solide, care impiedica orice miscare de rotire sau de translatie. [Var. incastrare s.f. / < incastra].
SISTEM s.n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forte etc.) dependente intre ele si formand un tot organizat, care pune ordine intr-un domeniu de gandire teoretica, reglementeaza clasificarea materialului intr-un domeniu de stiinte ale naturii sau face ca o activitate practica sa functioneze potrivit scopului urmarit. 2. (Anat.) Grupare morfologica si functionala unitara de organe sau de structuri. 3. (Biol.) Ansamblu de elemente aflate in interactiune. ♦ (Geol.) Succesiune de strate care corespunde aceleiasi perioade. ♦ (Min.) Sistem cristalin = ansamblu de forme de baza. 4. Ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificari. ◊ Sistem solar = ansamblu de corpuri ceresti in care intra Soarele, planetele cu satelitii lor, planetoizii si cometele periodice; sistem de ecuatii = grup de mai multe ecuatii cu aceleasi necunoscute; sistem tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel putin in parte, din corpuri solide si folosit in tehnica. 5. Mod de organizare a unui proces, a unei operatii, a unei activitati etc.; metoda de lucru, fel de a lucra. 6. Sistem informational = ansamblu de procedee si mijloace de adunare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor etc. [Pl. -me, -muri, var. sistema s.f. / cf. fr. systeme, it. sistema, engl. system, lat., gr. systema].
HIDRATAT, -A adj. (Despre substante chimice) Care s-a combinat cu apa. ◊ (Despre corpuri solide) Imbibat cu apa. [Cf. fr. hydrate].
POROS, -OASA adj. (Despre corpuri solide) Cu pori. [Cf. fr. poreux, it. poroso].
ARTICULATIE s. f. 1. (anat.) incheietura, nod; loc de insertie a unui organ pe altul; legatura (mobila) intre oase. 2. (tehn.) legatura intre doua corpuri solide, care permite rotirea lor in jurul unui ax. 3. mod de a pronunta un sunet. (< fr. articulation, lat. articulatio)
SISTEM s. n. 1. ansamblu de elemente aflate intr-o relatie structurala, de interdependenta si interactiune reciproca, formand un tot organizat. 2. (anat.) grupare morfologica si functionala unitara de organe sau de structuri. 3. (biol.) ansamblu de elemente aflate in interactiune. ♦ (geol.) succesiune de straturi care corespunde aceleiasi perioade. 4. ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificari. ♦ ~ solar = ansamblu de corpuri ceresti in care intra Soarele, planetele cu satelitii lor (masa atomica, numar de ordine); ~ de ecuatii = grup de mai multe ecuatii cu aceleasi necunoscute; ~ tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel putin in parte, din corpuri solide, folosit in tehnica; ~ de unitati = ansamblu de unitati de masura dintr-un numar restrans de unitati fundamentale; ~ audio = combina muzicala. 5. mod de organizare a unui proces, a unei operatii, activitati etc.; metoda de lucru, fel de a lucra. 6. ~ informational = ansamblu de procedee si mijloace de adunare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor etc.; ~ ul stiintelor = totalitate a disciplinelor stiintifice, ansamblul cunostintelor teoretice ale oamenilor intr-o anumita etapa istorica. 7. (fam.) mijloc ingenios. (< fr. systeme, lat. systema, germ. System)
STEREOCROMIE s. f. (arhit.) tehnica fixarii culorilor pe corpuri solide, cu un strat de mortar special preparat. (< fr. stereochromie)
AERODINAMIC, -A, aerodinamici, -ce, adj. (Despre corpuri solide) Construit astfel incat sa intampine in deplasare cea mai mica rezistenta din partea aerului. – Fr. aerodynamique (< gr.).
ARTICULATIE, articulatii, s. f. 1. Legatura (mobila) intre doua sau mai multe oase, prin intermediul ligamentelor; incheietura; locul acestei legaturi. ♦ Legatura intre mai multe corpuri solide, care permite rotatia lor relativa in jurul uneia sau a doua axe sau al unui punct. 2. (Rar) Articulare. – Fr. articulation (lat. lit. articulatio, -onis).
ADSORBTIE s. f. Fixare si acumulare a moleculelor unui gaz sau a unui lichid pe suprafata unui corp solid. – Din fr. adsorption.
AEROMOBIL, aeromobile, adj., s. n. 1. Adj. (Despre corpuri) Care se misca in aer1. 2. S. n. Corp solid care se poate mentine si misca in aer1. [Pr.: a-e-] – Din fr. aeromobile.
CALEFACTIE, calefactii, s. f. (Fiz.) Vaporizare intensa la suprafata de separatie a unui lichid cu un corp solid incins, care le impiedica contactul direct. – Din fr. calefaction.
CAVITATE, cavitati, s. f. Adancitura, gaura intr-un corp solid. ◊ Cavitate rezonanta = circuit oscilant pentru frecvente foarte inalte, constituit dintr-o incinta cu pereti metalici in care se pot intretine oscilatii electromagnetice sub forma de unde stationare. ♦ Spatiu in interiorul organismului sau al unui organ din corpul omului sau al animalelor, in care se afla anumite organe. Cavitate toracica. - Din fr. cavite, lat. cavitas, -atis.
GRANULA, granule, s. f. 1. Particula solida mica care intra in componenta unui corp solid cu structura eterogena sau care rezulta din sfaramarea, taierea etc. unui corp solid. 2. Pastila continand un amestec de substante medicamentoase incorporate intr-o masa zaharoasa. – Din fr. granule.
HIDROMECANIC, -A, hidromecanici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Stiinta care studiaza legile echilibrului si ale miscarii fluidelor, precum si actiunea corpurilor solide cu care vin in contact. 2. Adj. Care apartine hidromecanicii (1), care se refera la hidromecanica. – Din fr. hydromecanique.
INCLUZIUNE, incluziuni, s. f. 1. Particula de metal strain continuta in masa unui corp solid. ♦ Defect de fabricatie al unei piese, datorat prezentei unor incluziuni (1) sau unor particule metalice izolate in masa ei. 2. (Mat.) Proprietate care consta in faptul ca orice element al unei multimi date apartine si altei multimi. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. inclusion, lat. inclusio, -onis.
MACERA, macerez, vb. I. Tranz. A tine un corp solid (plante, fructe, flori etc.) vreme indelungata intr-un solvent pentru a-i dizolva partile solubile. ♦ Refl. A elimina particulele solubile prin mentinerea indelungata intr-un solvent. – Din fr. macerer.
MACERATIE, maceratii, s. f. Macerare; p. ext. proces suferit de un corp solid supus macerarii. – Din fr. maceration.
POR, pori, s. m. 1. Mic orificiu pe suprafata pielii, care corespunde cu canalul excretor al glandelor sudoripare si sebacee. 2. Orificiu in membrana primara al celulelor vegetale, prin care se asigura schimbul de apa, de gaze si de substante nutritive. 3. Gol de mici dimensiuni in masa unui corp solid sau a unui agregat de substante solide. – Din fr. pore, lat. porus.
UMIDOMETRU, umidometre, s. n. Instrument folosit pentru determinarea umiditatii unui corp solid sau a aerului atmosferic. – Din fr. humidometre.
FLAMBA, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacara in scopul sterilizarii. 2. A incovoia un corp solid (in forma de bara, tub, placa), supunandu-l actiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber.
PENDUL, pendule, s. n. 1. corp solid care poate oscila in jurul unui punct fix sau al unei axe fixe cand este scos din pozitia de echilibru stabil; p. ext. dispozitiv sau piesa a unui mecanism a caror oscilatie regleaza miscarile unei masini sau ale unui instrument. 2. Ceas de perete a carui miscare este reglata de un pendul (1). [Var.: pendula s. f.] – Din fr. pendule, lat. pendulus.
PROIECTA, proiectez, vb. I. 1. Tranz. A face un proiect (1); a intentiona, a planui. 2. Tranz. A elabora un proiect (3). 3. Tranz. A face o proiectie (1), a reprezenta schematic un corp pe o suprafata sau pe un plan, dupa anumite reguli geometrice. 4. Refl. A se profila, a se contura. 5. Tranz. A trimite pe o suprafata un fascicul de raze, de particule, o succesiune de imagini cinematografice etc. 6. Tranz. A arunca (cu forta) un corp solid; a imprastia cu presiune un lichid sau o pulbere. [Pr.: pro-iec-] – Din proiect (dupa fr. projeter).
PULVERIZA, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid in pulbere. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face sa dispara sau a disparea. 2. A imprastia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulveriser, lat. pulverizare.
