OP-ART s. n. Tendinta in arta contemporana care incearca imbogatirea expresivitatii imaginii abstracte prin obtinerea unor efecte optice, in functie de miscarile privitorului. – Din engl. op[tical] art.

ABSTRACTIONISM s.n. 1. Folosirea excesiva a abstractiilor. 2. Curent in artele plastice care se foloseste de pete colorate sau de constructii geometrice complicate pentru redarea imaginilor sau a figurilor concrete. ♦ Directie generala in arta contemporana, caracterizata prin intelectualizarea, reductia abstracta si incifrarea imaginii. 3. (Fil.) Tendinta de a da abstractiilor o valoare egala aceleia a realitatilor concrete. [ Pron. -ti-o-. / < fr. abstractionnisme].

CONCEPTUAL, -A adj. referitor la concept (1) sau la conceptie; abstract. ◊ arta ~a = tendinta in arta contemporana care face sa primeze ideea, conceptia operei asupra formei sale concrete, ultime. (<fr. conceptuel, lat. conceptualis)

ACUARELA (‹ fr., it. {i}) s. f. 1. Tehnica picturala in care se folosesc culori diluate in apa, cu efecte de transparenta. Infloritoare in arta europeana a sec. 18 si 19 (W. Turner, J. Constable, G. Rouault, M. Fortuni, A. Menzel s.a.), a. cunoaste o dezvoltare accentuata in arta romaneasca din secolul trecut (A. Chladek, I. Negulici, Misu Popp s.a.). Se remarca a. lui Carol Popp de Szathmari. Valoroase sint a. lui Th. Aman, N. Grigorescu, St. Luchian, N. Tonitza, Fr. Sirato, N. Darascu, Nutzi Acontz s.a., iar cu Max Arnold a. atinge o culme a calitatii artistice. In arta contemporana, se consacra a. Maria Constantin, Clara Cantemir, Balogh Lajos, I. Murariu, un loc deosebit ocupindu-l lucrarile lui Corneliu Baba, de o exceptionala forta expresiva. ♦ Pictura executata in aceasta tehnica. 2. Vopsea solida folosita in a. (1).

OP-ART loc. s. tendinta in arta plastica contemporana care urmareste imbogatirea expresivitatii imaginii abstracte prin obtinerea unor efecte optice ale obiectelor in functie de miscarea privitorului fata de ele, ca si prin folosirea de linii, forme geometrice. (< fr., engl. op-art)

POP-ART s. n. curent in arta plastica contemporana (din Anglia si SUA) care, considerand ca mediul actual al omului il formeaza marile aglomeratii urbane nenaturale, postuleaza intoarcerea spre o noua orientare realista, introducand in compozitii colaje, obiecte de uz cotidian, de tehnica moderna etc. (< amer. pop' art)

CASSOU [casu], Jean (1897-1986), scriitor, eseist si critic de arta francez. Scrieri despre arta moderna („Picasso”, „Situatia artei moderne,” „Panorama artelor plastice contemporane”, „Ingres”); romane („Cheia viselor”), poezii („Trandafirul si vinul”).

HAULICA, DAN (n. 1932, Iasi), critic literar si de arta roman. M. coresp. al Acad. (1993), prof. univ. la Bucuresti. Redactor-sef al revistei „Secolul 20” (1967-1990). Presedinte al Asociatiei Internationale a Criticilor de arta (1981-1984). Ambasador, delegat permanent al Romaniei pe langa UNESCO (din 1990). Preocupari in domeniul artei si literaturii contemporane („Critica si cultura”, „Brancusi, ou l’anonymat du genie”, „Peintres roumains”, „Nostalgia sintezei”, „Geografii spirituale”, „Dimensiuni ale artei moderne”).

NEOREALISM s. n. 1. Curent filozofic contemporan care identifica constiinta cu existenta, redusa la un complex de senzatii independente. 2. Curent in literatura, artele plastice si cinematografia italiana contemporana, care se manifesta printr-o tendinta de apropiere de faptul real, de viata cotidiana a oamenilor obisnuiti. [Pr.: ne-o-re-a-] – Din fr. neo-realisme.

