arameic/aramaic, -a adj. (Despre idiomuri) Din familia limbilor semitice, in care sunt scrise carti de cult ale evreilor; aramean. ◊ (s.f.) Limba semitica, una dintre cele mai importante ale antichitatii. (dupa fr. arameen, sem. aramaik)

RADU CEL MARE, domn al Tarii Romanesti (1495-1508). Fiul lui Vlad Calugarul, care si l-a asociat la domnie in 1492. Bucurandu-se de concursul familiei boierilor Craiovesti, cu care se inrudea si pentru care a creat institutia marii banii, a luat unele marusi privind centralizarea statului. Supus fata de Poarta. S-a aflat in bune relatii de vecinatate cu regele Ungariei si cu regele Poloniei. A acordat o mare atentie vietii culturale (a infiintat o tipografie si l-a adus in tara pe ieromonahul Macarie, care a tiparit cele trei carti de cult – „Liturghierul”, 1508, „Octoihul”, 1510 si „Evangheliarul”, 1512, primele tiparituri aparute pe teritoriul romanesc) si religioase, pentru reorganizarea careia l-a adus in Tara Romaneasca pe Nifon. Prin grija sa a fost construita in mare parte biserica Sf. Nicolae a Manastirii Dealu (1499-1501), terminata de fratele sau, Vlad cel Tanar in perioada 1510-1512, precum si biserica de la Lopusnia (Lopusnja, Serbia, 1501). Dupa moartea sa, scaunul domnesc a fost dobandit, cu ajutor turcesc, de Mihnea cel Rau, fiul nelegitim al lui Vlad Tepes.

CRIMCA, Anastasie (?-1629), miniaturist si caligraf roman. Episcop de Roman (1606-1608) si mitropolit al Moldovei (1608-1617 si 1619-1629). A ilustrat numeroase carti de cult. Ctitor al bisericii Manastirii Dragomirna.

INVATAT², -A, invatati, -te, adj. Care stie multa carte; instruit, cult², erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunostinte, deprinderi) Care este studiat si retinut in memorie. 3. Deprins, obisnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, imblanzit. – V. invata.

ANALOG¹, analoguri, s. n. Pupitru inalt, mobil, pe care se pun cartile de cult in biserica ortodoxa. [Var.: analoghion s. n.] – Din ngr. analoghion.

APOSTOL s. (BIS.) 1. ucenic. (~ al lui Isus.) 2. praxiu, (inv.) praxapostol. (~ul este o carte de cult.)

ARAMAIC s.n. Idiom din familia limbilor semitice, in care sunt scrise o parte dintre cartile de cult ale evreilor. [< sem. aramaik].

analoghion (analoghioane), s. n. – Pupitru inalt, mobil, pe care se pun cartile de cult in biserica. – Var. analog. Analog, adj. (analog). Ngr. ἀναλογία si der. sai. – Der. analoghie, s. f. (contributie proportionala; inv., analogie); analogie, s. f. (asemanare); analogic, adj. (intemeiat pe analogie); analoghisi, vb. (inv., a imparti). Cf. Galdi 145.

apostol (-li), s. m. – 1. Nume dat fiecaruia dintre cei 12 discipoli ai lui Cristos. – 2. carte de cult ortodox cuprinzind faptele atribuite apostolilor. Gr. ἀπόστολος „trimis”, in parte prin intermediul sl. apostolu (Murnu 6). – Der. apostolat, s. n., din fr.; apostolesc, adj. (apostolic); apostolic, adj. (care apartine apostolilor); apostol(ic)este, adv. (in chip apostolic; ca saracii; mergind pe jos); apostolie, s. f. (apostolat).

penticostar (penticostare), s. n. – carte de cult, care contine slujbele din perioada dintre Pasti si Rusalii. – Mr. pendicustar. Mgr. πεντηϰοστάριον (Murnu 45; cf. Vasmer, Gr., 114), partial prin sl. penitikostari.

ANALOG¹, analoguri, s. n. Pupitru mobil, in biserica, pe care se pun cartile de cult. – Ngr. analoghion.

CATEHISMUL LUTERAN, prima carte de cult tiparita in limba romana, in 1544, la Sibiu, sub influenta Reformei. Lucrarea, din care nu s-a pastrat nici un exemplar, e atestata in socotelile orasului Sibiu si intr-o scrisoare particulara din 1546.

CAZANIA LUI VARLAAM (carte ROMANEASCA DE INVATATURA), carte de cult, cuprinzand evangheliile, citeva legende hagiografice si primele incercari de versificare in limba romana (un imn de lauda domnitorului si doua imnuri religioase). Tiparita de mitropolitul Varlaam la Iasi in 1643. Monument de limba romaneasca veche.

OCTOIH, octoihuri, s. n. carte bisericeasca destinata cultului ortodox in care sunt cuprinse cantarile din fiecare zi a saptamanii (cantate succesiv pe opt glasuri); fiecare dintre cantarile cuprinse in aceasta carte. [Acc. si: octoih. – Var.: ohtoic s. n.] – Din sl. octoihu.

SLAV, -A, slavi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Rusiei, Ucrainei, Bielorusiei, Poloniei, Bulgariei, Cehiei, Slovaciei, Serbiei etc. sau care este originara de acolo; slavon (1); (la m. pl.) popor care locuieste in aceste state. 2. Adj. Care apartine slavilor (1), care se refera la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slava (si substativat, f.) = a) limba slavona; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; in sintagma) Slava veche (bisericeasca) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cartile grecesti de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave.

