Rezultate din textul definițiilor
DARAMA vb. 1. v. demola. 2. a (se) darapana, a (se) narui, a (se) prabusi, a (se) pravali, a (se) risipi, a (se) surpa, (pop.) a (se) hai, (reg.) a (se) hurui, a (se) imburda, (Olt., Transilv. si Maram.) a (se) sodomi, (prin Mold. si Transilv.) a (se) ului, (inv.) a (se) prapadi. (O casa veche care se ~.) 3. v. prabusi. 4. v. dobori.
cosmandra, cosmendre, s.f. (reg.) casa veche si mica; bojdeuca.
rujda, rujde, s.f. (reg.) 1. obiect ruginit, stricat. 2. casa veche, darapanata. 3. femeie imorala.
CERDAC, cerdace, s. n. 1. Mic pridvor, uneori inchis cu geamlac, situat pe una sau pe mai multe laturi ale unei cladiri; galerie deschisa, marginita de stalpi (la vechile case boieresti sau la manastiri); veranda, pridvor. ♦ (Impr.) Balcon. 2. (Inv.) Cladire izolata, cu o singura incapere, asezata pe o ridicatura de pamant sau pe stalpi inalti, care permite o vedere generala asupra imprejurimilor. 3. Acoperis facut deasupra unei fantani sau a unei cruci. [Var.: ceardac s. n.] – Din tc. cardak.
COSMELIE, cosmelii, s. f. (Reg.) casa veche, mica si darapanata. [Var.: cusmelie s. f.] – Et. nec.
PRABUSIRE s. 1. cadere, darapanare, daramare, daramat, naruire, naruit, pravalire, risipire, surpare, surpat, (rar) prabuseala, (inv.) risipa. (~ unei case vechi.) 2. scufundare, surpare. (~ pamantului.) 3. v. cadere. 4. pravalire, rostogolire, (rar) rostogolit. (~ cuiva in prapastie.) 5. v. doborare. 6. (ASTRON.) prabusire gravitationala = colaps gravitational.
RENOVARE s. modernizare, prefacere, (inv.) preinnoire. (casa veche nu permitea ~ari.)
BALTATU, Adam (1899-1981, n. Husi), pictor roman. Prof. univ. la Bucuresti. Scene de gen, naturi statice si, mai ales, peisaje, in traditia coloristica interberlica („Peisaj din Husi”, „case vechi din Bucuresti”).
CERDAC, cerdace, s. n. 1. Mic pridvor, uneori inchis cu geamlac, asezat deasupra garliciului pivnitei (la casele taranesti); galerie deschisa, marginita de stalpi (la vechile case boieresti sau la manastiri). ♦ (Impr.) Balcon. 2. (Inv.) Cladire izolata, cu o singura incapere, asezata pe o ridicatura de pamant sau pe stalpi inalti (servind ca post de observatie). 3. Acoperis de fantana. [Var.: ceardac s. n.] – Tc. cardak.
BOJDEUCA ~ci m. pop. casa mica, veche si saracacioasa; cocioaba. [G.-D. bojdeucii; Sil. -deu-ca] /Orig. nec.
cahla f., pl. e (rus. rut. kahlea si kaflea, d. germ. kachel, id.). Nord. Hornu gros de deasupra vetrei la casele de moda [!] veche, numita une-ori si ursoaica: cahla (hogeagu) se termina in pod (Sez. 36, 35).
podina, podini si podine, s.f. 1. (pop.) pardoseala de scanduri (la casa, la podul casei, la tavane, la vechile strazi etc.) 2. (la pl.; inv.) obligatie a negustorilor brasoveni, din Tara Romaneasca, in evul mediu, de a intretine strazile Bucurestiului pavate cu scanduri; taxa perceputa in trecut la Iasi pe carele cu produse care intrau in oras, pentru intretinerea strazilor pavate cu scanduri. 3. (inv. si reg.) tavan de scanduri. 4. (pop.) suport pe care se cladeste claia de fan; pat; pod; partea de jos a stogului de fan, poclaj, podlas; mijlocul stogului de fan. 5. (reg.) platforma de scanduri inaltata deasupra terenului care foloseste ca post de observatie, de paza. 6. platforma de care sunt fixate pietrele morii de apa; pod. 7. (reg.) piatra statatoare a morii de apa. 8. (reg.) fundul scocului la moara de apa; pod. 9. fundul jgeabului pe care se coboara bustenii la vale. 10. (reg.) suprafata plana in regiunea de munte sau de deal; regiune de ses mai inalt. 11. (reg.) strat de prune ridicat la suprafata butoiului in timpul fermentatiei. 12. (reg.) sale.
