CALCIMETRU, calcimetre, s. n. Aparat de laborator care determina bioxidul de carbon din carburanti. – Din fr. calcimetre.

CARBONATARE s. f. Reactie chimica la care participa bioxidul de carbon si un hidroxid, din care rezulta un carbonat. – Dupa fr. carbonation.

CLOROFILIANA, clorofiliene, adj. (In sintagma) Asimilatie clorofiliana = proces fiziologic de asimilatie a substantelor nutritive, care se produce in frunzele plantelor verzi, in prezenta clorofilei si sub influenta luminii solare, si care consta din combinarea apei, venita din pamant prin radacini, cu bioxidul de carbon din aer; fotosinteza. [Pr.: -li-a-] – Din fr. chlorophyllien.

SCHIMB, schimburi, s. n. 1. Inlocuire a cuiva cu altcineva sau a ceva cu altceva (de aceeasi natura). ◊ (Tehn.) Piesa de schimb = piesa dintr-un mecanism, fabricata izolat de acesta si menita sa inlocuiasca alta piesa, identica, dar uzata, a mecanismului. (Fiziol.); Schimb de materii = totalitatea proceselor care se petrec in organism cu ocazia asimilarii hranei. Schimburi respiratorii = totalitatea proceselor prin care se introduce in sange oxigenul si se elimina bioxidul de carbon. ◊ Loc. adj., adv. Cu schimbul = (care apare, intervine etc.) cand unul, cand altul, pe rand. (Mil., in trecut) Trupa cu schimbul = trupa in care soldatii erau chemati sa faca serviciul in mod periodic si pe rand (in intervale fiind lasati la vatra). ◊ Expr. Schimb de cuvinte = discutie aprinsa, cearta. 2. Faptul de a ceda un lucru, un bun, pentru a lua altul in locul lui; procesul circulatiei marfurilor ca forma de repartizare a bunurilor produse de societate. ◊ Loc. adv. In schimb = drept compensatie, ca echivalent. ◊ Loc. prep. In schimbul... = in locul..., pentru... ♦ (Concr.) Ceea ce se primeste, se obtine in locul a ceea ce s-a cedat; echivalent, compensatie. ♦ Transformare a unei sume de bani in alta de aceeasi valoare, dar constand din alte monede. ◊ Casa de schimb = intreprindere comerciala care se ocupa cu schimbarea banilor. Scrisoare de schimb = act prin care semnatarul cere unei alte persoane sa plateasca o suma de bani celui indicat in act. Agent de schimb = persoana intermediara care are rolul de a negocia, in mod oficial, obligatiuni de stat si alte efecte. 3. (Fiz.) Trecere a unei energii, a unei sarcini electrice, a unei particule etc. de la un sistem fizic la altul, dintr-o parte in alta. 4. Totalitatea lucratorilor, functionarilor etc. care se gasesc in acelasi interval de timp la lucru intr-o sectie, intr-un serviciu etc. in care lucreaza mai multe randuri de angajati; echipa de lucratori sau persoane care, dupa un interval de timp determinat, inlocuieste sau este inlocuita in munca de alta echipa sau de alta persoana; interval de timp cat lucreaza astfel o echipa sau o persoana. 5. (Mai ales la pl.) Rufarie de corp (sau de pat) care inlocuieste pe cea murdara; primeneli. – Din schimba (derivat regresiv).

ASIMILATIE, asimilatii, s. f. 1. (Fiziol.) Faza a metabolismului in care materiile nutritive introduse in organism sunt transformate In substante proprii acestuia. 2. (In sintagma) Asimilatie clorofiliana = proces fiziologic prin care plantele verzi sintetizeaza (cu ajutorul luminii absorbite de clorofila) substantele organice din bioxidul de carbon si din apa si elibereaza oxigen. 3. (Fon.) Modificare a unui sunet sub influenta altuia, aflat in apropiere. – Din fr. assimilation, lat. assimilatio, -onis.

