tau/al tau adj. m., pl. tai/ai tai; f. sg. ta/a ta, g.-d. tale/a tale; pl. tale/ale tale (si -tu m. sg., -ta f. sg., -tii/-tei g.-d. f. sg. in imbinari ca frate-tu, sora-ta, sora-tii)

tau (precedat de al) pr. m., pl. ai tai, g.-d. alor tai; f. sg. a ta, pl. ale tale, g.-d. alor tale

TAMP ~a (~i, ~e) 1) si substantival rar (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de inteligenta; prost; neghiob; tont; natarau; natang; netot; nerod; stupid; nauc. 2) reg. (despre obiecte de taiat) Care are taisul sau varful ros si nu mai taie. /<sl. tonpu

DANTURARE, danturari, s. f. Actiunea de a dantura si rezultatul ei; taiere la freza a dintilor unei roti. – V. dantura.

DESPADURIT, -A, despaduriti, -te, adj. (Despre un teren, o regiune etc.) De pe care s-au taiat padurile. – V. despaduri.

ATAT³ ~ta (~tia, ~tea) adj. nehot. 1) Care este asa de mult, de tare. ~ta lume. 2) Numai acesta. ~ta baiat avea. ◊ ~ta paguba! nu are importanta. Ce mai ~ta vorba la ce sa lungim vorba. De ~tea ori de nenumarate ori; foarte des. /<lat. eccum-tantum

tau² ta (tai, tale) pron. pos. (precedat de articole al, a, ai, ale Inlocuieste numele obiectului posedat de interlocutor, inlocuind, totodata, si numele acestuia). ◊ ai tai cei apropiati tie; familia. al tau sotul tau. ale tale cele care privesc persoana careia i se adreseaza vorbitorul. /<lat. tuus, tua

TARSA ~e f. pop. Loc intr-o padure unde s-au taiat de curand copacii. /v. a (se) tarsi

SECTIUNE s.f. 1. Faptul de a sectiona; taietura (transversala) facuta intr-un corp, intr-un sistem tehnic etc.; locul unde s-a facut aceasta taietura. ♦ Curba obtinuta prin intersectarea unei suprafete cu un plan. ♦ Suprafata care apare la intretaierea dintre un plan si un sistem tehnic sau natural. 2. Desen care reprezinta detaliile unui corp care se gasesc la suprafata obtinuta daca s-ar taia acel corp cu un plan. 3. (Mat.) Intersectie a doua multimi. 4. V. sectie. [Pron. -ti-u-. / cf. fr. section, lat. sectio < secare – a taia].

TRUNCHIERE s.f. Actiunea de a trunchia si rezultatul ei; taiere, ciuntire. [Pron. -chi-e-. / < trunchia].

ACARCARE pron. nehot. (Ban., Cris, Trans. SV) Oricine, oricare. Sa te va opaci ochiul tau, au mina ta, au piciorul tau, sau acarcarea din madularele tale, tu sa le lapezi de la tine. C 1692, 505r. Akarkare. Quicunque. Quivis. AC, 327; cf. PSalTIRE SEC. XVII, apud TEW. Etimologie: acar + care. Vezi si acar, acarce.

tarsala², tarseli, s.f. (reg.) 1. loc in padure unde s-au taiat copacii; curatura, tarsitura. 2. livada de pruni.

tulujiste s.f. (reg.) porumbiste; loc de pe care s-au taiat tuleii de porumb.

SECI, seciuri, s. n. (Pop.) 1. Pasune pe un loc despadurit; loc deschis intr-o padure de unde s-au taiat copacii. 2. Ingraditura de nuiele; loc ingradit unde se inchid oile noaptea. – Sb. seca.

busola f., pl. e (it. busolla, lat. buxula, si buxtala, dim. d. buxta, var. din buxida, -idos, pixida, cutie. Din buxtula, vine fr. boite, germ. buchse, engl. box. V. bucsa, pusca, boxa). Un aparat compus dintr’un cadran pe care se afla un ac magnetic care se intoarce totdeauna spre nord. Fig. Conductor: sfaturile tale vor fi busola mea. Fals busola (dupa fr.). Si pusula (ngr. pusulas) intre 1800-1850. – Busola era nestiuta de cei vechi, dar se pare ca Chinejii o intrebuintau cu o mie de ani inainte de Hristos. In Europa a fost descoperita in seculu XIII, cind s’a observat intiia oara ca un ac magnetic, oscilind liber in prejuru unui pivot, se indreapta totdeauna spre nord. Italianu Flaviu Gioia din orasu Amalfi s’a gindit primu sa puna un ac magnetic pe un pivot pe care sa se poata misca in toate directiunile, facind astfel observatiunile mai usoare, si mai exacte. Cercu inauntru caruia se invirteste acu e impartit in 32 parti si se numeste roza vinturilor.

2) crestat, -a adj. (d. crestez). Insemnat pin [!] cruci facute taind ori zgiriind, dintat, cu zimti (ca ferastrau, ca raboju, ca frunzele trandafirului s. a.).

crestez si incr- v. tr. (rut. krestiti, rus. -iti, insemn cu cruci taind ori zgiriind, d. krest, vsl. kristu, cruce, d. vgerm. Krist, Hristos. V. increstesc si crestin si cp. cu scrijilesc). Fac taieturi sau zgirieturi pe un bat sau pe o margine de masa si mai ales pe raboj: a cresta raboju.

cucai si -iesc, a -i v. intr. (cp. cu sirb. kukati, a se vaita [!]). Olt. Motai. – In Trans. cucui.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.

RAS², -A, rasi, -se, adj. 1. (Despre barba, mustati, par) Taiat de la radacina. ♦ (Despre persoane) Care nu poarta barba (si mustati); care este barbierit; care are parul taiat pana la piele. ◊ Expr. (Fam.) C-o fi tunsa, c-o fi rasa = in sfarsit, dupa multa vorba. 2. Curatat de stratul exterior prin frecare pe o razatoare. 3. Intins, drept. ♦ (Adverbial) Foarte apropiat de o suprafata, atingand aproape o suprafata; tangential. Zboara ras cu pamantul. 5. Plin pana la marginea de sus, foarte plin. – V. rade.

TaiETEI s. m. pl. aluat nedospit facut din faina, apa, sare (si oua) taiat in suvite lungi si subtiri, care se fierb in supa sau se gatesc cu branza, cu nuci etc. [Pr.: ta-i-. – Var.: taitei s. m. pl.] – Taiati (pl. lui taiat, part. lui taia) + suf. -ei (dupa it. tagliatelli).

STIRBI, stirbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-si pierde dintii, a deveni stirb. 2. Refl. (Despre vase de gospodarie si alte obiecte) A pierde o particica din margine; a se ciobi; (despre instrumente de taiat) a avea lipsa o particica (sau mai multe) din muchia taisului; a se toci; p. ext. a se ciunti. ◊ Tranz. Am stirbit o farfurie. 3. Tranz. Fig. A diminua valoarea, prestigiul cuiva; a nesocoti, a incalca (o lege, un drept etc.); a aduce prejudicii cuiva. – Din stirb.

RETEZAT², -A, retezati, -te, adj. Taiat, scurtat. ♦ (Despre stupi) – Din care (prin taiere) s-au scos fagurii pentru a se recolta mierea. – V. reteza.

APARATURA s. braniste, opritura. (Locul in padure unde copacii au fost taiati se numeste ~.)

BRANISTE s. aparatura, opritura. (Locul in padure unde copacii au fost taiati se numeste ~.)

OPRITURA s. aparatura, braniste. (Locul in padure unde copacii au fost taiati se numeste ~.)

CARN ~a (~i, ~e) 1) (despre nas) Care este scurt si cu varful ridicat in sus. 3) si substantival (despre oameni) Care are nasul mic si ridicat in sus. 3) ist. Care are nasul taiat (ca pedeapsa). 4) fig. (despre obiecte) Care are varful adus in sus sau strambat. /<sl. krunu

DIAMANT ~e n. 1) Piatra scumpa transparenta, foarte stralucitoare si foarte dura 2) Instrument de taiat sticla, avand la un capat o lama din astfel de piatra. [Sil. di-a-] /<fr. diamant

HACHITA ~e f. Dorinta sau atitudine neasteptata, trecatoare (si neobisnuita); taina; capriciu. Asta-i ~a ta. ◊ A avea ~e (a-l apuca (pe cineva) ~ele sau a-i veni ~ele) a) a deveni capricios; b) a avea o criza de isterie. /Orig. nec.

TaiTEI m. pl. Preparat alimentar din aluat nedospit, taiat in suvite subtiri care se consuma fiert; tocmag. [Var. taietei] /taiati (a taia) + suf. ~ei

ferestraias, ferestraiase, s.n. (pop.) 1. ferastrau mic de de gradina; ghimirlic. 2. om care taie lemne, care ferastruieste.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Acoperamant pentru cap facut din blana de oaie sau de alt animal. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu, a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Comp. alb. kesul'e.

CARPENT TUA POMA NEPOTES (lat.) roadele (stradaniile) tale le vor culege nepotii – Vergiliu, „Bucolica”, IX, 50. Trebuie sa trudesti gandindu-te la cei ce vor veni dupa tine.

amputez v. tr. (lat. amputo, -are). Chir. Tai (retez) o mina, un picior.

ascut (est) si ascut (vest), a -ti, v. tr. (lat. ex-cotire, d. cos, cotis, cute, de unde si cutit. – Ascut, ascutim; ascuteam; ascutisem, ascutind). Fac sa taie ori sa impunga: a ascuti o sabie, o sulita. Fig. A-ti ascuti vocea, a o face mai suptire [!], mai patrunzatoare.

Argus 1. Monstru fabulos, nascut din Agenor (sau Arestor). avea o suta de ochi, din care, atunci cind dormea, se inchideau doar o parte, ceilalti raminind deschisi. A fost pus de Hera s-o pazeasca pe Io (v. si Io), care fusese metamorfozata in vaca. Ca sa-si scape iubita, Zeus l-a trimis pe Hermes sa-l ucida pe temutul ei paznic. Dupa o legenda, Argus ar fi fost omorit de o piatra aruncata de la distanta de Hermes; dupa alta, i s-ar fi taiat capul, dupa ce zeul l-a adormit mai inainte cintindu-i cu fluierul lui Pan. Dupa moarte, se spunea ca Hera a semanat cei o suta de ochi ai lui Argus pe coada paunului, pasare care ii era dedicata. 2. Fiul lui Phrixus. A construit, cu ajutorul Athenei, corabia Argo (v. si Argo).

DOMNIE, domnii, s. f. 1. Autoritatea politica si juridica a domnului (3); demnitatea de domn. ♦ Timpul cat un domn (3) se afla la conducerea tarii. ♦ Regiune sau populatie stapanita de un domn (3). 2. Dominatie, stapanire, putere. 3. (Inv.; formeaza locutiuni pronominale cu valoare de pronume de reverenta) Vom face cum vei hotari domnia-ta. ♦ (Cu valoare de pronume al maiestatii) Maria-ta. – Domn + suf. -ie.

TaiERE, taieri, s. f. Actiunea de a (se) taia si rezultatul ei.

TaiERE, taieri, s. f. Actiunea de a (se) taia si rezultatul ei. [Pr.: ta-ie-] – V. taia.

CORDAR ~e n. 1) (la unele instrumente muzicale) Piesa neagra de lemn de care sunt prinse coardele. 2) (la ferastraul cu rama) Pana de lemn care, prin invartire, slabeste sau intinde panza de taiat. /coarda + suf. ~ar

TaiGA s.f. Padure formata in special din conifere, care acopera o regiune intinsa in nordul Europei si al Asiei. [Pron. tai-ga, gen. -alei. / < rus. taiga, cf. fr. taiga].

TIRFON s.n. Surub de otel cu pasul mare, taiat in spirala, avand capul jumatate rotund, continuat cu o prisma patrata, care se foloseste la fixarea sinelor de cale ferata pe traverse. [< fr. tirefond].

BRaiA, Mia (Maria) (n. 1912, Bucuresti), cintareata romana de muzica usoara si romante. A compus romante de mare popularitate („Vioara”, „De ti-ar spune poarta ta”).

adresa f., pl. e (fr. adresse). Aratarea numelui si locuintei cuiva ca sa i se trimeata ceva: a scrie pe plic adresa cuiva, i-am dat adresa, i-am scris pe (ori supt) adresa ta, scrisoarea s' a dus la o adresa gresita. Scrisoare de la o autoritate sau de la o societate, scrisoare oficiala: ministeru i-a trimes o adresa de multamire. La adresa cuiva, indreptat catre cineva: acolo s' au auzit multe laude la adresa lui, era o rautacioasa aluziune la adresa lui.

