COJIT, -A, cojiti, -te, adj. 1. (Despre legume, fructe etc.) Care a fost curatat de coaja. 2. (Despre piele) de pe care s-au luat sau au cazut coji; descuamat. 3. (Despre pereti si despre varul sau tencuiala de pe pereti) Degradat (la suprafata) prin umflare, crapare etc. din cauza conditiilor de mediu; coscovit, scorojit. – V. coji.

DESPOTCOVIT, -A, despotcoviti, -te, adj. Caruia i-au cazut sau i-au fost scoase potcoavele; fara potcoave. – V. despotcovi.

KASITI (KASSAIOI), s. m. pl. Populatie de origine necunoscuta, mentionata la sfarsitul milen. 3 i. Hr., in E Mesopotamiei (Luristan). Dupa ce au stapanit pentru scurta vreme Babilonul, intemeind Dinastia Kasita din Regatul Vechiului Babilon (c. 1729 i. Hr.), k. au cazut sub stapanirea Elamului (1157 i. Hr.).

asupra, prep. cu gen. si care arata starea sau miscarea (lat. ad-supra). Pe, deasupra: atirna asupra capului, multe nenorociri au cazut asupra tarii. Contra: a porni razboi asupra cuiva. Fata de. catre: a avea influenta asupra cuiva. A-ti lua un lucru asupra ta, 1) a te insarcina cu un lucru, a-l lua pe socoteala ta, 2) a-l considera adresat tie (o vorba, o aluziune). Barb. (dupa fr. sur). Despre: a vorbi asupra filosofiii, rom. corect despre filosofie. Vechi. Vest. Asupra-mi, asupra-le, a lua usupra.

bucla (bucle), s. f. – Cirliont, zuluf. Fr. boucle. – Der. bucla, vb. (a ondula, a increti), din fr. boucler; buclarisi, vb. (a gresi lovitura, a o da in bara), a carei formatie nu este clara. Fiind vorba de un cuvint curent in argoul elevilor, si avind in vedere terminatia sa, proprie inprumuturilor din ngr., presupunem ca este vorba de fr. boucler „a tine la arest”, sau „a pedepsi un elev interzicindu-i sa plece”; in acest caz ar fi termen importat la inceputul sec. XIX, in epoca primelor licee franceze din Bucuresti si Iasi. Nu este probabila explicatia lui Scriban, care pleaca de la bg. burak „sfecla”, pentru a construi un vb. *buraklisam „ma inrosesc”.

pil (piluri), s. n. – 1. Varga, bat. – 2. (Olt.) Bici, cravasa. Origine incerta. Ar putea fi vorba de un lat. *pillum, cf. pilla › piua, in loc de pila „stilp” si pilum „sulita”; in acest caz ar fi insemnat la inceput „piua”. Nu e o constatata o pronuntare patalizata, care ar proba acest etimon; in plus, se mai considera ca der. de la pil, cuvintele pilos (var. chilos), adj. (puternic, rezistent; incapatinat, indaratnic) si pilug (var. chilug, v. aici).

pipota (pipote), s. f. – Stomac de pasare, rinza. – Var. chipota. Trans. picota. Ngr. *ἐφήπαπα, din gr. ἤπαρ, ἤπατος „ficat”, ca ngr. ἐφιππος din gr. ἴππος, sau ngr. ἐφάπλωμα din gr. ἄπλωμα. Ca in ultimul caz (ἐφάπλωμα › πάπλωμα), *ἐφήπαπα ar fi trecut la *πήπαπα, prin asimilare. Rezultatul normal, *pipata s-a modificat datorita influentei consoanei, ca sl. domaliti › domoli, sl. mamiti › momi. Alte explicatii nu par suficiente: din ceh. pipati „a privi” (Cihac, II, 256), cf. rut. pipoti „cobe, tifna” (Scriban); din gr. ἤπαρ incrucisat cu ficatum (Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 435; REW 4108); in legatura cu sl. pąpuku „buric” (Tiktin).

BADE s. m. (Pop.) 1. Termen de respect cu care cineva se adreseaza unui barbat mai in varsta de la tara. ♦ (La vocativ) Termen cu nuanta de ironie sau de amenintare cu care cineva se adreseaza unui barbat, indiferent de varsta. Ha, ha! mai badeo, mi-ai cazut la mana acu! (ALECSANDRI). 2. Termen cu care femeile de la tara se adreseaza barbatului iubit; p. ext. iubit, ibovnic. [Art.: badea]

MANN WIRD NIE BETROGEN, MAB BETRUGT SICH SELBST (germ.) nimeni nu te poate insela, te inseli numai tu insuti – Goethe, „Maximen und Reflexionen”. Daca ai cazut victima unei inselatorii, inseamna ca eroarea se afla in tine.

chituc (-ci), s. m. – Butuc, ciot. Bg. kitjuk (Candrea). Insa cuvintul bg. ar putea proveni din rom.; in acest caz chituc ar fi in locul lui *pituc, adica rezultat al unei contaminari cu pit- „mic” (cf. piti) cu butuc.

PALINDROM s. n. cuvant, fraza, vers care se poate citi in cele doua sensuri. ◊ joc distractiv constand in gasirea unui cuvant care, citit direct si invers, sa aiba acelasi inteles sau, in alt caz, sa aiba un alt sens. (< fr. palindrome, it. palindromo)

paraleu (paralei), s. m. – In povesti, epitet pentru eroi; viteaz ca un leu. Origine indoielnica. Se considera de obicei ca un comp. al lui leu, cu para- (Tiktin; Candrea; Scriban); dar aceasta comp. nu e normala, fiindca para- nu indica altceva decit o repetitie agasanta si nu ideea de „arhi-” sau de „stra-” (cum presupunea Dame). Mai sigur e vorba de o etimologie populara; in acest caz, cuvintul ar putea sta in loc de *faraleu, din ngr. θααρραλέος „viteaz, curajos”.

solz (-zi), s. m. – 1. Placa mica tegumentara; scuama. – 2. Lama, placa de metal al unei armuri. – 3. Pulbere pe aripile fluturilor. – 4. (Arg.) Bani. Origine necunoscuta. Der. din lat. sǒlidum (Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 302; Philippide, Principii, 148; Puscariu, Dacor., VII, 480; Puscariu, Lr., 187) sau din sl. sluzu „muci” (Cihac, II, 354; Candrea), care apare o singura data cu sensul de „solz”, neconsolidat in sl., nu pare posibil, in primul rind pentru ca pentru ca asemenea caz pl. ar trebui sa fie *solji, ca minz, piez sau, ca in cazul lui viteaz, breaz etc. Prezenta lui -zi pledeaza in favoarea unei creatii, expresive, desi ideea sa nu este clara. Cf. bulz. – Der. solzi, vb. (a acoperi cu solzi); solzos, adj. (acoperit cu un strat ca de solzi).

alt-fel ori altfel adv. In alt mod, nu asa: azi e asa, dar ieri a fost alt-fel. Daca nu, in alt caz: ai avut noroc c' ai nemerit [!] drumu, ca, alt-fel, te-ar fi mincat lupii. In colo, in alta privinta: e violent, dar alt-fel e om bun. A fi mai alt-fel, a fi mai deosebit (mai ales in bine): aici par' ca-i lumea mai alt-fel. De alt-fel, in alta privinta, si fara asta, in colo: de alt-fel, am spus eu de mult ca asa se va intimpla.

SᾹO FRANCISCO [səu frəsisku] Rio ~, fl. in E Braziliei; 3.199 km (de la izv. lui Rio das Velhas); supr. bazinului hidrografic: 631, 2 mii km ². Izv. din Sierra da Canastra, din partea central-sudica a statului Minas Gerais, dela 1.276 m alt., si curge pe directie predominanta S-NNE pana in aval de Juazeiro, dupa care se indreapta spre E, varsandu-se in Oc. Atlantic la 96 km NE de Aracaju. In partea superioara are un curs rapid, cu multe cascade (din care trei au o cadere de c. 80 m), dupa care se angajeaza pe o vale adanca. Este o importanta artera de comunicatie intre Oc. Atlantic si tinuturile interioare ale tarii. Hidrocentrale (barajele si lacurile de acumulare Tres Marias, Sobradinho, Itaparica); irigatii. Navigabil in cursul inferior si mijlociu, in aval de Pirapora, pe c. 1.400 km. Afl. pr.: Rio das Velhas si Rio Grande.

ACCELERATIE, acceleratii, s. f. Crestere a vitezei unui corp mobil in raport cu unitatea de timp. ♦ Acceleratie gravitationala = acceleratia pe care o au corpurile in cadere libera. [Var.: acceleratiune s. f.] – Din fr. acceleration, lat. acceleratio, -onis.

ACUZATIV s. n. Caz gramatical care are ca functiune specifica exprimarea complementului direct si a unor atribute. ◊ Acuzativ cu infinitiv = constructie sintactica specifica anumitor limbi, echivalenta cu o propozitie completiva directa, in care subiectul este la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. – Din fr. accusatif, lat. accusativus.

EVENTUALITATE, eventualitati, s. f. Situatie care s-ar putea ivi, caz posibil; imprejurare viitoare posibila. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. eventualite.

VENI vb. v. angaja, avea, baga, cadra, cadea, cantari, conveni, corespunde, costa, cuveni, decurge, face, fi, intra, incadra, intelege, invoi, merge, potrivi, preface, proveni, reiesi, reveni, rezulta, schimba, tocmi, transforma, urma, vari.

ACCELERATIE s.f. Crestere a vitezei unui corp in miscare intr-o unitate de timp. ◊ Acceleratia gravitatiei = acceleratia pe care o au corpurile in cadere libera in vid. [Gen. -iei, var. acceleratiune s.f. / cf. fr. acceleration, it. accelerazione, lat. acceleratio].

acera (acere), s. f. – Vultur, acvila. – Var. acira < Lat. aquῐla (Puscariu 10; REW 582; DAR); cf. prov. aigla, fr. aigle, cat. aliga, sp. aguila, port. aguia. Cuvintul rom. este rar, astazi practic a disparut. Nu apare in texte vechi nici autentic populare; astfel incit poate fi creatie artificiala, datorata vreunui filolog latinist din sec. XIX (dupa cum crede DAR; insa filologul avea, in acest caz, un exceptional simt al limbii). Adevarul este ca latinistii din sec. XIX au inventat forma acvila, s. f., care inca se mai foloseste, in limbajul poetic si heraldic, si der. acvilin, adj. (vulturesc, ca ciocul acvilei, coroiat).

brusture (brusturi), s. m. – 1. Planta, lipan (Lappa). – 2. Varietate de nasturel, Veronica Beccabunga. – 3. Luminarica, Petasites officinalis. – Var. brustur, brustan, brostan, brusc(al)an. Mr. brustura. Sl. brosti (T. Papahagi, Etimologii, Bucuresti, 1940), cu sing. reconstruit pe baza pl. brusturi, ca ciucure, fagure etc. REW 1097 indica, insa cu rezerve, etimonul incert lat. ūstulāre. Dupa Gamillscheg, Rom. germ., II, 250, de la un gepidic *brustilo „matase” (› germ. Borste, fr. bosse), ipoteza inca si mai incerta. Este posibil sa aiba vreo legatura cu comel. bruskandol „hamei”, caz in care ar putea fi un cuvint alpin.

corhana (corhane), s. f. – Povirnis, panta abrupta. – Var. corha (Trans.), corhaneala (Trans. de Sud), corho(do)l (Trans.). Rut. kurhan (Scriban), caz in care ar fi dublet al lui gorgan. Dupa Cihac, II, 493, ar fi cuvint inrudit cu mag. korha „putred”, korhany „pamint vegetal”, etimon ce ar fi potrivit si pentru corhan (var. torhan), s. m. (varietate de gindac, Blatta germanica), deoarece resturile putrezite sint mediul preferat al acestor insecte. – Der. corhanos, adj. (inclinat); corhani, vb. (a impinge bustenii pe coasta in jos).

coropisnita (coropisnite), s. f. – Insecta daunatoare (Gryllotalpa vulgaris). – Numeroase var.: coropijnita, coropistnita, conopisterita, cinepisterita, (cu)coanachifterita. Probabil din bg. konopistica, si este de la konopi „cinepa” (DAR). Este posibil si sa se plece de la sl. skoroposistinu sau skoropodviziniku „mobil, agil”, de la skoru „rapid”; in acest caz celelalte forme ar fi ceea ce par, adica etimologii populare. Din sl. sturici „animal” dupa Miklosich, Slaw. Elem., 53; de la konoplja sturici „animal de cinepa”, dupa Philippide, Principii, 108.

desuchiat (-ta), adj. – 1. Neglijent, sleampat. – 2. Nebun, smintit. – Var. (Mold., Trans.) suchiat, suchet. Origine incerta. Ar putea fi un lat. *dissubuculatus de la subucula „camase, tunica pe corp”; daca primul sens este primitiv, cf. sp. descamisado; insa rezultatul s nu este clar. Dupa Scriban, de la suchet, si acesta de la mag. suket „surd”; dar in acest caz nu s-ar explica compunerea cu des-. Pascu, I, 136, citeaza mr. discul’are „a deochea” ‹ lat. *de exoculāre (cf. deochia), care nu are legatura cu desuchiat.