RUPERE, ruperi, s. f. Actiunea de a (se) rupe si rezultatul ei. ◊ Rupere de nori = ploaie torentiala insotita de descarcari electrice. ◊ Loc. Cu rupere de inima = cu mare durere. ♦ Desfacere, descompunere. ◊ Ruperea emulsiei = desfacerea unei emulsii in cele doua elemente componente. (Mat.); Teorii de rupere = teorii elaborate pentru a explica ruperea corpurilor solide deformabile supuse unor solicitari mecanice pe mai multe directii. (Tehn.) Rupere de panta = constructie (de beton, zidarie de piatra sau de lemn) intre doua portiuni vecine ale unui canal, pentru evitarea eroziunilor. (Pop.) Ruperea pretului = fixarea pretului unei vanzari. – V. rupe.
SOLICITARE, solicitari, s. f. Actiunea de a solicita si rezultatul ei; cerere staruitoare. ♦ Proces fizic prin care se produc tensiuni si deformatii in interiorul unui corp solid. – V. solicita.
STEREOMETRIE s. f. Ramura a geometriei care se ocupa cu masurarea volumului corpurilor solide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stereometrie.
STEREOMETRU, stereometre, s. n. Instrument cu care se masoara volumul corpurilor solide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stereometre.
FLACARA, flacari, s. f. 1. Masa libera de gaze care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins si care arde cu dezvoltare de caldura si de lumina; parte luminoasa mobila care se inalta ca o limba de foc dintr-un corp aprins; para1, vapaie; flama. ◊ Expr. A fi in flacari = a arde puternic, a fi cuprins de flacari. 2. Fig. Inflacarare, pasiune; caldura; stralucire. [Pl. si: flacari, flacare] – Lat. *flaccula (= facula).
PALPATOR, palpatoare, s. n. Element sensibil al unui instrument de masurat sau de controlat neregularitatile de pe suprafetele corpurilor solide (de obicei metalice). – Palpa + suf. -tor. Cf. it. palpatore.
PAR1 interj. (Adesea pronuntat cu „r” prelungit) Cuvant care imita zgomotul sau trosnetul produs de un corp solid care se rupe sau se despica, de arderea lemnelor, de presiunea exercitata asupra zapezii etc. – Onomatopee.
PELICULOGEN, -A, peliculogeni, -e, adj. Care, aplicat in stare lichida pe suprafata unui corp solid, formeaza pe acesta o pelicula. – De la pelicula.
PISA, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfarama o substanta, un corp solid prin loviri repetate (cu pisalogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai marunte sau a le preface in praf. 2. A batatori, a batuci, a framanta cu picioarele zapada, pamantul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi in bataie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sacai pe cineva, repetandu-i acelasi lucru; a pisalogi. – Lat. pi(n)sare.
POLIEDRU, poliedre, s. n. (Geom.) corp solid marginit de mai multe suprafete plane poligonale. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyedre.
POROZITATE s. f. Proprietate a unui corp solid de a fi poros. – Din fr. porosite.
OBIECT, obiecte, s. n. 1. corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumita intrebuintare. ◊ Obiect al muncii = lucru sau complex de lucruri asupra carora actioneaza omul in cadrul procesului de productie, direct sau cu ajutorul mijloacelor de munca, pentru a le modifica potrivit nevoilor sale. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra careia e indreptata gandirea, activitatea intelectuala a omului. ◊ Loc. adj. si adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) in tema, fara divagatii inutile. ♦ (Fil.) Ceea ce se afla in afara eului; lucru care afecteaza simturile noastre sau asupra caruia se indreapta gandirea noastra. ♦ Continutul asupra caruia se indreapta cunoasterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formeaza materia unei discipline, disciplina de studiu; materie. 4. Scop, tinta, tel; obiectiv. 5. (Gram.; in sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. – Din lat. obiectum, germ. Objekt.
PRISMA, prisme, s. f. 1. Poliedru care are doua fete (numite baze) egale si paralele si cu celelalte fete in forma de paralelogram; corp solid care are aceasta forma. 2. Piesa de sticla, de cuart sau de alt material transparent, de obicei in forma de prisma (1), folosita la aparatele optice pentru descompunerea, polarizarea, reflexia etc. luminii. ◊ Loc. prep. Prin prisma... = din punctul de vedere..., potrivit cu..., in lumina... – Din fr. prisme.
FISURA, fisuri, s. f. Crapatura ingusta, plesnitura la suprafata sau in interiorul unui corp solid (metal, beton, aliaj, piatra, os etc.). – Din fr. fissure, lat. fissura.
MENISC, meniscuri, s. n. 1. Lentila subtire convexa pe o parte si concava pe partea opusa. 2. Curbura a suprafetei unui lichid, care apare din cauza aderentei sau a lipsei de aderenta in punctele de contact cu un corp solid. 3. Cartilaj in forma de disc, existent intre unele articulatii ale corpului. – Din fr. menisque.
MINERAL, -A, minerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. corp solid, cu o anumita compozitie chimica, care se gaseste in natura in stare cristalina sau amorfa, in componenta rocilor si a minereurilor. 2. Adj. Care contine minerale (1), care tine de minerale, privitor la minerale, de natura mineralelor. ◊ Apa minerala sau ape (ori izvoare) minerale = apa care contine in solutie saruri, gaze sau substante radioactive si care ii confera proprietati terapeutice; p. ext. loc, statiune etc. unde se gasesc asemenea ape; tratament facut cu astfel de ape. Ulei mineral = ulei obtinut prin distilarea titeiului. – Din fr. mineral, lat. mineralis.
ELASTOMECANICA s. f. Parte a mecanicii corpurilor solide, deformabile, care se ocupa cu studiul eforturilor si deformatiilor in corpurile elastice sub actiunea fortelor exterioare. – Din fr. elastomecanique.
RECUL, reculuri, s. n. Miscare indarat a unui corp solid, produsa pe baza unei forte de reactie, de miscarea unui alt corp considerat ca are sensul de deplasare inainte si care, de obicei, are masa mult mai mica decat primul corp. ♦ Distanta parcursa de un corp solid in timpul miscarii sale inapoi, provocata prin reactie. – Din fr. recul.
SUPLETE s. f. Insusirea de a fi suplu; mladiere, flexibilitate, maleabilitate. ♦ Spec. Proprietate a unui corp solid de a putea suferi mari deformatii nepermanente, prin incovoiere ori torsiune, sub actiunea unor solicitari relativ mici; elasticitate. – Din fr. souplesse.
TERMOELASTICITATE s. f. Capitol al mecanicii corpurilor solide, care se ocupa cu studierea starilor de tensiune si a deformatiilor produse sub actiunea unui camp termic. – Termo- + elasticitate.
TOROID, toroide, s. n. (Mat.) 1. Suprafata generata de o curba inchisa care se roteste in jurul unei axe din planul curbei si care nu taie curba. 2. corp solid marginit de un toroid (1). – Din fr. toroide, germ. Toroid.
TURBINA, turbine, s. f. Motor alcatuit dintr-un rotor (solidarizat cu un arbore) si dintr-un stator, care transforma energia potentiala a unui fluid in energie mecanica de corp solid. – Din fr. turbine.
REOLOGIE s. f. Ramura a fizicii al carei obiect de studiu il constituie curgerea lenta si deformarea in timp a corpurilor solide sub actiunea fortelor exercitate asupra lor. [Pr.: re-o-] – Din fr. rheologie.
DEFORMA, deformez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) modifica, a(-si) strica forma; a (se) sluti, a (se) urati, a (se) poci. ♦ Tranz. Fig. A prezenta altfel decat este de fapt, a reproduce inexact, a denatura, a falsifica, a altera. 2. Tranz. A modifica forma sau dimensiunile unui corp solid, fara a desprinde material din el, ci numai prin influenta unor miscari interioare sau exterioare. [Var.: diforma vb. I] – Din fr. deformer, lat. deformare.
DEZLOCUIT, -A, dezlocuiti, -te, adj. (Despre lichide) Scos de la locul pe care-l ocupa, dat la o parte si inlocuit de un corp solid. – Dez- + [in]locuit.
SARCINA, sarcini, s. f. 1. Greutate, incarcatura pe care o duce un om sau un animal; povara. ♦ Apasare, greutate. ♦ Fig. Povara, balast. 2. Legatura (de lemne, de fan, de paie) care poate fi dusa in spinare sau cu bratele. 3. Obligatie, indatorire, raspundere (materiala sau morala). ◊ Expr. A da pe cineva in sarcina cuiva = a da pe cineva in grija cuiva. A pune (ceva) in sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau raspunzator (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Calitate, slujba, rol. 5. Starea femeii gravide; perioada cat o femeie este gravida; graviditate. 6. Marime fizica care produce o stare de solicitare mecanica intr-un corp solid deformabil sau intr-un sistem fizic. ♦ Sarcina electrica = marime scalara ce caracterizeaza proprietatea unui corp de a crea in jurul sau un camp electric sau de a fi actionat atunci cand se afla in campul electric al altui corp. ♦ Putere activa data sau luata de un sistem tehnic generator, transmitator sau transformator de energie. – Lat. sarcina.