PRAF, (2, 3) prafuri, s. n. 1. Material format din particule solide foarte fine, provenite din faramitarea naturala a scoartei terestre, a unor corpuri solide, din unele procese biologice ale vietuitoarelor etc.; pulbere, colb. ♦ Exp. A face (pe cineva sau ceva) praf = a) a sfarama in bucati; a distruge; b) (cu privire la bunuri materiale) a irosi, a cheltui fara rost; c) (fam.) a invinge pe cineva intr-o discutie in contradictoriu, a-i anula argumentele; a impresiona profund (prin cele ce spune sau face); a epata. A (se) face praf si pulbere sau a (se) preface in praf = a (se) distruge complet, a nu mai ramane nimic. A se alege praful sau nu se alege nici praful, a nu ramane nici praf = a fi complet distrus, nimicit; a fi ucis. A arunca (cu) praf in ochii cuiva = a incerca sa insele pe cineva, dandu-i iluzia ca lucrurile sunt altfel decat sunt in realitate, a induce in eroare. A se face praf pentru cineva = a-i purta cuiva o mare grija, a face tot posibilul pentru cineva. Praful de pe toba = nimic. 2. (De obicei urmat de determinari) Nume dat diferitelor materiale solide reduse la starea de particule foarte fine si care sunt folosite in diferite scopuri. ◊ Praf de pusca = pulbere formata dintr-un amestec de azotat de potasiu, sulf si carbune de lemn, folosita ca explozibil. Praf de spuma = preparat care produce in contact cu apa o spuma si care se foloseste pentru stingerea incendiilor. Praf de copt = preparat care se intrebuinteaza in patiserie pentru a face sa creasca aluaturile, prin bioxidul de carbon pe care il degajeaza. Lapte praf = lapte sub forma de pulbere, obtinut prin eliminarea apei din componenta lui. Praf de bronz = pulbere care se amesteca cu ulei sau cu lac si formeaza vopsele care imita metalul. Praf de matase = substanta cu aspect lucios, preparata din mica¹ pisata, folosita la zugraveli. Praf hidrofob = material pulverulent, neinflamabil si imputrescibil, obtinut din cenusa de la termocentrale cu adaosuri de pacura, folosit pentru hidroizolari. 3. Spec. Substanta toxica sau medicamentoasa in forma de pulbere; (pop.) doza dintr-un astfel de medicament. ◊ (Arg.) Praf alb = c*****a. 4. (Pop.) Polen. [Var.: (inv. si reg.) prav s. n.] – Din sl. prachu.

RESPIRA, respir, vb. I. Intranz. 1. A introduce in plamani, prin inspiratie, aer si a da afara, prin expiratie, bioxidul de carbon si vaporii de apa rezultati din arderile care au loc in organism; a rasufla. 2. Fig. A raspandi, a revarsa, a degaja. – Din fr. respirer, lat., it. respirare.

RESPIRATIE, respiratii, s. f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care se realizeaza schimbul de gaze (absorbirea oxigenului si eliminarea bioxidului de carbon) intre organismele vii si mediul inconjurator; actiune ritmica si mecanica prin care animalele superioare inspira aerul ambiant continand oxigenul necesar intretinerii vietii si expira bioxidul de carbon si vaporii de apa rezultati din arderi; rasuflare. ◊ Respiratie artificiala = mijloc de reanimare care consta in efectuarea unui ansamblu de miscari ce se executa asupra corpului unei persoane, pentru a provoca reluarea miscarilor respiratorii normale, intrerupte in caz de asfixiere, sincopa etc., in vederea introducerii si scoaterii alternative si ritmice a aerului din plamani. Opera (sau studiu, lucrare) de larga respiratie = opera (sau studiu, lucrare) de mare amploare, complexa. ♦ Aerul respirat; suflare. – Din fr. respiration, lat. respiratio.

CARBON n. Metaloid, foarte raspandit in natura (sub forma de grafit), in zacaminte fosile (carbune de pamant si bitumuri) si in bioxidul de carbon, component de baza al tuturor substantelor organice vegetale si animale. ~ primar. /<fr. carbon, lat. carbo, ~onis

ERITROCIT ~e n. Celula sangvina de culoare rosie, care transporta oxigenul si bioxidul de carbon in organism; globula rosie; hematie. /<fr. erythrocyte

GLOBULA ~e f. 1) Corp sferic foarte mic. 2) Particula de forma sferica sau ovala, care se gaseste in diferite lichide organice (sange, limfa, lapte). ◊ ~ rosie celula sangvina care transporta oxigenul si bioxidul de carbon in organism; hematie; eritrocit. ~ alba celula sangvina care are un rol important in procesul de aparare a organismului; leucocita. /<fr. globule, lat. globulus

HEMATIE ~i f. Celula sangvina de culoare rosie, care transporta oxigenul si bioxidul de carbon in sange; globula rosie; eritrocit. [G.-D. hematiei] /<fr. hematie

HEMATIE s.f. Element component al sangelui, care contine hemoglobina si care transporta oxigenul si bioxidul de carbon; globula rosie; eritrocit. [Gen. -iei. / < fr. hematie].

