Rezultate din textul definițiilor
FUNDAMENTUM EST JUSTITIAE FIDES (lat.) constiinta sta la baza justitiei – Cicero, „De officiis”, I, 7, 23.
BARBITURIC, -A, barbiturici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. (In sintagma) Acid barbituric = substanta sintetica rezultata prin condensarea ureei, care sta la baza multor medicamente sedative, hipnotice, anestezice etc. 2. Adj., s. n. (Substanta, medicament) care are o actiune calmanta, sedativa, anticonvulsiva, anestezica. – Din fr. barbiturique.
CARTA, carte, s. f. 1. Nume dat (in evul mediu) actelor destinate a consemna unele privilegii si libertati fundamentale ale unor clase sau paturi sociale si a servi drept constitutie unui stat. 2. Manifest cuprinzand revendicarile unei organizatii politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care sta la baza organizarii si functionarii unei organizatii internationale. Carta Organizatiei Natiunilor Unite. – Din fr. charte, lat. charta.
CHINOLINA, chinoline, s. f. Substanta extrasa din gudronul de huila, care sta la baza fabricarii unor coloranti sintetici si a unor medicamente. – Din fr. quinoline, germ. Chinolin.
OCULTISM s. n. Ansamblul stiintelor si al practicilor oculte; p. ext. conceptiile care stau la baza stiintelor oculte. – Din fr. occultisme.
LEGALITATE, legalitati, s. f. Caracterul a ceea ce este legal, conform cu legea; principiu potrivit caruia toate organizatiile de stat sau obstesti si cetatenii sunt obligati sa respecte, in activitatea lor, legea. ◊ Expr. A intra in legalitate = a se conforma legilor in vigoare. A fi in legalitate = a fi, a lucra sub ocrotirea si cu respectarea legilor in vigoare. ♦ Organizarea unui stat pe baza de legi; ansamblul legilor unei tari. – Din fr. legalite.
FILOZOFIE, filozofii, s. f. 1. Stiinta constituita dintr-un ansamblu inchegat de notiuni si idei, care interpreteaza si reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale; conceptie generala despre lume si viata. 2. Totalitatea conceptiilor si a principiilor metodologice care stau la baza unei discipline sau a unei stiinte. 3. (Rar) Atitudine (inteleapta) fata de intamplarile vietii; mod specific de a privi problemele vietii. 4. (Fam.) Lucru greu de facut, problema greu de rezolvat. – Din ngr. philosophia, fr. philosophie.
ASINERGIE, asinergii, s. f. (Med.) Tulburare a proceselor de coordonare a miscarilor care stau la baza actelor complexe de miscare. – Din fr. asynergie.
ECHIPA, echipe, s. f. Grup de oameni care, sub conducerea unui sef, indeplinesc in acelasi timp o munca sau o actiune comuna. ◊ Spirit de echipa = legatura spirituala intre membrii unei echipe, care sta la baza conlucrarii lor. ♦ Grup de sportivi constituit intr-o formatie, in cadrul careia se antreneaza, sub conducerea unui specialist, si participa la competitii. ♦ Fiecare dintre cele doua formatii care isi disputa un meci (de fotbal, baschet, hochei, polo etc.). – Din fr. equipe.
PENTATONIC, -A, pentatonice, adj. (Muz.; in sintagmele) Gama pentatonica = gama alcatuita din cinci trepte, fara semitonuri, care sta la baza muzicii populare chineze, tatare, scotiene etc. Sistem pentatonic = sistem muzical care se bazeaza pe o scara formata din cinci sunete de inaltimi diferite, in cadrul unei octave. – Din germ. pentatonisch.
PRECEPT, precepte, s. n. Formula, principiu, invatatura care sta la baza unei doctrine (mai ales morale); norma, regula de conduita. ♦ Recomandare, sfat, povata. Precepte de igiena. [Pl. si: precepturi] – Din fr. precepte, lat. praeceptum.
FASCISM s. n. Ideologie aparuta in Europa dupa primul razboi mondial, care a stat la baza unor partide de extrema dreapta, caracterizandu-se prin nationalism extremist, misticism, violenta, demagogie sociala etc.; regim politic instaurat pe baza acestui curent. – Din it. fascismo, fr. fascisme.
CONCERTO-GROSSO s. n. Compozitie muzicala de virtuozitate care sta la baza concertului si in care un mic grup de instrumente solistice canta alternativ cu restul orchestrei. – Cuv. it.
CONDITIONAT, -A conditionati, -te, adj. (In expr.) Aer conditionat = aer mentinut prin instalatii speciale in conditii optime de temperatura, umiditate si puritate. (Psih.) Reflex conditionat = raspuns bazat pe legatura nervoasa temporara formata in scoarta cerebrala intre doua focare de e*******e care coincid in timp; constituie mecanismul fiziologic universal care sta la baza activitatii nervoase superioare la om si la animale si asigura adaptarea precisa a organismului la mediul inconjurator. [Pr.: -ti-o-]. – Fr. conditionne.
MESIANISM, (rar) mesianisme, s. n. Credinta in Mantuitorul divin al lumii, care sta la baza religiei mozaice si a celei crestine. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianisme.
DOMENIU, domenii, s. n. 1. Proprietate funciara feudala intinsa, care a stat la baza societatii medievale in Europa Apuseana. 2. Sector al unei stiinte, al unei arte; sfera de activitate. 3. (Mat.) Multime de puncte situate pe o dreapta, pe o suprafata, in spatiu, caracterizata prin aceea ca pentru fiecare punct exista o vecinatate a lui cuprinsa in multime si prin faptul ca oricare pereche de puncte din multime se pot uni printr-o linie poligonala cuprinsa in acea multime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de masura. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium.
TONALITATE, tonalitati, s. f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Raportul dintre sunetele unei scari muzicale fata de acordul ei principal. 2. (Lingv.) Inaltime caracteristica a unei vocale in scara normala a tonurilor. ♦ Intonatie deosebita in unele limbi a unor cuvinte cu sens diferit care se scriu la fel. II. 1. Ton2 (II 1). 2. Ton2 (II 2). ♦ Ambianta cromatica specifica unui tablou. – Din fr. tonalite.
SIMFONISM s. n. Totalitatea principiilor care stau la baza creatiei simfonice si a muzicii instrumentale in general. – Simfonie + suf. -ism.
SIONISM s. n. Miscare aparuta la sfarsitul sec. XIX, la baza careia sta ideea intemeierii unui stat evreiesc pe teritoriul Palestinei. [Pr.: si-o-] – Din fr. sionisme.
STIHIE, stihii, s. f. 1. Fenomen al naturii care se manifesta cu o forta irezistibila, distrugatoare. ♦ Fiecare dintre elementele considerate in conceptiile din trecut ca ar sta la baza fenomenelor si corpurilor din natura. 2. (In superstitii) Duh rau personificand o forta oarba a naturii. ♦ Fig. Himera, naluca. 3. (Poetic) Pustietate, singuratate, salbaticie. – Din sl. stihija.
ABSOLUTISM n. 1) Forma de guvernamant bazata pe puterea absoluta a unei singure persoane (monarh, duce etc.); autocratie. 2) Conceptie care sta la baza unei monarhii. /<fr. absolutisme
CARTA ~e f. livr. 1) (in evul mediu) Act emis de un suveran in care erau consemnate anumite drepturi si libertati. 2) Program care sta la baza unei organizatii sau a unui institut international. ~a ONU. ~a de la Paris. 3) Document prin care mai multe state stabilesc anumite principii pe care se obliga sa le aplice in relatiile reciproce si in relatiile cu alte state. [G.-D. cartei] /<fr. charte, lat. charta
CELULA ~e f. 1) biol. Sistem anatomic elementar (constituit din membrana, citoplasma si nucleu) care sta la baza structurii si activitatii vitale a organismelor vii. ~ vegetala. 2) Fiecare dintre cavitatile unui fagure; alveola. 3) Incapere mica intr-o inchisoare, destinata detentiei izolate a celor intemnitati. 4) Camera mica de locuit intr-o manastire; chilie. 5) tehn. Fiecare dintre partile similare sau identice ale unui sistem tehnic. ~ de radiator. /<fr. cellule, lat. cellula
CHEAG ~uri n. 1) Ferment extras din sucul gastric al rumegatoarelor tinere si folosit ca coagulant pentru inchegarea laptelui. 2) Una dintre cele patru despartituri ale stomacului rumegatoarelor. 3) fig. Avere sau capital initial care a stat la baza unei averi mai mari. ◊ A avea ~ a fi bogat; a avea bani. A prinde ~ a se imbogati. /<lat. clagum
LEGALITATE f. 1) Caracter legal; conform cu legile. 2) Respectare cu strictete a legilor. ◊ A intra in ~ a se supune legilor in vigoare. A fi in ~ a se afla sub ocrotirea legilor. 3) Organizare a unui stat pe baza de legi. 4) Ansamblu de legi al unei tari. [G.-D. legalitatii] /<fr. legalite
MASURA ~i f. 1) Valoare a unei marimi determinata prin raportare la o unitate data. ◊ In mare ~ in mare (sau buna) parte. De o ~ la fel; deopotriva. Pe (sau dupa) ~a cuiva (sau a ceva) potrivit, intocmai cu cineva sau cu ceva. Pe ~ ce cu cat. 2) Valoare, proportie fireasca a lucrurilor; limita pana la care se poate concepe sau admite ceva; marime normala, rezonabila. ◊ Cu ~ atat cat trebuie; cu socoteala. Peste ~ mai mult decat trebuie; exagerat. A intrece ~a a depasi limita permisa. 3) Unitate conventionala pentru masurare. ◊ Cu aceeasi ~ la fel, in acelasi mod. 4) Cantitatea si natura unitatilor ritmice din textul unui vers; structura metrica a versului. 5) Cea mai mica diviziune care sta la baza organizarii si gruparii duratei sunetelor intr-o piesa muzicala. 6) Actiune (mijloc, procedeu) la care se recurge in vederea realizarii unui anumit scop. ◊ A lua ~i a dispune, a hotari cele necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. masurii] /<lat. mensura
MENDELISM n. Conceptie genetica referitoare la transmiterea ereditara a caracterelor, care a stat la baza teoriei cromozomiale a ereditatii. /<fr. mendelisme
RADAR ~e n. 1) Instalatie cu ajutorul careia se detecteaza si se localizeaza obiecte indepartate prin emiterea unor unde radio; radiolocator. 2) Sistem de detectare-localizare care sta la baza acestei instalatii. 3) Aparat care determina viteza de deplasare a unui autovehicul. /<fr. radar
SIMFONISM n. Totalitate a principiilor care stau la baza creatiei simfonice. /simfonie +suf. ~ism
SUBIECT ~e n. 1) Problema care sta la baza unor preocupari; chestiune despre care se scrie sau se vorbeste. ~ de conversatie. 2) Totalitate de fapte si actiuni care constituie continutul unei opere de arta. ~ul unui roman. 3) filoz. Om ca fiinta activa si constienta, inzestrat cu capacitati cognitive. 4) Motiv al unei actiuni sau al unei stari; temei. 5) pop. Reprezentant tipic al unui grup de oameni cu trasaturi negative; specimen. 6) log. Termen al unei judecati, reprezentand obiectul gandirii. 7) gram. Parte principala a propozitiei care face sau sufera actiunea verbului. 8) Persoana supusa unei observatii, unei anchete sau unui experiment. [Sil. su-biect] /<lat. subjectum, fr. sujet
TONALITATE ~ati f. 1) Ansamblu de legi care stau la baza gamelor. 2) Gama care sta la baza unei compozitii muzicale. 3) (in unele limbi) Intonatie diferita a unor cuvinte, formate din aceleasi sunete, dar deosebite prin sens. 4) Particularitate dominanta a unei scrieri (literare). 5) Culoare dominanta a unei picturi. /<fr. tonalite
TRIBALISM n. Organizare sociala la baza careia sta tribul. /<fr., engl. tribalisme
UNU2 una num. card. 1) (cand determina un substantiv, sunt folosite formele un, o) Primul numar care sta la baza numerotatiei si reprezinta o cantitate egala cu o unitate; trei minus doi. 2) (cu valoare de num. ord.) Care preceda pe al doilea; intai. /<lat. unus, ~a
DATA s.n. (Latinism) Lucrurile cunoscute, date, care stau la baza unui rationament, a unei cercetari etc. [< lat. data – lucruri date < dare – a da].