SECTIUNE, sectiuni, s. f. 1. Faptul de a sectiona; taietura, despartire; (concr.) portiune taiata in urma sectionarii; loc unde s-a facut o sectionare. 2. Suprafata rezultata prin intersectia unui corp solid cu o suprafata (plana sau curba). ♦ Aria unei sectiuni (2). 3. (Tehn.) Schita reprezentand suprafata determinata de intersectia unui plan (vertical sau orizontal) cu un sistem tehnic sau cu o piesa. 4. (Mat.) Intersectie a doua multimi. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. section, lat. sectio, -onis.
SILICE s. f. corp solid, compus al siliciului cu oxigenul, dur, alb sau incolor, insolubil in apa, cu temperatura de topire foarte inalta, care se gaseste in natura in compozitia celor mai multe roci si care se foloseste la fabricarea sticlei, a betonului etc.; bioxid de siliciu. – Din fr. silice, lat. silex, -icis.
SOLIDITATE s. f. Stare a corpurilor solide; proprietate a corpurilor solide de a opune rezistenta la schimbarea formei si a volumului lor; tarie, duritate, rezistenta. ♦ Fig. Temeinicie, seriozitate. – Din fr. solidite, lat. soliditas, -atis.
SONICITATE s. f. Ramura a mecanicii care se ocupa cu transmiterea prin v******i si prin unde elastice longitudinale a energiei sau a puterii mecanice in masa corpurilor lichide si a corpurilor solide. – Sonic + suf. -itate.
STERADIAN, steradieni, s. m. Unitate de masura pentru unghiurile corpurilor solide. [Pr.: -di-an] – Din fr. steradian.
STEREOGRAFIE s. f. Reprezentare a corpurilor solide prin proiectarea lor pe o suprafata plana. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stereographie.
STEREOMECANICA s. f. Ramura a mecanicii care studiaza echilibrul si miscarea corpurilor solide rigide. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stereomecanique.
STEREOSTATIC, -A, stereostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramura a fizicii care studiaza echilibrul corpurilor solide. 2. Adj. De stereostatica (l). [Pr.: -re-o-] – Din fr. stereostatique.
SUBLIMAT, sublimati, s. m. corp solid obtinut prin sublimarea unei substante si prin readucerea vaporilor ei in stare solida. ◊ Sublimat corosiv = clorura de mercur care se prezinta sub forma de pulbere alba, solubila in apa, utilizata ca dezinfectant extern. – Din fr. sublime.
CONCRETIONARE s. f. 1. Operatie de transformare, printr-un tratament, termic, a unui conglomerat de pulberi de metale, metaloizi etc. intr-un corp solid. 2. Formare a concretiunilor. [Pr.: -ti-o-] – V. concretiona.
FLEXIBILITATE s. elasticitate, mladiere, suplete. (~ unui corp solid.)
solid (corp) s. n., pl. solide
ABSORBTIE ~i f. Fenomen prin care un corp solid sau lichid incorporeaza o substanta oarecare din afara; absorbire. [G.-D. absorbtiei; Sil. -sorb-ti-e] /<fr. absorption, lat. absorptio, ~onis
ADSORBANT ~ti m. corp solid pe suprafata caruia se pot fixa substante prin absorbtie. /<fr. adsorbant
ADSORBTIE f. Fixare a moleculelor unui gaz sau al unui lichid pe suprafata unui corp solid. [G.-D. adsorbtiei; Sil. ad-sorb-tie] /<fr. adsorption
AERODINAMICA f. Ramura a mecanicii care se ocupa cu studiul miscarii corpurilor solide intr-un mediu gazos (mai ales in aer). [G.-D. aerodinamicii] /<fr. aerodinamique
CAVITATE ~ati f. 1) Spartura sau adancitura naturala ori facuta special intr-un corp solid. ◊ ~ rezonanta cutie care produce rezonanta. 2) (la om sau la animale) Spatiu gol, in care sunt situate diverse organe. [G.-D. cavitatii] /<fr. cavite, lat. cavitas, ~atis
CONCRETIUNE ~i f. 1) tehn. corp solid format din compusi metalici, ca rezultat al unui tratament termic. 2) Agregat monomineral sau polimineral inclus intr-o roca sedimentara sau in sol; sediment constand din substante minerale, depuse in jurul unui corp strain. [Sil. -ti-u-] /<fr. concretion, lat. concrecio, ~onis
CRISTAL1 ~e n. corp solid, transparent si incolor, cu fete plane si cu o forma geometrica de poliedru. ◊ ~-de-stanca varietate in-colora, transparenta, de cuart. /<fr. cristal, lat. cristallus
A DEZLOCUI ~iesc tranz. fiz. (lichide) A scoate de la locul pe care il ocupa fiind inlocuit de un corp solid. /dez- + a [in]locui
FLAMBAJ ~e n. tehn. Operatie de indoire a unui corp solid (tevi, bare, placi etc.) prin metode speciale. /<fr. flambage
FUZIUNE ~i f. 1) (despre organizatii, institutii, societati etc.) Unire intr-un singur tot; contopire. 2) fiz. Unificare prin trecere la starea lichida sub actiunea caldurii. ◊ Punct de ~ temperatura de topire a unui corp solid. ~ nucleara reactie nucleara, prin care doua nuclee atomice usoare se unesc, formand unul mai greu. [Art. fuziunea; G.-D. fuziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. fusion, lat. fusio, ~onis
GAURA gauri f. 1) Spartura sau adancitura naturala ori facuta special intr-un corp solid. ~ in podea. ~ in pamant. ~ in tesatura. ~ de soarece. Pantofi cu gauri. ◊ ~a cheii gaura prin care se introduce cheia in broasca usii. ~ de sarpe loc ferit; ascunzis. 2): ~ neagra obiect ceresc cu un camp gravitational foarte puternic, care atrage materia din spatiul inconjurator. [G.-D. gaurii; Sil. ga-u-] /<lat. cavula
GRANULA ~e f. 1) Particula mica, asemanatoare cu un graunte, care face parte din componenta unor corpuri eterogene sau rezulta din sfaramarea unui corp solid. 2) la pl. Preparat farmaceutic care consta din bobite zaharoase, avand inauntru substante medicamentoase. /<fr. granule, lat. granulum
INCLUZIUNE ~i f. 1) Impuritate din masa unui corp solid. 2) mat. Raportul a doua ansambluri de elemente dintre care unul se include integral in celalalt. [Sil. in-clu-zi-u-] /<lat. inclusio, ~onis, fr. inclusion
MICROSTRUCTURA ~i f. Structura a unui corp solid, observata cu ajutorul microscopului. /<fr. microstructure
MINERAL2 ~e n. corp solid natural, anorganic, din componenta rocilor si a minereurilor. ~e cristalizate. ~e amorfe. /<fr. mineral, lat. mineralis
NUTATIE ~i f. 1) Miscare oscilatorie a axei de rotatie a unui corp solid, care are loc concomitent cu precesia. 2) astr. Oscilatie a axei Pamantului, cauzata de atractia Soarelui si a Lunii. 3) Miscare latenta si in spirala a varfului unor plante in jurul axei lor. /<fr. nutation, it. nutazione
OBIECT ~e n. 1) corp solid, cunoscut direct cu ajutorul simtului. 2) Bun material rezultat din procesul muncii. ~ de consum. ~ de uz casnic. 3) Materie asupra careia este orientata activitatea spirituala sau artistica. ~ de cercetare. ~ de descriere. 4) Fiinta sau lucru pentru care cineva manifesta un sentiment. ~ de admiratie. 5) Disciplina de studiu intr-o institutie de invatamant. 6) filoz. corp sau fenomen existent in realitate, in afara subiec-tului si independent de constiinta acestuia. 7) lingv. Parte de propozitie care indica asupra cui este orientata actiunea verbului; comple-ment. [Sil. o-biect] /<lat. obiectum, germ. Objekt
PENDUL ~e n. 1) corp solid suspendat care, sub actiunea unei forte, poate oscila in jurul unui punct sau al unei axe fixate. 2) Dispozitiv care, osciland, regleaza functionarea unui mecanism. /<fr. pendule, lat. pendulus
