armonica f., pl. i si e (rus. garmonika, d. germ. harmonika). Un instrument compus din lame de sticla acordate pe semitonuri sau din lamele de metal care vibreaza si scot sunete cind sufli cu gura (armonica de gura) sau cu' n foi sau burduf incretit simetric. Armonica chimica, sunete produse de o flacara care arde intr' un tub mobil.

MUZICUTA, muzicute, s. f. Mic instrument muzical de suflat; armonica de gura. ♦ (Arg.) Gura (considerata ca organ al vorbirii); p. ext. scandal, cearta. – Muzica + suf. -uta.

armonica, armonici, s. f. Acordeon de dimensiuni mai reduse, actionat prin intermediul butoanelor; (reg.) armonie². ◊ Expr. A (se) face armonica = a (se) turti. ♦ armonica (de gura) = muzicuta (de gura). – Din germ. [Zieh]harmonika, it. armonica.

MUZICUTA ~e f. armonica de gura. /muzica + suf. ~uta

armonica, armonici, s. f. Acordeon de dimensiuni mai reduse, actionat cu butoane. ◊ Expr. A (se) face armonica = a (se) turti. ♦ armonica (de gura) = muzicuta (de gura). 2. Mufa de dilatatie cu pereti ondulati, montata la conducte, prin care circila fluide la temperatura inalta. – Germ. [Zieh]harmonika, [Mund]harmonika.

armonica s. f. 1. instrument muzical portativ cu ancii metalice, in care sunetul este produs prin v******a unei coloane de aer cu un burduf manevrat manual. 2. muzicuta (de gura). (< germ. Harmonika, it. armonica)

2) cint, a -a v. tr. (lat. cantare, frct. d. canere, cantum, a cinta: it. cantare, fr. chanter, pv. sp. pg. cantar. V. accent. Insir cu vocea sau cu un instrument o serie de sunete variate si armonice: a cinta un cintec din gura, din vioara, din flaut, din (sau la) pian; cocosu, privighetoarea cinta. Celebrez, laud: a cinta viata de tara. Spun des, repet: eu destul i-am tot cintat, dar el nu m´a ascultat. Repet prea mult: ce tot cinti pe aici, mai? Zic, spun, glasuiesc: ia vezi ce cinta hirtia ceia! V. intr. Vorbesc par´c´as cinta (ceia ce e un defect. De ex., ca Jidanii): acest orator cinta. V. refl. A fi cintat: acest cintec se cinta in toate partile. Trans. Rar. Ma bocesc.

armonica s.f. 1. Acordeon de dimensiuni reduse actionat de butoane. ♦ Muzicuta (de gura). 2. Mufa de dilatatie cu pereti ondulati, montata la conducte, prin care circula fluide de temperatura inalta. 3. (Fiz.) Oscilatie de frecventa egala cu un multiplu intreg al frecventei fundamentale a unui sistem oscilant. [Gen. -cii. / cf. it. armonica, germ. Harmonika].

armonica ~ci f. Instrument muzical asemanator cu acordeonul, dar de dimensiuni mai mici, actionat de butoane. ◊ ~ de gura muzicuta. ◊ A (se) face ~ a (se) increti; a (se) turti. /<germ. [Zeih]harmonika, it. armonica