ciupa s.f. (reg.) 1. apa calduta (incropita), in care se scalda copiii mici; baie, scaldatoare, scalda, scaldausa. 2. vasul de lemn (albia, copaia, covata, troaca) in care fac copiii mici baie; baia, baita.

CARABA, carabe, s. f. 1. (Reg.) Fluier primitiv pe care si-l fac copiii dintr-o teava de soc, din cotorul frunzei de dovleac, din pana de gasca etc. 2. Tubul cimpoiului asemanator cu fluierul, la care se executa melodia. 3. (Arg.) Palma (2). – Din scr. karabe.

ARHETIP ~uri n. Tip, model initial dupa care se executa o lucrare, mai ales manuscris original dupa care se fac copii. /<fr. archetype

chition s.m. (reg.) numele unei plante din care copiii fac o pasta.

BABITA², babite, s. f. (Pop.) Boala de dentitie pe care o fac copiii mici. – Bg. babici.

CARABA, carabe, s. f. (Reg.) Fluier primitiv pe care si-l fac copiii din teava de soc, din cotorul frunzei de dovleac etc. – Sb. karabe.

benghi si (Munt.) zbenghi n. pl. uri (turc. benk, benek, pata, benghi; bg. benka, neg). Pata artificiala facuta pe fata, precum: o alunica artificiala pe care si-o faceau odinioara femeile inchipuindu-si c’ar fi mai frumoase, minjituri pe care tarancele le fac copiilor ca sa-i fereasca de deochi, petele de pe fata clovnilor s.a. Zbenghi, un joc cu arsicele. – Si benchi (Mold. nord).

caloian m., pl. ieni (vsl. kalienu, de lut. Cp. si cu rus. haluianu, om necioplit. V. scaloian). Munt. Est. Dobr. Mold. Un mic chip de lut in forma de om pe care, in Joia a treia dupa Paste si cind e seceta, il fac copiii la tara, il pun pe o scindurica, il impodobesc cu flori si cu coji de oua rosii si-i dau drumu pe o apa curgatoare bocindu-l cu Iene, Iene, Coloiene! in credinta ca asta va aduce ploaie.

bocanet (var. din boghinet, buchinet, chichinet). Nord. Aluat nedospit si uscat. Prajitura proasta, chilimot (cum fac copiii cind se joaca). Un fel de prajitura taraneasca compusa din legume invalatucite intr’o foaie de aluat. Un fel de colac.

chilimot n., pl. oate (var. din galamoz). Mold. Placinta proasta, cozonac prost, bot, cum s´apuca sa faca copiii cind ii vad pe cei mari facind: niste chilimoate de placinte! – Si chilimbot, chilomot si golomot. V. latunoi.

ciriitoare f., pl. ori (d. cirii). Jucarie (numita si sfiriitoare) pe care si-o fac copiii gaurind o nuca pin [!] care trec un betisor, ii leaga cu sfoara, ii atirna o greutate (de ordinar un cartof) si-l fac sa se invirteasca desfasurind sfoara pin alta gaura laterala. Se fac si unele de lemn ori de tinichea si se invirtesc c´o singura mina [!] agitindu-le in aer. Acestea se pot numi si piriitori, plesnitori sau scirtiitori (fr. crecelle). La catolici, in vechime, ciriitoarea inlocuia clopotu bisericii in Vinerea si Simbata din saptamina patimilor.

TOCAIT, tocaituri, s. n. (Fam.) Faptul de a (se) tocai; sarut zgomotos, pupatura. ♦ Zgomot facut de copii cand sug. – V. tocai.

NASTERE s. v. aparitie, copil, creatie, facere, geneza, ivire, odrasla, patrie, progenitura, tara, vlastar.