prepus, prepusuri, s.n. 1. (inv. si pop.) banuiala, presupunere; suspiciune, indoiala. 2. (reg.) bucata de lemn cu care se umple scobitura unei barne vechi, folosita la construirea unei case.
saegiu, saegii, s.m. (inv. si reg.) 1. omul stapanirii insarcinat cu numaratoarea oilor, pentru perceperea taxelor de oierit. 2. (la pl.) flacai care cantau din fluiere si cavale, jucand pe la casele oamenilor, in virtutea unui vechi obicei.
stoflogi s.m. pl. (reg.) ghete vechi, deformate, rupte; papuci de casa facuti din ghete sau cizme uzate.
GINECEU s.n. 1. (Ant.) Apartament rezervat femeilor in casele grecesti. ♦ Loc rezervat femeilor in vechile biserici crestine. 2. Totalitatea organelor femeiesti de reproducere ale unei flori; pistil. [Pron. -ceu. / < fr. gynecee, cf. gr. gyne – femeie, oikos – casa].
GINECEU s. n. 1. (ant.) apartament rezervat femeilor in casele grecesti. ◊ loc rezervat femeilor in vechile biserici crestine. 2. totalitatea organelor femele de reproducere ale unei flori; pistil. (< fr. gynecee, lat. gynaeceum)
GINECEU, ginecee, s. n. 1. Apartament rezervat femeilor in casele antice grecesti. 2. Loc rezervat femeilor in vechile biserici crestine. 3. (Bot.) Pistilul1 unei flori. – Din fr. gynecee, lat. gynaeceum.
SandramA ~le f. 1) Constructie rudi-mentara din scanduri, facuta in spatele unei case taranesti. 2) Acoperis de sindrila. 3) Cla-dire mare, veche si darapanata. 4) fig. depr. Persoana ramolita si neputincioasa. /<turc. sondurma
PACHUCA DE SOTO [patʃuka], oras in partea central-sudica a Mexicului, centrul ad-tiv al statului Hidalgo, situat pe versantul de V al Sierrei Madre Oriental, la 2.484 m alt., la 92 km NNE de Ciudad de Mexico; 287,4 mii loc. (2000). Centru minier (aur, argint, plumb, cinabru). Metalurgia neferoaselor; ind. textila, a incaltamintei si alim. Universitate (1869). Muzeu. Teatru. Biserica San Francisco (1590). casa Colorado (1785). Fundat in 1534 pe locul unei vechi asezari toltece.
GINECEU1 ~e f. 1) (in casele grecilor antici) Apartament rezervat femeilor. 2) bis. (in vechile biserici crestine) Loc special pentru femei. /<lat. gynaeceum, fr. gynecee
orliste (orlisti), s. f. – casa parasita, loc pustiu. Origine necunoscuta. E cuvint vechi, in Olt. Legatura cu sl. orelu „vultur” (Scriban) nu este certa. Poate e un der. local de la urla „a racni”, cu sensul de „loc unde urla vintul”.
