ALESATURA, alesaturi, s. f. Procedeu de ornamentare a tesaturilor populare romanesti prin separarea si imbinarea cu mana, dupa un model, a firelor de urzeala si de bateala. ♦ Motiv decorativ colorat, realizat in arta populara romaneasca prin procedeul descris mai sus. – Ales² + suf. -atura.

SPIC, spice, s. n. 1. Inflorescenta caracteristica plantelor graminee, alcatuita din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axa centrala lunga. ◊ Expr. A da in spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge in faza de dezvoltare in care apare spicul (1); a inspica. 2. Stilizare decorativa in forma de spic (1), frecventa in arta populara pe cusaturi, tesaturi etc. 3. Varful firelor de par, mai lungi (si de alta culoare), din blana unor animale. 4. (In sintagma) Spic de zapada (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zapada amestecati cu stropi de ploaie, care cad pe pamant. 5. (Pop.) Varf de munte; pisc. ♦ Partea cea mai inalta a acoperisului casei. [Pl. si: spicuri] – Lat. spicum.

ROZETA, rozete, s. f. 1. Mica planta erbacee cu tulpina ramificata, cu frunze lunguiete, cu flori galbene-aurii, placut mirositoare; rezeda (Reseda odorata). 2. Nasture de alama pe care il purtau, in trecut, la tunica si la cizme, ostasii din trupele de cavalerie de rosiori. 3. Motiv decorativ circular, avand forma unui trandafir, care apare frecvent in arta populara romaneasca. 4. (Arhit.) Fereastra circulara de mari dimensiuni, decorata cu vitralii si folosita mult la ornamentarea fatadelor catedralelor gotice; rozasa. 5. (Tehn.) Armatura sau guler original al unei tije, care serveste ca element de legatura, de suspensie sau de protectie. 6. Disc, in general de forma rotunda, care se aplica pe fata diferitelor elemente de constructie, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. 7. Cusatura in forma de triunghi, executata manual cu fire de matase, la deschizatura buzunarelor, servind ca intaritura sau pentru infrumusetare. – Din fr. rosette.

POP-ART s.n. Curent in arta plastica, mai ales in cea americana, care, considerand ca mediul actual al omului il formeaza marile aglomeratii urbane nenaturale (coplesite de masinism, asaltate de publicitate, invadate de obiectele de larg consum, de deseurile industriale), postuleaza intoarcerea spre o noua orientare realista, intemeiata pe un simt modern al naturii. [< engl. pop(ular)-art – arta populara].

STILIZA vb. I. tr. 1. A da (unui text) o forma literara. 2. (Arte) A reprezenta simplificat un obiect din natura, cu pastrarea elementelor esentiale. 3. A prelucra, prin utilizarea elementelor esentiale, un motiv de arta populara intr-o creatie personala. [Cf. fr. styliser].

STILIZA vb. tr. 1. a da unui text o forma literara. 2. (arte) a reprezenta un obiect din natura in linii simplificate si caracteristice. 3. a prelucra, prin utilizarea elementelor esentiale, un motiv de arta populara intr-o creatie personala. (< fr. styliser)

BANATEANU 1. Vlad B. (1900-1963, n. Timisoara), lingvist si filolog roman. S-a ocupat de limba latina („Sur les desinences de l’indicatif parfait en latin”), greaca, armeana clasica („La traduction armenienne des tours participaux grecs”). Intre 1937 si 1947 a editat publicatia „Revue des etudes indo-europeennes”. 2. Tancred B. (1922-1985, n. Siret), etnograf si istoric de arta populara. Fiul lui B. (1). Autor de studii si lucrari privind mai ales portul si ceramica romaneasca („Portul popular din Tara Oasului”, in colab., „Ceramica din Vama”, „Ceramica din Glogova”, „Portul popular din Maramures”, „arta populara bucovineana”).

BOVE, Andreia (n. 1935, Bucuresti), sculptor si ceramist roman. Stabilita in Suedia (1968). Sculptura realista, cu intentii de analiza psihologica („Portretul lui Eugen Ionescu”). Lucrari in ceramica, inspirate de arta populara (pasari stilizate, platouri decorative cu pesti).

KANDINSKY, Wassilly (1866-1944), pictor si desenator rus, naturalizat german (1928), apoi francez (1933). Promotor al picturii abstracte, autorul primei opere nonfigurative („Prima compozitie abstracta”, 1910). Realizeaza o sinteza originala a unor elemente din arta populara rusa, din impresionismul lui Monet, din secession, favism si expresionism. Peisaje de mare intensitate emotionala („Muntele albastru”), compozitii („Improvizatii”, „Elan domolit”). Unul dintre intemeietorii gruparii „Der Blaue Reiter”. Eseuri („Despre spiritula in arta”); versuri. Lucrari teoretice.