DESCRIPTOR s.m. (Rar) Scriitor cu talent la descrieri. // s.n. Termen, expresie cuprinzand notiuni principale, caracteristice unei teme date, care sta la baza unui cod intocmit in vederea automatizarii operatiilor de documentare. ♦ Simbol al unei notiuni, exprimat prin cifre arabe. [< fr. descripteur].
DUALISM s.n. 1. (op. monism) Conceptie filozofica potrivit careia la baza existentei stau doua principii opuse si ireductibile: materia si spiritul, corpul si sufletul, binele si raul etc. 2. Dualismul austro-ungar = forma de conducere adoptata de monarhia austro-ungara dupa revolutia din 1848, constand in alianta paturilor conducatoare ale celor doua natiuni privilegiate (austriaca si ungara). [< fr. dualisme].
ENTELEHIE s.f. Termen folosit de Aristotel, insemnand scopul launtric care ar sta la baza dezvoltarii materiei si ar determina in mod finalist intregul proces al dezvoltarii ei. [Gen. -iei. / < fr. entelechie, cf. gr. entelecheia – activitate].
EPICURISM s.n. Doctrina filozofica materialist-ateista a lui Epicur, care imbogateste atomismul antic, iar in etica incearca sa creeze o teorie a placerii rationale, la baza careia sta un ideal individualist, de evitare a suferintei si de dobandire a unei fericiri senine, sustinand ca cel mai rezonabil lucru pentru om este repaosul, linistea si nu activitatea. [Var. epicureism s.n. / < fr. epicurisme < Epicur – filozof grec din antichitate].
FILOZOFIE s.f. 1. Forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale; conceptie generala despre lume si viata. ◊ Filozofie lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. Totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ◊ Filozofia culturii = disciplina teoretica care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. Comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, a unor nenorociri etc.; fel al cuiva de a privi lumea si viata. 4. (Fam.) Problema greu de rezolvat. [Gen. -iei, var. filosofie s.f. / < lat., gr. philosophia < philein – a iubi, sophia – intelepciune, cf. fr. philosophie].
MASTOZA s.f. (Med.) Modificari ale m*******r, avand la baza o stare de hiperfoliculinie. [< fr. mastose].
MENDELISM s.n. Conceptie referitoare la transmiterea ereditara a caracterelor, care are la baza legile formulate de Mendel in 1865 si care a stat la baza teoriei cromozomice a ereditatii. [< fr. mendelisme, cf. Mendel – biolog austriac].
NATURALIZARE s.f. 1. Actiunea de a (se) naturaliza si rezultatul ei; (spec.; jur.) obtinerea cetateniei unui stat pe baza recunoasterii unui drept special; incetatenire; naturalizatie. 2. Forma de adaptare a organismelor, caracterizata prin faptul ca un grup de indivizi devin capabili sa traiasca intr-un mediu nou; aclimatizare. [< naturaliza].
PROTOFITE s.n.pl. Organisme vegetale unicelulare sau coloniale, care stau la baza evolutiei regnului vegetal. [Sg. protofit. / < fr. protophytes, cf. gr. protos – primul, phyton – planta].
SILVA s.f. (Silv.) Unitate de masura conventionala, egala cu un metru cub, care sta la baza unui tarif unic de cubaj, folosita in silvicultura. [< lat. silva – padure].
SIMFONISM s.n. Totalitatea principiilor care stau la baza creatiei simfonice si a muzicii instrumentale in genere. ♦ Conceptie care promoveaza ideea transformarii genurilor muzicale intr-un domeniu de pura expresie sau virtuozitate. [< fr. symphonisme].
VOLUNTARISM s.n. 1. Conceptie filozofica potrivit careia la baza existentei stau anumite tendinte irationale ale vointei umane sau o vointa cosmica oarba. 2. Conceptie socio-politica, care considera vointa umana ca factor hotarator al istoriei, atribuind proceselor volitionale un rol determinant in actiunea sociala, negand existenta legitatilor obiective sau opunand vointa umana acestor legi. 3. Conceptie in psihologie dupa care in viata psihica rolul hotarator il au procesele volitionale. [Cf. germ. Voluntarismus, fr. voluntarisme].
ABSOLUT, -A adj. (op. relativ). 1. Care nu este supus unei restrictii, neconditionat. ◊ Monarhie absoluta = monarhie in care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (s.n.; in idealismul obiectiv) Principiu vesnic, imuabil, infinit, care ar sta la baza universului. ♦ (In filozofia idealista) Spirit absolut, (idee) absoluta = factor primordial al universului, identificat cu divinitatea. 2. Considerat in raport cu sine insusi si nu in comparatie cu alte persoane asemanatoare. ◊ Adevar absolut = adevar care reprezinta cunoasterea completa a realitatii; element al cunoasterii care nu poate fi infirmat in viitor; (fiz.) miscare absoluta = deplasarea unui corp fata de un sistem de referinta fix; zero absolut = temperatura cea mai joasa posibila (-273 ºC). 3. (Mat.; despre marimi) Care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absoluta = valoare aritmetica a radacinii patratului unei marimi; verb absolut = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. 4. Desavarsit, complet, perfect. // adv. Cu desavarsire, intocmai, exact. [< lat. absolutus < absolvere – a dezlega, cf. fr. absolu].
ABSOLUTISM s.n. Conceptie care sta la baza unei monarhii absolute; forma de guvernamant bazata pe puterea nelimitata a unui monarh; monarhie absoluta. V. tiranie, autocratie, despotism. [Cf. fr. absolutisme, rus. absolutizm].
VALUTA s.f. 1. Unitate monetara care sta la baza sistemului monetar al unei tari. 2. Totalitatea monedelor care servesc drept mijloc de plata in decontarile internationale. ◊ Valuta forte = valuta cu acoperire in aur care este acceptata de mai multe state. [< it. valuta].
ELEMENT s.n. 1. Fiecare dintre cele patru substante sau principii despre care se credea ca stau la baza corpurilor si a fenomenelor naturii. ♦ (La pl.) Fenomene, forte din natura, fortele naturii. 2. Parte componenta a unui obiect, a unei masini. 3. Membru al unei colectivitati etc. 4. Corp care nu se mai poate descompune pe cale chimica si care, in combinatie cu alte asemenea corpuri, da nastere corpurilor compuse. 5. Mediu in care traieste o fiinta, o vietuitoare. ♦ (Fig.) Anturaj placut in care se simte bine cineva. 6. Pila electrica; celula a unei pile electrice. 7. (La pl.) Principiu, notiune de baza a unei discipline, a unei stiinte. [Pl. -te, (s.m.) -ti. / < lat. elementum, cf. fr. element, it. elemento].
FICTIONALISM s.n. Conceptie idealist-subiectiva care afirma ca la baza cunoasterii stau doar simple presupuneri, simboluri, carora nu li se pot gasi realitati corespunzatoare in lumea materiala, gandirea noastra lucrand numai cu fictiuni. [Pron. -ti-o-. / < fr. fictionnalisme].
patogenezie s.f. (inv.) ramura a medicinii care studiaza mecanismul tulburarilor functionale sau organice care stau la baza unor boli; simptomalogie, patogenie.
MISTICISM s.n. Conceptie teologica-idealista asupra lumii, la baza careia sta credinta in existenta unor forte supranaturale cu care omul ar putea comunica prin revelatie, intuitie, extaz; mistica. ♦ Comportament, atitudine psihica, conceptie specifica misticilor. [Cf. fr. mysticisme, rus. mistitizm].