Craciun si (Mold. si) Creciun n., pl. uri (d. lat. creatio, -onis, creatiune, devenit neutru supt [!] infl. lui ajun [A. si O. Dens.], nu d. calatio, strigare [Papahagi, Puscaru]. D. rom vine bg. ceh. kracun, rut. kereun, krecun, ung. karacson. Cp. cu Nascut). Sarbatoarea nasterii lui Hristos (25-27 Decembre [!]), Mos Craciun, in povesti, un batrin cu barba alba, plin de zapada si sprijinit intr´un toiag si care aduce jucarii copiilor. La Romani, in locul Craciunului se sarbau [!] Suturnaliile (16-18 Dec.), iar la sfirsitu anului ziua nasterii zeilor. Abea in seculu al treilea, crestinii gnostici au instituit sarbatoarea Bobotezei (6 Ian.). Mult timp Boboteaza a tinut loc si de Craciun, cum se mai obisnuieste si acuma pin [!] Galileia. In biserica Apusului, s´a primit ziua de 25 Decembre pentru a sarba nasterea lui Hristos in anu 354, iar in cea de Rasarit, la 386, dupa hotarirea sfintului Ion Gura-de-Aur. Ziua a fost luata de la pagini, care-l sarbau atunci pe zeu soarelui. – Obiceiu bradului de Craciun e luat de la vechii Germani si e pastrat de cei noi pina astazi. In casa romaneasca n´are ce sa caute acest brad de Craciun, ca Romanii au steaua, care se poate impodobi tot asa de frumos si nu se strica degeaba un brad.
vechi adj. 1. trecut. (Din timpurile ~.) 2. v. antic. 3. v. arhaic. 4. v. batranesc. 5. arhaic, (livr.) vetust. (casa avea un aer ~.) 6. v. batran. 7. folosit, purtat, uzat. (Haine ~.) 8. v. uscat. 9. v. invechit. 10. v. arhicunoscut.
SANDRAMA, sandramale, s. f. 1. Constructie primitiva de scanduri; p. ext. cladire veche, darapanata, gata sa se darame. 2. (Reg.) Incapere de scanduri, facuta de obicei in spatele casei si care serveste pentru pastrarea uneltelor, pentru adapostirea vitelor etc., sopron. ♦ Acoperis (de sindrila). – Cf. tc. sundurma „prispa”.
TURCA2 ~ci f. mai ales art. Obicei popular vechi de Anul Nou, cand un tanar, deghizat in capra, umbla, insotit de altii, pe la case cu urari; capra. /Orig. nec.
1) cat n., pl. uri (turc. bg. sirb. kat). Munt. Rind de casa, etaj. Scriere cu caturi, sau cu ceardacuri, cu litere una peste alta, cum era cirilica veche.
duce (duci), s. m. – Titlu nobiliar. – Var. (inv.) duca. It. duca (sec. XVII), in parte prin intermediul ngr. δοῦϰας, sl. duka. Forma actuala a fost readaptata lat. dux, -cem. – Der. ducal, adj. (care apartine ducelui); ducat, s. m. (ducat, moneda); ducat, s. n. (ducat, provincie, teritoriu in stapinirea unui duce); ducesa, s. f. (sotia unui duce); archiduce, s. m. (titlu dat printilor din casa imperiala a Austriei). Este dublet de la doge, s. m. (titlu purtat de conducatorii politici ai unor vechi republici italiene), din ven. doge.
A casa ~ez tranz. 1) (sentinte ale unei instante judecatoresti inferioare) A anula in urma unui recurs sau a unui apel. 2) (lucruri vechi, masini, aparate deteriorate etc.) A scoate din uz; a da la reforma; a reforma. 3) rar (obiecte fragile) A face sa-si piarda integritatea (prin ciocnire, lovire, apasare etc.). /<fr. casser
caraghioz m., pl. ji (turc. karagoz, bufon, mascarici, d. kara, negru, si goz, ochi; bg. karagios). Bufon in vechile farse. Glumet poznas: acest om e un mare caraghioz. Adj. Ridicul: esti caraghioz cu asemenea idei, o casa caraghioaza. Adv. In mod caraghioz. – Si -ghios, pl. si.
capsa f., pl. e (lat. capsa, cutie. V. casa 2). Mic cilindru metalic acoperit la un capat si umplut c´o substanta exploziva pentru ca, fiind izbit de cocosu sau percusoru unei arme, sa comunice aprinderea incarcaturii. (La pustile de sistema veche capsa se punea la petitar, la cele moderne se aplica cartusului. La pustile de copii, capsa se reduce la un disc de hirtie umplut c´o substanta exploziva). Caciula, disc ori veriga de tinichea aplicata unei foi de hirtie s. a. pentru diferite scopuri. V. petita.