ROMAN, Elly (1905-1996, n. Bucuresti), compozitor si dirijor roman. Operete („Colomba”, „Fetele din Murfatlar”), muzica corala si numeroase slagare de muzica usoara („De ti-ar spune poarta ta”, „Ada-Kaleh”).

butuc m. (gep. buttuk, anglosaxon, buttuc, capatii, butuc; engl. buttok, crupa. D. rom. vine rut. butuk, id. Cp. cu bont 2). Bustean, trunchi (mai mare ori mai mic, retezat si fara ramuri). Restu trunchiului ramas la pamint. Bucata de lemn gros: a pune un butuc in foc (V. naclad). Mijlocu roatei, in care-s intepenite spitele si pin care trece osia. Bucata de trunchi pe care macelaru taie carnea ori pe care se despica lemne ori se bate ceva cu ciocanu (Cind e de fer se numeste nicovala). Diba, lemn gros in care prindeau odinioara picioarele criminalilor si si se intrebuinteaza si azi contra celor indaratnici. Fig. Om prost ori trindav: ce butuc si acest om! Butuc de vita, trunchi de vita: o vie cu o mie de butuci. A trage cuiva un butuc (Mold.), a-l insela, a-l pacali. A fi din butuci, a fi din neam prost. Adv. A dormi butuc, a dormi adinc, greu, bumben, bustean, tun. A lega butuc, a lega teapan asa in cit sa nu se mai poata misca.

cozmopolit, -a s. si adj. (vgr. kosmopolites, d. kosmos, lume, si polites, cetatean). Cetatean al lumii intregi, ca si cum toate tarile ar fi tara ta. Care n´are patrie fixa si se muta de colo colo. Compus din multe natiuni: in orasele mari e multa populatiune cozmopolita.

GENUNCHI, genunchi, s. m. 1. Parte a piciorului (la oameni si la unele animale) care cuprinde regiunea articulatiei femurului cu tibia (incluzand si rotula). ◊ In genunchi = cu picioarele indoite din genunchi si cu gambele asezate pe pamant. Pe genunchi = pe portiunea anterioara a picioarelor, imediat mai sus de genunchi (1) (cand cineva sade). ◊ Expr. Cu genunchii la gura = ghemuit, strans. A cadea in genunchi (inaintea cuiva) = a se lasa cu genunchii (1) la pamant (inaintea cuiva) in semn de umilinta, de respect sau pentru rugaciune; p. ext. a ruga pe cineva in mod staruitor, calduros, cu umilinta. A i se taia cuiva genunchii = a avea senzatia ca nu se mai poate tine pe picioare (de emotie). ♦ Lovitura data cuiva cu genunchiul (1). 2. Deformare a pantalonilor in dreptul genunchilor (1). [Var.: (reg.) genunche s. m.] – Lat. genuc(u)lum (= geniculum).

INTERTIP, intertipuri, s. n. Masina tipografica de cules si de turnat litere in randuri, care are matrite cu dinti taiati pe toata grosimea lor (si cu care se poate culege de la distanta, prin transmitere telegrafica). – Din fr. intertype.

INTRERUPT, -A, intrerupti, -te, adj. Care este temporar oprit, suspendat. ♦ (Adverbial) Cu intreruperi. ♦ Care are continuitatea oprita; rupt, taiat. Fir intrerupt. – V. intrerupe.

ECARISARE s. f. Actiunea de a ecarisa (1) si rezultatul ei; operatie manuala de taiere si de fasonare a bustenilor pentru a se obtine diferite piese de lemn prismatice (grinzi, traverse etc.) – V. ecarisa.

CIOPARTI, ciopartesc, vb. IV. Tranz. 1. A taia in bucati (si la intamplare) o fiinta sau o parte a trupului ei; a ciocarti. 2. A taia un obiect in mod neregulat sau la intamplare; a ciopli rau, neindemanatic. [Var.: (inv. si pop.) cioparti vb. IV] – Din ciopa(r)ta (modificat dupa parte).

DECUPARE, decupari, s. f. Actiunea de a decupa si rezultatul ei; decupat¹, decupaj (1). ♦ (Tehn.) Taiere a unei piese in doua bucati; taiere a unui obiect dupa o forma data. – V. decupa.

PEDEPSI vb. 1. (JUR.) a sanctiona. (L-a ~ cu amenda.) 2. v. condamna. 3. (Transilv.) a strofalui, (inv.) a cerca, a vedea. (L-a ~ exemplar pentru minciuna lui.) 4. a bate, (inv.) a certa, a oblici. (L-a ~ Dumnezeu pentru faptele sale.) 5. v. razbuna. 6. a rasplati. (Vei fi ~ pentru ingratitudinea ta.)

A ARA ar tranz. (solul) A taia in brazde cu plugul (in vedere cultivarii). /<lat. arare

BUDai ~ie n. pop. 1) Vas de dimensiuni reduse, din doage, avand forma unui con taiat la varf si folosit pentru pastrarea diferitelor bauturi sau pentru transportul bucatelor in camp. 2) Uluc de fantana, facut dintr-un trunchi de copac scobit. /<ung. bodony

CASTANIU ~e (~i) Care are culoarea castanelor. [Sil. -ta-niu] /castana + suf. ~iu

SANATOS² ~oasa (~osi, ~oase) 1) Care nu este bolnav de nimic. ◊ ~ tun foarte sanatos. A nu fi ~ la minte a fi (cam) nebun; zalud; smintit. Sa fii ~! a) formula de urare; b) treaba ta; ma rog; nu ai decat. Sa-i (sau s-o) porti ~ se spune unei persoane care imbraca ceva nou. 2) (despre aer, clima etc.) Care are o actiune favorabila asupra organismului; prielnic sanatatii; salubru. ◊ Atmosfera ~oasa ambianta favorabila. 3) Care are un temei serios; sprijinit pe o baza solida;temeinic. O judecata ~oasa. /<lat. sanitosus

TOROIDA s.f. (Mat.) Suprafata rezultata prin rotirea unei curbe in jurul unei axe din planul ei si care nu taie curba. ♦ Curba paralela asociata unei elipse. ♦ Tor¹ (1) [in DN]. [Pron. -ro-i-, var. toroid s.n. / < fr. toroide].

garana s.f. (reg.) curatura, loc unde s-a taiat o padure si-au ramas buciumi.

A LA GUERRE COMME A LA GUERRE (fr.) la razboi ca la razboi – A te conforma unor conditii impuse sau unor situatii dificile, in care ai ajuns fara voia ta.

contrariez v. tr. (lat. contrariare, d. contrarius, contrar; fr. contrarier). Ma opun vorbelor, actelor, vointei cuiva. Cauzez neplacere: vorba ta ma contrariaza. Impedec [!]: vinturile contrariaza mersu corabiii.

Gorgones, (Euryale, Stheno si Medusa) cele trei fiice monstruoase ale lui Phoreys si Ceto. Dintre ele, primele doua erau nemuritoare. Medusa – considerata prin excelenta „gorgona” – era muritoare. Salasul gorgonelor se afla la capatul lumii, in apropierea Gradinii Hesperidelor. Ele aveau o infatisare inspaimintatoare: in jurul capetelor li se incolaceau zeci de serpi, privirile lor de foc impietreau pe oricine le-ar fi intilnit; aveau brate de bronz si aripi de aur, cu ajutorul carora se inaltau in vazduh. Perseus a reusit sa ucida Medusa in timp ce dormea (v. Perseus). Cind i-a taiat capul, din gitul ei retezat au iesit cei doi fii pe care i-i daruise Poseidon, singurul dintre zei care avusese curajul sa se impreune cu ea: Chrysaor si calul inaripat Pegasus. Mai tirziu, zeita Athena si-a impodobit egida cu chipul Medusei, a carei simpla vedere transforma pe orice muritor in stana de piatra. Singele ei, adunat de Perseus, putea fi folosit cind ca o otrava ucigatoare, cind ca un leac tamaduitor.

BUCENtauR, bucentauri, s. m. (In mitologie) Centaur care avea corp de taur. [Pr.: -ta-ur] – Din fr. bucentaure.

CAPATANA, capatani, s. f. 1. Cap de animal mort sau taiat pentru consum. 2. Cap de om mort desprins de trup; craniu. ♦ (Ir.) Cap (mare) de om. 3. Parte bulbucata a unei plante, formata din tulpina sau din suprapunerea frunzelor. Capatana de varza. 4. Nume dat unor obiecte de forma conica. Capatana de zahar. – Lat. pop. capitina.

HEDER, hedere, s. n. Parte componenta a combinelor de cereale, constituita dintr-o platforma care are in fata aparatul de taiere, despartitoarele de lan, un transportor, rabatorul si mecanismele de actionare ale acestora. – Din rus. heder, engl. header.

CORDAR, cordare, s. n. 1. Placuta de lemn (de abanos) de care sunt legate coardele la instrumentele cu arcus. 2. Pana de lemn cu care se rasuceste coarda ferastraului cu rama pentru a intinde panza de taiat; incordator, sucitor. – Coarda + suf. -ar.

tauTOLOGIC, -A, tautologici, -e, adj. Care are caracter de tautologie. [Pr.: ta-u-] – Fr. tautologique.

tauROCEFal, taurocefali, s. m. Monstru mitic care avea cap de taur (1). [Pr.: ta-u-] – Din fr. taurocephale.

TRUNCHI, trunchiuri, s. n. 1. Partea cea mai groasa a unui copac, cuprinsa intre radacina si locul de unde pornesc ramurile principale; tulpina. ♦ Tulpina unui copac taiat (de la nivelul solului, uneori curatata de crengi si de coaja); bustean. ♦ Bucata groasa de lemn (din tulpina unui copac) pe care se crapa lemnele de foc, se taie carnea etc. 2. Trupul unui om, fara cap si fara membre. 3. ♦ (Anat.; in sintagma) Trunchi cerebral = portiunea nevraxului alcatuita din maduva prelungita, punte si mezencefal. 4. (In sintagma) Trunchi de piramida (sau de con, de prisma) = corp geometric obtinut prin sectionarea unei piramide (sau a unui con etc.) printr-un plan paralel cu baza si aflat intre acest plan si baza. – Lat. trunculus.

INJUNGHIA vb. 1. a (se) taia, (pop.) a (se) junghia, (reg.) a (se) cutita, a (se) incutita. (S-au ~ la un chef.) 2. v. taia. 3. (MED.) (pop.) a junghia, (fig.) a sageta, (reg. fig.) a pusca. (Il ~ in spate.)

PENTRU prep., conj. I. prep. 1. (arata scopul) de. (Planta ~ samanta.) 2. (arata scopul) ca, de, drept, spre. (~ incercare; ~ exemplu.) 3. (arata scopul) contra, impotriva. (Medicament ~ hepatita.) 4. (final) spre, (inv.) catre. (O spun ~ binele tau.) 5. (cauzal) datorita. (~ el, n-am mai plecat.) 6. (cauzal) dupa. (Varsa lacrimi ~ copilul pierdut.) 7. (cauzal) la. (Il pedepsea ~ cea mai mica abatere.) 8. (instrumental) contra. (Iti dau o mie de lei ~ un timbru.) 9. (termen comercial; modal-instrumental) pe, per. (900 de lei ~ un kg de grau.) 10. (si adverbial) pro. (~ si contra.) II. conj. (arata scopul) (pop.) precum. (~ ca sa se stie.)

ASCUTIT ~ta (~ti, ~te) 1) Care are muchie sau varf taios. Cutit ~. ◊ Unghi ~ unghi mai mic de 90º. 2) fig. Care vadeste spirit de patrundere in esenta lucrurilor; ager. ◊ ~ la minte destept; inteligent. 3) (despre senzatii, sentimente) Care se caracterizeaza prin profunzime; intens. 4) fig. (despre privire, vorba) Care parca te strapunge sau te taie; taios. 5) (despre sunete) Care are timbrul inalt; subtire; strident. 6) (despre ciocniri, conflicte) Care s-a intetit; inversunat. /v. a (se) ascuti

CLINCANI pers. 3 clincane vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta buna Si cheile prins-au imbold, Si-ti joaca pe tanarul sold, Si clincane-n soare si suna. TOMA, C.V. 119 (Var.: clingani vb. IV – CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3)

taie-baba s.m. (reg.) om laudaros.

tauMATURG s.m. (Liv.) Persoana care pretinde ca ar putea face minuni. [Pron. ta-u-. / < fr. thaumaturge, cf. gr. thauma – minune, ergon – lucrare].

ARA, ar, vb. I. Tranz. A taia pamantul cu plugul, rasturnand brazdele, spre a-l pregati pentru cultivare. – Lat. arare.