PENTATONIC, -A adj. (Muz.) Gama pentatonica = gama de cinci trepte fara semitonuri, care sta la baza muzicii populare chineze, tatare etc. [< fr. pentatonique, germ. pentatonisch, cf. gr. pente – cinci, tonos – ton].
TONALITATE s.f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Gama care sta la baza unei compozitii muzicale. 2. Intonatie deosebita, in unele limbi, a unor cuvinte, care se scriu la fel, dar au sensuri diferite. II. 1. Nuanta a culorilor. 2. Trasatura dominanta, nota specifica a unei scrieri. [Cf. fr. tonalite].
BIOFIZIC, -A I. adj. referitor la biofizica. II. s. f. stiinta care studiaza procesele fizice ce stau la baza fenomenelor biologice. (< fr. biophysique)
BIOPOLIMERI s. m. pl. polimeri inalti, posedand legaturi chimice macromoleculare, care stau la baza activitatii vitale a organismelor. (< germ. Biopolymeren)
DATA1 s. n. lucrarile cunoscute, date care stau la baza unui rationament, a unei cercetari etc. (< lat. data)
DESCRIPTOR s. m. 1. scriitor cu talent la descriere. 2. simbol al unei notiuni, exprimat prin cifre arabe. 3. termen, expresie cuprinzand notiuni principale, caracteristice unei teme date, care sta la baza unui cod intocmit in vederea automatizarii operatiilor de documentare. (< fr. descripteur, lat. descriptor)
DUALISM s. n. 1. dualitate (1). 2. conceptie filozofica potrivit careia la baza existentei stau doua principii opuse si ireductibile: materia si spiritul, corpul si sufletul, binele si raul etc. ◊ (psih.) teorie potrivit careia intre fizic si psihic nu exista raporturi de interdependenta, cu o natura si functii distincte. (< fr. dualisme)
ENTELEHIE s. f. (fil.; la Aristotel) scop launtric care ar sta la baza dezvoltarii materiei si ar determina in mod finalist intregul proces al dezvoltarii ei. (< fr. entelechie)
EPISTEMA s. f. (fil.) schema, configuratie inconstienta care ar sta la baza cunoasterii. (< gr. episteme)
FICTIONALISM s. n. conceptie idealista care afirma ca la baza cunoasterii stau doar simple simboluri, carora nu li se pot gasi realitati corespunzatoare in lumea materiala, gandirea noastra lucrand numai cu fictiuni. (< fr. fictionnalisme)
FILOZOFIE s. f. 1. conceptie generala despre lume si viata, forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale. ♦ ~ lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ♦ a culturii = disciplina teoretica relativ autonoma, care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, nenorociri etc.; fel de a privi lumea si viata; intelepciune, stoicism. 4. (fam.) problema greu de rezolvat. 5. sistem filozofic apartinand unei persoane, scoli sau epoci. (< fr. philosophie, gr. philosophia)
MISTICISM s. n. conceptie ideologico-idealista asupra lumii, la baza careia sta credinta in existenta unor forte supranaturale cu care omul ar putea comunica prin revelatie, intuitie, extaz; mistica. (< fr. mysticisme)
NATURALIZARE s. f. 1. actiunea de a naturaliza; (jur.) obtinerea cetateniei unui stat pe baza recunoasterii unui drept special; naturalizatie. 2. adaptare a organismelor intr-un mediu nou; aclimatizare. (< naturaliza)
PSIHOCIBERNETICA s. f. stiinta interdisciplinara care studiaza mecanismele neurocibernetice ce stau la baza diferitelor procese psihice. (< psiho- + cibernetica)
SILVA s. f. unitate de masura conventionala, de 1 m3, care sta la baza unui tarif unic de cubaj, in silvicultura. (< lat. silva)
SIMFONISM s. n. totalitatea principiilor care stau la baza creatiei simfonice si a muzicii instrumentale in genere. ◊ conceptie care promoveaza ideea transformarii genurilor muzicale intr-un domeniu. (< fr. symphonisme)
SUBSTRUCTIE s. f. 1. (arhit.) parte inferioara a unei constructii. ◊ temelie, fundament. 2. (fil.) deductie a principiilor care stau la baza unui ansamblu structural. (< fr., engl. substruction)
TONALITATE s. f. 1. (muz.) complex de relatii de natura armonica stabilit intre sunetele modurilor major si minor cu sunetul principal (tonica.). ◊ gama care sta la baza unei compozitii muzicale. 2. intonatie, modulatie a vorbirii. 3. nuanta a culorilor; ambianta cromatica a unei picturi. 4. trasatura dominanta, nota specifica a unei scrieri, a gandirii, a unei stari sufletesti etc. (< fr. tonalite)
VALUTA s. f. 1. unitate monetara care sta la baza sistemului monetar al unui stat. 2. totalitatea mijloacelor de plata (monede, bancnote, cambii, cecuri etc.) folosite in schimbul international. ♦ ~ forte = valuta cu acoperire in aur care este acceptata de mai multe state. (< it. valuta)
VOLUNTARISM s. n. 1. conceptie filozofica potrivit careia la baza existentei stau anumite tendinte irationale ale vointei umane sau o vointa cosmica oarba. 2. conceptie sociologica subiectivista care considera vointa umana ca factor hotarator al istoriei, atribuind proceselor volitionale un rol determinant in actiunea sociala, negand existenta legitatilor obiective sau opunand vointa umana acestor legi. 3. conceptie psihologica potrivit careia in viata psihica rolul hotarator il au procesele volitionale. (< fr. volontarisme)
ug (-ghi), s. m. – Veche moneda ungureasca de aur, valora 200 bani sau aspri in 1660. – Var. ughi. Sl. ugrusku „ungar” (Tiktin), abreviat ug in documente. Nu pare sa fi avut circulatie reala. Pl. a stat la baza var. (Byck-Graur 25).
ALEXANDRIA, roman popular. Scris in Egiptul elenistic (c. sec. 3 i. Hr.) si atribuit istoricului Callisthenes, evoca, apelind adesea la elemente miraculoase, fantastice, razboaiele lui Alexandru Macedon. Raspindit in toata Europa, A. a patruns in literatura romana printr-o traducere in slavona sirbo-croata. Aceasta versiune sta la baza primei prelucrari romanesti cunoscute, datind din a doua jumatate a sec. 16 si pastrata in copii manuscrise, in toate provinciile romanesti. Elemente din A. au intrat in folclor (colinde, oratii etc.) si in onomastica populara.
ARTS AND CRAFTS [a:ts ənd kra:fts], societate artistica de arte si meserii organizata sub conducerea lui W. Crane, in 1888 la Londra, cu scopul de a promova originalitatea si valoarea in artele aplicate, opunindu-se productiei industriale de serie. Preocuparea pentru obiectul de uz curent s-a extins si asupra arhitecturii, avind la baza conceptia despre confortul fizic si spiritual al spatiului de locuit sub semnul valorii si al esteticului. Ea a influentat „stilul 1900” si sta la baza conceptiei artei ambientale a sec. 20.
BALTA ALBA 1. Liman fluviatil cu apa sarata, slab sulfatata, sodica, slab magneziana, pe cursul inf. al Buzaului, in C. Rimnicului; 10,1 km2. Ad. max.: 4 m. Rezerve de namol sapropelic (2,45 mil. m3) din care se produce extractul „Pell-mar” ce sta la baza multor produse cosmetice si a unor medicamente antireumatice. 2. Com. in jud. Buzau; 3.402 loc. (1991). statiune balneoclimaterica permanenta, indicata pentru tratarea afectiunilor reumatismale, neurologice, periferice, ginecologice, dermatologice. statie de c. f.
BASOV, Nikolai Ghennadievici (1922-2001), fizician rus. Prof. univ. la Moscova. Unul dintre fondatorii electronicii cuantice. A descoperit, impreuna cu A.M. Prohorov, metoda de amplificare prin suprapunere a undelor electromagnetice corente emise de atomi sau de molecule, care a stat la baza construirii maserului si laserului. In 1959, impreuna cu A.M. Prohorov a realizat maserul. Premiul Nobel (1964), impreuna cu Ch. H. Townes si A.M. Prohorov.
ABSOLUTISM s. n. Conceptie care sta la baza unei monarhii absolute; putere nelimitata a unui monarh; forma de guvernamant bazata pe aceasta putere si pe totala lipsa de drepturi a poporului. – Fr. absolutisme.
BENEDICT DE NURSIA (c. 480-c. 558), fondatorul manastirii de la Montecassino (Pen. Italica), autorul „Normelor morale” care stau la baza ordinului ce ii poarta numele.
BERITASVILI (BERITOV), Ivan Solomonovici (1884-1974), fiziolog gruzin. Lucrari privind activitatea neuropsihica, coodonarea musculara si mecanismele fiziologice ce stau la baza comportamentului vertebratelor superioare.
BRAHMANISM (‹ fr.) s. n. Sistem religios aparut in primele secole ale milen. 1 i. Hr. in India, inspirat direct din religia vedica. B. afirma caracterul iluzoriu al lumii si ideea renasterilor si distrugerilor periodice ale lumii. Doctrina morala a b., care prevede rasplata postuma dupa felul cum fiecare si-a indeplinit in viata datoria, sta la baza regimului castelor.
BRATEIU 1. Com. in jud. Sibiu, pe Tirnava Mare; 2.870 loc. (1991). In satul Buzd, biserica fortificata (sec. 15). 2. Cultura din sec. 4-6 apartinind populatiei daco-romane. De caracter rural, puternic influentata de cultura provinciala bizantina, cultura B. a cuprins intreg terit. de astazi al Romaniei. Ea a format fondul de populatie (etnic si lingvistic) si de cultura care a stat la baza formarii si dezvoltarii culturii Ipotesti-Ciurel-Cindesti din sec. 7-8.