NEOREALISM s.n. 1. Curent filozofic contemporan care considera ca ontologia are o autonomie absoluta fata de gnoseologie, obiectul cunoasterii constituind o „realitate” independenta de subiectul cunoscator si de procesul cunoasterii. 2. Curent in literatura, artele plastice si cinematografia italiana contemporana, care se manifesta printr-o tendinta de apropiere de faptul real, de viata cotidiana a oamenilor, prezentand, alaturi de personaje si fenomene tipice, fapte brute, marunte, nesemnificative. [Cf. fr. neo-realisme, it. neorealismo].

GRAFISM s. n. 1. redare in linii simple, grafice; simplitate; simplificare. ◊ maniera de a prezenta o imagine fotografica astfel incat liniile ei principale sa se ordoneze dupa un ritm care ii da echilibru si unitate. 2. tendinta de a da prioritate elementelor grafice intr-o opera de arta. 3. (muz.) gen de compozitie contemporan in care partitura contine desene ce trebuie sa sugereze interpretilor improvizarea muzicii. (< fr. graphisme)

ORTEGA Y GASSET, Jose (1883-1955), filozof si eseist spaniol. Prof. univ. la Madrid. Prin „Revista de Occidente” (1923-1936), as carui fondator a fost, a contribuit la propagarea in Spania a ideilor novatoare si la deschiderea ei spre valorile europene. Din considerente politice, s-a autoexilat intre 1936 si 1945. Ocupand o pozitie intermediara intre „filozofia vietii” si fenomenologie si existentialism, a anticipat multe din temele filozofiei contemporane, a facut patrunzatoare observatii asupra crizei culturii, a fenomenelor de instrainare si depersonalizare generate de societatea contemporana („Rascoala maselor”, „Spre o filozofie a istorie”, „Dezumanizarea artei”). Eseuri filozofice („Despre Galilei”, „Istoria ca sistem”) sau configurand o constiinta filozofica a artei („Meditatii despre Don Quijote”, „Velasquez”, „Goya”).

artaUD [arto], Antonin (1896-1948), dramaturg, poet si eseist francez. Actor de teatru si cinema. Incercari de reinnoire a artei scenice si a teoriei teatrale, cu influenta asupra teatrului contemporan de avangarda („Teatrul si dublul sau”). Poeme suprarealiste („Ombilicul limburilor”).

NEOREALISM n. 1) Curent in filozofia contemporana cu tendinta realista. 2) Curent modern in literatura, cinematografie si in artele plastice, care se caracterizeaza prin democratism, apropiere de viata cotidiana si prin simplitatea mijloacelor de expresie. [Sil. ne-o-re-a-] /<fr. neo-realisme

ARGINTESCU-AMZA, Nicolae (1904-1973, n. Galati), critic de arta si eseist roman. Cronici, studii si articole despre fenomenul artistic contemporan. Monografii („Vermeer”). Traduceri din literatura universala.

TEHNOLOGISM s. n. Orientare sociologica contemporana care subapreciaza personalitatea umana, cunoasterea si creatia de valori in domeniul umanistic, al artei etc., datorita excesului tehnologic. – Din fr. technologisme.

NEOROMANTISM n. (in sec. XIX) 1) Curent in literatura si arta, aparut ca reactie impotriva naturalismului, care se bazeaza pe estetica romantismului. 2) Tendinta artistica contemporana care porneste de la romantism. [Sil. ne-o-] /<fr. neo-romantisme

AVANGARDISM (‹ avangarda) s. f. 1. Miscare intelectuala din primele decenii ale sec. 20, caracterizata prin cautarea unor solutii radicale, revolutionare, printr-o ruptura hotarita cu trecutul si traditiile. 2. Denumire generica data unor curente si grupari literar-artistice (f******m, cubism, dadaism, suprarealism etc.) aparute la inceputul sec. 20, care incercau sa sparga canoanele artei traditionale, academice, recurgind la formule indraznete, uneori excentrice. In literatura si arta romana a. devine o prezenta activa indeosebi in perioada interbelica, grupindu-se in jurul publicatiilor „contemporanul”, „75 H.P.”, „Integral”, „Unu”, „Punct” s.a.

