BARCAROLA, barcarole, s. f. Cantec al gondolierilor venetieni; compozitie muzicala cu caracter liric si miscare ritmica, imitand unduirea valurilor sau cadenta vaslelor. – Din it. barcarola, fr. barcarolle.

MADRIGAL, madrigale, s. n. 1. Poezie lirica scurta care exprima sentimente delicate sau complimente (la adresa unei femei). 2. Scurta compozitie muzicala vocala cu caracter liric, caracteristica pentru sec. XVI. [Pl. si: madrigaluri] – Din fr. madrigal.

POEM, poeme, s. n. 1. (Adesea fig.) Specie a poeziei epice, de intindere relativ mare, cu caracter eroic, filozofic, istoric, mitologic, legendar etc. ◊ Poem in proza = specie a prozei literare apartinand genului liric, cultivata din a doua jumatate a sec. XIX. Poem dramatic = scriere dramatica in versuri sau cu caracter poetic. ♦ Mica piesa muzicala instrumentala, vocala sau vocal-simfonica de constructie libera, cu caracter liric sau liric-narativ. ◊ Poem simfonic = lucrare ampla pentru orchestra, avand de obicei un continut programatic. [Var.: poema s. f.] – Din ngr. poiima, fr. poeme, lat. poema.

LIED, lieduri, s. n. Compozitie muzicala (vocala) cu caracter liric, facuta pe textul unei poezii scurte. [Pr.: lid] – Din germ. Lied.

NOCTURN, -A, nocturni, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se face sau se intampla noaptea; de noapte, din timpul noptii. ◊ Loc. adj. si adv. In nocturna = (despre competitii sportive) (care se desfasoara) in timpul serii. ♦ (Despre pasari rapitoare, animale, insecte) Care isi desfasoara activitatea in cursul noptii si doarme ziua. 2. S. f. Competitie sportiva care are loc in timpul serii. 3. S. f. Piesa muzicala, vocala sau instrumentala cu caracter liric, visator si melancolic. – Din fr. nocturne, lat. nocturnus.

SERENADA, serenade, s. f. Compozitie muzicala, vocala sau instrumentala, alcatuita din mai multe parti, apropiata ca factura de divertisment, nocturna etc., cu caracter liric, executata seara sau noaptea sub ferestrele cuiva, in semn de omagiu sau de dragoste. [Var.: serenata s. f.] – Din fr. serenade, it., sp. serenata, germ. Serenade.

ARIE² ~i f. 1) Compozitie muzicala vocala cu caracter liric, reprezentand un fragment dintr-o opera, dintr-o opereta sau din-tr-un oratoriu. 2) Piesa instrumentala cantabila. [G.-D. ariei; Sil. -ri-e] /<lat. area

A LIRICIZA ~ez tranz. A da un caracter liric. /liric + suf. ~iza

SERENADA ~e f. 1) Cantec interpretat noaptea sub ferestrele unei persoane in semn de omagiu sau de dragoste. 2) Compozitie muzicala cu caracter liric. [G.-D. serenadei] /<fr. serenade, germ. Screnade, it. serenata

LAI s.n. (Lit.) Poezie medievala cu caracter liric sau narativ. [Pron. le, pl. -uri. / < fr., engl. lai < cuv. celtic].

NOCTURNA s.f. Piesa muzicala cu caracter liric, melancolic. ◊ (Cu privire la desfasurarea competitiilor sportive) In nocturna = in timpul noptii. [ < fr. nocturne].

NUVELETA s.f. (Italienism) Nuvela scurta. ♦ Piesa muzicala compusa dintr-o succesiune de teme scurte, cu caracter liric sau dramatic. [Var. noveleta s.f. / < it. novelletta].

ARIE² s.f. Compozitie vocala cu caracter liric, care reprezinta de obicei un fragment al unei lucrari muzicale mai mari. ♦ Piesa instrumentala care se caracterizeaza printr-o melodie cu o miscare mai larga, asemanatoare ariei vocale. [Gen. -iei. / < it. aria, cf. germ. Arie].

LIRICIZA vb. I. tr. (Liv.) A da (unei scrieri) un caracter liric. [< liric + -iza].

MADRIGAL s.n. 1. Poezie scurta care cuprinde elogii galante la adresa unei femei. 2. Scurta compozitie muzicala vocala, cu caracter liric. [Pl. -le, -luri. / cf. fr. madrigal, it. madrigale].