BRAZDAR, brazdare, s. n. Fierul plugului care taie brazda. – Din brazda + suf. -ar.

alt, -a adj. indef. (lat. alter, ac. alterum, pop. altrum; it. altro, pv. fr. autre, sp. otro, pg. outro). Nu acelasi, diferit, deosebit: cu alti ochi vezi greselile altuia de cit pe ale tale. Care seamana cu cineva ori cu ceva: aceasta e alt Napoleon. alta data sau altadata, nu acum, in alt timp (in trecut ori in viitor). alta oara (vechi), odinioara. De alta (vechi), in colo, de alt-fel. In alta parte, aiurea, nu aci. Pe de alta parte sau de alta parte, afara de asta. Vest. Fam. Te apuca alta aia sau alte alea, te apuca groaza ori paralizia. Te baga in alte alea, te ingrozeste. Se uita la ia [!] ca la alta aia, se uita la ia ca la ceva straniu. Pron. indef.: unu pleaca, altu vine; ce tie nu-ti place, altuia nu-i face; una e sa asculti, alta sa comanzi; atit si nimic alta sau alta nimic (alt-ceva nimic). Nu alta, nu alt-ceva. Nu de alta, nu din alte motive. Intre altele, pe linga altele. Nu mi-e de alta, nu mi-e grija de alta (de alt-ceva). – Barb. un altu, o alta (dupa fr. un autre, une autre).

SIT TIBI TERRA LEVIS (S.T.T.L.) (lat.) fie-ti tarana usoara – Inscriptie funerara crestina reprezentata printr-un cerc taiat de o cruce si avand gravat in fiecare sfert ce cerc initiala unuia dintre cele patru cuvinte.

TU L’AS VOULU, GEROGE DANDIN! (fr.) tu ai vrut-o, George Dandin! – Moliere, „George Dandin”, act. I, scena 7. Cuvinte de repros pe care si le adreseaza eroul ori de cate ori se vede inselat de sotia sa de neam mare. In sens general, repros ironic: ti-ai facut-o cu mana ta.

TAAFFE [ta:fə], Eduard, conte von (1833-1895), om politic austriac de origine irlandeza. Ministru de interne (1867, 1870-1871, 1879) si al Apararii (1867); prim min. (1868-1870 si 1879-1893). S-a sprijinit pe fortele conservatoare din administratie si cler. A facut mici concesii nationalitatilor din Austro-Ungaria.

bucurie f. (alb. bukurt, frumuseta). Emotiune placuta pe care o simte sufletu cind dobindeste ori spera ca o va dobindi ceia ce-i place: a fost o mare bucurie pe noi cind am vazut c’ai scapat de moarte. Bucuria mea (ta, lui s.a.) simt, am simtit o mare bucurie: cind ninge, bucuria copiilor! V. chita 2.

CARNI, carnesc, vb. IV. 1. Intranz. (Pop.) A (se) indrepta in alta directie; a (se) intoarce. ◊ Expr. (Tranz.) Iti carneste nasul din loc = miroase extrem de urat. A-si carni nasul sau (intranz.) a carni din nas = a se arata nemultumit (stramband din nas); a stramba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotarate, a nu mai face ce a spus, ce a hotarat. 2. Tranz. A taia, a rupe varful lastarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din carn.

TAOISM s. n. Curent in filozofia chineza veche bazat pe actiunea de tao „drum, cale”, inteleasa ca ordine universala, proprie fenomenelor naturii, vietii sociale si gandirii omenesti; religie chineza care a existat pana in sec. XVII si care a avut la baza aceasta conceptie. [Pr.: ta-o-ism. – Var.: daoism s. n.] – Din fr. taoisme.

UNGHIE, unghii, s. f. 1. Lama cornoasa care creste pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la maini si de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a taia) cuiva din unghii = a infrana obraznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia in gat = a constrange pe cineva sa raspunda urgent unei obligatii. A-si pune unghia in gat = a face orice pentru atingerea unui scop. A-si arata unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanta cornoasa formata la varfurile degetelor de la picioarele animalelor si pasarilor; p. ext. gheara. 2. Compuse: unghia-gaii sau unghia-gainii = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori galbene-verzui, dispuse in ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-pasarii = planta erbacee cu flori albastre si cu petala inferioara prelungita in forma de pinten, patata cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele doua instrumente, in forma de parghie, pentru ridicat si lasat cosul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).

FRUNZA, frunze, s. f. 1. Organ principal al plantei, care ii serveste la respiratie, la transpiratie si la asimilatie, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsa de tulpina printr-o codita (petiol). ◊ Loc. adv. Ca frunza si ca iarba = numeros. ◊ Expr. A taia frunza la caini = a nu avea nici o ocupatie serioasa, a pierde vremea fara treaba; a trandavi. 2. Compus: frunza-de-potca = planta erbacee cu frunze de un verde stralucitor si cu flori verzui (Chenopodium murale). 2. (In sintagma) Frunze de feriga = boala a tomatelor, provocata de un virus si manifestata prin ingustarea foliolelor, care devin aproape filiforme, luand infatisarea frunzelor de feriga. – Lat. frondia (< frons, -ndis).

POTaiE, potai, s. f. Caine slab, jigarit sau lenes; cotarla, javra; p. gener. (depr.) caine. ♦ Epitet dat unui om lipsit de caracter, netrebnic. [Pr.: -ta-ie] – Et. nec.

STANTAR, stantari, s. m. Muncitor care croieste talpa incaltamintei taind-o cu stanta (1). – Stanta + suf. -ar.

MAHNI vb. 1. a (se) amari, a (se) indispune, a (se) indurera, a (se) intrista, a (se) necaji, a (se) supara, (inv. si pop.) a (se) obidi, (inv. si reg.) a (se) scarbi, (inv.) a (se) otari, a (se) ravni, (fig.) a (se) catrani. (L-ai mahnit pe tata cu vorbele tale.) 2. v. intrista. 3. v. posomori.

ATAT² ~ta (~ti, ~te) pron. nehot. (mai ales in forma atata) 1) (se foloseste pentru a inlocui un nume sau o propozitie, care exprima un numar, o masura, o cantitate etc.). ◊ ~ta-ti trebuie! numai incearca! (ca va fi rau de tine). 2) Numai aceasta. ~ ne mai lipsea! /<lat. eccum-tantum

BUCATA ~ati f. 1) Parte separata (prin rupere, taiere, sfaramare etc.) dintr-un intreg. ~ de paine. ~ de stofa. ◊ ~ de drum portiune (de drum). ~ de timp (sau vreme) interval de timp; perioada. 2) Unitate facand parte dintr-o serie de obiecte de acelasi fel; exemplar. ~ de sapun. ~ de zahar. ◊ A vinde cu ~ata a vinde cu amanuntul; en detail. A-i face cuiva ~ata a-i face cuiva neplaceri. Om dintr-o ~ om foarte cumsecade. 3) Creatie artistica (muzicala sau literara) de dimensiuni reduse sau fragment de creatie artisitica. [G.-D. bucatii] /<lat. buccata

CaiNE ~i m. 1) Mamifer carnivor de talie mijlocie, din familia canidelor, domesticit si folosit la paza, vanatoare etc. ◊ Nici ~ nici ogar se spune despre omul care nu are o pozitie bine determinata. A taia frunze la ~i a se ocupa cu nimicuri. A trai ca ~ele cu pisica (a se manca ca ~ii) a fi in relatii rele; a se dusmani. (Undeva) umbla ~ii cu colaci in coada se spune cand cineva crede, ca undeva se traieste foarte bine. Nu-i numai un ~ scurt de coada mai sunt oameni sau situatii de felul acesta. 2) fig. Om rau, cainos. ◊ Porc de ~ om ticalos. Coada de ~ om de nimic. 3): ~ele-Mare constelatie boreala in care intra si Sirius. ~le-Mic constelatie boreala intre Hydra si Orion. ~-de-mare rechin din Marea Neagra de talie mica si culoare albastra-cenusie. /<lat. canis

MINOtauR s.m. Fiinta fabuloasa imaginata cu cap de om si trup de taur. [Pron. -ta-ur. / < fr. minotaure, cf. Minotaur – monstru mancator de oameni, ucis de Teseu].

taie-fuga s.m. (pop.; inv.) om fricos.

CAPATANA, capatani, s. f. 1. Cap de animal mort sau taiat (in vederea consumului). 2. Cap de om mort desprins de trup; p. ext. (ir.) cap. 3. Parte bulbucata a unei plante, formata din tulpina sau din suprapunerea frunzelor. Capatana de varza. 4. Nume dat unor obiecte de forma conica. Capatana de zahar. – Lat. *capitina.

1) caz n., pl. uri (lat. casus, d. cadere, a cadea, a se intimpla. V. incident). Intimplare: caz extraordinar. Exemplu: medicina citeaza multe cazuri de vindecare pin [!] sugestiune. Imprejurare: ce sa fac in asemenea caz? Teol. Caz de constiinta, imprejurare grea in care religiunea permite sau opreste actiunea ta. Gram. Diferitele forme ale aceluiasi numar la un cuv. declinabil: cele sase cazuri ale limbii latine. A face caz de, a da atentiune, a te alarma. In acest caz, atunci, in aceste conditiuni. In ori-ce caz, in tot cazu, ori-ce s´ar intimpla, ori-cum ar fi. – La caz ca, barb. ild. „in cazu cind, daca”.

cisla f., pl. e (vsl. cislo, numar. V. cinste, cin). Vechi. Impartirea birului (cu care ocaziune obstea se aduna duminica la usa bisericii si hotara cit are de platit fiecare). Azi. Fig. Taifas: faceau cisla la crisma [!]. Teapa, meserie, treapta sociala: erau toti de o cisla.

DECUPAT², -A, decupati, -te, adj. Taiat dintr-un tot, dintr-un intreg; din care s-a taiat o parte. ◊ Pantofi decupati = pantofi care au calcaiul descoperit, fara staif. – V. decupa. Cf. fr. decoupe.

INDATORIRE s. 1. v. obligatie. 2. v. oficiu. 3. v. atributie. 4. angajament, obligatie, sarcina, (pop.) legatura. (~ ta fata de el este ...) 5. obligatie, raspundere. (Are multe ~.) 6. datorie, obligatie, (livr.) servitute. (~ fata de propria noastra conceptie.)

OBLIGATIE s. 1. datorie, indatorire, insarcinare, sarcina, (inv.) dator, datorinta, indatorinta. (~ ta este sa rezolvi problema.) 2. v. oficiu. 3. an-gajament, indatorire, sarcina, (pop.) legatura. (~ ta fata de el este ...) 4. indatorire, raspundere. (Are multe ~.) 5. datorie, indatorire, (livr.) servitute. (~ fata de propria noastra conceptie.) 6. v. cerinta.

BRAZDAR ~e n. Parte a plugului, care taie brazda in plan orizontal. /brazda + suf. ~ar

CAPATANA ~i f. 1) Cap de animal taiat sau mort. 2) iron. Cap mare (de om). 3) Partea sferica a unor plante. ~ de varza. ~ de usturoi. [G.-D. capatanii] /<lat. capitina

FUND ~uri n. 1) Partea de jos a unui vas, care constituie baza lui. ~ul caldarii. 2) Fiecare din cele doua parti laterale ale unui butoi. 3) Scandura mica de diferite forme, intrebuintata la bucatarie (pentru a taia ceva, a rasturna mamaliga etc.). 4) (la om) Extremitatea dorsala a corpului, pe care se sade; dos; sezut. 5) Partea de jos a unei cavitati naturale. ~ul marii. 6) Partea din spate a unui spatiu. ~ul scenei. 7) Partea unor obiecte opusa deschizaturii. ~ul sacului. /<lat. fundus

TREABA treburi f. 1) Activitate de durata mai mare sau mai mica de care se ocupa cineva; indeletnicire; ocupatie. ◊ A avea (sau a fi in) ~ a fi ocupat. A-si cauta (sau a-si vedea) de ~ a) a lucra cu sarguinta; b) a nu se amesteca in lucrul altuia. A se afla in ~ a lucra de ochii lumii. 2) pop. Efectuare a unor actiuni utile; lucru. ◊ A se pune pe ~ a se apuca serios de lucru. A se lua cu ~a a uita de griji sau de necazuri, fiind absorbit de lucru. 3) Actiune savarsita de cineva; fapta; isprava. ◊ Mare ~! mare lucru! De ~ de isprava; cumsecade. Cu ~ cu rost. A face o ~ a face o pozna, o sotie. 4) Afacere care necesita rezolvare; problema; chestiune; lucru. ◊ A avea ~ cu cineva (sau undeva) a avea interese cu cineva (sau undeva). Ce ~ ai? Ce te intereseaza? Nu-i ~a ta! Nu te priveste! A nu fi de nici o ~ a nu fi bun de nimic. Se vede ~ ca ... se pare ca ...; se vede ca ... . [G.-D. trebii; Pl. si trebi] /<sl. treba

ESANTIONA vb. I. tr. 1. A verifica, a confrunta (masurile, greutatile) cu etalonul. ♦ A taia un esantion. 2. A alege persoanele care vor fi interogate in cursul unei anchete prin sondaj, urmarind sa se obtina un rezultat reprezentativ, ca si cand ar fi interogata intreaga colectivitate. [Pron. -ti-o-. / < fr. echantillonner].