ACCELERATIE s. f. crestere a vitezei unui corp in miscare in unitatea de timp. ♦ ~ gravitationala = acceleratia pe care o au corpurile in cadere libera. (< fr. acceleration, lat. acceleratio)

hatas (hatase), s. n. – Carare, poteca. – Var. hatis, hatis, hatas, hatag. Origine incerta. Pare a fi formatie expresiva, pe baza lui hat, care exprima ideea de „a pleca, a devia”, caz in care ar insemna „(drum) lateral” sau „scurtatura”. Totusi, sensul special de „hatis”, s. n. (desis, tufisuri), se potriveste doar in parte acestei ipoteze. Scriban propune germ. hetzen „a atita”, care nu pare mai probabil. Dupa Moldovan 426, de la hat, „drum”, care nu apare cu acest sens; in afara de aceasta, der. de la hat nu il au pe t. – Der. hatas, s. m. (Bucov., haiduc); hatoaga, s. f. 8carare de animale, in padure).

logocel (-ei), s. m. – (Banat) Sticlete (Carduelis elegans). Origine necunoscuta. Poate legat de sb. logoska „lastar”; in acest caz, relatia semantica ar fi ca in lat. carduelis fata de carduus, germ. Distel „spin, scai”, Distelfink „sticlete”.

muncel (-ei), s. m. – Colina, inaltime, musuroi. Lat. monticellus (Puscariu 1126; Candrea-Dens., 1170; REW 5670), cf. it. monticello, vegl. muncal, fr. monceau, prov. moncel, sp. montecillo, calabr. munziollu. E dubletul lui muscel (var. muscel), s. m. (Munt., Olt., colina), a carui derivare e mai putin clara (poate prin incrucisare cu radacina expresiva mot- „maciulie”, cf. motocel, caz in care ar trebui sa se porneasca de la *motcel; dupa Tiktin, din *munticel).

ortoman (ortomana), adj. – 1. Bogat, de seama, opulent. – 2. Viteaz, puternic. – Var. iortoman, hartoman. Origine necunoscuta, dar probabil, expresiva, dupa cum o arata suf. -man, cf. gogoman, hotoman etc. Ar putea fi doar var. lui lotroman „hot”, caz in care ar avea semantismul lui hot „viclean, siret”. Ideea sau, in cazul lui, provenienta primei parti a cuvintului nu a fost descoperita pina acum. Totusi ipotezele abunda: cuvint dacic (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 85) sau din zend. arethamant „drept” (Hasdeu, Istoria critica, I, 2, p. 261); din ort „ban” (Cihac, II, 230); din cuman. yurt „proprietate” (Seineanu, I, 227; Loewe 75); din tc. yortman „a fugi” (Tiktin; Densusianu, GS, VI, 313-18); din otoman incrucisat cu ort (Philippide, II, 726); din lat. libertus, prin intermediul unei forme *iertoman (Giuglea, Dacor., V, 542-47). Nu are circulatie, apare numai in poezii populare.

samca s. f. – 1. Nume popular al diavolului. – 2. Boala de copii, atribuita unei interventii malefice. Origine incerta. Pare sa fie sl. (bg.) samu, sama, samo „acelasi, aceeeasi” in forma dim., caz in care ar un eufemism, cf. iele, dinsele. Der. din sl. samuka „femeie” (Scriban) nu pare convingatoare. Cf. Samodiva, s. f. (duh rau, dragaica), din acelasi cuvint sl., si bg. diva „zina”; pentru comp., cf. samavolnic, samodirjet. – Der. samcuta, s. f. (nasturel, Nastartium officinale).

trascau (-uri), s. m. – Rachiu bogat in alcool. Origine incerta. Pare a proveni din radacina expresiva trosc, caz in care ar insemna „bautura care produce trosnituri”.

vergura (-re), s. f. – V*****a. – Mr. virghira. Lat. virgo, v******s (Koerting 10209; Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Puscariu 1860; Tiktin; REW 9364), dar fonetismul nu este clar. Puscariu propune sa se porneasca de la un lat. *virgula si Capidan, Raporturile, 553, explica mr. prin alb. v****r. Tiktin se gindeste la un paralelism cu tarm(uri), care nu pare posibil, caci in acest caz nu s-ar aplica o terminatie n. -uri. Inv., este dubletul lui v****n, adj. neol., de la acelasi cuvint lat. Der. v****nal, adj., din fr. v****nal; v****nitate, s. f., din fr. v****nite.

ACUZATIV, acuzative, s. n. Caz gramatical care are ca functiune specifica exprimarea complementului direct si a unor atribute. ◊ Acuzativ cu infinitiv = constructie sintactica specifica anumitor limbi, echivalenta cu o propozitie completiva directa, in care subiectul este la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. – Din fr. accusatif, lat. accusativus.

1) caz n., pl. uri (lat. casus, d. cadere, a cadea, a se intimpla. V. incident). Intimplare: caz extraordinar. Exemplu: medicina citeaza multe cazuri de vindecare pin [!] sugestiune. Imprejurare: ce sa fac in asemenea caz? Teol. Caz de constiinta, imprejurare grea in care religiunea permite sau opreste actiunea ta. Gram. Diferitele forme ale aceluiasi numar la un cuv. declinabil: cele sase cazuri ale limbii latine. A face caz de, a da atentiune, a te alarma. In acest caz, atunci, in aceste conditiuni. In ori-ce caz, in tot cazu, ori-ce s´ar intimpla, ori-cum ar fi. – La caz ca, barb. ild. „in cazu cind, daca”.

DESIRA, desir, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte insirate pe ata, in special despre margele) A iesi de pe ata pe care au fost insirate (adesea cazand si imprastiindu-se). ◊ Tranz. Desira margele. 2. (Despre ata infasurata pe ghem sau despre gheme) A se desfasura intr-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Desira ata de pe ghem. 3. (Despre impletituri sau obiecte impletite) A se desface, a se destrama. ◊ Tranz. A desirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) in toata lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri si peisaje din natura) A se desfasura in fata privitorului. – Lat. diserrare. Cf. sir.

CALITATE s. 1. v. insusire. 2. insusire, natura. (~ unui lucru.) 3. v. valoare. 4. insusire, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de pret.) 5. v. nivel. 6. v. dar. 7. (pop.) mana. (Faina de ~ a doua.) 8. titlu. (Are ~ de inginer.) 9. autoritate, cadere, competenta, drept, indreptatire, (inv.) volnicie. (Nu am ~ sa ma pronunt.) 10. v. functie.

SARI vb. 1. a salta, (reg.) a zaleti. (A ~ in inaltime.) 2. a salta. (A ~ peste gard.) 3. v. escalada. 4. a salta, a topai, (reg.) a hopai. (Nu mai ~ atata!) 5. a se arunca, a se avanta, a se azvarli, a se precipita, a se repezi, a se zvarli, (pop.) a se chiti, (Transilv.) a se aiepta. (~ pe cal si porneste in goana!) 6. a se arunca, a se azvarli, a se napusti, a navali, a se precipita, a se repezi, a tabari, a se zvarli, (rar) a se prabusi, (inv. si pop.) a cadea, (inv. si reg.) a naduli, a se prapastui, (reg.) a iurusi, a naboi, a se naprati, a nooti, a se tovari, (Transilv.) a se aiepta, (Transilv. si Ban.) a se supi, (inv.) a se da, a nabusi, a navrapi, a se s*****i. (au ~ asupra dusmanului.) 7. v. cadea. 8. v. omite. 9. v. improsca.

A SE TINE ma tin intranz. I. 1) A sta prins (de ceva sau de cineva). ~ de copac. 2) A avea stabilitate; a nu cadea. Casa se mai ~. 3) A merge mereu in imediata apropiere (a cuiva sau a ceva). ~ de tata-sau. 4) A nu se indeparta (de ceva) conformandu-se. ~ de lege. II. (in imbinari) 1) (sugereaza ideea de indeletnicire) ~ de munca. ◊ ~ de ale sale a continua sa procedeze in felul sau. ~ de casa a duce o viata casnica; a nu fi usernic. ~ la distanta a) a merge la o oarecare departare dupa cineva sau dupa ceva; b) a fi putin sociabil. 2) (sugereaza ideea de dainuire a insusirii sau a imprejurarii exprimate de cuvantul din imbinare) ~ mandru. ◊ A nu se mai putea ~ pe picioare a) a fi cuprins de o mare slabiciune fizica; b) a fi beat. /<lat. tenere

CERVIDE s.n.pl. Familie de erbivore rumegatoare, cu coarne ramificate care cad in fiecare an, avand ca tip cerbul; (la sg.) animal din aceasta familie. [< fr. cervides, cf. lat. cervus – cerb, gr. eidos – aspect].

buzna adv. – Brusc, pe neasteptate in graba. – Var. busta, nabuzna. Origine necunoscuta. Ultima var. pare a indica o provenienta sl. Dupa Cihac, forma autentica ar fi busta, legata de vb. busi; DAR o pune in legatura cu mag. buszma „badaran”. Mai curind este vorba de un cuvint din aceeasi familie cu napusti; caz in care var. ar fi in loc de *napustna.

calii (-iie), adj. – 1. Caldut, potrivit, blind. – 2. Crud, verde (mai ales in expresia griu calii, griu care nu s-a copt). Origine incerta. Pare a fi un der. expresiv de la cald, cu suf. -ii, ca in lalii, moliu, caz in care s-ar afla in locul lui *caldii. Dupa Puscariu, Dacor., III, 661, din lat. *calaneus (de la calere), cu -l- pastrat in chip inexplicabil; dupa Giuglea, Dacor., III, 618, din gr. ϰαλλάϊνος „verde, necopt”, fonetic si semantic dificil de acceptat.

clapaug (clapauga), adj. – Care are urechile mari si cazute. Pol., rut. klapauchy, din germ. klappohrig (Cihac, II, 60; Loewe 24).

desmanta (-t, -at), vb. – (Trans.) A face sa se razgindeasca. Origine incerta. Pare a fi un der. de la lat. mantāre „a astepta”, intensiv de la manēre; in acest caz *dismantāre ar insemna „a exaspera” sau „a descuraja” pe cineva. Dupa Tiktin, de la un lat. *dismentāre, de la mens; dupa Giuglea, RF, II, 49, din lat. *dismonitāre. Candrea trece sub tacere etimonul, iar Scriban pare a ignora cuvintul, care este destul de rar.

fasiu s. m. – Sotul cumnatei. Cr. fasa (Bogrea, Dacor., III, 730). Totusi, DAR prefera sa plece de la fase insa este putin probabil (acest grad de inrudire ar fi imaginat in crucis, ca fata scutecelor; in acest caz ideea de baza ar fi cea de „incrucisat”, nu cea de „scutec”).

iasma (iasme), s. f. – Spectru, fantasma, strigoi. – Var. iazma. Origine incerta. Este posibil sa fie vorba de o simpla reducere de la aghiasma „apa sfintita”, cf. forma aiasma, intrucit aceasta este maniera tipica de a alunga aparitiile fantastice; ar fi, in acest caz, o formula eufemistica, asa cum este cruce’n casa sau bata-l crucea „diavolul”. Celelalte explicatii nu sint suficiente: din sl. jazva „plaga”, cf. rus. jazva „flagel” (Cihac, II, 146; Scriban); din sl. jazka (Conev 106); din sb. jezna „ingrozitoare” (Skok, ZRPh., 1923, 193 si Skok 60); din v. germ. ethma „spirit” (Diculescu, Dacor., IV, 1552); din sl. jasna „luminoasa” (DAR).

jimi (-mesc, -it), vb. – A fierbe, a misuna. Origine necunoscuta. Ar putea fi in legatura cu sl. zęti „a stoarce”, a carui tema la prezent este zimą, cf. jintui, jintita; sensul de „a fierbe” ar proveni in acest caz, de la procedeul ce consta in a stoarce grasimea jumarilor in foc, cf. bg. zumerki, sb. zmire, rom. jumari; insa toate acestea par incerte. DAR se refera, desigur gresit, la alb. dhemez „vierme”. Cf. jumuli. Der. jumet, s. f. (gloata), cu suf. -et; jumedie, s. f. (gloata), probabil in loc de jumet-ie (dupa DAR, prin incrucisare cu sumedenie); jumegai (var. jumigai, jimigai), s. n. (resturi, farimituri).

BRauN, Armin Charles John (1912-1986), biolog american. Prof. la Universitatea Rockefeller. Cercetari asupra fiziologiei formatiunilor tumorale caracteristice bolilor galicole ale plantelor si a naturii transformarilor celulare ce au loc, in acest caz, asupra fiziologiei, biochimiei si rezistentei plantelor.

CLASOR (‹ fr.) s. n. 1. Obiect (mapa, album etc.) destinat pastrarii hirtiilor clasate, documentelor etc. ◊ C. filatelic = carnet cu file de carton pe care sint lipite orizontal benzi de celofan, libere in partea superioara, in care se pastreaza marcile postale. 2. Utilaj folosit pentru separarea gravimetrica a substantelor minerale utile pe clase ce contin granule de dimensiuni egale sau care au aceeasi viteza de cadere.

cenotaf n., pl. e si uri (vgr. kenotaphion, d. kenos, gol, si taphos, mormint). Mormint gol in memoria unui mort al carui corp nu s´a gasit, cum ar fi un soldat cazut in lupta (Romanii obisnuiau sa faca asemenea morminte).

REFLEXIE (‹ lat., fr., germ.) s. f. (FIZ.) Fenomen de reintoarcere a undelor electromagnetice (inclusiv a luminii, a sunetului, a radiatiilor corpusculare etc.) in mediul din care au venit atunci cand cad pe suprafata altui mediu. Datorita r. luminoase se pot vedea obiectele care nu emit lumina. ◊ R. totala = r. pe care o sufera radiatiile electromagnetice (inclusiv luminoase) care vin dintr-un mediu mai dens pe suprafata unui mediu mai putin dens, sub un unghi de incidenta superior unei unei anumite limite, caracteristica fiecarei perechi de medii; in cel de-al doilea mediu, desi este si el transparent, nu patrunde nici o fractiune a energiei radiatiilor electromagnetice (inclusiv luminoase).

CHEL, CHEALA, chei, chele, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care are chelie, caruia i-a cazut (tot) parul de pe cap; (despre cap) care nu are par; plesuv. – Din tc. kel.

MAGAREATA, magarete, s. f. 1. (Inv. si reg.) Magarita (1). 2. (Fam., in expr.) A cadea magareata pe cineva = a avea de suportat o neplacere, o acuzatie, o pedeapsa etc. fara a fi vinovat. – Magar + suf. -eata.

TABARI, tabar, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva, a da navala asupra cuiva; a se napusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva in mod insistent; a apostrofa pe cineva; a sari cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni in graba. 2. (Inv.) A-si aseza tabara; a poposi. 3. (Inv.) A cadea de oboseala. Ticalosul magar... au inceput supt sarcina a tabari. (TICHINDEAL). – Din tabara.

AICI adv. 1) In acest loc. ◊ De pe ~ de prin partile acestea. Pana ~! ajunge! inceteaza! Pe ~ ti-i drumul! pleaca! sterge-o! 2) In acest moment; acuma. ◊ ~-i ~ acum e momentul decisiv. 3) fam. In acest caz; in asemenea situatie. ~ nu ai dreptate. [Sil. a-ici; Var. aicea] /<lat. ad-hicce

COPIL ~i m. 1) Baiat (sau fata) in perioada de la nastere pana la adolescenta. ~ mic. ~ de scoala. ◊ De mic ~ din copilarie. A ajunge (sau a cadea) in mintea ~ilor a avea manifestari copilaresti. ~ de casa fecior de boier care slujea ca paj la curtea domneasca sau la un boier mare. ~ de trupa copil (orfan) crescut si educat de o unitate militara. 2) Persoana de orice varsta luata in raport cu parintii sai. 3) fig. Persoana matura care da dovada de naivitate si lipsa de experienta. /Cuv. autoht.

NOR ~i m. 1) Formatie atmosferica prezentand o masa densa de vapori de apa sau de cristale de gheata, care, in anumite conditii, poate genera precipitatii. ~i de ploaie. ◊ ~ arzator masa foarte fierbinte de gaze si de cenusa, expulzata in timpul eruptiei unui vulcan. Pana la (sau in) ~i la inaltime foarte mare; foarte sus. A fi (sau a umbla) cu capul in (sau prin) ~i a fi rupt de realitate. Parc-ar fi (sau parca a) cazut din ~ se spune despre o persoana care pare total dezorientata intr-o imprejurare data. 2) Cantitate mare de ceva (ce pluteste in atmosfera). ~ de praf. ◊ ~ de tristete amestec de sentimente ce tulbura echilibrul sufletesc. /<lat. nubilum

ORICE pron. nehot. Indiferent ce (sau care). ◊ In ~ caz indiferent de situatie; intotdeauna. ~ ar fi oricare ar fi situatia. Cu ~ pret a) ori-cat de mult ar costa; b) cu tot riscul. /ori + ce

lastra (lastre), s. f. – Postav de lina, de provenienta orientala. Origine necunoscuta. Dupa Tiktin si Scriban, din it. lastra „piatra de pavaj, placa”, caz in care sensul initial ar fi de „impartit in patrate”; dar aceasta ipoteza nu merge cu originea orientala a cuvintului si cu produsul. Sec. XVII, inv.

narui (-uesc, naruit), vb. – 1. A cadea, a se prabusi. – 2. A se ruina. Origine suspecta. Pare sa fie in loc de noroi „a se umple de noroi”, caz in care sensul primitiv ar fi cel de „a egala”, cf. megl. muruies „a nivela solul pardosit”. Cf. si fraze ca au murit multi oameni, cit nu-i puteau ingropa, si-i aruncau prin gropi de-i naruiau (Neculce) sau naruiau muntii in mina de-i facea tarina (Creanga), unde sensurile glosate mai sus nu par sa se potriveasca (in primul ex. se poate intelege „a nivela” sau „a acoperi cu pamint”, iar in al doilea, „a farimita”). Der. din sl. rinati „a impinge” (Cihac, II, 305), din sl. nyrąti „a se scufunda” (Scriban) sau din lat. ruere (Tiktin) nu pare posibila. – Der. naruiala, s. f. (prabusire a unui zid); naruitura, s. f. (ruina).

CHEL, CHEALA, chei, chele, adj. (Despre oameni, adesea substantivat) Care are chelie, caruia i-a cazut (tot) parul de pe cap; (despre cap) care nu are par; plesuv. – Tc. kel.

chear (ea dift.) adj. (lat. clarus, limpede, ca adv. claro; it. chiaro, pv. clar, fr. clair, sp. pg. claro. V. clar). Vechi. Pur, limpede: vin chear, cheara si adevarata istorie. Adv. Limpede, lamurit: mai chear ne spune, va vedea bine si chear, mult mai chear. Azi. Curat, in adevar [!]: era chear el (sau el insusi sau el singur), acesta e chear d***u (curat d***u, d***u curat, d***u´n persoana, d***u gol). Tocmai: chear ma gindeam (sau ma gindeam chear) sa vin la tine, vin chear de la Roma (de la Roma chear, de la Roma insasi). Insusi: chear d***u sa fie, tot nu ma tem. Chear asa, curat asa, bine zici (cind e exclamativ, acc. e pe chear, cind nu, nu formeaza locutiune, si acc. e pe asa: e chear asa cum iti spun). Ba ca chear (iron.), da, da! bine zici! curat! curat asa! Chear atunci, in ori-ce caz, chear daca, ori-ce ar fi, chear asa sa fie: Zicea ca ma va ucide! Chear atunci, tot nu trebuia sa-i spui! Chear din senin sau din chear senin (dintr´un senin clar), fara cel mai mic motiv: s´a suparat chear din senin. V. savai.

IRIGATIE (‹ fr., lat.) s. f. Ansamblul lucrarilor efectuate pentru a se asigura aprovizionarea controlata cu apa a culturilor agricole in vederea maririi productiei agricole si a asigurarii independentei acesteia fata de regimul pluviometric. Din punctul de vedere al metodei de distributie a apei se deosebesc: i. prin submersiune sau inundare (folosita in cultura orezului), i. prin circulatie sau revarsare folosita pentru fanete si pasuni), i. prin infiltratie sau in brazda (folosita pentru culturile plantelor prasitoare, a vitei de vie, a pomilor fructiferi etc), i. prin aspersiune (care consta in distribuirea apei sub forma de picaturi care cad ca o ploaie si au o utilizare multilaterala), i. subterana si i. combinata cu drenajul. In prezent, se experimenteaza noi metode de i. (cu apa de mare desalinizata, cu ape industriale tratate etc.).

URANUS, planeta a sistemului nostru solar. Stralucirea ei pe cer se afla la limita vizibilitatii cu ochiul liber. Diametrul: 51.120 km. A saptea planeta de la Soare, situata la o departare de c. 2.870 mil. km. Revolutie: c. 84 ani. Rotatia: 17 ore si 54 minute. Magnitudine aparenta: 5,7. Atmosfera de hidrogen(82,5%), heliu si metan; norii de metan absorb radiatia rosie, dand planetei un aspect albastrui; se considera ca temperatura medie a suprafetei este de -215ºC. Are 21 de sateliti (10 fiind descoperiti de sonda „Voyager”) si 11 inele, situate la o distanta intre 40.000 si 55.000 km de planeta. A fost descoperita de W. Herschel (in 1781). si a fost botezata cu numele zeului grec al cerului. La suprafata este fluida iar interiorul este format din metan inghetat. Axa ei de rotatie este paralela cu planul orbitei (caz unic in sistemul planetar). Are un camp magnetic foarte puternic. Survolata si fotografiata de sonda „Voyager” 2 in 1986.

OSUAR, osuare, s. n. 1. Loc sau constructie in care sunt depuse osemintele rezultate din deshumari. 2. Monument funerar comemorativ, intr-un cimitir sau intr-un loc istoric, in care se pastreaza osemintele ostasilor cazuti intr-o batalie. [Pr.: -su-ar. – Var.: osuariu s. n.] – Din fr. ossuaire, lat. ossuarium.

LOVITURA s. 1. izbitura, (pop.) palitura, (reg.) stos, (inv.) loveala. (O ~ puternica primita de cineva.) 2. v. plesnitura. 3. v. izbitura. 4. v. zvarlitura. 5. lovitura de colt v. corner; lovitura de picior cazuta v. dropgol. 6. rana, (inv.) vatamatura. (Are o ~ usoara la mana.)

ASEMANATOR ~oare (~ori, ~oare) Care seamana cu cineva sau cu ceva; care are ceva comun (cu...); asemenea. Un caz ~. /a (se) asemana + suf. ~ator

DACA² conj. 1) (exprima un raport conditional) In caz ca. Daca va ploua, vom avea roada. 2) (exprima un raport cauzal) Fiindca; precum ca; deoarece; pentru ca; dat fiind ca; intrucat; de vreme ce; o data ce. Daca nu stia singur, umbla de la unul la altul. 3) (exprima un raport temporal) Cand; dupa ce. Daca se face ziua, plec mai departe. 4) (exprima un raport completiv) El intreaba daca pleci. 5) (serveste drept mijloc de introducere a propozitiilor optative independente) De. Daca s-ar face ziua! 6) (exprima un raport concesiv) Desi; cu toate ca. Chiar daca e timp rau, avionul va decola. / de + ca

OSUAR ~e n. Monument funerar comemorativ in care sunt depuse osemintele ostasilor cazuti intr-o batalie. [Sil. -su-ar] /<fr. ossua-re, lat. ossuarium

A TANJI ~esc intranz. 1) fig. A suferi de dorul cuiva; a fi cuprins de slabiciune. 2) A avea o boala neidentificata (fara a cadea la pat); a gogi. 3) fig. (despre plante) A stagna in dezvoltare (din cauza conditiilor nefavorabile). /<sl. tonziti

A TREBUI pers. 3 trebuie intranz. 1) (despre persoane, lucruri) A avea ca necesitate; a-i fi necesar. 2) A constitui o necesitate. ◊ Cum trebuie cum se cuvine; cum se cade; bine. 3) A fi dator; a avea obligatia. Trebuie sa plec. 4) A fi posibil. Trebuie sa fie coapta poama. /<sl. trebovati

LITISPENDENTA s.f. (Jur.) Situatie in care doua instante diferite de acelasi grad au fost sesizate sa solutioneze acelasi caz. [< germ. Litispendenz, cf. fr. litispendance].

LITISPENDENTA s. f. (jur.) situatie in care doua instante diferite, dar de acelasi grad, au fost sesizate sa solutioneze acelasi caz. (< fr. litispendance)

oplosi (oplosesc, oplosit), vb. – 1. A adaposti, a gazdui, a apara, a proteja. – 2. (Vb. refl.) A se refugia, a se ascunde. Origine incerta, dar sigur sl. Pare a fi o simpla var. a lui obloji „a bandaja, a pansa”, din sb. obloziti „a acoperi”, caz in care a se oplosi ar insemna „a se acoperi, a se adaposti”. Totusi, Cihac, II, 229 prefera sa se porneasca de la sl. oplotiti, oplostą „a impleti”, oplotu „gard”; si Tiktin, de la sl. plochu „cimpie” sau de la sl. pluchu „sobolan de cimp”, tinind cont de dificultatile evidente. – Der. oploseala, s. f. (adapost, aparare).

ACORD, acorduri, s. n. 1. Intelegere, consimtamant la ceva. ♦ Expr. A fi de acord sa... = a se invoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeasi parere (cu cineva). A cadea de acord = a ajunge la o intelegere deplina (cu cineva). De acord! = bine! ne-am inteles! (Pleonastic) De comun acord = in perfecta intelegere. 2. Conventie (internationala) care stabileste relatiile reciproce dintre parti, privind drepturile si indatoririle lor. 3. (In expr.) (Plata sau salariu) in acord = (sistem de remunerare) in raport cu cantitatea de produs realizat. Acord progresiv = plata muncii in proportie crescanda, in raport cu depasirea normei. ♦ (Concr.) Suma data sau primita ca plata in acord. 4. Expresie gramaticala care stabileste concordanta (in persoana, numar, gen sau caz) intre cuvinte legate prin raporturi de determinare. 5. Sonoritate rezultata din reunirea a cel putin trei sunete, formand o armonie. – Fr. accord.

URANUS (ORANUS) (in mitologia greaca), zeul cerului. Sotul Geei, zeita Pamantului si tatal Titanilor si Ciclopilor. Stiind ca va fi detronat de unul dintre copiii sai, ii tinea inchisi in Tartar. Totusi, fiul sau Cronos il va detrona, castrandu-l cu o secera si luandu-i locul de stapan al Universului. Din sangele sau raspandit pe Pamant s-au nascut Furiile, iar din cel cazut in spuma marii s-a nascut Afrodita. Personaj central in „Teogonia” lui Hesiod si in orfism.

STIRB, -A, stirbi, -e, adj. 1. Caruia ii lipseste unul sau mai multi dinti. ◊ Compus: stirba-baba-cloanta s. f. = a) vrajitoare batrana din mitologia populara; porecla data unei femei batrane si rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade taraboanta) se spune in gluma copiilor cand le cad dintii de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea sparta, ciocnita; caruia ii lipseste o bucatica din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de taiat) Cu taisul tocit; caruia ii lipseste o bucatica; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. strubu.

AFIRMATIV ~a (~i, ~e) si substantival Care contine o afirmatie; care are un sens pozitiv. Propozitie ~a. ◊ In caz ~ daca se va intampla asa. /<fr. affirmatif, lat. affirmativus

CUMSECADE adj. invar. 1) (despre persoane) Care este de treaba; de isprava. 2) rar (despre obiecte) Care are calitati corespunzatoare destinatiei; bun. /cum + se + cade

A SE INTELEGE ma inteleg intranz. 1) A se impaca bine; a nu avea probleme. 2) A ajunge la invoiala; a cadea de acord; a se invoi; a conveni. ~ din pret. /<lat. intelligere

A SE LASA ma las intranz. 1) A merge la vale; a cobori o panta. 2) A veni de sus in jos. Se lasa ceata. 3) A se aseza venind din zbor. 4) (despre intuneric, ger, caldura etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a incepe; a se produce. 5) (despre obiecte) A se indoi sub o povara. 6) A renunta la ceva. ~ de fumat. ◊ ~ pagubas a renunta benevol la ceva. 7) A nu se impotrivi (sa aiba loc sau sa se efectueze). 8) A cadea prada. ~ dus de ganduri. 9) (la imperativ, mai ales in constructii negative) A (nu) se da batut; a (nu) ceda. ◊ Nu te ~! nu ceda. 10) A scadea in intensitate; a se micsora. Gerul s-a mai lasat. 11) A-si sprijini greutatea; a se rezema; a se aseza. S-a lasat pe umarul lui. S-a lasat pe un scaun. /<lat. laxare

TREBUINTA ~e f. 1) Ceea ce este (absolut) necesar (pentru satisfacerea unor cerinte); necesitate. ◊ De (mare) ~ (foarte) util. Cele de ~ cele necesare. In caz de ~ daca va fi nevoie. A avea ~ a-i trebui. 2) Folos real (adus la ceva). ◊ A nu mai fi de nici o ~ a nu mai folosi la nimic. 3) pop. Chestiune personala care trebuie sa fie pusa la punct; interes. ◊ A avea o ~ cu cineva a pune la cale ceva. /a trebui + suf. ~inta

A SE VORBI ma ~esc intranz. A cadea la invoiala; a se intelege. S-au intalnit si s-au vorbit. /Din vorba

SUSTINE vb. I. tr. 1. a sprijini. ◊ a tine (pe) dedesubt. ◊ a sprijini, a tine usor (pe cineva), a impiedica sa cada. 2. (fig.) a lua partea cuiva, a avea o atitudine favorabila fata de cineva; a sprijini, a apara. 3. (fig.) a spune, a afirma ceva cu tarie. 4. a ajuta, a intretine cu bani, cu alimente etc. II. refl. 1. a-si castiga existenta, a se intretine. 2. a se tine in picioare. ◊ (fig.) a rezista. (< lat. sustinere, dupa fr. soutenir)

hatalau (hatalai), s. m. – (Mold.) Flacau care face curte, june prim, crai. – Var. hatalau. Origine incerta. Dupa Draganu, Dacor., V, 366, din mag. hatalo „calaret”. Pare der. expresiv, cu suf. -lau, cf. handralau, sdrangalau; caz in care prima parte a cuvintului ar putea fi pusa in legatura cu mag. hatalom „forta”, cf. hatalm.

cazatura f., pl. i. Rezultatu sau felu caderii: Am suferit o cazatura. Halal cazatura! Copac cazut: padure plina de cazaturi. Iron. Om sau animal slab (hodorogit): baba asta e o cazatura. V. slabitura, uscatura.

bob m. ca planta si n., pl. uri (ca si orzuri) ca marfa, mincare sau feluri de bob (vsl. bg. rus. bobu, bob. Ung. bab. V. boaba, bobita, bobornic). O planta leguminoasa papilionacee cu cotoru drept in sus, cu flori albe, ca pastari ca si fasolea, dar mult mai groase (vicia faba sau faba vulgaris). Frunctu ei: azi am mincat bob. S.m. Graunte de leguma sau orice bobita intrebuintata la ghicit viitoru, cum fac oamenii din popor. A da in bobi sau cu bobii, a ghici dupa cum cad bobii, cum fac babele. Par’c’am dat in bobi, am nemerit parc’a’as fi stiut dinainte. Bob numarat, exact, tocmai. A nu zice bob (adv.), a nu zice nimic. S.n., pl. boabe. Graunte, boaba globul: bob de mazare, de margaritar. Orzu a legat bob mult, a produs spicu viguros.

PALINDROM, palindromuri, s. n. Grup de cuvinte sau cuvant care poate fi citit de la stanga la dreapta si de la dreapta la stanga fara sa-si piarda sensul; p. ext. joc distractiv constand in gasirea unui cuvant care citit si normal si invers, sa aiba fie acelasi inteles, fie, in al doilea caz, sa dea un alt cuvant. – Din fr. palindrome.

EXCEPTIONAL¹ ~a (~i, ~e) 1) Care are caracter de exceptie; care constituie o exceptie. Caz ~. 2) Care se impune prin calitatile sale; excelent; unic. Calitate ~a. Frumusete ~a. [Sil. -ti-o-] /<fr. exceptionnel

ALCADE s.m. (Liv.) Magistrat municipal in Spania. [Pl. -cazi, var. alcalde s.m. / < sp. alcalde, cf. ar. al-kadi – judecator].

