COAPTATIE, coaptatii, s. f. 1. (Biol.) Stare de interactiune a organelor unui corp viu. 2. (Med.) Manevra chirurgicala sau ortopedica de a pune la loc fragmentele oaselor fracturate sau oasele luxate. [Pr.: co-ap-] – Din fr. coaptation.

NAS, nasuri, s. n. 1. Parte proeminenta a fetei, situata intre obraji, frunte si gura, servind ca organ al respiratiei si al mirosului. ◊ Loc. adv. Sub (sau, rar, in) nasul cuiva sau sub nas = in imediata apropiere, in fata, sub ochii cuiva. (In legatura cu verbe ca „a vorbi”, „a canta” etc.) pe nas = cu timbru nazal. ◊ Expr. A avea nas sau a-si ridica nasul = a indrazni, a cuteza. (Fam.) A-si lua nasul la purtare = a deveni prea indraznet, a se obraznici. A (nu-) si cunoaste (sau vedea, sti) lungul nasului = a (nu-) si da seama cat e in stare sa faca cu puterile proprii; a (nu-) si da seama de masura pe care trebuie s-o pastreze fata de altii; a (nu) se comporta cuviincios. (Fam.) A-i cadea (sau a-i pica) nasul cuiva = a-si pierde indrazneala sau ingamfarea, a ramane rusinat, umilit. (Fam.) Nu-ti cade (sau pica) nasul daca... = nu ti se intampla nimic, nu-ti pierzi demnitatea daca... Nu-i ajungi (nici) cu prajina la nas = e foarte increzut. (A umbla sau a fi, a se tine) cu nasul (pe) sus = a (fi) increzut, sfidator. A stramba din nas = a fi nemultumit. A da nas (cuiva) = a ingadui prea multe (cuiva). A taia (sau a scurta) nasul (cuiva) sau a da (cuiva) peste nas = a pedepsi, a rusina, a umili, a pune la locul lui (pe cineva). A-i scoate (cuiva ceva) pe nas = a-i reprosa (cuiva ceva) (cu rautate). A (nu) fi (sau face) de nasul cuiva = a (nu) fi potrivit cu cineva, a (nu) corespunde cuiva, a (nu) fi pentru cineva, a (nu) i se cuveni cuiva. A-i veni (cuiva) mustarul la nas sau a-i tremura (cuiva) nasul = a se supara; a se enerva, a se infuria. A fi cu nasul de ceara = a fi foarte susceptibil. A lasa (sau a pune) nasul in jos sau in pamant = a se rusina, a se simti vinovat. A se intoarce (de undeva) cu nasul in jos = a se intoarce rusinat. (Fam.) Sa-ti fie in nas! = sa-ti fie rusine! (Fam.) A-si baga (sau a-si vari) nasul in ceva (sau undeva, in toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca intr-o afacere, intr-o problema (care nu-l priveste). A duce (sau a purta) de nas (pe cineva) = a) a domina, a stapani, a conduce (pe cineva), determinandu-l sa faca ceva (care nu este in interesul sau); b) a amagi, a insela (pe cineva). A scoate panglici pe nas = a exagera; a minti. A(-i) trece (cuiva) pe la (sau pe langa) nas = a(-i) trece pe dinaintea ochilor; a pierde un prilej favorabil. A da (cuiva) cu ceva pe la nas = a tenta (pe cineva). (Fam.) A arunca (cuiva ceva) in nas = a spune (cuiva ceva) direct, fara menajamente. A-i rade cuiva in nas = a rade cuiva in fata, batandu-si joc de el. (Fam.) A-i iesi (sau a-i da) pe nas = a o pati, a i se infunda. (Fam.) A(-i) intoarce nasul (cuiva) = a ignora ostentativ (pe cineva), a intoarce spatele (cuiva). A tranti (sau a inchide cuiva) usa in nas = a) a refuza sa primeasca (pe cineva); b) a pleca suparat de la cineva, inchizand usa cu putere. A se impiedica de nas = avea nasul excesiv de lung. A nu vedea de nas = a fi neatent. A nu vedea mai departe decat lungul nasului = a fi marginit. A da cu nasul (pe undeva) = a trece (pe undeva) in graba sau intamplator. (Fam.) A-si arata sau a(-si) scoate nasul (la iveala) = a aparea, a se infatisa. A da nas(ul) cu cineva = a se intalni cu cineva pe neasteptate (si fara a dori). (A se intalni) nas in nas (cu cineva) = (a se intalni) fata in fata (cu cineva). Nu miroase a nas de om = nu e fapta de om vrednic. (Ir.) Ii curge untura (sau grasimea) pe nas = e foarte slab. ♦ Fig. Miros dezvoltat, fin; simt de orientare in imprejurari dificile, capacitate de intuire exacta a unei situatii. ♦ (Rar) Fata, obraz, cap. 2. Proeminenta a unei piese, care serveste la fixarea piesei intr-o anumita pozitie sau la ghidarea, ridicarea sau distantarea unei alte piese. 3. Partea anterioara a fuzelajului unui avion sau a corpului unei nave. – Lat. nasus.

STRANGE, strang, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. innodate sau infasurate in jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a inchide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legatura sa fie mai stramta. ◊ Expr. A strange cureaua = a rabda (de foame); a fi obligat sa-si restranga (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strange funia la par = a ajunge intr-o situatie dificila, cand nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp partile unui vesmant (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.) ♦ Fig. A intari o prietenie, o alianta, o relatie etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mana, cu bratele, a tine, nelasand sa-i scape. ◊ Expr. A(-i) strange (cuiva) mana = a da mana (cu cineva) la intalnire, la despartire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apasa din doua parti sau din toate partile pentru a apropia, a comprima etc. ◊ Expr. A strange (pe cineva) cu usa (sau in cleste, in balamale, in pinteni) = a sili (pe cineva) sa faca ceva; a obliga (pe cineva) sa recunoasca ceva. ♦ (Despre obiecte de imbracaminte) A apasa asupra (unei parti a) corpului, provocand o senzatie de jena sau de durere (deoarece este prea stramt). ◊ Expr. A-l strange (pe cineva) in spate (de frig sau de frica) = a provoca (cuiva) sau a simti o senzatie neplacuta (de frig sau de frica). ♦ A fixa (mai bine) printr-o miscare de invartire o piesa filetata a unui mecanism; a insuruba (mai tare). ◊ Expr. A strange surubul = a intrebuinta mijloace (abuzive) de constrangere, a inaspri regimul (impotriva cuiva). ♦ A inghesui, a ingramadi, a indesa. ♦ Fig. A sili, a constrange. 4. Tranz. A inchide o parte a corpului prin apropierea partilor componente. ◊ Expr. A-si strange gura = a se retine; a tacea din gura. A(-si) strange buzele (punga) sau (intranz.) a strange din buze = a-si inclesta si a-si increti buzele in semn de nemultumire, de dispret, de neincredere etc. A-si strange pumnii = a-si inclesta pumnii in semn de manie (retinuta). A-si strange fruntea (sau sprancenele) sau (intranz.) a strange din sprancene = a-si increti fruntea (sau sprancenele) din cauza ingandurarii, nemultumirii etc.; a se incrunta, a se posomori. (Intranz.) A strange din ochi = a impreuna cu putere pleoapele in semn de ciuda, de necaz etc. sau din cauza unei senzatii de jena fizica. Cat ai strange din ochi = intr-o clipa, imediat. A strange din umeri = a ridica, a da din umeri in semn de dispret, de nepasare, de nedumerire, de neputinta. 5. Tranz. A aduna laolalta punand (simetric) una peste alta marginile, faldurile, partile unui obiect de panza, de hartie etc.; a infasura, a indoi, a impaturi. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-si reduce volumul sau lungimea; a se stramta, a intra (la apa). 6. Refl. si tranz. A (se) ghemui, a (se) zgarci, a (se) contracta. ◊ Expr. A i se strange (sau a-i strange cuiva) inima = a simti (sau a face pe cineva sa simta) o emotie puternica, o suparare, o intristare etc. (Refl.) A se strange in sine = a deveni putin comunicativ, a se inchide in sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se inchega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care contin lichide) A ingheta, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri cazute, risipite; a face gramada. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a incasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, imprejurul cuiva etc.; a se intruni; p. ext. a sosi, a veni. ◊ Expr. A se strange (acasa) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasa. (Tranz.) A strange pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva sa nu mai hoinareasca, sa stea acasa. (Tranz.) A nu-si (mai) strange picioarele (de pe drumuri) = a hoinari intruna. ♦ Spec. A se imbulzi, a se ingramadi. 4. Tranz. A lua si a pune la loc, a pune bine; a aseza in ordine. ◊ Expr. L-a strans Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strange prin casa (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. stransei, part. strans] – Lat. stringere.

REDUCERE ~i f. 1) v. A REDUCE si A SE REDUCE. 2) Operatie chirurgicala care are drept scop de a pune la loc un os luxat sau un organ deplasat. 3) Operatie logica prin care se verifica corectitudinea concluziei silogistice. ◊ ~ la absurd metoda de demonstrare a adevarului unei teze prin dovedirea ca teza contrara este falsa. /v. a se reduce

SUPLINI vb. IV. tr. 1. A tine locul cuiva (care lipseste). 2. A implini o lipsa, a pune la loc; a completa. [P.i. -nesc. / < it. supplire, fr. suppleer, cf. lat. supplere – a umple din nou].

stringe (string, strins), vb. – 1. A strimta, a ingusta. – 2. A inchide, a recupera, a indesa. – 3. A imbratisa, a lua in brate. – 4. A ramine prea mic un obiect de imbracaminte. – 5. A pe urmele cuiva. – 6. A comprima, a concentra. – 7. A incuia, a inchide. – 8. A face clai, a aseza laolalta. – 9. A culege, a recolta. – 10. A economisi, a pune bine. – 11. A orindui, a pune la loc. – 12. (Refl.) A se micsora. – Mr. stringu, strinsu, strimptu, strindzire, megl. string, strins, strins. Lat. stringere (Puscariu 1661; REW 8315), cf. vegl. strengar, it. stringere, prov. estrenher, fr. etreindre, cat. estrenyer, sp. estrenir, alb. strengoń (Philippide, II, 655). – Der. astringe, vb. (a aduna, a culege), inv. si Banat, Trans., cu a- protetic, sau direct din lat. astringere (DAR); strins, s. n. (o anumita boala de copii, probabil crampe, colica; recolta, cules); strinsatura, s. f. (stringere, apasare); strinsoare (var. inv., strinsoare), s. f. (stringere; inv., recolta; inv., bogatie, avere; inv., dificultate, ingradire; inv., cazna, tortura; inv., necaz); strinsura, s. f. (actiunea de a stringe; recolta; avere, bogatie; adunare, multime; inv., armata improvizata cu oameni neinstruiti); strinsa, s. f. (inv., bogatie, avere); stringator, adj. (econom, care agoniseste; adunator; culegator); constringe, vb. (a sili, a obliga), traducere din fr. contraindre; restringe, vb. (a reduce), traducere din fr. restreindre.

INSTALAT, -A, instalati, -te, adj. 1. (Despre masini, aparate, instalatii etc.) Asezat, montat, fixat. 2. (Despre persoane) Stabilit intr-un loc. ♦ Pus intr-un post de raspundere. – V. instala.

A DESCALECA descalec intranz. 1) A se da jos de pe cal. 2) A se stabili definitiv intr-un loc, punand inceputurile unei tari. 3) inv. A se opri pentru odihna in cursul unui drum; a face un popas; a poposi. /<lat. discaballicare

CAPATAI, capataie, s. n. 1. Parte a patului sau a oricarui alt obiect, pe care se pune capul; p. ext. perna sau alt obiect pe care se pune capul. ◊ loc. adj. si adv. Fara capatai = fara ocupatie (bine definita), fara rost. ◊ Expr. A sta la capataiul cuiva = a veghea langa o persoana bolnava. A nu avea capatai = a nu avea nici un rost in viata. (Inv.) A face (cuiva) de capatai = a capatui; a casatori (pe cineva). ♦ Carte de capatai = a) carte fundamentala intr-o disciplina sau in literatura; b) carte preferata. 2. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva. 3. Capat (1), sfarsit. ◊ Expr. A scoate ceva la capatai sau a o scoate la capatai (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capat. A da de capatai = a da de capat, a descurca. – Lat. capitaneum.

SEMANA¹, seman, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca samanta in pamantul pregatit in prealabil, pentru a o face sa incolteasca si sa rasara; a insamanta. ♦ (Inv.) A vari in pamant, a ingropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grau, bomboane, stafide etc. in directia unei persoane de Anul nou sau la nunta, insotind gestul si de o urare. 2. A pune din loc in loc; a presara, a imprastia, a risipi. 3. Fig. A raspandi, a propaga idei, cunostinte, vrajba etc. – Lat. seminare.

REDUCERE, reduceri, s. f. 1. Actiunea de a reduce si rezultalul ei. ♦ Micsorare, scadere, diminuare. 2. (Med.) Metoda ortopedica prin care oasele luxate sau fracturate sunt puse la loc; reductie. 3. Operatie logica care consta in probarea validitatii modurilor silogistice, pornind de la considerentul ca numai modurile primei figuri silogistice sunt valide, urmand ca validitalea celorlalte moduri sa fie probata. ◊ Reducere la absurd = demonstrare a adevarului unei teze prin aratarea faptului ca teza contrara este falsa. – V. reduce.

A INlocUI ~iesc tranz. (obiecte sau persoane) 1) A schimba ca necorespunzator, punand in loc altceva sau pe altcineva; a substitui. ~ usa. ~ un jucator. 2) A schimba (intr-o calitate), tinand (temporar) locul. ~ pe presedinte. Materialele plastice ~iesc lemnul. /in + loc + suf. ~ui

A SUBSTITUI substitui tranz. (obiecte sau persoane) 1) A schimba ca necorespunzatoare (punand in loc altceva sau pe altcineva); a inlocui. 2) A schimba (intr-o calitate), tinand locul (temporar); a inlocui; a suplini. [Sil. sub-sti-] /<fr. substituer, lat. substituere

REDUCTIE s.f. 1. Faptul de a reduce. ♦ (Concr.) Copie in mic a unui obiect. ♦ Transpunerea partiturii unei opere sau a unei simfonii pentru pian. ♦ Piesa care permite racordarea tuburilor sau a tevilor de diametre diferite. 2. Operatia de punere la loc a unui os luxat sau a unui organ deplasat. 3. Reducere la jumatate a numarului cromozomilor unei celule, care preceda formarea celulelor reproductive. [Gen. -iei, var. reductiune s.f. / cf. fr. reduction].

schimbei, schimbeie, s.n. (inv.) lemn scobit in forma de jgheab, care se pune in locul unde un izvor iese din pamant.

REDUCTIE s. f. 1. faptul de a reduce. ◊ copie in mic a unui obiect. 2. transpunere a unei partituri pentru orchestra, pentru voci sau pentru un instrument (pian). 3. piesa care permite racordarea tuburilor sau a tevilor de diametre diferite. 4. operatia de punere la loc a unui os luxat sau a unui organ deplasat. 5. reducere la jumatate a numarului de cromozomi in cursul meiozei sau mitozei. 6. (log.) procedeu de a concluziona cu ajutorul caruia se scot unele premise din care se poate deduce un anumit adevar. (< fr. reduction, lat. reductio)

BANA, bane, s. f. Bucata de lemn, pluta etc., folosita de pescari pentru a marca locul unde au pus carmacele. – Et. nec.

GOANA, goane, s. f. 1. Deplasare cu pasi mari si repezi; urmarire in fuga. ◊ loc. vb. A pune (pe cineva) pe goana sau a lua (pe cineva) la goana = a goni; a fugari. ♦ Viteza mare cu care se deplaseaza un vehicul; graba mare cu care se deplaseaza o fiinta. 2. Vanatoare (cu gonaci si caini); haita. 3. (Rar) Prigoana, persecutie. 4. (Pop.) Imperechere a vacii cu taurul. – Din goni (derivat regresiv).

INSTALA, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a aseza o instalatie, o aparatura tehnica, o masina etc. 2. Tranz. si refl. A (se) aseza, a (se) stabili intr-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) intr-un post de raspundere. – Din fr. installer.

INIERBA, inierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Inv.) A pune intr-un loc praf de pusca, pentru a provoca o explozie. – In + iarba.

VAMA, vami, s. f. 1. Institutie de stat care se ocupa cu evidenta si controlul asupra intrarii si iesirii din tara a marfurilor, mijloacelor de transport etc. si care percepe taxele legale pentru aceste bunuri; loc, punct in care functioneaza aceasta unitate. ♦ Taxa care se plateste ca un bun sa treaca dintr-o tara in alta sau (in trecut) dintr-o regiune in alta a tarii. ◊ loc. vb. a pune vama = a vamui. ♦ Cantitate de graunte care se percepe la moara ca taxa in natura pentru macinat; uium. 2. (In credintele populare) Fiecare dintre cele sapte (sau noua) popasuri (in vazduh) prin care se crede ca trebuie sa treaca sufletul mortului pentru a ajunge in cer. ♦ Bani pe care trebuie sa-i plateasca mortul ca sa poata trece si calatori pe lumea cealalta. – Din magh. vam.

PIEDICA, piedici, s. f. 1. Factor care impiedica realizarea unui tel, care sta in calea unei actiuni: stavila, obstacol, impediment: dificultate, greutate. ◊ loc. vb. A pune piedica (sau piedici) = a impiedica. ♦ Mijloc de a face pe cineva sa cada, impiedicandu-l cu piciorul. ◊ loc. vb. A(-i) pune (o) piedica = a pune cuiva piciorul inainte pentru a-l face sa se impiedice si sa cada. ♦ (Rar) Greutate in vorbire. 2. (Concr.) Unealta, dispozitiv, instrument folosit pentru blocarea sau incetinirea miscarii unui sistem tehnic, pentru blocarea unui organ mobil al acestuia, la sprijinirea sau la sustinere etc. ♦ Franghie sau lant cu care se leaga picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i impiedica sa fuga cand sunt lasati sa pasca. 3. (Bot.; in compusul) Piedica-vantului = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite, cu flori liliachii si albastrii (Lathyrus hirsutus). [Var.: piedeca s. f.] – Din lat. pedica.

PAGINA, pagini, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua fete ale unei foi de hartie dintr-o carte, dintr-un caiet, ziar, registru etc., fata; p. ext. cuprinsul textului unei asemenea fete; fragment, capitol dintr-o scriere sau din ansamblul unei opere mai mari. ◊ loc. vb. A pune in pagina = a pagina (2). 2. Fig. Moment (istoric); eveniment, fapt demn de retinut, data importanta; episod insemnat din viata unui om. – Din lat., it. pagina, germ. Pagina.

POPREALA, popreli, s. f. 1. (Inv. si reg.) Piedica, obstacol in calea unei actiuni; porunca sau masura prin care se interzice ceva; oprire, interdictie, opreliste. 2. (Pop.) Retinere (provizorie) a cuiva de catre o autoritate legala pe timpul unei cercetari penale; inchisoare, arest (la domiciliu). ◊ loc. vb. A pune (pe cineva) la popreala = a aresta, a tine la arest; a baga la inchisoare. – Popri + suf. -eala.

ORANDUIALA, oranduieli, s. f. 1. Randuiala, ordine, intocmire, organizare. ◊ loc. adv. Cu oranduiala = in mod organizat, cu rost. ◊ loc. vb. A pune in (buna) oranduiala sau a pune oranduiala = a orandui. 2. (Inv.) Hotarare, dispozitie, ordin; (concr.) act care contine o hotarare. 3. Oranduire sociala. [Pr.: -du-ia-] – Orandui + suf. -eala.

DEPOZITA, depozitez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva in depozit (1). 2. Tranz. A pune ceva la loc sigur; a lasa, a incredinta cuiva un lucru spre pastrare. 3. Refl. A se depune, a se sedimenta. – Din depozit.

A ACOPERI acopar tranz. 1) (obiecte, fiinte) A inzestra cu un invelis exterior (in scop protector sau decorativ). 2) mil. (trupe, obiective etc.) A apara, luand asupra sa atacurile inamicului. 3) (lucruri, persoane) A pune intr-un loc ferit; a tainui; a ascunde; a dosi. 4) (zgomote, melodii etc.) A face sa nu se auda depasind in intensitate; a astupa. 5) (datorii banesti, cheltuieli etc.) A compensa in bani sau in natura; a achita. 6) sport (distante) A strabate de la un capat la altul; a parcurge. ◊ ~ terenul a fi in permanenta activ pe tot terenul de joc. /<lat. acco[o]perire

A ASCUNDE ascund tranz. 1) A face sa se ascunda; a dosi. 2) (bunuri straine) A pune intr-un loc ferit, pentru a sustrage ulterior; a dosi; a tainui. 3) fig. (ganduri, fapte, emotii etc.) A face sa ramana absolut necunoscut; a tainui. /<lat. abscondere

A SE ASCUNDE ma ascund intranz. A se pune intr-un loc ferit pentru a nu fi vazut; a se dosi. /<lat. abscondere

A COBORI cobor 1. intranz. 1) v. A SE COBORI. 2) (despre astri) A se lasa spre sau dupa orizont; a se apropia de asfintit; a asfinti; a apune; a scapata. 3) fig. (despre intuneric, liniste etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a cadea; a veni; a se apropia. 4) (despre voci, tonuri etc.) A trece la note mai grave; a scadea in intensitate. 5) (despre parametri fizici sau despre aparate pentru masurarea lor) A avea sau a indica valori mai scazute; a scadea; a descreste. Presiunea atmosferica coboara. Termometrul ~. 6) A fi de o anumita origine; a-si avea obarsia; a proveni. 2. tranz. 1) A muta intr-un loc jos; a pune mai jos. ~ sacul din caruta. 2) (forme de relief inalt, scari etc.) A parcurge de sus in jos. ~ dealul. 3) (voce, ton, glas etc.) A face sa fie mai putin intens. ◊ ~ ochii (sau privirea) a se uita in jos (de rusine, de sfiala etc.). ~ tonul (sau glasul) a vorbi cu blandete. 4) (valori ale unor marimi) A face sa scada. /cf. pogori

A MUTA mut tranz. 1) A lua din locul in care se afla, punand in alt loc; a misca (din loc). ◊ ~ (cuiva) falcile a lovi (pe cineva) cu putere peste obraz, vatamandu-i maxilarele. A-si ~ gandul a-si schimba parerea, intentiile; a se razgandi. 2) A face sa se mute. /<lat. mutare

SARARIE ~i f. 1) loc de unde se extrage sarea; mina de sare; salina; ocna. 2) Depozit de sare. 3) loc unde se pun bulgari de sare pentru animalele salbatice. /sare + suf. ~arie

A TAINUI ~iesc tranz. 1) (informatii, stiri) A face sa ramana absolut necunoscut; a tine in taina. 2) (persoane, lucruri) A pune intr-un loc ferit pentru a sustrage ulterior; a acoperi; a ascunde; a dosi. /taina + suf. ~ui

INSTALA vb. I. 1. tr. A aseza, a monta o masina, aparate etc. 2. refl. A se aseza, a se stabili intr-un loc. 3. tr. A pune cu oarecare solemnitate pe cineva intr-o functie, intr-o demnitate. [< fr. installer, it. installare].

ANGAJAMENT s. n. 1. obligatie luata de cineva din proprie initiativa; promisiune solemna. ◊ obligatie asumata in scris de o intreprindere fata de banca. 2. angajare a cuiva intr-un loc de munca. 3. punere a pucului sau a mingii in joc. (< fr. engagement)

gramada (gramezi), s. f. – 1. s. f. – 1. Cantitate mare de obiecte strinse la un loc, morman. – 2. Cantitate, multime. – 3. (Mold., Bucov.) Comunitate, obste. – Mr., megl. gramada. Sl. (bg., sb.) gramada (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Miklosich, Lexicon, 141; Berneker 345; DAR), cf. pol. gromada, mag. garmada, alb. germadha „ruine” (Meyer 119). Totusi, Lahovary 331 crede ca este vorba de un cuvint anterior indoeurop. – Der. (in)gramadi, vb. (a pune la un loc, a acumula, a aduna; a inghesui); ingramadeala, s. f. (aglomeratie, inghesuiala).

AMESTECARE, amestecari, s. f. Actiunea de a (se) amesteca; punere la un loc, unire.

BANA, bane, s. f. Semn facut din pluta, tinichea etc. cu care pescarii marcheaza locul unde au pus carmacele.

CARTEZIANISM s. n. Doctrina filozofului francez Descartes, care, in locul credintei oarbe, pune la baza cunoasterii ratiunea, dar, in acelasi timp, incearca sa impace idealismul cu materialismul. [Pr.: -zi-a-] – Fr. cartesianisme.

baterie f. (fr. batterie, it. batteria). Mai multe tunuri comandate de un ofiter (de regula capitan). O sticla de vin si alta de apa gazoasa puse la un loc in gheata intr’un cos de tinichea anume facut. Baterie electrica, reuniune de mai multe butelii de Leyda ca sa produca o descarcare mai mare ori mai mica. Fig. A-ti indrepta bateriile, a te pregati de lupta, a lua masuri. – Fals baterie.

2) amestec, a -a v. tr. (d. a 4 si mestec 1). Combin, pun la un loc: a amesteca vinu cu apa. Misc, mestec: a amesteca cu lingura. Incurc: a amesteca lucrurile. Implic: l-a amestecat si pe el in afacere. V. refl. Ma bag, intru: cine se amesteca in tarita, il maninca porcii (Prov.).

ascund, -uns, a -unde v. tr. (lat. abscondere, -onsum si -onditum; it. nascondere, pv. sp. pg. esconder). Acoper ca sa nu se vada, pun intr´un loc unde sa nu poata fi descoperit, pitesc: a ascunde banii in pamint. Fig. Tainuiesc, disimulez: a-ti ascunde bucuria.

asociez v. tr. (lat. associare, d. socius, sot). Fac asociat, coleg, tovaras. Unesc, pun la un loc. Fig. Leg: asociez ideile. V. refl. Intru in societate, formez o asociatiune, ma intovarasesc.

ZIGZAG, zigzaguri, s. n. Linie franta care pare formata din mai multe litere Z puse cap la cap. ◊ loc. adv. In zigzag = in forma de linie franta, serpuit. [Var.: zigzac s. n.] – Din fr. zigzag, germ. Zickzack.

PRICE s. f. 1. (Inv.) Neintelegere, cearta. ◊ loc. adj. De price = care se impotriveste; opozant, potrivnic. ◊ loc. vb. A se pune de price = a se impotrivi cuiva, a contrazice pe cineva. 2. (Pop.; in constructie cu verbul „a face”) Suparare, necaz (pricinuit cuiva). ♦ Acuzare, invinovatire. – Din sl. prituca.

OCOLI, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. A strabate o distanta facand un ocol; a merge de jur-imprejur, a inconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita sa atingi sau sa lovesti pe cineva sau ceva, ferindu-te intr-o parte, facand un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu inconjur, a divaga. ◊ loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita sa intalnesti pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lasa ceva (in mod intentionat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Inv. si pop.) A pune gard imprejurul unui loc; a imprejmui, a ingradi. ♦ Fig. (Inv. si reg.) A apara, a proteja, a ocroti. ♦ (Inv. si reg.) A incercui din toate partile, a impresura, a asedia. – Din ocol.

ZATRI, zatresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. (Fiinte, orase etc.) A face sa nu mai existe; a sterge de pe fata pamantului; a nimici; a prapadi, a distruge. 2. (Obiecte) A lasa uitand locul unde a fost pus.

MONTAT, -A, montati, -te, adj. (Despre piese, instalatii etc.) Care a fost pus, fixat, imbinat la locul potrivit. – V. monta.

DEPLASA, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc si a-l pune in altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se misca din pozitia initiala; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (in interes de serviciu). – Din fr. deplacer.

A DEpune depun tranz. 1) (obiecte) A lasa din maini, punand intr-un anumit loc. 2) (bani, hartii de valoare etc.) A pune pentru pastrare la o institutie bancara; a consemna. 3) (acte, cereri, memorii etc.) A inainta (unui for competent) spre examinare. ◊ ~ mandatul a renunta la o demnitate, la un post, invocand diverse motive. ~ munca (sau efort, osteneala) a munci cu straduinta. ~ armele a recunoaste ca a fost invins si a inceta sa lupte; a se preda. ~ juramant a) a jura in privinta autenticitatii faptelor pe care le declara; b) a jura in mod solemn privind indeplinirea datoriei fata de patrie. ~ marturie a face declaratii in fata unei instante judecatoresti sau penale. /<lat. deponere

A INTERVERTI ~esc tranz. (elementele unei serii, ale unui tot etc.) A schimba inversand ordinea initiala, punand un element in locul altuia. /<fr. intervertir, lat. intervertere

NITUITURA ~i f. loc unde s-au pus ni-turi. /a nitui + suf. ~tura

POST¹ ~uri n. 1) loc special de unde se poate supraveghea sau pazi un obiect. ~ de observatie. A fi la ~. 2) Persoana sau grup de persoane puse intr-un anumit loc sa pazeasca sau sa supravegheze pe cineva sau ceva. A schimba ~ul. 3) (in trecut) Unitate de jandarmi avand insarcinarea sa mentina ordinea intr-o comuna (rurala). 4) Activitate de raspundere pe care o indeplineste cineva permanent intr-o institutie, intreprindere sau organizatie in schimbul unui salariu; functie. ~ de presedinte. ~ de sef de sectie. 5) loc special amenajat unde se desfasoara o anumita activitate. ~ de radio. ~ sanitar. /<fr. poste

A PURCEDE purced intranz. 1) (despre fiinte) A pleca din locul in care se afla; a se pune in miscare, parasind locul initial; a porni. 2) (despre fenomene, evenimente) A incepe sa se manifeste. ◊ ~ grea (sau insarcinata) a ramane insarcinata. 3) (despre persoane) A incepe sa se ocupe de altceva; a trece; a proceda. 4) rar A actiona intr-un anumit mod; a face intr-un anumit fel. 5) (despre stari, actiuni) A lua nastere; a izvori. /<lat. procedere

A SUI sui 1. intranz. 1) A se deplasa in sensul urcusului, in panta ascendenta; a se ridica in sus; a se urca. 2) fig. (despre persoane) A fi mereu in ascensiune (pe scara sociala); a urca; a avansa. 3) (despre parametri fizici si aparate pentru masurarea lor) A avea sau a indica valori mai ridicate; a urca. 4) (despre cai de comunicatie) A urma o panta ascendenta; a urca. 5) (despre voci, glasuri melodii etc.) A creste in inaltime; a deveni mai inalt; a urca. 2. tranz. 1) A muta intr-un loc mai ridicat; a pune mai sus; a urca. ~ sacii in pod. 2) (forme de relief ridicate, scari etc.) A parcurge de jos pana sus; a ridica; a urca. ~ dealul. 3) (preturi, tonuri etc.) A face sa creasca calitativ sau cantitativ; a urca; a ridica. [Monosilabic] /<lat. subire

A URCA urc 1. intranz. 1) fig. (despre persoane) A fi mereu in ascensiune; a sui; a avansa. 2) (despre parametri fizici si aparate pentru masurarea lor) A avea sau a indica valori ridicate; a sui. 3) (despre cai de comunicatie) A urma o panta ascendenta. Drumul urca prin livezi. 4) (despre voci, melodii etc.) A creste in inaltime; a deveni mai inalt. 5) inv. A merge indarat in timp. Cantecul popular urca in negura vremurilor. 2. tranz. 1) A muta intr-un loc mai ridicat; a pune mai sus; a sui. ~ faina in pod. 2) (forme de relief ridicat, scari etc.) A parcurge de jos pana sus; a ridica; a sui. ~ panta. 3) A face sa creasca cantitativ si calitativ; a sui; a ridica. /<lat. oricare

A ZATRI ~esc tranz. reg. 1) (fiinte, orase etc.) A face sa nu mai existe; a sterge de pe fata pamantului; a nimici; a prapadi, a distruge. 2) (obiecte) A lasa uitand locul unde a fost pus.

FRANA vb. I. tr. A opri, a incetini mersul unui vehicul cu ajutorul franei. ♦ (Fig.) A tine in loc, a incetini, a pune piedici. [Dupa fr. freiner].

prepune, prepun, vb. III (inv. si reg.) 1. a pune, a aseza inainte. 2. a pune, a aseza in loc; a inlocui. 3. a adauga, a innadi. 4. (fig.) a intreba. 5. (despre texte originale) a copia. 6. (despre opere scrise, texte) a traduce (in alta limba). 7. a presupune, a banui; a suspecta. 8. a nu avea incredere in cineva sau ceva; a se indoi. 9. a prevesti. 10. (despre oameni) a investi, a insarcina cu o anumita functie, misiune; a numi intr-un post. 11. (despre oameni) a cunoaste (de mai inainte). 12. (refl.) a se lasa antrenat la ceva. 13. (despre cereale) a semana a doua oara.

INNOI, innoiesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) face ca nou (inlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou in locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se imbraca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se improspata, a se redestepta, a se regenera. 3. Tranz. A face inca o data, a relua o actiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizatii, a unui document. – In + nou.

A SE PITI ma ~esc intranz. (despre fiinte) 1) A-si micsora statura prin aplecare sau ghemuire (pentru a nu fi observat sau pentru a se feri de ceva). 2) A se pune la adapost intr-un loc ferit; a se ascunde; a se dosi. /Orig. nec.

TARA tari f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ si politic. ~ industrial-agrara. ◊ A trece peste mari si tari a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domneste anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fara a avea competenta necesara. ~a nimanui a) comunitate dezorganizata; b) zona neutra (intre doua armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ◊ A se pune cu ~a a intra in conflict cu toata lumea. A afla targul si ~a a afla toata lumea. 3) loc unde s-a nascut si traieste o persoana; patrie; bastina. 4) fig. Teritoriu de mare intindere avand anumite caracteristici specifice (de clima, de relief, resurse economice); meleag; tinut; regiune. ◊ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. tarii] /<lat. terra

INlocUI, inlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva in locul altuia. 2. A indeparta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva in locul lui. 3. A tine cuiva locul intr-o functie, intr-o munca etc. – Din loc. adv. in loc + suf. -ui.

URNI, urnesc, vb. IV. Tranz. si refl. A (se) misca, a (se) deplasa (cu greu) din locul unde se afla. ♦ Tranz. A pune in functiune o masina, un sistem tehnic etc. – Din sl. urinonti.

MARCATOR, -OARE, marcatori, -oare, subst. 1. S. n. Unealta agricola folosita pentru a marca randurile si locul cuiburilor in care se va pune samanta sau rasadul. 2. S. m. si f. Persoana care lucreaza la marcarea unor produse (industriale). 3. S. m. (Sport) Persoana care marcheaza (4) puncte sau goluri pentru echipa sa. – Marca + suf. -tor.

RACORD, racorduri, s. n. 1. Legatura, contact intre doua parti ale unei lucrari sau intre doua elemente ale unui intreg. 2. Piesa (constituita din una sau din doua parti tubulare cu piulite) cu care se face legatura intre doua conducte si prin care poate circula un fluid sau un material pulverulent ori granular. 3. Portiune de circuit electric care pune in legatura aparatul, masina sau locul de utilizare a energiei electrice cu reteaua de distributie. 4. Legatura intre doua secvente de film care asigura continuitatea ideii cinematografice. ♦ Imbinare a doua benzi de sunet fara a intrerupe unitatea coloanei sonore. – Din fr. raccord.

PASTRA, pastrez, vb. I. Tranz. 1. A tine la loc sigur, pazind cu grija, a pune bine; a tine in buna stare, a avea grija, a pune bine; a tine in buna stare, a avea grija de...; a tine in posesiunea sa. ♦ Spec. A conserva alimentele in buna stare, ferindu-le de alterare. ♦ A respecta, a nu calca, a nu viola (legi, norme de conduita, angajamente etc.) 2. A mentine, a face sa dureze. ◊ loc. vb. A pastra tacere(a) = a tacea; a nu se destainui. ◊ Expr. A (-si) pastra calmul (sau sangele rece) = a ramane calm. A pastra amintirea (cuiva sau a ceva) sau a pastra (pe cineva sau ceva) in amintire (sau in inima, in minte, in suflet) = a) a nu uita niciodata (pe cineva sau ceva); b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). ♦ Refl. A ramane, a se mentine. 3. A nu divulga, a nu destainui (secrete, taine etc.). 4. A pune ceva deoparte, a-si rezerva pentru alta ocazie sau pentru un anumit scop. – Din bg. pastrja.

PRIPAS, pripasuri, s. n. 1. (Inv. si pop.) Pui de animal domestic. 2. (Pop.; in loc. adj.) De pripas = a) (despre animale domestice) care rataceste de colo pana colo, fara stapan; p. ext. luat drept zalog, drept garantie (pana la recuperarea pagubei produse in semanaturi straine); b) (despre copii) parasit, abandonat; p. ext. nelegitim; c) (despre oameni) venit din alta parte; strain, venetic. 3. (Reg.) Despagubire platita pentru o vita care a produs stricaciuni in semanaturi straine. – Din sl. pripasu.

MIZANSCENA, mizanscene, s. f. Organizare a unei reprezentatii artistice care consta in gasirea locului, decorurilor, miscarilor, jocului actorilor etc.; punere in scena. – V. scenografie. – Din fr. mis en scene.

SARARIE, sararii, s. f. 1. Depozit de sare; loc unde se vinde sare. 2. (Reg.) Ocna, salina. 3. loc (intr-o padure) unde se pun bulgari de sare pentru animalele de vanat rumegatoare. – Sare + suf. -arie.

SILOZ, silozuri, s. n. Constructie de mari dimensiuni inzestrata cu instalatii speciale de uscare, de transport etc. care serveste la depozitarea si pastrarea pe termen lung a unor cantitati mari de produse agricole sau de alte materiale. ♦ Amenajare pentru insilozarea porumbului sau a altor plante destinate conservarii prin murare; loc, groapa, sant etc. unde se pune la macerat nutretul pentru vite; p. ext. depozit de furaje macerate. ♦ (Adjectival) Care este pus la macerat intr-o groapa, intr-un sant etc. special amenajate. Porumbul siloz. – Din it. silos, germ. Silo.

A GASI ~esc tranz. 1) (fiinte, lucruri etc.) A scoate la iveala cautand sau din intamplare; a descoperi; a afla. ~ strada. A-i ~ acasa. ◊ A-si ~ nasul (sau popa) a da peste omul care poate sa-l puna la punct. A nu-si ~ locul a fi foarte ingrijorat. A-si ~ sa... a-i veni pe neasteptate sa...; a-l apuca sa... 2) A obtine in urma unui efort; a dobandi. ~ un apartament bun. 3) (despre suferinte fizice sau despre moarte) A cuprinde brusc; a lua pe neasteptate; a surprinde. 4) A socoti de cuviinta; a crede. El ~este ca lucrarea poate fi publicata. 5) A descoperi prin munca creatoare; a inventa; a nascoci. ~ rezolvarea problemei. ~ un pretext. 6) A putea sa aiba la dispozitie. ~ timp. ~ o ocazie. 7) (fiinte, obiecte) A vedea intr-o anumita stare sau situatie. Am gasit usa incuiata. L-am gasit dormind. /<sl. gasiti

SIGUR² ~a (~i, ~e) 1) Care nu provoaca indoiala; neindoielnic; cert; incontestabil. Victorie ~a. 2) Care este incredintat, convins. ~ de reusita. ◊ A fi ~ de cineva (sau de ceva) a avea incredere deplina in cineva (sau in ceva). 3) Care este de nadejde; pe care te poti bizui. Adapost ~. ◊ A fi in maini ~e (a fi) in maini de nadejde. A pune pe cineva (sau ceva) la loc ~ a ascunde pe cineva (sau ceva) intr-un loc unde nu exista nici o primejdie. A merge la ~ a actiona fara gres. Mana ~a mana ferma, nesovaielnica. 4) Care produce efectul dorit; cu actiune pozitiva; eficace. Remediu ~. /<ngr. sighuros

REPARTIZA vb. I. tr. 1. A distribui, a imparti. 2. A pune pe cineva intr-un anumit loc sau domeniu de activitate; a numi. [Cf. fr. repartir, it. ripartire].

TRANSpune vb. III. 1. tr. A schimba, a pune, a muta ceva dintr-un loc in alt loc, dintr-o stare in alta. ♦ (Fig.) A reda, a arata ceva (in scris, pe scena, pe ecran etc.) ♦ A transcrie sau a executa o bucata muzicala in alta tonalitate decat aceea in care a fost compusa. ♦ A muta un termen dintr-o parte a unei ecuatii in alta parte, schimbandu-i semnul. 2. refl. (Fig.) A se situa cu mintea in alta imprejurare, in alt timp. [P.i. transpun, conj. -na. / < trans- + pune, dupa fr. transposer, lat. transponere].

REPARTIZA vb. tr. 1. a distribui, a imparti. 2. a pune pe cineva intr-un anumit loc sau domeniu de activitate; a numi. (dupa fr. repartir)

adapost n., pl. uri rar oaste (lat. adappositum, pus la, compus ca si adastare). loc unde nu esti expus neplacerilor sau periculelor [!] (vint, soare, ploaie, frig, gloante). Fig. Refugiu: religiunea ofera un adapost nenorocitilor. La adapost de, aparat, ferit: la adapost de ploaie, la adapostu injuriilor.

KARLOWITZ (CARLOWITZ [karlovits]; SREMSKI KARLOVICI), oras in Iugoslavia (Serbia), pe Dunare, la SE de Novi Sad; 7,4 mii loc. (1991). Aici a avut loc congresul de pace (1698-1699) care a pus capat razboiului dintre „Liga Sfanta” (Rusia, Austria, Venetia si Polonia) si Imp. Otoman. Prin tratatul incheiat de Polonia cu Imp. Otoman (16 ian. 1699), prima obtinea o parte din Ucraina apuseana si Podolia, iar, prin tratatul incheiat de Austria si Venetia cu Imp. Otoman (26 ian. 1699), Habsburgilor le erau recunoscute teritoriile cucerite in timpul razboiului (centrul Ungariei, Transilvania, aproape intreaga Slavonie s.a.), Venetia primind Morea si recunoscandu-i-se stapanirea asupra unor cetati din Dalmatia. Rusia a incheiat un armistitiu pe doi ani, care a fost inlocuit cu Tratatul de Pace de la Constantinopol (1700). Tratatele de pace de la K., consemnau inceputul retragerii turcilor otomani din Europa.

blochez, a -a v. tr. (fr. bloquer, d. blocus, blocare, blocada). Impresor, izolez din toate partile (un port, o armata s.a.). Imping o bila in bluza biliardului. Umplu golurile unei zidarii cu sfarimaturi si tencuiala. Tip. Pun provizoriu o litera intoarsa in locul alteia care lipseste.

IMPIEDICA, impiedic, vb. I. 1. Refl. A se lovi (cu piciorul) de ceva sau de cineva care sta in cale (si a cadea); a se poticni. ◊ Expr. A se impiedica in picioare = a se impletici. A i se impiedica (cuiva) limba = a nu putea articula bine sunetele. A se impiedica la vorba = a gangavi. ♦ Fig. A da mereu peste ceva sau peste cineva care supara, stinghereste. 2. Tranz. A pune unui animal piedica la picioare, a-i lega picioarele ca sa nu poata fugi. ♦ A infrana rotile unui vehicul (pentru a-l face sa mearga greu). ♦ A pune piedica de siguranta la mecanismul armelor de foc. 3. Tranz. Fig. A opri, a tine in loc pe cineva sau ceva; a se pune in calea cuiva sau a ceva. [Var.: (reg.) impiedeca vb. I] – Lat. impedicare.

SUPRApune, suprapun, vb. III. Tranz. A aseza, a pune un lucru deasupra altuia; a plasa, a aseza ceva peste altceva. ♦ (Geom.) A pune o figura deasupra alteia pentru a le verifica egalitatea. ♦ Refl. (Despre doua suprafete) A se afla asezat deasupra altuia; p. ext. a avea loc in acelasi timp; a coincide. – Supra- + pune (dupa fr. superposer).

FERIT, -A, feriti, -te, adj. Pus, aflat la adapost; p. ext. (despre locuri, regiuni etc.) putin cunoscut, izolat, tainuit, ascuns. ♦ (Despre ochi, privire) Care ezita sa priveasca pe interlocutor in fata. – V. feri.

DESPRINDE, desprind, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi si a scoate sau a lua ceva din locul in care a fost prins, asezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, sireturile etc. care il sustin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tractiune; a dejuga, a deshama. II. Refl. 1. A se desface si a cadea sau a se indeparta de la locul unde era prins, fixat; a se detasa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se deslusi. ♦ (Despre oameni) A iesi dintr-un grup sau dintr-o multime, a se detasa. ♦ (Rar) A se desparti, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reiesi. ♦ A se distinge, a se intelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Des¹- + prinde.

TOPILA ~e f. loc (de obicei in apa) unde se pun la topit plante textile (in, canepa). /<bulg., sb. topilo

A SE URNI ma ~esc intranz. A se pune in miscare, deplasandu-se (putin) din locul initial; a se clinti. /<sl. urinonti

povarneala, povarneli, s.f. (reg.) 1. inclinare intr-o parte, aplecare cu tendinta de prabusire. 2. inclinare a unei pante. 3. panta a acoperisului unei case; acoperis inclinat al unei colibe, al unei stane etc. 4. tabla mica la acoperisul casei. 5. loc sub acoperisul colibei ciobanului, unde se pun la uscat lemne si surcele pentru foc. 6. adapost de stana, unde se mulg oile.

bairac n., pl. e si uri (turc. [d. pers.] bairak) Vechi. Steag turcesc de matase foarte lat care se purta inaintea sangeacului, iar la noi, supt Fanarioti, steag mare deosebit de alem si sangeac. Trupa de voluntari supt steag. Fig. A ridica bairacu, a te revolta, a-ti proclama meritele. A purta bairacu, a lua parte la o lupta politica. Azi. Iron. Steag pus ca sa atraga lumea la un loc de petrecere. local cu asemenea steag. – Si baierac.

SLANITA, slanite, s. f. Impletitura, rogojina pe care se pun fructele la uscat. (din slamac, prob. in loc de *slamita [sau sladnita])

A PLASA ~ez tranz. 1) A pune (printr-un efort special) intr-un anumit loc (realizand o intentie). ~ intr-un post. ~ o minge. 2) (sume, capitaluri etc.) A da ca investitie; a investi. 3) (marfuri, bilete etc.) A da contra cost sau gratuit. 4) (vorbe, replici etc.) A spune la timpul sau la locul potrivit. 5) A face sa imbratiseze o meserie, o slujba. 6) A baga. /<fr. placer

rasti (rastesc, rastit), vb. refl. – A racni, a se stropsi, a vorbi dur. Origine indoielnica. Pare. var. a lui rosti „a vorbi”, sau der. directa de la rost „cioc”. Pentru evolutia semantica, cf. sp. enrostrar „a arunca in fata”. Celelalte explicatii par insuficiente: din sl. resti „a zice” (Cihac, II, 308), solutie dificila fonetic; pus in legatura cu rast „splina” (Tiktin); in loc de rapsti (Scriban). – Der. rasteala, s. f. (asprime, mustrare); rastitura, s. f. (asprime).

CONSTANTA (KONSTANZ) 1. Lac alpin in Europa Centrala, intre Germania, Elvetia si Austria, la 395 m alt., strabatut de Rin; 538 km². Lungime: 64 km; latime max.: 14 km. Ad. max.: 252 m. Navigatie. Pescuit. Turism. Pe malurile sale sint situate orasele Konstanz, Bregenz si Friedrichshafen. Se mai numeste Bodensee. 2. Oras in S Germaniei (Baden-Wurttemberg), pe malurile lacului cu acelasi nume; 70,5 mii loc. (1987). Electrometalurgie, constr. de masini; produse textile si chimice; echipament electronic; prelucrarea lemnului. Statiune balneoclimaterica. Universitate. Catedrala (sec. 11-16), biserica gotica (sec. 15). Aici a avut loc un conciliu ecumenic (1414-1418) cu scopul de a pune capat schismei din Biserica catolica, de a o organiza si a condamna ca eretici pe John Wycliffe, Jan Hus si Ieronimus din Praga.

BOGDAPROSTE interj. (Pop.; adesea substantivat) Cuvant de multumire adresat celui care da ceva de pomana. ◊ loc. adj. De bogdaproste = de pomana. ◊ Expr. Ca un pui de bogdaproste = (despre copii) nenorocit, prapadit. (Fam.) A umple de bogdaproste = a ocari (2). [Var.: bodaproste interj.] – Din bg. bog da prosti.

VANZATOR, -OARE, vanzatori, -oare, s. m. si f. 1. Persoana fizica sau juridica care vinde ceva (ocazional sau permanent). ♦ Spec. Persoana care este angajata intr-un magazin pentru a efectua vanzarea marfurilor si pentru a servi clientela. ◊ Expr. (Ir.) Vanzator de piei de closca = negustor fara marfa si fara capital. ♦ (Adjectival) Care este de vanzare, destinat vanzarii, de vandut. ◊ loc. vb. A face (un bun imobil) vanzator = a pune in vanzare, a vinde. 2. Fig. (Adesea adjectival) Tradator, inselator. – Vinde + suf. -ator.

TUN, tunuri, s. n. 1. Arma de artilerie care arunca proiectile la distanta mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. ◊ Expr. A scapa ca din (gura de) tun, se spune cand cineva reuseste sa fuga (scapand de o situatie neplacuta). (Poti) sa dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adanc si nu se trezeste usor sau despre un loc unde nu se afla nici o fiinta vie. ◊ (Pus pe langa un verb, ii intensifica actiunea; pe langa un adjectiv, ii da valoare de superlativ; adverbial) A inghetat tun. Sanatos tun. 2. (In sintagma) Tun electronic = parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeasi viteza. 3. (Inv. si pop.) Tunet. – Lat. tonus.

REFUGIA, refugiez, vb. I. Refl. A se retrage dintr-un teritoriu ocupat, a fugi din fata unui pericol sau a unei neplaceri, cautand sprijin sau ocrotire la cineva sau undeva: a se pune la adapost. ♦ Fig. A se retrage intr-un loc linistit, ferit de zgomote si putin frecventat. [Pr.: -gi-a] – Din fr. refugier.

JONCTIUNE ~i f. 1) punere in contact a unor parti, elemente sau lucruri. 2) loc unde se realizeaza acest contact; punct de legatura. [Sil. jonc-ti-u-] /<fr. jonction, lat. jonctio

A PORNI ~esc 1. intranz. 1) (despre mijloace de locomotie, obiecte care se pot deplasa, fiinte) A se pune in miscare; a incepe sa se miste, parasind locul initial; a pleca din locul in care se afla. Coloana ~it. 2) (despre masini, motoare etc.) A incepe sa functioneze. Trenul ~it. Ceasul ~it. 3) (despre actiuni, manifestari, fenomene ale naturii) A-si lua inceputul (de la ceva); a incepe; a pleca. 2. tranz. 1) A face sa se puna in miscare. ~ masina de spalat. 2) (actiuni) A realiza in partea initiala; a incepe. ~ mitingul. 3) (urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) A fi pe cale (de); a incepe; a prinde. ~ sa citeasca. 4) (fiinte) A aduce (in mod intentionat) intr-o stare de iritare, indemnand la actiuni dusmanoase; a atata; a provoca; a starni; a intarata; a incita; a instiga. 5) (persoane) A face sa manifeste o atitudine dusmanoasa (fata de cineva). /<sl. porinonti

ANGAJAMENT, angajamente, s. n. 1. Promisiune, fagaduiala de a realiza ceva. 2. Angajare a cuiva intr-un loc de munca; (concr.) contract prin care o persoana isi pune serviciile sale la dispozitia unei alte persoane sau a unei institutii si care prevede conditiile de angajare. 3. (La hochei sau la baschet) punere a pucului sau a mingii in joc. – Din fr. engagement.

DEGET ~e n. 1) (la om) Fiecare dintre prelungirile mobile cu care se sfarsesc mainile si picioarele. ◊ A arata (pe cineva) cu ~ul a semnala (pe cineva) batjocurii pulbice (incriminandu-l); a compromite (pe cineva). A-si musca ~ele a regreta; a se cai. A juca (sau a invarti) (pe cineva) pe ~e a amagi; a duce de nas. A sti (ceva) pe ~e a cunoaste in detalii; a sti in amanunte. A scapa printre ~e a se strecura pe neobservate, evitand dificultatile. A avea (ceva) in (la) ~ul cel mic a sti la perfectie. A-i pune (cuiva) ~ul pe rana a aminti (cuiva) lucruri neplacute sau nedorite; a depista elementul esential al unei probleme, al unei situatii. A pune ~ul (pe un act) a aplica amprenta digitala in loc de semnatura. 2) (la unele animale) Fiecare dintre prelungirile mobile de la sfarsitul labei. 3) Parte a unei manusi care acopera prelungirile mainii. 4) pop. Unitate de masura a lungimii, suprafetei sau capacitatii, egala cu latimea unui deget. 5) tehn. (la seceratori sau cositori) Piesa care sprijina plantele in momentul taierii, separandu-le in fasii inguste. /<lat. digitus

A SE SUPRApune pers. 3 se suprapune intranz. 1) (despre linii, figuri, lucruri etc.) A se aseza exact unul peste altul; a etaja. 2) (despre evenimente) A avea loc in acelasi timp; a se produce concomitent. /supra- + a pune

HOT DOG loc.s. (Anglicism) Painita in al carei miez s-a pus un crenvurst sau un carnat. [< americ., fr., it. hot dog, cf. engl. hot – fierbinte, dog – caine].

scalus (-si), s. m. – 1. Langusta (locusta viridissima). – 2. (S. n.) Scaunel de vioara. – 3. (S. n.) Calus. De la calus, cu s- expresiv. La fel scaloi, s. m. (persoana cabalina), apare in loc de caloi, fara sa fie posibil de a-l pune in legatura cu lat. escalonia (Puscariu, Dacor., III, 660; REW 694).

CATALIGE s. f. pl. Doua prajini prevazute cu cate un suport pe care se pun picioarele si cu care se umbla la inaltime (in locurile noroioase); picioroange. – Bg. katarjaga.

IMPREJMUI, imprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a aseza un gard, pietre etc. de jur imprejurul unul loc pentru a-l delimita de rest; a ingradi. ♦ Fig. A inconjura, a impresura. – In + preajma + suf. -ui.

PRACTICA, practici, s. f. 1. Practicare, p. ext. deprindere, obicei, rutina. 2. Activitate a oamenilor indreptata spre crearea conditiilor necesare existentei societatii, in primul rand spre producerea si crearea bunurilor materiale si a valorilor culturale; metoda, procedeu aplicat si verificat efectiv. ◊ loc. adv. In practica = in mod concret, in realitate. ◊ Expr. A pune in practica = a aplica. 3. Exercitare a unei profesiuni, a unei discipline, profesare a unei stiinte, a unei arte. 4. Aplicare si verificare efectiva a cunostintelor teoretice dobandite intr-un domeniu oarecare. Practica pedagogica. ♦ Stagiu de perfectionare sau de dobandire a unor cunostinte practice pe care-l face, intr-o fabrica, intr-o intreprindere etc., un student sau un elev. Practica de productie. 5. (Mai ales la pl.) Ceremonie, manifestare exterioara de cult. – Din germ. Praktik, fr. pratique.

ANGAJAMENT ~e n. 1) Obligatie luata de cineva pentru efectuarea unui lucru. 2) Angajare a cuiva la un loc de munca. 3) Contract de munca. 4) (la hochei si la baschet) punere a pucului sau a mingii in joc. /<fr. engagement

NAPARCA ~ci f. 1) Sarpe veninos, cu capul triunghiular, pe care are un semn negru in forma de V; vipera. 2) Soparla fara membre, cu corp cilindric, solzos, raspandita prin poieni si locuri umede. 3) fig. Persoana foarte rea, perfida si extrem de periculoasa. ◊ Pui de ~ om rautacios. /cf. alb. neperke, nepertke

A STABILI ~esc tranz. 1) A pune sa stea nemiscat; a face sa stea stabil (intr-un loc sau intr-o pozitie). 2) (timpul, locul, valoarea etc.) A fixa printr-o intelegere prealabila, prin deliberare; a hotari; a determina. ~ un termen. ~ pretul. 3) A face sa intre in actiune. ~ legatura cu cineva. 4) (fapte) A identifica ca real sau adevarat; a constata. 5) A scoate la iveala, demonstrand caracterul real. ~ adevarul. 6) A face sa se stabileasca; a statornici. /<lat. stabilire

EXpune vb. III. 1. tr. A arata, a reda prin cuvinte; a relata. 2. tr. A prezenta publicului lucruri, obiecte selectionate. ♦ A aseza (ceva) intr-un loc favorabil exercitarii unei influente, unei actiuni etc. 3. tr., refl. A pune sau a se afla in fata unei primejdii, a unei neplaceri etc. 4. tr. A supune actiunii luminii (pentru a obtine un cliseu, o fotografie etc.). [P.i. expun, conj. -na, ger. -nand. / < lat. exponere, dupa pune].

TABASCO, stat in SE Mexicului, cu iesire la G. Campeche; 25,3 mii km²; 1,9 mil. loc. (2005). Centrul ad-tiv: Villahermosa. Zacaminte de petrol si gaze naturale, puse in valoare incepand din deceniul 7 al sec. 20. Expl. forestiere. Porumb, trestie de zahar, plantatii de bananieri, arbori de cafea si de cacao s.a. Pescuit. Cresterea animalelor. Explorat in 1518 de Juan de Grijalva. A devenit stat federal in 1824.

FRAU, fraie, s. n. Totalitatea curelelor, impreuna cu zabala, care se pun pe capul si in gura unui cal (de calarie) spre a-l supune si a-l putea mana. ◊ loc. adj. Fara frau = neinfranat, lasat (prea) liber; dezmatat. ◊ Expr. A-si pune frau limbii (sau gurii) sau a-si pune frau la limba = a vorbi cumpatat, cu prudenta; a se retine de la vorba. A tine (pe cineva) in frau = a domoli avantul sau pornirile cuiva. A tine (pe cineva) in sapte (sau noua) fraie = a supraveghea (pe cineva) de aproape, a nu-i lasa nici o libertate. A da (cuiva sau la ceva) frau liber (sau slobod) = a lasa in voie. A pune (in) frau = a stavili; a infrana, a stapani. ♦ Fig. (Cu pl. frane) Conducere politica. [Pl. si frane, (rar) frauri] – Lat. frenum.

POARA s. f. (Reg.) Cearta, vrajba, galceava. ◊ loc. adv. In poara = impotriva, in contra, in ciuda. ◊ Expr. A se pune in poara (cu cineva) = a se contrazice cu cineva, a se impotrivi cuiva, a se lua la cearta. – Din sl. pora.

TAPET, tapete, s. n. 1. Hartie, panza, matase etc. cu desene colorate, care se aplica pe peretii unor camere in loc de zugraveala; p. ext. zugraveala. 2. (Inv.) Covor mic. 3. (In expr.) A pune (sau a aduce, rar a veni) pe tapet = a aduce in discutie, a fi la ordinea zilei. [Pl. si: tapeturi] – Din it. tappeto, germ. Tapete.

STAVILA, stavile, s. f. Constructie mobila sau parte mobila a unei constructii, manevrata manual sau mecanic, servind pentru a regla nivelul apelor curgatoare sau pentru a indrepta spre alt fagas cursul unei ape; p. restr. fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stavilarului, care, coborandu-se sau ridicandu-se, opresc apa sau ii dau drumul, dupa necesitate. ♦ Ingramadire de busteni, de crengi, de pamant etc. aduse de ape (la cotitura unui rau) si care ii impiedica cursul. ♦ P. gener. Piedica (materiala), bariera. ◊ loc. adv. Fara stavila = intruna, necontenit; in mare cantitate, mult. ◊ Expr. A pune stavila gurii = a-si impune tacere, a se retine de a spune ceva. ♦ Fig. Opozitie, impotrivire; greutate, dificultate. [Pl. si: stavili] – Din sl. stavilo.

CARD ~uri n. 1) Grup mare de animale (de pasari, de pesti) de acelasi fel care umbla impreuna. 2) Grup de oameni adunati la un loc sau care merg impreuna; ceata; droaie. ◊ A intra (sau a se pune) in ~ cu cineva a se intovarasi cu cineva. 3) Timp nedelimitat; multa vreme. De un ~ de ani. /<sb. krd

A INSTALA ~ez tranz. 1) (masini, aparate tehnice etc.) A aseza la locul destinat (fixand toate piesele) pentru a functiona; a monta. 2) (persoane) A pune (oficial) intr-o functie. 3) (persoane) A face sa se instaleze. /<fr. installer, lat. installare

OCUPA vb. I. I. tr. 1. A lua in stapanire, in posesiune; a pune mana pe..., a pune stapanire (pe o pozitie, pe o tara etc.). 2. A avea un loc, a detine un post (undeva). ♦ A locui (o casa). ♦ A stapani gandurile cuiva, a preocupa. II. refl. 1. A se indeletnici cu ceva, a exercita o meserie. 2. A se interesa, a se ingriji de cineva, de ceva. [P.i. ocup. / < fr. occuper, it., lat. occupare].

BOGDAPROSTE interj. (Adesea substantivat) Cuvant prin care se multumeste pentru un bun capatat de pomana. ◊ loc. adj. De bogdaproste = cerut sau capatat de pomana. ◊ Expr. Ca un pui de bogdaproste = nenorocit, prapadit. ♦ Exprima usurarea celui care a scapat de o nenorocire, de o grija etc. [Var.: bodaproste interj.] – Bg. bog da prosti.

asez, a -a v. tr. (lat. ad-sediare, d. sedium, scaun, sediu, d. sedere, a sedea. – El aseaza, sa aseze. V. asediu). Pun cu rinduiala: a aseza copiii la masa, lucrurile in dulap. Intemeiez: a aseza un sat. Instalez: a aseza pe cineva in functiune, pe tron. V. refl. Ma pun cu rinduiala (indiferent daca in picioare sau sezind pe scaun): s´a asezat la dreapta lui. (Cind e vorba de masa, de a ocupa loc la masa, nu se zice corect romaneste de cit a se pune la masa si nici de cum a se aseza la masa, cum pretind unii semidocti de rau gust). Ma stabilesc: a te aseza intr´un oras. Ma depun: drojdia s´a asezat. Fig. Ma potolesc: gurile s´au asezat.

POFTA, pofte, s. f. 1. Dorinta puternica de a face sau a obtine ceva; nazuinta, dispozitie, chef, placere. ◊ loc. adv. Cu pofta = manifestand multa placere, cu placere. ◊ Expr. A-si (mai) pune pofta-n cui, se spune pentru a arata ca cineva este nevoit sa renunte la un lucru mult dorit. Pe (sau dupa) pofta (sau pofta inimii ori sufletului, voii etc.) = pe placul sau pe gustul cuiva, conform cu dorinta cuiva, spre multumirea cuiva. ♦ Dorinta, impuls s****l; p. ext. dorinta exagerata, patima, viciu. ♦ (Inv.) Lacomie. 2. Senzatie de foame sau de sete; dorinta, chef de a bea sau de a manca un anumit lucru. ◊ Expr. De pofta sau (ca) sa-si prinda pofta = in cantitate foarte mica, numai cat sa guste. Pofta buna (sau mare)! urare adresata celor care mananca sau se duc sa manance. [Var.: (inv. si reg.) pohta s. f.] – Din pofti (derivat regresiv).

TOPILA, topile, s. f. 1. loc ingradit in albia unui rau sau intr-o apa statatoare unde se pun la topit canepa sau alte plante textile; bazin de topire a plantelor textile, sapat in camp si legat printr-un canal de o apa curgatoare sau de un lac. 2. Topitoare, v. topitor (2). – Din bg., scr. topilo.

TRECUT¹ s. n. 1. Timpul care s-a scurs (pana in prezent); intamplarile, faptele, starea de lucruri din acest timp. ◊ loc. adj. si adv. Din trecut = de altadata, de odinioara, de demult. ◊ loc. adv. In trecut = altadata, odinioara. ◊ Expr. A o rupe cu trecutul = a pune capat unei situatii sau unei stari de lucruri de care cineva se mai simte inca legat, a nu mai vrea sa stie de ceea ce a fost. 2. Denumire data grupului de timpuri (sau fiecaruia dintre timpurile) verbale care exprima o actiune savarsita inainte de momentul vorbirii sau inainte de un moment de referinta. – V. trece.

CREZAMANT, crezaminte, s. n. (Inv.) 1. Crezare, incredere. ◊ loc. adv. Cu crezamant = cu adevarat, intr-adevar. ◊ Expr. A da (sau a pune) crezamant = a da crezare. A afla (sau a avea) crezamant = a se bucura de incredere, a fi crezut. 2. Intelegere, fata de cineva sau de ceva; consideratie, mila. – Crede + suf. -amant.

JOS¹ adv. 1) La o inaltime relativ mica fata de pamant sau fata de alt loc; aproape de pamant. ◊ A (se) da ~ a (se) cobori. A lasa ~ a pune pe pamant sau pe podea. A lasa ochii in ~ a manifesta sfiala; a privi rusinat spre pamant. A privi (sau a masura pe cineva) de sus in ~ a privi (sau a masura pe cineva) cu o privire dispretuitoare. Cu nasul in ~ umilit; rusinat. De sus pana ~ in intregime. Din ~ dintr-un loc asezat mai la vale (sau mai la sud); din vale. In ~ in partea inferioara a unui obiect. De ~ a) de mai la vale; b) de la sud; c) din mase; din popor. 2) La acelasi nivel cu pamantul sau cu locul pe unde se umbla. ◊ Pe ~ a) pe pamant; pe podea; b) cu picioarele; fara nici un mijloc de locomotie. De pe ~ de pe pamant sau de pe podea. /<lat. deo(r)sum

SITUATIE ~i f. 1) Ansamblu de imprejurari in care se afla o persoana, o colectivitate, un popor sau o tara la un moment dat; stare de fapt. ~ economica. ~ familiala. ◊ A te pune in ~a cuiva a cauta sa intelegi comportarea cuiva, inchipuindu-te in locul lui. A fi la inaltimea ~ei a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate; a fi la nivel. Iesire din ~ modalitate de a iesi dintr-o incurcatura; solutie. ~a obliga pozitia ocupata implica responsabilitate. 2) Pozitie sociala sau materiala. ◊ Om cu ~ om aranjat. A-i face cuiva o ~ a ajuta pe cineva sa avanseze. 3) Totalitate de bunuri materiale pe care le poseda o persoana sau o colectivitate; avere. 4) Dispozitie spirituala; stare sufleteasca. 5) Document prin care se prezinta o stare de lucruri; scurta dare de seama. [G.-D. situatiei; Sil. -tu-a-ti-e] /<lat. situato, ~onis, fr. situation

ADAPOSTI, adapostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a tine la adapost. ♦ Refl. A se aseza, a se ascunde intr-un loc ferit; a-si gasi refugiu, a se pripasi. – Din adapost.

EXPOZITIE, expozitii, s. f. 1. Prezentare organizata, publica a unor obiecte selectionate, pentru a pune in lumina specificul unei activitati, realizarile unui artist etc. sau in scop instructiv. 2. loc sau cladire special amenajate unde sunt expuse aceste obiecte. 3. Parte a unei opere literare, in special dramatice, situata la inceputul acesteia, in care se schiteaza datele fundamentale ale actiunii, personajele etc. [Var.: expozitiune s. f.] – Din fr. exposition, lat. expositio, -onis.

CURMEZIS adv. De-a latul, transversal; piezis. ◊ In lungis si (in) curmezis sau si (in) crucis si (in) curmezis = in lung si (in) lat, peste tot, pretutindeni. ◊ loc. prep. In (sau de-a) curmezisul = in lat, in diagonala. ◊ Expr. A se pune in crucis si in curmezis (sau in curmezis, de-a curmezisul) = a incerca prin orice mijloace sa zadarniceasca ceva, a impiedica pe cineva in actiunile sale; a se opune. [Forma gramaticala; (substantivat) curmezisul] – Probabil din curma + suf. -is, sub influenta sinonimului piezis.

JULEU ~ie n. Jug mic, triunghiular, care se pune pe gatul porcilor si al altor animale ca sa nu poata trece in locurile ingradite. /<sb. zezej

A STRAMTORA ~ez tranz. 1) A restrange in spatiu; a gramadi intr-un loc ingust. 2) fig. pop. (persoane) A face sa nimereasca intr-o situatie grea; a pune la stramtoare. 3) A face sa se stramtoreze. /Din stramtoare

ADAPOSTI, adapostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a tine la adapost. ♦ Refl. A se aseza, a se ascunde intr-un loc ferit. – Din adapost.

OSTENTATIE, ostentatii, s. f. punere in valoare in mod provocator a unei insusiri; prezentare demonstrativa, etalare pretentioasa a ceva. ◊ loc. adv. Cu ostentatie = in mod demonstrativ, ostentativ. [Var.: ostentatiune s. f.] – Din fr. ostentation, lat. ostentatio, -onis.

A LASA las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei fiinte tinute strans; a face sa devina liber. ◊ ~ pasarea sa zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sange a face sa curga din corpul cuiva, printr-o incizie, sange. 2) A pune ceva undeva. ~ haina in cui. 3) A da voie (sa se infaptuiasca ori sa aiba loc); a permite; a ingadui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva sa ramana in starea in care se afla. ◊ ~ (pe cineva) in pace a nu deranja pe cineva; a-l lasa sa faca ce vrea. ~ (pe cineva) in voie a da cuiva libertate deplina. 5) A face sa nu se execute ceva la timp. ◊ ~ de azi pe maine a amana mereu ceva. 6) A face sa ramana ceva in urma sa; a transmite prin mostenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua in seama; a nesocoti. ◊ ~ la o parte a nu tine cont. 8) A face sa fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A parasi plecand in alta parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ usa deschisa. /<lat. laxare

ciocirlie f. (imit. dupa cintecu acestei pasari, dupa cum se vede si din ardelenescu tirloi si tirlug, ciocirlie, si din bg. cevruliga c******a, cuculiga, dan. skovlarken, sued. skoglarken, supt infl. lui ciocielan. V. ciricai si sofrac. Cp. Bern. 1, 157 si 164). O pasare calatoare inrudita cu ciocirlanu, dar fara mot (alauda arvensis). Nu se pune pe copaci si are obicei sa zboare sus si sa cinte tinindu-se pe loc in aer. (Este si varietatea alauda arborea, mai mica, si melanocorypha [calandra, tatarica s. a.], mai mare). Est. Un fel de hora si melodia ei (V. tril). Ramura de vita taiata cu o bucata din ramura mai mare si rasadita ca sa se prinda. Tarus care e legat de un palimar (funie), iar acesta de pluta si pe care un plutas il infige in mal cind vrea sa opreasca pluta din mers.

GERMEN, germeni, s. m. 1. Corpuscul sau samanta care, puse in conditii favorabile, se dezvolta si dau nastere unei fiinte vii; oul fecundat; embrionul plantei. ◊ loc. adj. si adv. in germen(e) = (care se afla) intr-un stadiu initial, inainte de a se dezvolta. ♦ Microb. 2. Fig. Principiu, element, cauza din care se dezvolta ceva. [Var.: germene s. m.] – Din lat. germen.

RATACI, ratacesc, vb. IV. 1. Refl. A pierde drumul, a gresi directia, a nu mai sti unde se afla. ♦ A se pierde de cineva; a se razleti. ♦ intranz. A umbla de ici-colo cautand drumul, incercand sa iasa la liman, sa se orienteze, sa ajunga la tinta. 2. Intranz. A pribegi, a hoinari, a colinda. ♦ Refl. A se aseza intr-un loc strain; a se aciua, a se pripasi. 3. Tranz. A nu mai sti unde a fost pus sau unde se gaseste cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla intr-un loc unde nu se astepta nimeni sa se afle. – Din lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus).

PRAVILA, pravile, s. f. (Inv.) 1. Lege (sau corp de legi), dispozitie, regulament, hotarare (cu caracter civil sau bisericesc). ◊ loc. adv. Dupa pravila = conform legii, legal; just, drept. Peste pravila = (pe) nedrept, ilegal. ◊ Expr. A pune (sau a randui) pravila = a stabili o regula. ♦ Lege naturala, lege a firii; p. ext. destin. ♦ Carte care contine astfel de legi. ◊ Pravila imparateasca = corp de legi si de dispozitii juridice intocmit initial pe vremea imparatului Iustinian. 2. Norma dupa care se produce sau se alcatuieste ceva; regula. 3. Regula de comportare. ♦ Obicei, traditie, datina. [Pl. si: pravili] – Din sl. pravilo.

ZALOAGA ~ge n. inv. Indicator (de diferite forme), de obicei din hartie, care se punea intr-o carte (pentru a gasi usor pagina unde s-a oprit cu cititul sau locurile ce prezinta interes); semn de carte. /<sl. zaloga

REFUGIA vb. I. refl. A fugi, a se pune la adapost de o urmarire, de un pericol etc. ♦ (Fig.) A se retrage intr-un loc ferit de zgomote si putin frecventat. [Pron. -gi-a, p.i. -iez, 3, 6 -iaza, ger. -iind, var. refugii vb. IV. / < fr. refugier].

REFUGIA vb. refl. a fugi, a se pune la adapost de o urmarire, de un pericol etc. ◊ (fig.) a se retrage intr-un loc linistit, ferit de zgomot. (< fr. refugier)

acoper, a -i v. tr. (lat. ac-co-operire, cooperire, a acoperi; it. coprire, vpv. pg. cobrir, npv. kurbi, fr. couvrir, sp. cubrir. – El sau ei acopere [est], el sau ei acopera [vest], sa acopere. V. des-coper, opercul). Pun un lucru peste altu ca sa-l ascund, ca sa-l conserv, ca sa-l ornez: a acoperi o casa cu trestie, zapada acopere cimpu, cimpu e acoperit de zapada, casa e acoperita cu sindila, florile acopereau cimpu. Fig. Apar, protejez: acoper un loc. Ascund, tainuesc: imi acoper planurile. Scuz, justific: acoper o greseala. V. refl. Ma imbrac, imi pun palaria. Fig. Ma acoper de glorie, de rusine. Ceru se acopere [!], se intuneca. – Vechi coper si inacoper. Azi in est si acuper, in vest si coper, in nord acopar.

BANDAJ, bandaje, s. n. 1. Fasie de panza sau tifon utilizata la fixarea si protejarea unui pansament sau la imobilizarea unei parti bolnave a corpului. ♦ Cerc de otel elastic imbracat in panza si cu o pernita la capat, care apasa pe locul unei hernii inghinale. ♦ Fasie de panza cu care boxerii isi infasoara pumnii si peste care isi pun manusile. 2. Imbracaminte inelara de otel sau de cauciuc care se monteaza pe obada unei roti de vehicul pentru a o feri de degradare. ♦ Imbracaminte in forma unei benzi infasurate pe o teava, pe o varga de metal etc. – Din fr. bandage.

CLOSCA ~ti f. 1) Pasare care cloceste oua sau ingrijeste puii. ◊ A fura ouale de sub ~ (sau ~ca de pe oua) a fi un hot abil. A sta (sau a sedea) ~ a) a sta fara lucru; a trandavi; b) a nu se misca din loc; a sta nemiscat. 2) fig. Om lenes, inactiv. 3): ~ artificiala instalatie pentru incalzirea puilor de incubator. 4): ~ca-cu-Pui constelatie din emisfera boreala; Gainusa. [G.-D. clostii] /<bulg. klotka

PUBLIC² ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de o colectivitate de oameni; propriu unei colectivitati omenesti. Atitudine ~ca. Manifestare ~ca. ◊ Opinie ~ca parere a colectivitatii. Viata ~ca a) viata politica si administrativa dintr-un stat; b) activitatea unei persoane in raport cu functiile sociale pe care le exercita. 2) Care apartine intregii societati. Bunuri ~ce. Invatamant ~. 3) Care este accesibil pentru toti membrii societatii; pus la dispozitia tuturor; comun. Biblioteca ~ca. ◊ Gradina ~ca parc. 4) Care apartine statului; de stat. 5) Care are loc in prezenta unui mare numar de oameni. Scrutin ~. Judecata ~ca. /<lat. publicus, fr. public

plisa¹, plise, s.f. (reg.) 1. loc adanc si linistit in albia unui rau. 2. loc in padure unde se aduna lemnele pentru a fi transportate cu masinile sau cu carutele. 3. lemn pus de-a curmezisul unei ape curgatoare, pe care se asaza butucii cand se construieste o pluta.

ADAPOST, adaposturi, s. n. loc ferit; constructie facuta ca sa apere de intemperii, de primejdii etc.; p. gener. orice loc unde se adaposteste cineva. ◊ Adapost (antiaerian) = loc amenajat pentru apararea impotriva atacurilor aeriene. ♦ Ocrotire. A da cuiva adapost. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la adapost de... = a (se) adaposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum sau ad depos(i)tum.

ROTOTECA, rototeci, s. f. Catalog mecanic cu fise puse pe placi situate intr-o toba rotativa, care pot fi consultate fara a fi scoase de la locul lor. – Din fr. rototheque.

GOANA ~e f. 1) Deplasare cu viteza mare; mers iute. ◊ A o lua la ~ a incepe sa fuga; a o rupe la fuga. A pune pe ~ (pe cineva) a alunga, a fugari pe cineva. 2) Plecare grabnica (si uneori pe furis) dintr-un loc; fuga. 3) Urmarire insistenta si fara motiv, care cauzeaza neplaceri; prigoana; persecutie. ◊ A nu slabi din ~ a urmari in permanenta. 4) Vanatoare cu gonaci. 5) pop. Imperechere a vacii cu taurul. /Din a goni

SCENA s. f. 1. parte mai ridicata a unei sali de teatru, unde joaca actorii. 2. teatru; arta dramatica. ♦ a parasi a = a) a se retrage din teatru; b) a se retrage dintr-o activitate; a pune in ~ = a organiza felul in care se va reprezenta o piesa de teatru. ◊ decorurile pentru a reprezenta locul unde se petrece actiunea unei piese sau a unui film. 3. subdiviziune a unui act dintr-o opera dramatica, marcata prin intrarea sau iesirea unui personaj; succesiune de cadre dintr-un film care infatiseaza o actiune distincta. ◊ scurta etapa in desfasurarea unei opere literare in care se consuma o singura intamplare, intr-un cadru neschimbat. 4. loc unde se petrece o actiune, o activitate. 5. actiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. cearta, iesire violenta, scandal. ♦ a-i face cuiva ~ (sau e) = a aduce cuiva reprosuri cu vorbe violente, amenintari, plans. (< fr. scene, it. scena, lat. scaena)

arest n., pl. uri (rus. arest, germ. arrest, d. it. arresto; fr. arret). Oprirea cuiva intr' un loc inchis: arest de o luna. Cladirea in care stau arestat, carcera: inchis la arestu preventiv, l-a pus la arest.

COASTA, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele-perechi lungi, inguste si arcuite, articulate in spate de coloana vertebrala, iar in fata de stern, care alcatuiesc toracele animalelor vertebrate. ◊ Expr. (E) slab de-i poti numara coastele sau ii numeri coastele de slab ce e = (e) foarte slab. A i se lipi (cuiva) coastele de foame sau a i se lipi coastele de pantece, a avea coastele lipite = a fi foarte flamand, a fi mort de foame. 2. Partea laterala a corpului omenesc, de la umeri pana la coapse; partea analoaga a corpului animalelor. ◊ Expr. A avea pe cineva in coaste = a se simti stingherit in actiuni de prezenta permanenta (si indiscreta) a cuiva. A pune (cuiva) sula in coasta = a obliga (pe cineva) sa faca (fara intarziere) un lucru neplacut (si greu). ♦ Latura. ◊ loc. adv. Pe o coasta = pe o parte, intr-o dunga. ♦ Fiecare dintre grinzile care formeaza osatura transversala, de rezistenta, a bordajului unei nave. 3. Panta. 4. Mal, tarm (al unei mari). 5. (Iesit din uz) Flanc al unei armate. – Lat. costa.

CIRCULATIE, circulatii, s. f. Faptul de a circula. 1. Miscare, deplasare, de obicei pe o cale de comunicatie. ♦ Spec. Deplasare a sevei in plante sau a citoplasmei in interiorul celulelor. 2. Miscare, curgere a unui lichid, a unui gaz, a unui curent etc. in interiorul unui circuit sau al unei conducte. 3. Transmitere, schimb de bunuri, de marfuri (prin intermediul banilor), transformare a marfurilor in bani si a banilor in marfuri. ◊ loc. adj. De mare circulatie = foarte raspandit. ◊ Expr. A fi in circulatie = a fi intrebuintat, a avea valoare. A pune (sau a introduce, a da) in circulatie = a face sa intre in uz, sa se raspandeasca, sa functioneze. (Fam.) A scoate (pe cineva) din circulatie = a obosi peste masura (pe cineva), a extenua. – Din fr. circulation, lat. circulatio, -onis.

SFARSIT¹ s. n. 1. Faptul de a (se) sfarsi; partea care sfarseste sau cu care se sfarseste ceva; moment final; fine. ◊ loc. adj. Fara sfarsit = care nu se termina sau pare ca nu se va termina niciodata. ◊ loc. adv. In sfarsit = in cele din urma, in fine. La sfarsit = la urma. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfarsit = a face sa inceteze, a termina. A lua sfarsit = a se termina, a se ispravi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-si da sfarsitul (sau obstescul sfarsit) = a muri. 3. (Inv.) Scop, tinta. [Var.: (reg.) farsit s. n.] – V. sfarsi.

ADAPOST ~uri n. 1) loc ferit sau constructie special facuta unde se poate refugia cineva in caz de ploaie, vant etc. ◊ A se pune la ~ a) a se adaposti; b) a se feri de o neplacere. 2) Incapere special amenajata contra bombelor. ~ antiaerian. /<lat. ad appos[i]tum

A MONTA ~ez tranz. 1) (piese, mecanisme etc.) A reuni, formand un sistem tehnic, in vederea functionarii; a asambla. 2) (obiecte sau parti ale acestora) A fixa definitiv, amplasand la locul de functionare. 3) (pietre pretioase) A fixa intr-o bijuterie. 4) (piese de teatru) A reda prin mijloace scenice; a pune in scena; a inscena. 5) fig. (actiuni dusmanoase sau lucruri reprobabile) A organiza pe ascuns; a pune la cale; a tese; a urzi; a unelti. 6) fig. (persoane) A aduce in mod intentionat intr-o stare de agitatie; a atata; a intarata; a incita; a zadari. /<fr. monter

EXpune vb. I. tr. 1. a reda prin cuvinte, a relata. 2. a prezenta publicului lucruri, obiecte selectionate. ◊ a aseza (ceva) intr-un loc favorabil exercitarii unei influente, unei actiuni etc. 3. a supune actiunii luminii un material fotosensibil. II. tr., refl. a pune, a se afla in fata unei primejdii, a unei neplaceri. (< lat. exponere)

INFAMIE s. f. caracterul a ceea ce este infam; ticalosie, josnicie, nemernicie. ♦ stalpul ei = loc unde erau tinuti infractorii si criminalii legati pentru a putea fi loviti de multime; a. tintui (sau a pune) la stalpul ei = a supune oprobriului public, a infiera. (< fr. infamie, lat. infamia)

VEDETA s. f. I. artist de mare renume; sportiv de mare popularitate; (p. ext.) cel care vrea sa iasa in evidenta. II. nava militara rapida, mica, cu armament puternic, destinata unor misiuni de cercetare, supraveghere, aparare. ◊ mica ambarcatie cu motor pentru comunicatiile din rada porturilor. III. rand tiparit cu caractere mai groase pentru a fi pus in evidenta. ◊ cuvant, grup de cuvinte notat pe primul rand al datelor privitoare la o carte, pentru determinarea locului acesteia in catalogul de biblioteca. (< fr. vedette)

JUJEU, jujeie, s. n. Jug mic, triunghiular, pus la gatul porcilor si al altor animale spre a le impiedica sa treaca prin garduri si sa intre in locurile cultivate; jug (2). ♦ Bucata de lemn atarnata la gatul cainilor, spre a-i impiedica sa alerge dupa vanat sau sa treaca prin anumite locuri. [Var.: jujau s. n.] – Din scr. zezej.

APLICA, aplic, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva in practica; a intrebuinta, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ loc. vb. A aplica (cuiva) o corectie = a pedepsi cu bataia (pe cineva). 3. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare.

PIUA, pive, s. f. 1. Instalatie sau masina folosita pentru impaslirea tesaturilor de lana prin frecarea si presarea lor intre doi cilindri rotitori si prin lovirea lor cu ciocane de lemn intr-un mediu cald si umed. 2. Vas de lemn, de metal sau de piatra de diverse forme si marimi, cu peretii si cu fundul gros, in care se piseaza diverse substante sau corpuri solide. 3. Parte a steampului in care se zdrobeste un minereu. 4. Scobitura in piesa unei instalatii, care serveste la fixarea sau la rotirea altei piese din instalatia respectiva. 5. (Inv. si reg.) Mortier. 6. (Pop.; in expr.) A se pune piua (sau in piua) = a se ghemui pentru a servi ca treapta cuiva care vrea sa ajunga la un loc inalt sau pentru a lua pe cineva in carca. [Pr.: pi-ua. – Pl. si: piue. – Var.: (inv. si reg.): piva s. f.] – Lat. *pilla.

SIR, siruri, s. n. 1. Grup, multime de fiinte sau de lucruri dispuse in succesiune, desfasurate in linie (dreapta); rand, sirag (1). ◊ loc. adv. si adj. In sir = in rand unul dupa altul. ♦ Sirag (2). ♦ (Inv.) Rand scris sau tiparit. ♦ Lant de munti; masiv muntos. ♦ Dara formata de un lichid care se prelinge pe ceva. 2. Succesiune de fapte, evenimente, unitati de timp etc. Sir de intamplari. ◊ loc. adj. si adv. In sir = pe rand, succesiv, neintrerupt, necontenit. 3. Desfasurare continua si regulata, inlantuire logica a ideilor, a faptelor intr-o expunere, intr-o relatare; fir. ◊ loc. adj. si adv. Fara sir = lipsit de legatura logica, incoerent. 4. (Mat.) Multime infinita, ordonata, ale carei elemente pot fi puse in corespondenta cu multimea numerelor naturale. – Refacut dupa sire (pl. lui sira).

VOLANT¹ ~ta (~ti, ~te) 1) Care se deplaseaza dintr-un loc in altul (in functie de necesitati); caracterizat prin mobilitate. Echipa ~ta. ◊ Biblioteca ~ta fond de carti al unei biblioteci pus temporar la dispozitia unei institutii. 2) Care dureaza putin timp; de scurta durata. ◊ (Adunare) ~ta adunare de lucru pentru solutionarea unor chestiuni urgente. 3) Care nu se incadreaza intr-un intreg; detasat de intreg. ◊ Foaie ~ta a) apel cu continut politic urmarind scopuri de agitatie; proclamatie; b) foaie detasabila dintr-o carte sau dintr-un caiet. /<fr. volant

SCENA s.f. 1. Parte mai ridicata a unei sali de teatru, unde joaca actorii. 2. Teatru; arta dramatica. ◊ A parasi scena = a se retrage din teatru, (fig.) dintr-o activitate oarecare; a pune in scena = a organiza felul in care se va reprezenta o piesa de teatru. ♦ Decorurile folosite pentru a reprezenta locul unde se petrece actiunea piesei. 3. Subdiviziune a unui act dintr-o piesa determinata fie de intrarea sau iesirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului de actiune. ♦ (P. ext.) Scurta etapa in desfasurarea unei opere literare in care se consuma o singura intamplare, intr-un cadru neschimbat. 4. loc unde se petrece o actiune sau o activitate. 5. Actiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. Cearta, iesire violenta, scandal. // (In forma scen-, sceno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) scena”. [Pron. sce-. / < fr. scene, it. scena, cf. lat. scaena, gr. skene – adapost, refugiu].

PIZMA, pizme, s. f. (Pop.) Ciuda, necaz, nemultumire; p. ext. ura, dusmanie; (sens curent) invidie. ◊ loc. prep. In pizma (cuiva) = cu intentia de a supara pe cineva; in necazul, in pofida cuiva. ◊ Expr. (Rar) A se pune in pizma cu cineva = a ajunge la cearta cu cineva. – Din sl. pizma.

VEDETA s.f. I. Mic bastiment de razboi, pe mare sau pe fluviu, cu mica raza de actiune, folosit mai ales pentru observatii. ♦ Mica ambarcatie care se foloseste pentru comunicatiile din rada porturilor. ♦ Mic torpilor cu viteza foarte mare. II. (Poligr.) Rand tiparit cu caractere mai groase pentru a fi pus in evidenta. ♦ Cuvant sau grup de cuvinte notat pe primul rand al datelor privitoare la o carte, servind la determinarea locului acesteia in catalogul de biblioteca. III. Artist(a) care detine rolul principal intr-o piesa; (p. ext.) persoana care vrea sa iasa in evidenta. [< fr. vedette, it. vedetta].

INDOIALA, indoieli, s. f. 1. Neincredere; ezitare, sovaiala; indoire. ◊ loc. adv. Fara indoiala = desigur, neaparat. ◊ Expr. A cadea la indoiala = a incepe sa se indoiasca de ceva, a fi nesigur. A pune (ceva) la indoiala = a se indoi (III) de ceva. 2. (Rar) indoire (a corpului). [Pr.: -do-ia-] – Indoi + suf. -eala.

TEMELIE, temelii, s. f. Partea inferioara a unei constructii, coloane, statui etc., prin care acestea se sprijina pe pamant; fundatie, fundament, baza. ◊ loc. adv. Din (sau pana in) temelii (sau temelie) = de la (sau pana la) baza; cu totul, cu desavarsire, radical. ◊ Expr. A pune temelie = a pune bazele, a funda, a intemeia. – Din sl. temelije.

FUGA¹ fugi f. 1) Deplasare grabita si cu pasi mari. ◊ Din (sau in) ~ a) in treacat; b) superficial. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) ~ a fugari pe cineva; a alunga. 2) Plecare grabita si pe furis dintr-un loc pentru a scapa de o primejdie. /<lat. fuga

MONTA¹ vb. I. tr. 1. a aseza, a potrivi la locul lor (piesele unei masini, ale unui aparat etc.); a imbina, a asambla. ◊ a fixa o piatra pretioasa intr-o bijuterie. 2. a pune in scena o piesa de teatru, un spectacol. 3. a pune la cale, a atata, a instiga. II. refl. a se irita, a se infuria. (< fr. monter)

Amphion, fiul lui Zeus si al Antiopei. Avea un frate geaman, pe Zethus. Parasiti imediat dupa nastere pe muntele Cithaeron, de catre unchiul lor Lycus (v. si Lycus), care voia sa-i piarda, cei doi frati au fost gasiti si crescuti de niste pastori. Ajunsi mari, ei au izbutit sa-si regaseasca mama, pe Antiope, tinuta mult timp prizoniera si persecutata de Lycus si de sotia acestuia Dirce (v. si Dirce). Ca sa-i razbune suferintele indurate, Amphion si Zethus au distrus cetatea Thebae, unde domnea Lycus. Dupa ce l-au ucis impreuna cu Dirce, au pornit sa recladeasca zidurile cetatii. Zethus cara pietrele in spate. Amphion avea o lira fermecata, daruita de Hermes (sau de Apollo), la acordurile careia pietrele, vrajite, se rinduiau singure la locul lor. Mai tirziu, Amphion s-a casatorit cu Niobe, fiica lui Tantalus, cu care a avut mai multi copii. Si-a pus singur capat zilelor – dupa o legenda – indurerat de moartea copiilor sai ucisi de Apollo. Dupa o alta versiune, a fost el insusi sagetat de zeu.

GRAMADA, gramezi, s. f. 1. Cantitate mare de obiecte, de materiale stranse ori aflate la un loc (unele peste altele); ingramadire. ♦ (Adverbial) In mare cantitate (la un loc), formand o gramada (1). ◊ Expr. A cadea (sau a se prabusi) gramada = a cadea jos (in nesimtire). A da (sau a face, a pune etc.) (pe cineva) gramada (jos) = a dobori; p. ext. a omori (pe cineva). 2. Cantitate, numar mare de fiinte (stranse, aflate la un loc); multime. ♦ Spec. Ingramadire (organizata) de jucatori la rugbi; meleu. – Din sl. gramada.

ZACATOR, -OARE, zacatori, -oare, adj., s. f. I. Adj. (Inv.) Care zace, care sta culcat, intins (la pamant). II. s. f. 1. Vas mare in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada. ♦ Vas mare cu gura larga ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii pentru a fi lasati sa fermenteze. 2. Vas mare de lemn captusit cu tabla subtire, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii care sta pe loc si deasupra careia se roteste alergatoarea. 4. loc unde stau vitele ziua la odihna; staniste, zacatura (1). – Zacea + suf. -ator.

PAUZA, pauze, s. f. 1. Suspendare, oprire temporara a unei actiuni, a unei miscari, a unei activitati; interval de timp cat dureaza aceasta intrerupere; repaus. ◊ loc. adv. Fara pauza = continuu, neintrerupt. ♦ (La scoala) Recreatie¹. ♦ (La spectacole) Antract. 2. (Concr.) Semn muzical, corespunzator valorilor de fraze de note, care se pune pe portativ pentru a indica intreruperea unei fraze muzicale si durata acestei intreruperi. 3. (Concr.) Linie orizontala, mai lunga decat cratima, folosita ca semn de punctuatie pentru a indica cititorului o oprire in lectura mai mare decat la virgula sau pentru a separa doua parti deosebite ale unui text. [Pr.: pa-u-] – Din lat. pausa, fr. pause, germ. Pause.

A SE ASEZA ma asez intranz. 1) A se instala (pe ceva) pentru a sedea. 2) A se pune intr-o anumita ordine. 3) (despre pasari sau insecte) A se lasa din zbor (pe ceva). 4) A se aranja cu traiul intr-un loc; a se restabili; a se statornici. 5) (despre substante pulverulente) A se lasa pe o suprafata, formand un strat; a se asterne; a se depune. 6) (despre lichide in fermentatie) A deveni limpede. 7) A ajunge in stare de liniste; a se linisti. /<lat. assediare

CUIB ~uri n. 1) Culcus pe care si-l fac pasarile pentru a depune oua si a scoate pui. 2) fig. Casa, incapere in care traieste cineva; locuinta. ◊ A-si face ~ a-si face casa; a se stabili cu traiul. 3) fig. depr. loc unde se unelteste ceva. ~ de talhari. 4) Groapa mica in pamant in care se seamana legume sau alte plante. ~ de cartofi. 5) Musuroi care se face cu sapa la radacina unor cereale (porumb, floarea-soarelui, etc.). 6) Grup de fer-menti care produc acrirea laptelui, otetului, a borsului. 7) Parte dintr-un minereu in care sunt concentrate minereuri folositoare. 8): ~ de mitraliera (de arma automata, de foc) loc adapostit si amenajat pentru tragere. 9): ~ fosilifer ingramadire de animale si plante fosile. [Monosilabic] /<lat. cubium

dehoca (-c, -at), vb. – 1. A sacrifica, a omori (un animal). – 2. A rupe, a sparge, a face bucati. – 3. A extenua, a obosi, a epuiza. – Var. (Mold.) dihoca, (Trans.) devoca. Origine incerta. Se considera in general reprezentant al unui lat. *devocare, in loc de *devacuāre (Candrea-Dens., 481; REW 9108; Candrea; Scriban); cf. cat. divacare „a goli.” Solutia nu este imposibila; insa pare preferabil sa se puna acest cuvint in legatura cu seria de creatii expresive dabala, dehula, etc. Circula si var. desvoca, pe care Candrea, Bul. Soc. fil., I, 40 si Candrea-Dens., 474, o deriva din lat. *disvocāre. Densusianu, Rom., XXXIII, 76, pleca de la mag. dio „nuca”, dio haj „coaja de nuca”. Cf. desfaca.

carantina f., pl. e (it. quarantina, d. quaranta, patru-zeci, fiind-ca atitea zile dura la inceput; fr. quarantine; turc. karantina). Sedere silita citeva zile intr´un loc supravegheat al calatorilor veniti din regiuni molipsite (de ciuma, de holera) p. a vedea daca-s bolnavi ori nu. Fig. A pune la carantina, a izola, a exclude.

cirpator n., pl. oare (lat. coopertorium, invalitoare [!], ild. cooperculum, capac). Vest. Nord. Fund de lemn pe care se pune mamaliga [!]. Taler de lemn pe care se maninca friptura la gratar. Lopata de bagat [!] pinea´n [!] cuptor (Meh. Sez. 37, 41). Adv. La un loc: avea pamintu, 30 de pogoane, strins la un loc: cirpator (jud. Olt). – Si carpa-, curpa- (GrS. 235) si crapator. V. panacot.

OLAC, (1) olaci, s. m., (2) olace, s. n. (Inv.) 1. S. m. Curier special (calare) care ducea vesti sau corespondenta in tara si peste hotare; sol, stafeta, mesager. ◊ Lipcan de olac = curier postal calare. 2. S. n. Serviciu de transport pentru calatori si pentru corespondenta, folosit inainte de introducerea cailor ferate; posta. ♦ Caruta de posta; postalion, diligenta. ◊ Cal de olac = a) cal de postalion; b) fig. om sau cal pus sa munceasca peste masura; c) cal datorat de sateni trimisilor domnesti in tara (ca prestatie temporara, in sec. XV-XVIII). ◊ De olac = a) loc. adj. care apartine postei sau postalionului, folosit pentru transportul calatorilor si al corespondentei; b) loc. adj. si adv. iute, repede, grabnic. – Din tc. ulak.

DISCRETIE s. f. 1. Calitatea de a pastra o taina incredintata. ◊ Expr. A pastra discretia = a nu raspandi o stire, a nu divulga un secret incredintat. ♦ Rezerva in atitudine, retinere in vorbe si in fapte. 2. Fig. Calitatea de a nu atrage atentia, de a nu soca (prin aspect). 3. (Fam.; in loc. adv. si expr.) La discretie = cat poftesti, cat vrei, fara nici o restrictie, din belsug. A fi (sau a ajunge, a ramane, a pune, a lasa) la discretia cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) la bunul plac, la dispozitia cuiva, supus puterii abuzive, capriciilor cuiva. [Var.: (inv.) discretiune s. f.] – Din fr. discretion, lat. discretio, -onis.

RELIEF, reliefuri, s. n. 1. Configuratie a suprafetei terestre constituita din totalitatea neregularitatilor de forme pozitive sau negative considerate fata de un plan de referinta general sau local. 2. Ridicatura, proeminenta pe o suprafata. ◊ loc. adj. In relief = cu trei dimensiuni, iesit in afara dintr-un plan, proeminent. ◊ Expr. A scoate in relief = a scoate in evidenta, a pune in lumina, a sublinia, a accentua; a reliefa. ♦ Fig. Contur; forta, stralucire. 3. Sculptura fixata pe o suprafata plana. – V. basorelief. [Pr.: -li-ef] – Din fr. relief.

BAZA s. f. 1. parte inferioara a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament. ◊ distanta intre difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonica. 2. electrod corespunzator zonei dintre doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (mat.) numar real, pozitiv si diferit de 1, la care se face logaritmarea. ♦ ~ a puterii (unui numar) = numar care se ridica la puterea indicata de exponent. ◊ latura a unui poligon sau fata a unui poliedru, in pozitia cea mai de jos. 4. element fundamental, esential a ceva (cuvant, combinatie chimica etc.). ♦ de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a intemeia, a infiinta. 5. totalitatea relatiilor de productie dintr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale, economice, pe care se inalta suprastructura corespunzatoare. 6. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinata. ♦ ~ militara = zona special amenajata si dotata cu instalatii, in care sunt concentrate unitati, mijloace si materiale de lupta. 7. ~ sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. 8. substanta chimica cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare; substanta care poate fixa protonii eliberati de un acid. (< fr. base, /5/ rus. baza)

KARKEMIS, oras-stat in Siria antica, intemeiat in milen. 2 i. Hr. Importanta asezare comerciala a Orientului Apropiat. Centru al unui principat dependent de Regatul Hitit (se.c. 17 i. Hr.), ulterior stapanit de statul Mitanni (sec. 16-15 i. Hr.), de hititi (sec. 14-13 i. Hr.) si de asirieni (sec. 9 i. Hr.). Inclus in 717 i. Hr. in Imp. Asirian. Aici a avut loc, in 605 i. Hr., o mare batalie, in care Nabucodonosor II, regele Babilonului, a infrant ostile asiriene si egiptene conduse de faraonul Nechao II, punand capat existentei statului asirian. Azi, Jerablus.

MONTA¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a imbina. ♦ A fixa, a amplasa la locul de functionare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre pretioase intr-o bijuterie. 2. A pregati reprezentarea unui spectacol artistic, a pune in scena. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A intarata pe cineva impotriva cuiva; a atata. – Din fr. monter.

ZACATOARE, zacatori, s. f. 1. Vas mare in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada. ♦ Vas mare cu gura larga, ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii, pentru a fi lasati sa fermenteze. 2. Vas mare de lemn, captusit cu tinichea, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii, deasupra careia se roteste alergatoarea. 4. loc unde stau vitele ziua la odihna; staniste. – Din zac (prez. ind. al lui zacea) + suf. -(a)toare.

TRANSpune, transpun, vb. III. 1. Tranz. A muta, a schimba ceva dintr-un loc in altul, dintr-o stare sau dintr-o situatie in alta. ♦ Fig. A da expresie in scris, pe scena, pe ecran etc.; a reda, a pune pe hartie, in versuri, pe scena etc. ♦ A transcrie sau a executa o compozitie muzicala in alta tonalitate decat aceea in care a fost scrisa initial. ♦ A muta un termen dintr-o parte a unei ecuatii in alta (schimbandu-i semnul). 2. Refl. Fig. A se situa cu mintea, cu imaginatia etc. in alta situatie sau in alt timp. – Trans- + pune (dupa fr. transposer, lat. transponere).

SPLINA, spline, s. f. 1. Organ anatomic intern, moale si spongios, de culoare rosie-violeta, situat in partea superioara stanga a cavitatii abdominale, care produce limfocite, anticorpi, depoziteaza sangele etc. ◊ loc. adj. Fara splina = (despre animale) care este rezistent la fuga, care nu oboseste; (despre oameni) care munceste intens fara sa oboseasca. ◊ Expr. A i se pune cuiva splina =a simti dureri acute la splina, din cauza fugii, a mersului repede etc. 2. Planta erbacee cu frunze in forma de splina (1) si cu flori galbene-aurii; splinuta (1) (Chrysosplenium altrenifolium). – Din ngr. splina.

TARC ~uri n. 1) loc ingradit pentru inchiderea animalelor; ocol; cosar. 2) Ingraditura in jurul unui stog de fan. 3) reg. loc special amenajat pentru treierat; arie; fatare. 4) rar Mica ingraditura mobila, care limiteaza copiilor spatiul de deplasare, cand incep sa mearga. 5) Mica constructie pe care se pune leasa pentru uscarea fructelor. 6) art. pop. Constelatie din emisfera boreala; Surugiul; Vizitiul. /Cuv. autoht.

MONTA vb. I. tr. 1. A aseza, a potrivi la locul lor (piesele unei masini, ale unui aparat etc.); a imbina, a asambla. ♦ A fixa o piatra pretioasa intr-o bijuterie. 2. A pregati pentru reprezentare, a pune in scena (o piesa de teatru, un spectacol). 3. (Fig.) A atata, a incita (pe cineva) contra cuiva; a instiga. [< fr. monter].

buzna adv. – Brusc, pe neasteptate in graba. – Var. busta, nabuzna. Origine necunoscuta. Ultima var. pare a indica o provenienta sl. Dupa Cihac, forma autentica ar fi busta, legata de vb. busi; DAR o pune in legatura cu mag. buszma „badaran”. Mai curind este vorba de un cuvint din aceeasi familie cu napusti; caz in care var. ar fi in loc de *napustna.

ADUNA, adun, vb. I. 1. Tranz. A strange la un loc ceea ce se afla raspandit, imprastiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate partile; a strange, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegand de ici si de acolo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere intr-unul singur. 6. Tranz. si refl. A (se) strange la un loc, formand un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parca a tunat si i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiti unii de altii stransi la un loc. ♦ A (se) ingramadi, a (se) ghemui. – Lat. adunare.

PUPITRU, pupitre, s. n. Obiect de mobila avand suprafata in plan inclinat si pe care se pune (la inaltimea vederii) o carte, o partitura etc.; (in special) banca de scoala cu fata inclinata; p. restr. partea de deasupra a unei astfel de banci. ◊ loc. adv. La pupitru = la conducerea unei orchestre ca dirijor. ♦ (Tehn.) Pupitru de comanda = instalatie (in forma de masa inclinata) cu ajutorul careia se executa comanda, masurarea si controlul operatiilor unui proces tehnologic sau de alta natura. – Din fr. pupitre.

capac n., pl. e (turc. kapak; ngr. kapaki, alb. kapak, ung. kupak. V. capama, caplama, capange, capcana, chepeng. 1). Placa, tabla (de metal, lemn, lut, hirtie) sau disc cu care acoperi un vas, o cutie, o lada, un secriu [!], o groapa. 2) La unele feluri de pantaloni, partea care acopere [!] pintecele si care, in loc de prohab, are doua deschizaturi laterale care se incheie la briu. 3) Vest. Tumba, colac, invirtitura a zmeului pin [!] aer. Iron. A gasi sau a pune capacu, a gasi raspuns ori explicatiune la toate. Si-a gasit tingirea capacu (Iron.), si-a gasit sacu peticu, si-a gasit tovarasu care-i trebuie). – Dim. capacel, pl. e. V. pocris, opercul, obturator, dop.

CARD, carduri, s. n. 1. Grup mare de animale mamifere, de pasari, de pesti de acelasi fel, care se afla impreuna. 2. (De obicei peior.) Ceata (mare) de oameni. ◊ Expr. A se pune (sau a intra) in card cu cineva = a se asocia, a se intovarasi cu cineva (in vederea unor actiuni reprobabile). 3. (Fam.) Multime, sir (de ani, de zile). ◊ loc. adv. De (la) un card de vreme = de un timp incoace. Un card de ani = foarte multi ani. – Din scr. krd.

CUNUNIE, cununii, s. f. 1. Casatorie (religioasa). ◊ loc. adj. Cu cununie = (despre sot sau sotie) casatorit religios. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu cununie = a se casatori cu cineva (religios). 2. (Concr.) Cununa (3). ◊ Expr. A(-si) pune cununiile (pe cap) = a (se) cununa. – Cununa + suf. -ie.

PRAG ~uri n. 1) Parte componenta orizontala a unui toc de usa care uneste capetele usorilor. ◊ A calca (sau a trece, a pasi) ~ul casei a face o vizita cuiva; a intra in casa cuiva. A pune piciorul in ~ v. PICIOR. A bate ~urile a) a umbla pe la casele oamenilor; b) a solicita ceva, apeland la diferite instante. Din ~ in ~ din casa in casa. 2) locul din fata usii. 3) fig. Ajun a ceva (a unei noi perioade de timp, a unui eveniment, a unei situatii etc.). In ~ul primaverii. 4) Ridicatura naturala pe fundul albiei unei ape curgatoare, care face imposibila navigatia; treapta inalta de stanca, peste care curge o apa. 5) fig. Valoare maxima sau minima a unei marimi. 6) (la instrumentele muzicale cu coarde) Piesa constand dintr-o bucatica de lemn cu crestaturi, care se fixeaza sub coarde pentru ca acestea sa nu se atinga de corpul rezonator al instrumentului. 7) fam. Partea de jos a pantecelui. /<sl. pragu

sarune, saruni, s.f. (reg.) 1. sare pisata, amestecata cu tarate, care se da oilor si vitelor. 2. loc prevazut cu un jgheab sau cu lespezi de piatra, in care se asaza bulgari de sare pentru oi, vite sau animale salbatice. 3. jgheab de lemn in care se pune sare amestecata cu tarata pentru oi sau vite. 4. suport, din trei pari asezati crucis, infipti in pamant, pe care se pune sarea la vite.

scrob¹, scroburi, s.n. (reg.) 1. jumari de oua. 2. mancare facuta din oua batute, fierte cu smantana sau cu miere. 3. mancare asemanatoare cu terciul, facuta din faina fiarta. 4. (in sintagma) scrob de faina = faina m****a pentru pui. 5. aluat subtire din care se fac clatite sau scoverzi. 6. (la pl.) clatite. 7. aluat nedospit, frecat marunt in palma sau ras pe razatoare, care se fierbe in supa in loc de taitei; frecatei, razalau, trahana. 8. mancare uscata si intarita, care nu mai poate fi consumata. 9. tencuiala.

BARBA, barbi, s. f. 1. Parul care creste la barbati pe barbie si pe obraji. ◊ loc. adv. In barba = pe ascuns, numai pentru sine. Rade in barba. ◊ Expr. A trage nadejde ca spanul de barba = a nadajdui ceva ce nu se poate realiza. (Arg.) A pune (sau a trage) barbi = a minti, a insira verzi si uscate. ◊ Compuse: barba-caprei = planta erbacee cu flori galbene-deschise (Tragopogon major); barba-imparatului = planta erbacee cu flori de diferite culori, care se cultiva ca planta de ornament si a carei radacina are proprietati purgative (Mirabilis Jalapa); barba-lupului = planta erbacee cu flori galbene (Crispis biensis); barba-ursului = planta erbacee a carei tulpina se intrebuinteaza in medicina si in industrie (Equisetum arvense). 2. Barbie. 3. Smoc de par pe care-l au unele animale sub bot. 4. Tepii de la spicele cerealelor. – Lat. barba.

ADAPOST, adaposturi, s. n. loc ferit; constructie facuta ca sa apere de intemperii, de primejdii etc.; p. gener. orice loc unde se adaposteste cineva. ♦ (Mil.) Constructie speciala pentru protectia impotriva mijloacelor de distrugere a inamicului. Adapost antiaerian. ♦ Ocrotire, gazduire. A da cuiva adapost. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la adapost de... = a (se) adaposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum sau ad depos(i)tum.

DOILEA, DOUA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivala) Care se afla intre intaiul si al treilea. ◊ loc. adj. De-al doilea = (despre veri) care sunt copiii verilor primari. ◊ loc. adv. A doua zi = in ziua urmatoare. A doua oara = data urmatoare; cu alta ocazie. Al doilea = dupa primul, pe urma. (Pop.) De-al doilea = a doua oara. ◊ Expr. A pune (sau a lasa, a trece etc.) ceva pe planul al doilea = a considera ceva ca fiind de importanta secundara. [Pr.: do-i-] – Doi + le + a.

ADAPOST, adaposturi, s. n. loc ferit care apara de vreme rea, de primejdii etc.; constructie facuta in acest scop. ♢ Adapost (antiaerian) = loc special amenajat pentru apararea impotriva atacurilor aeriene. ♦ loc de azil; casa, camin. Ce fac tocmai acum la batranete fara leac de adapost? (CREANGA). ♦ Protectie, ocrotire. Sedeau pe vine la adapostul zidului (DUMITRIU). ♢ Expr. A fi (sau a (se) pune) la adapost de... = a (se) adaposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum.

component, -a adj. (lat. componens, -entis. V. com-pun). Chim. Care intra in compozitiunea unui lucru. S. m. si n., pl. e. Componentii apei is idrogenu [!] si oxigenu. S. f. Fiz. Fie-care din fortele care, toate la un loc, pot fi inlocuite de o forta unica numita rezultanta.

VINA, vini, s. f. Fapta care constituie o abatere de la ceea ce este (considerat) drept sau bun; greseala, vinovatie; pacat; culpa. ◊ loc. adj. De vina = vinovat, responsabil. Fara vina = nevinovat; (rar, despre lucruri, manifestari) ireprosabil, perfect. ◊ loc. conj. Din vina... = in urma greselii infaptuite de...; din cauza, din pricina... ◊ Expr. (Pop.) Bata-l vina! exprima o mustrare cu o nuanta de simpatie. A da (sau a arunca, a pune) vina pe cineva (sau pe ceva) sau asupra cuiva ori (reg.) a baga (cuiva) vina = a invinovati, a invinui (pe cineva sau ceva). A face cuiva o vina din (sau pentru) ceva = a considera drept greseala o fapta a cuiva. A cadea in vina = a se face vinovat de ceva. ♦ Spec. Fapta pedepsita de lege; infractiune; delict; crima. – Din sl. vina.

NADEJDE, nadejdi, s. f. Incredere sau convingere ca ceea ce faci ori doresti se va realiza; speranta, nadajduire; incredere in sprijinul, in ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine ca cineva sau ceva va fi favorabil, de ajutor. ◊ loc. adj. De nadejde = in care poti avea toata increderea. ◊ loc. adv. De (sau cu) nadejde = asa cum trebuie, foarte bine; solid, temeinic. ◊ loc. vb. A trage nadejde = a spera, a nadajdui. ◊ Expr. In nadejdea... = in speranta..., bazandu-se pe... A se lasa in nadejdea (cuiva) = a conta (pe...), a se bizui (pe...). A-si pune (sau a avea) nadejdea (in cineva) = a se baza pe sprijinul (cuiva), a se increde (in...). Slaba nadejde = putin probabil, nesigur. ♦ (Concr.) Ceea ce da incredere, certitudinea ca se va realiza dorinta cuiva. – Din sl. nadezda.

BARBA, barbi, s. f. 1. Par care creste la barbati pe barbie si pe obraji. ◊ loc. adv. In barba = pe ascuns, numai pentru sine. ◊ Expr. (Fam.) A se trage de barba (cu cineva) = a fi foarte intim cu cineva, a se bate pe burta (cu cineva). (Arg.) A pune (sau a trage) barbi = a minti, a insira verzi si uscate. ◊ Compuse: barba-caprei = denumire data mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi si inguste si cu flori galbene (Tragopogon); barba-imparatului = planta erbacee cu flori de diferite culori, care se cultiva ca planta de ornament si a carei radacina are proprietati purgative; norea (Mirabilis jalapa); barba-lupului = planta erbacee cu flori galbene (Crispis biennis); barba-ursului = coada-calului. 2. Barbie. 3. Smoc de par pe care il au unele animale sub bot. 4. Tepii de la spicele cerealelor. – Lat. barba.

OCNITA ~e f. 1) Adancitura, special facuta in peretii caselor taranesti, care serveste ca loc de pastrare a obiectelor de uz casnic; cotlon; cotruta. 2) inv. Cavitate arcuita in partea de sus, facuta in peretele unei constructii, care serveste ca element ornamental; firida. 3) Adancitura sub cuptor unde se pune ceva la incalzit. /ocna + suf. ~ita

CRUCIS, -A, crucisi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre ochi, p. ext. despre oameni) Sasiu; fig. dusmanos. 2. Care se intretaie, se incruciseaza. ◊ loc. adv. In crucis = in cruce. II. Adv. 1. Intretaindu-se in forma de cruce (I 1). 2. In directie piezisa; oblic. ◊ Expr. Si (in) crucis, si (in) curmezis = in lung si in lat, in toate partile. A se pune (in) crucis si (in) curmezis = a incerca prin toate mijloacele sa se opuna, sa zadarniceasca o actiune. – Cruce + suf. -is.

SCRUPUL, scrupule, s. n. Sentiment foarte dezvoltat al cinstei, al moralei, al corectitudinii, al datoriei, manifestat in actiunile, in munca, in realizarile cuiva. ◊ loc. adj., adv. Fara (sau lipsit de) scrupul (sau scrupule) = (care se comporta, actioneaza) fara a tine seama de nici un considerent moral in atingerea unui scop. ◊ Expr. A-si face scrupule = a se framanta, a-si pune probleme de constiinta in fata unei dificultati, a unei alternative. – Din fr. scrupule, lat. scrupulum.

PUNCT s., adv., interj. 1. s. (LINGV.) (inv.) picatura, soroaca. (A pus ~ la sfarsitul frazei.) 2. s. (LINGV.) puncte de suspensie = puncte-puncte (pl.); puncte-puncte v. puncte de suspensie (pl.); punct si virgula = (Transilv.) coma punctata, (inv.) semicolon. 3. s. v. comedon. 4. s. v. articol. 5. s. v. clauza. 6. s. loc. (In diferite ~ ale orasului.) 7. s. v. faza. 8. s. v. stadiu. 9. s. punct de vedere v. parere. 10. adv. exact. 11. interj. v. ajunge!

liman (limanuri), s. n. – 1. Port, rada, loc de ancorat. – 2. Refugiu, adapost. – Mr. limane. Tc. liman (Roesler 571; Seineanu, II, 237; Meyer 244; Lokotsch 1321; Berneker 721; Vasmer, II, 42), din gr. λιμήν, cf. ngr. λιμάνι, bg., rut., rus. liman. Der. directa din gr. (Murnu 31; Roesler) nu este posibila. – Der. inlimani, vb. (a pune in siguranta, a ancora). Din rom. provine mag. limany (Scriban; Edelspacher 18).

ZACATOARE, zacatori [si zacatoare] s. f. 1. Vas mare cu doage, in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada ♦ Vas mare cu gura larga, ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii, pentru a fi lasati sa fiarba. 2. Vas mare de lemn, captusit cu tinichea, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Denumita si piatra zacatoare = (intr-o moara de apa) piatra (fixa) aflata in partea inferioara a morii, deasupra careia se roteste piatra alergatoare (mobila). 4. loc unde stau vitele la odihna ziua; (in special) loc la stana unde se odihnesc oile dupa muls; staniste. (din zacea) [si DLRLC]

SCENA, scene, s. f. 1. Parte mai ridicata si special amenajata in incinta unei sali de spectacole sau in aer liber, unde se desfasoara reprezentatiile. ◊ Expr. A pune in scena = a regiza. ♦ Teatru. ◊ Expr. A parasi scena = a) a parasi profesiunea de actor; b) a se retrage dintr-o activitate. 2. Subdiviziune a unui act dintr-o opera dramatica, marcata prin intrarea sau iesirea unui personaj. 3. Fig. loc unde se petrece ceva. 4. Fig. Actiune capabila de a impresiona pe cineva, de a-i atrage atentia; intamplare interesanta. ♦ (Concr.) Compozitie plastica in care sunt de obicei infatisate mai multe personaje. 5. Fig. Cearta, iesire violenta. ◊ Expr. (Fam.) A-i face cuiva o scena = a aduce cuiva imputari violente (cu amenintari, cu lacrimi etc.). – Din fr. scene, it. scena, lat. scaena.

CAPAT, capete, s. n. 1. Partea extrema a unui lucru, a unei perioade, a unei situatii sau a unei stari; margine, limita, sfarsit¹, istov. ◊ loc. adj. Fara (de) capat = fara sfarsit; indelungat, intins. ◊ loc. adv. De la (sau din) capat = de la inceput. In capat = a) in frunte; b) exact, deplin. Pana la capat = pana la sfarsit; pana la ultimele consecinte, in mod consecvent. ◊ Expr. La capatul lumii (sau pamantului) = foarte departe. A pune capat (unui lucru, unei situatii) = a face sa inceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capat = a duce la bun sfarsit. A o scoate la capat cu ceva = a iesi cu bine dintr-o situatie neplacuta. A o scoate la capat cu cineva = a se intelege cu cineva. Nici un capat de ata = absolut nimic. Pana la (sau intr-)un capat de ata = absolut tot. 2. Fragment; ramasita de... – Refacut din pl. capete < lat. capita).

SCOC, scocuri, s. n. 1. Canal, jgheab prin care curge apa pentru a pune in miscare roata morii sau a joagarului; laptoc, uluc. ♦ Groapa, adancitura facuta de apa care cade din scoc (1) ♦ P. gener. Jgheab, canal pentru scurgerea unui lichid. 2. Constructie din lemn in forma de jgheab, pe care aluneca bustenii de la locul de taiere pana la caile de transport. 3. Jgheab sau tub metalic folosit la transportul prin alunecare al produselor miniere excavate. – Din scr. skok.

SARE saruri f. 1) Substanta alba, cristalizata, solubila in apa, cu gust specific, intrebuintata in alimentatie drept condiment si in industrie; clorura de sodiu. ~ de bucatarie. ◊ ~ gema clorura naturala de sodiu. ~ de mare sare obtinuta prin evaporare din apa de mare. ~ea pamantului ceea ce este mai de pret, mai valoros. A fi cuiva drag ca ~ea in ochi a fi nesuferit pentru cineva. A pune cuiva ~ pe coada a nu putea pedepsi pe cineva, desi s-ar cuveni. A nu avea (nici) ~ de mamaliga a fi foarte sarac. ~ea-i buna in fiertura, insa nu peste masura un lucru este util cand este folosit la locul lui si in mod cumpatat. 2) fig. Finete de spirit. 3) Compus chimic format din reactia unui acid cu o baza. ◊ ~ amara praf alb, cristalin, intrebuintat ca purgativ; sulfat de magneziu. ~ea (lui) Glauber sulfat de sodiu. ~ de lamaie acid citric. ~ea (lui) Berthollet clorat de potasiu, intrebuintat la fabricarea chibriturilor si in pirotehnica. [G.-D. sarii] /<lat. sal, salis

CAPAT, capete, s. n. 1. Partea extrema a unui lucru, a unei perioade, a unei situatii sau a unei stari; margine, limita. ◊ loc. adj. Fara (de) capat = fara sfarsit; indelungat, intins. ◊ loc. adv. De la capat = de la inceput. In capat = in frunte; exact, deplin. Din capat = de la inceput. Pana la capat = pana la sfarsit; pana la ultimele consecinte; in mod consecvent. ◊ Expr. La capatul lumii (sau pamantului) = foarte departe. A pune capat (unui lucru, unei situatii) = a face sa inceteze, a termina. A da de capat = a duce la bun sfarsit. A scoate (sau a duce) ceva la capat = a termina ceva (cu succes); a izbuti. A o scoate la capat cu ceva = a iesi cu bine dintr-o situatie neplacuta. A o scoate la capat cu cineva = a se intelege cu cineva. 2. Fragment; ramasita de... ◊ Expr. Pana-ntr-un capat de ata = tot. – Din pl. capete (< lat. capita).

SCENA ~e f. 1) Parte in forma de platforma a unei sali de spectacole, special amenajata pentru reprezentatii artistice. ◊ A pune in ~ a monta o piesa; a inscena. 2) Activitate desfasurata de un actor; arta teatrala. ◊ A parasi ~a a) a abandona profesia de actor; b) a se retrage dintr-o activitate oarecare. 3) Subdiviziune a unui act dintr-o piesa de teatru. 4) fig. loc unde se desfasoara o actiune sau o activitate; arena. 5) Fapt care atrage atentia cuiva. 6) Manifestare violenta a unei atitudini fata de cineva sau ceva. ◊ A-i face cuiva o ~ a-i aduce cuiva imputari pe un ton rastit si pretentios. [G.-D. scenei] /<fr. scene, lat. scaena, it. scena

straf¹, strafuri, s.n. 1. (inv. si pop.) amenda; (in expr.) a pune la straf = a amenda (pe cineva). 2. (inv. si reg.) pedeapsa. 3. (reg.) joc care consta in aruncarea unei monede cat mai aproape de o linie trasata pe teren. 4. (reg.; in forma: streaf) obor comunal in care se inchid vitele gasite pascand in locuri oprite.

BAN¹ ~i m. 1) Marfa indeplinind functia sociala de echivalent general al tuturor marfurilor in procesul de schimb. 2) Moneda sau bancnota, indeplinind functia sociala de mijloc de schimb si de plata (a marfurilor). ◊ A plati in ~i gheata (sau lichizi) bani in numerar (platiti pe loc). ~i de buzunar bani destinati cheltuielilor marunte. 3) la pl. Avere in forma de monede sau bancnote; parale. ◊ A fi doldora de ~i a fi foarte bogat; a avea multi bani. A arunca ~i pe fereastra a cheltui fara nici o socoteala. A pune ~i la ciorap a) a strange bani; b) a fi foarte zgarcit. A face ~i buni a) a castiga bine; b) a avea valoare; a fi de pret. 4) Subunitate monetara egala cu a suta parte dintr-un leu. /Orig. nec.

A POTRIVI ~esc tranz. 1) A face sa se potriveasca. 2) A face sa ocupe pozitia necesara; a pune sa stea cum trebuie; a aseza; a aranja. 3) (volumul, masa, marimea) A determina cu aproximatie. 4) (instrumente muzicale) A face sa produca sunetele necesare; a acorda. 5) (ceasul) A pune sa mearga la fel cu altul. 6) (persoane) A face sa capete un aspect ingrijit; a gati, a chiti; a aranja; a dichisi. 7) (mancaruri) A gusta adaugand anumite ingrediente (pentru a da un gust bun). 8) (vorbe, glume) A rosti la timpul si la locul cuvenit. 9) A hotari (in minte), examinand toate posibilitatile; a chibzui; a cumpani. ~ cum e mai bine. /Din potriva

GRATAR, gratare, s. n. 1. Ansamblu de bare metalice paralele ori incrucisate sau placa de tabla gaurita, alcatuind un dispozitiv folosit pentru inlesnirea patrunderii aerului si inlaturarea cenusii in (sau din) instalatiile de ardere, pentru separarea de impuritati a unor materii prime, pentru impiedicarea patrunderii corpurilor straine in instalatiile hidrotehnice, pentru separarea bucatilor mari de minereuri dupa marime etc. 2. Obiect alcatuit din vergele metalice paralele, prinse intr-un cadru (dreptunghiular), sau din aluminiu ondulat, pe care se frige carne, peste, ciuperci etc.; p. ext. friptura astfel preparata. ◊ loc. adj. La gratar = (despre carne, peste, ciuperci etc.) fript pe gratar (2). 3. Obiect alcatuit din bare de lemn sau de fier paralele, servind drept stergatoare pentru talpa incaltamintei. 4. Partea de deasupra ieslei, in forma de scara inclinata fixata de-a lungul peretelui, in care se pune fanul. 5. (Tehn.) Grila (1). – Probabil lat. *gratarium (< *gratis = cratis).

STRANSURA, stransuri, s. f. I. 1. Adunare, gramada, multime (stransa la un loc); stransatura. ♦ (Peior.) Oameni lipsiti de valoare; adunatura. ◊ loc. adj. De stransura = de tot felul; comun, mediocru, improvizat. Oaste de stransura = (in organizarea militara medievala a Moldovei) oaste formata din tarani, targoveti si boieri cu slugile lor, care luptau alaturi de trupele regulate. 2. Plante erbacee care se culeg de pe camp si se pun la pastrare; recolta; nutret. II. Apasare, presare; presiune. – Strans² + suf. -ura.

INTINS adj., s. 1. adj. (TEXT.) tensionat. (Fire ~.) 2. adj. v. incordat. 3. adj. larg, l******t, largit, latit. (Un pulover ~ in urma spalarii.) 4. adj. (inv.) tins. (Picior ~.) 5. adj. v. desfacut. 6. adj. lung, prelung. (Un sir ~ de oameni.) 7. adj. v. culcat. 8. adj. v. instalat. 9. adj. v. pus. 10. adj. uns. (Untul era ~ pe paine.) 11. adj. amplu, cuprinzator, larg, mare, vast, (inv. si reg.) mereu, (inv.) desfatat. (Un spatiu ~.) 12. adj. amplu, larg, mare. (Stirea ocupa un spatiu ~ in ziar.) 13. adj. larg, spatios, vast. (Bulevarde ~.) 14. s. v. cuprins. 15. s. v. suprafata. 16. adj. neted, plan, ses. (Un loc ~.) 17. adj. neted. (Piele ~.) 18. adj. v. bogat. 19. adj. v. iute.

A SERVI ~esc 1. tranz. 1) (persoane, cauze, idealuri etc.) A sustine printr-o activitate permanenta; a sluji. ~ patria. 2) (persoane) A asigura cu cele solicitate. ~ un client. 3) (persoane) A face sa bea sau sa manance, oferind (din belsug); a ospata; a trata. ~ cu ceai. 4) (mancaruri, bauturi) A oferi la masa. 5) (dejunul, pranzul, cina) A oferi, punand bucatele si cele necesare pe masa. 6) (mingea sau cartile de joc) A pune in joc. 7) (guri de foc) A asigura cu material explozibil. ~ un tun. 2. intranz. 1) pop. A fi slujbas; a sluji. ◊ ~ ca ostas a face serviciul militar. 2) (despre obiecte) A fi util; a folosi; a sluji. Tirbusonul serveste la deschiderea sticlelor. 3) A (putea) fi folosit (drept); a tine locul de... ~ drept marturie. /<fr. servir

PANDI, pandesc, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. A observa, a urmari cu atentie pe ascuns sau dintr-un loc ascuns (cu scopul de a prinde, de a ataca, de a afla, de a surprinde etc. pe cineva sau ceva); a spiona, a urmari. ◊ Expr. A pandi cu urechea = a asculta cu atentie, a trage cu urechea. 2. Tranz. A urmari cu nerabdare un moment favorabil, a astepta prilejul de a pune mana pe ceva, de a acapara, de a rapi. 3. Tranz. A studia sau a urmari gesturile, manifestarile si actiunile cuiva pentru a-i ghici gandurile, intentiile. 4. Tranz. si intranz. A astepta (cu nerabdare, cu atentia incordata). ◊ Expr. (Tranz.; inv. si reg.) A pandi vreme (cu prilej) = a astepta ocazia potrivita. – Din sl. ponditi.

SOLD, solduri, s. n. Parte a corpului omenesc situata intre mijloc si coapsa; regiune anatomica corespunzatoare articulatiei membrelor inferioare cu trunchiul. ◊ loc. adj. si adv. Intr-un sold = (aplecat) intr-o parte, stramb. ◊ Expr. Cu mana (sau cu mainile) in sold (sau in solduri) = fara a intampina nici o greutate, fara nici o grija, in voie. A sta cu mainile in solduri = a nu face nimic, a pierde vremea. (Fam.) A-si pune mainile in sold (sau in solduri) = a se certa, a face scandal. ♦ P. a**l. Parte a corpului animalelor care corespunde articulatiei picioarelor cu trunchiul. ♦ Fig. Coasta, povarnis. – Cf. pol. szoldra.

EXPLOATARE, exploatari, s. f. Actiunea de a exploata si rezultatul ei. 1. (In teoria marxista) Insusirea fara echivalent a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de catre cei ce dispun de mijloace de productie. 2. Exploatatie. 3. Totalitatea lucrarilor de punere in valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ♦ Totalitatea operatiilor care constituie procesul tehnologic de extragere a substantelor minerale utile, a rocilor, a titeiului sau a gazelor. ◊ Exploatare la zi = metoda de extragere a substantelor minerale utile in care procesul tehnologic se efectueaza sub cerul liber; cariera. ♦ loc de unde se exploateaza o substanta utila, un material folositor. 4. Fig. Faptul de a profita, de a trage folos in mod abuziv. – V. exploata.

A STARNI ~esc tranz. 1) (animale, pasari, frunze etc.) A face sa se urneasca (din locul in care se afla). ~ praful. 2) (fiinte) A aduce in mod intentionat intr-o stare de iritare indemnand la actiuni dusmanoase; a agasa; a provoca; a incita; a zadari; a intarata; a atata. ~ la vorba. 3) pop. A face sa se produca; a pricinui; a cauza; a provoca. ~ rasul. 4) pop. A plasmui punand in circulatie pentru prima oara (cu rea vointa); a scorni. ~ minciuni. /Orig. nec.

SERVICIU ~i n. 1) Munca efectuata in timpul unei activitati; slujba. ◊ A fi (sau a se pune) in ~ul cuiva (sau a ceva) a servi unei persoane sau unei cauze. A face cuiva un ~ a ajuta pe cineva. A face un prost (sau un rau) ~ cuiva a pricinui cuiva un rau, o neplacere (neintentionat). A intra in ~ a se angaja la lucru. (A fi) de ~ a indeplini insarcinari speciale la locul de munca. 2) Domeniu special de activitate. ~ meteorologic. ◊ ~ divin (sau religios) ceremonie rituala bisericeasca. 3) Garnitura de obiecte utilizate pentru a servi masa. ~ de ceai. ~ de cafea. [Sil. -ciu] /<fr. service, lat. servitium

misca (misc, miscat), vb. – 1. A muta, a agita. – 2. A impresiona, a induiosa. – 3. A se pune in miscare. – Megl. micicari. Origine indoielnica. Pare sa provina din lat. miscῑre „a agita” (› sp. mecer, cf. Corominas, III, 315), prin intermdiul unui der. de tipul *miscicāre, al carui rezultat normal ar fi *misccare, cf. megl. Der. directa din lat. miscēre (Philippide, Principii, 48), din *micicāre in loc de micāre (Candrea, Rom., XXXI, 313), sau din sl. mykati sę „a parcurge, a strabate” (Cihac, 177) nu pare posibila. – Der. miscacios, adj. (mobil); miscare, s. f. (agitare; emotie); miscator, adj. (mobil). Cf. niscorici.

ADUNA, adun, vb. I. I. 1. Tranz. A strange la un loc ceea ce se afla raspandit, imprastiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduce din toate partile; a strange, a concentra. 3. Tranz. si refl. A (se) ingramadi, a (se) ghemui. In ochii mei lacrimi s-aduna (COSBUC). 4. Tranz. A culege (alegand de ici si de colo). Merg s-adune Mure fetele (COSBUC). 5. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. II. Tranz. A totaliza mai multe numere intr-unul singur. III. Tranz. si refl. A (se) apropia unii de altii; a (se) strange formand un singur grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parca a tunat si i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiti unii de altii stransi la un loc. ♦ Refl. A se intalni, a veni deseori in contact cu altii. – Lat. adunare.

OCUPA, ocup, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stapanire pe..., a lua in stapanire cu forta armata un teritoriu, un oras etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) in stapanire, a avea in folosinta un imobil, un spatiu locativ. ♦ A se intinde pe o suprafata, a se situa. ♦ A retine, a rezerva. 3. A lua in primire, a detine un post, o functie etc. ♦ Fig. A detine un loc intr-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra intr-un anumit domeniu, a avea drept ocupatie sau profesiune; a se indeletnici cu... ♦ (Cu determinari introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupari temporare. ♦ Tranz. (Inv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se ingriji de cineva sau de ceva; a acorda atentie deosebita. – Din lat. occupare, fr. occuper.

PUMN, pumni, s. m. 1. Palma inchisa, cu degetele indoite si stranse. ◊ loc. adj. Cat pumnul (sau cat un pumn) = mic sau mare (dupa cum obiectul comparatiei este mai mic sau mai mare decat pumnul). ◊ Expr. A rade in pumni = a rade pe ascuns, pe infundate si cu satisfactie. A plange in pumni = a plange pe ascuns, de necaz sau de durere. A arata (cuiva) pumnul = a ameninta (pe cineva). A-i pune (sau vari) (cuiva) pumnul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca sau sa actioneze. Un pumn de... = o cantitate mica (sau mare); un numar redus (sau ridicat); ceva mic, firav. 2. Lovitura data cu pumnul (1). 3. Palma sau palmele facute caus pentru a putea retine ceva (de obicei un lichid); continutul palmei sau al palmelor facute caus. 4. Masura de lungime (intrebuintata azi numai de pescari) egala cu doua treimi de palma. – Lat. pugnus.

BAZA ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta pe care se sprijina o constructie; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreapta sau plan, de obicei in pozitie orizontala, de la care se masoara perpendicular inaltimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalatii etc.) necesare unei activitati. ~ de aprovizionare. ~ sportiva. ◊ ~ navala port militar. ~ militara loc de stationare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de lupta pentru razboi. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albastreste hartia rosie de turnesol si intra in combinatie cu acizii, formand saruri. 5) la pl. fig. Element de importanta primordiala, pe care se tine, se intemeiaza ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fara ~ neintemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a intemeia; a funda. ~ economica (a societatii) totalitate a relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care inchide cutia craniala spre ceafa. 7) lingv.: ~ de articulatie mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base

RASCRUCE ~i f. 1) loc de intretaiere a doua sau mai multe drumuri; raspantie; incrucisare. ◊ In ~ crucis. 2) fig. Moment crucial in viata cuiva; raspantie. 3) pop. Parte in forma de cruce a unui vehicul cu tractiune animala, de care se prinde protapul sau cele doua orcicuri. 4) rar Totalitate a stinghiilor incrucisate din mijlocul unei ferestre. 5) Parte a vartelnitei, constand din doua brate incru-cisate, pe care se pun cele doua fofeze; fofelnita. /ras- + cruce

MANA, man, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tractiune animala); a imboldi, a stimula, a indemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mana porcii la jir = a sforai in somn. (Fam.) Mana magaru! = pleaca de aici! ia-o din loc! da-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva sa faca un anumit lucru, sa actioneze intr-un anumit fel; a indemna, a imboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grabi. Mana cat putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a tari cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva sa se duca undeva sau sa faca ceva. 4. (Pop.) A pune in miscare; a actiona. – Lat. minari „a ameninta”.

EXAMEN, examene, s. n. 1. Mijloc de verificare si de apreciere a cunostintelor dobandite de elevi, de studenti, de candidati pentru ocuparea unui loc, a unui post etc. ◊ Examen de diploma = examen sustinut in fata unei comisii speciale, dupa absolvirea unei institutii de invatamant superior, in vederea obtinerii diplomei. ♦ Proba, incercare prin care se verifica trainicia, temeinicia unui lucru, a unei situatii etc. 2. Cercetare amanuntita a unui lucru sau a unei fiinte, in vederea ajungerii la o justa cunoastere a lor. ◊ Examen medical = cercetare de catre medic a unui bolnav pentru a pune diagnosticul si pentru a stabili tratamentul. [Pr.: eg-za-] – Din fr., lat. examen.

OCHI², ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o arma la ochi pentru ca proiectilul sa nimereasca tinta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua tinta, a tinti. ♦ Tranz. A tinti pe cineva sau ceva cu o arma; p. ext. a lovi tinta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmari, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumita intentie; a(-si) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a si-l insusi sau a se folosi de el); a-si fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistenta, cu atentie, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zari, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg., despre intinderi acoperite de zapada) A face din loc in loc pete, ochiuri (negre sau de verdeata) prin topirea zapezii. – Din ochi¹.

PLUS², (1, 2) plusuri, s. n., (3) adv. 1. S. n. Ceea ce depaseste o cantitate data; prisos. ◊ loc. adj. In plus = peste ceea ce este obisnuit; pe langa aceasta, pe deasupra. 2. S. n. (Mat.) Semn grafic in forma de cruce, care indica operatia de adunare (a marimilor intre care se gaseste) sau caracterizeaza numerele sau marimile pozitive (daca se gaseste inaintea acestora). (Cu valoare de prepozitie) Cinci plus trei fac opt. ◊ Plus infinit = simbol matematic care arata cresterea nelimitata a numerelor pozitive. ♦ Semn grafic in forma de cruce, care, pus pe langa o nota data scolarilor, ii mareste valoarea. ♦ Semn grafic identic cu cel din matematica, indicand sarcinile electrice pozitive. 3. Adv. Mai mult, si inca. – Din lat. plus.

ANGAJA vb. I. tr., refl. a (se) incadra intr-un loc de munca. II. tr. 1. a contracta un angajament. ◊ a inchiria ceva. 2. a atrage dupa sine o obligatie, o raspundere. ◊ a antrena intr-o actiune, intr-o discutie. III. refl. 1. a se obliga la ceva, a-si lua un angajament. 2. a apuca un anumit drum. ◊ a incepe o manevra (de depasire a unui autovehicul, a unei nave). ◊ (despre avioane) a intra (fara voia pilotului) intr-o pozitie nedorita. ◊ (despre o ancora) a se prinde de un obiect pe fundul apei. ◊ a pune pucul sau mingea in joc (la hochei, la baschet). (< fr. engager)

CONSTANTINOPOL, oras fundat de imparatul roman Constantin cel Mare, pe locul vechii colonii grecesti Byzantion, devenit in 330 capitala Imp. Roman, apoi a Imp. Bizantin. Unul dintre cele mai mari orase ale ev. med., puternic centru cultural, economic si religios; asediat de avari, persani, arabi, selgiucizi, slavi si cruciati (care l-au cucerit in 1204, stapinindu-l pina in 1261); cucerit de turcii otomani la 29 mai 1453, C. a devenit capitala a Imp. Otoman (pina in 1923), sub numele de Istanbul. Aici au fost semnate numeroase tratate de pace. La C. s-au tinut trei sinoade ecumenice: in 381 (convocat de imparatul Teodosie I cu intentia de a pune capat controversei ariene si de a se pronunta in legatura cu ereziile timpului); in 553 (convocat de imparatul Justinian cel Mare cu intentia de a impaca monofizitismul cu ortodoxia); in 680-681 (convocat de Constantin IV Pogonatul pentru a formula credinta adevarata fata de erezia monoteismului).

2) ca conj. (lat. quia, fiind-ca). In unire cu sa al conjunctivului, arata scopu (pentru a) sau rezultatu (in cit): Maninc ca sa traiesc. Adun azi ca sa am mine [!]. Era prea mindru ca sa cerseasca (era asa de mindru in cit nu putea cersi). Cu verbele de necesitate ori deciziune, se pune ca numai cind aceste vorbe-s separate de subjunctiv: e necesar, trebuie, se cuvine, s´a hotarit ca patria sa fie aparata. Dar: patria trebuie (sa fie) aparata, hotarim sa´ncepem lupta. Tot asa: ca sa porti razboi, iti trebuie bani (urit pentru ca sa!). Cu vorbele de miscare sau de afect e mai elegant fara ca: ma duc sa vad (nu ca sa vad), doresc, vreau sa ma duc (nu ca sa ma duc). Vechi (in porunci): ca sa n´aiba = sa n´aiba. Est. Fam. Ca mai ba, de loc, nici de cum (cu conjunctivu): auzind asta, ca mai ba sa plece (n´a mai plecat).

bursa f., pl. e (fr. bourse, it. borsa, d. lat. byrsa, pop. bursa, d. vgr. byrsa, pele, punga de pele. V. Birja). Stipendiu, pensiune platita de stat ori de un particular p. intretinerea unui elev ori unui student. Suma de 500 lei vechi in Turcia (V. punga). loc unde se fac operatiuni financiare asupra valorilor publice, obligatiunilor, actiunilor s.a. (numit pop. pin porturi si borsa, dupa it. borsa, si turc. borsa, ca si soma ild. suma). – In vechime zarafii isi asezau mesele pe pietele publice ale marilor orase. La Ierusalim, Hristos, vazandu-i facind schimb chear in tinda biserii, i-a alungat batindu-i cu funia uda. Burse cu intelesu de astazi nu exista de cit din seculu 16. Primu oras care a avut bursa a fost Bruges (Belgia), unde un negustor invita la casa lui ca sa incheie afaceri. Ca semn de recunoastere a casei, pusese la intrare o punga (lat. bursa) sculptata pe o peatra. Apoi s’au infiintat burse la Anvers, Lyon, Tuluza, Roma s.a. Cea dintii cladire de bursa publica a fost inaugurata de regina Elisabeta la Londra in 1571.

ANGAJA, angajez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A lua pe cineva sau a intra in slujba; a (se) incadra intr-un loc de munca; a (se) tocmi. ♦ Tranz. A primi sa efectueze o lucrare, o insarcinare speciala etc. in conditii determinate. A angaja o lucrare de arhitectura. ♦ Tranz. A lua cu chirie un vehicul. 2. Refl. A se obliga la ceva, a-si lua un angajament. ♦ Tranz. si refl. A atrage dupa sine o obligatie. Articolul nu angajeaza revista. 3. Tranz. si refl. A (se) antrena intr-o actiune; a apuca sau a face sa apuce intr-o anumita directie. ♦ Refl. A o lua pe un anumit drum. ♦ Tranz. (Mil.) A incepe o actiune etc. Trupele au angajat lupta. 4. Tranz. (La hochei sau la baschet) A pune pucul sau mingea in joc. – Din fr. engager.

MIJloc¹ ~uri n. 1) loc, parte sau punct al unui lucru (al unui spatiu sau al unei suprafete), situat la o distanta egala de marginile sau capetele periferice. ~ul strazii. Prin ~ul satului. ◊ In ~ul... a) intre, printre; b) in limitele unui spatiu; c) alaturi de... De la ~ de la jumatate. 2) Moment care se afla la o distanta egala de inceputul si sfarsitul unui interval de timp; jumatate. ◊ La ~ intre doua intervale de timp. 3) Parte a corpului omenesc cuprinsa intre solduri si coaste; talie; brau. Incins la ~. ◊ A fi (cineva) la ~ a fi cauza unei stari de lucru. A fi ceva la ~ a fi ceva ascuns, inexplicabil la baza unui lucru. A-si pune capul (sau gatul) la ~ a se expune la o primejdie. A se pune la ~ a interveni intr-o cearta, intr-o incaierare. /<lat. medius locus

NUMAI ll adv. 1) (atribuie celor spuse re-strictie sau exclusivitate) Nu mai mult de; nimeni altul decat; nimic altceva decat; nu in alt mod decat; nu in alt timp decat; nu in alt loc decat; nu din alta cauza decat; nu in alt scop decat; doar; exclusiv. Poate ~ atata. Acesta este ~ inceputul. ◊ Nu ~ (ca) a) pe langa; afara de; b) mai mult decat. ~ asa (sau asa ~) a) de mantuiala; b) fara a se adanci; c) fara nici un rost; fara scop; fara motiv; d) fara a urmari un folos personal; pe degeaba; e) nu altfel; f) printre altele; in treacat. 2) (exprima modalitatea unei actiuni) Gata sa; cat pe ce. Era ~ sa plece. ◊ ~ bun (sau ~ bine) asa cum trebuie; potrivit. 3) (accentueaza continutul celor spuse) ~ de ar vrea. 4) Abia. ~ a intrat si s-a pus pe lucru. 5) In intregime. Pomii sunt ~ floare. /<lat. non magis