SLAVA¹ ~e f. mai ales art. : ~a veche limba literara scrisa a slavilor (sec. IX-XI), formata pe baza traducerilor din cartile grecesti de cult. /<fr. slave

LIVRESC, -A, livresti, adj. Intemeiat numai pe informatia din carti. ♦ (Despre cuvinte, expresii) Folosit numai in carti si in limbajul oamenilor culti. – Din fr. livresque.

CARTURARESC ~easca (~esti) 1) Care tine de carturari; propriu carturarilor. 2) (despre cuvinte, expresii) Care este folosit numai in carti si in limbajul oamenilor culti; livresc. /carturar + suf. ~esc

LIVRESC ~easca (~esti) 1) Care se intemeiaza exclusiv pe cele aflate din carti. 2) (despre cuvinte, expresii) Care este folosit numai in carti sau in limbajul oamenilor culti; carturaresc. [Sil. li-vresc] /<fr. livresque

CAZANIE ~i f. 1) Cuvantare rostita de un slujitor al cultelor in biserica la sfarsitul liturghiei si care contine indrumari morale; predica. 2) carte religioasa care cuprinde talmaciri si comentarii ale textelor biblice. [Art. cazania; G.-D. cazaniei; Sil. -ni-e] /<sl. kazanije

dama f., pl. e (fr. dame, d. lat. domina, doamna). Titlu dat unei femei de conditiune, chear nemaritate, dar nu uzitat la vocativ, nici unit cu numele de familie: doamna cutare e o doamna culta. La dans, femeie in opoz. cu cavaler. O figura la cartile de joc. A doua piesa la jocu de sah. Un joc pe damier. V. companie.

HERMENEUTICA s.f. Disciplina (considerata si arta) care se ocupa cu intelegerea si interpretarea monumentelor, cartilor si a textelor vechi. ♦ Teorie a interpretarii semnelor ca elemente simbolice ale unei culturi. [Var. ermeneutica s.f. / < fr. hermeneutique, cf. gr. hermeneutike < hermeneuein – a interpreta, hermeneus – interpret].

NOAILLES [noai], Anne-Elisabeth, contesa Mathieu de (nascuta Brancoveanu) (1876-1933, n. Paris), scriitoare franceza de origine romana. Salonul ei literar a fost frecventat de mari personalitati ale epocii: Proust, Colette, P. Valery, Cocteau. Poeme simboliste dominate de bucuria dragostei, cultul pentru natura si de obsesia mortii („Inima nemarginita”, „Viii si mortii”, „Umbra zilelor”, „Fortele eterne”). Romane („Noua speranta”, „Chipul transfigurat”, „Dominatia”); eseuri. Memorialistica („cartea vietii mele”). M. de onoare a Acad. Romane (1925).

POPA ~i m. 1) (mai ales in biserica ortodoxa) Slujitor al cultului; preot. ◊ A da ortul (sau pielea) ~ii a muri. A-i merge (sau a i se duce) vestea ca de ~ tuns a se face cunoscut printr-o fapta reprobabila. 2) carte de joc pe care este reprezentat chipul unui barbat in varsta cu coroana; rege. 3) Piesa cea mai mare, care se pune in mijloc la jocul de popice. 4) pop. Snop care se pune cu spicele in jos in varful claii. [G.-D. popii] /<sl. popu

LAMAISM (‹ fr.) s. n. Varianta a budismului mahayana, raspandita printre tibetani, mongoli, kalmici si tuvini, conform careia scopul suprem al existentei este mantuirea pe calea desavarsirii spirituale. Fundata in forma actuala de bTsong-Ka pa (1357-1419), care a creat secta gelugspa sau „tichiile galbene”, simplificand cultul si introducand in Tibet o teocratie monahala. Kaganul mongol Altan Sutu (1507-1583) acorda, in 1578, lui b-Sod-nams rgya-mtsho, al treilea conducator al sectei dGe-lugs-pa, titlul de Dalai Lama, facand din l. religia oficiala. L. tibetan poseda si o „carte a mortilor”, care, conform traditiei, a fost dictata, succesiv, de diversi lama propriilor discipoli.

CRUCE ~i f. 1) (in antichitate) Instrument de tortura, pe care erau pironiti osanditii la moarte. Hristos a murit pe ~. 2) Obiect de cult, facut din doua bucati de lemn, din piatra sau din metal asezate perpendicular una peste alta, constituind simbolul crestinismului. 3) Simbol al crestinismului, constand dintr-un gest facut cu degetele mainii drepte, care este dusa de la frunte la piept si de la un umar la altul. ◊ Fa-ti ~! da-ti seama ce spui! 4) v. RASCRUCE. 5) Obiect in forma de cruce folosit in unele mecanisme. ~ea carutei. 6) (la cartile de joc) Semn distinctiv avand forma unei frunze de trifoi; trefla. Dama de ~. [G.-D. crucii] /<lat. crux, ~cis

SAPTAMANA, saptamani, s. f. Perioada de sapte zile consecutive, care se socoteste (la noi) de luni dimineata pana duminica seara si care se repeta de cincizeci si doua de ori intr-un an; p. gener. perioada de sapte zile consecutive. ◊ (In cultul religiei crestine) Saptamana Mare (sau a Patimilor) = ultima saptamana inainte de Pasti. Saptamana luminata (sau alba) = saptamana care incepe cu duminica Pastilor. Saptamana branzei = prima saptamana din postul Pastilor, in care Biserica ortodoxa permite sa se manance lapte si derivatele lui. ◊ Expr. A fi (sau a intra) in saptamana oarba (sau chioara) = a nu-si da seama de realitate, a actiona pe negandite. ♦ (Cu determinari in genitiv) Interval de sapte zile consacrat in mod oficial unei anumite activitati. Saptamana cartii. ♦ (La pl.) Timp nedeterminat, cuprinzand un numar mare de zile. – Lat. septimana.