SUSTINE vb. III. 1. tr. A sprijini. ♦ A tine (pe) dedesubt. ♦ A sprijini, a tine usor (pe cineva), a impiedica sa cada. 2. tr. (Fig.) A lua partea cuiva, a avea o atitudine favorabila fata de cineva; a sprijini, a apara. 3. tr. (Fig.) A spune, a afirma ceva cu tarie. 4. tr. A ajuta, a intretine cu bani, cu alimente etc. ♦ refl. A-si castiga existenta, a se intretine. 5. refl. A se tine in picioare. ♦ (Fig.) A rezista. [P.i. sustin, conj. -na, var. sustinea vb. II. / lat. sustinere, cf. fr. soutenir, dupa tine].

CADUC, -A adj. 1. lipsit de trainicie, subred; (p. ext.) invechit, depasit, perimat. 2. (despre organe vegetale) care cade in fiecare an; care cade inainte de vreme; (despre formatiuni cornoase la animale) care cade periodic. 3. (despre legate, donatii) care nu mai are putere legala. (< fr. caduc, lat. caducus)

AGE, LIBERTATE DECEMBRI... UTERE (lat.) hai, foloseste-te de libertatea din decembrie – Horatiu, „Satirae”, II, 7, 4-5. Indemn la folosirea unei libertati temporare de actiune. In timpul Saturnaliilor, sarbatoare ce cadea la mijlocul lunii decembrie, la Roma, sclavii aveau, prin traditie, dreptul de a-si critica stapanii si chiar de a fi serviti de acestia.

CORDAITES (‹ fr.; {i} Corda) subst. Gimnosperme fosile, arborescente (20-30 m inaltime)m ramificate numai catre virf, cu frunze mari (1 m lungime), care prin cadere lasau pe ramuri cicatrice rombice alungite transversal. au aparut in Devonianul mediu, avind maximul dezvoltarii in Carbonifer cind au format bogate zacaminte de carbuni. Dispar in Cretacic.

GRINDINA, grindine (grindini), s. f. Precipitatie atmosferica alcatuita din particule de gheata avand forma unor pietricele; piatra. ♦ Fig. Ceea ce vine, cade, navaleste in mare cantitate. O grindina de lacuste. ♦ Fig. (Adverbial) In mare cantitate (si unul dupa altul). Sagetile cadeau grindina. – Lat. grando, -inis.

ASIGURARE ~ari f. 1) v. A ASIGURA si A SE ASIGURA. 2) Raport juridic in baza caruia cel asigurat are dreptul la o despagubire din partea asiguratorului in caz de accident, incendiu etc. ~ de bunuri. ~ de stat. ◊ ~ari sociale sistem de ocrotire materiala a oamenilor muncii, prin acordare de pensii, ajutoare materiale etc., in caz de pierdere temporara sau definitiva a capacitatii de munca. /v. a (se) asigura

SanjAnt ~ta (~ti, ~te) (despre tesaturi) Care are nuante cromatice schim-batoare, in functie de directia din care cade lumina. /<fr. changeant

chiup n., pl. uri (turc. kup, d. ar. kiub, chiup, care vine d. lat. cupa, cada; alb. kiup, bg. kiup. V. cupa, cofa). Est. Vas mare de lut cu doua toarte care serveste la tinut apa s. a. – In Munt. chiub. V. borcan, gavanos.

DATIV s. n. Caz al declinarii care exprima, de obicei, destinatia actiunii unui verb, avand mai ales valoare de complement indirect si raspunzand la intrebarea „cui?” ◊ Dativ etic = dativul unui pronume care indica pe cel interesat in actiune. – Din fr. datif, lat. dativus.

ZACARE, zacari, s. f. (Reg.) Boala grea si indelungata, zacere. ◊ Expr. A cadea in (sau la) zacare = a se imbolnavi greu. – Zacea + suf. -are.

sablazni, sablaznesc, vb. IV (inv.) 1. a (se) abate de la calea morala, a duce sau a cadea in ispita, in pacat; a gresi. 2. (refl.) a e*****a, a avea polutie. 3. (refl.) a nu recunoaste ca atare, a (se) necaji.

DATIV s. n. caz al declinarii care exprima de obicei destinatia actiunii unui verb, avand valoare de complement indirect. ♦ ~ etic = dativul unui pronume (mi, ti), care indica persoana interesata in actiune. (< fr. datif, lat. dativus)

ALCATUI², alcatuiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A cadea la invoiala; a se intelege. Asteapta negustorii cu care m-am alcatuit (SADOVEANU). – Magh. alkudni.

CAZ, cazuri, s. n. I. 1. Imprejurare, circumstanta, situatie. In acest caz. In tot cazul. ◊ Caz de forta majora = situatie in care cineva nu poate proceda cum ar vrea, din cauza unor imprejurari mai puternice decat vointa sa. Caz de constiinta = imprejurare in care cineva ezita intre sentimentul datoriei si un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul ca... = a presupune ca... A face caz de ceva = a acorda prea multa importanta unui lucru. A face caz de cineva = a scoate in evidenta in mod exagerat meritele cuiva. 2. Intamplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinari) Imbolnavire, boala. Doua cazuri de scarlatina. II. Fiecare dintre formele prin care se exprima diferitele functiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui si numeralului. – Lat. lit. casus (fr. cas).

CADUC, -A, caduci, -ce, adj. Lipsit de trainicie; subred, pieritor. ♦ (Despre frunze, flori etc.) Care cade inainte de vreme; care cade in fiecare an. ♦ (Despre acte cu valoare juridica) Care nu (mai) are putere legala. – Din fr. caduc, lat. caducus.

GROZAVI, grozavesc, vb. IV. Refl. (Fam. si depr.) A avea o impresie exagerat de buna despre propriile insusiri (si a face caz de ele); a se lauda. – Din grozav.

APARTE adv., adj. 1. adv. v. separat. 2. adj. v. anumit. 3. adj. deosebit, distinct, separat, special. (Un capitol ~ din lege.) 4. adj. deosebit, particular, special, specific, sui generis. (Are un gust ~.) 5. adj. deosebit, individual, neobisnuit, singular, special, (livr.) insolit. (Un caz ~.) 6. adj. v. ales.

PE prep. 1. (local) v. deasupra. 2. (local) (inv.) spre. (~ fata pamantului.) 3. (local) v. in. (au poposit ~ culme.) 4. (local) (reg.) intre. (Ia cojocul ~ umeri.) 5. (local) v. peste. (Cade ploaia ~ noi.) 6. (termen comercial; modal-instrumen-tal) pentru, per. (900 de lei ~ kg de grau.)

GENITIV ~e n. lingv. Caz care indica posesia, apartenenta si dependenta, raspunzand la intrebarea al (a, ai, ale) cui? /<lat. genitivus, fr. genitif

A SE IMPACA ma impac intranz. 1) A restabili raporturile de prietenie; a se impaciui. S-au ~at dupa un conflict. 2) pop. A ajunge la o intelegere; a cadea de acord; a conveni; a se invoi. ~ cu gandul. ◊ ~ cu ceva a se obisnui; a se deprinde. 3) A trai in buna intelegere. Ei se impaca bine. /in + lat. pacare

PRET ~uri n. 1) Expresie baneasca a valorii unei marfi; suma de bani cu care se poate vinde sau cumpara ceva. ~ de contract. ~ cu amanuntul. ◊ A avea ~ a) a se vinde usor; b) a avea valoare. De ~ scump; pretios. Cu orice ~ a) oricat de mult ar costa; b) prin orice mijloace. Cu nici un ~ in nici un caz. ~ (ca) de... cam; aproximativ. 2) Calitate deosebita; merit. ◊ A ajunge la ~ a ajunge sa fie apreciat; a capata valoare. A pune ~ pe ceva a trata cu consideratie; a pretui; a aprecia. A sti ~ul a sti ce valoreaza (cineva sau ceva). /<lat. pretium

SPECIAL ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care este cu insusiri deosebite; particular. Caz ~. Timbru ~. ◊ In ~ a) indeosebi; mai ales; b) in (mod) particular. 2) Care are o anumita menire; destinat pentru un anumit scop. Fond ~. Corespondent ~. 3) Care constituie o exceptie; intrebuintat in circumstante extraordinare. autorizatie ~a. 4) Care este realizat cu o anumita ocazie. Editie ~a. 5) Care este caracteristic pentru o anumita specialitate; de specialitate. Invatamant ~. 6) Care este facut in mod intentionat; inadins; anume; dinadins. [Sil. -ci-al] /<lat. specialis, fr. special, germ. speziell

CADUC, -A, caduci, -ce, adj. Lipsit de trainicie; subred, pieritor. ♦ (Despre frunze, flori etc.) Care cade inainte de vreme; care cade in fiecare an. ♦ (Despre acte cu valoare juridica) Care nu (mai) are putere legala. – Fr. caduc (lat. lit. caducus).

Eurylochus, unul dintre insotitorii lui Odysseus. Trimis de catre erou in recunoastere, Eurylochus a fost cel care l-a vestit pe Odysseus ca tovarasii lui au fost transformati de Circe intr-o turma de porci. Eurylochus a cazut victima miniei lui Apollo, fiindca s-a infruptat, impreuna cu ceilalti greci, din turmele zeului.

OBLIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care se afla sub un unghi fata de orizontala; piezis; costis. Linie ~ca. Pozitie ~ca. Raza ~ca. 2) (despre ochi) Care are colturile ridicate spre tample; codat. 3) (despre privire) Care vadeste suspiciune; iscoditor. 4) gram.: Caz ~ orice caz in afara de nominativ. [Sil. o-blic] /<lat. obliquus, fr. oblique

TEVAR, tevare, s. n. Aparat care serveste la racire, la inghetare; cada de racire prin care trec tevile la cazanul de fabricat tuica. – Teava + suf. -ar.

CUVENI, pers. 3 cuvine, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerintele morale; a se cadea. – Lat. convenire.

CADUC, -A adj. Trecator; netrainic, subred. ♦ (Bot.; despre un organ) Care cade spontan inainte de vreme sau anual. ♦ (Despre legate, donatii etc.) Care nu (mai) are putere legala. [< fr. caduc, cf. lat. caducus].

LOCATIV, -A I. adj. referitor la casele de inchiriat. ♦ valoare ~a = valoare a unui imobil calculata pe baza venitului pe care acesta l-ar putea aduce prin inchiriere; spatiu ~ = ansamblul incaperilor ocupate de cineva. II. s. n. caz al flexiunii nominale (in unele limbi), care arata locul unde se petrece actiunea verbului. (< fr. locatif)

girloafa (-fe), s. f. – Regulator la plug. Germ. Vorlaufer „precursor”. In Trans. Dupa Cancel 17, ar fi de origine sl., dar sl. trebuie sa fie, in cel mai bun caz, un intermediar al germ.

zapsi (-sesc, -it), vb. – A prinde, a surprinde. Origine incerta. Pare a fi sb. zabusiti „a afla, a gasi” caz in care este dubletul lui zapusi. Aceasta der., semnalata deja de Philippide, Principii, 17, ar fi mai convingatoare daca s-ar confirma forma zapsi, mentionata de acest autor si care nu apare in dictionare. Apropierea de zapt (Iordan, BF, II, 195), interesanta, suscita aceeasi indoiala fonetica. Der. de la a gajbi (Tiktin) sau din letonul zapstit „a prinde” (Scriban) nu este convingatoare.

Ancile, scut sacru cazut din cer in timpul domniei lui Numa si de care se spunea ca ar fi depins destinele Romei. Pentru a nu fi furat, Numa a poruncit sa se faureasca alte unsprezece scuturi identice – dintre care el insusi cu mare greutate il putea deosebi pe cel adevarat – si le-a pus in templul Vestei pe toate, dindu-le in paza a doisprezece preoti, numiti Salii. In fiecare an, la 1 martie, acestia ieseau intr-o procesiune solemna inchinata zeului Mars, purtind scuturile, cu care inconjurau zidurile Romei.

OCITOCINA (‹ fr.; {s} gr. ocytokon „nastere usoara”) s. f. Hormon secretat de nucleii nervosi paraventriculari din hipotalamus, depozitat in lobul posterior la hipofizei, care il elibereaza in circulatie. Are actiune stimulanta asupra contractiei musculaturii uterine, inducand nasterea. Se administreaza in perfuzii in caz de inertie uterina. Sin. oxitocina.

DOAGA, doage, s. f. 1. Fiecare dintre bucatile de lemn (putin incovoiate) care formeaza corpul unor vase stranse in cercuri. ◊ Expr. A-i lipsi cuiva o doaga sau a fi (cam) intr-o doaga = a fi trasnit, nebun; a avea comportari anormale. 2. Fig. Fire, mentalitate (ciudata, sucita). ◊ Expr. A ajunge (sau a veni, a cadea) in doaga cuiva = a ajunge sa se identifice (in sens rau) cu cineva in felul de a fi, de a gandi. – Lat. doga.

REGATA, regate, s. f. 1. Denumire data unei competitii sportive nautice (caiac, canoe, iahting, canotaj) in ansamblul ei tehnic. ♦ Proba in competitiile de iahting, care are mai multe etape in cadrul aceluiasi program. 2. Forma de cravata care se innoada si cade vertical de-a lungul plastronului camasii. – Din fr. regate.

LOCATIV, -A adj. Referitor la casele de inchiriat. ◊ Valoare locativa = valoare a unui imobil calculata pe baza venitului pe care acesta l-ar putea aduce prin inchiriere; spatiu locativ = ansamblul incaperilor ocupate de cineva. // s.n. (Gram.) Caz in declinarea unor limbi care arata locul unde se afla cineva sau ceva sau unde se petrece o actiune. [Cf. fr. locatif].

BROASCA¹ ~ste f. 1) Animal amfibiu, fara coada, cu gura larga si ochii bulbucati, cu picioarele din urma mai lungi, adaptate pentru sarit. ◊ ~ raioasa broasca nocturna cu pielea acoperita cu negi, din care, la primejdie, se elimina un lichid iritant. ~ verde brotac. ~-testoasa reptila (terestra si acvatica), avand corpul acoperit cu o carapace osoasa, sub care isi poate trage capul si picioarele in caz de primejdie. Ochi de ~ ochi bulbucati. (A fi) plin de noroc ca ~sca de par se spune despre cineva, caruia nu-i merge in viata. Cand a face ~ par nicicand; niciodata. 2) pop. Umflatura sub pielea gatului; scrofula. [G.-D. broastei; Sil. broas-ca] /<lat. brosca

AFIRMATIV, -A, afirmativi, -e, adj. (Despre o enuntare) Care are un caracter de afirmare, un sens pozitiv; (despre judecati) care contine o afirmatie. ◊ Expr. In caz afirmativ = daca se va intampla asa; in cazul cand imprejurarile sunt favorabile. – Fr. affirmatif (lat. lit. affirmativus).

AFIRMATIV, -A, afirmativi, -e, adj. (Despre un enunt) Care are un caracter de afirmare, un sens pozitiv; (despre o judecata) care contine o afirmatie. ◊ Expr. In caz afirmativ = daca se va intampla asa; in cazul cand imprejurarile sunt favorabile. – Din fr. affirmatif, lat. affirmativus.

