arta s. 1. v. maiestrie. 2. arta abstracta v. abstractionism; arta aplicata v. arta decorativa; arta decorativa = ornamentica, arta aplicata; arta nonfigurativa = abstractionism. 3. arta regizorala v. regie; arta scenica v. scenografie; arte frumoase = belearte. 4. arta culinara v. gastronomie.

BELLEARTE s. pl. arte frumoase (pl.).

CHICAGO [sicagəu], oras in N S.U.A. (Illinois), port (22,9 mil. t – 1990) la L. Michigan; 8,18 mil. loc. (1988, cu suburbiile Gary, South Chicago, East Chicago). Mare nod de comunicatii. Noua aeroporturi (O’Hare, cel mai mare din lume – 59,1 mil. pasageri, 1989). Piata mondiala pentru animale si griu. Mare centru financiar si ind.: combinate siderurgice, constr. de aparataj electrotehnic si electronic (uzinele concernului „Zenith”), masini agricole, utilaj greu (uzinele concernului „International Harverster”), vagoane, locomotive si motoare Diesel (uzinele concernului „Pullman”), ind. chimica, prelucr. petrolului, mase plastice, conserve de carne (mari abatoare). Important centru cultural (universitati, institut de arte frumoase, muzeu de istorie naturala etc.). Aici a avut loc, la 1 mai 1886, o greva in amintirea careia muncitorii din multe tari ale lumii sarbatoresc ziua de 1 Mai.

BELE-ARTE s. f. pl. (Rar) arte frumoase. – Din it. belle arte.

BELE-ARTE f. la pl. arte frumoase (pictura, sculptura etc.). Academia de ~. /<it. belle arte

BELE-arte s.f. pl. Nume dat artelor frumoase (pictura, sculptura etc.). [< it. belle arti].

BELE-arte s. f. pl. nume dat artelor frumoase (pictura, sculptura etc.). (< it. belle arti)

CALOFILIE s. f. preocupare de a folosi in opera de arta frumosul decorativ, in dauna continutului; calofilism. (< calofil + -ie)

AMAN, Theodor (1831-1891, n. Cimpulung), pictor si grafician roman. A oscilat intre academism si romantism, prezentind puternice trasaturi realiste si, in mestesug, receptivitate la innoiri impresioniste. Compozitii cu teme istorice („Izgonirea turcilor de la Calugareni”, „Boerii surprinsi la ospat de trimisii lui Vlad Tepes”), tablori de gen („Hora la Aninoasa”, „Bal mascat in atelier”, „Pe terasa la Sinaia”). Portrete („Principesa Zoe Brincoveanu”), naturi moarte. In creatia sa de gravor (acvaforte) imbratiseaza o tematica similara cu a picturii. Fondator, alaturi de Gh. Tattarescu, al Scolii de arte frumoase din Bucuresti, pe care o conduce pina la sfirsitul vietii. M. post-mortem al Acad. (1991).

BELE-ARTE s. f. pl. (Pe cale de disparitie) arte frumoase. – It. belle arti.

belearte (it. belle arti). arte frumoase: scoala de belearte.

arta f., pl. e (lat. ars, artis). Exprimarea emotiunilor superioare pin [!] cuvinte, sunete, colori [!] sau forma (ceia ce, impreuna cu literele si stiintele, constituie una din cele mari [!] diviziuni ale activitatii omenesti): arta poeziii, muzicii, picturii, sculpturii. Stiinta: arta medicinei. Maiestrie, gust artistic: a lucra cu arta. artele liberale, cele in care se lucreaza cu inteligenta. artele mecanice, cele care depind de mina. artele frumoase, pictura si sculptura sau si muzica. V. belearte.

HALLE (Halle an der Saale) [halə], oras in partea central-estica a Germaniei (Saxonia Superioara), la 50 km NV de Leipzig, port pe Saale; 294 mii loc. (1995). Nod de comunicatie. Expl. de lignit. Constr. de strunguri si utilaje electrotehnice, prelucr. cauciucului, conf. si tricotaje, produse alim., incalt. Universitate (1694). Monumente: Moritzkirche (sec. 14-16), primarie (sec. 15-16), Der Rote Turm (sec. 15), Marktkirche (sec. 16), dom (sec. 16) si castelul Moritzburg (sec. 15-16, reconstruit in sec. 19, azi muzeu). Academie de arte frumoase. Muzeul „G.F. H*****”. Mentionat documentar in 806. A facut parte din Hansa (1281-1478). Resedinta arhiepiscopala (1503-1680). A aderat la Reforma in 1522. Prin Pacea Westfalica (1648), H. a trecut la Brandenburg (in 1680).