CLOROFILA s.f. Pigment natural de culoare verde, care se gaseste in celulele unor plante si care, sub actiunea razelor solare, absoarbe din aer bioxidul de carbon necesar plantei. [< fr. chlorophylle, cf. gr. chloros – verde, phyllon – frunza].

HEMATIE s. f. element component al sangelui, care contine hemoglobina si care transporta oxigenul si bioxidul de carbon; globula rosie; eritrocit. (< fr. hematie)

METANOGEN, -A adj., s. n. (microorganism) care traieste in medii calde, complet lipsit de oxigen, convertind bioxidul de carbon si oxigenul in metan. (< metan + -gen²)

CARBONATARE s. f. Reactie chimica la care participa bioxidul de carbon din aer si hidroxidul de calciu din varul stins si din care rezulta carbonatul de calciu. – Dupa fr. carbonatation.

ACETILACETIC adj. (Chim.; in sintagma) Acid acetilacetic = acid instabil care se descompune in acetona si bioxid de carbon. – Din fr. acetylacetique.

ANHIDRIDA, anhidride, s. f. 1. Substanta anorganica care, reactionand cu apa, formeaza un acid. 2. Substanta organica rezultata de obicei prin eliminarea unei molecule de apa dintre doua grupari carboxil. ♦ Anhidrida carbonica = bioxid de carbon, Anhidrida acetica = lichid incolor cu miros intepator, intrebuintat la fabricarea colorantilor, medicamentelor, acetatului de celuloza, etc. – Din fr. anhydride

CARBOGAZOASA, carbogazoase, adj. (In sintagma) Apa carbogazoasa = apa minerala care contine o cantitate de bioxid de carbon dizolvat; apa gazoasa. Carbo(n) + gazoasa.

CARBOGEN s. n. Amestec de bioxid de carbon in oxigen, utilizat mai ales in tratamentul asfixiilor. – Din fr. carbogene.

CARBOHEMOGLOBINA s. f. Compus instabil care se formeaza in sange, in proportie foarte mica, din bioxid de carbon si hemoglobina. – Din fr. carbohemoglobine.

CARBOMETRU, carbometre, s. n. Aparat pentru detectarea bioxidului de carbon. – Din fr. carbometre.

carbonIC, -A, carbonici, -ce, adj. Care contine (mult) carbon. ◊ Acid carbonic = acid slab care se obtine prin dizolvarea bioxidului de carbon in apa; (impr.) bioxid de carbon. – Din fr. carbonique.

CARBOXILAZA, carboxilaze, s. f. Enzima care catalizeaza eliberarea bioxidului de carbon din unii acizi. – Din fr. carboxylase.

HEMATOZA, hematoze, s. f. Transformare a sangelui venos in sange arterial prin eliminarea bioxidului de carbon si prin fixarea oxigenului din aerul introdus in plamani in timpul respiratiei; oxigenare (2). – Din fr. hematose.

KALIPATRON, kalipatroane, s. n. Cutie de tabla umpluta cu hidroxid de potasiu si incorporata in masca de protectie, care serveste la regenerarea aerului (prin retinerea bioxidului de carbon si a apei) si care este folosita in mine. [Sil. -tron] – Din germ. Kalipatron.

ZAPADA, zapezi, s. f. 1. Precipitatie atmosferica solida, sub forma de fulgi albi, alcatuiti din cristale de apa inghetata; strat provenit din aglomerarea acestor fulgi, cand temperatura solului este sub 0° C; omat, nea, ninsoare. 2. (Chim.; in sintagma) Zapada carbonica = bioxid de carbon in stare solida. – Cf. sl. zapadati „a cadea”.

ZIMAZA, zimaze, s. f. Enzima care se gaseste in drojdia de bere si care transforma zaharul in alcool si in bioxid de carbon. – Din fr. zymase.

EMANATIE, emanatii, s. f. 1. Emitere, degajare (de gaze, de vapori, de mirosuri etc.); (concr.), ceea ce se degajeaza, ceea ce se emana. ◊ (Geol.) Emanatie vulcanica = a) emitere de produse gazoase legate de activitatea vulcanica; b) produs al acestei activitati, reprezentat prin bioxid de carbon, hidrogen, amoniac, hidrogen sulfurat, clor, azot, oxigen etc. 2. Gaz radioactiv obtinut prin dezintegrarea radiului, toriului sau actiniului. [Var.: (inv.) emanatiune s. f.] – Din fr. emanation, lat. emanatio, -onis.