POR ~i m. 1) Orificiu minuscul al canalelor excretoare ale glandelor sudoripare si sebacee pe suprafata pielii. 2) Orificiu mic in membrana celulelor vegetale prin care se realizeaza schimbul de substante. 3) Gol mic in masa unui corp solid. /<fr. pore, lat. porus
PRECESIE ~i f. 1) fiz. Miscare a unui corp solid (giroscop, titirez) in timpul careia axa lui de rotatie descrie un con cu varful intr-un punct fix. 2) astr. Miscare lenta a punctelor de echinoctiu ale Pamantului in sens retrograd pe ecliptica. /<fr. precession
PRESA2 ~e f. 1) Instalatie destinata sa exercite o presiune asupra unui corp solid pentru a-l comprima sau pentru a lasa o urma asupra acestuia. 2) poligr. Masina tipografica de imprimat. [G.-D. presei] /<fr. presse
STEREOCROMIE f. Tehnica fixarii culorilor pe corpurile solide. [G.-D. stereocromiei; Sil. -re-o-cro-] /<fr. stereochromie
STEREODINAMICA f. Ramura a fizicii care se ocupa cu studiul legilor miscarii corpurilor solide; dinamica solidelor. /<fr. stereodinamique
STEREOGRAFIE f. Tehnica proiectarii corpurilor solide pe o suprafata plana. /<fr. stereographie
STEREOMECANICA f. Ramura a fizicii care se ocupa cu studiul miscarii si echilibrului corpurilor solide; mecanica solidelor. /<fr. stereomecanique
STEREOSTATICA f. Ramura a fizicii care se ocupa cu studiul legilor echilibrului corpurilor solide; statica solidelor. /<fr. stereostatique
SUBLIMAT ~ti m. corp solid obtinut prin condensarea directa a vaporilor. ◊ ~ corosiv sare alba, cristalizata, intrebuintata ca dezinfectant. /<fr. sublime, germ. Sublimat
TEXTURA ~i f. 1) Mod de dispunere a firelor intr-o tesatura; urzeala. 2) Structura a unui corp solid (roca, aliaj etc.) considerata sub aspectul orientarii spatiale a elementelor ei constitutive. ~ plana. ~ axiala. ~ fibroasa. 3) poligr. Fasie imprimata care se lipeste peste pasajul ce trebuie rectificat al unei publicatii. /<fr. texture, lat. textura
UMIDITATE f. 1) Grad de saturatie cu umezeala. ~ea aerului. 2) Lichid retinut de un corp solid sau de un mediu. ~ea solului. /<fr. humidite, lat. humiditas, ~atis
ADSORBTIE s.f. Proces de fixare a moleculelor unui gaz sau ale unui corp dizolvat, intr-un strat foarte subtire, pe suprafata unui corp solid. [Gen. -iei, var. adsorbtiune s.f. / cf. fr. adsorbtion].
AERODINAMICA s.f. Ramura a mecanicii care studiaza miscarea corpurilor intr-un mediu gazos (mai ales miscarea corpurilor solide in aer). [< fr. aerodynamique, cf. gr. aer – aer, dynamis – forta].
AEROSOL s.m. (mai ales la pl.) Suspensie intr-un gaz a unui corp solid sau lichid. ♦ Sistem de particule medicamentoase dispersate in aer, care constituie un mijloc terapeutic contra unor afectiuni ale cailor respiratorii. [< fr. aerosol, cf. germ. Aerosol].
CAVITATE s.f. 1. Scobitura, adancitura, gol in interiorul unui corp solid. 2. (Anat.) Spatiu gol in interiorul corpului sau intr-un organ al omului. ◊ Cavitate generala = celom. [Cf. fr. cavite, it. cavita].
ELASTOCINETICA s.f. Parte a elastomecanicii care studiaza v********e elastice ale corpurilor solide deformabile, fara a tine seama de cauzele pe care le produc. [< fr. elastodynamique].
ELASTODINAMICA s.f. Parte a elastomecanicii care studiaza v********e elastice ale corpurilor solide deformabile, tinand seama de cauzele care le produc. [< fr. elastodynamique].
FILM s.n. 1. Pelicula subtire, flexibila si transparenta, de celuloid, acoperita cu un strat de material fotosensibil, folosita in fotografie, radiografie etc. ♦ Banda folosita pentru inregistrarea si reproducerea pe ecran a imaginilor; pelicula. 2. Arta cinematografica. ♦ (Fig.) Succesiune de imagini. 3. Strat de fluid intins pe suprafata unui corp solid sau lichid. // (In forma filmo-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) pelicula fotografica”. [Pl. -me, -muri. / < fr., engl. film].
GIROSTAT s.n. corp solid care are o miscare de rotatie in jurul axei sale. [< fr. gyrostat, cf. gr. gyros – cerc, statikos – care se tine].
INCLUZIUNE s.f. Includere. 1. Particula de material strain continuta in masa unui corp solid, intr-un tesut. 2. (Log.) Cuprinderea notiunilor cu sfera mica, dar cu continut bogat, in notiuni cu sfera mare si continut sarac. 3. (Mat.) Relatie intre doua multimi care au proprietatea ca orice element al uneia este un element al celeilalte. [Var. incluzie s.f. / < fr. inclusion, cf. lat. inclusio].
MICROSTRUCTURA s.f. 1. Structura unui corp solid, asa cum apare la examinarea cu microscopul. 2. (In sociometrie) Relatiile intre membrii unor microgrupuri. [< fr. microstructure].
NAFTA s.f. (Chim.) corp solid rezultat din amestecul diferitelor hidrocarburi. [< fr. naphte, cf. gr. naphtha – bitum].
PENDUL s.n. 1. corp solid, greu, care poate oscila in jurul unui punct fix sau al unei axe fixe cand este scos din pozitia sa de echilibru stabil; (p. ext.) dispozitiv sau piesa a unui mecanism care prin oscilatie regleaza miscarile unei masini sau ale unui instrument. 2. Tip de corp de iluminat suspendat printr-o tija. 3. Pendula. [Pl. -le, -luri. / < fr. pendule, cf. lat. pendulus].
PERIFERIE s.f. Cartierele marginase ale unui oras; (p. ext.) tinuturile de la marginea unei tari. ♦ Suprafata exterioara a unui corp solid. ♦ Contur al unei figuri curbilinii; circumferinta. [Gen. -iei. / cf. fr. peripherie, it. periferia < lat., gr. peripheria – circumferinta < peri – imprejur, pherein – a purta].
PIVOT s.n. 1. Piesa metalica rotunjita la capat, care sustine un corp solid si care il ajuta sa se intoarca, sa se poata roti; (spec.) capat al axului unui sistem tehnic care se sprijina pe lagar. ♦ Cui conic introdus in canalul unui dinte pentru a sustine coroana. ♦ (Fig.) Centru, punct de sprijin esential. ♦ Intoarcere pe un picior la jocul de baschet pentru a se plasa cu spatele spre adversarul atacant. 2. Radacina in forma de fus fara ramificatii. // s.m. Jucator, de obicei inalt, care actioneaza ca varf de atac, la baschet sub panoul advers, iar la handbal in semicercul de sase metri. [Pl. -oturi, (s.m.) -oti. / < fr. pivot].
STEREOGRAF s.n. 1. Instrument care serveste la desenarea formelor corpurilor solide de mici dimensiuni. 2. Aparat folosit la constructia hartilor si a planurilor topografice pe baza stereogramelor. [Cf. fr. stereographe].
STEREOMETRU s.n. 1. Instrument care serveste la determinarea volumelor corpurilor solide. 2. Aparat cu ajutorul caruia se construiesc hartile topografice sau se masoara elementele spatiale ale obiectelor fotografiate. [< fr. stereometre, cf. gr. stereos – solid, metron – masura].
STEREOSTATICA s.f. Parte a fizicii care studiaza echilibrul corpurilor solide. [Gen. -cii. / < fr. stereostatique, cf. gr. stereos – solid, statikos – care sta in echilibru].
TOR1 s.n. 1. corp solid obtinut prin rotirea unui cerc in jurul unei axe situate in planul sau, dar care nu trece prin centrul cercului; toroida. 2. Mulura rotunda cu profil convex, semicircular, situata de obicei la baza unei coloane. [< fr. tore, cf. lat. torus – coarda].
AEROELASTICITATE s.f. Ramura a fizicii care studiaza comportarea corpurilor solide elastice sub actiunea fortelor aerodinamice. [Cf. fr. aeroelasticite].
AEROMOBIL s.n. corp solid care se poate mentine si misca in aer. [< fr. aeromobile, cf. lat. aer – aer, mobilis – miscator].