BRETTON WOODS [bretn u:dz], statiune climaterica in NE S.U.A. (New Hampshire), in M-tii Apalasi. Aici a avut loc la 1-22 iul. 1944 o conferinta avind ca scop initierea unor masuri pentru reconstructia economica si financiara a lumii postbelice. Reprezentantii a 44 de state (inclusiv U.R.S.S.) au votat proiectele pentru realizarea Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare si a Fondului Monetar International. Intelegerile de la B.W., impreuna cu viitorul Plan Marshall, au stat la baza reconstructiei economice a statelor occidentale.
ANTAGONIC, -A, antagonici, -e, adj. Antagonist. ◊ Contradictie antagonica = contradictie la baza careia sta lupta de neimpacat intre vechi si nou si care nu se poate rezolva decat prin distrugerea vechiului, constituind in acelasi timp continutul intern al procesului de dezvoltare. – Fr. antagonique (< gr.).
ANTROPOGEOGRAFIE s. f. Ramura a geografiei generale care studiind raportul dintre om si mediul geografic cat si raspandirea si repartitia omului pe suprafata pamantului, considera, in mod gresit, ca factor primordial al dezvoltarii societatii conditiile mediului natural; a stat la baza geopoliticii si a teoriilor rasiste si sovine. – Fr. anthropogeographie.
BUTLEROV, Aleksandr Mihailovici (1828-1866), chimist rus. Prof. univ. la Kazan si Petersburg. Fondatorul teoriei structurii chimice, care sta la baza chimiei organice moderne. A sintetizat trimetilcarbinolul, a obtinut izobutilena, urotropina.
CARTA (‹ fr., lat.) s. f. 1. Act prin care se recunosteau, in ev. med., anumite privilegii si libertati unor clase sau paturi sociale (ex., in Anglia, Magna Charta Libertatum, 1215). 2. Manifest cuprinzind revendicari ale unei organizatii politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care sta la baza organizarii si functionarii unei organizatii internationale (ex. Carta Organizatiei Natiunilor Unite). 4. Document prin care doua sau mai multe state se obliga sa respecte si sa aplice anumite principii in relatiile dintre ele si cu alte state. 5. P. ext. Document de o insemnatate deosebita pentru viata sociala si politica a unei tari (ex. „Carta 77”, in Ceho-Slovacia).
CATARI (‹ gr. katharos „curat”) s. m. pl. Adeptii unei erezii din sec. 11-13, raspindita in Europa apuseana (in special in Italia, Flandra, S Frantei), cu precadere in rindurile meseriasilor si taranilor. Condamnau lumea materiala, considerata ca o creatie a diavolului, chemind la o viata casta si austera in vederea unirii cu Dumnezeu. Invatatura lor a stat la baza ereziei albigenzilor.
CONstaNTINESCU, Ion (Iancu) (1884-1963, n. Recea, jud. Olt), inginer electrotehnician roman. Prof. univ. la Bucuresti. Contributii la fondarea invatamintului de telecomunicatii din Romania. A brevetat (1919) aparatul teletipografic, care sta la baza teleimprimatoarelor moderne.
HAGANAH (cuv. ebraic „aparare”), organizatie paramilitara evreiasca fondata (1920) cu scopul de a proteja implantarile coloniilor evreiesti in Palestina. Dupa al doilea razboi mondial, a stat la baza formarii armatei statului Israel (1948).
EINSTEIN [ainstain], Albert (1879-1955), fizician german. Emigrat (1933) in S.U.A.; naturalizat (1940). Prof. univ. la Berlin si Princeton. In 1905, a explicat efectul fotoelectric pe baza naturii corpusculare (discontinue) a luminii, introducand notiunea de foton. Autorul teoriei relativitatii restranse, care modifica legile mecanicii newtoniene (mai ales la viteze mari), ce sta la baza electrodinamicii relativiste („Asupra electrodinamicii corpurilor in miscare”, „Depinde oare inertia corpurilor de cantitatea de energie pe care o contin?”, 1905) si al teoriei relativitatii generalizate, conform careia legile generale ale tuturor fenomenelor fizice sunt aceleasi in toate sistemele de referinta din Univers, inertiale sau neinertiale („Bazele teoriei relativitatii restranse si generalizate”, 1916). In 1917, a enuntat legile statistice ale proceselor de emisie spontana si de absorbtie a luminii de catre atomi si ale emisiei stimulate a luminii, pe baza careia s-a construit ulterior (1960) laserul. A elaborat teoria caldurii specifice a solidelor, a efectului giromagnetic (numit si efectul Einstein-de Haas, 1915). In 1928, a enuntat teoria campului unitar (magnetismul si gravitatia sunt doua aspecte ale aceluiasi fenomen). Premiul Nobel pentru fizica (1921).
CORESI (?- dupa 1581, n. Tirgoviste), traducator si tipograf roman. A avut un rol esential in introducerea limbii nationale in cultul religios. Tipariturile sale aparute la Brasov („Catehismul”, 1559; „Tetraevangheliarul”, 1561; „Apostolul”, 1563; „Liturghierul”, 1570; „Psaltirea”, 1570; „Evanghelie cu invatatura”, 1581 s.a.), unele influentate de luteranism si calvinism, sint monumente de limba veche romaneasca. A utilizat graiul din Tara Romaneasca si din S Transilvaniei, care sta la baza formarii limbii romane literare.
CUANTIC, -A (‹ fr. {i}) adj. Referitor la cuanta sau la cuantificare ◊ Teoria c. = teorie care sta la baza fizicii moderne, conform careia emisia si absorbtia de energie la nivel atomic sau subatomic se face sub forma de cuante. ◊ Logica c. = logica trivalenta propusa in 1944 de H. Reichenbach pentru a rezolva anumite probleme specifice mecanicii c.: contine trei valori: adevarat, fals si indeterminat, in sensul principiului de indeterminare al lui Heisenberg.
CUPLARE (‹ fr.) s. f. Realizare a unei legaturi intre doua elemente ale unui sistem tehnic prin cuplaje, resorturi, legaturi electrice etc., pentru a face posibil un transfer de energie intre acestea. ♦ (CHIM.) Reactie de c. = reactie intre un diazo-derivat si o amina sau un fenol, care sta la baza prepararii colorantilor azoici.
LAMANTIN (‹ fr.) (ZOOL.) Gen de mamifere din ordinul sirenienilor, asemanatoare cu foca, cu corpul fusiform, vederea slaba, labele anterioare lipsa, adultii putand atinge 2,5-3 m lungime si greutatea de 700 kg (Trichechus). Traiesc in fluvii si estuare (T. inunguis – Amazon, Orinoco; T. senegalensis – rauri din V Africii) si in zonele litorale tropicale din America de Nord si de Sud (T. manatus – Oc. Atlantic). Strict ierbivore, nu au dusmani naturali, dar in unele locuri sunt vanate pentru carnea, grasimea si pielea lor sau ucise de paletele barcilor cu motor; intalnite singure, in mici grupuri familiale sau in carduri de 15-20; au fost introduse in canale de navigatie pentru combaterea proliferarii vegetatiei subacvatice. Sunetele scoase de aceste mamifere au stat la baza legendei sirenelor.
JULIA [ʒulia], Gaston (1893-1978), matematician francez. Lucrari de teorie a numerelor, de geometrie si analiza (teoria functiilor si calculul lor). Cunoscut datorita multimii Julia, care a stat la baza construirii formelor fractare de catre B. Mandelbrot.
ROCK AND ROLL; ROCK'N'ROLL; ROCK (cuv. engl.) s. n. Muzica de dans cu caracter dinamic provenita din blues, R and B, country and western, aparuta in anii '50in S.U.A. Popularitate internationala datorata cantaretilor albi (Elvis Presley, Cliff Richard), dar si afro-americani (Chuck Berry, Little Richard, Fats Domino). sta la baza curentului rock dezvoltat in anii '60 de grupurile The Beatles, The Rolling Stones, The Who etc.
PALAMISM (‹ fr.; n. pr. Gr. Palamas) s. n. Teologia energiilor divine necreate, dupa numele autorului ei, Sfantul Grigorie Palamas, formulata impotriva scolasticilor latini si pornind de la experienta sfintilor isihasti, indeosebi Pseudo-Macarie, Maxim Marturisitorul si Ioan Damaschin; lumina de pe Muntele Tabor nu este doar un simbol al dumnezeirii lui Hristos, ci o energie care iradiaza din esenta divina ca o revarsare a Duhului Sfant, necreata si fara ipostaza; indumnezeirea este o participare reala, o comunicare personala cu Dumnezeu, fara confuzie de natura; desi Dumnezeu este prezent in energiile necreate, misterul esentei sale ramane necunoscut. P. a stat la baza renasterii spirituale in Imp. Bizantin (sec. 14). O miscare neopalamista a luat nastere in sec. 20, in sanul emigratiei ruse si din Romania.
NATIUNE, natiuni, s. f. Comunitate stabila de oameni, istoriceste constituita ca stat, aparuta pe baza unitatii de limba, de teritoriu, de viata economica si de factura psihica, care se manifesta in particularitati specifice ale culturii nationale si in constiinta originii si a sortii comune. [Pr.: -ti-u-] [Var.: (inv.) natie s. f.] – Din lat. natio, -onis, it. nazione, fr. nation, rus. natiia.
PARLAMENTAR1, -A, parlamentari, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care tine de parlament, privitor la parlament; din parlament. ♦ (Despre o forma de stat) Cu parlament, bazat pe parlament. 2. Conform uzantelor din parlament; p. ext. care este de o politete rigida; ceremonios, protocolar. II. S. m. Membru al unui parlament. – Din fr. parlementaire, it. parlementario.