TROHaiC, -A adj. 1. (despre versuri) din trohei. ♦ metru ~ = sistem de versificatie avand la baza troheul. 2. (despre cezura) care taie al treilea dactil al unui hexametru dupa primele doua silabe, un troheu. (< fr. trochaique)

spinteca (-c, -at), vb. – 1. A scoate maruntaiele, a eviscera, a despica. – 2. A taia, a crapa. – 3. A strabate. – Mr. spintic(are). Lat. expanticāre (Puscariu 1622; Candrea-Dens., 1394; REW 3032, cf. Lambrior 100; Philippide, Principii, 99), cf. pintece si ven. spantegar „a desface”, abruz. spandeka „a chinui”, calabr. spantecare „a deschide”. – Der. spintecator, adj. (care spinteca); spintecatura, s. f. (taietura, crapatura, despicatura).

arbitriu n. (lat. arbitrium). Judecata de arbitri. Liber arbitriu, libertatea de a face (de a comite, de a executa) ori nu dupa cum iti cere mintea ta, dupa care esti raspunzator de faptele tale [1]. – Si arbitru (dupa fr.). V. determinizm.

asupra, prep. cu gen. si care arata starea sau miscarea (lat. ad-supra). Pe, deasupra: atirna asupra capului, multe nenorociri au cazut asupra tarii. Contra: a porni razboi asupra cuiva. Fata de. catre: a avea influenta asupra cuiva. A-ti lua un lucru asupra ta, 1) a te insarcina cu un lucru, a-l lua pe socoteala ta, 2) a-l considera adresat tie (o vorba, o aluziune). Barb. (dupa fr. sur). Despre: a vorbi asupra filosofiii, rom. corect despre filosofie. Vechi. Vest. Asupra-mi, asupra-le, a lua usupra.

INJUNGHIA, injunghii, vb. I. Tranz. 1. A vari un cutit, un pumnal sau alt obiect cu lama ascutita in cineva; a junghia; spec. a taia, a ucide un animal. ◊ Refl. recipr. S-au injunghiat la betie. 2. (La pers. 3) A simti sau a provoca o durere ascutita, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – In + junghi.

tauTOLOGIC, -A, tautologici, -ce, adj. Care are caracter de tautologie, privitor la tautologie. [Pr.: ta-u-] – Din fr. tautologique.

TOPOR ~oare n. Unealta formata dintr-un corp de otel cu tais si cu o gaura in care se fixeaza o coada de lemn, folosit pentru taiat lemne. ◊ (Ca) din ~ grosolan; necioplit. Coada de ~ om servil prin intermediul caruia se fac lucruri condamnabile. /<sl. toporu

meu² (al ~) pr. m. (prietenul tau e medic, al meu e profesor), pl. ai mei, g.-d. alor mei; f. a mea, pl. ale mele, g.-d. alor mele

amar, -a adj. (lat. amarus, it. amaro, pv. amar, fr. amer). De un gust aspru si neplacut (ca chinina ori pelinu), in opoz. cu dulce: migdale amare. Fig. Trist, plin de suferinta: viata amara, zile amare. Care arata adinca tristeta: lacrimi amare. Agonisit cu multa suferinta: o pine [!] amara. S. n., pl. uri. Chin, necaz, suferinta: cine n' a gustat amaru nu stie ce-i zaharu (Prov.). A-ti minca amaru cu cineva (sau undeva), a trai gustind cu cineva (sau undeva) zile bune sau rele. A-ti inghiti amaru, a suferi in tacere. A-ti varsa amaru, a-ti descarca necazu. Mare numar, mare cantitate: dupa atita amar de ani, atita amar de lume. O bautura alcoolica amara aperitiva originara din Olanda (si numita si biter). Cu amar, cu amaraciune: a plinge cu amar. Interj. Vai: vai si amar de voi, amar de viata ta!

ascuns, -a adj. Acoperit, secret: loc ascuns. Fig. Tacut, necomunicativ: om ascuns. S. n., pl. uri. Ascundere repetata: am perdut [!] timpu cu ascunsu. Vechi. S. f. si n., pl. uri. Taina. De-a ascunsu sau n. pl. de-a ascunsele, joc copilaresc in care unii se ascund si altu-i cauta. In ascuns ori pe ascuns, in secret, pe furis, in taina.

TaiETURA, taieturi, s. f. 1. Actiunea de a taia; (concr.) locul unde s-a taiat ceva; spec. rana provocata de un instrument taios. ♦ Suprafata rezultata dintr-un corp dupa ce a fost taiat. ♦ Fel, mod de a taia. 2. Drum (adancit) sapat de o apa in curgerea ei. ♦ Povarnis drept, prapastios; perete stancos. 3. Croiala unei haine. ♦ Fig. Linie, trasatura, contur. 4. Teren despadurit pe care se mai vad inca butucii. 5. Fig. (La pl.) Senzatie de durere asemanatoare cu aceea provocata de o taiere; junghiuri. 6. Stersatura; fragment, text sters sau anulat. 7. Portiune, articol decupat dintr-o tiparitura. [Pr.: ta-ie-] – Taia + suf. -atura.

ATACA vb. 1. v. asalta. 2. (MIL.) a izbi, a lovi, (inv.) a taia. (~ flancurile armatei dusmane.) 3. a agresa, a agresiona. (L-au ~ golanii.) 4. v. vatama. 5. a manca, a roade. (Rugina ~ fierul).

SFARTECA vb. 1. a cioparti, a sfasia, (pop. si fam.) a casapi, (pop.) a dumica, (reg.) a crampoti, a macelari, (Mold., Bucov. si Ban.) a ciocarti, (prin Mold.) a carnosi, (prin Ban.) a carti, (Mold. si Bucov.) a hacui. (A ~ un animal, la taiere.) 2. a sfasia, (inv. si reg.) a murseca. (L-au ~ animalele salbatice.) 3. a sfasia, (inv. si reg.) a sparcui. (L-au ~ cu sabiile.)

FRAGED ~da (~zi, ~de) 1) (despre plante, fiinte) Care este la inceput de dezvoltare; tanar de tot. Iarba ~da. 2) (despre legume, carne etc.) Care fierbe repede si se taie usor cu dintii. 3) (despre obraji, maini etc.) Care are finete si gingasie tinereasca. /<lat. fragilus

INCRUSTATIE ~i f. 1) Ornament incrustat. 2) Crusta de saruri depusa pe peretii unui obiect sau ai unui tesut. [G.-D. incrustatiei; Sil. in-crus-ta-ti-e] /<fr. incrustation

SHOGUN [ʃogun] (cuv. japonez) s. m. Titlu purtat de conducatorii militari japonezi intre 1192 si 1867, care sub autoritatea nominala a imparatului au detinut efectiv puterea. Initial, abrevierea lui sei-i-tai shōgun, in sec. 8, desemna un „generalisim care lupta cu succes impotriva barbarilor <ainu>” din N Japoniei. Titlul in acceptiunea lui deplina i-a fost acordat in 1192 lui Yoritomo Minamoto-no. Au existat patru dinastii shogunale: Minamoto (1192-1219), Fujiwara (1226-1252), Ashikaga (1338-1573) si Tokugawa (1603-1867). Persoana avand acest titlu.

FORFECUTA, forfecute, s. f. 1. Diminutiv al lui foarfece; foarfece mic (pentru taiat unghiile). 2. Pasare mica, cu penele caramizii, cu ciocul puternic avand varfurile incrucisate ca niste foarfece (Loxia c*********a). – Foarfece + suf. -uta.

TOCILARIE ~i f. 1) Atelier cu tocila (sau polizor) unde se ascut unelte de taiat. 2) rar Meserie de tocilar. [G.-D. tocilariei] /tocila + suf. ~ar

TINtauRA ~e f. Planta erbacee medicinala, cu tulpina e****a, cu frunze alungite si cu flori divers colorate, dispuse in buchete terminale, avand fructul o capsula; fierea-pamantului. [G.-D. tintaurei; Sil. -ta-u-] /<lat. centaurea

SIGNATURA s.f. 1. Semn pus pe prima pagina a fiecarei coli de tipar a unei carti, care usureaza legatorului numerotarea colilor. 2. Mic sant taiat in blocul unei litere, care inlesneste zetarului recunoasterea pozitiei ei. [< fr. signature].

SIGNATURA s. f. 1. semn pus pe prima pagina a fiecarei coli de tipar a unei carti, care usureaza legatorului numerotarea colilor. 2. mic sant taiat in blocul de litere care inlesneste zetarului recunoasterea pozitiei ei. 3. (mat.) a unei substitutii = (pentru o substitutie data) numarul +1 daca substitutia echivaleaza cu un numar par de traspozitii, numarul -1 daca acesta echivaleaza cu un numar impar de transpozitii. (< fr. signature)

Absyrtus, fiul lui Aeetes, regele Colchidei, si fratele Medeei. Fugind cu Iason dupa ce furasera Lina de Aur, Medea l-a luat cu ea si pe Absyrtus. Ca sa zadarniceasca urmarirea lui Aeetes, care se luase dupa fugari, ea si-a taiat fratele in bucati si le-a aruncat in urma ei, in mare (v. si Medea).

cobesc v. tr. si intr. (d. cobe, cobie; sirb. kobiti). Augurez (prezic) nenorocire, menesc a rau, fac a rau: cucuveaua i-a cobit moarte (ceia ce e o credinta falsa, caci ia [!], cind cinta, anunta vreme buna). Gaina asta cobeste a cutit, a stricat ceva ori ma plictiseste cu cotcodacitu si trebuie s´o tai.

conspir, a -a v. intr. (lat. conspiro, -are, d. con, impreuna, si spirare, a rasufla. V. aspir, suspin). Complotez, conjur, fac conspiratiune: a conspira contra cuiva. Ma acord, concur: tot (fals totu) conspira la fericirea ta. V. tr. Rar. Meditez, proiectez: a conspira ruina cuiva.

FOARFECE, foarfece, s. n. 1. Unealta sau masina unealta pentru taiat, actionata manual sau mecanic, compusa din doua lame taioase suprapuse, avand fiecare cate un maner inelar si fiind unite intre ele la mijloc cu un surub. ♦ (In forma foarfeca) Saritura care se executa ridicand picioarele unul dupa altul, ca miscarea lamelor unui foarfece, practicata in unele sporturi. 2. (Ec.; in sintagma) Foarfeca sau foarfecele preturilor = decalaj intre diferite preturi. 3. Nod marinaresc format din doua sau din trei bucle, folosit la legarea unei parame. 4. (Bot.; in compusul) Foarfeca-baltii = planta acvatica (submersa), cu frunze rigide dintate, cu flori albe, deschise la suprafata apei (Stratiotes aloides). – [Var.: foarfeca, foarfeci, s. f., foarfec s. m.] – Lat. forfex, -icis.

CIOLAN, ciolane, s. n. 1. Os (mare) de animal (taiat, cu sau fara carne pe el) sau (fam.) os de om. ♦ Expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obtine avantaje sau profituri materiale. A umbla dupa ciolan = a umbla dupa profituri materiale. A scapa ciolanul din mana = a pierde o situatie avantajoasa. 2. (Fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ◊ Expr. A i se m**a (cuiva) ciolanele = a-i slabi puterile, a se molesi. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frange, a-i m**a cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multa vreme). A-i ramane ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casa, prin locuri straine. 3. (Reg.) Obada (a rotii de car). – Din sl. clanu.

TRANSVERSal, -A, transversali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are directia perpendiculara pe lungimea unui corp, a unei suprafete; care taie ceva de-a curmezisul, care trece crucis peste ceva. ♦ Sectiune transversala = suprafata obtinuta prin sectionarea unui obiect cu un plan perpendicular pe lungimea lui. 2. S. f. (Mat.) Dreapta care intersecteaza laturile sau prelungirile laturilor unui triunghi ori care taie o figura data. 3. S. f. Galerie orizontala in interiorul unei mine, care trece prin roci sterile, de-a curmezisul directiei stratului. – Din fr. transversal.