CONCRETIONARE s.f. Operatie de transformare printr-un tratament termic a unui conglomerat de pulberi de metale, de metaloizi sau de compusi organici intr-un corp solid. ♦ (Geol.) Formare de concretiuni. [< concretiona].
ELASTOMECANICA s.f. Parte a mecanicii care se ocupa cu studiul deformarii corpurilor solide sub actiunea unor forte exterioare. [< fr. elastomecanique].
FLAMBA vb. I. tr. 1. A trece prin flacara (instrumente chirurgicale etc.) pentru a steriliza. 2. A indoi un corp solid dupa ce a fost supus la compresiune. [< fr. flamber].
MASA s.f. 1. Marime caracteristica unui corp, exprimata prin catul dintre forta care se exercita asupra lui si acceleratia pe care o are acest corp. ♦ (Curent) corp solid, compact; bloc. 2. Mare multime de oameni. ◊ Mase populare = totalitatea claselor si paturilor sociale dintr-o anumita etapa istorica ale caror interese concorda cu cerintele dezvoltarii societatii. ♦ Cantitate mare. [Cf. fr. masse, it., lat. massa].
prismoid, prismoide, s.n. (inv.) corp solid care are o forma asemanatoare cu aceea a prismei.
MINERAL s.n. corp solid, care se afla in natura cristalizat sau amorf (in interiorul sau la suprafata Pamantului). [< fr. mineral, cf. lat.t. minerale].
POLIEDRU s.n. corp solid cu mai multe fete plane. [< fr. polyedre, cf. gr. polys – numeros, hedra – fata].
POR s.m. 1. Mica deschizatura a pielii, prin care se elimina sudoarea. ♦ Orificiu la unele animale si plante inferioare (rime, pesti, ciuperci etc.). 2. Mic gol, gaura mica in masa unui corp solid. [< fr. pore, cf. gr. poros – trecere].
SOLIDITATE s.f. Starea corpurilor solide; tarie, duritate; durabilitate, rezistenta. ♦ (Fig.) Temeinicie, seriozitate. [Cf. fr. solidite, lat. soliditas].
STEREOGRAFIE s.f. Arta de a reprezenta prin proiectii corpurile solide pe o suprafata plana. [Gen. -iei. / < fr. stereographie, cf. gr. stereos – solid, graphe – scriere].
STEREOMECANICA s.f. Ramura a mecanicii care se ocupa cu studiul echilibrului si miscarii corpurilor solide rigide. [Gen. -cii. / cf. fr. stereomecanique].
STEREOMETRIE s.f. Ramura a geometriei care studiaza determinarea si masurarea volumului corpurilor solide; geometrie in spatiu. [Gen. -iei. / < fr. stereometrie].
STEREOTOMIE s.f. Parte a tehnicii care studiaza metodele de taiere, de fasonare si de imbinare a corpurilor solide folosite in industrie si constructii. [Gen. -iei. / < fr. stereotomie, cf. gr. stereos – solid, tome – taiere].
SUPLETE s.f. 1. Insusirea de a fi suplu; flexibilitate. 2. Proprietate a unui corp solid de a putea suferi mari deformatii nepermanente la incovoiere sau la torsiune sub solicitari relativ mici; elasticitate. [< suplu + -ete, dupa fr. souplesse].
ADSORBTIE s. f. fixare a unei substante lichide sau gazoase, intr-un strat subtire, pe suprafata unui corp solid. (< fr. adsorption)
AEROELASTICITATE s. f. ramura a fizicii care studiaza corpurile solide elastice sub actiunea fortelor aerodinamice. (< fr. aeroelasticite)
CAVITATE s. f. 1. gaura, adancitura, gol in interiorul unui corp solid. 2. (anat.) spatiu gol in interiorul organismului ori al unui organ. ♦ ~ generala = celom. (< fr. cavite, lat. cavitas)
DURITATE s. f. 1. proprietate a corpurilor solide de a fi dure. 2. calitate a radiatiilor ionizante de a fi penentrante. 3. calitate a unei ape de a contine saruri de calciu si magneziu. 4. (fig.) asprime, severitate. (< fr. durete, lat. duritas)
ELASTOCINETICA s. f. parte a elastomecanicii care studiaza v********e elastice ale corpurilor solide deformabile, fara a tine seama de cauzele care le produc. (< fr. elastocinetique)
ELASTODINAMICA s. f. parte a elastomecanicii care studiaza v********e elastice ale corpurilor solide deformabile, tinand seama de cauzele care le produc. (< fr. elastodynamique)
FILM s. n. 1. pelicula subtire de celuloid, flexibila si transparenta, acoperita cu un strat de material fotosensibil, in fotografie, radiografie etc. ◊ banda pentru inregistrarea si reproducerea pe ecran a imaginilor; pelicula. 2. arta cinematografica. 3. desfasurarea continua a unei manifestatii, vizite, curse etc.; succesiune de imagini. 4. strat de fluid intins pe suprafata unui corp solid sau lichid. (< fr. film)
GIROSTAT s. n. corp solid care are o miscare de rotatie in jurul axei sale. (< fr. gyrostat)
GRANULA s. f. 1. grauncior care intra in compunerea unui corp solid eterogen. 2. pilula din substante medicamentoase in cantitati mici. 3. e solare = mici pete luminoase pe fotosfera Soarelui. (< fr. granule)
INCLUZIUNE s. f. 1. particula de material strain continuta in masa unui corp solid, intr-un tesut. 2. (log.) cuprinderea notiunilor cu sfera mica, dar cu continut bogat, in notiuni cu sfera mare si continut sarac. 3. (mat.) relatie intre doua multimi care au proprietatea ca orice element al uneia este un element al celeilalte. (< fr. inclusion, lat. inclusio)
INFILTRA vb. tr. I. refl. (despre lichide) a patrunde prin porii corpurilor solide (ca prin filtru). II. tr., refl. (fig.) a patrunde, a face sa patrunda, a (se) strecura neobservat. (< fr. /s'/infiltrer)
MASA s. f. 1. cantitate de materie a unui corp, considerata ca o marime caracteristica in raport cu volumul. ♦ ~ verde = furaj; ~ critica = masa minima a unui material radioactiv in care poate aparea o reactie de fisiune nucleara in lant. 2. ingramadire de elemente care formeaza impreuna un singur corp; corp solid, compact; bloc. ♦ ~ de aer = portiune imensa, omogena, a troposferei, cu proprietati distincte. 3. corp metalic masiv la care se leaga punctele unei retele, ale unei masini sau ale unui aparat electric, pentru evitarea supratensiunilor. 4. (fam.) cantitate mare. ♦ a vocabularului = partea cea mai mare a vocabularului, supusa schimbarilor. 5. multime compacta de oameni. ♦ e populare = totalitatea claselor si categoriilor sociale dintr-o anumita etapa istorica, ale caror interese fundamentale concorda cu cerintele si sensul actiunii legilor obiective ale dezvoltarii societatii. 6. ~ continentala = continent. (< fr. masse, germ. Masse)
MICRONIZARE s. f. transformare a unui corp solid in particule avand dimensiuni de ordinul micronului. (dupa fr. micronisation)
MINERAL, -A I. adj. 1. referitor la minerale, care contine minerale. ♦ apa ~a = apa in a carei solutie se afla saruri, substante radioactive, gaze. 2. de piatra. II. s.n. corp solid, care se afla in natura cristalizat, sau amorf (in interiorul, sau la suprafata pamantului). (< rus. mineral, fr. mineral, lat. mineralis)
PELICULOGEN, -A adj. (despre substante organice; si s.n.) care, aplicat pe un corp solid, formeaza pelicule. (< fr. pelliculogene)
PENDUL s. n. 1. corp solid care poate oscila in jurul unui punct fix sau al unei axe fixe; (p. ext.) dispozitiv, piesa a unui mecanism care prin oscilatie regleaza miscarile unei masini sau ale unui instrument. 2. element de rezemare cu doua articulatii, folosit la poduri. 3. tip de corp de iluminat suspendat printr-o tija. (< fr. pendule, lat. pendulus)