ATRIUM s.n. 1. Curtea interioara, inconjurata de portice acoperite, a caselor romane antice. 2. Partea din mijloc a unei bazilici. 3. (Anat.; in forma de atriu) Cele doua despartituri superioare ale inimii. 4. (Geol.) Culoar care inconjura un con vulcanic secundar imbucat in craterul unui vulcan mai vechi. [Pron. -tri-um, pl. -muri, var. atriu s.n. / < lat., fr. atrium, it. atrio].
primiti, primitesc, vb. IV (reg.) 1. (despre pleava sau paiele de cereale) a da la o parte, a curati, a matura cu primiteaua (felezeul, tarnul) la vanturat cu lopata. 2. a matura in casa, a scutura, a curati; a innoi, a reinnoi; a varui. 3. (in forma: premeti) a primeni rufaria (de corp sau de pat). 4. (despre paine; in forma: premeti) a framanta, adaugand aluat nou la cel vechi. 5. (despre unele pasari si animale) a agita mereu ceva.
ATRIUM/ATRIU s. n. 1. curte interioara, inconjurata de portice acoperite, a caselor romane. 2. spatiu deschis, inconjurat uneori de coloane, la intrarea intr-o bazilica. 3. (anat.) auricul. 4. spatiu gastric la spongieri, care comunica cu exteriorul prin oscul. 5. culoar care inconjura un con vulcanic secundar, imbucat in craterul unui vulcan mai vechi. (< lat., fr. atrium)
FAMILIE s.f. 1. Totalitatea persoanelor inrudite, care sunt din acelasi neam; rude de sange, rude, neamuri; (spec.) grup social care are la baza casatoria si este alcatuit din soti si copii. ♦ Neam, descendenta. ♦ Copiii in raport cu parintii lor. ♦ Dinastie. ♦ (Ist., la romani) Totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (Fig.) Grup de oameni etc. strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. Serie de cuvinte care deriva din acelasi cuvant. ♦ Grup de limbi care au aceeasi origine, tragandu-se dintr-o limba mai veche, numita limba comuna. 4. Grup de plante, de animale, de elemente sau de combinatii chimice cu trasaturi comune. ◊ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup care duc o viata organizata; ◊ (fiz.) familie radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. [Gen. -iei. / < lat. familia, cf. fr. famille, it. famiglia].
deretica (deretic, dereticat), vb. – 1. (Inv.) A da la o parte. – 2. A degaja, a elibera (interiorul casei). – 3. A face curatenie, a curata. – Var. der(a)dica, dereteca, diretica, d(i)radica, der(e)dica. Lat. *dēradicāre „a dezradacina” (Candrea-Dens., 484; Candrea; Graur, BL, IV, 184; Cortes 127), ipoteza confirmata de prima var., si de sensul vechi: cf. voi darateca pre cei fara de lege (Biblia 1688). Totusi, Puscariu 503; Tiktin si Scriban prefera sa se refere la lat. *directicāre, de la rectus.
FUNIE, funii, s. f. 1. Franghie1. ◊ Funie de ceapa (sau de usturoi) = impletitura, cununa de ceapa sau de usturoi. ◊ Expr. Drept ca funia in traista (sau in sac) = stramb, rasucit; fig. nedrept, necinstit. A vorbi de funie in casa spanzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supara pe cineva dintre cei de fata, daca este interpretat ca o aluzie la ei. A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strange funia de (sau la) par, se spune despre cei ajunsi intr-o situatie extrem de dificila. A juca pe funie = a umbla pe funie, facand diferite figuri; fig. a fi abil, dibaci. 2. veche unitate de masura de lungime (a carei valoare a variat dupa epoci) cu care se masura pamantul. 3. (In sintagma) Funie de mosie (sau de pamant) = suprafata de teren de dimensiuni reduse, avand de obicei forma unei fasii inguste. 4. Impletitura din paie sau din talas, utilizata la confectionarea miezurilor lungi la formele pentru turnare. – Lat. funis.