ARHETIP s.n. (In filozofia lui Platon) Concept care desemneaza modelul prim, originar, ideal al obiectelor sensibile, considerate ca reprezentari imperfecte si copii ale sale. ♦ Fiecare din modulii ancestrali universali ai intuitiei si intelectului care apar, potrivit terminologiei psihologice-religioase, in visuri si in mitologie. ♦ Reprezentare, tip originar, prim. ♦ Tip, model dupa care se face o lucrare; manuscris original, prim, dupa care s-au facut alte copii ale aceleiasi opere; original. [< fr. archetype, cf. lat. archetypum, gr. archetypos < arche – inceput, typos – tip].

caraba, carabe, s.f. (reg.) 1. fluier primitiv facut de copii dintr-o teava de soc, din cotorul frunzei de dovleac, din pana de gasca. 2. fluierul de la cimpoi. 3. picior. 4. clanta, cotoroanta.

fliscoaie, fliscoaie, s.f. (reg.) fluier facut de copii din nuiele de salcie.

pitigoaie, pitigoi, s.f. (reg.) 1. fluieras de salcie facut de copii; tilinca. 2. figura de lemn asezata decorativ pe casele taranesti; sperietoare de pasari asezata prin copaci.

SPALT¹, spalturi, s. n. (Tipogr.) 1. Zat asezat in forma de coloana lunga, pe copia caruia se fac corecturile tipografice inainte de punerea in pagina. ♦ Proba de tiparitura luata de pe acest zat. 2. P. ext. Planseta folosita pentru strangerea, pastrarea si transportul materialului cules, inainte de a fi paginat. – Din germ. Spalte.

SPALT¹ ~uri n. Zat in forma de coloana, pe copia caruia se fac corecturile tipografice (inainte de paginare). /<germ. Spalt

smiorcani, smiorcanesc, vb. IV (reg.) 1. a plange (a se preface ca plange) inabusit (alintat si prefacut) tragand aerul pe nas cu zgomot; a (se) smiorcai. 2. (despre copii) a bate (facand sa planga). 3. (despre pisici) a intarata. 4. a produce un zgomot asemanator clipocitului apei (prin miscare, izbire).

agurida f., pl. inuz. [!] de, ca stafide, ori zi, ca caramizi (mgr. si ngr. agurida, d. aguros, crud; bg. agorida). Poama cruda, struguri cruzi. Prov. Parintii maninca agurida, si copiilor li se strepezesc dintii, pacatele parintilor cad asupra copiilor. S' a facut agurida miere, s' a potolit cearta, s' au impacat dusmanii.

IMITATIE s. f. 1. imitare. ◊ obiect facut dupa un model; copie. 2. canon (2). (< fr. imitation, lat. imitatio)

aduc, adus, a aduce v. tr. (lat. adduco, -ducere; it. addurre, pv. vfr. aduire, sp. aducir, pg. adduzir. – Imper. ada si adu: adu-ti [VR. 1925,7,34]. V. duc). Duc (considerindu-ma pe mine ca centru sau locu despre care vorbesc): a aduce apa in casa, pine [!] copiilor, o scrisoare, o veste. fac sa vie: l-am adus acasa. Produc, fac: pomu aduce roade, munca aduce castig. Pricinuiesc, fac: ploaia a adus mari pagube. Indoiesc, intorc (Rar): a adus copacu cu virfu' n jos. Fig. fac sa ajunga: aici l-a adus betia. V. intr. Seman putin: copilu aduce cu tata-su. Aduc la indeplinire, indeplinesc. Aduc la cunostinta, comunic, spun. Aduc laude, laud. Aduc aminte, V. aminte. Prov. Nu aduce anu ce aduce ceasu. Vorba dulce mult aduce.

biziitoare, f. pl. ori. Lucru care biziie, ca aparatu care produce sunetu la oboi, la cimpoi, la flautu pastorilor italieni sau ca pana de gisca sau ca cotoru frunzei de bostan, pe care copiii il spinteca si-l fac sa biziie suflind in el. (V. ance, caraba, pitigoaie, imbucatura). Ciriitoare (o jucarie copilareasca).