A PIERDE pierd tranz. 1) (bunuri materiale, fiinte, situatii, stari fizice sau morale, sentimente etc.) A nu mai avea in posesie; a inceta de a mai poseda; a prapadi. ~ basmaluta. ~ vaca. ~ postul. ~ drepturile. ~ increderea. ◊ ~ cunostinta a cadea in nesimtire; a lesina. ~ firul (gandurilor) a se incurca. ~ urma (sau urmele) cuiva a nu mai sti unde se afla cineva sau ceva. ~ ocazia a nu folosi la timp ocazia. 2) (parti ale corpului) A inceta de a mai avea (in urma unui accident, a unei operatii etc.). ◊ A-si ~ capul a se zapaci. 3) (rude, prieteni) A nu mai avea alaturi din cauza mortii. 4) (mijloace de transport) A nu mai reusi sa prinda; a scapa. ◊ ~ drumul (sau calea) a se rataci. 5) (partide, intreceri sportive, procese, lupte etc.) A face sa fie ratat; a nu castiga; a nu obtine. 6) (bani, produse alimentare sau industriale etc.) A consuma in mod nerentabil si nechibzuit; a irosi; a prapadi. ~ timpul. /<lat. perdere

REFACTIE s.f. 1. Reducere a pretului unei marfi in caz ca aceasta, la livrare, nu corespunde conditiilor convenite. 2. Reconstruirea unei linii de cale ferata cand sinele acesteia au suferit o uzura peste limita admisibila. [Gen. -iei. / < fr. refaction].

TREBUI, pers. 3 trebuie, vb. IV. 1. Intranz. A avea nevoie (de ceva); a fi nevoie (de ceva). ◊ Loc. adv. Cum trebuie = asa cum se cuvine, cum se cade; bine. ◊ Expr. Asa-ti trebuie! = asa ti se cuvine, asa meriti. Atata i-a trebuit (ca sa...) = asta a asteptat (ca sa...) 2. Tranz. unipers. si impers. Este necesar sa..., este obligatoriu sa..., se cere (neaparat) sa... 3. Tranz. unipers. si impers. A fi probabil sau posibil, a se putea presupune. [Prez. ind. pers. 1 sg.: (rar) trebui si trebuiesc] – Din sl. trebovati.

cafti (-tesc, -it), vb. – A lovi, a bate. Origine necunoscuta. Cuvint de argou. Nu stim daca are vreo legatura cu mr. mi cahtescu „mor (de ris)”. – Der. cafteala, s. f. (bataie). Din acest ultim cuvint ar putea proveni iud. sp. haftona „bataie”, daca nu cumva ambele cuvinte duc la o sursa comuna, in acest caz, orientala.

URATI (‹ fr., engl.) s. m. pl. Saruri sau esteri ai acidului uric. Uratii de sodiu si amoniu pot forma calculi in caile u*****e sau pot precipita in tesuturi in caz de guta. Concentratia normala a u. in u***a este de 0,3-0,6 g in 24 de ore.

ACORDAT, -A, acordati, -te, adj. (Despre unele parti ale propozitiei) Pus in acelasi caz, numar, gen sau persoana ca si cuvantul de care este legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile in consonanta. 3. Dat, atribuit; ingaduit, asigurat. – V. acorda.

POZITIE s. 1. atitudine, port, poza, tinuta, (livr.) alura, postura, (rar) statiune. (Are o ~ corecta a corpului.) 2. v. figura. 3. v. asezare. 4. v. unghi. 5. v. situatie. 6. v. loc. 7. v. conditie. 8. v. rang. 9. v. demnitate. 10. caz, circumstanta, conditie, conjunctura, ipostaza, imprejurare, postura, situatie, stare, (inv.) incunjurare, peristas, prilejire, stat, imprejur-stare, (fig.) context. (In aceasta ~ nu poate actiona.)

SPECIAL adj., adv. 1. adj. v. anumit. 2. adj. v. aparte. 3. adj. aparte, deosebit, particular, specific, sui-generis. (Un gust ~.) 4. adj. aparte, deosebit, individual, neobisnuit, singular, (livr.) insolit. (Un caz ~.) 5. adj. specializat. (Se recurge la limbajele ~.) 6. adj. particular. (Disciplinele ~.) 7. adj. extraordinar. (O comisie, o sesiune ~.) 8. adv. anume, (inv.) specialmente. (M-am dus ~ la el.) 9. adv. anume, dinadins, expres, intentionat, inadins. (A procedat ~ in acest sens.)

armasar (armasari), s. m. – Cal mascul necastrat. Lat. armessārius, de la [equus] admissārius, cu acelasi sens (Schuchardt, Vokal., I, 141; Puscariu 126; Candrea-Dens., 93; REW 177; DAR; Phillipide, II, 631); cf. alb. harmesuar, sard. ammesardzu (Wagner 108). Forma armessārius, atestata, pare inexplicabila la Candrea-Dens., dar apare explicata in DAR. In plus, pentru trecerea lui ad- la ar- inaiante de labiala, cf. A. Ernoult, Mel. Soc. Ling., XIV (1907-8), p. 473-5. Este de asemenea posibil sa fi intervenit in acest caz analogia cu gr. χάρμα „atelaj, tractiune de cai”. REW 177 presupune ca din alb. a intrat in rom. o forma harmasar (cu s), care pare a se datora unei greseli (cf. Graur, BL, V, 86). – Din rom. provine rut. harmasar (Miklosich, Wander., 16; Candrea, Elemente, 404).

DRAGUS s. m. (Reg., in expr.) A-i cadea (sau a-i veni cuiva) dragus la caus = a fi in situatia de a cere servicii unei persoane pe care ai refuzat-o intr-o situatie asemanatoare. – Din drag + suf. -us.

ACORDAT, -A, acordati, -te, adj. 1. (Despre unele parti ale propozitiei) Pus in acelasi caz, numar, gen sau persoana ca si cuvantul de care e legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile in consonanta (pe baza diapazonului). – V. acorda.

GUNOI¹, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau netrebuincioase care se arunca. 2. Baliga amestecata cu paiele care au servit vitelor drept asternut, intrebuintata ca ingrasamant agricol organic. 3. Fir de pai, scama, murdarie etc. care se depune pe haine, care cade in lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepadatura. – Din sl. gnoĩ.

A NINGE pers. 3 ninge 1. intranz. A cadea zapada. Peste noapte a nins. ◊ Ploua-ninge, drumul nu sta se spune pentru a sublinia, ca viata nu se intrerupe orice s-ar intampla. Ii tot ninge si-i ploua (intruna) se spune despre cineva care este mereu nemultumit. 2. tranz. 1) A acoperi cu ninsoare. 2) fig. A acoperi cu par carunt. 3) fig. A lasa sa cada (ca fulgii de zapada). /<lat. ningere

EROU s.m. 1. (Ant.) Personaj mitologic nascut dintr-un muritor si o divinitate, inzestrat cu puteri supraomenesti si despre care se povesteau fapte marete; semizeu. ♦ (P. ext.) Denumire data de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte marete. 2. Persoana vestita prin forta, vitejia si biruintele sale in razboaie, in lupte; personalitate distinsa prin faptele sale marete. ♦ Ostas cazut pe campul de lupta. 3. Persoana deosebita prin calitatile sale morale si prin actiunile sale marete; om care se distinge in mod special intr-un anumit domeniu. ◊ (In trecut) Erou al muncii (socialiste) = titlu de inalta distinctie acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o munca de valoare exceptionala pentru societate; persoana care a primit acest titlu. 4. Personaj principal al unei intamplari. [< lat. heros, cf. fr. heros].

bot n., pl. uri (cp. cu fr. bout, capat). Gura animalelor si (fam.) a omului impreuna cu buzele: vulpea are botu acutit, stiuca are botu lat, mierla are botu galben. Fam. Sarutare: da-mi un bot, ca nu mai pot! Virf orizontal: botu corabiii (prova), al ghetei. A da (a cadea, a veni) in bot (de osteneala sau alunecind, ca o vita), a cadea in brinci (V. berbeleacu). A te sterge pe bot, a-ti pune pofta’n cui, a-ti margini pofta. La botu calului, in graba, fara sa lasi calu de bot (de friu): a bea un pahar la la botu calului. Cu botu pe labe, linistit, ca cinele dupa ce l-ai batut. A avea puf (pufusor) pe bot (botisor), a fi vinovat, a fi furat, ca vulpea din fabula dupa ce mincase gaina si-i ramasese pe bot niste puf care trada ce facuse. V. tic 1.

BAIE bai f. 1) Cufundare a corpului in apa (calda), in alt lichid sau intr-o substanta pulverulenta (cu scop igienic, curativ sau din placere). A face ~. 2) Apa (sau alt lichid) folosita pentru imbaiat; scaldatoare. ◊ ~ de sange a) cantitate mare de sange, pierduta de cineva; b) varsare de sange; macel. 3) Cladire sau incapere special amenajata pentru imbaiat. ~ publica. 4) Vas mare pentru imbaiat; cada. A se spala in ~. 5) Expunere a corpului (gol) la actiunea diferitor factori externi (in scopuri curative). ~ de aer. ~ de soare. 6) la pl. Localitate avand izvoare cu ape termale sau minerale bune pentru tratamentul diferitelor boli; statiune balneara. A pleca la bai. 7) Recipient servind la efectuarea diferitelor operatii tehnice sau chimice cu ajutorul unor lichide si solutii. 8) Lichid sau solutie chimica folosite pentru efectuarea unor asemenea operatii. ~ de galvanizare. ~ de developare. [Art. baia; G.-D. baii; Sil. ba-ie] /<sl. banja

CEL² cea (cei, cele) art. 1) (leaga un substantiv de determinativul lui ) Baiatul cel frumos. Stefan cel Mare. 2) (realizeaza substantivarea adjectivelor) Cel harnic este apreciat. Cei trei au plecat. 3) (serveste la formarea superlativului relativ) Cel mai istet. ◊ Cel putin minimum; macar; barem. Cel mult a) maximum; b) in cel mai bun caz. Cel din urma ultimul. In cele din urma in sfarsit; in fine. (Toate) cele bune formula de salut, rostita la despartire. /Din acel, aceea

GHEARA, gheare, s. f. 1. Formatie cornoasa ascutita, curbata, crescuta la varful degetelor unor reptile, pasari si mamifere, servind mai ales la aparare si la atac. ◊ Expr. (Fam.) A fi lung in (sau la, de) gheare = a avea obiceiul sa fure. A-si scoate( sau a-si arata) ghearele = a-si arata fondul ascuns si rau al firii. A fi ( sau a cadea, a incapea etc.) in ghearele ( sau gheara) cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) in posesiunea, in puterea sau sub autoritatea absoluta a cuiva, la discretia cuiva; a fi prins (si tinut inchis). A pune gheara (pe cineva) = a pune stapanire (pe cineva); a prinde (pe cineva). A fi ( sau a se zbate) in ghearele mortii = a fi grav bolnav, aproape de moarte. 2. (Tehn.) Piesa (1) asemanatoare cu o gheara (1), care serveste la apucat, impiedicat etc. – Et. nec.

LUNG¹ ~ga (~gi) 1) Care are o intindere mare de la un capat la altul; intins mult in lungime. Drum ~. ◊ A avea mana ~ga (a fi ~ la mana) a avea obiceiul sa fure. A fi ~ in (sau de) limba, a avea limba ~ga) a avea obiceiul sa vorbeasca mult si sa spuna ceea ce nu trebuie; a fi limbut. 2) (despre oameni) Inalt de statura. ◊ A se intinde (sau a cadea) cat este de ~ a cadea jos, lungindu-se. 3) (despre mancaruri) Care contine prea multa apa; apos. ◊ Zeama ~ga a) fiertura apoasa, inconsistenta si fara gust; b) vorbarie; trancaneala. 4) (despre procese desfasurate in timp) Care dureaza mult; care se scurge greu; indelungat. Iarna ~ga. /<lat. longus

PARA² pere f. 1) Fruct al parului. ◊ A-i cadea (sau a-i pica) cuiva para in gura a obtine ceva fara eforturi. Cand va face plopul pere si rachita micsunele niciodata. 2) Obiect care are forma unui asemenea fruct. [G.-D. perei] /<lat. pira

SFANT² sfinti m. 1) (la crestini) Persoana care si-a consacrat viata apararii religiei si care dupa moarte este considerata facatoare de minuni. ◊ La ~ul asteapta niciodata. Parca i-a iesit un ~ din gura se spune despre cineva care a enuntat tocmai ceea ce trebuia. A sta ca un ~ a fi foarte cuminte. A se ruga la toti sfintii a) a se adresa cu rugaminti tuturor celor ce ar putea da un ajutor; b) a ruga insistent; a implora. 2) art. Fiinta suprema, care a creat lumea; Dumnezeu. ◊ Ferit-a ~ul in nici un caz. /<sl. sventu

TREBUI vb. 1. v. cuveni. 2. a se cadea, a se cere, a se cuveni, a se impune, (inv. si pop.) a cauta. (~ sa procedam astfel ...) 3. a fi, a urma. (Cand va ~ sa plec ...) 4. a avea. (~ sa mai fac un singur pas.)

SFARLEAZA ~eze f. 1) Capatul conic din partea de jos a fusului de tors (care inlesneste rotirea acestuia); prasnel; titirez. 2) Jucarie in forma de con cu varf ascutit care, fiind rasucita si lasata sa cada pe o suprafata plana, isi continua miscarea de rotatie, pastrandu-si astfel echilibrul; titirez; prasnel. ◊ Iute ca o ~ a) foarte iute si harnic; b) care nu are nici un pic de astampar. 3) Instrument meteorologic primitiv care indica directia vantului; morisca de vant; girueta. 4) fig. Persoana vioaie si sprintena. /sfarla + suf. ~eaza

SCAPA vb. 1. v. desprinde. 2. v. cadea. 3. a (se) salva, (pop.) a (se) izbavi, a (se) mantui, (inv.) a (se) haladui, a (se) litrosi, a (se) milui, a (se) mistui, a (se) ratui. (Cum ai izbutit sa ~?) 4. v. elibera, a libera, a salva, a scoate, (inv. si pop.) a s*****i, (pop.) a mantui, (inv.) a apuca, a ierta, a volnici. (I-a ~ din robie.) 5. v. iesi. 6. v. libera. 7. v. evada. 8. v. scoate. 9. v. scutura. 10. v. descotorosi. 11. v. debarasa. 12. a se achita. (A ~ de o mare obligatie.) 13. v. dezbara. 14. v. sustrage. 15. v. pierde. 16. v. omite. 17. v. strecura.

gluma (glume), s. f. – Banc, poveste plina de haz. – Mr. ngl’img. Sl. glumu (Cihac, II, 122; Conev 103; DAR), cf. bg., sb. gluma. Schimbarea de terminatie se explica, fie printr-un caz flexionar de la glumu, fie prin confuzie cu sl. gluma „nerusinare”, sau, mai curind, printr-un sing. reconstituit pe baza pl. glume. Dupa Capidan, Raporturile, 229, bg. gluma ar proveni din rom., ceea ce nu pare probabil. Der. glumet, adj. (care glumeste), cf. sl. glumici, bg. glumec; glumi, vb. (a face glume; inv., a se ocupa; inv., a birfi), sensurile inv. fiind imprumuturi lit. din sl., fara circulatie reala.