RACOS, com. in jud. Brasov, in N m-tilor Persani, in zona in care Oltul isi taie un impresionant defileu in in bazalte; 3.371 loc. (2005). Statie (in Mateias). Expl. de bazalt si de calcar. Centru de arta populara si punct muzeal, inaugurat in 1969 (in satul Mateias), cu colectii de arheologie si istorie locala si de etnografie (ceramica, tesaturi, obiecte de port popular si de cult etc.). In satul R., mentionat documentar in 1421, se afla ruinele unei cetati din sec. 16, castelul Bethlen (1664) si o biserica reformata (1825-1831), iar in satul Mateias o biserica ortodoxa din sec. 17 (amplificata in 1798). Rezervatia geologica „Bazaltele de la Racos”, in cadrul careia bazaltele apar sub forma unor coloane verticale, inalte de 10-15 m, deasupra carora se afla un strat de lava; punctul fosilifer Carhaga, cu bogata fauna de amoniti si foraminifere din Cretacicul inferior.

LUNCA ILVEI, com. in jud. Bistrita-Nasaud, pe Ilva; 3.655 loc. (2000). Statie de c. f. Expl. forestiere si de andezit. Prelucr. lemnului (cherestea). Centru de arta populara. Pod de lemn (sec. 19, refacut in 1930). Izv. cu ape minerale.

CRESTATURA, crestaturi, s. f. 1. Semn facut prin taiere, prin crestare; taietura. 2. (La pl.) Procedeu al artei populare de ornamentare a lemnului prin cioplire, scrijelare sau crestare, folosit la elementele arhitectonice, la piesele de mobilier, la unelte si obiecte de uz casnic etc. – Cresta + suf. -atura.

APOSTU, George (1934-1986, n. Stanisesti, jud. Bacau), sculptor roman. Lucrari in piatra si lemn, in a caror conceptie se deslusesc ecouri ale artei populare. Volume echilibrate ce tind spre forme abstracte („Maternitate”, suita „Tata si fiu”, ciclul „Fluturii”).

IRIMIE, Cornel (1919-1983, n. Sibiu), etnograf roman. Studii de etnografie si de istoria artei populare romanesti („Costumul popular din zonele Avrig, Fagaras, Persani, Bran”, „Icoane pe sticla”).

ARTIZAN s. m. 1. mestesugar, meserias (din evul mediu). 2. creator de arta in stil popular. 3. (fig.) autor, realizator, creator a ceva. (< fr. artisan)

NAIV, -A adj. 1. Simplu, increzator; candid; sincer, neprefacut. ◊ arta naiva = arta cu trasaturi artizanale si populare, caracterizata prin enumerarea si descrierea minutioasa, intuitiva a lucrurilor, fiintelor etc., asa cum se impun ele atentiei imediate a artistului. 2. (Peior.) Simplist, prostut; copilaresc. // s.m.pl. Pictori care ignoreaza perspectiva, legile proportiilor si ale compozitiei etc. [Pron. na-iv. / < fr. naif, cf. lat. nativus – natural, innascut].

NAIV, -A I. adj. (si adv., s. m. f.) 1. natural, candid, ingenuu; sincer, neprefacut. 2. fara experienta, credul, inocent. ♦ arta ~a = arta cu trasaturi artizanale si populare, caracterizata prin enumerarea si descrierea minutioasa, intuitiva, a lucrurilor, fiintelor etc. 3. (peior.) simplist, prostut; copilaresc. II. s. m. pl. pictori care ignoreaza perspectiva, legile proportiilor si ale compozitiei etc. (< fr. naif)

DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de miscari ritmice, variate ale corpului omenesc, executate in ritmul unei melodii si avand caracter religios, de arta sau de divertisment. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = ansamblu de miscari artistice conventionale care constituie baza tenhica a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Actiunea de a dansa. Ii place muzica si dansul. 3. (In sintagma) Dans macabru = tema alegorica simbolizand egalitatea in fata mortii prin reprezentarea unui schelet cu coasa in mana care atrage in hora oameni de diferite varste si conditii sociale si-i omoara. 4. (In sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, facand anumite miscari, isi comunica gasirea unei surse de hrana, directia si distanta acestei surse. [Var.: (pop.) dant s. n.] – Din fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz.

FOLK s.n. Curent in muzica, sculptura, arta grafica etc., care propaga preluarea unor traditii populare. ♦ Preluare a motivelor folclorice cu mijloace moderne, originale. ♦ Productie artistica care are la baza principiile acestui curent; folclor prelucrat artistic. [< engl. folk].

FOLK I. s. n. 1. curent in muzica, sculptura, arta grafica etc., care propaga prelucrarea unor traditii populare. 2. productie artistica avand la baza principiile acestui curent; folclor prelucrat artistic. II. adj. inv. care apartine folkului (I). (< engl. folk)

ROMAN², -A I. adj., s. m. f. (locuitor) al Romei antice. II. adj. 1. din Imperiul Roman. ◊ (despre caractere tipografice) din linii perpendiculare si unghiuri drepte. ♦ cifre e = cifre prin litere sau combinatii de litere; biserica ~a = biserica catolica; catolicism. 2. limba romanica populara vorbita de vechii francezi (inainte de sec. IX). 3. arta ~a = arta dezvoltata in Roma antica si apoi in Imperiul Roman, caracterizata in arhitectura prin edificii grandioase de o mare diversitate, in sculptura cultivand cu precadere portretul puternic individualizat, iar in pictura prin ansambluri de fresca si de mozaic cu tematica bogata. (< lat. romanus)

HERDER [herdər], Johann Gottfried von (1744-1803), filozof iluminist, critic literar si scriitor german. Cleric. Autor al uneia dintre primele sinteze despre istoria civilizatiei mondiale, axata pe ideea progresului („Idei asupra filozofiei istoriei omenirii”). Teoretician al curentului literar Sturm und Drang. Precursor al romantismului german, a relevat valoarea poeziei populare ca „arhiva a popoarelor” si caracterul national al artei („Glasurile popoarelor in cantece”).