PACALICI, pacalici, s. m. Persoana care are obiceiul sa pacaleasca, sa faca farse. ♦ Numele unui joc de copii care se joaca cu un set de carti de joc speciale, in care pierde cel care ramane cu singura carte fara pereche. – Pacali + suf. -ici.

copie ~i f. 1) Reproducere exacta a ceea ce este facut intr-un singur exemplar. ◊ ~ legalizata copie pe care un organ de stat o atesta ca fiind conforma cu originalul. 2) depr. Imitatie lipsita de originalitate si de valoare. 3) Inscris care reproduce intocmai un alt inscris, constatator al unui act juridic. [Art. copia; G.-D. copiei; Sil. -pi-e] /<fr. copie, lat. copia

pauca, pauce, s.f. (inv. si reg.) 1. instrument muzical de percutie; timpan. 2. fluier facut din creanga de salcie de copii.

pitiriga, pitirige, s.f. (reg.) pietricica plata aruncata de copii pe luciul baltii, ca sa faca salturi; pispiriga.

adorm, a -i, v. tr. (lat. addormire, it. addormire, pv. sp. pg. adormir. – Adoarme, sa adoarma). Incep sa dorm: abea adormisem. V. tr. fac sa doarma: a adormi un copil. Fig. Nu pot atrage atentiunea, plictisesc: discursurile lui te adorm. Amuzez ca sa nu se observe: a adormi atentiunea dusmanilor. A adormi intru Domnu, a adormi somnu cel de veci, a muri.

CALC s.n. 1. copie a unei schite, a unui desen facut pe hartie speciala. ◊ Hartie de calc = hartie transparenta de copiat. 2. (Lingv.) Traducere dintr-o limba intr-alta limba a elementelor de formare a unui cuvant compus sau a unei expresii; preluarea de catre un cuvant a sensului sau a sensurilor unui cuvant strain; imprumut semantic. [< fr. calque, cf. it. calco].

perpeliciu, perpeliciuri, s.n. si perpelici, s.m. (reg.) 1. (s.n.; la pl.) vreascuri, surcele uscate, care fac flacara mare. 2. (s.m.) om neastamparat, copil zburdalnic.

scaloian, scaloieni, s.m. 1. (pop.) chip de om facut si impodobit cu flori, ingropat de copii, ca sa aduca ploaia pe timp de seceta; caloian. 2. (reg.) persoana tanara, vioaie, sprintena, neastamparata.

taca, taci, s.f. (reg.) 1. scandurea de lovit mingea la un joc de copii; (art.) jocul de copii. 2. un fel de cioc de barza, facut din scandurele si fixat pe fata flacaului deghizat in brezaie.

MAICA ~ci f. 1) (folosit si ca termen de adresare) Femeie privita in raport cu copiii sai; mama. ◊ De cand ~ca m-a facut de cand sunt pe lume. 2) Femeie care face parte din tagma monahala; calugarita. 3) (folosit si ca adresare respectuoasa) Femeie in varsta; mama. [G.-D. maicii] /<bulg., sb. majka

rasunoi, rasunoaie, 1. aluat ras de pe vas; colacel facut din el. 2. mamaliga mare, vartoasa. 3. epitet pentru copilul cel mai mic, pentru om necasatorit.

sprit², -a, s.n. si f. (reg.) 1. (s.n.) pompa de incendiu. 2. (s.n.) vermorel pentru vie. 3. (s.n.) masina folosita la umplutul carnatilor. 4. (s.n.) masina intrebuintata la fasonarea garniturilor de prajituri. 5. (s.n.) puscoci (de soc) pentru copii. 6. (s.f.) pompa mica, cu care se fac spalaturi interne la animale. 7. (s.f.) pompa mica folosita pentru indepartarea albinelor cand roiesc.

brat n., pl. e (lat. brachium, pop. bracium, d. vgr. brahion; it. braccio, pv. braiz, fr. cat. bras, sp. brazo, pg. braco). Mina de la umar pina la unghii. Cantiatea pe care o pot purta bratele: un brat de lemn. Ramificatiune de fluviu, de mare (numit si crac). Fig. Munca: a trai din bratele sale. Putere: bratu lui Dumnezeu. Vigoare: tot cedeaza bratului lui. A primi cu bratele deschise, a primi cu bucurie. A sta cu bratele incrucisate, a nu avea nimic de facut. In brate, cu ajutoru bratelor: a tineaun copil in brate. La brat sau brat la brat, tinindu-te de bratu altuia: a te plimba cu cineva la brat. – Se zice gresit si in bratele meu, ca in spatele meu, pin confuziunea f. pl. in e cu m. ori n. sing. in e.

