CONJURA vb. I. tr. a ruga staruitor; a implora. II. intr. a complota, a conspira. (< fr. conjurer, lat. coniurare)

CONJURA vb. I. 1. tr. a ruga staruitor, a implora. 2. intr. (Rar) A complota, a conspira. [P.i. conjur. / < fr. conjurer, cf. lat. coniurare].

implora (implor, implorat), vb. – a ruga staruitor, cu disperare. Lat. implorare (sec. XIX), fr. implorer. – Der. implorator, adj. (care implora). Cf. deplora, vb., din lat. deplorare; deplorabil, adj.

IMPLORA, implor, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva staruitor, cu desperare (si cu umilinta). – Din fr. implorer, lat. implorare.

A CONJURA conjur 1. tranz. (persoane) A ruga in mod staruitor si cu umilinta; a implora. 2. intranz. A urzi o conjuratie; a unelti; a complota; a conspira. /<fr. conjurer, lat. conjurare

A IMPLORA implor tranz. 1) (persoane) A ruga in mod staruitor si cu umilinta; a conjura. 2) (ajutor, favoruri etc.) A cere cu insistenta. [Sil. im-plo-] /<fr. implorer, lat. implorare

IMPLORA vb. I. tr. A ruga pe cineva fierbinte, staruitor (si cu umilinta). [P.i. implor. / < fr. implorer, it., lat. implorare].

IMPLORA vb. tr. a ruga pe cineva fierbinte, staruitor (si cu umilinta). (< fr. implorer, lat. implorare)

GENUNCHI, genunchi, s. m. 1. Parte a piciorului (la oameni si la unele animale) care cuprinde regiunea articulatiei femurului cu tibia (incluzand si rotula). ◊ In genunchi = cu picioarele indoite din genunchi si cu gambele asezate pe pamant. Pe genunchi = pe portiunea anterioara a picioarelor, imediat mai sus de genunchi (1) (cand cineva sade). ◊ Expr. Cu genunchii la gura = ghemuit, strans. A cadea in genunchi (inaintea cuiva) = a se lasa cu genunchii (1) la pamant (inaintea cuiva) in semn de umilinta, de respect sau pentru rugaciune; p. ext. a ruga pe cineva in mod staruitor, calduros, cu umilinta. A i se taia cuiva genunchii = a avea senzatia ca nu se mai poate tine pe picioare (de emotie). ♦ Lovitura data cuiva cu genunchiul (1). 2. Deformare a pantalonilor in dreptul genunchilor (1). [Var.: (reg.) genunche s. m.] – Lat. genuc(u)lum (= geniculum).

rugaMINTE, rugaminti, s. f. Cerere (staruitoare) adresata cuiva pentru a obtine ceva; rugare, ruga (1). – ruga + suf. -amant.

ruga, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva staruitor indeplinirea unei dorinte, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toti dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formula de politete cu care te adresezi cuiva cand ii ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-si ruga moartea = a-si dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (In practicile religioase) A face o rugaciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau ingaduinta de a face ceva. ◊ Expr. Ma rog, formula intrebuintata ca element incidental, fara legatura cu restul frazei, insemnand uneori „daca vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.