ARTIZANAT ~e n. 1) Mestesug practicat cu arta. ◊ Obiecte de ~ obiecte lucrate artistic de catre mestesugari (in stilul creatiei populare). 2) Magazin in care se vand produse de acest fel. /<fr. artisanat

LITERATURA, literaturi, s. f. 1. arta sau creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba; beletristica. ◊ Literatura populara = literatura (1) anonima, care, transmisa pe cale orala, devine, dintr-o opera individuala la origine, o creatie colectiva. Literatura culta = literatura (1) care apartine unor autori individuali cunoscuti ca atare si transmisa prin scris. ◊ Expr. (Peior.) A face literatura = a ocoli esentialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei tari, ale unui grup social etc. 3. Totalitatea operelor scrise care se refera la un anumit domeniu (al cunoasterii) Literatura muzicala. 4. Totalitatea lucrarilor cu privire la o anumita problema, la un anumit subiect; bibliografie. – Din fr. litterature, lat. litteratura.

arta ~e f. 1) Forma a activitatii umane care oglindeste realitatea prin imagini expresive. ~ populara. ~ poetica. 2) Totalitate a operelor dintr-o epoca, dintr-o tara, care apartin acestei activitati. 3) Fiecare dintre modalitatile de exprimare a frumosului, a esteticului. ~ cinematografica. ~ teatrala. ~e plastice. 4) Totalitate de cunostinte si de priceperi, necesare pentru activitatea intr-un anumit domeniu. ~ oratorica. ◊ ~ militara ramura a stiintei militare care se ocupa cu teoria si tactica actiunilor de lupta. [G.-D. artei] /<fr. art, lat. ars, artis

KABUKI (cuv. japonez: ka „cantec” + bu „dans”) subst. Gen de teatru clasic japonez, cea mai populara forma de spectacol incepand cu sec. 16 pana in zilele noastre. Este o arta complexa si sintetica, recurgand la muzica, dans, interpretare actoriceasca, literatura si arte plastice. Din sec. 17, este interpretat numai de barbati. Printre reprezentantii de seama: Sakata Tōjūrō I (1647-1709), Tsuruya Namboku IV (1755-1829), Kawatake Mokuami (1816-1893).

LADEA, Romulus (1901-1970, n. sat Jitin, jud. Caras-Severin), sculptor roman. Prof. univ. la Cluj. Predilectie pentru tipurile populare, tratate patetic sau cu o nota de umor generos, intr-o stilizare care aminteste de arta taraneasca integrata in sinteze moderne. Creatia sa cuprinde portrete monumentale in bronz sau in lemn, mai ales ale unor eroi din lumea satului („Mama”, „Ioan Iorgovan”, „Taran din satul meu”, „Horea”, „Closca”).

berta (berte), s. f. – Podoaba de cap, val. – Var. b(e)arta, borta, parta. Mag. berta, din germ. Berthe, cf. fr. berthe, sp. berta. Var., provenind din mag., sint populare in Trans., ca si der. bertelie. Pentru acesta din urma, cf. Bogrea, Dacor., IV, 793.

SAVONAROLA, Girolamo (1452-1498), reformator si calugar dominican italian. Predicator de mare succes, a denuntat cu vehementa coruptia si imoralitatea clasei conducatoare si laicizarea clerului. Conducator spiritual al partidei populare, a impus, dupa alungarea din Florenta a lui Pietro de Medici (1494), un regim de dictatura teocratica, in timpul caruia (1494-1497) numeroase opere de arta si carti laice au fost distruse. Excomunicat ca eretic (1497), a fost ars pe rug.

STILIZA, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o forma mai corecta, mai ingrijita. 2. (In artele plastice) A reproduce un obiect din natura in linii simplificate, esentiale, in scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzica populara, pastrand elementele originare esentiale. – Din fr. styliser.

REVOLUTIE¹ ~i f. 1) Etapa a dezvoltarii in care se produc transformari sociale profunde in toate domeniile vietii. 2) filoz. Actiune organizata si condusa de o clasa progresista (care antreneaza la lupta masele populare), avand adesea ca rezultat o schimbare radicala a vietii economice, sociale si politice. 3) Schimbare radicala intr-un domeniu de activitate (in stiinta, tehnica, arta etc.). [G.-D. revolutiei; Sil. -ti-e] /<fr. revolution, lat. revolutio, ~onis, germ. Revolution