SOIM, soimi, s. m. 1. Nume dat mai multor pasari rapitoare de zi, de marime variata, agere si puternice, cu ciocul scurt si curbat si avand cate o crestatura in forma de dinte, care se hranesc cu prada vie, mai ales cu pasari (Falco). 2. Epitet pentru un barbat curajos, viteaz, mandru, semet; soiman (2). 3. (Pop.) Cal sprinten, aprig; soiman (3). 4. copil prescolar sau in primele clase de scoala care facea parte din organizatia Soimilor Patriei pana in decembrie 1989. – Din magh. solyom.

SOTRON, sotroane, s. n. Joc de copii in care jucatorii lovesc cu piciorul o pietricica, facand-o sa treaca printr-o serie de patrate desenate pe pamant. [Var.: sodron s. n.] – Cf. fr. chaudron „caldare”.

NASTERE s. 1. (FIZIOL.) parturitie, procreare, procreatie, (inv. si pop.) zamislire, (pop.) facere, nascare, (inv. si reg.) nascut, (inv.) nascatura. (Dupa ~ copilului.) 2. v. fatare. 3. (pop. si fam.) nascare. (E prost din ~.) 4. v. origine.

poteras, poterasi, s.m. (inv. si reg.) 1. persoana inarmata care facea parte dintr-o potera; nefer. 2. gonaci la vanatoare. 3. copil strengar. 4. arac de vie. 5. radacina si partea de jos a tulpinii porumbului, ramase pe loc dupa taiatul acestuia. 6. lastar crescut din radacina pomilor. 7. om mic, scund. 8. (s.n.) tarus de care se leaga funia cu care se priponeste calul; pripon, stanog. 9. (s.n.) lemn mic.

LEGITIM, -A, legitimi, -e, adj. 1. Care este intemeiat pe lege, care se justifica prin lege. ◊ Legitima aparare = situatie in care cineva comite un act de violenta pedepsit de lege, dar justificat ca un act de aparare impotriva unei agresiuni imediate si injuste. ♦ (Despre casatorie) facut cu indeplinirea formelor legale; (despre soti) casatorit legal; (despre copii) nascut din parinti casatoriti sau recunoscut de tata. 2. Care este justificat, indreptatit; just, echitabil. [Acc. si: legitim] – Din fr. legitime, lat. legitimus.

PREMATUR, -A adj. facut prea devreme; intamplat inainte de vreme. // s.m. si f. copil nascut prea devreme; imatur. [< lat. praematurus, cf. fr. premature].

amuz si -ez, a -a v. tr. (fr. amuser, derivat d. muser, a pruji [!], a nu lucra, care ar putea veni d. muse, muza, adica „a te deda muzelor”). Distrez, fac sa treaca timpu cu jocuri sau alte distractiuni: patinatu amuzeaza copiii. V. refl. copiii se amuzau cu zmeu. V. zabavesc.

MITITEL, -EA, -ICA, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micut. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tanar. A se face mititel = a se strange (pentru a nu fi vazut); p. ext. a lua o atitudine modesta, umila (in fata cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o fiinta tanara, naiva. 2. S. m. Carnacior facut din carne tocata, amestecata cu diverse condimente, care se mananca fript la gratar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele d******i. – Din mic.

