APOZITIE, apozitii, s. f. 1. (Gram.) Atribut care se afla pe acelasi plan cu cuvantul determinat (de obicei in cazul nominativ). 2. (Med.) Depunere de celuloza in membrana celulei. – Din fr. apposition, lat. appositio, -onis.

APOZITIE ~i f. Atribut substantival la cazul nominativ sau, mai rar, la cazul in care sta cuvantul determinat. [G.-D. apozitiei] /<fr. apposition, lat. appositio, ~onis

APOZITIE s. f. 1. atribut substantival, pronominal sau numeral, de obicei in cazul nominativ. ◊ orice constructie sintactica de tip apozitional. 2. (biol.) crestere in grosime a membrelor celulare prin depunerea succesiva a straturilor noi. (< fr. apposition, lat. appositio)

APOZITIE, apozitii, s. f. Atribut substantival pus in cazul nominativ, indiferent de cazul substantivului determinat, sau, mai rar, in acelasi caz cu substantivul determinat. – Fr. apposition (lat. lit. appositio, -onis).

OBLIC, -A, oblici, -ce, adj. 1. Inclinat fata de o dreapta sau fata de un plan; piezis, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Dreapta care face un unghi diferit de 0° sau de 90° cu o alta dreapta sau cu un plan. ♦ (Despre cilindri si prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) inclinate fata de baza; (despre conuri si piramide) cu dreapta care uneste varful cu centrul bazei inclinata fata de baza. ♦ (Despre ochi) Cu colturile exterioare ridicate spre tample; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Banuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; in sintagma) caz oblic = nume dat uneori in gramatica romana cazurilor genitiv si dativ, iar in gramatica altor limbi, in mod curent, tuturor cazurilor, cu exceptia nominativului si a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique.

APOZITIE s.f. 1. Atribut substantival care sta la nominativ, indiferent de cazul in care este substantivul pe care il determina sau (rar) care sta in acelasi caz cu acesta. 2. (Bot.) Crestere in grosime a membranelor celulare prin depunerea succesiva de straturi noi. [Gen. -iei, var. apozitiune s.f. / cf. fr. apposition, lat. appositio].

nominativ s.n. Caz al declinarii in care stau subiectul, apozitia si numele predicativ. ◊ nominativ etic = forma de nominativ a pronumelui personal de persoana 2 sg., folosit intr-o constructie in care, ca si in cazul dativului etic, se cere interlocutorului sa participe afectiv la ceea ce se povesteste. [Pl. -ve. / cf. lat. nominativus, fr. nominatif].

nominativ¹ ~e n. lingv. caz la care sta, de obicei, subiectul si care raspunde la intre-barile: cine? ce? /<lat. nominativus, fr. nominatif

OBLIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care se afla sub un unghi fata de orizontala; piezis; costis. Linie ~ca. Pozitie ~ca. Raza ~ca. 2) (despre ochi) Care are colturile ridicate spre tample; codat. 3) (despre privire) Care vadeste suspiciune; iscoditor. 4) gram.: caz ~ orice caz in afara de nominativ. [Sil. o-blic] /<lat. obliquus, fr. oblique

nominativ, -A, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. caz al flexiunii nominale a carui functie specifica este aceea de subiect si care este considerat forma de baza a substantivului. 2. Adj. (Fin.; in sintagma) Obligatie nominativa = obligatie care poarta inscris numele creditorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif.

nominativ, -A I. adj. nominal (1). ♦ (fin.) obligatie ~a = obligatie pe care este scris numele creditorului. II. s. n. caz al declinarii in care stau subiectul, apozitia si numele predicativ. (< lat. nominativus, fr. nominatif)