SALAS (‹ magh.) s. n. (Inv. si pop.) 1. Gazduire temporara acordata cuiva. 2. Constructie rudimentara, de obicei din barne, folosita ca locuinta temporara. au un rol important in cazul satelor de la poalele muntilor, unde fanetele se afla adesea la departare mare de sat, iar accesul este destul de dificil. In acest caz sunt locuite vara, in timpul cositului, dar adesea si iarna, pentru adapostirea si hranirea vitelor. In trecut numarul lor era mult mai mare, membrii familiei deplasandu-se adesea de la s. la sat si invers; frecvent pe langa ele se afla cativa pomi fructiferi si o mica gradina. In functie de tinut, mai sunt numite odaie, conac, casoaie sau casa in camp. 3. Locuinta, casa, camin; p. ext. culcus. ♦ Grajd, staul. 4. Asezare omeneasca; catun, sat; locuitorii acestei asezari. ♦ Grup de familii de tigani (nomazi), condusi de un vataf.

A COBORI cobor 1. intranz. 1) v. A SE COBORI. 2) (despre astri) A se lasa spre sau dupa orizont; a se apropia de asfintit; a asfinti; a apune; a scapata. 3) fig. (despre intuneric, liniste etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a cadea; a veni; a se apropia. 4) (despre voci, tonuri etc.) A trece la note mai grave; a scadea in intensitate. 5) (despre parametri fizici sau despre aparate pentru masurarea lor) A avea sau a indica valori mai scazute; a scadea; a descreste. Presiunea atmosferica coboara. Termometrul ~. 6) A fi de o anumita origine; a-si avea obarsia; a proveni. 2. tranz. 1) A muta intr-un loc jos; a pune mai jos. ~ sacul din caruta. 2) (forme de relief inalt, scari etc.) A parcurge de sus in jos. ~ dealul. 3) (voce, ton, glas etc.) A face sa fie mai putin intens. ◊ ~ ochii (sau privirea) a se uita in jos (de rusine, de sfiala etc.). ~ tonul (sau glasul) a vorbi cu blandete. 4) (valori ale unor marimi) A face sa scada. /cf. pogori

cite adv. (lat. cata, d. vgr. kata, din care, cind n´avea acc., s´a facut rom. cata, apoi, supt [!] infl prep. in -e, cate, pastrat in catelin ori supt infl. lui cit; lat. cata mane, in fiecare dimineata; it. cada-uno, cad-uno, pv. cada-un, vfr. che-un, sp. pg. cada). – In unire cu un num., formeaza num. distributive (lat. singuli, bini s. a.): cite unu (doi, doua s. a.) sau unu cite unu (doi, doua s. a.). Cite ceva, in fiecare data ceva: de cite ori vine, imi aduce cite ceva. Cite putin sau putin cite putin, incet, treptat, in fie-care data putin: malu s´a daramat [!] cite putin.

ATARNA, atarn, vb. I. I. 1. Intranz. A sta suspendat, a cadea liber in jos (fiind prins sau suspendat de ceva). 2. Tranz. A agata, a suspenda de un carlig, de un cui etc., lasand sa cada liber in jos. 3. Refl. A se agata de cineva sau ceva. II. Intranz. 1. A se apleca spre pamant sub o povara sau din lipsa de putere. Crengile atarna de rod. 2. A avea o anumita greutate (relativ mare); a cantari (mult). III. Intranz. A depinde de cineva sau de ceva. – A³ + tarn.

SEDIMENTARE, sedimentari, s. f. Actiunea de a se sedimenta si rezultatul ei. ♦ Totalitatea proceselor fizice, chimice si biologice care se desfasoara la suprafata scoartei terestre si in urma carora are loc depunerea unor fragmente sau particule de minerale, roci, organisme etc. din care provin rocile sedimentare. ♦ Fenomen de depunere lenta a particulelor solide dintr-o suspensie, dintr-o emulsie etc. prin cadere libera sau prin centrifugare; sedimentatie. ◊ (Med.) Viteza de sedimentare = intervalul de timp in care se depun globulele rosii dintr-o cantitate de sange recoltat intr-un tub de sticla gradat, care permite depistarea unor procese infectioase. – V. sedimenta.

BEA, beau, vb. II. 1. Tranz. (Adesea fig.) A inghiti, a consuma un lichid. ◊ Expr. A bea paharul pana-n fund = a indura un necaz, o durere pana la capat. (Fam.) Doar n-am baut gaz, se spune ca raspuns negativ la o propunere nepotrivita. 2. Intranz. A consuma bauturi alcoolice. ◊ Expr. A bea in sanatatea (sau in cinstea) cuiva = a inchina cu un pahar de bautura pentru cineva, facandu-i urari. ♦ A cadea in patima betiei. ♦ Tranz. (Fam.) A sarbatori pe cineva (printr-un chef sau printr-o petrecere), a consuma bauturi in cinstea (si pe socoteala) cuiva. 3. Tranz. A cheltui, a risipi bani, avere etc. pe bautura. ◊ Expr. A-si bea si camasa = a cheltui totul pe bautura. A-si bea si mintile = a bea pana la inconstienta sau pana la nebunie. 4. Tranz. (Pop.) A fuma. Nu mai beau tabac (CAMILAR). – Lat. bibere.

alunec (sud), lunec (nord) si lurec (vechi), a -a v. intr. (lat. lubrico, -are, a face sa fie alunecos, lubric). Sint alunecos: gheata asta aluneca bine Merg fara pedeca [!] pe un loc alunecos: sania aluneca bine pe zapada, bucatele pe git. Imi perd [!] echilibru (si cad ori nu): caii aluneca pe gheata. Ma strecor pintre [!] ceva: banii mi-au alunecat pintre [!] degete. Fig. Cad, gresesc, comit un delict: acest om n' a alunecat nici-odata.

SALTEA, saltele, s. f. Obiect facut dintr-un fel de sac de panza, de material plastic etc. in care se introduce (si se fixeaza prin cusaturi din loc in loc) un strat gros de lana, de iarba-de-mare, de paie, de vata sau care se umple cu aer si care se aseaza pe pat (pentru a forma un asternut moale) sau pe apa (pentru a pluti). ♦ Saltea de apa = mic rezervor de apa creat la piciorul unui baraj pentru a amortiza lovitura apei care cade asupra terenului de la piciorul barajului. Saltea de beton = constructie de protectie a albiei raurilor, alcatuita din placi de beton sau de beton armat. Saltea de piatra = strat de piatra uscata care are rolul de a colecta infiltratiile de apa din galeriile de tunel. Saltea de protectie = Invelis al unui cablu electric, cu rolul de a-l proteja de deteriorarile care pot surveni in timpul curburii la montare. – Din ngr. siltes.

INTREG adj., s. I. adj. 1. v. complet. 2. complet, integral. (Textul intreg al nuvelei.) 3. v. exhaustiv. 4. v. total. 5. v. implinit. 6. deplin, implinit, incheiat. (au trecut zece ani intregi.) 7. bun, plin. (O zi intreaga a tot muncit.) 8. rotund. (Cifra intreaga.) 9. tot. (Intreaga tara.) 10. v. deplin. 11. v. plin. 12. intact, neatins, nestirbit, (pop.) nestricat. (Paharul a ramas intreg dupa cadere.) 13. v. neinceput. 14. v. teafar. 15. v. normal. II. s. v. ansamblu.

amenint (est) si -int (vest), a -a v. tr. (lat. amminentiare sau eminentiare, d. eminens, -entis, part. lui eminere, a fi proeminent, minaciae, amenintari; it. minaciare, pv. menasar, fr. menacer, sp. amenazar, pg. ameacar). 1. Fac amenintari: a ameninta pe cineva cu sabia, cu moartea. 2. L. V. Mold. Mentionez. 3. Fig. (dupa fr.) Is aproape sa, inspir teama sa nu: apele ameninta sa se reverse, casa ameninta sa cada. 4. V. intr. Fac un semn ori gest de amenintare: batrinu ameninta cu toiagu asupra lor. – Si -rint. Vechi si azi Olt. amelint. Vechi si menint, „amenint”, si (a)melit, „amenint” si „mentionez”.

bou m. (lat. bos, bŏvis, vgr. bus; it. bue, pv. buou, fr. boeuf, sp. buey, pg. boi). Un animal rumegator domestic cornut alb cenusiu (mai rar negru, caramiziu sau breaz) care se intrebuinteaza la tras caru, plugu si alte greutati care trebuie duse mai incet. Fig. (pin aluzie la incetineala boului fata de vioiciunea calului). Om foarte prost. Bou noptii, un gindac mare cafeniu care zboara noaptea, mai mic de cit caradasca. Boul lui Dumnezeu, buburuza. A nu-ti fi boii acasa, a ti se fi inecat corabiile, a fi mai trist de cit esti de obicei. A-ti pune boii in plug cu cineva, a lucra in tovarasie cu el, a avea a face cu el, si deci a avea ocaziune de cearta. A trage pe cineva ca cu boii, a-l duce cu mare ce la un lucru care nu-i place. De-a bou (rar), in brinci, in patru labe: a cadea de-a bou. V. taur, vaca, vitel.

CHESON s. n. 1. vehicul cu doua roti, compartimentat, in trecut pentru transportul munitiei (de artilerie). 2. fiecare dintre incaperile etanse create prin compartimentarea unei nave, pentru a impiedica patrunderea masiva a apei in tot vasul in caz de avarie. ◊ dulap pentru tinerea proviziilor si a ustensilelor pe bordul unei nave. 3. constructie de lemn, beton etc. (cutie) pentru lucrari subacvatice ori in terenuri cu multa umiditate. 4. piesa prefabricata din beton armat, avand forma unei placi cu nervuri de intarire, folosita ca element de rezistenta la plansee si acoperisuri. 5. (arhit.) caseta (4). (< fr. caisson)

cofa f., pl. e (sas. germ. kufe, galeata, d. lat. cupa, cada. De aici: bg. sirb. rut. kofa, alb. kova, turc. koga, kuga, pop. kova, kofa, kuva, mgr. kufa, ngr. kufas. V. cupa). Est. Vas de lemn compus din doage de brad si cercuri, care are o toarta pe [!] care-l apuci si care serveste la dus apa c´o singura mina sau atirnat de cobilita. A pune pe cineva in cofa, a-l infunda, a-l intrece. Ploua cu cofa, ploua torential, cu galeata. – In vest donita.

ATARNA, atarn, vb. I. I. 1. Intranz. A cadea liber in jos (fiind prins sau suspendat de ceva). 2. Tranz. A agata, a suspenda, facand sa cada liber in jos. 3. Refl. A se agata de cineva sau de ceva; a se prinde. II. Intranz. 1. A se apleca spre pamant sub o povara sau din lipsa de putere. Crengile atarna la pamant. 2. A avea o greutate (relativ) mare; a cantari (mult). III. Intranz. A depinde de cineva sau de ceva. – Din a³ + tarn.

A SE APROPIA ma apropii intranz. 1) A se deplasa sau a se situa mai aproape (de cineva sau de ceva). ~ de foc. ◊ A nu se putea apropia de ceva a fi inaccesibil ceva pentru cineva. A nu se putea apropia de cineva a nu putea gasi limba comuna cu cineva; a nu se putea intelege cu cineva. 2) A veni in curand; a fi aproape; a cadea. Vara se apropie. 3) A ajunge aproape de un anumit moment; a fi pe punctul de atingere. ~ de rezultatul scontat. 4) fig. (despre persoane) A stabili relatii apropiate; a deveni prieten (cu cineva); a se imprieteni. 5) fig. A avea trasaturi comune; a fi deopotriva; a se asemana; a semana; a se potrivi. /<lat. appropiare

REFACTIE s. f. 1. reducere a pretului unei marfi in caz ca aceasta, la livrare, nu corespunde conditiilor contractuale. 2. diferenta pe care caile ferate o incaseaza initial in plus si pe care o restituie in urma postcalculatiei de transport. 3. inlocuire a elementelor unei cai ferate cand acestea au suferit o uzura peste limita admisibila. (< fr. refaction)

Heraclidae se numeau toti descendentii lui Heracles: atit fiii eroului si ai Deianirei, cit si urmasii acestora. Dupa apoteozarea lui Heracles, copiii sai, urmariti de ura lui Eurystheus, au gasit o vreme adapost la curtea regelui Ceyx, din Trachis. Apoi, cum Eurystheus ameninta cu razboiul, ei au fost siliti sa se refugieze din nou, de data aceasta la atenieni. Eurystheus le-a declarat razboi si acestora, dar a fost infrint si ucis in lupta. Dupa victoria repurtata impotriva lui Eurystheus, heraclizii, sub conducerea lui Hyllus, fiul cel mai mare al lui Heracles, s-au indreptat spre Peloponnesus, patria tatalui lor, cu gindul sa se stabileasca acolo (v. si Hyllus). Prima incercare se soldeaza cu un esec: pe drum ei se intilnesc cu armata regelui Echemus, care-i invinge. Insusi Hyllus cade in lupta. Heraclizii mai fac, de-a lungul timpului, cateva tentative de a ajunge in Peloponnesus. Condusi mai tirziu de Aristomachus, sint din nou infrinti si alungati. In schimb, sub conducerea lui Temenus si a fratilor sai – Aristodemus si Cresphontes – izbindesc, reusind in cele din urma sa ia in stapinire si sa-si imparta Peloponnesul.

ABLATIV, ablative, s.n. Caz al declinarii in unele limbi, care exprima despartirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau alta circumstanta. ◊ Ablativ absolut = constructie sintactica specifica limbii latine, alcatuita dintr-un substantiv (sau un pronume) si un participiu la cazul ablativ, avand rol de propozitie circumstantiala. – Din fr. ablatif, lat. ablativus.

ALTFEL adv. 1. In alt chip. Altfel n-ai cum sa le zici (JARNIK-BARSEANU). ◊ (Adjectival, precedat de adv. „mai”) Eu te socoteam mai altfel (ISPIRESCU). ◊ Loc. adj. Altfel de = de alta natura, de alt soi. ◊ Expr. De altfel = insa; cu toate acestea; in plus. 2. Daca nu, in caz contrar. – Din alt + fel.

MONEDA, monede, s. f. Ban de metal (rar de hartie) care are sau a avut curs legal pe teritoriul unui stat; p. gener. ban de metal (de valoare mica); maruntis. ◊ Expr. A bate (sau a taia, a face) moneda = a emite bani de metal. A bate moneda (din sau cu ceva) = a insista, a face caz (de ceva). A plati (cuiva) cu aceeasi moneda = a raspunde (cuiva) printr-o comportare similara. (Fam.) Asta e moneda platita, se spune despre o intamplare neplacuta survenita in viata cuiva ca o pedeapsa pentru fapta sau faptele rele facute; fapta si rasplata. [Pl. si: monezi. – Var.: moneta s. f.] – Din ngr. monedha.

OBLIC, -A, oblici, -ce, adj. 1. Inclinat fata de o dreapta sau fata de un plan; piezis, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Dreapta care face un unghi diferit de 0° sau de 90° cu o alta dreapta sau cu un plan. ♦ (Despre cilindri si prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) inclinate fata de baza; (despre conuri si piramide) cu dreapta care uneste varful cu centrul bazei inclinata fata de baza. ♦ (Despre ochi) Cu colturile exterioare ridicate spre tample; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Banuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; in sintagma) Caz oblic = nume dat uneori in gramatica romana cazurilor genitiv si dativ, iar in gramatica altor limbi, in mod curent, tuturor cazurilor, cu exceptia nominativului si a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique.