POEM s.n. 1. Creatie epica in versuri de proportii mari, in care se povestesc fapte marete savarsite de personaje insufletite de sentimente nobile. 2. Opera literara in proza, care are ritm de poezie. 3. Lucrare instrumentala de constructie libera, de obicei cu caracter liric sau narativ. ♦ Poem simfonic = piesa simfonica pentru orchestra, avand la baza un text literar. [Pron. po-em, var. poema s.f. / cf. fr. poeme, lat. poema, gr. poiema < poein – a face].

CAVATINA s. f. 1. arie de opera cu caracter liric, de proportii reduse. 2. mica piesa instrumentala cu caracter liric. (< it. cavatina, fr. cavatine)

LAI s. n. poezie medievala cu caracter liric sau narativ, cu versuri scurte, in general de opt silabe, si cu rima plata. (< fr., engl. lai)

LIRICIZA vb. tr. a da (unei scrieri) un caracter liric. (< liric + -iza)

NOCTURN, -A I. adj. 1. care se face, se petrece noaptea. 2. (despre pasari, animale) de noapte. 3. (despre flori) care nu se deschide decat noaptea. II. s. f. compozitie muzicala cu caracter liric, melancolic, meditativ, frecventa in sec. XVIII si XIX. ♦ in ~ = (cu privire la desfasurarea competitiilor sportive) in timpul noptii. (< fr. nocturne, lat. nocturnus)

POEM s. n. 1. poezie epica de proportii ample, in care se povestesc fapte marete savarsite de personaje insufletite de sentimente nobile. ♦ ~ in proza = opera literara in proza, care are ritm de poezie. 2. piesa muzicala instrumentala de constructie libera, cu caracter liric sau narativ. ♦ ~ simfonic = lucrare orchestrala ampla in forma libera sau de sonata, rondo etc., cu un continut programatic. (< fr. poeme, lat. poema, gr. poiema)

BERG, Alban (1885-1935), compozitor austriac. Elev al lui A. Schonberg. Muzica dodecafonica cu caracter liric si dramatic accentuat (operele „Wozzeck” si „Lulu”, un concert pentru vioara, lucrari de camera, lieduri).

COMEDIE ~i f. 1) Piesa de teatru destinata sa produca rasul. 2) Ansamblu de actiuni care provoaca rasul. 3) Gen literar care este bazat pe comicul situatiilor si caracterelor. ~ lirica. [Art. comedia; G.-D. comediei; Sil. -di-e] /<fr. comedie, lat. comoedia

IMPROMPTU ~uri n. Compozitie muzicala instrumentala, de obicei lirica, cu caracter de improvizatie. /<fr. impromptu

ODA ~e f. Creatie literara lirica cu caracter solemn, in care se face un elogiu. /<fr. ode

RUBAIAT ~e n. (in Persia) Poezie lirica cu caracter filozofic meditativ. /<fr. rubaiyyat

SIMFONIC, -A adj. 1. De simfonie; care are insusirile simfoniei. ◊ Poem simfonic = compozitie instrumentala avand un program cu caracter narativ, liric sau dramatic. 2. Armonios, placut (ca o simfonie). [< fr. symphonique].

ELEGIE s.f. 1. Poezie lirica cu caracter trist sau duios. ♦ (Fig.) Tristete; jale, jeluire. 2. Compozitie muzicala cu caracter melancolic. [Gen. -iei. / < fr. elegie, it., lat. elegia, gr. elegeia – cantec trist].

EPISTOLA s.f. 1. Scrisoare. 2. (Lit.) Specie de poezie lirica cu caracter filozofic, moral etc., scrisa in forma unei scrisori. [< lat. epistola – scrisoare, cf. gr. epistole < epistellein – a trimite stiri].

EPODA s.f. 1. (In teatrul antic grecesc) A treia parte a cantecului unui cor, dupa strofa si antistrofa. 2. Poezie lirica cu caracter satiric, compusa din distihuri. [Cf. fr. epode, lat., gr. epodos < epi – deasupra, ode – cantec].

CANTILENA s. f. 1. cantec liric sau epic cu caracter grav sau sentimental. 2. melodie grava, sentimentala, cu caracter cantabil, liric. (< it. cantilena, fr. cantilene)

EPISTOLA s. f. 1. scrisoare. 2. poezie lirica cu caracter filozofic, moral etc. sub forma de scrisoare. (< lat. epistola)

SIMFONIC, -A adj. 1. care apartine simfoniei; cu insusiri de simfonie; o poem ~ (si s. n.) = compozitie instrumentala avand un continut cu caracter narativ, liric sau dramatic. 2. (fig.) armonios, melodios. (< fr. symphonique)

CANTATA, cantate, s. f. Compozitie muzicala ocazionala, cu caracter solemn sau liric, pentru voci, solo, cor si orchestra. ◊ (In compusul) Cantata-oratoriu = compozitie vocal-instrumentala pe un libret cu tema dramatica. – Din it. cantata.