MAIESTRIT, A, maiestriti, -te, adj. 1. Lucrat cu maiestrie (1), cu mestesug, cu arta; p. ext. frumos, minunat, desavarsit. 2. maiestru (1). [Pr.: ma-ies-] – V. Maiestri.

ELOCVENTA s. f. Insusirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emotionant, convingator. ♦ Expresivitate. [Var.: (inv.) elocinta s. f.] – Din fr. eloquence, lat. eloquentia.

RETORICA f. 1) arta de a vorbi frumos si convingator; oratorie; elocventa. 2) Ramura a stiintei limbii care se ocupa cu studiul acestei arte. /<ngr. ritoriki, lat. rhetorica, fr. rhetorique

ELOCVENTA s.f. Talent, arta de a vorbi frumos; elocinta. ♦ Expresivitate, exprimare sugestiva. [Cf. it. eloquenza, lat. eloquentia].

ELOCVENTA s. f. insusirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emotionant, convingator; elocinta. ◊ expresivitate. (< fr. eloquence, lat. eloquentia)

caligrafie f. (vgr. kalligraphia, d. kallos, frumuseta [!], si grapho, scriu). arta de a scrie frumos literele.

CALOFILISM n. (in opere de arta) Tendinta de a cultiva frumosul decorativ, adesea gratuit, in detrimentul continutului. /calofil + suf. ~ism

CALIGRAFIE s. f. arta, deprinderea de a scrie frumos. ◊ scriere frumoasa. ◊ fel de a scrie (al cuiva). (< fr. calligraphie, gr. kalligraphia)

CALIGRAFIE s. f. arta si deprinderea de a scrie frumos. ♦ Scriere frumoasa. ♦ Fel de scriere al cuiva. – Din ngr. kalligraphia, fr. calligraphie.

CALIGRAFIE f. 1) arta de a scrie citet si frumos. 2) Scris citet si frumos. 3) Fel de a scrie al unei persoane. [Art. caligrafia; G.-D. caligrafiei; Sil. -fi-e] /<fr. calligraphie

CALOFILIE s.f. Preocupare pentru scrisul frumos, caligrafic, fara substanta, dar cu virtuti formale in opera de arta. [Cf. fr. callophilie < gr. kallos – frumos, philia – dragoste].

CALIGRAFIE s.f. arta si deprinderea de a scrie frumos. ♦ Scriere frumoasa. ♦ (P. ext.) Fel de a scrie (al cuiva). [Gen. -iei. / < fr. calligraphie, cf. gr. kalligraphia].

DICTIUNE s.f. Fel de a pronunta sunetele, silabele si cuvintele. ♦ arta de a pronunta clar si frumos un text (mai ales in teatru). [Var. dictie s.f. / cf. fr. diction, lat. dictio].

CALIGRAFIE s. f. arta si deprinderea de a scrie frumos. ♦ Scriere frumoasa. ♦ Fel de scriere al cuiva. – Fr. calligraphie (< gr.).

ESTETIC, -A, estetici, -ce, subst., adj. 1. S. f. Stiinta care studiaza legile si categoriile artei, considerata ca forma cea mai inalta de creare si de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esenta artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creatiei artistice, la criteriile si genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul insusirilor si al fenomenelor studiate de estetica (1). 3. Adj. Care apartine esteticii (1), privitor la estetica (1); care priveste frumosul, care corespunde cerintelor esteticii (1); frumos. – Din fr. esthetique.

ESTETICA f. 1) Stiinta care se ocupa cu studiul categoriilor si legilor artei, considerata ca cea mai inalta forma de creare si de receptare a frumosului. 2) Ansamblu de probleme ce tin de esenta artei si de raporturile ei cu realitatea. [G.-D. esteticii] /<fr. esthetique, lat. aesthetica

DESINIT IN PISCEM (lat.) termina in (coada de) peste – Horatiu, „Ars poetica”, 4: „Desinit in piscem mulier formosa superne” („Termina o femeie frumoasa in coada de peste”). Horatiu compara opera de arta lipsita de coerenta stilistica sau de idei cu o astfel de reprezentare plastica.

