ULTRAJ, ultraje, s. n. Ofensa, insulta, amenintare, act de violenta impotriva unui reprezentant al autoritatii publice aflat in exercitiul functiunii (si care constituie o infractiune); p. gener. jignire, ofensa (grava), amenintare, act de violenta impotriva cuiva. [Var.: ultragiu s. n.] – Dupa fr. outrage, it. oltraggio.

ULTRAJ s.n. Insulta adusa unui reprezentant al autoritatii publice in exercitiul functiunii; (p. ext.) ofensa, insulta la adresa cuiva; jignire. [Var. ultragiu s.n. / cf. fr. outrage < lat. ultra – peste].

ULTRAJ s. n. insulta adusa unui reprezentant al autoritatii publice in exercitiul functiunii; (p. ext.) ofensa, jignire adusa cuiva. (dupa fr. outrage, it. oltraggio)

AUTORIZA, autorizez, vb. I. Tranz. A imputernici pe cineva sau ceva cu o autoritate (publica). ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

AUTORIZAT, -A, autorizati, -te, adj. Imputernicit cu autoritate (publica); imputernicit sa faca, sa spuna etc. ceva. ♦ Facut de o persoana care are autorizatie. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.

MAGISTRAT, magistrati, s. m. 1. (In Roma antica) Cetatean ales pentru exercitarea unor importante atributii de conducere. 2. Membru al corpului judiciar (judecator, procuror). 3. (Inv.) Membru in conducerea administrativa, judiciara etc. a unui oras. 4. (Inv.) autoritate publica (administrativa, judiciara etc.). – Din (1, 2, 4) fr. magistrat, (3) germ. Magistrat. Cf. lat. magistratus.

ANCHETA, anchete, s. f. Cercetare ordonata sau efectuata de o autoritate publica, pentru a clarifica imprejurarile in care s-a produs un fapt si pentru a stabili raspunderile. ♦ Cercetare stiintifica facuta pe teren. – Din fr. enquete.

PROSCRIPTIE, proscriptii, s. f. 1. (In Roma antica) Punere in afara de lege sau osandire la moarte a cuiva, fara forme de judecata, pentru infractiuni politice. ◊ Lista de proscriptie = lista afisata care cuprindea numele persoanelor declarate in afara legii. 2. Pedeapsa la care autoritatea publica supunea pe cineva pentru o vina politica; izgonire din patrie, exil, surghiun. – Din lat. proscriptio, fr. proscription.

SUBSTITUIRE, substituiri, s. f. Actiunea de a (se) substitui si rezultatul ei; inlocuire, substitutie. ♦ (Jur.) Substituire de persoana = infractiune care consta in fapta unei persoane de a se prezenta sub o identitate falsa sau de a atribui o astfel de identitate unei alte persoane, spre a induce in eroare o autoritate publica sau un particular. – V. substitui.

ANCHETA s.f. Cercetare facuta de o autoritate publica cu scopul de a stabili vinovatii si imprejurarile in care s-a produs un fapt. ♦ Cercetare pe teren facuta in scop stiintific; sondaj. [< fr. enquete].

MAGISTRAT s.m. 1. (Ist.) Persoana investita cu anumite sarcini de autoritate publica in vechea Roma. ♦ Administrator al unui anumit teritoriu in unele sisteme administrative. 2. Membru al corpului de judecatori; judecator, procuror, consilier de curte. [Cf. fr. magistrat, lat. magistratus].

ANCHETA s. f. 1. cercetare facuta de o autoritate publica in scopul stabilirii imprejurarilor in care s-a produs un fapt si a raspunderilor. 2. metoda de investigatie stiintifica, prin cercetarea pe teren; (p. ext.) gen publicistic in care se prezinta rezultatele unor asemenea cercetari. (< fr. enquete)

MAGISTRAT s. m. 1. (in Roma antica) persoana investita cu anumite sarcini de autoritate publica. ◊ administrator al unui anumit teritoriu in unele sisteme administrative. 2. persoana care exercita functia de judecator sau de procuror. (< fr. magistrat, germ. Magistrat, lat. magistratus)

OFICIAL, -A adj. 1. care emana de la guvern, de la o autoritate; publicat de o inalta autoritate. ♦ buletinul ~ = periodic in care se publica acte normative. ◊ (despre limba) propriu actelor, documentelor autoritatilor, ale statului. 2. care are caracter de lege; (p. ext.) declarat, fatis. 3. (fig.) rece, stereotip; solemn. (< fr. officiel, lat. officialis)

ANCHETA, anchete, s. f. Cercetare oranduita sau efectuata de o autoritate publica, pentru a clarifica imprejurarile in care s-a produs un fapt si pentru a stabili eventuale raspunderi si vinovatii. ♦ Cercetare stiintifica facuta pe teren. Ancheta dialectala. – Fr. enquete.

AUTORIZA, autorizez, vb. I. Tranz. A investi pe cineva cu o autoritate publica; a delega. ♦ A ingadui, a permite. [Pr.: a-u-] – Fr. autoriser.