BILA², bile, s. f. Obiect de forma sferica (de dimensiuni mici), facut din diferite materiale si intrebuintat in diverse scopuri (la unele jocuri de copii, la jocul de popice, la anumite masini etc.). ♦ Bila alba (sau neagra) = (intr-un anumit sistem de votare) vot prin care se aproba (sau se respinge) o lege, un guvern etc. ♦ (In trecut, la notarea examenelor din universitati) Bila alba = nota „foarte bine”. Bila rosie = nota „bine”. Bila neagra = nota „insuficient”. – Dupa fr. bille.

RATUSCA, ratuste, s. f. 1. Diminutiv al lui rata; ratisoara, ratuca; pui de rata, boboc. 2. Joc de copii constand din aruncarea unei pietricele in apa in asa fel incat aceasta sa faca mai multe sarituri la suprafata apei inainte de a se scufunda; p. restr. fiecare dintre aceste sarituri. – Rata + suf. -usca.

STROH s. n. (Reg.) 1. Ramasita de fan (sfaramat) cu care se fac (la tara) inhalatii pentru bolnavii care sufera de astma, bronsita etc. si baie pentru copii. 2. Strat de paie care serveste de culcus pentru animale. – Din germ. Stroh.

apropriez v. tr. (lat. appropriare, fr. approprier). Pun mina, imi insusesc, ma fac stapin: imi apropriez o mostenire (si fig.) o ideie. Potrivesc: carti apropriate mintii copiilor. – Multi ignoranti il confunda cu a apropia. – Fals -piez.

DENATURAT, -A, denaturati, -te, adj. 1. Lipsit de sentimente firesti. ◊ Parinte (sau copil) denaturat = parinte (sau copil) care dovedeste sentimente contrare celor care caracterizeaza in mod normal raporturile dintre parinti si copii. 2. Prezentat altfel decat este in realitate; falsificat, alterat. 3. (In sintagma) Spirt denaturat = alcool destinat intrebuintarii industriale si facut impropriu pentru consumatie, prin adaugarea unor substante daunatoare sanatatii. – V. denatura. Cf. fr. denature.

A CRESTE cresc 1. intranz. 1) (despre fiinte, plante sau parti ale organismului lor) A se mari treptat si continuu; a se dezvolta. ◊ Sa cresti mare! formula de raspuns la salut sau de multumire, adresata, mai ales, copiilor. ~ vazand cu ochii a creste foarte repede. 2) (despre un organism sau despre parti ale lui) A reveni la conditia initiala; a se regenera; a se reface; a se restabili. 3) fig. (despre persoane) A trece printr-o serie de schimbari spre o treapta superioara; a progresa; a propasi; a evolua; a se dezvolta; a avansa; a inainta. 4) A petrece anii de copilarie; a copilari. 5) (despre aluat) A se transforma intr-o masa afanata sub actiunea drojdiilor (sau a altor fermenti); a dospi. 6) (despre ape) A-si mari volumul, depasind limitele normale; a se umfla. 7) A lua proportii (ca numar, volum, intensitate etc.); a se dezvolta. ◊ A-i ~ cuiva inima in piept (sau sufletul) (de bucurie) a simti un sentiment de satisfactie deplina. 2. tranz. 1) (copii) A avea in grija asigurand cu cele necesare si educand (pana la varsta maturitatii). 2) (animale, pasari) A ingriji facand sa se inmulteasca. 3) rar (plante) A semana, a ingriji si a recolta (in vederea obtinerii unui venit); a cultiva. /<lat. crescere

RATUSCA ~te f. (diminutiv de la rata) Joc de copii constand in aruncarea unei pietricele in apa in asa fel, incat aceasta, inainte de a se scufunda, sa faca mai multe sarituri pe suprafata ei. /rata + suf. ~usca

ZBURATACI, zburatacesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca cu ceva (intr-o pasare, intr-un pom etc.); a zburatui (1). 2. Intranz. si refl. (Despre stoluri de pasari) A se risipi batand din aripi si inaltandu-se de la pamant; a face zboruri scurte, aproape de pamant. ♦ Tranz. A face sa se imprastie; a spulbera. Vantul zburataceste frunzele. 3. Intranz. si refl. (Despre pui; p. ext. despre copii) A se dezvolta, a creste; a capata independenta; a se razleti. ♦ Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sa-si faca un rost in viata. – Din zbura.