RATIUNE, (2, 3) ratiuni, s. f. 1. Facultatea omului de a cunoaste, de a gandi logic, de a intelege sensul si legatura fenomenelor; p. ext. judecata, minte. ♦ Treapta a doua a cunoasterii, caracterizata prin faptul ca opereaza cu notiuni, judecati si rationamente. 2. Temei, motiv, justificare. ◊ Ratiune de stat = principiu in baza caruia o autoritate de stat ia unele masuri de interes general, trecand peste interesul particular. ◊ Expr. Ratiunea de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifica, motiveaza existenta (unui lucru). 3. (Mat.) Ratie (2). [Pr.: -ti-u-] – Din lat. ratio, -onis.
EVREU, evrei, s. m. Persoana (de religie mozaica) facand parte din populatia originara prin traditie din Israelul si Iudeea antice; izraelit. ♦ Persoana care face parte din populatia de baza a actualului stat Israel. – Din sl. evreinu.
DUALISM n. 1) Conceptie filozofica conform careia la baza existentei ar sta doua elemente opuse, materia si spiritul. 2) Coexistenta a doua principii contradictorii. [Sil. du-al] /<fr. dualisme
ELECTRIC, -A adj. referitor la electricitate, care produce electricitate, care functioneaza pe baza electricitatii. ♦ camp ~ = stare fizica a spatiului in care se exercita forte asupra corpurilor incarcate cu electricitate; energie ~a = energie proprie campurilor electrice; sarcina ~a = electricitate (1). (< fr. electrique)
KANEM-BORNU, vechi regat african, situat intr-o regiune sub-sahariana; ingloba teritorii din actualele state Ciad, Camerun, Niger, Nigeria. Intemeiat, probabil, de cavalerii berbero-saharieni, impinsi spre sud (sec. 9) de expansiunea araba. Dubla denumire provine din faptul ca, initial, nucleul statului s-a aflat in reg. Kanem, de unde populatia a fost nevoita sa se stramute, la sfarsitul sec. 14, in V L. Ciad, unde a pus bazele unui nou stat – Bornu. In sec. 11 a adoptat islamul. A cunoscut o prima perioada de inflorire (pana la sfarsitul sec. 14), bazata pe comertul de sclavi, si apoi, mai tarziu, sub Idris Aloma (c. 1580-c. 1617), dupa reorganizarea sa in V regiunii Bornu. Amenintat de cresterea influentei populatiilor hausa (sec. 18) si fulbe (sec. 19), a fost cucerit si impartit intre Africa Ecuatoriala Franceza si colonia britanica Nigeria.
AMERICAN, -A, americani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a statelor Unite ale Americii sau (mai rar) din populatia de baza a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care apartine (populatiei) statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii, privitor la (populatia din) statele Unite ale Americii sau (mai rar) la alt stat din America. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. americano, fr. americain.
CONSTITUTIONAL, -A, constitutionali, -e, adj. In conformitate cu constitutia (2) unui stat, prevazut in constitutie, bazat pe constitutie. ◊ Comisie constitutionala = comisie insarcinata cu elaborarea textului unei constitutii si cu exercitarea controlului legilor ce se elaboreaza. Drept constitutional = a) totalitatea normelor fundamentale care reglementeaza relatiile privitoare la oranduirea social-economica si de stat; b) ramura a dreptului care studiaza drepturile si datoriile cetatenilor decurgand din constitutie (2). Monarhie constitutionala = monarhie ale carei prerogative sunt limitate prin constitutie. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. constitutionnel.
EMOTIONAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de emotii; propriu emotiilor; emotiv. stare ~a. 2) Care se bazeaza pe emotii; care este provocat de emotii. Impresii ~e. 3) (despre persoane) Care vadeste emotii. Fire ~a. /Din emotie
IMPERIALIST1 ~sta (~sti, ~ste) 1) Care se refera la imperialism; caracteristic imperialismului. 2) Care infaptuieste imperialismul si se bazeaza pe principiile imperialismului. stat ~. /<fr. imperialiste
SUBIECTIVIST1 ~sta (~sti, ~ste) 1) Care tine de subiectivism; propriu subiectivismului. Conceptie ~sta. 2) Care manifesta subiectivism; bazat pe impresii personale; neobiectiv. Apreciere ~sta. /<fr. subjectiviste
TERITORIALITATE f. Caracter teritorial. ◊ ~ea legilor principiu in baza caruia legile unui stat se aplica (cu unele exceptii) tuturor persoanelor care se afla pe teritoriul acestuia. /<fr. territorialite
LEGIST adj.m. Medic legist = medic specialist in medicina legala. ♦ (s.m.; rar) Jurist. // s.m.pl. 1. Adepti ai unei scoli filozofice chineze din sec. IV-III i.e.n., care preconiza, in opozitie cu confucianismul, un stat centralizat, guvernat pe baza de legi si nu de traditii. [< fr. legiste].
LEGIST I. s. m. cel care cunoaste si studiaza legile; jurist. II. adj. medic ~ = medic specialist in medicina legala. III. s. m. pl. 1. adepti ai unei scoli filozofice chineze din sec. IV-III a. Chr. care preconiza, in opozitie cu confucianismul, un stat centralizat, guvernat pe baza de legi si nu de traditii. 2. grupare a unei scoli din evul mediu european care sprijinea lupta feudalitatii laice impotriva pretentiilor de hegemonie ale papalitatii. (< fr. legiste)
AMERICAN, -A, americani, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care apartine (populatiei) statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii, privitor la (populatia din) statele Unite ale Americii sau (mai rar) la alt stat din America. 2. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a statelor Unite ale Americii sau (mai rar) din populatia de baza a unui alt stat al Americii. – Din America + suf. -an.
SALAZAR, Antonio de Oliveira (1889-1970), om politic portughez. Prof. univ. la Coimbra. De mai multe ori ministru. Ca ministru de Finante (1928-1940) a reusit sa stabilizeze moneda si sa echilibreze bugetul. Prim-min. (1932-1968). Fondator si presedinte al partidului corporatist Uniunea Nationala. A instaurat un regim de dictatura; a stimulat economia, a reorganizat armata si marina; politica de mentinere a coloniilor. Prin Constitutia din 1933 a fondat un „stat nou” (Estado Novo) bazat pe un regim autoritar si corporatist al partidului unic; biserica, armata si politia aveau o pozitie privilegiata.
DEMOCRATIZA, democratizez, vb. I. Tranz. A reorganiza un stat, o institutie etc. pe baze democratice; a introduce un regim democratic. – Din fr. democratiser.
HINTERLAND s.n. Regiune invecinata cu un teritoriu dominat de un stat imperialist si folosita ca baza a unor actiuni expansioniste; (p. ext.) coloniile si tarile dependente de metropola. [Pl. -duri, -de. / cf. germ. Hinterland < hinter – in spate, Land – teritoriu].
CONSTITUTIE s. f. I. 1. totalitatea particularitatilor morfologice, functionale si psihologice ale unui individ. 2. conformatie; arhitectura (3). II. lege fundamentala a unui stat, care stabileste principiile de baza ale organizarii lui, drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme si locale (< fr. constitution, lat. constitutio)
HINTERLAND s. n. 1. regiune invecinata cu un teritoriu dominat de un stat imperialist si folosit ca baza a unor actiuni expansioniste; (p. ext.) coloniile si tarile dependente de metropola. ◊ regiune in spatele unui port din care provin produsele exportate sau in care se expediaza marfurile importate. 2. bloc continental, rigid din punct de vedere tectonic, care margineste un geosinclinal si care, cand acesta intra in faza de orogeneza, ramane in spatele sistemului muntos. (< germ. Hinterland)
CONVERTIZARE s. f. Proces metalurgic care consta in inlaturarea unor impuritati din masa metalica de fonta, de plumb, de cupru etc., aflata in stare de fuziune in convertizor, pe baza unor reactii de oxidare, cu ajutorul unui curent de aer, de oxigen etc. – Din convertizor.
CONSTITUTIONAL, -A adj. 1. Referitor la constitutie, bazat pe constitutie. 2. Conform constitutiei unui stat, prevazut in constitutie. ◊ Comisie constitutionala = comisie insarcinata cu elaborarea textului unei constitutii. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. constitutionnel].
INTEGRITATE s. f. 1. Insusirea de a fi integru; cinste, probitate; incoruptibilitate. 2. Insusirea de a fi sau de a ramane intact, intreg. 3. (In sintagma) Integritate teritoriala = principiu de baza al dreptului international potrivit caruia fiecare stat are dreptul sa-si exercite deplin si nestingherit suveranitatea asupra teritoriului sau. – Din fr. integrite.
EVENIMENT, evenimente, s. n. 1. Intamplare importanta, fapt de mare insemnatate. 2. (In teoria informatiei) Orice fenomen local si instantaneu sau stare locala si instantanee. 3. (Mat.) Notiune de baza din domeniul teoriei probabilitatilor, care exprima producerea sau neproducerea unui fenomen in cadrul unui experiment. – Din fr. evenement.
DISCRIMINARE, discriminari, s. f. Actiunea de a discrimina si rezultatul ei. 1. Deosebire, distingere efectuata intre mai multe elemente. 2. Politica prin care un stat sau o categorie de cetateni ai unui stat sunt lipsiti de anumite drepturi pe baza unor considerente neintemeiate. ♦ Discriminare rasiala = segregatie. – Dupa fr. discrimination, lat. discriminatio, -onis.