OFICIAL, -A adj. 1. Care emana de la guvern, de la o autoritate; declarat, publicat de o inalta autoritate. ◊ Buletinul oficial = periodic in care se publica legile, decretele etc. Marii Adunari Nationale, hotararile guvernului etc. ♦ In stilul, in maniera actelor, a documentelor autoritatilor, ale statului. 2. Care are caracter legal. 3. (Fig.) Rece, stapanit; stereotip, formal. [Var. ofitial, -a adj. / cf. fr. officiel, lat. officialis].

AMPRIZA s.f. 1. Latimea totala a fasiei de teren pe care urmeaza a se construi o cale de comunicatie publica. 2. Influenta, ascendent, autoritate morala. [< fr. emprise].

PORUNCA, porunci, s. f. 1. Dispozitie (orala sau scrisa) data de catre o autoritate sau de catre o persoana cu autoritate si care trebuie executata intocmai; ordin, decizie, hotarare. ◊ Loc. adv. (Rar) De porunca = prin constrangere, in sila. ◊ Expr. (Inv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispozitia sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Porunceste! porunciti! ♦ (Reg.) Ordin de chemare in armata. 2. (Inv.) Comunicare de interes public, facuta de o autoritate comunala. 3. (In religia crestina; in sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Inv. si pop.) Lege morala; invatatura, precept. [Var.: (reg.) poronca s. f.] – Din porunci (derivat regresiv).

autoritate f. (fr. autorite, d. lat. auctoritas, -atis). Putere legitima careia trebuie sa i te supui: autoritatea legilor, a parintilor. Administratiune publica, guvern: reprezentant al autoritatii. Autoritatile civile si militare, functionarii civili si militari. Fig. Putere morala, consideratiune: se bucura de mare autoritate. Opiniunea unui scriitor serios: autoritatea lui Platone. Scriitoru serios insusi: Platone e o autoritate. A face autoritate, a-ti impune parerea intr´o stiinta.

BULETIN, buletine, s. n. 1. (Urmat de determinari) Scurt comunicat, raport, anunt sau nota oficiala care contine informatii de actualitate si de interes public. ♦ Adeverinta eliberata de o autoritate pentru a atesta ceva. Buletin de analize medicale. ♦ Nume dat unei publicatii periodice cu scurte dari de seama, studii si informatii de specialitate etc. 2. (Adesea cu determinarea „de identitate”) Act oficial care atesta identitatea unei persoane. 3. (In sintagma) Buletin de vot = imprimat cuprinzand numele si prenumele candidatilor la o alegere, cu ajutorul caruia alegatorii isi exercita dreptul de vot. – Din fr. bulletin.

OFICIAL, -A, oficiali, -e, adj. 1. Care emana de la o autoritate, de la un guvern, de la un stat; care este declarat, stabilit prin lege; care reprezinta o autoritate, un guvern, un stat. Buletinul oficial = periodic in care se publica legile, regulamentele, decretele etc. autoritatilor de stat. ♦ Propriu actelor guvernamentale, documentelor administratiei de stat; in stilul, in maniera actelor, a documentelor autoritatilor, ale statului. 2. Care se conformeaza legilor, regulilor, formalitatilor, traditiilor (unui stat); aprobat, convenit intre autoritati. 3. Fig. De o politete rece, calculata; solemn, formal, stereotip. [Pr.: -ci-al] – Din lat. officialis, fr. officiel.

OBRAZ² ~e n. 1) Partea de dinainte a capului la om; fata. ◊ A(-si) scoate ~ul in lume a iesi in public. 2) fig. Prestigiu al unei persoane; autoritate. ◊ ~ul subtire cu chel-tuiala se tine pretentiile de lux cer cheltuiala. 3) Pozitie sociala; functie. ◊ A fi (sau a nu fi) de ~ul cuiva a fi (sau a nu fi) pe potriva cuiva. A cauta cuiva la ~ a tine seama de conditia cuiva. [Sil. o-braz] /<sl. obrazu

NEPOTISM s.n. 1. Abuz de putere comis de cineva prin acordarea de favoruri rudelor sau prietenilor sai. V. favoritism. 2. autoritate pe care o aveau in conducerea treburilor publice nepotii anumitor papi. [< fr. nepotisme, cf. lat. nepos – nepot].

NEPOTISM s. n. 1. autoritate pe care o aveau in conducerea treburilor publice nepotii anumitor papi. 2. abuz de putere comis de cineva prin acordarea de favoruri rudelor sau prietenilor sai. (< fr. nepotisme)

ROMAN, Alexandru (1826-1885, n. Auseu, jud. Bihor), ziarist si om politic roman. Acad. (1866), prof. univ. la Budapesta. Unul dintre conducatorii luptei politice a romanilor transilvaneni. Deputat in parlamentul ungar. A editat la Budapesta ziarele romanesti „Concordia” (1861-1866) si „Federatiunea” (1868-1876), unde a publicat „Pronunciamentul de la Blaj”, pentru care a fost condamnat la inchisoare de autoritatile ungare.

FOR s.n. 1. Piata publica in orasele romane, unde se facea comert, se tineau intruniri politice, se judecau procese etc. 2. autoritate; instanta. ♦ For interior = constiinta. [Var. forum s.n.. / < lat. forum, fr. for].