ZBURATACI, zburatacesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca cu ceva (intr-o pasare, intr-un pom etc.). Ca pomul langa drum: Cati trec il zburatacesc (SEVASTOS). 2. Intranz. si refl. (Despre pasari) A se risipi batand din aripi si inaltandu-se de la pamant; a face zboruri scurte, aproape de pamant. ♦ Tranz. A face sa se imprastie, a spulbera. Vantul zburataceste frunzele. 3. Intranz. si refl. (Despre pui; p. ext. despre copii) A se dezvolta, a creste; a capata independenta; a se razleti. ♦ Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sa-si faca un rost in viata. – Din zbura.

PITARAU, pitarai, s. m. (Reg.) 1. copil care umbla cu colindul in ajunul craciunului; colindator. 2. Colac, cozonac sau covrig care se da colindatorilor; colindet. 3. Bat de colindator facut dintr-o creanga de alun, descojita si inflorata. – Comp. magh. pityergo.

smac! interj., s.n. 1. (interj. cu val. verbala; pop.) cuvant care sugereaza o miscare brusca si precipitata a unei fiinte care sare sau care tasneste de undeva; husti!, tasti!, tusti!, zvac!. 2. (reg.; in forma: smac!) cuvant care sugereaza un gest rapid facut de cineva pentru a apuca, a rasuci ceva. 3. (s.n.; reg.) lat de prins pasari, caini etc.; cursa. 4. (s.n.; reg.) jucarie pentru copii in forma de arc, cu care arunca betisoare in parul sau barba cuiva. 5. (s.n.; reg.) calti. 6. (s.n.; reg.) prasnel, titirez. 7. (s.n.; reg.) manivela (la fantana). 8. (s.n.; reg.) putinei.

alerg, a -a v. intr. (cp. cu lat. largare si allargare, a largi; gen. alargarse, a se departa, infl. de merg. Cp. si cu alung). Merg fugind: copiii alearga mult. Merg, ma zbucium: omu alearga toata viata dupa trebi. Recurg: la cine sa alerg la nevoie? V. tr. Rar. fac sa alerge: a alerga un cal. V. refl. Ma iau la intrecere: ne-am alergat cu caii.

CAPTATIE (‹ capta) s. f. 1. (PSIH.) Atitudine posesiva exclusiva si agresiva fata de obiecte sau persoane agreate. Se manifesta la copii mici, in atitudinile m*****r posesive si hiperprotectoare, in cazuri nevrotice (capricii, gelozie, etc.). 2. (Dr.) Incercare de a cistiga bunavointa unei persoane pentru a o determina sa faca anumite liberalitati testamentare, fie in favoarea proprie, fie in beneficiul altor persoane.

IMITA vb. I. tr. 1. A face (sau a incerca sa faca) exact ceea ce vede (sau a vazut) ca face sau a facut cineva. ♦ A reproduce vorba, gesturile cuiva; a maimutari. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist sau al unui scriitor. ♦ A reproduce cu fidelitate, a copia. [P.i. 1 imit, -tez, 3,6 -ta. / < fr. imiter, cf. it. imitare, lat. imitari].

ARHETIP s. n. 1. (fil.; la Platon) modelul prim, initial, ideal al obiectelor sensibile, considerate ca reprezentari imperfecte si copii ale sale. ◊ fiecare din modulii ancestrali universali ai intuitiei si intelectului care apar, potrivit psihologiei abisale, in vis si in mituri. 2. tip originar, prim. 3. original (manuscris, opera) dupa care se fac reproduceri. (< fr. archetype, lat. archetypum)