CANTATA ~e f. Piesa muzicala de mari proportii, cu caracter solemn sau liric, executata de cor, solisti si orchestra. /<it. cantata

IMN ~uri n. 1) Cantec religios de preamarire a divinitatii. 2) Poezie lirica avand un caracter solemn si o anumita dedicatie (unui eveniment, unui erou, unei idei etc.). 3) Compozitie muzicala solemna, facand parte din simbolica oficiala a unui stat. /<fr. hymne, lat. hymnus

BREMOND [bremo], Henri (1865-1933), critic si eseist francez. Abate. Teoretician al poeziei pure. A sustinut caracterul irational al liricii („Rugaciune si poezie”), pe care a asimilat-o intuitiei misticilor.

ROMANTA ~e f. 1) Cantec liric sentimental cu nuanta elegiaca, executat cu acompaniament instrumental. 2) Piesa instrumentala care reproduce caracterul acestui cantec. 3) Poezie lirica destinata pentru a fi transpusa pe melodie. /<fr. romance, germ. Romanze

DRAMA s.f. 1. Opera dramatica in care tragicul se amesteca cu comicul (predominand cel dintai). ◊ Drama lirica = opera muzicala cu caracter de drama. ♦ Nume generic pentru o opera dramatica. 2. (Fig.) Eveniment tragic, zguduitor; nenorocire. ♦ Framantare, conflict sufletesc puternic cu consecinte tragice. [< fr. drame, it. dramma, lat., gr. drama – actiune].

ROMANTA, romante, s. f. 1. Compozitie muzicala vocala cu acompaniament instrumental, avand un continut liric, sentimental; p. ext. piesa instrumentala cu caracter asemanator. 2. Specie a poeziei lirice sentimentale, de obicei de inspiratie e*****a. – Din fr. romance, it. romanza, germ. Romanze.

ROMANTA s.f. 1. (In evul mediu) Poem narativ care celebra un erou, un fapt istoric deosebit. ♦ (Astazi) Poezie lirica, duioasa si sentimentala, de obicei e*****a, exprimand un sentiment de usoara melancolie; cantec duios si trist. 2. Lucrare vocala cu continut liric sau liric-dramatic; piesa instrumentala cu caracter cantabil, melodic. [< it. romanza, cf. fr., sp. romance, germ. Romanze].

IMPROMPTU, impromptuuri, s. n. Compozitie muzicala instrumentala cu caracter de improvizatie si de obicei lirica, agitata. [Pr.: empromtu] – Din fr. impromptu.

STRIGATURA, strigaturi, s. f. Exclamatie onomatopeica; spec. specie a liricii populare, de obicei in versuri, cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumete ori cu continut sentimental, care se striga la tara, in timpul executarii unor jocuri populare; chiuitura, strigat. – Striga + suf. -atura.

ROMANTA s. f. 1. poezie lirica, duioasa si sentimentala, de obicei e*****a, exprimand un sentiment de usoara melancolie. 2. compozitie muzicala vocala de forma strofica, cu acompaniament instrumental si un continut liric, sentimental; (p. ext.) piesa instrumentala cu caracter asemanator. (< fr. romance, it. romanza, germ. Romanze)

EPIGRAMA, epigrame, s. f. Specie a poeziei lirice, de proportii reduse, care satirizeaza elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situatii etc. si se termina printr-o poanta ironica. – Din fr. epigramme, lat. epigramma.

BUF³, -A, bufi, -e, adj. (Despre comedii) Cu un caracter comic exagerat. ♦ (Despre opere muzicale) Care este compus in genul liric usor. ♦ (Despre actori sau cantareti) Care s-a specializat in interpretarea unor roluri comice de comedie sau de opera muzicala bufa³; (despre roluri) specific comediei sau operei muzicale bufe³. – Din fr. bouffe.

ELEGIE ~i f. 1) Specie a poeziei lirice patrunsa de tristete, de jale, de melancolie. 2) Compozitie muzicala cu caracter meditativ si melancolic. [G.-D. elegiei] /<fr. elegie, lat. elegia

DRAMA, drame, s. f. 1. Piesa de teatru cu caracter grav, in care se reda imaginea vietii reale in datele ei contradictorii, in conflicte puternice si complexe, adesea intr-un amestec de elemente tragice si comice. ◊ Drama lirica (sau muzicala) = (spectacol) de opera; (sens curent) creatie de opera cu un puternic caracter dramatic. 2. Arta dramatica. 3. Fig. Intamplare, situatie nefericita, zguduitoare; nenorocire. ◊ Drama pasionala = crima sau sinucidere determinate de gelozie sau de o dragoste nefericita. ◊ Expr. A face drama din ceva = a exagera gravitatea unei situatii. ♦ Conflict sufletesc puternic, care produce cuiva mari suferinte morale. – Din fr. drame, lat. drama.