SAVANT¹ ~ta ( ~ti, ~te) m. si f. Persoana specializata in cercetari stiintifice, avand cunostinte vaste intr-un anumit domeniu; invatat. /<fr. savant

A STERGE sterg tranz. 1) (lichide sau alte substante) A indeparta (de pe o suprafata) prin frecare usoara (cu ceva). ~ praful. 2) (urmat uneori si de un complement indirect cu prepozitia de) A face sa devina curat sau uscat. ~ ghetele de praf. ◊ ~ putina (sau a o ~) a pleca grabit si pe neobservate. Cat te-ai ~ la ochi intr-o clipa. 3) (texte scrise sau desene) A taia cu o linie, considerand neadecvat sau inutil. 4) fig. A face sa se stearga. ◊ ~ de pe fata pamantului a distruge; a omori. ~ urmele a face sa dispara orice urma. 5) A lovi cu repeziciune; a da o lovitura cu iuteala. ~ o palma. 6) pop. (lucruri marunte) A fura cu abilitate; a sterpeli. /<lat. extergere

SECTAT, -A adj. (Despre frunze lobate) Care are lobi cu incizii mari, atingand nervura mediana. [Cf. lat. sectus – taiat].

BIOPSIE s.f. (Med.) Taiere a unei portiuni dintr-un tesut viu din corpul unui om sau al unui animal pentru a fi examinat la microscop. [Gen. -iei. / < fr. biopsie, cf. gr. bios – viata, opsis – vedere].

suiat, -a, adj., s.f. (reg.) 1. (adj.; despre oi si vite) care are la ureche un semn de recunoastere. 2. (adj.; in forma: siat) taiat piezis. 3. (s.f.) semn facut la urechea oilor sau a vitelor, prin taierea unei suvite subtiri.

tauRIN, -A adj. Din familia taurului, care apartine taurinelor. // s.f.pl. Specie de rumegatoare mari din familia bovinelor, avand ca tip boul; (la sg.) animal apartinand acestei specii. [Pron. ta-u-. / < lat. taurinus, it. taurino].

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucata dintr-un trunchi de copac taiat si curatat de crengi; butura. ♦ Bucata groasa de lemn de foc; bustean, buturuga. ◊ Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel incat sa nu mai poata misca; a lega cobza, a lega fedeles. A dormi butuc = a dormi adanc. ♦ Bucata groasa de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la macelarie; trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor. 2. Fig. Om prost si necioplit. 3. Partea de jos, mai groasa, a tulpinii vitei de vie (de la pamant pana la punctul de ramificatie). 4. Partea centrala a unui corp rotativ, care se monteaza pe un arbore si in care sunt infipte spite (la roti), pale (la elice) etc. Butucul rotii. 5. Bucata groasa de lemn prevazuta cu gauri, in care se prindeau in vechime picioarele, mainile sau gatul arestatilor si prizonierilor. 6. Partea superioara a jugului. 7. Talpa sau scaunul razboiului de tesut. – Et. nec.

fundei, fundeiuri, s.n. (reg.) 1. ramasita dintr-o tramba de panza, din care s-a taiat o bucata. 2. ramasita dintr-o claie de grau, dupa ce s-au luat cei mai multi snopi; asternutul de paie pe care se face stogul de grau. 3. parte de sus a intestinului gros.

camaras m. (ung. kamaras). Sec. 16-18. Slujitor al camarii (al vistieriii domnesti). Marele camaras, boier de rangu al doilea, tezauraru particular al domnului ori sambelanu curtii domnesti (V. camerier). Camaras de izvoade (sau logofat de taina), boier de rangu al treilea, incasator [!] al unor taxe (de la bresle). Camaras de ocna, sefu ocnelor. Camaras de rafturi, rahtivan. Sec. 19. Casier, intendent, iconom (ca cel ce incaseaza banii la scrinciov [!]. – In est camaras.

PARCHET, parchete, s. n. I. Pardoseala executata prin imbinarea intre ele (in forma de desene geometrice) a unor piese din lemn tare (stejar, fag etc.) prelucrate special; fiecare dintre piesele de lemn (inguste si scurte) folosite la executarea acestui tip de pardoseala. II. Fiecare dintre suprafetele in care este impartita o padure in vederea exploatarii ei rationale; p. ext. suprafata de teren pe care s-a facut o taiere intr-o padure. III. Institutie judiciara care functioneaza pe langa unele instante judecatoresti, cu atributia de a exercita actiunea penala si de a sustine acuzarea la judecarea proceselor penale; membrii acestei institutii; local in care functioneaza aceasta institutie. – Din fr. parquet.

OPRITURA, oprituri, s. f. (Reg.) Portiune intr-o padure din care este interzis sa se taie copaci. ♦ Portiune dintr-o pasune rezervata pentru cosit si pe care nu au voie sa pasca vitele. – Opri + suf. -tura.

tauRIN, -A, taurini, -e, adj. Care apartine taurului (1), privitor la taur, din specia taurului. ♦ (Substantivat, f. pl.) Specie de bovine care au ca reprezentant tipic boul; (si la sg.) animal din aceasta specie. [Pr.: ta-u-] – Din it. taurino.

TaiS ~uri n. Parte ascutita a unui obiect de taiat; ascutis; buza. ◊ Cutit cu doua ~uri situatie care, in functie de imprejurari, poate avea efecte favorabile sau defavorabile. A trece sub ~ul sabiei a nimici. /a taia + suf. ~is

NAVOLOACA, navoloace, s. f. (Reg.) 1. Loc de pe care s-a taiat porumbul si unde se seamana grau de toamna, fara sa se mai are. ♦ Livada pe malul unui rau. 2. Tarm inalt al marii. – Ucr. navolok.

TaiCA m. invar. pop. 1) (si cuvant de adresare a copilului catre tatal sau) Barbat considerat in raport cu copiii sai; tata. ◊ A scapa de d****l si a da peste ~-sau a iesi dintr-o incurcatura si a da peste alta (si mai mare). A trimite de la d***u la ~-sau a amagi, a insela pe cineva; a duce de nas pe cineva. 2) (cuvant de adresare a celor tineri catre un om mai in varsta) Barbat respectat si apropiat cuiva; tata. [G.-D. taichii; Sil. tai-] /Din tata

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucata dintr-un trunchi de copac taiat si curatat de crengi; bucata groasa de lemn de foc; bustean. ◊ Expr. A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel incat sa nu se mai poata misca; a lega cobza, a lega fedeles. A dormi butuc = a dormi adanc. ♦ Bucata groasa de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la macelarie; (in trecut) trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor. 2. Fig. Om prost si necioplit. 3. Partea de jos, mai groasa, a tulpinii vitei de vie (de la pamant pana la punctul de ramificatie). 4. Partea centrala a unui corp rotativ, care se monteaza pe un arbore si in care sunt infipte spite (la roti), pale (la elice) etc. Butucul rotii. 5. Bucata groasa de lemn prevazuta cu gauri, in care se prindeau in vechime picioarele, mainile sau gatul arestatilor si prizonierilor. 6. Partea superioara a jugului. 7. Talpa sau scaunul razboiului de tesut.

cinghel n., pl. e (turc. cengel, d. pers. cangial, cirlig; ngr. tsingeli, alb. bg. sirb. cengel. V. cinghie). Cirlig de atirnat carne la macelarie. Belciugu care se pune´n nasu porcilor, ursilor s. a. A pune cuiva cingelu´n nas, a-l face sa nu se mai poata misca contra ta.

STIRB, -A, stirbi, -e, adj. 1. Caruia ii lipseste unul sau mai multi dinti. ◊ Compus: stirba-baba-cloanta s. f. = a) vrajitoare batrana din mitologia populara; porecla data unei femei batrane si rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade taraboanta) se spune in gluma copiilor cand le cad dintii de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea sparta, ciocnita; caruia ii lipseste o bucatica din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de taiat) Cu taisul tocit; caruia ii lipseste o bucatica; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. strubu.

FERASTRAU ~aie n. 1) Unealta prevazuta cu o lama (cu dinti ascutiti), actionata manual si folosita la taiat (lemne). ◊ ~ cu rama ferastrau cu lama montata intr-un cadru. ~ electric portativ masina-unealta avand un lant prevazut cu dinti taietori, actionata de un motor electric. ~ circular masina-unealta prevazuta cu un disc dintat, care, in timpul functionarii, executa o miscare de rotatie. 2) Instrument muzical constand dintr-o lama dintata care produce sunete cu ajutorul unui arcus. /<ung. fureszto

GUST ~uri n. 1) Simt al organismului prin care percepe (cu ajutorul limbii si mucoasei bucale) proprietatile chimice ale substantei cu care vine in contact. 2) Senzatie produsa, in special de alimente, asupra mucoasei bucale si limbii. ~ sarat. ~ amar. ~ neplacut. ◊ A da de ~ (a prinde la ~) a incepe sa placa. 3) Facultate a omului de a intelege si a aprecia frumosul. ◊ Cu ~ cu simt estetic. De prost ~ a) lipsit de simt estetic; b) care produce o impresie neplacuta. 4) Preferinta deosebita pentru ceva; predilectie. ~ pentru carti vechi. ~ pentru calatorii. 5) Dorinta (nestavilita) de a avea sau de a face ceva; pofta; chef. ◊ A-i trece (sau a i se taia) cuiva ~ul pentru ceva a nu mai dori ceva. /<lat. gustus

ciopata (ciopati), – Bucata, felie de carne. – Var. cioparta, cioparta, ciopirta. Mag. csapat „gramada”, care inseamna si „turma” (DAR). R din var. se explica probabil prin confuzie cu mag. csoport „turma” (› ciopor). Se foloseste de preferinta la pl. Der. ciopatica, s. f. (dans tipic); ciopatai, s. f. pl. (labe); ciopirtac, adj. (care are coada taiata); ciopirlac, s. n. (bat); ciopirti (var. ciopirti, ciocirti, ciocilti, ciopati), vb. (a taia, a face bucati; a transa); ciopirteala (var. ciocirteala), s. f. (taiere in bucati); ciocirt (var. ciortan), s. m. (varietate de ciuperci); ciopirtel, s. m. (planta, Celosia cristata).

saminta (seminte), s. f. – 1. Organ de reproducere la plante. – 2. Simbure. – 3. Semen. – 4. Rasa, generatie. – 5. Origine, cauza. – 6. Fleac, cantitate minima. – Mr., megl. siminta, istr. saminte. Lat. *sementia (Puscariu 1608; REW 7804; Iordan, Dift., 108), cf. it. semenza, prov., cat. semenca, fr. semence. Are si pl. saminturi, cu valoare colectiva. – Der. semincer, s. m. (copac salvat de la taiere, pentru reproducere; stiulete de porumb tinut pentru saminta); semintie, s. f. (rasa, casta, generatie); insaminta, vb. (a semana). Din rom. provine mag. szemuncia (Edelspacher 22).

ating, atins, a atinge v. tr. (lat. attingere, it. attingere, fr. atteindre. V. contact). Ajung, pun mina: a atinge fructele din pom cu mina, cu prajina. Fig. (fr. toucher). Misc, emotionez: vaietele saracului l-au atins. Supar, ofensez: s´a simtit cam atins de gluma ta. Barb. A-ti atinge scopu (fr. atteindre le but) ild. a-ti ajunge scopu. V. refl. Vin in contact: m´am atins de un gard vapsit [!] de curind si m´am murdarit. Fig. Pun mina (fur sau vatam): nu te atinge de banu, de onoarea altuia!

MUCAR, mucari, s. n. (Mai ales la pl.) Unealta in forma de foarfece cu care se taie capatul ars al mucului lumanarii sau al candelei, pentru a inviora flacara; mucarnita. – Muc + suf. -ar.