FOTOSINTEZA, fotosinteze, s. f. Proces fiziologic prin care plantele verzi sintetizeaza substantele organice din bioxid de carbon si apa cu ajutorul luminii solare absorbite de clorofila si elibereaza oxigen; asimilatie clorofiliana. – Din fr. photosynthese.

MOFETA, mofete, s. f. Produs gazos, constituit in cea mai mare parte din bioxid de carbon, degajat prin crapaturile scoartei terestre in fazele finale ale activitatii vulcanice. – Din it. mofeta, fr. mofette.

QUOTIENT s.n. Rezultat al unei diviziuni; cat. ◊ Quotient intelectual = raport intre varsta mentala si cea reala a unui copil; quotient respiratoriu = raport intre volumul de bioxid de carbon eliminat si cel de oxigen absorbit in acelasi timp de un organism animal sau vegetal. [Pr.: cvo-] (din fr. quotient, lat. quotiens)

SIFON, sifoane, s. n. 1. Tub in forma de U rasturnat folosit pentru a face ca un lichid sa treaca de la un nivel la alt nivel, pe deasupra unui obstacol care impiedica scurgerea libera a lichidului. 2. Dispozitiv in forma de S, de U sau de P montat la punctul de legare dintre un obiect de instalatie sanitara si o conducta de canalizare, cu scopul de a opri, prin formarea unui dop de apa, trecerea gazelor din canal in instalatie. 3. Butelie etansa de sticla, de material plastic etc., cu peretii grosi, folosita pentru pastrarea si debitarea sub presiune a apei acidulate cu bioxid de carbon; p. ext. apa gazoasa obtinuta prin saturarea cu bioxid de carbon, sub presiune, a apei potabile. 4. Aparat pentru spalarea si dezinfectarea anumitor cavitati ale organismului (stomac, nas etc.). 5. Organ de locomotie sau de circulatie in forma de palnie la unele animale acvatice inferioare. – Din fr. siphon, lat. sipho, -onis, germ. Siphon.

SIFONA, sifonez, vb. I. Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas in altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material intr-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu bioxid de carbon. – Din fr. siphonner.

SOLFATARA, solfatare, s. f. Emanatie vulcanica constituita mai ales din vapori de apa, hidrogen sulfurat si bioxid de carbon. – Din fr. solfatare, it. solfatara.

SPIROGRAF, spirografe, s. n. Aparat care inregistreaza miscarile respiratorii si efectueaza masurarea cantitativa a oxigenului inspirat si a bioxidului de carbon expirat. – Din fr. spirographe.

ANHIDRIDA s. (CHIM.) anhidrida arsenioasa v. arsenic; anhidrida azotica v. pentoxid de azot; anhidrida carbonica v. bioxid de carbon; anhidrida fosforica v. pentoxid de fosfor; anhidrida sulfurica v. trioxid de sulf; anhidrida sulfuroasa = bioxid de sulf.

bioxid s. (CHIM.) 1. dioxid. 2. bioxid de azot = hipoazotida; bioxid de carbon = anhidrida carbonica; bioxid de siliciu = silice; bioxid de sulf = anhidrida sulfuroasa, sulf volatil; bioxid de titan = alb de titan.

bioxid DE carbon s. v. acid carbonic.

GHEATA s., adj. invar. 1. s. (CHIM.) gheata uscata = zapada de bioxid de carbon. 2. adj. v. lichid.

ZAPADA s. 1. (MET.) nea, ninsoare, omat. (A nins si ~ acopera campia.) 2. (CHIM.) zapada de bioxid de carbon = gheata uscata.