NOTARIAT, notariate, s. n. Institutie publica in care se redacteaza, se legalizeaza si se autentifica acte; functia si activitatea notarului sau a autoritatii insarcinate cu autentificarea si legalizarea actelor. ◊ Acte de notariat = acte autentice sau care urmeaza sa fie autentificate, legalizate. [Pr.: -ri-at] – Din fr. notariat, germ. Notariat.

DECLARA vb. I. 1. tr. A spune, a afirma, a face cunoscut (ceva). ♦ A comunica ceva oficial in fata unei autoritati. ♦ A marturisi. 2. tr. A proclama. ♦ A pronunta asupra cuiva o sentinta judecatoreasca. 3. refl. A se pronunta public, a lua atitudine pentru sau impotriva cuiva sau a ceva. [P.i. declar. / < fr. declarer, cf. it., lat. declarare].

FOR ~uri n. 1) (in Roma antica) Piata publica unde era concentrata viata sociala, economica si culturala si unde se tineau procesele judiciare. 2) Organ de stat; autoritate. 3) Organ politic sau stiintific care se bucura de mare autoritate. /<lat. forum, fr. for

CORESPONDENT, -A, corespondenti, -te, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. Persoana care colaboreaza la un ziar sau la o publicatie periodica, trimitand spre publicare informatii din locul unde se afla. 2. Persoana care, in lipsa parintilor unui elev, are raspunderea acestuia fata de autoritatile scolare. 3. (Rar) Persoana cu care cineva este in corespondenta. II. Adj. (In sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei institutii stiintifice avand aceleasi obligatii si drepturi ca si un membru activ, cu exceptia dreptului de a vota pe viitorii membrii, care este numai consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, egale intre ele, formate de aceeasi parte a unei secante care taie doua drepte paralele. – Din fr. correspondant.

FOR¹ s. n. 1. piata publica in orasele romane, unde se facea comert, se tineau intruniri politice, se judecau procese etc. 2. (fig.) adunare, colocviu. ◊ autoritate; instanta o ~ interior = constiinta. 3. forum. (< fr. for, lat. forum)

FOR, (2) foruri, s. n. 1. Piata publica in Roma antica, unde era concentrata viata social-politica, religioasa si economica a orasului si unde se judecau procesele. 2. autoritate, instanta, organ de stat. 3. (In sintagma) For interior = constiinta. – Din lat. forum, (3) fr. for.

BULETIN, buletine, s. n. 1. Act oficial care atesta identitatea unei persoane. ♦ Adeverinta eliberata de o autoritate pentru a atesta ceva. 2. (Cu determinari) Scurt comunicat, raport, anunt sau nota oficiala, cuprinzand informatii de actualitate si de interes public. 3. Nume dat unei publicatii periodice cuprinzand scurte dari de seama, studii si informatii de specialitate etc. ◊ Buletin (oficial) = publicatie periodica cu caracter oficial, de stat, cuprinzand legi, decrete, decizii etc. 4. Lista cu numele candidatilor la o alegere, cu ajutorul careia voteaza alegatorul. – Fr. bulletin (<it.).

LOCAL, -A, (1) localuri, s. n. (2) locali, -e, adj. 1. S. n. Cladire sau grup de incaperi de utilitate publica (ocupate de o intreprindere, de o institutie etc.). ♦ Sala special amenajata unde se serveste publicului mancare sau bautura; restaurant, birt, bodega. 2. Adj. Particular si caracteristic pentru un anumit loc; privitor la un loc determinat; dintr-un anumit loc. ◊ Autoritati locale = autoritati care exercita functii administrative pe un teritoriu restrans, delimitat, potrivit impartirii teritoriale a statului. Resurse locale = resurse ale unei intreprinderi provenind din posibilitati proprii sau de pe teritoriul restrans pe care se afla ea. Tratament local = tratament care se aplica direct pe locul bolnav. Anestezie locala = anestezie facuta numai la partea corpului care trebuie supusa unei interventii chirurgicale. 3. Adj. (Mat.) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spatiu. – Din fr. local.

DECLARA vb. I. tr. 1. a spune, a afirma, a face cunoscut (ceva). ◊ a comunica ceva oficial in fata unei autoritati. ◊ a marturisi. 2. a proclama. ◊ a pronunta asupra cuiva o sentinta judecatoreasca. II. refl. 1. a incepe, a izbucni, a se manifesta. 2. a se pronunta public, a lua atitudine pentru, ori impotriva cuiva, sau a ceva. (< fr. declarer, lat. declarare)

NECEAEV, Serghei Ghenadievici (1847-1882), anarhist rus. In 1869, a publicat, la Geneva (unde emigrase din cauza asasinarii unui student suspectat de tradare), impreuna cu M.A. Bakunin, „Catehismul revolutionarului”, document programatic al anarhismului. Intors in Rusia, a fondat organizatia secreta „Vointa poporului”. Constrans din nou sa emigreze (1872), a fost extradat de politia elvetiana, autoritatile rusesti condamnandu-l la 20 de ani inchisoare.