TEHNOLOGISM s. n. orientare sociologica contemporana care acuza societatea „industriala” sau cea „de consum” de alterarea personalitatii umane, a cunoasterii si a creatiei de valori in domeniul umanistic, al artei etc., datorita excesului tehnologic. (< fr. technologisme)

KOGAN, Leonid Borisovici (1924-1982), violonist rus. Prof. la Conservatorul din Moscova. S-a afirmat atat ca solist, cat si ca membru al unui celebru trio, alaturi de M. Rostropovici si E. Gilels. arta sa se caracterizeaza prin eleganta, sensibilitate si virtuozitate. A interpretat cu predilectie lucrari din repertoriul clasic (in special Bach) si din cel al muzicii ruse contemporane.

FORMALISM s. n. 1. conceptie idealista care rupe forma de continut, reducand procesul concret al dezvoltarii istorice la forme exterioare si scheme abstracte. 2. orientare estetica in arta care supraapreciaza importanta formei, in dauna continutului. 3. respectarea birocratica, ingusta si superficiala a formalitatii. ◊ atitudine conformista, exagerata, protocolara. 4. utilizare a modelelor formale in diferite stiinte. ◊ orientare metodologica in filozofia matematica contemporana care sustine ca matematica isi gaseste deplina ei justificare in constructia formala. ♦ ~ etic = respectare pur formala a preceptelor si normelor morale. (< fr. formalisme)

TEHNOCRATIE s.f. 1. Orientare in politologia si sociologia burgheza contemporana care postuleaza cadrul unor structuri in care puterea sa apartina nu factorilor politici (parlament, guvern), ci oamenilor de stiinta, tehnicienilor si organizatorilor; tehnocratism. 2. Intelectualitatea tehnocratica. [Gen. -iei. / < fr. technocratie, cf. gr. techne – arta, kratos – putere].

REALISM s. n. 1. curent in filozofia scolastica care sustinea ca notiunile generale ar avea o existenta reala, obiectiva, precedand existenta lucrurilor individuale. ◊ conceptie care recunoaste ca lumea este o realitate independenta de subiectul cunoscator. ♦ ~ critic = denumire a mai multor curente din filozofia contemporana care recunosc realitatea lumii externe, dar interpun intre subiect si obiect „datul” sau „esentele”, ajungand la concluzii agnostice sau idealist-obiective; ~ naiv = materialismul spontan al vietii cotidiene, convingerea izvorata din practica vietii, potrivit careia lucrurile exista independent de constiinta omeneasca si se reflecta in ea. 2. curent in arta si literatura care promoveaza intelegerea adanca si redarea realitatii obiective in trasaturile ei tipice; orientare, tendinta generala a artei din toate timpurile de a reflecta veridic realitatea. ◊ noul ~ = curent artistic marturisind predilectie pentru folosirea nemijlocita a obiectelor aflate in preajma artistului (afise decupate, fragmente de fotografii sau texte, tuburi de culoare etc.), care se aplica prin lipire pe tabloul-obiect. 3. atitudine care tine seama de realitate, simt al realitatii. (< fr. realisme)

PARNASIANISM (< fr.; {s} gr. Parnassos) s. n. Curent literar aparut in Franta la mijlocul sec. 19, numit astfel dupa titlul publicatiei „Parnasul contemporan” (3 vol., 1866, 1871, 1876), care reprezinta manifestul scolii parnasiene. Avand ca promotori pe Th. Gautier, Leconte de Lisle, Th. de Banville, Ch. Baudelaire, urmati de Sully-Prudhomme, J.-M. de Heredia, Mallarmee, Verlaine, C. Mendes si, apoi, de Bourget, Saint-Beuve, A. France, Villiers de l'Isle-Adam s.a., p. a reprezentat o reactie fata de excesele lirismului romantic. Situand creatia poetica sub semnul „impasibilitatii lucide” si al analogiei cu artele plastice, p. cultiva constructia savanta si impersonala, descriptiva sau evocativa, virtuozitatea formei, imagismul rafinat si armonia plastica. Contestat in Franta de simbolisti (a caror poezie sta sub semnul analogiei cu muzica), in literatura romana p. a coexistat cu simbolismul (A. Macedonski, I.C. Savescu, N. Davidescu, I. Pillat si Cincinat Pavelescu).