PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

OPÍNCĂ, opinci, s. f. 1. Încălțăminte țărănească făcută dintr-o bucată dreptunghiulară de piele sau de cauciuc, strânsă pe laba piciorului cu ajutorul nojițelor. ◊ Expr. (Reg.) A pune cuiva (sau a-i da cu) opinca (în obraz) = a) a păcăli pe cineva, a trage pe sfoară; b) a face pe cineva de rușine. C-un pantof și c-o opincă = luat prin surprindere, nepregătit. A umbla cu opinci de fier = a umbla mult. Pe unde și-a spart d****l opincile = departe. A călca (pe cineva) pe opinci = a jigni pe cineva, a ofensa. 2. Fig. (La sg.; cu sens colectiv) Țărănime. ◊ Expr. De la vlădică până la opincă = din toate clasele sociale, toți. – Din bg. opinka, opinăk.

A ȘMECHERÍ ~ésc tranz. pop. A da un neadevăr drept adevăr (recurgând la o șmecherie); a induce în eroare; a trage pe sfoară; a păcăli; a amăgi; a înșela; a minți. /Din șmecher

coșí, coșésc, vb. IV (reg.) 1. a înțepa (țânțarii). 2. (refl.; despre piele) a se bășica, a se umfla; (despre aluat) a crește; (despre tencuială) a se burduși. 3. a bate, a burduși, a snopi în bătaie. 4. a păcăli, a înșela, a trage pe sfoară; a seduce. 5. a fura. 6. a mușca tare. 7. a se coji.

árde (árd, árs), vb. – 1. A fi aprins. – 2. A mistui, a consuma prin foc. – 3. A încălzi soarele, a pîrjoli. – 4. A încălzi. – 5. A se consuma grăsimile organice, a se produce combustie internă. – 6. A avea călduri sau febră, ca urmare a arderilor din organism. – 7. A fi mistuit de focul patimii. – 8. A ustura, a durea, a produce suferință. – 9. A încălzi, a dogorî. – 10. a înșela, a trage pe sfoară, a escroca. – 11. A avea chef de ceva. – 12. A face ceva de mîntuială, a da rasol. – 13. (Arg.) A avea relații s*****e cu o femeie. – Mr. ardu, ardire, megl. ard, istr. ordu. Lat. *ardĕre, în loc de ardēre (Pușcariu 114; Candrea-Dens., 78; REW 620; DAR); cf. vegl. ardar, it. ardere, prov., v. fr. ardre (cf. v. fr. ardoir ‹ ardēre), cat., sp., port. arder. Cf. arșiță, arsură. Der. ardească, s. f. (dans tipic din Bucov.), dans legat de obiceiurile populare ale focurilor de Bobotează, și al cărui nume vine de la pericolul de a-și arde hainele la care s-ar expune cei care îl joacă, dacă nu ar fi atenți (DAR nu cunoaște originea acestui cuvînt); ardei, s. m., pe care Körting 826 îl deriva de la lat. *ardivus (respins de Densusianu, Rom., XXXIII, 274) este probabil un pl. vechi de la *ardel, formație dim.; ardeia, vb. (a condimenta cu ardei); ardeietură, s. f. (boia de ardei); arzător, adj. (fierbinte, puternic, intens, palpitant). Din. rom. a trecut în. mag. árdelj „ardei” (Edelspacher 8).

JONGLÉR s. m. 1. cântăreț (ambulant) din evul mediu care recita la curțile nobililor feudali poezii cavalerești. 2. artist de circ care evoluează jonglând cu diferite obiecte. 3. cel care caută a păcăli, a trage pe sfoară. (< fr. jongleur)

f****r (f****ri), s. m. – 1. (Arg.) Om prost, care este furat sau de la care se obține vreun avantaj. – 2. (Arg.) Ins, tip. Germ. Freier „pretendent, logodnic” (Graur, GS, VI, 335), cf. pol. frajerz „logodnic” (Graur, BL, IV, 82), ceh. frajer (Berneker 283), cr. frajar. Semantismul pare să se explice prin ideea că logodnicul este întotdeauna tras pe sfoară. După Vasiliu, GS, VII, 114, din germ. Freiherr „domn”. Der. f*****i, vb. (a înșela, a trage pe sfoară, a escroca); f********ă, s. f. (escrocherie; lenevie); f********e, adv. (ca pungașii).

