malin (malini), s. m. – Arbust (Prunus padus). Sl. (bg., cr., slov., ceh., pol., rus.) malina „zmeura” (Cihac, II, 185; Berneker, II, 12; Pascu, II, 220; Conev 44). Confuzia semantica se explica prin prezenta plantei in aceleasi desisuri in care creste zmeura. – Der. malina, s. f. (fructul malinului); malinis, s. n. (munte in care exista multi arbusti din aceasta specie); malinita, s. f. (tulichina, Ligustrum vulgare).

framinta (-t, -at), vb. – 1. A preface aluatul intr-o masa omogena. – 2. A amesteca. – 3. A bate, a lovi. – 4. A chinui, a munci. – Mr. frimintu, frimintare, megl. frimint. Lat. fermentāre (Byhan 48; Meyer, Alb. St., IV, 53; Giuglea, Dacor., III, 576; Rosetti, I, 167). Evolutia semantica trebuie sa se explice prin confuzia a doua faze succesive in facerea piinii, confuzie fireasca intrucit drojdia care produce dospirea se adauga in timpul framintarii. Puscariu, ZRPh., XXXIII, 233; Puscariu, Dacor., I, 415; Puscariu 641; Candrea-Dens., 631; REW 3473; Capidan, Meglen., 130 si DAR prefera sa plece de la fragmentāre; insa aceasta solutie pare mai putin probabila, caci framintatul nu incearca sa „fragmenteze” sau sa separe in particule, ci, dimpotriva sa lege si sa uneasca aceste particule intr-o masa. Der. framintator, adj. (care framinta; nelinistitor); framintatura, s. f. (aluat; framintare).

birzoi (-oaie), adj. – Ridicat, imbirligat; se spune exclusiv despre coada unor animale, cum sint ciinele, capra, calul etc. Sl. burzu „rapid” (› sb. brz, bg. braz; cf. Berneker 108), in parte contaminat de mag. borzolni (› rom. burzului). In afara de influenta acestui ultim cuvint, schimbarea semantica a lui birzoi se explica printr-o confuzie intre cauza si efect, caci animalele care alearga o fac de obicei cu coada ridicata. Der. birzeica, s. f. (sanie); birzoi, vb. (a-si pierde cumpatul, a-si iesi din fire; a se zbirli, a se speria); birzoiat, adj. (zbirlit; prost dispus); imborzoia, vb. (Trans., a se increti). Presupunem ca trebuie sa se adauge aceleiasi familii cuvintul birzoc, s. m. (cinepa ce ramine fara a creste), care trebuie probabil inteles „planta ce creste rapid”, adica „(planta) prematura, care nu ajunge la maturitate”.

spaga s. f. – Bacsis, mita. Origine incerta. Legatura cu spaga „spada” nu este sigura, cf. Chelaru, BF, IV, 128; si cu atit mai putin apare chiar legatura semantica cu fr. epingles, sp. alfileres. Dupa Scriban, din sb., rus. spag „buzunar”. Ar putea fi vorba de o confuzie intre spa(n)ga „spada” si spenge, var. a lui spenta „suprasarcina”, v. aici.

strecura (-cor, -at), – vb. 1. A trece prin sita, printr-o tesatura etc. un lichid. – 2. A limpezi, a purifica, a rafina. – 4. (Refl.) A se fofila, a se furisa, a se baga. – Var. stracura. Mr. stricor, stricurare. Lat. cōlāre, prin intermediul *transcōlāre (Cipariu, Gram., 368; Meyer, Alb. St., IV, 110) sau extracōlāre (Puscariu 1650). Rezultatul stre- (in loc de stra-) este normal, si nu trebuie explicat prin intermediul lat. stercǒrāre „a ingrasa cu balegar”(Candrea; cf. Tiktin). Mai curind se datoreaza unui contact semantic cu intre, printre, deoarece strecura inseamna „a trece”. – Der. strecuratoare, s. f. (obiect prin care se strecoara un lichid); strecatoare, s. f. (strecuratoare), probabil prin confuzie cu trece, cf. trecatoare (alta opinie la Graur, Rom., LIII, 384).

incala (-lez, -at), vb. – A se ingrasa, a face burta. – Var. ingala. Origine obscura. Pare sa fie un der. de la lat. callēre „a face bataturi, a se inaspri pielea”, daca se admite trecerea semantica de la „a se ingrosa pielea” la „a se ingrasa” in general, cf. Tiktin; DAR; iar pentru parerea contrara, cf. Philippide, II, 718. Celelalte explicatii sint insuficiente: din alb. gale „gras”, ngal „a se ingrasa” (Cihac, II, 718); de la cal (Philippide, Principii, 148; Scriban); de la calau „om gras”, der. de la cal (Iordan, ZRPh., LVI, 230 si BL, IX, 67). Var. se datoreaza unei confuzii cu ingala „a murdari”.

alinta (alintat, alintat), vb. – A mingiia, a rasfata. Lat. *allēntāre, de la *allenitāre, care provine de la lēnis „usor, blind” (Candrea-Dens., 990); dupa altii, din lat. *allentāre, de la lentus, cu evolutia semantica de la domeniul material la cel moral, ca in blandus › blind, tenerus › tierno etc. (Puscariu 64; REW 257; DAR); cf. it. (sard.) allentare, sicil. allentari, abruz. allenda, v. fr. alenter, prov. alentar, toate cu sensul primitiv. Mai probabil, *allēntāre a fost simtit ca un frecventativ de la *allēnāre, chiar daca la origine nu apartineau aceleiasi familii (DAR citeaza un ex. din Dosoftei, in care este evidenta aceasta confuzie). – Der. alintator, adj. (care alinta); alintatura, s. f. (alintare).