PIVOT I. s. n. 1. piesa metalica rotunjita la capat, care sustine un corp solid si il ajuta sa se roteasca; capat al axului unui sistem tehnic care se sprijina pe lagar. ◊ cui conic introdus in canalul unui dinte pentru a sustine coroana. 2. (fig.) centru, punct de sprijin esential. ◊ intoarcere pe un picior la baschet pentru a se plasa cu spatele spre adversarul atacant. 3. radacina in forma de fus fara ramificatii. II. s. m. jucator (inalt) care actioneaza ca varf de atac, la baschet sub panoul advers, iar la handbal in semicercul de sase metri. (< fr. pivot)
POLIEDRU s. n. corp solid cu mai multe fete poligonale plane. (< fr. polyedre)
POR1 s. m. 1. mic orificiu al pielii, prin care se elimina sudoarea. 2. orificiu la unele animale si plante inferioare. 3. mic gol in masa unui corp solid. (< fr. pore, lat. porus, gr. poros)
REZISTENTA s. f. I. 1. proprietate a unui material de a rezista fortelor (solicitarilor) exterioare care tind sa-l deformeze sau sa-l rupa. ♦ a materialelor = disciplina care studiaza starile de tensiune si de deformatie ale corpurilor solide sub actiunea fortelor exterioare. ◊ forta care se opune efectului unei alte forte. 2. obisnuinta a microbilor cu medicamentul administrat, datorita abuzului de antibiotice. 3. forta opusa de un conductor la trecerea curentului electric prin el. 4. rezistor. 5. putere de a rezista la o boala, la oboseala etc. II. impotrivire, opozitie; (spec.) respingere a atacurilor inamicului. ◊ piedica, obstacol, greutate. ◊ miscare a patriotilor care, in tarile ocupate de dusmani au luptat impotriva cotropitorilor si a politicii de colaborare cu acestia; forma de lupta impotriva regimului totalitar comunist. (< it. resistenza, fr. resistance)
RIGIDITATE s. f. 1. insusirea, starea a ceea ce este rigid; proprietate a corpurilor solide de a nu se deforma sub actiunea fortelor exterioare. 2. (fig.) severitate excesiva; asprime; formalism. (< fr. rigidite, lat. rigiditas)
SCALENOEDRU adj., s. n. (corp solid) limitat de douasprezece triunghiuri scalene egale. (< fr. scalenoedre)
SOLIDITATE s. f. 1. starea corpurilor solide; tarie, duritate; durabilitate, rezistenta. 2. (fig.) temeinicie, seriozitate. (< fr. solidite, lat. soliditas)
STEREOGRAF, -A I. s. m. f. specialist in stereografie. II. s. n. 1. instrument pentru desenarea formelor corpurilor solide de mici dimensiuni. 2. aparat folosit la constructia hartilor si a planurilor topografice pe baza stereogramelor. (< fr. stereographe)
STEREOGRAFIE s. f. arta de a reprezenta prin proiectii forma corpurilor solide pe o suprafata plana. (< fr. stereographie)
STEREOMECANICA s. f. ramura a mecanicii care studiaza echilibrul si miscarea corpurilor solide rigide. (< fr. stereomecanique)
STEREOMETRIE s. f. ramura a geometriei care studiaza determinarea si masurarea volumului corpurilor solide. (< fr. stereometrie)
STEREOMETRU s. n. 1. instrument pentru determinarea volumelor corpurilor solide. 2. aparat cu ajutorul caruia se construiesc hartile topografice sau se masoara elementele spatiale ale obiectelor fotografiate. (< fr. stereometre)
STEREOSTATIC, -A I. adj. referitor la stereostatica. II. s. f. ramura a fizicii care studiaza echilibrul corpurilor solide. (< fr. stereostatique)
STEREOTOMIE s. f. tehnica a taierii, fasonarii si imbinarii corpurilor solide, folosita in industrie si constructii. (< fr. stereotomie)
SUPLETE s. f. 1. insusirea de a fi suplu; flexibilitate. ◊ (peior.) pricepere de a se mladia dupa imprejurari. ♦ cu ~ = cu dezinvoltura, fara efort. 2. proprietate a unui corp solid de a putea suferi mari deformatii nepermanente la incovoiere sau la torsiune sub solicitari relativ mici; elasticitate. (< fr. souplesse)
TENSOMETRIE s. f. metoda experimentala de determinare a deformarilor din corpurile solide supuse unor tensiuni mecanice prin masurarea deformatiilor liniare. (< fr. tensometrie)
TOROID s. n. 1. suprafata prin rotirea unei curbe in jurul unei axe din planul ei si care o intersecteaza. ◊ curba paralela asociata unei elipse. 2. corp solid marginit de un toroid (1): tor1 (1). (< fr. toroide, germ. Toroid)
PERIFERIE s. f. 1. cartier marginas al unui oras; (p. ext.) tinuturile de la marginea unei tari. 2. suprafata exterioara a unui corp solid. ◊ contur al unei figuri curbilinii; circumferinta. (< fr. peripherie, lat., gr. peripheria)
ACOSTA, acostez, vb. I. 1. Intranz. (Despre nave) A se apropia si a se lipi de o alta nava, de tarm, de chei sau de alt corp solid de la mal sau din largul apei. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum si a i se adresa in mod suparator. – Fr. accoster.
ADSORBTIE s. f. Fixarea moleculelor unui gaz sau ale unui corp dizolvat pe suprafata unui corp solid sau a unui lichid. – Fr. adsorption.
AEROSOL, aerosoli, s. m. Suspensie intr-un gaz a unui corp solid sau lichid. ♦ Sistem compus din particule medicamentoase dispersate intr-un gaz, folosit in unele afectiuni ale cailor respiratorii. – Fr. aerosol.
BUFFETING (cuv. engl.) [bafitiŋ] subst. V******e neregulata a unui corp solid elastic, produsa datorita miscarii nestationare a fluidului inconjurator (se produce la avioane in regim transsonic etc.).
ADSORBTIE s. f. Fixare si acumulare a moleculelor unui gaz sau ale unui lichid pe suprafata unui corp solid. – Din fr. adsorption.
AEROMOBIL, -A, aeromobili, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre corpuri) Care se misca in aer1. 2. S. n. Corp solid care se poate mentine si misca in aer1. – Din fr. aeromobile.
LANDAU, Lev Davidovici (1908-1968), fizician rus. Prof. univ. la Moscova. Specialist in fizica teoretica si magnetism, a emis, independent de L. Neel, ipoteza campului magnetic molecular negativ (1933). Contributii la teoria particulelor elementare (teoria neutrinului), in mecanica cuantica si fizica corpului solid; a pus bazele hidrodinamicii cuantice (teoria superfluiditatii heliului lichid). Premiul Nobel pentru fizica (1962).
REVCOLEVSCHI, Alexandre (n. 1940, Bucuresti), chimist francez de origine romana. Prof. univ. la Paris. Director al Laboratorului de chimia solidelor (din 1977). A elaborat noi metode de tratament termic al corpurilor solide la temperaturi foarte mari; cercetari privind cristalele, monocristalele de inalta puritate, oxizii supraconductori etc. M. de onoare al Acad. Romane (1993).
concretiune f. (lat. concretio, -onis). solidificare, intarire: concretiunea laptelui. Reunirea unor parti intr´un corp solid: concretiune salina, petroasa. V. conglomerat.
cub n., pl. uri, si mai rar m. (lat. cubus, d. vgr. kybos, cub). Geom. corp solid cu sase fete patrate [!] egale: volumu unui cub e egal cu lungimea unei laturi a lui inmultite de trei ori cu ia [!]. Aritm. Cubu unui numar sau un numar la cub, acest numar inmultit de trei ori cu el singur: 27 e cubu lui 3. Zar de joc, fiind-ca are forma de cub. Adj. m. Metru cub, metru cubic: doi metri cubi de nisip.
SUBSTANTA s. 1. materie, (inv.) trup. (~ din care este facut un corp; o ~ solida.) 2. (BIOL.) substanta de crestere v. stimulator de crestere. 3. corp. (I-a intrat in ochi o ~ straina.) 4. esenta, natura. (~ unui fenomen.) 5. (LINGV.) semnificant. 6. (MIL.) substante toxice de lupta = gaze de lupta.