CAPSULA ~e f. 1) Fruct dehiscent cu invelitoarea uscata si dura in care se dezvolta si se pastreaza semintele unor plante; maciulie. ~ de mac. ~ de bumbac. 2) Invelis al unor organisme inferioare. ~ bacteriana. 3) Invelis solubil in care se pun unele medicamente in forma de praf, cu gust neplacut, pentru a fi inghitite mai usor; bulin; caseta. 4) Vas de laborator pentru evaporarea unor solutii. 5) anat. Invelis conjunctiv al unui organ sau al unei articulatii. 6) Cutie metalica plata, cu capac deformabil, care constituie partea sensibila a diferitelor tipuri de manometre. ◊ ~ telefonica cutie de dimensiuni mici care contine microfonul sau receptorul aparatului. 7) Capac de metal cu care se astupa sticlele. 8) Cilindru mic de metal care contine bioxid de carbon sub presiune, folosit la prepararea unei bauturi gazoase speciale. 9): ~ cosmica sau spatiala aparat cosmic de forma sferica capabil sa se desprinda de restul vehiculului si sa efectueze o coborare pe planeta-tinta. [G.-D. capsulei] /<fr. capsule, lat. capsula

CARBOGAZOASA ~e adj. : Apa ~ apa minerala care contine bioxid de carbon. /carbo[n] + gazoasa

CARBOGEN n. Amestec de bioxid de carbon si oxigen, folosit ca stimulent al cailor respiratorii. /<fr. carbogene

CARBOMETRU ~e n. Aparat pentru detectarea bioxidului de carbon in minele de carbune. /<fr. carbometre

CARBOXILAZA ~e f. Enzima care catalizeaza eliberarea bioxidului de carbon din unii acizi. /<fr. carboxylase

DUH ~uri n. 1) (in superstitii) Fiinta imaginara, creata de fantezie, care provoaca spaima; fantoma; spirit; vedenie; naluca; aratare; stafie. 2) Latura psihica a omului; suflet. 3) Facultate mintala; minte. ◊ Sarac cu ~ul naiv. Vorba de ~ vorba spirituala. 4) inv. Proces fiziologic prin care organismul foloseste oxigenul si elimina bibxidul de carbon pentru intretinerea vietii; rasuflare; respiratie. ◊ A-si da ~ul a muri. Intr-un ~ intr-un suflet; intr-o fuga. 5) inv. Fel de a fi al omului; caracter; fire; natura. /<sl. duhu

RESPIRATIE ~i f. 1) Proces fiziologic care consta in schimbul de gaze intre organism si mediul inconjurator (constand in absorbirea oxigenului si eliminarea bioxidului de carbon); rasuflare. ◊ ~ artificiala mijloc de reanimare care consta in efectuarea unor mis-cari pentru a provoca restabilirea respiratiei normale (in caz de intrerupere a ei). 2) Aer expirat. ◊ De larga ~ de mare amploare. [G.-D. respiratiei; Sil. -ti-e] /<fr. respiration, lat. respiratio, ~onis

carbonATARE s.f. (Chim.) Reactie chimica produsa cu participarea bioxidului de carbon din aer si a hidroxidului de calciu din varul nestins, din care rezulta carbonatul de calciu. [< carbonata, dupa fr. carbonatation].

MINERALIZATIE s.f. Mineralizare. ♦ Fosilizare. ♦ Descompunerea treptata a humusului in apa, bioxid de carbon si saruri minerale simple. [Gen. -iei. / cf. fr. mineralisation, rus. mineralizatiia].

UREAZA s.f. Enzima care catalizeaza descompunerea ureei, cu formare de bioxid de carbon si amoniac. [Pron. -re-a-. / < fr. urease].

ZIMAZA s.f. Enzima care se gaseste in drojdia de bere si care transforma zaharul in alcool si in bioxid de carbon. [< fr. zymase].

ANHIDRIDA s.f. Combinatie chimica formata in general prin deshidratarea unui acid. ◊ Anhidrida carbonica = bioxid de carbon; anhidrida acetica = lichid incolor cu miros intepator, folosit la fabricarea colorantilor, a medicamentelor etc. [< fr. anhydride].

bioxid s.m. Compus chimic in a carui molecula intra doi atomi de oxigen pentru fiecare atom al celuilalt element. ◊ bioxid de carbon = gaz incolor din atmosfera, care se formeaza prin arderea carbonului si a compusilor sai. [< fr. bioxyde].

CARBOGEN s.n. Amestec de bioxid de carbon cu oxigen, folosit ca stimulent al cailor respiratorii. [< fr. carbogene].

CARBOHEMOGLOBINA s.f. Compus instabil, care se formeaza in sange in proportie foarte mica, din bioxid de carbon si hemoglobina. [< fr. carbohemoglobine].