mîlc interj. – Pst! Tăcere! (întărește ideea de tăcere). – Var. mîrc, mîlcă, mîrcă. Sl. (bg.) mlŭkŭ. – Der. molc, adj. (tăcut); molcom (var. mîlcom, mulcom, mîlcum, molcum, cu der., mr. mălcum), adv. (fără a crîcni, fără a zice pîs; adj., tăcut), din sl. mlŭkomŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 200); molcomi, vb. (a liniști; refl., a tăcea); molcomiș, adv. (pe tăcute); molcumitor, adj. (liniștitor); mîlcomișare, s. f. (înv., liniștire, calm); mîlci, vb. (a tăcea; a-și mușca limba, a amuți; a trage pe sfoară), din sl. mlŭčati „a tăcea”, cf. sb. mučati, bg. mălči (Cihac, II, 200; Conev 96), rus. molčatĭ.

pingeá (pingéle), s. f. – Talpă de încălțăminte. Tc. (per.) pence (Șeineanu, II, 295; Loebel 76; Lokotsch 1620), cf. alb. pandzë (Meyer 318), bg. penče, sb., cr. pendže (Cihac, II, 250). – Der. pingeli, vb. (a bate pingele; a înșela, a escroca; a trage pe sfoară) pentru sensul al doilea cf. papugiu, potlogar, potcovi; pingelui, vb. (a pune pingele), rar; pingeluială, s. f. (dresul pingelelor).

SFOÁRĂ sfori f. 1) Fir confecționat din fibre vegetale sau sintetice prin răsucire, folosit, mai ales, pentru legat. A lega cu ~. ◊ Tras cu ~a (așezat) în linie dreaptă; bine aliniat. A întinde ~a prea tare (sau prea mult) a depăși limita în procesul realizării unui lucru. A trage pe ~ a păcăli. A trage sforile a pregăti în taină ceva reprobabil. 2) Mulțime de obiecte similare înșirate pe astfel de fir; șirag. O ~ de ardei. 3) înv. Unitate de măsură pentru suprafețe, folosită la măsurarea pământului (având diferite valori în diferite perioade). 4) înv. Fâșie (îngustă) de pământ arabil. [G.-D. sforii] /cf. sl. suvoru, ucr. švora

PĂCĂLÍT², -Ă, păcăliți, -te, adj. Înșelat, tras pe sfoară. – V. păcăli.

TRĂGĂTÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival 1) Care trage ceva. ◊ ~ de sfori a) actor care manevrează marionetele cu ajutorul unor sfori; b) persoană care pune la cale acțiuni condamnabile; uneltitor; intrigant. 2) (despre animale de tracțiune) Care trage la ham sau la jug; care este de povară, de tracțiune. /a trage + suf. ~ător

CIRIPÍE, ciripii, s. f. (Reg.) sfoară m****ă în vopsea (roșie), pe care o întinde dulgherul pentru a trage linii drepte pe scânduri, pe bârne etc. ◊ Expr. (A merge sau a se duce, a trage) ca pe ciripie = (a merge sau a se duce, a trage) drept, în linie dreaptă. – Din tc. çirpi.

A TRÁGE trag 1. tranz. 1) A mișca spre sine sau spre alt punct, apucând de un capăt, de un mâner sau de altceva. ~ dulapul. ◊ ~ pe sfoară a păcăli; a înșela. ~ la răspundere a cere ca cineva să dea socoteală pentru faptele sale. ~ sapa a) a prăși; b) a munci din greu. 2) (persoane, animale de tracțiune, mașini etc.) A face să se miște ducând după sine; a târî. Locomotiva trage vagoanele. ~ jugul a munci din greu. A(-și) ~ piciorul, ~ cu piciorul (pe la cineva sau pe undeva) a intra din când în când pe la cineva sau pe undeva. 3) (obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte) A îmbrăca potrivind în grabă pe corp. ~ pantalonii. 4) (linii, urme, brazde etc.) A imprima pe o suprafață plană. 2. intranz. 1) (despre drumeți, călători etc.) A se opri pentru un timp; a face un popas. ~ la han. 2) (despre instalații de ardere sau de ventilare) A asigura evacuarea normală a gazelor de ardere sau a aerului viciat. Soba trage bine. 3) A lansa un proiectil (cu ajutorul unei arme). ~ cu pușca. /<lat. trahere

PÂC interj. (Adesea repetat) Cuvânt care redă: a) sunetul exploziv surd produs de fumători când trag fumul din lulea sau din țigară; b) sunetul produs de o lovitură dată cu un corp tare; pac, poc; c) sunetul produs de un fir de ață, de o sfoară, de o coardă etc. când se rupe. – Onomatopee.