DUR2, -A adj. 1. (despre corpuri) tare, solid; greu de strapuns, de zgariat. ♦ consoana ~a = consoana care nu are nici un element palatal in articulatia ei. 2. (despre ape) cu mare proportie de saruri de calciu si magneziu. 3. (fig.) aspru; crud, brutal. (< fr. dur, lat. durus)
SCLEROMETRIE s. f. determinare a duritatii mineralelor si a corpurilor metalice, solide, prin masurarea duritatii la zgariere. (< fr. sclerometrie)
2) bor n. (din borax). Chim. Un corp simplu solid tri- si pentavalent descoperit de G*y-Lussac si Thenard in Francia si de Davy in Anglia in 1808. E de doua feluri: amorf si cristalizat. Cel amorf e o pulbere verzuie, inegreste degetele e rau conducator de electricitate si se topeste la temperaturi inalte. Cel cristalizat e incolor si pare a fi o combinatiune de aluminiu.
corp n., pl. uri (lat. corpus). Ori-ce substanta, organica sau anorganica: toate corpurile-s solide, lichide sau gazoase. Partea materiala a unei fiinte, trup: corp de om, de vita. Parte de armata mai mare de cit diviziunea: armata romaneasca are sapte corpuri. Regiment: banii corpului. Corporatiune: corpu ferarilor. Colectivitate, toti la un loc: corpu didactic (corepunde terminatiunii -ime cind e vorba de profesiuni: corpu studentesc = studentimea). Parte principala din ceva: casa asta are doua corpuri, corp de pompa. Corp ceresc, stea sau bolid. Corp de garda, post militar, soldati de paza. Corp al delictului, obiect care probeaza existenta delictului, cum ar fi un cutit ramas de la asasin. corpuri legiuitoare, Camera si Senatu. Spirit de corp, spirit de solidaritate cu corpu ori cu societatea din care faci parte. A te constitui in corp, a te aduna, a te stringe formind un corp. In Let. corpus (rus. pol. korpus) si (grecizat) corpos, pl. uri, corp de armata (ca 3, 266-267).
absorbant, -a I. adj., s. n. (corp lichid sau solid) care absoarbe gaze, substante, radiatii etc.; absorbitor (I), absorbtiv. II. adj. (fig.) care preocupa. (< fr. absorbant)
ABSORBTIE, absorbtii, s. f. 1. Fenomen fizic prin care un corp lichid sau solid incorporeaza prin difuzie din afara o substanta oarecare. ♦ Micsorare sau anulare a intensitatii unei radiatii care cade pe un corp. ♦ Fenomen optic caracteristic lentilelor ochelarilor de vedere de a retine, filtra etc. razele de lumina care dauneaza ochiului. 2. Proces de patrundere a apei, a substantelor minerale si organice, precum si a gazelor in celulele organismului. ◊ Absorbtie intestinala = patrunderea in sange si in limfa a produsilor rezultati din digestia alimentelor. 3. Incrucisare repetata a unei rase perfectionate cu una ameliorata in scopul imbunatatirii radicale a acesteia. [Var.: absorbtiune s. f.] – Din fr. absorption, lat. absorptio, -onis.
absorbtie s. f. 1. incorporare a unei substante oarecare de catre un corp lichid sau solid, de catre celule, tesuturi sau organe. 2. miscare a intensitatii unei radiatii care trece printr-un corp, datorita pierderii de energie. 3. incrucisare a unei rase perfectionate cu una neameliorata. 4. (ec.) fuziune de intreprinderi sau de societati in beneficiul uneia dintre ele. 5. (jur.) drept al unei instante superioare de a lua din competenta instantelor inferioare o cauza in curs de judecare. (< fr. absorption, lat. absorptio)
PICNOMETRU, picnometre, s. n. Instrument (in forma de recipient) folosit pentru masurarea densitatii corpurilor lichide sau solide prin cantarire. – Din fr. pycnometre.
HIDROSTATIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de hidrostatica; propriu hidrostaticii. ◊ Balanta ~ca balanta folosita pentru determinarea densitatii corpurilor lichide si solide. /<fr. hydrostatique, germ. hydrostatisch
PICNOMETRIE s. f. tehnica de masurare a densitatilor corpurilor lichide sau solide. (< fr. pycnometrie)
SONIC, -A adj. 1. referitor la sunete; sonor. ◊ referitor la gama de frecvente care cuprinde infrasunetele, sunetele si ultrasunetele. 2. (despre un sistem fizic, termic etc.) care foloseste proprietatile undelor sau oscilatiilor mecanice din corpurile lichide ori solide. (< fr. sonique)
ABSORBTIE, absorbtii, s. f. Fenomen fizic prin care un corp lichid sau solid incorporeaza din afara o substanta oarecare. ♦ Extragere, aspirare. ♦ Fenomen de micsorare (sau de anulare) a intensitatii radiatiei care cade pe un corp. – Fr. absorption (lat. lit. absorptio, -onis).
INGHET ~uri n. 1) Fenomen care se produce in natura (la o temperatura mai joasa de zero grade) si care se manifesta prin trecerea apei din stare lichida in stare solida sau prin intarirea corpurilor ce contin apa. A da (sau a se lasa) ~ul. 2) fig. Senzatie de frig; raceala puternica. /v. a ingheta
PIEZOMETRU ~e n. Instrument pentru masurarea compresibilitatii corpurilor gazoase, lichide sau solide. [Sil. pi-e-] /<fr. piezo-metre
SOLID ~da (~zi, ~de) 1) (despre corpuri) Care este tare, dur. 2) Care este rezistent la actiunea fortelor exterioare. 3) fig. Care este serios si important. 4) pop. Care are o constitutie fizica puternica; robust; viguros. 5) Care impresioneaza prin exterior; cu exterior impresionant; impunator. Cladire ~da. /<lat. solidus, fr. solide
solidIFICA, solidific, vb. I. Refl. si tranz. A trece sau a face sa treaca un corp din stare lichida in stare solida, prin racire sub o temperatura data; p. ext. a ingheta. ♦ (Despre grasimi) A se slei. ♦ Refl. A se intari. – Din fr. solidifier, it. solidificare.
A SE solidIFICA pers. 3 se solidifica intranz. (despre lichide sau despre corpuri ce contin lichide) A deveni solid; a trece in stare solida; a se intari; a se invartosa. /<fr. solidifier, it. solidificare
SOLID, -A adj. 1. (si s. n.) (corp) care la temperatura normala isi pastreaza forma si dimensiunea neschimbate; consistent; tare, dur. 2. rezistent, durabil, trainic. 3. temeinic, serios; sigur. 4. voinic, puternic, robust; corpolent, gras. 5. (fig.) care infrunta cu tarie greutatile; darz. (< fr. solide, lat. solidus)
SOLID2, -A, solizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (corp) care poseda capacitatea de a-si mentine forma si dimensiunile, de a se opune fortelor deformatoare, avand o structura compacta si o mare coeziune; p. ext. (corp) dur, tare, rigid, rezistent. 2. Adj. Care este astfel facut incat rezista mult timp; rezistent, trainic, durabil. 3. Adj. Mare (ca dimensiuni si greutate); (fam., despre fiinte) voinic, robust. 4. Adj. Fig. Temeinic, serios; p. ext. sigur, statornic. ♦ Care infrunta cu tarie greutatile; darz. – Din fr. solide, lat. solidus.
SCANTEIE, scantei, s. f. 1. Particula solida incandescenta care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care insoteste o descarcare electrica, si care se stinge foarte repede. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scantei (pe dinaintea ochilor), se zice cand cineva primeste o lovitura puternica (si are senzatia ca vede scantei). A se invata (sau a se deprinde) ca tiganul cu scanteia = a se deprinde cu raul. ♦ P. ext. Lumina slaba, de-abia intrezarita, cu sclipiri intermitente; licarire. 2. Fig. Fapt in aparenta neinsemnat care declanseaza o actiune, un sentiment etc. 3. Fig. Particica neinsemnata din ceva; farama, pic. O scanteie de talent. [Pr.: – te-ie. – Var.: (inv.) schinteie s. f.] – Lat. *scantillia (= scintilla).
SUBLIMA, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin incalzire) din starea solida direct in stare gazoasa, fara a mai trece prin starea lichida. ♦ A trece dintr-o stare cristalina in stare de vapori si apoi din nou in stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. si intranz. A (se) transpune pe un plan superior, in sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer.
A SE INVARTOSA ma ~ez intranz. 1) (despre lichide sau corpuri ce contin lichide) A trece in stare solida; a deveni vartos; a se solidifica. 2) fig. (despre persoane) A deveni puternic, viguros; a se invoinici; a se imputernici. 3) fig. A deveni nemilos, neindurator. /in + vartos
TEXTURA s. f. 1. aspectul unei tesaturi, determinat de finetea si legatura firelor. 2. structura unei roci, a unui aliaj, a unui material solid. 3. felul cum sunt dispuse fibrele unei parti a corpului. 4. mod de dispunere a componentelor unei lucrari muzicale sau literare. 5. imprimat de dimensiuni mici, sub forma de fasie, care se lipeste intr-o lucrare tiparita peste pasajele care trebuie rectificate. (< fr. texture, lat. textura)
CONSISTENT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre corpuri) Care este in stare de pasta; cu fluiditate redusa; solid; vartos. 2) (despre hrana) Care contine multe substante nutritive; bogat in substante nutritive; substantial. /<fr. consistant
DELICVESCENTA f. 1) Proprietate a unor substante solide de a se lichefia lent, absorbind umiditatea atmosferica. 2) Stare a corpurilor lichefiate ca urmare a absorbirii umiditatii atmosferice. 3) fig. Decadenta completa. /<fr. deliquescence
CRUSTA s. f. 1. coaja, scoarta. 2. strat tasat, uscat si intarit, de la suprafata terenului arabil, in urma ploilor, a grindinei etc. 3. strat solid de saruri, depuse pe peretii unui recipient. 4. invelis tare al corpului unor vertebrate. (< lat. crusta)
CORIOLIS, Gaspard de (1792-1843), fizician francez. Contributii in mecanica solidului. A constatat (1835) aparitia unei forte de inertie exercitata asupra unui corp care se misca radial intr-un sistem de rotatie (forta C.: ex. devierea vinturilor, curentilor si riurilor spre dreapta in emisfera nordica). A introdus notiunile de lucru mecanic si de energie cinetica.