CauS, cause, s. n. 1. Vas de lemn in forma de cupa sau de lingura mare, folosit pentru a lua apa, faina, graunte etc.; cauc; p. ext. nume dat unor unelte care au aceasta forma. ◊ Expr. A face mana caus = a da mainii forma unui recipient, apropiind degetele si adancind palma. ♦ Cantitatea de apa, faina, graunte etc. care intra intr-un caus (1). 2. Lingura mare de lemn cu care se toarna vinul din pritoaca in cada. 3. Lingura de forma speciala folosita la prepararea branzeturilor, cu care se scoate, se asaza si se amesteca coagulul. 4. Lingura de tabla sau de lemn cu ajutorul careia se scoate apa din barca. 5. Piesa din tabla folosita pentru legarea cablului de foraj de un ax sau a doua cabluri intre ele. 6. Cancioc. 7. (Mar.) Bazin mic intr-un port, pentru ambarcatiuni. – Lat. *cau (< cavus) + suf. -us.

GENUNCHI, genunchi, s. m. 1. Parte a piciorului (la oameni si la unele animale) care cuprinde regiunea articulatiei femurului cu tibia (incluzand si rotula). ◊ In genunchi = cu picioarele indoite din genunchi si cu gambele asezate pe pamant. Pe genunchi = pe portiunea anterioara a picioarelor, imediat mai sus de genunchi (1) (cand cineva sade). ◊ Expr. Cu genunchii la gura = ghemuit, strans. A cadea in genunchi (inaintea cuiva) = a se lasa cu genunchii (1) la pamant (inaintea cuiva) in semn de umilinta, de respect sau pentru rugaciune; p. ext. a ruga pe cineva in mod staruitor, calduros, cu umilinta. A i se taia cuiva genunchii = a avea senzatia ca nu se mai poate tine pe picioare (de emotie). ♦ Lovitura data cuiva cu genunchiul (1). 2. Deformare a pantalonilor in dreptul genunchilor (1). [Var.: (reg.) genunche s. m.] – Lat. genuc(u)lum (= geniculum).

CENUSAR¹, cenusare, s. n. 1. Cutie asezata sub gratarul locomotivei sau al unei sobe de incalzit, in care cade cenusa rezultata din ardere. 2. Bazin folosit in tabacarie, in care se pun pieile crude, cu o solutie de lapte de var, pentru a le curata de par. 3. Urna in care se pastreaza cenusa unei persoane incinerate; urna cinerara. – Din cenusa + suf. -ar.

ABLATIV, ablative, s. n. Caz al declinarii in unele limbi, care exprima despartirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau alt complement circumstantial. ◊ Ablativ absolut = constructie sintactica specifica limbilor latina si greaca, alcatuita dintr-un substantiv (sau un pronume) si un participiu la cazul ablativ, avand rol de propozitie circumstantiala. – Din fr. ablatif, lat. ablativus.

TONIC, -A, tonici, -ce, adj., subst. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poarta accentul, pe care cade accentul. * Accent tonic = accentul muzical al vocalelor si al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta intai a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta intai a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanta, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; intaritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.

NAPUSTI vb. a se arunca, a se azvarli, a navali, a se precipita, a se repezi, a sari, a tabari, a se zvarli, (rar) a se prabusi, (inv. si pop.) a cadea, (inv. si reg.) a naduli, a se prapastui, (reg.) a iurusi, a naboi, a se naprati, a nooti, a se tovari, (Transilv.) a se aiepta, (Transilv. si Ban.) a se supi, (inv.) a se da, a nabusi, a navrapi, a se s*****i. (S-au ~ asupra dusmanului.)

CASCADA (‹ fr.) s. f. 1. Cadere naturala de apa pe cursul unui riu, fluviu sau torent provocata de o ruptura de panta in profilul longitudinal al vaii. Frecvente in regiunile calde si umede peste fostele praguri glaciare, in unitatile inalte de relief unde bancurile de roci dure alterneaza cu altele mai moi. C. cu cea mai inalta cadere de apa din lume este Angel (Venezuela, 979 m). In Romania cea mai inalta c. este Izvorul Cailor (M-tii Rodnei, 150 m). ♦ C. de hidrocentrale = grup de centrale hidroelectrice, in componenta unui sistem hidroenergetic amenajate in serie pe un curs de apa, ce pot avea sau nu lacuri proprii de acumulare. ♦ Expr. Cascada de ris = ris zgomotos, sacadat si prelungit. 2. (TEHN.) Montaj in c. = mod de legare a unor aparate, masini sau circuite electrice pentru a imbunatati factorul de putere sau pentru a modifica fara pierderi turatia acestora.

DESCOPERI, descopar, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a ridica de pe un obiect sau de pe o persoana ceea ce le acopera. ♦ Refl. A-si scoate palaria, caciula etc. ♦ Fig. A lasa neocrotit, neaparat, expus unui atac. A descoperi aripa dreapta a unei armate. ♦ A face sa nu aiba acoperire legala. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) da pe fata, a (se) dezvalui, a (se) da de gol, a (se) trada. 2. A gasi un lucru cautat, necunoscut sau ascuns; a afla. ◊ Expr. A descoperi America, se spune in bataie de joc cuiva care face caz de un lucru stiut, cunoscut de toata lumea. ♦ A patrunde o taina, un mister. – Lat. disco(o)perire.

atractiune f. (lat. attractio, -onis. V. tractiune). Fiz. Puterea in virtutea careia corpurile si partile aceluiasi corp se atrag reciproc. – Si atractie. – Toate corpurile naturii se atrag mutual in raport direct cu volumu si invers cu patratu distantelor; asta e atractiunea planetara, o mare lege pe care Newton a demonstrat-o si care e cel mai frumos titlu de glorie al sau. Pintr´insa [!] a explicat miscarea planetelor, intoarcerea cometelor, fluxu si refluxu marii, turtirea polilor s. a. Daca aceste corpuri nu cad unele peste altele, cauza e ca-s dotate´n acelasi timp cu o forta de impulsiune care neutralizeaza puterea atractiva; miscarea circulara e rezultatu combinatiunii acestor doua forte. Se numeste forta de coeziune sau atractiune moleculara aceia care se exercita intre partile aceluiasi corp pin [!] contactu imediat.

RAZBOIENI, com. in jud. Neamt, situata in Subcarpatii Neamtului, pe raul Valea Alba si pe dr. vaii raului Moldova; 2.293 loc. (2005). Resed. com. este satus Razboienii de Jos. In arealul actual al com. R. a avut loc (26 iul. 1476) batalia de la Valea Alba in care, dupa o aparare eroica, oastea moldoveneasca, comandata de Stefan cel Mare si fiul sau Alexandru, a fost infranta de armata otomana condusa de Mehmet II, superioara din punct de vedere numeric. In amintirea si in cinstea eroilor cazuti in lupta, Stefan cel Mare a construit (1495-1496) biserica Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil (sfintita la 8 nov. 1496), pictata la interior in sec. 19 si restaurata in 1973-1974. In 1991, aici s-a redeschis o manastire de maici. In satul Valea Mare (fost Tampesti) exista biserica Sf. Gheorghe (1740).

abanos m. ca copac si n. ca materie (turc. abanos si -oz, d. pers. abnus, ar. ebenus, care vine d. vgr. ebenos, iar acesta d. ebr. eben, peatra [!]; lat. ebenus [copacu] si ebenum, it. ebano, fr. ebene fem.) Un copac din India (diospyros ebenum). Lemnu lui, care e negru foarte dens si apreciat in strugarie [!], nu pluteste pe apa si cind cade, daca e in forma de bat, se fringe ca sticla. Fig. Par de abanos, par foarte negru. Adv. A raminea abanos a nu mai imbatrini (pin [!] aluz. la lemnu de abanos, care nu putrezeste). – Barb. eben (dupa fr.).

VERTICAL, -A, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are directia caderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (in sus). ◊ Dreapta verticala = dreapta care uneste un punct de pe pamant cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreapta verticala; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreapta care cade perpendicular pe un plan orizontal; directia urmata de aceasta linie. ◊ Verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei ceresti care intersecteaza un plan determinat de verticala locului si de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept in jos (de la inaltime). – Din fr. vertical.

cas n., pl. uri, si rar m. (lat. caseus si caseum, cas, brinza; it. cacio, sard. l. kasu, sp. quejo, pg. queijo; germ. kase). Brinza dulce nescursa de zer, asa cum se afla in zagirna sau dupa ce o scoti de acolo (V. telemea). Dunga galbena pe care o au puii de pasari la incheietura ciocului. Fig. A avea cas la gura, a fi cu casu la gura, a fi inca copil. Casu popii, un fel de nalba mica care creste ca o tufusoara si pe ale carei fructe le maninca copiii (malva rotundifolia). – Casi se zice cind e vorba de bucati de cas. Dar si in acest caz se poate zice casuri.

LAT lata (lati, late) 1) Care are o intindere mare pe transversala; extins in latime. Panza ~a. Frunte ~a. ◊ ~ in spate (sau in spete) bine dezvoltat fiziceste. A o face lata a) a trage un chef strasnic; b) a face inconstient o boroboata. 2) fam. Care este in stare de nesimtire; intins fara miscare. ◊ A ramane (sau a cadea) ~ a cadea fara simtire la pamant. A lasa pe cineva ~ a bate (pe cineva), lasandu-l in nemiscare. A fi ~ de foame a fi istovit de foame; a fi foarte flamand. /<lat. latus

arol n., pl. oale (rus. arol, scris orel, pajura. V. orliste). Mold. sud. Aversu, pajura (marca) unei monete ori unei medalii: pajura si scrisa sau arolu si aresca. A juca la arol, a juca la jocu in care se arunca in sus o moneta si se cistiga ori se perde [!] dupa partea pe care cade.

cadea vb. 1. a pica. (Statueta a ~ de pe etajera.) 2. v. prabusi. 3. a pica, a se prabusi, a se pravali, a se rasturna, (rar) a se poticni. (Calul a ~ la pamant.) 4. a se prabusi, a se pravali. (Apa ~ de la inaltime, formand o cascada.) 5. a scapa. (Ii ~ painea din mana.) 6. a sari. (I-au ~ patru nasturi de la haina.) 7. v. lasa. 8. a se aseza, a se asterne, a se depune, a se lasa, a pica. (A ~ bruma peste campii.) 9. a da. (A ~ o ploaie zdravana.) 10. v. apleca. 11. v. atarna. 12. a esua, a pica. (A ~ la examen.) 13. a muri, a pieri. (A ~ la datorie.) 14. a se nimeri, a pica, a se potrivi, (pop.) a se brodi. (Sarbatoarea a ~ intr-o sambata.) 15. v. veni. 16. v. cuveni. 17. v. trebui. 18. v. putea. (Se ~ ca noi sa stam pasivi?) 19. v. reveni.

CAZ¹ ~uri n. 1) Stare de lucruri; realitate concreta; situatie. ◊ ~ de constiinta situatie in care cineva sovaie intre sentimentul datoriei si un interes propriu. A admite ~ul ca... a presupune ca... 2) Lucru petrecut in mod incidental; situatie neasteptata; intamplare; accident. ◊ ~ de forta majora situatie in care cineva este nevoit sa actioneze altfel de cum ar vrea. A face ~ de ceva a acorda prea multa importanta unui lucru. 3) (urmat, de obicei, de determinari introduse prin prepozitia de) Fenomen imprevizibil in evolutia unei boli; accident; imbolnavire; boala. 4) Actiune definita prin lege penala. ~ grav. /<lat. casus, fr. cas

SPANZURA vb. 1. a (se) strangula. (S-a ~ si a murit.) 2. (rar) a atarna. (Pe vinovat l-au ~ in furci.) 3. a (se) agata, a (se) atarna, a (se) prinde, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acrosa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgreptana, (reg.) a (se) tagarta, (prin Munt.) a (se) atagarta, (Transilv.) a (se) imprinde. (A ~ ceva in cui.) 4. a atarna, a sta. (Pe perete ~ un tablou.) 5. a atarna, a cadea, a curge. (Parul ii ~ pe spate.)

PACAT ~e n. 1) Fapta sau vorba care contrazice principiile moralei religioase. ◊ Cu ~ nedrept; vinovat. Fara ~ drept; nevinovat. A intra (sau a cadea) in ~ a savarsi o fapta regretabila. A-si ispasi (sau a-si spala) ~ul (sau ~ele) a-si ispasi vina. A face ~e cu cineva a invinovati pe nedrept pe cineva. A-l impinge la ~ (pe cineva) a fi indemnat de un gand rau. E ~ (sau e mai mare ~ul) e regretabil; n-ar trebui. 2) Intamplare nefasta; nenorocire. ◊ Din ~e din nefericire; cu regret. Ce ~ imi pare foarte rau. ~ele mele vai de mine. 3) fig. Imperfectiune morala caracteristica unei persoane. /<lat. peccatum

CENUSAR¹ ~e n. 1) Cavitate in partea de jos a unei sobe, unde cade cenusa. 2) Bazin cu o solutie speciala de var, in care se pun pieile pentru a indeparta parul si epiderma. 3) Vas in care se pastreaza cenusa unui mort dupa incinerare; urna cinerara; urna funerara. 4) inv. Vas de diferite forme si dimensiuni, in care se scutura scrumul sau se arunca mucurile de tigara; cenusernita; scrumiera. /cenusa + suf. ~ar

Helenus, fiul lui Priamus, regele Troiei, si al Hecubei. Ca si sora sa, Cassandra, Helenus fusese inzestrat de Apollo cu darul profetiei. A participat la razboiul troian, luptind alaturi de Hector, si a fost ranit de catre Menelaus. Dupa moartea lui Paris s-a numarat printre pretendentii la mina Helenei. A fost respins insa in favoarea lui Deiphobus si, simtindu-se jignit, s-a retras pe muntele Ida. Acolo a fost luat prizonier de greci, carora le-a dezvaluit – gratie darului sau de prezicator – ce conditii trebuiau indeplinite pentru ca Troia sa poata fi cucerita: Pyrrhus, fiul lui Achilles, sa lupte in rindurile grecilor, Palladium, statuia miraculoasa cazuta din ceruri, sa fie luata de la troieni si grecii sa puna mina pe osemintele lui Pelops. Dupa incendierea Troiei, Helenus a revenit, ca prada de razboi, lui Pyrrhus pe care l-a salvat de la moarte sfatuindu-l – tot gratie darului sau de prezicator – sa nu aleaga drept cale de intoarcere marea, pe care avea sa piara ulterior intreaga flota a grecilor. Mai tirziu, Helenus s-a casatorit cu Amdromacha (v. si Andromacha), cu care a avut un fiu, Cestrinus. Dupa moartea lui Pyrrhus i-a urmat la tron, capatind o parte din regatul acestuia. Cind Aeneas, in drum spre Italia, a trecut prin Epirus, el a fost gazduit acolo de catre Helenus.

buf interj. – Exprima zgomotul produs de ciocnirea a doua corpuri, de o lovitura sau o cazatura. Creatie expresiva, care se intilneste cu sl. buchnoti sau buchati „a bate cu putere”, de unde bg. buchnuvam, sb. buchnuti, rus. buchati (Berneker 97); fapt pentru care Miklosich, Slaw. Elem., 18, n-a sovait sa derive cuvintul rom. din sl. Pe de alta parte, rezultatele acestei radacini expresive s-au contaminat si cinfundat adesea cu cele ale lui buh-. Der. bufni (var. buhni, buvni, bumni, bugni, bufui, buhai), vb. (a izbucni; a bombani, a izbi); bufneala (var. bufaiala, bufnet, bufnitura, buhnitura), s. f. (zgomot brusc); buhnaci, s. m. (certaret, gilcevitor); bufnos, adj. (prost dispus, ursuz); imbufna, vb. (a supara, a irita); rabufni, vb. (a pocni; a cadea zgomotos).