INTERNATIONALIST1 ~sta (~sti, ~ste) Care tine de internationalism; bazat pe principiile internationalismului. /<fr. internationaliste
LEGE ~i f. 1) Categorie constituind o expresie a interdependentei, interactiunii si legaturii dintre fenomenele realitatii. ~ile naturii. ~ea conservarii energiei. 2) Act normativ adoptat de organul legislativ si aparat de puterea de stat. ◊ Dupa ~ in mod legal; legitim. In baza ~ii conform prevederilor legii. 3) Regula obligatorie; obligatie. 4) inv. Credinta intr-o divinitate; religie; confesiune; cult. ◊ Pe (sau pre) ~ea mea pe cuvantul meu. 4) Traditie, obicei consacrat. ◊ Cum e ~ea asa cum se obisnuieste; asa cum e obiceiul. [G.-D. legii] /<lat. lex, ~gis
baza s.f. I. 1. Partea de jos a unui corp, a unui edificiu etc.; (p. ext.) temelie, fundament. ♦ Latura unui poligon sau fata unui poliedru, situata in pozitia cea mai de jos. 2. Parte, element fundamental, esential, a ceva. ♦ Element principal al unei combinatii chimice. 3. baza economica = totalitatea relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 4. Loc de plecare, de adunare a unor oameni, a unor trupe a unor materiale etc. ◊ baza militara = loc special pe teritoriul unui stat unde stationeaza trupe dotate cu mijloace de lupta necesare actiunilor de razboi. 5. baza sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. II. Substanta cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare. [< fr. base, cf. it. base < gr. basis – sprijin].
CONSTITUTIE s.f. I. Structura fizica a unui corp, a unui organism; alcatuire, structura. ♦ Compozitie, ansamblu de elemente care constituie un intreg. II. Lege fundamentala a unui stat, in care sunt consemnate principiile de baza ale organizarii lui, drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor, sistemul electoral etc. [Gen. -iei, var. constitutiune s.f. / cf. lat. constitutio, fr. constitution, rus. konstitutiia].
BINAR, -A I. adj. 1. format din doua unitati; divizibil cu 2. (chim.) constituit din doua elemente. ◊ compus din doua elemente dispuse cate doua. 3. (mat.) a carui baza este numarul 2. II. s. f. (astr.) stea dubla. (< fr. binaire, engl. binary, lat. binarius)
AMERICAN2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a S.U.A. (ori a altui stat din America) sau este originara din S.U.A. (ori din alt stat al Americii). /Din America n. pr. + ~an
SELECTIV, -A adj. 1. care constituie, efectueaza o selectie (2). 2. (despre sisteme tehnice sau fizico-chimice) care realizeaza o alegere adecvata a anumitor marimi sau elemente dintr-un grup. ◊ (despre un aparat radioreceptor) care poate receptiona clar undele sonore ale diferitelor posturi de emisiune. 3. (stat.) cercetare ~a = cercetare a unei colectivitati pe baza unui esantion. (< fr. selectif)
VASALITATE s. f. 1. conditia de vasal. 2. sistem feudal bazat pe raportul de dependenta intre vasal si suzeran. 2. stare de servilitate, de dependenta limitata. (< fr. vassalite)
BUGET1, bugete, s. n. Plan cuprinzand bilantul veniturilor si cheltuielilor probabile ale unui stat, ale unei intreprinderi etc. pe o perioada determinata, bazat pe experienta financiara a anului expirat. ♦ Totalitatea prevederilor de venituri si cheltuieli ale unei familii sau ale unei persoane pentru o anumita perioada de timp. – Fr. budget.
ELECTROstaTIC, -A, electrostatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la sarcinile electrice aflate in stare de repaus. ◊ Masina electrostatica = generator electric care functioneaza pe baza fenomenului de electrizare. 2. S. f. Ramura a fizicii care studiaza fenomenele ce insotesc sarcinile electrice aflate in repaus. – Din fr. electrostatique.
PLENIPOTENTA ~e f. 1) Potenta deplina. 2) Imputernicire in baza careia o persoana actioneaza intr-o anumita problema de stat. 3) Act prin care se acorda o astfel de imputernicire. /<it. plenipotenza
decadea (decad, decazut), vb. – A ajunge intr-o stare mai rea, a regresa. Format de la cadea pe baza fr. dechoir sau a lat. decadere. – Der. decadent, adj.; decadenta, s. f.; decadentism, s. n.
SIMPLIST ~sta (~sti, ~ste) 1) (despre rationamente) Care simplifica lucrurile in mod exagerat; bazat pe simplism. 2) (despre persoane) Care judeca in mod simplu; lipsit de subtilitate intelectuala. /<fr. simpliste
INTEGRITATE s. f. 1. calitatea celui integru; cinste, probitate, onestitate. 2. calitatea de a fi intreg, intact. ♦ ~ teritoriala = principiu de baza al dreptului international care interzice dezmembrarea si incalcarea teritoriului unui stat. (< fr. integrite, lat. integritas)
POZITIE s. f. 1. mod in care este asezat sau situat ceva sau cineva; (p. ext.) loc unde se gaseste ceva sau cineva. ◊ (muz.) loc al unei note sau al unei chei pe portativ; felul in care sunt tinute mainile in timpul cantatului la instrumentele muzicale. ◊ locul pe care il ocupa un sunet intr-un cuvant. 2. teren, loc pe care sunt dispuse trupele pe front sau navele de razboi pe mare, servind ca baza de atac sau de aparare. 3. atitudine a corpului; tinuta. 4. situatie, stare in care se gaseste cineva sau ceva. ◊ situatie sociala, rang. (< fr. position, lat. positio, germ. Position)
BON, bonuri, s. n. 1. Bilet provizoriu pe baza caruia se elibereaza o marfa, un bun etc. 2. Hartie de valoare emisa de stat sau de o institutie financiara recunoscuta de stat. ◊ Bon de tezaur = obligatie emisa de stat pentru sumele imprumutate pe termen scurt si pentru care statul plateste dobanda. – Din fr. bon.
ABIOZA s. f. 1. stare lipsita de viata. 2. Procedeu de conservare a produselor alimentare de natura animala si vegetala, bazat pe distrugerea totala a microorganismelor existente in produs prin termo-, foto- sau chimiosterilizare, iar recent si prin iradieri ionizante. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiose.
SUBSUOARA ~ori f. 1) Partea de sub brat, in locul de articulare a acestuia cu umarul. ◊ La ~ sub brat. A sta (sau a sedea) cu mainile ~ a pierde vremea degeaba; a lenevi. 2) Spatiu cuprins intre baza frunzei sau a ramurii si lujerul sau tulpina plantei. [Sil. -su-oa-] /sub- + suoara
EXPONENT, -A I. adj., s. m. f. reprezentant al unei idei, al unui curent, al unui stat etc. II. s. m. numar care, scris la dreapta si mai sus fata de baza, indica puterea la care este ridicata o marime matematica. (< germ. Exponent, engl. exponent, lat. exponens)
POSTLIMINIUM s. n. 1. (in dreptul roman) redobandire retroactiva a drepturilor cetatenesti de catre o persoana instrainata, la inapoierea in patrie. 2. drept pe baza caruia persoanele, bunurile si toate raporturile juridice, modificate prin ocuparea teritoriului de catre un stat inamic, sunt repuse, dupa incetarea acesteia, in starea de mai inainte. (< lat. postliminium)
staRUI vb. v. aspira, baza, bizui, consista, consta, conta, dori, fundamenta, increde, intemeia, jindui, nazui, pofti, pretinde, rezida, ravni, sprijini, sta, tinde, tinti, urmari, visa, viza.
PLUTOCRATIE ~i f. 1) Forma de guvernamant in care puterea de stat este concentrata in mainile celor mai bogati reprezentanti ai societatii. 2) Patura conducatoare dominanta care constituie baza acestei forme de guvernamant. /<fr. plutocratie, germ. Plutokratie
ASIETA s. f. 1. pozitie a planului de baza al unei (aero)nave fata de planul orizontal. 2. (fin.) mod de asezare a impozitelor catre stat. (< fr. assiette)
CARBON s. n. Element chimic, metaloid foarte raspandit in natura, component de baza al tuturor substantelor organice, care se gaseste in carbuni, in petrol, in gaze etc., iar in stare elementara in diamant, in grafit si in carbunele negru. ◊ Carbon 14 = izotop radioactiv al carbonului, care ia nastere in atmosfera si care serveste la stabilirea varstei vestigiilor materiale. (Hartie-)carbon = hartie subtire acoperita pe una dintre fete cu o substanta chimica de culoare inchisa, intrebuintata in dactilografie, cartografie etc. la scoaterea de copii; indigo, plombagina. – Din fr. carbone, lat. carbo, -onis.
IMPRESIONIST1 ~sta (~sti, ~ste) 1) Care tine de impresionism; propriu impresionismului. 2) (despre operele de arta sau literare) Care se bazeaza pe principiile impresionismului. /<fr. impressionniste
CARBON s. n. Metaloid foarte raspandit in natura, component de baza al tuturor substantelor organice; care se gaseste in carbuni, in petrol, in gaze etc., iar in stare elementara in diamant, in grafit si in carbunele negru. ◊ (Hartie-)carbon = hartie acoperita pe una dintre fete cu o substanta chimica coloranta, intrebuintata la scoaterea de copii. – Fr. carbone (lat. lit. carbo, -onis).
baza f., pl. e (vgr. basis, d. baino, merg. V. acrobat, catavasie). Fundament, temelie (propriu si fig.): baza casei, baza statului. Geom. Partea unui unghi ori unei piramide opusa virfului sau in fine partea pe care sta un corp. Chim. Oxid, substanta care, combinata c’un acid, produce o sare.
INALTIME ~i f. 1) Distanta de la pamant pana la un anumit punct de deasupra lui. ~ea norilor. 2) Dimensiune a unui corp luata de la baza lui orizontala pana la varf. ~ea unui copac. 3) mai ales la pl. Spatiu situat la o distanta mare de deasupra pamantului; bolta cereasca; cer. 4) Perpendiculara coborata din varful unei figuri geometrice pe baza ei. ~ea unui con. 5) Lungimea acestei perpendiculare. 6) Forma inalta de relief (munte, deal). A ocupa o ~. 7) fig. stare de superioritate (corespunzatoare momentului sau situatiei). ◊ A fi la ~ a corespunde cerintelor in situatia data. 8) Calitate a unui sunet de a fi ascutit. 9) inv. (urmat de un pronume posesiv) Termen reverentios, folosit la adresa unei persoane de rang inalt. ~ea sa. ~ea voastra. [G.-D. inaltimii] /inalt + suf. ~ime
BON, bonuri, s. n. 1. Dovada provizorie care confera detinatorului dreptul de a ridica o marfa, un obiect incredintat spre pastrare sau alte valori. ♦ Nota pe baza careia cumparatorul achita si ridica marfa intr-un magazin. 2. (In oranduirea capitalista) Hartie de valoare emisa de stat sau de o institutie financiara recunoscuta de stat. ◊ Bon de tezaur = obligatie emisa de Ministerul Finantelor, reprezentand un imprumut pe termen scurt, cu dobanda. – Fr. bon.