CENUSA s. f. 1. Reziduu solid format din substante minerale sub forma de pulbere, care ramane dupa arderea completa a unui corp. ◊ Expr. A (se) preface in cenusa = a (se) distruge in intregime (prin foc). A nu avea nici cenusa in vatra = a fi foarte sarac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva si cenusa din vatra = a lasa pe cineva sarac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenusa (sau spuza) pe turta sa = a-si apara cauza proprie. A-si pune cenusa in cap = a se pocai, a-si recunoaste vina sau greseala. ♦ Ramasitele unui mort incinerat. 2. (In sintagma) Cenusa vulcanica = masa de elemente fine aruncata in atmosfera de un vulcan in eruptie. – Lat. *cinusia (< cinis).
LICHID, -A, lichizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (corp, substanta) care se afla intr-o stare de agregare intermediara intre starea gazoasa si starea solida, care nu are o forma stabila proprie, ci curge sub greutatea proprie si ia forma vasului in care se afla. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune imediat; (despre creante, efecte etc.) care poate fi transformat in bani prin vanzare imediata. 3. Adj. (In sintagma) Consoana lichida (si substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale si celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.
A SE DEZGHETA ma dezghet intranz. 1) (despre gheata, zapada) A trece din stare solida in stare lichida (la o temperatura mai mare de zero grade); a se topi. 2) (despre corpuri inghetate) A se m**a din cauza temperaturii mai mari de zero grade. 3) (despre persoane sau despre parti ale corpului lor) A iesi din starea de amorteala de frig (expunandu-se actiunii caldurii); a se dezmorti. 4) fig. A inceta de a mai fi sfios; a prinde curaj. 5) fig. A incepe sa manifeste indemanare; a deveni indemanatic. /<lat. disglaciare
PUTERNIC ~ca (~ci, ~ce) (in opozitie cu slab) 1) (despre fiinte sau despre parti ale corpului lor) Care are o mare putere fizica; voinic; tare. 2) Care rezista la actiunea fortelor din afara; tare; dur; solid. Stalp ~. Gard de fier ~. 3) (despre masini, motoare, mecanisme etc.) Care are putere mecanica mare. 4) (despre sunete, lumini etc.) Care are intensitate sporita; intens. 5) (despre medicamente) Care actioneaza cu putere. 6) (despre actiuni, procese, fenomene) Care se produce cu putere. Ploaie ~ca. 7) (despre sentimente, senzatii) Care se caracterizeaza prin profunzime. 8) (despre persoane oficiale, colectivitati, organizatii, state etc.) Care se bucura de autoritate si influenta. 9) fig. Care este important prin continut sau valoare. Eveniment ~. /putere + suf. ~nic
CRUSTA ~e f. 1) Pojghita formata la suprafata unor corpuri moi; coaja. 2) Strat anatomic protector, care se formeaza pe o rana cand aceasta incepe sa se cicatrizeze; coaja. 3) Strat solid de saruri depuse pe peretii unui recipient sau al unei tevi, in care se afla sau prin care curge un lichid. 4) Invelis impregnat cu saruri de calciu la unele animale nevertebrate. /<lat. crusta
ABSORBTIE s.f. 1. Fenomen prin care un lichid sau un solid incorporeaza din afara o substanta oarecare; absorbire. ♦ Extragere, aspirare. 2. Pierdere de energie a unei radiatii care trece printr-un corp. 3. Incrucisare a unei rase perfectionate cu una neameliorata. [Var. absorbtiune s.f. / cf. fr. absorption, lat. absorptio].
HIDROSTATIC, -A, hidrostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramura a hidromecanicii care studiaza legile echilibrului fluidelor si ale corpurilor scufundate in ele. 2. Adj. Care se refera la echilibrul fluidelor. ◊ Balanta hidrostatica = balanta cu brate egale, intrebuintata pentru determinarea densitatii solidelor si a lichidelor. – Din fr. hydrostatique.
SUBSTANTA ~e f. 1) Materie din care sunt formate lucrurile. ~ lichida. ~ gazoasa. ~ solida. 2) Esenta calitativa a materiei, care exista prin sine insasi si constituie esenta lucrurilor indiferent de varietatea si modificarea lor. 3) chim. fiz. corp fizic omogen din punctul de vedere al structurii si al compozitiei. ~ organica. ~ toxica. 4) Parte concreta sau materiala a lucrurilor si a fenomenelor. ~ a limbii. 5) fig. Parte constitutiva a unui lucru; continut principal; esenta. [G.-D. substantei] /<lat. substantia, fr. substance
STABILITATE s. f. Insusirea de a fi stabil, solid, trainic; soliditate, statornicie; fermitate. ♦ Durabilitate, trainicie. ♦ Faptul de a-si pastra locul, de a nu fi miscat din loc; fixitate. ♦ Spec. (Fiz.) Proprietate a unui corp de a-si mentine pozitia sau de a reveni in pozitia initiala. ♦ Situatie sigura, ferma. – Din fr. stabilite, lat. stabilitas, -atis.
A INTEPENI ~esc 1. intranz. 1) (despre corp sau parti ale lui) A-si pierde (temporar) capacitatea de a reactiona la e*******i exteriori; a deveni teapan; a amorti. 2) (despre mortar, glod etc.) A trece in stare solida; a se intari; a se invartosa; a se solidifica. 2. tranz. 1) A face sa devina teapan. 2) pop. (obiecte) A intari ca sa nu se miste; a fixa. ~ un stalp. /in + teapan
CRUSTA, cruste, s. f. 1. Strat exterior care se formeaza, prin solidificare, uscare etc., la suprafata unor corpuri moi; coaja, scoarta. ◊ Spec. Strat anatomic protector format la suprafata unei plagi care incepe sa se cicatrizeze. 2. Strat indesat, uscat si intarit care se formeaza uneori la suprafata terenului arabil in urma ploilor, batatoririi excesive etc. 3. Strat solid de saruri depuse pe peretii unui vas sau ai unei tevi in care se afla sau prin care curge un lichid continand saruri dizolvate. 4. Invelis impregnat cu saruri de calciu la unele nevertebrate. – Din lat. crusta.
CURATITOR, -OARE, curatitori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care curata. 2. S. f. Masina sau instalatie folosita la separarea corpurilor straine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S. n. Unealta, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impuritatilor etc. de pe suprafata pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curati + suf. -tor.
EINSTEIN [ainstain], Albert (1879-1955), fizician german. Emigrat (1933) in S.U.A.; naturalizat (1940). Prof. univ. la Berlin si Princeton. In 1905, a explicat efectul fotoelectric pe baza naturii corpusculare (discontinue) a luminii, introducand notiunea de foton. Autorul teoriei relativitatii restranse, care modifica legile mecanicii newtoniene (mai ales la viteze mari), ce sta la baza electrodinamicii relativiste („Asupra electrodinamicii corpurilor in miscare”, „Depinde oare inertia corpurilor de cantitatea de energie pe care o contin?”, 1905) si al teoriei relativitatii generalizate, conform careia legile generale ale tuturor fenomenelor fizice sunt aceleasi in toate sistemele de referinta din Univers, inertiale sau neinertiale („Bazele teoriei relativitatii restranse si generalizate”, 1916). In 1917, a enuntat legile statistice ale proceselor de emisie spontana si de absorbtie a luminii de catre atomi si ale emisiei stimulate a luminii, pe baza careia s-a construit ulterior (1960) laserul. A elaborat teoria caldurii specifice a solidelor, a efectului giromagnetic (numit si efectul Einstein-de Haas, 1915). In 1928, a enuntat teoria campului unitar (magnetismul si gravitatia sunt doua aspecte ale aceluiasi fenomen). Premiul Nobel pentru fizica (1921).