Eos, la greci, zeita diminetii, corespunzatoare Aurorei din mitologia romana. In fiecare dimineata ea cobora din ceruri si alerga printre nouri intr-un car tras de cai iuti, vestind ivirea zorilor si rasaritul primelor raze de soare. Era fiica lui Hyperion si a Theiei si sora cu Helius si cu Selene. Cu Astraeus a avut mai multi copii, printre care vinturile, pe nume: Boreas, Notus si Zephyrus. Se spunea ca Eos si-ar fi atras minia Aphroditei, care a surprins-o odata cu zeul Ares. Ca sa se razbune, zeita dragostei a facut din Eos o vesnica indragostita. Intr-adevar, existenta ei este plina de episoade amoroase: l-a rapit pe Orion si l-a dus cu ea in insula Delos, l-a rapit pe Cephalus si l-a dus cu ea in Syria, unde i-a daruit un fiu – Phaethon, l-a rapit, in sfirsit, pr Tithonus si l-a dus cu ea in Aethiopia, unde i-a daruit doi fii, Emathion si Memnon. La rugamintea ei, Zeus l-a facut pe Tithonus nemuritor, uitind insa sa-i daruiasca si tinerete vesnica. Tithonus a devenit intr-adevar nemuritor, dar a imbatrinit atit de rau incit Eos, rusinata, l-a zavorit in palatele ei, de unde n-a mai iesit niciodata.

ROUSSEAU [ruso], Jean-Jacques (1712-1778), filozof, scriitor si muzician francez. Reprezentant al romantismului. Colaborator al Enciclopediei. Autor al „Contractului social”, potrivit caruia, in starea naturala, viata este libera si independenta, iar neajunsurile conditiei umane au fost la origine societatea. Salvarea este posibila printr-o organizare politica centrata pe ideea de libertate si de vointa generala („Discurs asupra inegalitatii”). Doctrina politica a lui R. avea sa devina platforma democratiei radicale iacobine in timpul Revolutiei Franceze. Conceptia sa pedagogica preconizeaza educatia conform cu natura proprie a copilului („Emil sau despre educatie”). Principiul revenirii la natura (denumit ulterior „rousseauism”) si ideea primordialitatii sentimentului in raport cu ratiunea (caracteristica si pentru deismul sau), care strabat principalele scrieri literare ale lui R. (romanul epistolar „Iulia sau noua Eloiza”, „Confesiunile”), au facut din el un precursor al romantismului francez si european. Ca muzician a compus muzica de opera („Vrajitorul satului”, „Pygmalion”), cantece; autor al unui sistem de notatie muzicala; a abordat probleme de estetica si de teorie a muzicii.

Demopho(o)n 1. Fiul lui Celeus si al Metanirei si fratele lui Triptolemus. Cind era mic, vrind sa-l faca nemuritor, Demeter il tinea deasupra flacarilor ca sa-l faca sa se lepede de tot ceea ce era muritor in trupul lui. O data, noaptea, in timp ce-l purifica in felul acesta, Demeter a fost surprinsa de mama (de tatal sau de doica) lui Demophon care, in fata acestui spectacol, a scos un tipat. Speriata, zeita a scapat copilul in foc. Dupa o versiune, Demophon ar fi fost mistuit de flacari, dupa alta, ar fi scapat cu zile, dar ar fi ramas muritor. 2. Rege al cetatii Athenae, fiul lui Theseus si al Phaedrei si fratele lui Acamas. A participat la razboiul troian. La intoarcere, a trecut prin Thracia. Acolo a intilnit o tinara fiica de rege, pe nume Phyllis, cu care s-a casatorit. Mai tirziu, Demophon a parasit-o si s-a intors la Athenae. De desperare, Phyllis s-a sinucis.