GRUP, grupuri, s. n. 1. Ansamblu de obiecte, de animale sau de plante asemanatoare, aflate laolalta. ♦ Ansamblu de obiecte, de piese etc. de acelasi fel, reunite pe baza caracteristicilor functionale si alcatuind un tot. Grup electrogen. ◊ Grup sanitar = incapere prevazuta cu closet, chiuveta (si, uneori, cu cada de baie). 2. Ansamblu de persoane reunite (in mod stabil sau temporar) pe baza unei comunitati de interese, de conceptii etc.; grupa, colectiv. ◊ Loc. adv. In grup = mai multi laolalta, in colectiv. In grupuri de cate... = cate (atatia) deodata. ◊ Expr. Grupuri-grupuri = (in) mai multe cete sau gramezi. ♦ Spec. Fractiune politica; grupare formata din reprezentantii unui partid sau ai unui curent politic. 3. (Mat.) Multime de elemente in care fiecarei perechi de elemente ii corespunde un element din aceeasi multime, in care este adevarata asociativitatea oricare ar fi elementele multimii, in care exista un element neutru si un element opus legii de compunere a multimii. – Din fr. groupe.

NIMERI vb. 1. v. lovi. 2. a ochi, (pop.) a pali, (reg.) a talni, (Transilv.) a talali. (A ~ drept in tinta.) 3. v. potrivi. 4. a o potrivi, (pop.) a o brodi. (A o ~ ca nuca-n perete.) 5. a da. (Am ~ un om de treaba.) 6. (pop. si fam.) a o bobi, a o brodi, a o dibaci. (Cum de ai ~t-o atat de bine?) 7. a se intampla, a se potrivi, (pop.) a se brodi, (inv. si reg.) a se prileji, a se prilejui, (Transilv.) a talali, (prin Maram.) a se talni, (Ban.) a se zgodi. (S-a ~ sa fiu si cu acolo.) 8. a apuca, a se intampla, (Munt.) a ragadui. (Il lovea cu ce a ~.) 9. v. cadea.

UNIVERSAL, -A, universali, -e, adj. 1. Care apartine Universului, privitor la Univers; care se extinde asupra intregii lumi, care cuprinde tot ce exista si este comun tuturor; care se refera la toate fiintele sau lucrurile luate in consideratie intr-un caz dat; general, obstesc. ◊ (Adverbial) Universal valabil. ◊ (Substantivat, n.) Exista o unitate dialectica intre universal si particular. ◊ (Log.) Judecata universala = judecata care afirma (sau neaga) un predicat in legatura cu totalitatea sferei subiectului. (Jur.) Legatar universal = mostenitor unic al unei averi disponibile. ♦ Mondial. 2. Care se bucura de o mare faima; vestit, ilustru, celebru. 3. Care poseda cunostinte din toate domeniile, care are o cultura generala vasta. 4. (Despre unelte, instrumente, aparate) Care poate fi folosit la mai multe operatii, bun pentru mai multe situatii. ♦ (Substantivat, n.) Mandrina de strung. – Din fr. universel, lat. universalis.

DINTE ~ti m. 1) Formatie osoasa fixata in maxilar care serveste pentru a musca, a rupe si a mesteca hrana sau ca mijloc de aparare. ◊ ~ti de lapte primii dinti care le cresc copiilor (si care cad, fiind inlocuiti cu altii). Soare cu ~ti soare pe timp geros sau racoros. A se tine de ceva cu ~tii a nu se lasa de ceva cu nici un pret. Printre ~ti a) nelamurit, nein-teles; b) fara dorinta; in mod ostil. A-si lua inima in ~ti a-si face curaj; a indraz-ni. Inarmat pana in ~ti echipat cu tot felul de arme. A avea un ~ impotriva (sau contra) cuiva a purta cuiva pica. A scoate cuiva si ~tii din gura a lua cuiva tot ce are; a despuia. A sta cu ~tii la stele a nu avea ce manca. 2) Fiecare dintre piesele in forma de cui ale unei unelte agricole; colt. 3) (la obiecte sau piese) Zimt sau crestatura pe margine. ~tii feras-traului. 4) bot.: ~tele d******i planta cu flori rosii, albe sau verzui, care creste prin locuri umede (mlastini, balti). /<lat. dens, ~ntis

MANA s. f. 1. Lichen comestibil care creste pe stanci in forma unor mici ghemuri cenusii, purtate uneori in locuri foarte departate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta); p. ext. paine facuta din acest lichen. ♦ Fig. Rod; frupt. ♦ Belsug, abundenta. 2. Numele mai multor boli ale plantelor cultivate, cauzate de anumite ciuperci parazite. 3. Compus: mana-de-ape = planta erbacee toxica din familia gramineelor, cu frunze lanceolate si cu flori hermafrodite dispuse in spicule, care creste in preajma apelor si prin mlastini (Glyceria aquatica). 4. Roua sau ploaie de vara pe vreme insorita, care are un efect daunator asupra dezvoltarii plantelor; p. ext. stricaciune provocata de soarele prea fierbinte care apare imediat dupa ploaie. – Din sl. mana, ngr. manna.

BARAJ, baraje, s. n. 1. Constructie care opreste cursul unui rau spre a ridica nivelul apei in amonte, a crea o rezerva de apa, o cadere de apa pentru hidrocentrale etc.; stavilar, zagaz. 2. (Mil.) Lucrare de fortificatie facuta spre a opri inaintarea inamicului. ◊ Baraj (de artilerie)= trageri de artilerie pentru oprirea inaintarii inamicului. Foc de baraj= tragere calculata spre a acoperi cu o ploaie de proiectile o suprafata de teren, care sa devina astfel inaccesibila inamicului. ♦ Ceea ce constituie o piedica (in drum). 3. Intrecere suplimentara intre mai multi concurenti sau intre mai multe echipe care au obtinut acelasi numar de puncte, pentru a se putea departaja intr-un clasament oficial.4. [Psih.; in sintagma] Baraj psihic = simptom al schizofreniei care consta in oprirea brusca si nemotivata a unui act (4). – Din fr. barrage.

A MUSCA musc 1. tranz. 1) A apuca cu dintii strangand (pana la durere, ranire, invinetire, rupere etc.). ◊ A-si ~ mainile a regreta amarnic, considerandu-se vinovat de ceva; a se cai. A-si ~ limba a regreta mult cele spuse anterior. ~ pamantul (sau tarana) a cadea la pamant ranit sau mort. 2) (despre unele animale, mai ales despre insecte) A intepa producand o senzatie dureroasa; a manca; a ciupi; a pisca. M-a ~t un sarpe. 3) fig. (despre ger, soare etc.) A produce o senzatie dureroasa; a pisca. 4) (o bucata dintr-un aliment) A rupe cu dintii pentru a manca. 5) fig. A ataca rautacios cu ironii sau cu vorbe; a intepa; a inghimpa; a impunge. 2. intranz. (mai ales despre caini) A avea obiceiul de a ataca, ranind cu dintii. /Orig. nec.

clepsidra f., pl. e (vgr. klepsydra). Ceasornic de apa. – In vechime, era un vas transparent, din care se scurgea apa intr´un timp anumit si care avea pe el o scara cu mici diviziuni; pe urma scara a fost inlocuita cu´n cadran; apa scazind, scobora cu ia [!] un corp plutitor legat de un fir infasurat pe axa de care era fixat aratatoru cadranului. Mai tirziu, clepsidrele ajunsera adevarate ceasornice de apa, cu roate dintate, cadran si minutare, cum era acel trimes de Harunal-Rasid lui Carol cel mare. Si astazi se intrebuinteaza clepsidrele (dar cu nisip in loc de apa, si in acest caz nu se mai potriveste numele, ca -ydra, derivat din ydor, inseamna „apa”).

Hector, celebru erou troian (cunoscut din Iliada), fiul regelui Priamus si al Hecubei si sotul Andromachai, cu care a avut un fiu: pe Astianax zis si Scamandrius. Hector era cel mai viteaz dintre troieni. Stiind dinainte ca avea sa moara in lupta ucis de Achilles, ca cetatea lui avea sa fie distrusa, el a continuat totusi sa lupte alaturi de ai sai. In cel de-al zecelea an de razboi, cind luptele se dadeau sub zidurile Troiei, Hector seamana groaza si moarte in tabara grecilor. Dupa ce-i ucide pe cei mai vajnici dintre ei, in frunte cu Patroclus (v. si Patroclus), dupa ce conduce atacul dezlantuit de troieni impotriva corabiilor grecesti, pe care le incendiaza, Hector ramine singur, afara din cetate, sa-l infrunte pe Achilles (v. si Achilles). El este fugarit de trei ori in jurul zidurilor Troiei de catre eroul „cel iute de picior” si cade, rapus de mina lui, sub privirile ingrozite ale parintilor sai, care urmaresc lupta de sus, de pe ziduri. Cadavrul lui Hector e legat de carul lui Achilles si tirit de catre acesta prin pulbere, apoi dus in tabara ahee. Mai tirziu, la cererea si la rugamintile lui Priamus, Achilles il inapoiaza troienilor, care-l ard pe rug, cu mare cinste.

NECAZ s. 1. v. mahnire. 2. neplacere, suparare, (inv. si pop.) price, (inv.) sablazna, scadere, siclet. (Multe ~uri a avut de indurat.) 3. pas, suparare. (Si-a spus pe indelete ~.) 4. v. incercare. 5. greutate, incercare, nevoie, suferinta, vicisitudine, (inv.) ispita. (A trecut prin multe ~uri.) 6. belea, bucluc, dandana, incurcatura, napasta, neajuns, nemultumire, nenorocire, neplacere, nevoie, pacoste, pocinog, rau, suparare, (inv. si pop.) pozna, rautate, (pop.) alagea, daravera, pacat, ponos, potca, poticala, zaduf, (inv. si reg.) nacafa, nagoda, (reg.) dananaie, incurcala, nazbaca, nazdravanie, pacostenie, suga, sugubina, toroapa, (prin Mold.) bacala, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. si Bucov.) beda, (Mold.) chichion, (Olt. si Ban.) cotoarba, (Olt., Ban. si Transilv.) dabila, (inv.) nesosinta, nevointa, patima, satara, stenahorie. (Ce ~ a cazut pe el!) 7. v. nervozitate. 8. v. invidie.

SITUATIE s. 1. caz, circumstanta, conditie, conjunctura, ipostaza, imprejurare, postura, pozitie, stare, (inv.) incunjurare, peristas, prilejire, stat, imprejurstare, (fig.) context. (In aceasta ~ nu poate actiona.) 2. v. imprejurare. 3. v. dispozitie. 4. stare, (inv.) stepena. (~ infloritoare.) 5. soarta, stare. (Nu stie nimic de ~ lor.) 6. etapa, faza, punct, stadiu. (In ce ~ se afla lucrarile incepute?) 7. (concr.) raport, referat, dare de seama, (prin Transilv.) samadas, (inv.) doclad, otnosenie, tacrir, (rusism inv.) predstavlenie. (A intocmit o ~ despre ...) 8. conditie, pozitie, stare, (inv. si pop.) obraz, (Transilv.) prindoare. (~ sociala.) 9. v. rang. 10. loc, pozitie. (Ocupa o ~ onorabila in societate.) 11. pozitie, (inv.) pusaciune. (O ~ de indiviat.) 12. rost, stare. (avea acum si el o ~.) 13. v. avere.

PENAL, -A, penali, -e, adj. (Despre dispozitii cu caracter de lege) Care are un caracter represiv, care se ocupa de infractiuni si prevede pedepsele care trebuie aplicate. ◊ Drept penal (si substantivat, n.) = ramura a stiintei dreptului care se ocupa de normele juridice cu caracter represiv. Cod penal = ansamblu principalelor norme juridice care definesc infractiunile si stabilesc sanctionarea lor. Proces penal sau actiune penala = actiune in justitie pornita impotriva unui infractor cu scopul de a obtine pedepsirea lui potrivit legilor in vigoare. Fapt penal = infractiune. Sanctiune penala = pedeapsa prevazuta de legile penale. Clauza penala = clauza prin care partile unui contract evalueaza anticipat daunele ce se cuvin creditorului in caz de neexecutare, executarea cu intarziere sau executarea necorespunzatoare a obligatiilor contractuale. – Din lat. poenalis, fr. penal.

MULT² adv. 1) In numar mare; in cantitate mare; un timp indelungat. A produce ~. A canta ~. ◊ Cu ~ in mare masura; considerabil. Mai ~ mai cu seama; indeosebi. Cel ~ a) maximum; b) in cel mai bun caz. A fi mai ~ mort (decat viu) a) a fi cuprins de un sentiment puternic de frica; b) a fi peste masura de istovit. Din ~ in mai ~ intr-o masura tot mai mare; din ce in ce mai tare, mai intens. Mai ~ sau mai putin intr-o masura oarecare; intrucatva. Nici mai ~, nici mai putin a) atat, cat se cuvine; tocmai cat trebuie; b) se spune pentru a exprima o nedumerire, stupoare. Asta-i prea ~ asta intrece orice masura; asta-i prea-prea. ~ si bine a) mult timp; timp indelungat; b) degeaba; in zadar. A nu mai avea ~ a) a fi pe cale de a termina un lucru; b) a fi aproape de a muri. 2) La departare mare; departe. A lasa ~ in urma. 3) (deseori urmat de prea) In cel mai inalt grad; foarte tare; extrem de. ~ stimat. ~ dorit. ~ preafrumos. /<lat. multus

CENUSAR, (1) cenusare, s. n., (II, III) cenusari, s. m. I. S. n. 1. Cutie de metal asezata sub gratarul locomotivei sau al unei sobe de incalzit, al unui cuptor etc. in care cade cenusa rezultata din ardere. 2. Atelier sau sectie dintr-o fabrica de tabacarie in care se executa operatiile premergatoare tabacirii. ♦ Bazin folosit in tabacarie, in care se pun pieile crude, cu o solutie de lapte de var, pentru a le curata de par. ♦ Solutie de lapte de var proaspat sau alcalin, folosita pentru depilarea pieilor crude si indepartarea epidermei. 3. Urna in care se pastreaza cenusa unei persoane incinerate; urna cinerara. II. S. m. (Inv. si ir.) Scriitor de cancelarie, copist (prost). III. S. m. Arbore ornamental originar din China, inalt, cu coroana ovala, cu frunze compuse si cu flori mici verzi-galbui (Ailanthus altissima). – Cenusa + suf. -ar.