DOMNIE ~i f. 1) Functia de domn; conducere a tarii de un domn. A veni la ~. ◊ A(-i) lua (cuiva) ~a a lipsi pe cineva de functia de domn. 2) Exercitare a acestei functii. 3) art. (in componenta locutiunilor pronominale de reverenta) Domnia-ta, domnia-lui, domnia-sa, domnia-voastra, domnia-lor. [Art. domnia; G.-D. domniei; Sil. -ni-ei] /domn + suf. ~ie

UNGHIE ~i f. 1) (la om) Placa cornoasa subtire, care acopera partea de deasupra a capatului degetelor. ◊ A reteza (sau a taia) cuiva ~ile a reduce posibilitatile de actiune (agresive) ale cuiva. A-si manca ~ile a regreta amarnic o imprudenta comisa. A-si manca si de sub ~ a fi foarte zgarcit. Nici cat ii negru sub ~ deloc. A pune cuiva ~a in gat a sili pe cineva sa-si indeplineasca obligatia. 2) (la pasari si la animale) Parte cornoasa si incovoiata a degetelor; gheara. 3): ~a-gaii planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, avand frunze compuse, flori galbene-verzui si fructe pastai. ~a pasarii planta erbacee de padure cu tulpina culcata, avand frunze rotund-cordate si flori albastre, solitare, in forma de pinten. 4) Parghie cu care se manevreaza leasa de pescuit. [G.-D. unghiei; Sil. -ghi-e] /<lat. ungla

custura, custuri, s.f. (pop.) 1. lama, tais de cutit. 2. placa de metal. 3. ferastrau, firez. 4. fierul coasei. 5. cutit rudimentar, cu maner de lemn sau fara el; ciorsa, bleau. 6. dalta. 7. parte a plugului ( fierul, undreaua). 8. unealta cu care se curata, se reteaza si se scot fagurii din stup. 9. cutit cu care se taie capetele cercurilor la butoaie. 10. cutitul cizmarului. 11. creasta stancoasa de munte, ascutita, zimtata, specifica epocii glaciare. 12. om cu apucaturi rele, hot, custurar.

TOCILAR ~i m. 1) Persoana care se ocupa cu ascutirea (la tocila) a instrumentelor de taiat. 2) fam. Elev care invata lectiile in mod mecanic, fara a patrunde in esenta; bucher. /tocila + suf. ~ar

DECOLETA vb. I. tr. 1. A prelucra (la strung) un material care are forma de bara, in piese care atunci cand sunt gata sunt taiate succesiv din aceasta. 2. A taia coletul² si frunzele (la radacinoase). [< fr. decolleter].

AVOCADO s.n. Fruct exotic, comestibil, de mare valoare nutritiva, avand forma de para, de culoare verde-inchis, cu un sambure mare cat o nuca la mijloc. Taiat in jumatati de-a lungul, se obtin un fel de barchete ce pot fi umplute cu diverse delicatese (fructe de mare, paste picante) si servite drept gustare; exista si o varietate fara sambure, utilizata in special pentru prepararea cocteilurilor; fr. avocat; engl. avocado, alligator pear; germ. Avocado.

BRAZDAR, brazdare, s. n. 1. Parte componenta a plugului, care taie brazda (1) in plan orizontal. 2. Parte constitutiva la masinile de semanat, care introduce semintele in pamant. – Brazda + suf. -ar.

CUTITAR, cutitari, s. m. 1. Persoana care face sau vinde cutite sau alte instrumente de taiat. 2. (Fam.) Scandalagiu gata sa scoata cutitul in timpul unei certe sau al unei incaierari; bataus. – Cutit + suf. -ar.

SPART², -A, sparti, -te, adj. 1. Prefacut in bucati, in cioburi; plesnit, crapat; gaurit. ◊ Expr. (A fi) mana sparta = (a fi) risipitor. A manca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mananca foarte mult si cu lacomie. ♦ (Despre lemne) Taiat in bucati mici (potrivite pentru a fi arse in soba). ♦ (Despre pamant) Rascolit, plin de gropi. ♦ (Rar, despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, ragusit, dogit. 2. (Despre ziduri, cladiri) Stricat, darapanat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de incaltaminte, de imbracaminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge.

SFASIA vb. 1. a cioparti, a sfarteca, (pop. si fam.) a casapi, (pop.) a dumica, (reg.) a crampoti, a macelari, (Mold., Bucov. si Ban.) a ciocarti, (prin Mold.) a carnosi, (prin Ban.) a carti, (Mold. si Bucov.) a hacui. (A ~ un animal, la taiere.) 2. (inv.) a (se) smacina. (Ii ~ carnea de pe el.) 3. a sfarteca, (inv. si reg.) a murseca. (L-au ~ lupii.) 4. a sfarteca, (inv. si reg.) a sparcui. (L-au ~ cu sabiile.) 5. a (se) ferfeniti, a (se) hartani, a (se) rupe, a (se) zdrentui, (fam.) a (se) varzui. (Nu mai ~ caietul!) 6. a (se) gauri, a (se) rupe, a (se) uza, a (se) zdrentui, (pop. si fam.) a (se) flenduri. (Haina i s-a ~ de tot.) 7. a rupe, a spinteca, (inv.) a sparge. (Isi ~ hainele si-si smulgea parul.) 8. a (se) zdrentui, (reg.) a (se) petici, (prin Olt. si Munt.) a (se) sofili. (Cearsaful s-a ~.)

CARAMBOLA s. Fructul unui arbore exotic, originar din Asia de sud-est (Averrhoa carambola), de culoare galben-verzuie, de 7-12 cm lungime, caracterizat prin cinci nervuri longitudinale adanci, astfel ca taiat transversal se obtin felii de forma unor stele (engl. starfruit), cu miezul galbui si cu putine seminte, avand gust acrisor si aroma de iasomie; se consuma natur, in salate si cocteiluri de fructe, feliile fiind utilizate si ca elemente de decor.

aproape adv. (lat. adprope, d. ad, la, si prŏpe, aproape). Nu departe, linga: aproape de casa, de mine. Mai mai, ca si: e aproape gata, aproape mort. A fi aproape de sau sa, a fi pe punctu de. A urmari de aproape, a urmari cu atentiune, cu energie. Asta ma priveste de aproape, ma intereseaza mult. De aproape, din apropiere. Pe aproape, pin [!] apropiere. Cit pe aci: Am ghicit? Pe aproape. S. m. Intrebuintat articulat (mai ales in evanghelie). Vecin, seaman: iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti.

TOCILAR, -A, tocilari, -e, s. m. si f. 1. Persoana care se ocupa cu ascutirea instrumentelor de taiat (la tocila). 2. Fig. Elev sau student care isi invata lectiile pe dinafara, in mod mecanic; bucher. – Tocila + suf. -ar.

prohab (prohaburi), s. n. – 1. Fanta, deschizatura. – 2. Slit. Origine incerta. Este fara indoiala cuvint sl. S-ar putea porni de la sb. vabiti „a (se) increti”, de unde un *provab „cusatura incretita” ca strizati „a taia” fata de prostriz „fanta, deschizatura la imbracaminte”.

DIAMANT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalina de carbon, de obicei transparenta si cu luciu puternic, avand cea mai mare duritate dintre toate mineralele si folosita ca piatra pretioasa sau la diverse unelte de slefuit, de taiat si zgariat; adamant. 2. Unealta pentru taiatul sticlei, alcatuita dintr-un diamant (1) comun fixat intr-un suport metalic cu maner. 3. Cel mai mic corp de litera de tipar. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamant.

MONEDA, monede, s. f. Ban de metal (rar de hartie) care are sau a avut curs legal pe teritoriul unui stat; p. gener. ban de metal (de valoare mica); maruntis. ◊ Expr. A bate (sau a taia, a face) moneda = a emite bani de metal. A bate moneda (din sau cu ceva) = a insista, a face caz (de ceva). A plati (cuiva) cu aceeasi moneda = a raspunde (cuiva) printr-o comportare similara. (Fam.) Asta e moneda platita, se spune despre o intamplare neplacuta survenita in viata cuiva ca o pedeapsa pentru fapta sau faptele rele facute; fapta si rasplata. [Pl. si: monezi. – Var.: moneta s. f.] – Din ngr. monedha.

CETACEU ~e n. 1) la pl. Ordin de mamifere, de talie foarte mare, avand corpul asemanator unui peste cu o singura pereche de inotatoare (reprezentanti: balena, casalotul, delfinul etc.). 2) Mamifer din acest ordin. [Sil. -ta-ceu] /<fr. cetaces

tauR ~i m. 1) Mascul reproducator al vitelor mari cornute; buhai.* A lua (sau a prinde) ~ul de coarne a actiona cu energie si curaj intr-o afacere dificila; a infrunta ceva pieptis. 2) pop. Om zdravan si brutal. 3) la sing. pop. art. Constelatie din emisfera boreala. ◊ Zodia ~ului unul dintre cele douasprezece sectoare zodiacale. [Sil. ta-ur] /<lat. taurus

ciump (-puri), s. n. – Ciot, ciuntitura. – Var. ciomp. Creatie expresiva, probabil identica lui ciup, cu infix nazal, ca in ciut › ciunt, cf. ven. ciompo „ciung.” – Der. ciomplei, s. n. (bustean decojit; la cai, radacina cozii); ciumpav, adj. (schiop; animal cu coarnele sau urechile taiate), care a fost apropiat uneori de bg. cup(av) „cu urechile taiate” (Pascu, Suf., 281; DAR) sau de mag. csampas „schiop” (Cihac, II, 493); dar care ar putea fi creatie spontana, cu aceeasi intentie expresiva ca in it. ciampa „schiop”, germ. schampeln „a schiopata”; ciupavi, vb. (a taia; a taia urechile; a rani; a vatama; a lasa pe cineva schiop).

cisluiesc v. tr. (vsl. cisliti, a numara; rus. cisliti. V. cisla). Vechi. Hotarasc ce are de platit ca bir, taxez. Impart, repartizez: a cislui o suma. Fig.. Sfatuiesc, invat, bat capu. Azi. Stau la taifas, ma sfatuiesc: babele cisluiau ceva.

DEZORDINE s. 1. v. debandada. 2. deranj, neoranduiala, zapaceala, (rar) neordine, (Mold.) calamandros, (fam.) brambureala, harababura. (E mare ~ la ei in casa.) 3. neoranduiala, neregula, ravaseala, valmasag, vraiste, zapaceala, (fam.) brambureala, harababura, talmes-balmes, (fam. fig.) balamuc. (Ce mare ~ e in hartiile tale.) 4. v. babilonie. 5. v. neglijenta. 6. v. tulburare.

BURTA ~ti f. pop. 1) Parte a corpului, la om si la animale, dintre torace si bazin, in care se afla stomacul, intestinele si alte organe interne; pantece; abdomen. ◊ A sta cu ~ta la soare a sta degeaba; a trandavi. A-si face ~ta toba a manca mult, fara masura. 2) fig. Parte proeminenta (a unui obiect); pantece. [G.-D. burtii] /Orig. nec.

A PISCA pisc tranz. 1) (fiinte) A apuca cu varful degetelor de piele strangand-o (si provocand durere); a ciupi. 2) (bucati mici, varfuri, margini) A inlatura cate putin prin rupere sau taiere; a ciupi. 3) fam. (despre persoane) A fura in cantitati neinsemnate si pe nesimtite; a ciupi. 4) si fig. (despre insecte) A face sa aiba o senzatie dureroasa (prin intepare sau muscare); a ciupi; a manca; a musca. ◊ Cat te-ar ~ un purice putin de tot. Pisca de limba se spune despre condimente sau bauturi alcoolice care produc o senzatie de usturime. 5) fig. A intepa cu vorba; a critica usor; a ciupi. 6) (fiinte) A lovi usor (cu biciul, cu palma); a ciupi. 7) (coardele unor instrumente muzicale) A apuca cu varful degetelor, facand sa vibreze; a ciupi. /Orig. nec.

cleste n., pl. tot asa (bg. klesti, vsl. kliesta, pl. klieste). Instrument de apucat lucruri ferbinti [!], mai ales carbuni. Instrument de scos cuie, cherpeden. Cimbistra. A scoate cuiva vorbele ca cu clestele, a-l face cu greu sa vorbeasca. A prinde cu clestele, in cleste, a sili pe cineva sa nu lucreze nimica contra ta. – E si masc. (pl. clesti), dar ob. neutru: doua cleste (CL. Febr. 1910, CXI). La Dos. pl. clesti si clesturi.

Gordius, rege mitic al Phrygiei, presupus intemeietor al cetatii Gordium. De mult, intr-o vreme cind Phrygia era macinata de neintelegeri interne, un oracol prezisese ca ele vor lua sfirsit daca va fi ales rege primul om care va urca cu carul sau la templul lui Zeus. Acest om a fost Gordius, pe atunci simplu taran. El a fost ales rege si, drept multumire, i-a inchinat lui Zeus carul sau. Oistea acestui car era legata cu un nod atit de complicat, incit nimeni nu-l putea desface. Celui care ar fi reusit s-o faca i s-a fagaduit, in dar, regatul Asiei. Se spunea ca mai tirziu, alexandru Macedon l-a taiat cu sabia, indeplinind, in felul acesta, oracolul.

AUTOTOMIE s.f. Automutilare la care recurg unele animale (ca soparla etc.) pentru a scapa de anumite pericole. ♦ Capacitate pe care o au unele organisme vegetale de a pierde si apoi de a reface unele parti ale organismului. [Gen. -iei. / < fr. autotomie, cf. gr. autos – insusi, tome – taiere].