BUNSEN [bunzɔn], Robert Wilhelm (1811-1899), chimist si fizician german. Prof. univ. la Marburg si Heidelberg. Studii privind derivatii organoarsenici. Impreuna cu Kirchhoff a pus bazele analizei spectrale, cu ajutorul careia a caracterizat si a izolat rubidiul si cesiul. A obtinut magneziul si cromul in stare metalica prin electroliza clorurilor lor si a inventat becul cu gaz si calorimetrul care-i poarta numele.
ASIGURARE ~ari f. 1) v. A ASIGURA si A SE ASIGURA. 2) Raport juridic in baza caruia cel asigurat are dreptul la o despagubire din partea asiguratorului in caz de accident, incendiu etc. ~ de bunuri. ~ de stat. ◊ ~ari sociale sistem de ocrotire materiala a oamenilor muncii, prin acordare de pensii, ajutoare materiale etc., in caz de pierdere temporara sau definitiva a capacitatii de munca. /v. a (se) asigura
SECRETAR1, -A I. s. m. f. 1. persoana care rezolva lucrarile curente de birou intr-o intreprindere, intr-o institutie administrativa sau stiintifica. ◊ cel care redacteaza procesul-verbal asupra lucrarilor si discutiilor in cadrul unei sedinte. ♦ ~ de redactie = colaborator din redactia unei publicatii sau edituri care centralizeaza si coordoneaza materialul pregatit pentru tipar. ◊ cel care tine lucrarile cuiva, care scrie (dupa dictare) corespondenta cuiva. 2. persoana care face parte din conducerea unei organizatii politice sau de masa si care conduce munca operativ, pe baza hotararilor luate de organele colective respective. ♦ ~ general = inalt functionar insarcinat cu organizarea si conducerea unor adunari, organisme, societati etc. 3. ~ de stat = inalt functionar care conduce un departament ministerial; (in unele tari) ministru al afacerilor externe; c******l insarcinat cu relatiile externe ale Vaticanului. II. s. n. mobila in care se tin scrisori, hartii etc. (< lat. secretarius, fr. secretaire)
EXPERT, -A, experti, -te, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (Adesea adjectival) Persoana care poseda cunostinte temeinice intr-un anumit domeniu; specialist de mare clasa. ♦ Spec. Persoana competenta intr-un anumit domeniu, numita de un organ de stat sau de partile interesate pentru a face o expertiza. 2. Adj. (Inform.; in sintagma) Sistem expert = program de exploatare inteligenta a unei baze de date caracteristice unui domeniu particular de aplicatie. – Din fr. expert, lat. expertus.
CRITIC, -A adj. 1. De critica, privitor la critica. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lamuritoare, facute de un editor la editarea unui text; editie critica = editie a unui text literar insotit de aparat critic. ♦ bazat pe critica, care foloseste critica. 2. Referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. ◊ (Fiz.) stare critica (sau punct critic) = stare a unui fluid in care dispare diferenta intre starea lichida si cea gazoasa. // s.m. Specialist in probleme de arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza opere de arta (pentru a le lamuri publicului si pentru a da artei o anumita orientare). [< lat. criticus, gr. kritikos – in stare de a judeca, cf. fr. critique, it. critico].
CRITIC, -A I. adj. 1. referitor la critica. ♦ aparat ~ = totalitatea notelor lamuritoare facute de un editor la editarea unui text; editie ~a = editie a unui text (clasic, vechi) insotit de aparat critic. ◊ bazat pe critica, care foloseste critica. 2. referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. ♦ (fiz.) stare ~a = (sau punct ~) = stare a unui fluid in care dispare diferenta dintre starea lichida si cea gazoasa. II. s.m. specialist in probleme de literatura si arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza operele create. III. s. f. 1. analiza, apreciere a valorii faptelor, actiunilor si creatiilor oamenilor. ♦ ~a literara = studiu aplicat la opera literara, pe care o analizeaza, o comenteaza, valorificand-o in special sub unghi artistic; ~a de text = comentariu asupra unui manuscris in scopul stabilirii autorului, datei elaborarii lui, formei originare etc. 2. apreciere (severa) a insusirilor, a comportamentului cuiva. (< fr. critique, lat. criticus, gr. kritikos, /III/ kritike)
ELECTROMAGNETIC, -A adj. 1. referitor la electromagnetism. ♦ camp ~ = stare fizica particulara a spatiului in care exista, in acelasi timp, un camp electric si unul magnetic. 2. (despre instrumente de masurat, relee etc.) bazat pe actiunea unui electromagnet asupra unei piese feromagnetice. (< fr. electromagnetique)
INstaURA, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oara (un obicei, o moda etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.
TARANISM s. n. 1. curent politic si ideologic, aparut in Romania la sfarsitul sec. XIX, care pornea de la ideea rolului conducator al taranimii, considerata ca o clasa sociala unitara, intr-un stat preponderent agrar. 2. curent aparut in gandirea economica dupa primul razboi mondial, care isi propunea sa studieze legile de dezvoltare in economiile agrare pe baze specifice, independent de doctrina generala a economiei politice. 3. tendinta a unor scriitori de a-si alege motive de inspiratie din viata satului. 4. vorba, fapta, comportare grosolana. (< taran/ime/ + -ism)
SILICATARE s. f. 1. trecere a unui oxid metalic in stare de silicat prin combinarea cu silice. 2. impregnare a unui lemn, a unei pietre de calcar, a unui teren de fundatie etc. cu o solutie pe baza de silicati, in vederea consolidarii si impermeabilizarii. (dupa fr. silicatation)
INTEMEIA, intemeiez, vb. I. 1. Tranz. A infiinta, a funda (un stat, o institutie etc.). ♦ (Rar) A zidi, a cladi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – In + temei.
UNIUNE ~i f. 1) Asociere pe baza de interese comune a mai multor persoane, grupuri sau organizatii, care se conduc de un program unic si urmaresc realizarea aceluiasi scop. ~ea cineastilor. ~ea scriitorilor. 2) stat constand din unirea mai multor state sau provincii autonome intr-un stat unic; federatie. [G.-D. uniunii; Sil. -ni-u-] /<lat. unio, ~onis, fr. union
RESTITUTIE s.f. 1. Determinare a unui punct in spatiu pe baza uneia sau a mai multor perspective sau fotograme, care cuprind acest punct vazut din mai multe pozitii din spatiu. 2. (In dreptul international) Inapoierea de catre un stat invins a bunurilor acaparate de el in mod ilegal in timpul razboiului de la statul invingator si de la cetatenii acestuia; restituire. [Gen. -iei, var. restitutiune s.f. / cf. lat. restitutio, fr. restitution].
NEUTRON (‹ fr. {i}; {s} engl. neutral „neutru” + [elec]tron) s. m. (FIZ.) Particula elementara din clasa barionilor, neutra din punct de vedere electric, cu spinul 1/2 si cu masa mai mare decat a protonului, alaturi de care intra in alcatuirea nucleelor atomilor (cu exceptia hidrogenului). Preconizat, in 1920, de catre E. Rutherford a fost identificat de catre J. Chadwick, in 1932, pe baza experientelor fizicienilor francezi Irene si Frederic Joliot-Curie si ale fizicienilor germani W. Bothe si G. Becker. N. este stabil in nucleele atomilor, dar in stare libera se dezintegreaza intr-un proton, un electron si un antineutrino, avand o durata medie de viata de 15,3 minute. N. si protonul au proprietati asemanatoare si se considera a fi doua stari diferite ale aceleasi particule nucleonul. N. este singura particula elementara care interactioneaza cu campul gravitational.
bazaL, -A adj. Referitor la baza, al bazei. ♦ Membrana bazala = membrana alcatuita dintr-o tesatura de fibre, pe care se sprijina epiteliul unui tesut conjunctiv; metabolism bazal = consum minim de energie al unui organism in stare de repaos. [< fr. basal].
PLURALISM s.n. 1. Conceptie filozofica idealista care neaga unitatea materiala a lumii, sustinand ca tot ceea ce exista consta dintr-o multitudine de entitati izolate, independente una de alta si ireductibile la o baza comuna, unitara. ♦ (P. ext.) Orice conceptie care, intr-un domeniu determinant, admite o multitudine de factori echivalenti, de principii etc. ce nu pot fi reduse la unitate; stare de lucruri caracterizata prin existenta unei multiplicitati. 2. Principiu democratic potrivit caruia functionarea democratiei, garantarea drepturilor si libertatilor ar fi conditionata de existenta mai multor forte politico-sociale (partide, sindicate etc.) care sa se interpuna intre individ si stat. [< fr. pluralisme, cf. lat. pluralis – compus din mai multe elemente].