MADRIGAL s. n. 1. poezie lirica scurta de natura galanta, care face elogiul unei femei. 2. scurta compozitie muzicala vocala cu caracter idilic si foarte delicat. (< fr. madrigal, it. madrigale)

ROSSINI, Gioacchino (1792-1868), compozitor italian. Unul dintre cei mai mari compozitori de opera ai epocii sale, a realizat in domeniul liric sinteza care a dus la succesul operei italiene. Structureaza clar formele lirice, se bazeaza pe principiile belcanto-ului, umanizand cantul vocal. Preocupat de definirea muzicala a caracterelor si situatiilor comice. Numeroase opere seria, semiseria si bufe („Barbierul din Sevilla” – capodopera sa, „Cenusareasa”, „Wilhelm Tell”, „Othello”); muzica de camera si religioasa.

SATIRA ~e f. 1) Specie a poeziei lirice in care sunt atacate moravurile sociale si cusururile omenesti. 2) Creatie literara care are un asemenea caracter. 3) Categorie estetica care ridiculizeaza in mod violent si c*********l moravurile sociale si cusururile omenesti. 4) fig. Critica persiflanta. [G.-D. satirei; Acc. si satira] /<ngr. satyra, lat. satira, fr. satire

ELEGIE s. f. 1. poezie lirica in care domina sentimentul de melancolie; (p. ext.) plangere, jeluire. 2. piesa vocala sau instrumentala cu caracter melancolic, trist, nostalgic. (< fr. elegie, lat. elegia, gr. elegeia)

SATIRA / SATIRA s. f. 1. (la greci si la romani) poem dramatic si didactic in care se biciuiau moravurile si ale carei personaje reprezentau satiri. 2. poezie lirica in care sunt ridiculizate si biciuite anumite defecte, moravuri etc. din societate. ♦ scriere, cuvantare etc. cu caracter de critica biciuitoare. (< fr. satire, lat. satira)

ELEGIE, elegii, s. f. 1. Specie a poeziei lirice in care sunt exprimate sentimente de melancolie, de tristete, de jale; p. ext. plangere, jeluire. 2. Compozitie muzicala cu caracter melancolic, trist. – Din fr. elegie, lat. elegia.

CAVATINA s.f. Arie lirica melodioasa simpla, de mici proportii, care se canta solo intr-o opera. ♦ Titlu dat unor piese instrumentale cu caracter cantabil. [< it. cavatina, cf. fr. cavatine].

ODA¹ s. f. 1. (ant.) poezie eroica, poem care se canta sau se recita cu acompaniament de lira. ◊ poezie lirica in care se exprima sentimente de admiratie, de preamarire fata de persoane, fapte eroice etc. 2. lucrare muzicala cu caracter eroic, solemn. (< fr., gr. ode, lat. oda)

SATIRA s.f. 1. (La greci si la romani) Poema dramatica si didactica in care se biciuiau moravurile si ale carei personaje reprezentau satiri. 2. Poezie lirica in care sunt ridiculizate si biciuite anumite defecte, moravuri rele etc. din societate; (p. ext.) scriere, cuvantare etc. cu caracter biciuitor, muscator. ♦ Genul satiric. [Acc. si satira. / < lat. satira, fr. satire].

SATIRA (‹ fr., lat.) 1. Categorie estetica apartinand sferei comicului, care ridiculizeaza violent obiectivul vizat, subliniindu-i c*********l laturile negative. S. poate folosi, in functie de fenomenul satirizat, deopotriva tonalitatii comice sau grave si procedee diverse, de la ironie pana la invectiva. 2. Specie a poeziei lirice cultivata inca din Antic., care ridiculizeaza cu intentii moralizatoare aspecte negative ale vietii individuale sau sociale. Au scris s. Horatiu, Martial, Boileau, Hugo, Byron, iar in literatura romana Gr. Alexandrescu, M. Eminescu, Al. Macedonski s.a. ♦ Orice scriere cu caracter de critica batjocoritoare, vehementa.

ODA, ode, s. f. Specie a poeziei lirice (formata din strofe cu aceeasi forma si cu aceeasi structura metrica), in care se exprima elogiul, entuziasmul sau admiratia fata de persoane, de fapte eroice, idealuri etc. ♦ (In antichitate) Poezie sau poem (cu subiect eroic) cantate sau recitate cu acompaniament de lira. ♦ Compozitie muzicala cu caracter eroic, solemn. – Din fr. ode.