CHERUBIN s. m. 1. heruvim. 2. (in arta crestina) cap, bust de copil, cu doua aripi. 3. (fig.) copilas frumos, ingeras. (< fr. cherubin, lat. cherubin)

ESTETIC, -A I. adj. referitor la estetica, conform cerintelor esteticii; frumos. II. s. n. categoria frumosului. III. s. f. 1. disciplina filozofica care studiaza legile si categoriile artei, problemele referitoare la esenta acesteia. 2. situatia, calitatea a ceea ce este estetic, conform legilor artei. (< fr. esthetique, gr. aisthetikos, aisthetike)

CLASICISM s.n. 1. Principiile estetice ale literaturii si artei greco-latine; atitudine estetica fundamentala, caracterizata prin tendinta de a observa fenomenele in lumina universalului si de a inchega intr-un sistem stabil, armonios si proportional elementele frumosului in conformitate cu anumite norme, tinzand spre un tip ideal, senin si echilibrat al perfectiunii formelor. ♦ arta si literatura greceasca din sec. V-IV i.e.n., cand acestea au atins apogeul, bazandu-se pe un ideal de frumusete armonioasa, echilibrata si senina. 2. Curent literar si artistic aparut in Franta si raspandit apoi in Europa apuseana in sec. XVII-XVIII, care avea ca model de creatie operele antichitatii greco-latine. 3. Ansamblul caracterelor unei opere clasice; perfectiune, armonie, echilibru, puritate, sobrietate in creatie. [Cf. fr. classicisme, it. classicismo].

CLASICISM s. n. 1. atitudine estetica fundamentala, caracterizata prin tendinta de a observa fenomenele in lumina universalului si de a inchega intr-un sistem stabil, armonios si proportional, elementele frumosului in conformitate cu anumite norme, tinzand spre un tip ideal, senin si echilibrat al perfectiunii formelor, care caracterizeaza cultura antichitatii greco-latine si alte momente ale diverselor culturi dominate. 2. curent in arta si literatura europeana din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichitatii greco-latine, prin suprematia principiilor morale, prin triumful ratiunii asupra sentimentelor si fanteziei, prin cultul pentru adevar si natural, prin respectarea stricta a anumitor reguli, prin ordine, echilibru si claritate. 3. perioada in istoria culturii universale si nationale ale carei creatii reprezinta maximum de realizare artistica si modele demne de urmat. (< fr. classicisme)

arta ~e f. 1) Forma a activitatii umane care oglindeste realitatea prin imagini expresive. ~ populara. ~ poetica. 2) Totalitate a operelor dintr-o epoca, dintr-o tara, care apartin acestei activitati. 3) Fiecare dintre modalitatile de exprimare a frumosului, a esteticului. ~ cinematografica. ~ teatrala. ~e plastice. 4) Totalitate de cunostinte si de priceperi, necesare pentru activitatea intr-un anumit domeniu. ~ oratorica. ◊ ~ militara ramura a stiintei militare care se ocupa cu teoria si tactica actiunilor de lupta. [G.-D. artei] /<fr. art, lat. ars, artis

KAMA (KAMADEVA) (in mitologia vedica), zeul dragostei, personificarea dorintei si a desfatarii. Atributele sale fundamentale sunt simbolizate prin cele doua sotii: Prῑti sau Māyāvatῑ (Iubirea, Prietenia) si Rati (Voluptatea). Reprezentat ca un adolescent frumos, calarind un papagal si insotit de alaiul fecioarelor ceresti; inarmat cu un arc cu sageata din flori. Sub egida lui ar fi fost scrise in Antichitate tratatele „Kāmasūtra” si „Kāmatāntra” despre arta sau stiinta dragostei. Potrivit legendei, a fost transformat in cenusa de Siva devenind astfel acorporal.

bucur, a -a v. tr. (alb. bukuroni, a infrumuseta, bukura, frumos). Aduc bucurie: va aduc o veste care va va bucura, va voi bucura pe toti c’o veste buna. V. refl. Simt bucurie: s’a bucurat de vestea buna. Imi arat bucuria: sa bem si sa ne bucuram! Ma folosesc, am, posed (dupa fr. se rejouir): se bucura de o buna sanatate, reputatiune. A te bucura la, a rivni la, a te bucura sa poti ocupa (apuca): nu te bucura la biata lui casuta, ci iarta-i datoria! Fals se bucura de o sanatate zdruncinata ori asta ma bucura (dupa germ. das freut mich). Corect: are o sanatate zdruncinata, o urita reputatiune si ma bucur de asta. – In Trans. si imbucur: pe toti i-a imbucurat, toti s’au imbucurat.