palaurdi, palaurdesc, vb. IV (reg.; in loc avb.) a o palaurdi = a fugi pe furis, a o sterge, a o tuli, a spala putina.

linciuri, linciuresc, vb. IV refl. (reg.) 1. a se balaci in apa, stropind. 2. a se spala cu prea putina apa.

putina, putini, s. f. Vas de lemn, de obicei de forma unui trunchi de con, facut din doage legate cu cercuri si folosit mai ales la pastrarea unor branzeturi, muraturi etc. ◊ Expr. A spala (sau a sterge) putina = a fugi pe furis, a disparea din fata unui pericol sau a unei situatii neplacute. – Lat. *putina.

LIGHEAN lighene n. Vas larg si putin adanc folosit la spalat. /<turc. ligen, legen

buhada f., pl. e si azi (ngr. bugada si bogada, lesie, care vine d. it. bucato, lesie sau d. pv. bugada, care corespunde cu fr. buee, d. buer, a face lesie, vgerm. bukon, ngerm. bauchen. D. ngr. vine bg. bugada). A spala rufele la buhada, a le pune, dupa spalatura, intr’o putina si ale opari cu lesie (Acest obicei e cam vechi. Rufele se albesc perfect pin ferbere). V. pirlau, balie, lugzau, obod, zolnita, lesie, odobaie.

ciupa (ciupe), s. f. – 1. Apa calda, pentru baia unui copil. – 2. Baia copilului. Origine necunoscuta, dar cu siguranta sl. Se poate pune in legatura cu bg. cipa „nou nascut” (Lacea, Dacor., V, 397), cipkam „a imbaia un copil” (DAR) si probabil cu sb. cepa „camera luxoasa a unei femei”. Este putin probabila der. din gr. ϰύπη „concavitate” (Pascu, Etimologii, 46; Pascu, Lat., 257; Diculescu, Elementele, 468), sau din sl. kopati „a spala” (Cihac, II, 59). – Der. ciupai (var. ciupara), vb. (a imbaia un copil).

putina ~i f. Vas in forma de trunchi de con, facut din doage plate cercuite, in care se tin, mai ales, branzeturile si muraturile. ◊ A spala (sau a sterge) ~a a pleca, a fugi (din fata unui pericol sau a unei imprejurari nefavorabile). [G.-D. putinei] /<lat. putina

SALIVA s. f. Lichid apos si putin vascos care se formeaza continuu in gura, fiind secretat de glandele salivare, care serveste la formarea si la inghitirea bolului alimentar, umezeste si spala membrana mucoasa a gurii etc. – Din fr. salive, lat. saliva.

laun (-ni), s. m. – Planta, Myriophyllum verticillatum. Origine obscura. Pare cuvint inrudit cu vb. la „a spala” (dupa Bogrea, Dacor., II, 667, prin intermediul unui lat. *lavōnem „spalatorie”; mai curind cu ajutorul suf. expresiv -un, cf. bauna, gaunos etc.). Este planta care creste in ape statatoare; dar formarea cuvintului e putin clara. – Der. launos, adj. (murdar); Launele, s. f. pl. (riu in Olt.), al carui nume este vizibil identic cu cuvintele anterioare (dupa Iordan, Rum. Toponomastik, 141, cf. DAR, din lat. leonem).