NOU³ noua (noi) (in opozitie cu vechi) 1) Care este facut de curand; care exista de putin timp; proaspat; recent. ◊ ~-nout absolut nou. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anului in curs. Paine noua. 3) si fig. Care exista de putin timp; recent. Carte noua. ◊ Luna noua a) luna in faza ei initiala, in forma de secera subtire; b) timpul cat dureaza aceasta faza. (copil) ~-nascut (copil) care s-a nascut de curand. Ce mai (e) ~? ce noutati mai sunt? Nimic ~ nici un fel de noutati. 4) (despre persoane) Care a venit undeva de curand (si este inca necunoscut sau putin cunoscut). 5) Care nu a fost cunoscut mai inainte. Metoda noua. 6) Care difera (in mod esential) de ceea ce a fost in trecut. Vremuri noi. 7) Care tine de timpurile noastre; propriu timpului prezent sau trecutului apropiat; modern; contemporan. Tehnica noua. 8) (inaintea unui substantiv) Care prin calitatile sale aminteste de cineva (sau de ceva). ~l Orfeu. 9) Care se adauga la cele de mai inainte. Forte noi. /<lat. novus

Chryseis, fiica lui Chryses, preotul lui Apollo (v. si Chryses), luata de Agamemnon drept prada de razboi din Lyrnessus. Nevrind s-o inapoieze tatalui ei, Agamemnon si-a atras asupra-si minia lui Apollo, care a facut sa bintuie o molima in tabara greceasca. Speriati, grecii l-au silit pe Agamemnon s-o elibereze pe Chryseis si s-o redea tatalui sau. Atunci, in locul ei, Agamemnon a cerut-o pe Briseis, sclava lui Achilles (v. Achilles, Briseis). Mai tirziu, Chryseis s-a inapoiat insa la Agamemnon, cu care – se spunea intr-o legenda – ar fi avut doi copii: pe Iphigenia si pe Chryses.

FES, fesuri, s. n. Acoperamant al capului pentru barbati, de forma unui trunchi de con, facut din pasla sau postav (rosu) si adesea impodobit cu un ciucure, purtat mai ales de musulmani. ◊ Expr. (Fam.) Interesul poarta fesul, se spune la adresa celui care face anumite actiuni numai pentru a dobandi avantaje. A-i turti (cuiva) fesul = a face pe cineva sa ramana uimit in fata unei prostii savarsite; a comite o mare prostie. ♦ Caciulita crosetata sau calota de fetru purtata (de femei si de copii) pe varful capului. – Din tc. fes.

ORIGINAL, -A, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice si literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie intaiul exemplar, care a servit sau poate servi drept baza pentru copii, reproduceri sau multiplicari; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma. ◊ Loc. adj. si adv. In original = in forma primara, necopiat; in limba in care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reala, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat dupa altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artisti, scriitori, oameni de stiinta) Care creeaza ceva nou, personal, fara a folosi un model facut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Fiinta sau obiect care serveste ca model pentru o opera de arta. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobisnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original.

Heraclidae se numeau toti descendentii lui Heracles: atit fiii eroului si ai Deianirei, cit si urmasii acestora. Dupa apoteozarea lui Heracles, copiii sai, urmariti de ura lui Eurystheus, au gasit o vreme adapost la curtea regelui Ceyx, din Trachis. Apoi, cum Eurystheus ameninta cu razboiul, ei au fost siliti sa se refugieze din nou, de data aceasta la atenieni. Eurystheus le-a declarat razboi si acestora, dar a fost infrint si ucis in lupta. Dupa victoria repurtata impotriva lui Eurystheus, heraclizii, sub conducerea lui Hyllus, fiul cel mai mare al lui Heracles, s-au indreptat spre Peloponnesus, patria tatalui lor, cu gindul sa se stabileasca acolo (v. si Hyllus). Prima incercare se soldeaza cu un esec: pe drum ei se intilnesc cu armata regelui Echemus, care-i invinge. Insusi Hyllus cade in lupta. Heraclizii mai fac, de-a lungul timpului, cateva tentative de a ajunge in Peloponnesus. Condusi mai tirziu de Aristomachus, sint din nou infrinti si alungati. In schimb, sub conducerea lui Temenus si a fratilor sai – Aristodemus si Cresphontes – izbindesc, reusind in cele din urma sa ia in stapinire si sa-si imparta Peloponnesul.