COLTUNAS, coltunasi, s. m. Preparat culinar facut din aluat taiat in patrate mici, care se umplu cu carne, cu branza, cu marmelada etc. si apoi se fierb in apa. [Var.: caltunas s. m.] – Coltun + suf. -as.

TaiS, taisuri, s. n. 1. Parte mai subtire, ascutita, destinata sa taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cutit); ascutis; muchie taietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cutit cu doua taisuri = situatie a carei rezolvare intr-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implica avantaje si dezavantaje la fel de importante. A trece sub taisul sabiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Taietor (3). – Taia + suf. -is.

Berenice, sotia lui Ptolemaeus al III-lea Euergetes. Ea si-a taiat parul si l-a oferit in dar zeilor, cu rugamintea de a-i aduce teafar inapoi sotul, plecat sa lupte in Syria. Legenda spune ca darul ei a fost transformat intr-o constelatie: Cosita Berenicei.

confund, a -a v. tr. (fr. confondre, d. lat. con-fundere, a amesteca [d. con-, impreuna, si fundere, a turna], dupa cufund). Amestec: aceste doua riuri isi confunda apele. Nu disting: a confunda un om, un lucru cu altu. Fig. Pun in incurcatura, in neputinta sa raspunda, reduc la tacere: a confunda un demagog. Uimesc: stirea asta ma confunda, amabilitatea ta ma confunda. V. refl. Ma turbur, ma incurc: ratiunea mi se confunda. Ma confund in scuze, le repet prea mult.

alfabet n., pl. e (lat. alphabetum, vgr. alphabeton, compus din alpha, A, si bēta, B). Totalitatea literelor unei limbi sau unor semne conventionale p. corespondenta secreta. – alfabetu latin, de care se foloseste mai toata lumea culta, se deriva din cel grecesc, iar acesta are mai multe litere luate de la Fenicieni, care si ei, la rindu lor, au luat mai multe litere din ieroglife. – Vechi alfavita (dupa ngr.).

Aeetes, fiul lui Helios si al lui Perse, frate cu Circe si tatal Medeei. Domnind in Colchis pe vremea cind argonautii, condusi de Iason, au sosit acolo sa caute Lina de Aur, el le-a fagaduit-o cu conditia ca Iason sa iasa biruitor intr-o serie de incercari. Spera ca in felul acesta va reusi sa se sustraga fagaduielii facute. Cu ajutorul Medeei, Iason a biruit insa toate greutatile. Cum Aeetes l-a refuzat atunci in mod deschis, Iason, impreuna cu Medeea, au furat Lina de Aur. Pentru a scapa apoi de urmarirea lui Aeetes, ce venea dupa fugari, Medea – care-l luase cu ea si pe Absyrtus – si-a taiat fratele in bucati si le-a aruncat in mare (v. si Absyrtus).

cosesc v. tr. (bg. kosiy, cosesc, sirb. kositi se, a se uza pin [!] frecare, rus. kositi, a cosi, a taia de-a curmezisu). Tai cu coasa: a cosi iarba. Fig. I-a cosit moartea, i-a secerat, i-a rapit. V. refl. (neol. dupa fr. se faucher). A se meria, a se izbi picior peste picior in mers (vorbind de caii rau conformati): acest cal se coseste.

ELICE, elice, s. f. 1. Organ de masina (avand forma unor aripi sau a unor lopeti fixate pe un ax rotativ) care serveste la punerea in miscare a unui avion, a unei nave etc. 2. Linie curba care taie sub un unghi constant generatoarele unui cilindru sau ale unui con. [Var.: helice s. f.] – Din fr. helice, lat. helix, -icis.

PILA¹ pile f. 1) Unealta de lacatusarie, formata dintr-o bara de otel calit, avand pe toata suprafata crestaturi ascutite, cu care se prelucreaza prin slefuire piese metalice. 2) Instrument mic in forma de lama, prevazut cu crestaturi si folosit la netezirea unghiilor (dupa taiere). [G.-D. pilei] /<sl. pila

bogdaproste interj. – Multumesc, sa fie primit. – Var. bodaproste, bo(g)daprosti. Sl. Bogu da p******i „Domnul sa-i ierte (pe mortii tai)”. Este formula pastrata traditional de cersetori, care se foloseste numai pentru a multumi cind se primeste ceva de pomana. Se pare ca DAR greseste considerind ca pui de bogdaproste „om nenorocit, prapadit” trebuie sa se inteleaga drept „copil de cersetor”; este mai curind o aluzie la puii care se dadeau in dar sau ca bir manastirilor, si care nu se alegeau desigur dintre cei mai grasi si mari, cf. si expresia echivalenta de capatat.

DECAPITA vb. tr. 1. a taia capul cuiva; a ucide; a executa un condamnat prin taierea capului. ◊ a separa capul bovinelor de corpul lor la abator. 2. (fig.) a suprima, a reduce la neputinta principalii sefi ai unui partid, ai unei bande etc. (< fr. decapiter)

CARBURI (‹ fr.) Compusi binari ai carbonului cu celelalte elemente, mai ales cu metale, bor sau siliciu ♦ Carbura de bor = pulbere sau cristale negre de duritatea diamantului, rezistente la agenti chimici; se foloseste ca abraziv, pentru taiat materiale dure. Carbura de calciu = cristale incolore ce reactioneaza energetic cu apa formind acetilena; carbid. ♦ Carbura de siliciu = material dur, rezistent chimic si termic; se foloseste ca material refractar, la fabricarea abrazoarelor etc.; carborundum. Carbura de fier v. cementita.

contemplu si -ez, a -a v. tr. (lat. con-templari, a te uita in templu, in portiunea de cer taiata de augur. E un cuv. din limba augurilor, ca si consider. V. templu). Ma uit atent si mult admirind ori cugetind. V. intr. Meditez: a petrece viata contemplind.

absolut, -a adj. (lat. absolutus, dezlegat). Neconditionat, fara restrictiuni, dezlegat de ori-ce contingenta: adevar absolut. Perfect, deplin: intuneric absolut. Independent, suveran (care „taie si spinzura” fara sa i se poata cere socoteala): imparat absolut. Autoritar, imperios, care nu sufere [!] contrazicere: caracter, ton absolut. Pur, neamestecat: alcool absolut. Log. Opus lui relativ. Trans. Bucov. Sec. 19. Teolog (ori pedagog) absolut, teolog (ori pedagog) care a terminat (a absolvit) cursurile, dar nu si-a luat inca titlu (expresiune ridiculizata in vechiu regat). Gram. Genitiv ori ablativ absolut, acela care e dezlegat de propozitiunea principala adica nu se raporta la nici un cuvint al ei si in care subiectu era inlocuit c' un participiu ori c' un adjectiv atributiv ori c' un nume predicativ in cazu genitiv la Greci ori ablativ la Romani: sole cadente, pe cind apune soarele; Cicerone consule, pe cind era (ori fiind) Cicerone consul. S. n., pl. uri. Lucru neconditionat: adevaratu absolut e Dumnezeu. Adv. In mod absolut, perfect, complet, de tot: virtutea il stapinea absolut; asta e absolut imposibil, absolut oprit. Neaparat, negresit, numai de cit: trebuie absolut sa plec.

bastina f., pl. i si e (sirb. bastina, mosie mostenita, bg. [ca adj.] „parinteasca”, bastinia, bastina, d. basta, tata. Orig. e vsl. bratru, bratu, de unde si ung. batya, rom. baci, bade si badie. [Bern, 1, 45]. V. barat. Cp. cu datina). Vechi. Mosie stramoseasca, ocina. Azi. De bastina, autohton, originar, indigen: om de bastina de acolo, populatiunea de bastina. – Vechi si -ena. V. patrie.

Amazonides, femei razboinice care salasluiau in regiunea riului Thermodon din Pontus. Li se atribuia intemeierea mai multor orase, printre care se numarau: Ephesus, Magnesia si Smyrna. Erau conduse tot de femei. Cele mai vestite dintre reginele lor au fost Antiope, Hippolyte si Penthesilea (v. si numirile respective). Se spunea ca amazoanele isi ucideau copiii daca erau de s*x masculin si nu lasau in viata decit fetele, carora de mici le taiau sinul drept, ca sa poata minui mai bine sulita si arcul. Isi petreceau intreaga viata luptind sau indeletnicindu-se cu exercitii razboinice. Divinitatea lor protectoare era Artemis. Mitologia greaca le pomeneste adesea. Odata au invadat Attica pentru a-l pedepsi pe Theseus, care le rapise regina, pe Antiope. Cea mai importanta dintre expeditiile amazoanelor este aceea facuta cu ocazia razboiului troian, cind au venit in ajutorul lui Priamus. Au fost, cu aceasta ocazie, invinse de armata grecilor, iar regina lor, Penthesilea, ucisa de catre Achilles. Se pomeneste, de asemenea, despre infringerea lor de catre Bellerophon si Heracles.

CUTIT ~e n. 1) Instrument de taiat constand dintr-o lama ascutita si un maner. ◊ A fi la ~e cu cineva a fi dusman neimpacat cu cineva. A-i ajunge cuiva ~ul la os a nu mai putea suporta ceva. A avea painea si ~ul in mana a avea la dispozitie toate mijloacele pentru a face ceva. A pune cuiva ~ul la (sau in ) gat a forta pe cineva sa faca ceva. A fi pe muchie de ~ a se afla in situatie critica. 2) Piesa care taie la diverse masini sau unelte. /<lat. cotitus

alb, -a adj. (lat. albus). De coloarea [!] zapezii sau laptelui. Fig. Inocent: alb ca zapada. S. m. Om de rasa alba. Adept al partidului conservator (dupa crinu alb, care era emblema Bourbonilor), in opoz. cu ros, liberal. S. n., pl. uri. Coloarea alba. Spatiu liber pe o pagina. Arme albe, arme care taie sau impung (nu arme de foc). Bani albi (p. zile negre), bani in general (pin [!] aluz. la argint). Noapte alba, noapte nedormita. Saptamina alba sau a brinzei, cea din aintea [!] postului mare, cind se maninca lapte, brinza, oua. Versuri albe, versuri fara rima. A da carta cuiva, a-i da puteri depline sa faca ce vrea. Polita in alb, polita fara data scadentei. A fi vazut albu' n capistere (adica faina), a te fi asigurat de dobindirea unui lucru. A intrat alba' n sat, a intrat aurora' n sat, s' a luminat de ziua. Tot alba' n doi bani, tot vechea poveste (iapa cea alba vinduta pe doi bani). A fi ros (ori mincat) ca alba de ham, a fi ros de nevoi, a fi plictisit de o treaba. albu ochiului, scleorotica. alb de argint ori de plumb, cerusa. alb de balena, s*********a. alb de Spania, creta friabila.

RIEFENSTAHL [rifənʃta:l], Leni (1902-2003), regizoare si actrita germana de film. Realizatoarea unor grandioase documentare de propaganda nazista („Triumful vointei”, „Olympia”), marturii pretioase pentru intelegerea epocii, dar si pentru talentul cineastei si a mitului creat in jurul ei.

POFTA ~e f. 1) Dorinta (nestavilita) de a avea sau de a face ceva; gust; chef. ~ de lucru. ◊ Cu ~ cu placere. Pe (sau dupa) ~ dupa cum doreste cineva; pe gustul cuiva. A-i trece (sau a-i pieri) ~a de ceva sau a i se taia cuiva ~a de ceva a nu mai dori ceva. A-si pune ~a in cui a fi nevoit sa renunte la ceva mult dorit sau asteptat. 2) Gust de mancare (sau de bautura); apetit. A nu avea ~. ◊ ~ de lup pofta foarte mare. De ~ sau ca sa-si prinda ~a a) numai pentru a-si satisface dorinta; b) numai pentru a gusta; foarte putin. A face ~ a suscita gustul pentru ceva (in special pentru o anumita mancare). ~ buna (sau mare) formula de urare adresata celor care se duc sa manance sau celor care mananca. [G.-D. poftei] /v. a pofti

tauTOLOGIE, tautologii, s. f. 1. Greseala de limba care consta in repetarea inutila a aceleiasi idei, formulata cu alte cuvinte; cerc vicios, pleonasm. 2. Fenomen sintactic care consta in repetarea unor cuvinte cu acelasi sens, dar cu functiuni diferite, marcate de obicei prin deosebire de intonatie sau de forma si care, exprimand identitatea celor doi termeni, are rolul de a sublinia o calitate sau o actiune. 3. (Log.) Judecata in care subiectul si predicatul sunt exact aceeasi notiune. 4. Expresie din logica simbolica, care, in limitele unui sistem formal, este adevarata in orice interpretare. [Pr.: ta-u-] – Din fr. tautologie, lat. tautologia.