CONSTITUTIONAL, -A adj. 1. referitor la constitutie (I). 2. conform cu constitutia (II), bazat pe existenta acesteia. ♦ comisie ~a = comisie insarcinata cu elaborarea unei constitutii (II); drept ~ = a) totalitatea drepturilor fundamentale care reglementeaza relatiile privitoare la oranduirea social-economica si de stat; b) ramura a dreptului care studiaza drepturile si indatoririle cetatenilor prevazute in constitutie (II); monarhie ~a = sistem politic in care puterea monarhului este limitata de constitutie. (< fr. constitutionnel)
RESTITUTIE s. f. 1. readucere in starea initiala, restabilire; restituire. ◊ inapoiere de catre un stat invins a bunurilor acaparate de el in mod ilegal in timpul razboiului de la statul invingator si de la cetatenii acestuia. 2. determinare a unui punct in spatiu pe baza uneia sau a mai multor perspective sau fotograme, punct, vazut din mai multe pozitii din spatiu. 3. (biol.) completare, regenerare a organelor sau partilor de organe distruse sau vatamate. ◊ revenire la forma initiala a fragmentelor de cromozomi rupte. (< fr. restitution, lat. restitutio)
LICENTA, licente, s. f. 1. Titlu obtinut la terminarea studiilor superioare, pe baza unui examen prin care se dobandeste dreptul de a exercita profesiunea corespunzatoare studiilor facute; examen dat pentru obtinerea acestui titlu; p. ext. diploma care confera acest titlu. 2. Autorizatie data de stat unei persoane pentru exercitarea unui negot special, pentru operatii de import si de export etc. 3. Contract prin care posesorul unui brevet de inventie cedeaza cuiva dreptul de exploatare a inventiei sale. 4. Atitudine, tinuta care depaseste limitele bunei-cuviinte; lipsa de respect pentru formele obisnuite. 5. (In sintagma) Licenta poetica = abatere usoara de la regulile gramaticale ale limbii, ceruta de necesitatea rimei, ritmului sau din dorinta de a realiza o nota stilistica particulara. – Din fr. licence, lat. licentia.
NERV ~i m. 1) Formatie anatomica, cu aspect fibros, albicioasa, care se ramifica de la sistemul nervos central spre diversele organe interne si exteme. ~ul optic. 2) la pl. Sistem nervos; constitutii nervoase. ◊ Boala de ~i stare de nervozitate extrema. 3) la pl. stare de enervare, iritare; nervozitate; surescitare. ◊ A avea ~i a fi enervat. A-si calma ~ii a-si potoli surescitarea. Razboiul ~ilor stare de tensiune extrema intre adversari. 4) la sing. fig. Putere vitala; vigoare; vitalitate. ◊ A avea ~ a fi plin de viata; energic; dinamic. 5) Ligament sau fibra musculara. 6) la sing. Parte esentiala, de baza. /<lat. nervus, it. nervo
POZITIVISM s.n. 1. Curent filozofic idealist-subiectiv care neaga rolul filozofiei ca o conceptie teoretica generala despre lume si ca metodologie generala, sustinand ca ea se bazeaza numai pe faptele verificabile experimental. ◊ Pozitivism logic = neopozitivism. 2. (Lit.) Denumire data acelor tendinte critice care adopta metodele scientiste in cercetarea literara. ♦ Modalitatile de creatie literara care tind sa reproduca realitatea in faptele ei concrete, adesea in stare bruta, netipizata. 3. Fel de a fi caracterizat prin tendinta de a lua in considerare si de a urmari numai avantajele; practicism, utilitarism. [< fr. positivisme].
PRAGMATIC, -A, pragmatici, -ce, adj. 1. Care apartine pragmatismului, referitor la pragmatism, bazat pe pragmatism; care ia in consideratie eficacitatea, utilitatea practica. ♦ Care judeca exclusiv in functie de utilitatea practica (reala sau aparenta). 2. (In sintagmele) Istorie pragmatica = prezentare istorica limitata la fapte, la evenimente. Sanctiune pragmatica = (in unele tari) decret de stat privitor la o importanta problema laica sau bisericeasca. – Din fr. pragmatique.
STRES s. n. 1. stare de incordare sau tensiune neuropsihica. 2. ansamblu de perturbatii organice si psihice provocate de factori agresori variati; (p. ext.) ansamblul reactiilor fiziologice prin care organismul uman raspunde unui agent stresant, incercand sa se apere si sa-si mentina echilibrul de baza. 3. (geol.) presiune laterala care se produce in sinclinale, cauzand formarea cutelor sistemelor muntoase. (< engl., fr. stress)
PRAGMATIC, -A, pragmatici, -e, adj. 1. Referitor la pragmatism; bazat pe pragmatism. 2. (Inv.; in expr.) Istorie pragmatica = prezentare istorica care se ocupa numai de succesiunea evenimentelor politice si militare, fara a tine seama de complexul economic si cultural al dezvoltarii societatii. Sanctiune pragmatica = (in tarile din apusul Europei) decret de stat privitor la o importanta problema laica sau bisericeasca. – Fr. pragmatique (< gr.).
starui (staruiesc, staruit), vb. – 1. (Inv.) A se baza, a consista. – 2. A persevera, a continua. – 3. A permanentiza, a dura, a dainui in aceleasi conditii. – 4. (Inv.) A-si indrepta privirea, a avea in vedere. – 5. A insista, a persista, a se incapatina. – 6. A sprijini, a recomanda, a aprecia, a ocroti. Pare formatie culta, pornind de la stare, pentru a obtine cu ajutorul suf. nuantele pe care limbile romanice le indica prin intermediul pref. (Tiktin; Candrea), cf. dare si darui, tirg si tirgui etc. Apare pentru prima oara la Cantemir. In evolutia sa semantica ar fi putut sa se sprijine pe pol. staworac „a insista”, cf. ceh. starati „a insista” (Cihac, II, 363; Conev 98); dar aceasta coincidenta ar putea fi intimplatoare. Der. staruinta, s. f. (permanenta, persistenta; insistenta; perseverenta; favoare, protectie); staruitor, adj. (insistent).
VARIANTA s. f. 1. aspect particular, diferit fata de o forma socotita ca baza sau tipica a unui lucru, a unei lucrari, actiuni. 2. forma a unui element lingvistic diferita din punct de vedere fonetic sau ortografic fata de forma lui obisnuita sau etimologica. 3. drum (canal) care ocoleste traseul principal, ajungand in acelasi punct final. 4. (biol.) individ, populatie care difera de tip prin unul sau mai multe caractere. 5. (stat.) una din formele sub care s-a inregistrat variabila (II, 3) in cadrul activitatii cercetate. (< fr. variante)
RADICAL, -A adj. I. 1. Din temelie, complet; fundamental, de baza. ♦ (Despre tratamente, medicamente etc.) Care vindeca complet. 2. Care preconizeaza, care propaga reforme mari, actiuni hotaratoare. 3. In termeni tehnici, in stil neologic. II. 1. Numar care, ridicat la o putere, da un alt numar. ♦ Simbol matematic (?), care arata operatia de extragere de radacina. 2. Grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (Lingv.) Element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si care contine sensul lexical al cuvantului; radacina. [< fr. radical, it. radicale, cf. lat. radicalis < radix – radacina].
baza ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta pe care se sprijina o constructie; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreapta sau plan, de obicei in pozitie orizontala, de la care se masoara perpendicular inaltimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalatii etc.) necesare unei activitati. ~ de aprovizionare. ~ sportiva. ◊ ~ navala port militar. ~ militara loc de stationare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de lupta pentru razboi. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albastreste hartia rosie de turnesol si intra in combinatie cu acizii, formand saruri. 5) la pl. fig. Element de importanta primordiala, pe care se tine, se intemeiaza ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fara ~ neintemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a intemeia; a funda. ~ economica (a societatii) totalitate a relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care inchide cutia craniala spre ceafa. 7) lingv.: ~ de articulatie mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base
NORMA, norme, s. f. 1. Regula, dispozitie etc. obligatorie, fixata prin lege sau prin uz; ordine recunoscuta ca obligatorie sau recomandabila. ◊ Norma morala (sau etica) = regula privitoare la modul de comportare a omului in societate, la obligatiile sale fata de ceilalti oameni si fata de societate. Norma juridica = regula de conduita cu caracter general si impersonal, emisa de organele de stat competente, a carei respectare poate fi asigurata prin constrangere. ♦ Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentru a putea obtine un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de munca pe care cineva trebuie sa o presteze intr-o unitate de timp; (concr.) produs realizat in acest timp. ◊ Norma de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrari in conditii specifice date. Norma tehnica = norma stabilita prin mijloace stiintifice, pe baza unor conditii tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.
SPATE ~ n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spinare. ◊ In ~ pe partea dindarat a corpului. Pe ~ culcat cu fata in sus. Din (sau la, pe la, de la, in) ~ din (sau in) urma; din dos. Adus de ~ incovoiat, indoit. A-i intoarce cuiva ~le a se supara pe cineva. Pe la ~ (sau pe la ~le cuiva) fara stirea cuiva. A nu sti nici cu ~le a nu avea nici o idee despre ceva; a nu banui nimic. A fi (sau a sta) cu grija (sau cu frica) in ~ a fi tot timpul nelinistit. A arunca ceva pe (sau in) ~le cuiva a) a da vina pe cineva; b) a lasa in seama altuia anumite obligatii. A avea ~ (tare) a fi protejat, sustinut (de cineva). 2) Proba sportiva de inot (cu fata in sus). 3) Partea dindarat a unui obiect; dos. In ~le casei. 4) Teritoriu aflat in urma frontului. In ~le dusmanului. /<lat. spatha
NEUTRU, -A adj. 1. Care nu ia partea nimanui, care nu este de partea nimanui; (despre un stat) care nu se amesteca in conflictul dintre mai multe state, care nu participa la pacte sau aliante militare; (despre persoane) neincadrat in nici o miscare, in nici un partid etc. 2. Indiferent. 3. Gen neutru (si s.n.) = forma pe care o iau substantivul, adjectivul etc. pentru a denumi in special obiecte inanimate, unele nume colective si generice, precum si unele animale. ◊ Vocala neutra = vocala mediala. 4. (Chim.; despre compusi) Care nu prezinta nici caractere de acid, nici caractere de baza. ♦ (Despre corpuri) Care nu are sarcina electrica. [< fr. neutre, it. neutro, cf. lat. neuter – nici unul din doi].
RADICAL, -A I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotaratoare. ◊ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme in activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvantului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ◊ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. ◊ axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu avand aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, in mod obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvantului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)