CARBOMETRU s.n. Aparat pentru detectarea bioxidului de carbon, folosit mai ales in galeriile de mina. [< fr. carbometre, cf. lat. carbo – carbune, gr. metron – masura].

carbonIC, -A adj. Bogat in carbon. ◊ Acid carbonic = acid slab, format prin dizolvarea bioxidului de carbon in apa. [< fr. carbonique].

MOFETA s.f. Emanatie de bioxid de carbon care strabate prin crapaturile scoartei terestre in regiunile vulcanice. [Cf. it. moffetta, fr. mofette].

ACAPNIE s. f. scadere a continutului de bioxid de carbon din sange. (< fr. acapnie)

ANHIDRIDA s. f. 1. substanta anorganica (oxid) care, in combinatie cu apa, da un acid. 2. substanta organica rezultand prin eliminarea unei molecule de apa din doua grupari carboxil. ♦ ~ carbonica = bioxid de carbon; ~ acetica = lichid incolor cu miros intepator, folosit la fabricarea colorantilor, a medicamentelor etc. (< fr. anhydride)

CARBOGEN s. n. amestec de bioxid de carbon cu oxigen, stimulent al cailor respiratorii. (< fr. carbogene)

CARBOHEMOGLOBINA s. f. compus instabil care se formeaza in sange, din bioxid de carbon si hemoglobina. (< fr. carbohemoglobine)

CARBOMETRU s. n. aparat pentru detectarea bioxidului de carbon, in galeriile de mina. (< fr. carbometre)

carbonATARE s. f. 1. reactie chimica de transformare a hidroxizilor de carbon in carbonati, cu participarea bioxidului de carbon. 2. operatia de tratare cu bioxid de carbon a zemurilor la fabricarea zaharului, pentru purificare. (< carbonata)

carbonIC, -A adj. bogat in carbon. ♦ acid ~ = acid slab, format prin dizolvarea bioxidului de carbon in apa. (< fr. carbonique)

HIPERCAPNIE s. f. exces de bioxid de carbon in sange. (< fr. hypercapnie)

HIPOCAPNIE s. f. diminuare a bioxidului de carbon din plasma sangvina. (< fr. hypocapnie)

MOFETA s. f. emanatie de bioxid de carbon care strabate prin crapaturile scoartei terestre in regiunile vulcanice. (< it. mofeta, fr. mofette)

OXIcarbonISM s. n. intoxicatie cu bioxid de carbon. (< fr. oxycarbonisme)

PROTOLIZA s. f. descompunere a clorofilei cu disocierea bioxidului de carbon sub influenta luminii. (< fr. protolyse)

QUOTIENT CVO-/ s. n. rezultat al unei diviziuni; cat. ♦ ~ intelectual = raport intre varsta mentala si cea reala a unui copil; ~ respiratoriu = raport intre volumul de bioxid de carbon eliminat si cel de oxigen absorbit in acelasi timp de un organism animal sau vegetal. (< fr. quotient, lat. quotiens)

UREAZA s. f. inzima care actioneaza asupra ureei, descompunand-o in amoniac si bioxid de carbon. (< fr. urease)

ACETILACETIC adj. (Chim.; in sintagma) Acid acetilacetic = acid instabil care se descompune in acetona si bioxid de carbon. – Din fr. acetylacetique.

carbonIC, -A, carbonici, -e, adj. Care contine (mult) carbon. ◊ Acid carbonic = acid slab, compus din carbon, oxigen si hidrogen, stabil numai in solutii apoase; (impr.) bioxid de carbon. – Fr. carbonique.

ZIMAZA s. f. Enzime care se gasesc in drojdia de bere si care transforma zaharul in alcool si in bioxid de carbon. – Fr. zymase (< gr.).

SOFFIONI (cuv it.) (GEOL.) Emanatie de vapori si de ape fierbinti insotite de diferite gaze (amoniac, bioxid de carbon, hidrogen sulfurat, acid boric s.a.), legata de activitatea magmatica; poate fi utilizata pentru extragerea unor elemente utile.

HOPCALITA s.f. Amestec de bioxid de mangan cu oxid de cupru, cobalt si argint, folosit in masti speciale contra oxidului de carbon. [< fr. hopcalite].

bioxid s. m. compus chimic in a carui molecula intra doi atomi de oxigen pentru fiecare atom al celuilalt element; dioxid. ♦ ~ de carbon = gaz incolor in natura sau care se formeaza in procesele de oxidare a substantelor organice, de fermentatie etc. (< fr. bioxyde)