SINE pron. refl. (Forma accentuata de acuz. pers. 3 pentru toate genurile si numerele; uneori intarit prin „insusi”) 1. (Precedat de prep. „pe” sau inv. „pre”, avand functie de complement direct al unui verb reflexiv) Numai pe sine nu se vede. 2. (Precedat de prepozitii, are functie de atribut, de complement indirect sau de complement circumstantial) Pastreaza totul pentru sine insasi. ◊ Expr. De la sine = fara ajutorul sau interventia cuiva, prin propriile forte; din proprie initiativa. (Substantivat) In sinea mea (sau a ta etc.) = in propria constiinta, in gand. – Lat. se (dupa mine, tine).

CROI², croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A taia un material dupa forma si masura indicata sau dupa un contur desenat in prealabil, pentru a obtine piese ce urmeaza a fi asamblate in vederea confectionarii unui obiect. 2. Tranz. A planui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicatii, de planuri etc.; a incepe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciuna. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o sosea etc., inlaturand obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om (facandu-i dungi sau vanatai pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; in expr.) A o croi la fuga = a fugi in cea mai mare graba (spre a scapa de o primejdie). – Din sl. krojiti.

CRACANA¹ ~e f. 1) Bat lung, bifurcat la un capat, avand diferite intrebuintari. 2) Ra-ma de fier, in forma de cerc, avand trei picioare pe care se pune ceva la fiert; pirostrii. 3) Unealta improvizata din trei bete lungi, unite sus, asezate in forma de piramida, de care se atarna deasupra focului un vas in care se fierbe ceva. 4) Capra de taiat lemne. /crac + suf. ~ana

SUFLARE ~ari f. 1) v. A SUFLA. 2) v. A RASUFLA. ◊ A-si retine ~area a intrerupe respiratia. A i se taia cuiva ~area a i se opri cuiva respiratia (de spaima, de mirare etc.). Fara (de) ~ mort. A-si da ~area (de pe urma) a muri. Intr-o ~ foarte repede. 3) poet. Tot ce sufla, respira (fiind viu); ceea ce are viata; vietuitoare; vietate; fiinta. ◊ Nici (o) ~ de om nimeni. [Sil. su-fla-] /v. a sufla

CORESPONDENT, -A, corespondenti, -te, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. Persoana care colaboreaza la un ziar sau la o publicatie periodica, trimitand spre publicare informatii din locul unde se afla. 2. Persoana care, in lipsa parintilor unui elev, are raspunderea acestuia fata de autoritatile scolare. 3. (Rar) Persoana cu care cineva este in corespondenta. II. Adj. (In sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei institutii stiintifice avand aceleasi obligatii si drepturi ca si un membru activ, cu exceptia dreptului de a vota pe viitorii membrii, care este numai consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, egale intre ele, formate de aceeasi parte a unei secante care taie doua drepte paralele. – Din fr. correspondant.

EXPLOATARE s.f. 1. Actiunea de a exploata si rezultatul ei. ♦ Insusirea fara echivalent de catre un proprietar privat al unor mijloace de productie a plusprodusului sau chiar a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de bunuri materiale. 2. Totalitatea lucrarilor de punere in valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ♦ (Concr.) Taiere de paduri. ♦ (Fig.) Faptul de a profita, de a trage folos in mod abuziv din ceva. [< exploata].

SEPARA vb. 1. a (se) desparti, a (se) desprinde, a (se) detasa, a (se) izola, a (se) rupe. (S-a ~ de grup.) 2. a se desparti, a se izola, a se razleti, (pop.) a se razni, (reg.) a se razlogi. (O oaie care s-a ~ de turma.) 3. v. divorta. 4. a desparti, (inv. si reg.) a despreuna, (inv.) a dezuni. (S-au luat la bataie si i-am ~.) 5. a (se) desparti, a (se) izola, (rar) a (se) segrega, (inv. si pop.) a (se) deosebi, a (se) osebi. (A ~ animalele bolnave de cele sanatoase.) 6. a desparti, a divide, a diviza, a fractiona, a fragmenta, a imbucatati, a imparti, a scinda, a sectiona, a taia. (A ~ bucata in trei.) 7. a (se) descompune, a (se) desface, a (se) desparti, a (se) divide, a (se) fractiona, a (se) imparti, a (se) scinda, (rar) a (se) dezalcatui. (Produsul dezintegrarii se ~ in particule.) 8. v. compartimenta. 9. a desparti. (Zidul ~ cele doua camere.)

CARNE (lat. caro, carnis) 1. Tesutul muscular al corpului omenesc si al animalelor, impreuna cu tesuturile moi la care adera. ♦ C. vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ♦ Expr. A taia in carne vie = a) a taia, a lovi din plin, fara mila; b) a curma fara crutare un rau, a stirpi raul de la radacina. 2. (Ind. alim.) Partea comestibila din corpul unor mamifere, pasari, pesti, crustacee etc. ♦ C. congelata = c. inghetata la o temperatura cuprinsa intre -12 si -20ºC, in vederea conservarii ei pe o perioada mai lunga (pina la c. sase luni). C. refrigerata = c. racita la o temperatura cuprinsa intre +4 si -2ºC, pentru a-si pastra calitatile initiale pe o perioada scurta (pina la trei saptamini). Extract de c. = solutie concentrata de substante nutritive, fara grasimi si albumine, obtinuta prin tratarea carnii slabe cu apa la temperatura de cel putin 90ºC, urmata de concentrarea produsului rezultat. 3. Partea interioara a pieilor, opusa fetei acestora. 4. Partea comestibila a unor fructe si legume; pulpa (3).

FEL, feluri, s. n. 1. Posibilitate de a fi, de a actiona etc. 2. Soi, varietate, gen. mod. sort (dintr-un produs). ◊ Loc. adj. Fel de fel sau de tot felul = diferit, variat, felurit. ◊ Loc. adv. Nici un fel de... = deloc. La fel = deopotriva, asemenea, egal, intocmai, aidoma. ◊ Expr. De felul meu (sau tau, sau etc.) = a) din fire, ca temperament; b) din punctul de vedere al originii, al provenientei; c) de profesiune, de meserie. De fel din... = de neam, de origine, de loc. originar din... In felul cuiva = intr-un mod propriu cuiva. Un fel de... = un lucru asemanator cu..., ceva care vrea sa fie sau sa para... A face felul (cuiva) = a) a omori, a distruge (pe cineva); b) a cauza (cuiva) un rau; c) (pop. si fam.) a d********a. ♦ (Reg.) Chef, pofta. 3. Obicei, datina, traditie. 4. Sortiment de mancare sau de bautura. – Din magh. fele.

TOPOR, topoare, s. n. Unealta pentru taiat copaci, pentru despicat lemne etc., formata dintr-un corp de otel cu tais la un capat si cu un orificiu la partea opusa, in care se fixeaza o coada de lemn tare. ◊ Loc. adj. si adv. Din topor = fara finete; grosolan, necioplit. ◊ Expr. A fi topor de oase = a avea de indurat greutati mari, a suferi mult. A sta cu toporul la brau = a fi totdeauna gata de cearta, de bataie. – Din sl. toporu.

GENUNCHI ~ m. 1) (la om si la unele animale) Partea din fata a piciorului care cuprinde regiunea articulatiei femurului cu tibia. ◊ Oul ~ului rotula. In ~ cu genunchii pe pamant. Pe ~ pe partea anterioara a picioarelor mai sus de genunchi. A cadea in ~ a se ruga umilitor, asezandu-se in genunchi (in fata cuiva). A i se taia cuiva ~i a nu se mai putea tine pe picioare (de emotie, de frica, de oboseala etc.). Cu ~i la gura ghemuit. 2) Deformare rotunjita a pantalonilor in dreptul acestei parti a piciorului. /<lat. genuc(u)lum

DEGAJARE, degajari, s. f. 1. Actiunea de a (se) degaja si rezultatul ei; raspandire, exalare; eliberare de o sarcina, de un obstacol. ♦ Libertate in miscari, in comportare; nonsalanta. 2. Operatie de indepartare a unei portiuni de material de pe o piesa, de pe un teren etc. in vederea unei operatii ulterioare. ◊ Unghi de degajare = unghi pe care il formeaza fata de aschiere a unei unelte de taiat cu planul perpendicular pe suprafata pe care o prelucreaza. 3. (Concr.) Canelura circulara realizata prin aschiere la exteriorul sau in interiorul unei piese cilindrice. – V. degaja.

MARUNTaiE s. f. pl. 1. Totalitatea organelor interne la animale si la om; viscere, vintre; p. restr. organele interne aflate in cavitatea abdominala. ◊ Expr. A sti toate maruntaiele (din cineva) a cunoaste gandurile cele mai ascunse (ale cuiva). ♦ Spec. Totalitatea organelor interne comestibile ale animalelor. 2. Fig. Partea cea mai adanca a unui lucru; fund, adancime, mijloc. ♦ Interiorul fiintei omenesti, considerat ca sediu al gandirii, al sentimentelor si al constiintei. [Pr.: -ta-ie] – Din lat. minutalia.

INTRERUPE vb. 1. v. inceta. 2. a conteni, a inceta, a (se) opri, a parasi. (Au ~ lucrul in semn de protest.) 3. v. suspenda. 4. a se opri, (inv.) a se zaticni. (S-a ~ din mancat.) 5. v. curma. 6. (inv.) a prerumpe. (Scuza-ma ca te ~.) 7. a curma, (fig.) a rupe. (A ~ tacerea.) 8. v. opri. 9. a se curma, a inceta, a se opri, (fig.) a se frange. (Cantecul s-a ~ brusc.) 10. a (se) curma, a (se) opri, (fig.) a (se) taia. (I s-a ~ respiratia de emotie.) 11. a se frange. (Liniile se ~ in acel punct.)

croiesc v. tr. (vsl. sirb. kroiti, bg. kroiy, rus. kroiti). Tai (stofa, pinza) ca sa fac imbracaminte: a croi o camasa. Fig. Formez, compun: a croi o fraza. Imaginez, scornesc: el croi o minciuna (Neam. Rom. Lit. II, 812). A o croi, a le croi, a turna la minciuni. A croi planuri, a planui, a proiecta. A o croi la fuga, a o rupe de fuga, a fugi grabnic. A croi cuiva o varga, a-l croi c´o varga, a-i aplica o varga teapana.

BUTUC ~ci m. 1) Bucata dintr-un trunchi de copac taiat. 2) Bucata groasa de lemn de foc; bustean; buturuga. ◊ A dormi ~ a dormi adanc, fara simtire; a dormi bute; a dormi bustean. A-i trage cuiva ~cul a pacali pe cineva. 3) Bucata din tulpina unui copac gros, destinat efectuarii diferitelor operatii (despicatul lemnelor de foc, taiatul carnii la macelarie etc.); trunchi. 4) inv. Trunchi de lemn, prevazut cu gauri, in care se prindeau mainile, picioarele si gatul arestatilor si prizonierilor. 5) fig. Om prost si needucat. 6) Partea de jos, mai groasa, a tulpinei vitei de vie. 7) Partea centrala a unei roti in care se monteaza spitele. /Orig. nec.

CAUTA vb. 1. (inv.) a cere. (L-a ~ peste tot.) 2. (inv.) a socoti. (~ un om potrivit pentru ...) 3. a cotrobai, a rascoli, a scormoni, a scotoci, a umbla, (pop.) a scociori, (inv. si reg.) a scodoli, a scorbeli, (reg.) a bodicai, a corlesi, a cotili, a hojbai, a scobarlai, (Mold.) a barcai, (Bucov.) a boltai, (prin Olt.) a buldusi, (prin Ban.) a burfai, (Ban.) a cobarlui, (Mold. si Bucov.) a cociobai, (Munt.) a scofeli, (inv.) a scorteli. (~ prin sertare, prin toata casa, prin lucrurile mele.) 4. a se cere, a se vinde, (inv.) a se intreba. (O marfa care se ~.) 5. a se interesa, a se ocupa, a se preocupa, a-si vedea. (Te rog sa-ti ~ de treaba ta!) 6. a ingriji, a vedea, (inv. si reg.) a (se) griji, (Transilv.) a (se) castiga. (~ de toate ale casei.) 7. v. incerca. 8. a incerca, a vedea. (~ daca nu poti sa dezlegi problema.) 9. a incerca, a umbla. (~ sa ma insele.) 10. a incerca, a tatona, (inv. si reg.) a probalui. (~ sa gaseasca o solutie.) 11. a cerceta, a examina, a studia, (inv.) a cerca. (Calul de dar nu se ~ in gura.) 12. v. trata.