POPP, Marius (n. 1935, Sibiu), pianist si compozitor roman de jazz. Studii de arhitectura. Muzician autodidact. Inregistrari radio, concerte, participari la festivaluri internationale. Activitate ca interpret, compozitor, aranjor, pedagog. Discografie selectiva: „Panoramic jazz rock”, „Nodul gordian”, „acordul fin”, „Marius Popp”, „Flasnetarium”. Culegere de teme: „15 imagini ritmice”; tratatul „Armonia aplicativa in improvizatia de jaz, pop, rock”.

IMPRUMUT s. (fin.) credit. (Ce ~ i-a acordat?)

STAND-BY [STEND-BAI] s. n. 1. (fin.) intelegere dintre o banca si client, potrivit careia banca acorda acestuia dreptul de a obtine credite succesiv, dupa nevoi, intr-o perioada convenita (3 la 5 ani). 2. (la aparatele electronice) indicatie de stare intre inchis si deschis. (< engl. stand-by)

BRODERIE s. f. 1. arta a decorarii unei tesaturi cu motive ornamentale cusute in relief cu fire din diferite materiale; compozitia ornamentala insasi. ◊ (p. ext.) ornamentatie fina. 2. (muz.) ornament melodic realizat prin alternarea unei note dintr-un acord cu cea superioara sau inferioara, departata cu un (semi)ton. (< fr. broderie)

ROLL-OVER RAUL-OUVAR/ s. n. (fin.) metoda prin care un credit pe termen mijlociu sau lung acordat de o banca este refinantat prin mijloace banesti imprumutate de la alte banci pe termen scurt. (< engl. roll-over)

ARMONIE s.f. 1. Combinare simultana a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) in conformitate cu anumite legi. ♦ Parte a teoriei muzicii care studiaza acordurile, relatiile dintre ele, legile inlantuirii lor. 2. Potrivire a elementelor componente ale unui intreg: concordanta, acord, consens. ◊ ~ imitativa = efect stilistic obtinut prin imbinarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura; ~ vocalica = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. Intelegere deplina intre persoane, colectivitati etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia)

ARMONIE s. f. 1. combinare simultana a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) in conformitate cu anumite legi. ◊ parte a teoriei muzicii care studiaza acordurile, relatiile dintre ele, legile inlantuirii lor. 2. potrivire a elementelor componente ale unui intreg: concordanta, acord, consens. ♦ ~ imitativa = efect stilistic obtinut prin imbinarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura; ~ vocalica = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. intelegere deplina intre persoane, colectivitati etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia)