trihi, trihesc, vb. IV (reg.) a se potrivi, a avea aceeasi parere.

ACORD, acorduri, s. n. 1. Intelegere, consimtamant la ceva. ♦ Expr. A fi de acord sa... = a se invoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeasi parere (cu cineva). A cadea de acord = a ajunge la o intelegere deplina (cu cineva). De acord! = bine! ne-am inteles! (Pleonastic) De comun acord = in perfecta intelegere. 2. Conventie (internationala) care stabileste relatiile reciproce dintre parti, privind drepturile si indatoririle lor. 3. (In expr.) (Plata sau salariu) in acord = (sistem de remunerare) in raport cu cantitatea de produs realizat. Acord progresiv = plata muncii in proportie crescanda, in raport cu depasirea normei. ♦ (Concr.) Suma data sau primita ca plata in acord. 4. Expresie gramaticala care stabileste concordanta (in persoana, numar, gen sau caz) intre cuvinte legate prin raporturi de determinare. 5. Sonoritate rezultata din reunirea a cel putin trei sunete, formand o armonie. – Fr. accord.

UNANIM, -A, unanimi, -e, adj. Acceptat, impartasit de toti, care exprima un acord total; care cuprinde pe toti sau apartine tuturor; fara exceptie, general. ♦ (La pl.) Care au aceeasi parere, a caror parere coincide. – Din fr. unanime.

UNANIM, -A adj. Acceptat, impartasit de toata lumea, de toti; general. ♦ (Despre adunari, colective) Care are aceeasi parere (in totalitatea membrilor sai). [< fr. unanime, cf. lat. unanimus < unus – unu, animus – suflet].

caua s. f. – Fiinta imaginara inspaimintatoare, bau-bau. Creatie expresiva de la cuvintul cau (cf. bau), care se spune uneori pentru a speria copiii. Originea onomatopeica a cuvintului a fost indicata numai de Pascu, I, 116. Dupa Cihac, II, 645, din ngr. ϰαυγᾶς „cearta”. Tiktin il deriva din lat. cave „ai grija”, opinie pe care o resping Puscariu 322 si REW 1785. In sfirsit, Puscariu, Dacor., V, 404-6 si DAR, porneste de la rut. kava „sperietoare”, care pare a avea aceeasi origine expresiva, dar care nu convine fonetic. Aceleiasi radacini expresive ii apartin cauna (var. cauni), vb. (a latra), cheuni (var. chiuni), vb. (a striga, a face zgomot), cf. scheuna, bauna.

tir (-ruri), s. n. – Tragere cu arma. Fr. tir. – Der. tiraj, s. n., din fr. tirage; tiralior, s. m., din fr. tirailleur. Tira, s. f. (Arg., sleahta, banda de hoti) pare sa aiba aceeasi origine, cf. fr. tire „pungasie”.

A IMPARTASI ~esc tranz. 1) (ganduri, idei etc.) A face cunoscut (pentru a gasi sprijin spiritual sau moral). Sa-ti ~esc unele impresii. 2) (bucurii, necazuri etc.) A suporta impreuna; a imparti. Au ~it aceeasi soarta. 3) (pareri, opinii etc.) A primi ca bun; a accepta; a admite. ~este opiniile lui. 4) rel. A supune ritualului de impartasanie; a cumineca; a griji. /in + partas

UNANIM ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care exprima un acord complet; acceptat de toti membrii unei colectivitati; comun; general. Decizie ~a. 2) la pl. (despre persoane) Care au aceeasi opinie; de aceeasi parere. /<fr. unanime

oara (ori), s. f. – 1. (Inv., rar) Ora, ceas. – 2. Data. – Mr., megl. oara. Lat. hōra (Densusianu, Hlr., 223; Puscariu 1213; Candrea-Dens., 1270; REW 4176), cf. alb. here (Philippide, II, 644), it., prov. ora, fr. heure, sp., port. hora. Expresia a-si veni in ori (Bucov., Trans., Banat, a-si veni in fire) pare sa aiba la baza acelasi cuvint. – Der. ao(a)re(a) (var. ao(a)ri), adv. (inv., o data; cind), cu a- adverbial, cf. alb. ahere.

leanca (lenci), s. f. – 1. Manta. – 2. Haina uzata. – 3. Femeie neglijenta. Rut. ljanka „haina de pinza de in”, din sl. lininu „de in” (Cihac, II, 167; Iordan, Dift., 78; DAR), cf. pol. lnjanka. Scriban deriva ultimul sens din numele de femeie (I)leana; cf. totusi, pentru evolutia semantica, buleandra, treanta, hanta, etc. Leanca, s. f. (urzitoare) pare sa fie acelasi cuvint (sensul ar fi de „alergatoare” si expresia a umbla leanca „a hoinari”). Skok 71 si DAR pleaca de la sb. lijenka „prajina de intins rufele spalate”; dar semantismul nu este convingator.

gimba (-b, -at), vb. – A surprinde, a lua prin surprindere. – Var. agimba, ingimba. Pare a fi rezultatul unei interpretari expresive a lui gabui, care are acelasi sens, prin intermediul unui infix nazal, sau al unei incrucisari cu radacina expresiva ging-, cf. sgimboi. Der. din lat. *camba „picior” (Philippide, II, 714; REW 1539, DAR) este incerta. – Der. gimbosi, vb. (inv., a insela; a zapaci, a nauci), este de asemenea un der. expresiv, cu suf. -osi, ca ghibosi de la ghibui (Graur, BL, IV, 106); gimboase, s. f. pl. (inselaciuni, tertipuri), cuvint pe care DAR il gloseaza gresit prin „resturi, reziduuri”, punindu-l in legatura cu sl. gąba „ciuperca”.

NUMITOR, numitori, s. m. Termen al unei fractii ordinare, scris sub linia de fractie, care reprezinta impartitorul operatiei de impartire. ◊ Expr. A aduce la acelasi numitor = a) a face ca doua sau mai multe fractii ordinare sa aiba acelasi numitor; b) a impaca puncte de vedere deosebite sau a uniformiza (fara temei) pareri, tendinte, conceptii diferite. – Numi + suf. -tor.

samca s. f. – 1. Nume popular al diavolului. – 2. Boala de copii, atribuita unei interventii malefice. Origine incerta. Pare sa fie sl. (bg.) samu, sama, samo „acelasi, aceeeasi” in forma dim., caz in care ar un eufemism, cf. iele, dinsele. Der. din sl. samuka „femeie” (Scriban) nu pare convingatoare. Cf. Samodiva, s. f. (duh rau, dragaica), din acelasi cuvint sl., si bg. diva „zina”; pentru comp., cf. samavolnic, samodirjet. – Der. samcuta, s. f. (nasturel, Nastartium officinale).

vergura (-re), s. f. – V*****a. – Mr. virghira. Lat. virgo, v******s (Koerting 10209; Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Puscariu 1860; Tiktin; REW 9364), dar fonetismul nu este clar. Puscariu propune sa se porneasca de la un lat. *virgula si Capidan, Raporturile, 553, explica mr. prin alb. v****r. Tiktin se gindeste la un paralelism cu tarm(uri), care nu pare posibil, caci in acest caz nu s-ar aplica o terminatie n. -uri. Inv., este dubletul lui v****n, adj. neol., de la acelasi cuvint lat. Der. v****nal, adj., din fr. v****nal; v****nitate, s. f., din fr. v****nite.

starui (staruiesc, staruit), vb. – 1. (Inv.) A se baza, a consista. – 2. A persevera, a continua. – 3. A permanentiza, a dura, a dainui in aceleasi conditii. – 4. (Inv.) A-si indrepta privirea, a avea in vedere. – 5. A insista, a persista, a se incapatina. – 6. A sprijini, a recomanda, a aprecia, a ocroti. Pare formatie culta, pornind de la stare, pentru a obtine cu ajutorul suf. nuantele pe care limbile romanice le indica prin intermediul pref. (Tiktin; Candrea), cf. dare si darui, tirg si tirgui etc. Apare pentru prima oara la Cantemir. In evolutia sa semantica ar fi putut sa se sprijine pe pol. staworac „a insista”, cf. ceh. starati „a insista” (Cihac, II, 363; Conev 98); dar aceasta coincidenta ar putea fi intimplatoare. Der. staruinta, s. f. (permanenta, persistenta; insistenta; perseverenta; favoare, protectie); staruitor, adj. (insistent).

cariie (-ii), s. f. – Urma lasata pe trup de sudoare si murdarie, jeg. Lat. *carōnia, cf. it. carogna, fr. charogne, sp. carrona (REW 1707), toate su sensul primitiv de „cadavru”. Pe linga un sens secundar natural, de „puturos” (cf. port. carronho, valenc. carronya si v. engad. karuon „lenes”, cu aceeasi evolutie a rom. „puturos”), se pare ca a existat de asemenea o confuzie cu ideea de „riie”, al carei cuvint este aproape identic, cf. sp. carronar „a cauza riia”. Intrucit sp. rona inseamna firesc si riie si „jeg”, semantismul nu ofera nici o dificultate pentru rezultatul rom.

posidic (posidicuri), s. n. – 1. Plevusca, peste mic. – 2. Droaie de copii, copilaret. – 3. Fat, mormoloc. – Var. poji(r)dic, pojo(r)dic, posirdic, posildic, posindic, bosandic. Creatie expresiva, unde pos- exprima ideea de „forfot”, cf. fos-. Legatura cu mag. fosedek (Draganu, Dacor., III, 716), mag. posodek (Scriban) pare sa explice prin acelasi scop expresiv. Cf. posirca, s. f. (apa chioara), care pare sa apartina aceleiasi familii (dupa Cihac, II, 280, din sl. pozesti „a arde”, ipoteza improbabila, care se explica partial prin silinta exagerata ca din acest cuvint autorul ar face alcoolul de proasta calitate; in realitate se zice si pentru supe si bauturi nealcoolice).

SUPRAOM, supraoameni, s. m. Om inzestrat cu calitati exceptionale, care realizeaza lucruri ce par mai presus de puterile omenesti. ♦ Tip de om superior, care, in conceptia lui Fr. Nietzsche, ar trebui sa apara si sa se afle fata de omul actual in acelasi raport in care se afla omul actual fata de maimuta. – Supra- + om (dupa germ. Ubermensch, fr. surhomme).

tugu interj. – Chemare, serveste mai ales pentru porci. – Var. Trans. tugule. Creatie expresiva, cf. tiugu (var. tiucu), interj. (chemare pentru pasari), cica, cicio, interj. (chemare pentru porci). Se pronunta cu virful buzelor, de unde der. tuguia, vb. (a ascuti, a face virf; a face buzele ca pentru a suge; refl., a se subtia, a avea virf), pe care Cihac, II, 537, il lega de mag. csucsozni „a face virf”; tugui, s. n. (mot, virf; pisc, culme). Tuhai, vb. (a maltrata) in Mold. pare sa fie acelasi cuvint. Tugulea, s. m., este numele unui personaj fictiv din unele povesti pentru copii.

buzna adv. – Brusc, pe neasteptate in graba. – Var. busta, nabuzna. Origine necunoscuta. Ultima var. pare a indica o provenienta sl. Dupa Cihac, forma autentica ar fi busta, legata de vb. busi; DAR o pune in legatura cu mag. buszma „badaran”. Mai curind este vorba de un cuvint din aceeasi familie cu napusti; caz in care var. ar fi in loc de *napustna.

iar adv. – 1. Alta data, din nou. – 2. La fel, de asemenea. – 3. (Conj.) Si, pe de alta parte. – 4. (Conj., inv.) Totusi, in ciuda. – 5. (Conj.) Dar, insa. – Var. iara, ar(a). Mr. iar(a), megl. ara. Pare sa provina dintr-un lat. *era (Schuchardt, ZRPh., XV, 240; G. Paris, Rom., XX, 333; Meyer-Lubke, Rom. Gramm., III, 495; Puscariu 756; REW 2886; DAR; Pascu, I, 102), cf. engad. eir, prov. er(a), v. gal. ar, cu acelasi sens; cf. si ngr. ἄρα, ἔρα. – Der. iarasi, adv. (alta data), cu -si, ca cinesi, totusi.

coromisla (coromasle), s. f. – 1. Cobilita cu care se duc doua galeti in acelasi timp. – 2. La caruta, orcic. – 3. Constelatia Casiopea. – 4. (Trans.) Fata vioaie si dezinvolta. Origine incerta. Pare der. de la rus., rut. koromyslo (Cihac, II, 73); cuvintul nu este insa sl., apare numai in aceste doua limbi, si dupa Berneker 573 ar putea proveni din rom. curmezis „de-a latul, piezis”, ipoteza care de asemenea pare improbabila. Sensul 4 pare a indica o contaminare a lui coropisnita „insecta daunatoare” cu salamizdra „salamandra”; semantismul nu este insa clar pentru celelalte acceptii.

armasar (armasari), s. m. – Cal mascul necastrat. Lat. armessārius, de la [equus] admissārius, cu acelasi sens (Schuchardt, Vokal., I, 141; Puscariu 126; Candrea-Dens., 93; REW 177; DAR; Phillipide, II, 631); cf. alb. harmesuar, sard. ammesardzu (Wagner 108). Forma armessārius, atestata, pare inexplicabila la Candrea-Dens., dar apare explicata in DAR. In plus, pentru trecerea lui ad- la ar- inaiante de labiala, cf. A. Ernoult, Mel. Soc. Ling., XIV (1907-8), p. 473-5. Este de asemenea posibil sa fi intervenit in acest caz analogia cu gr. χάρμα „atelaj, tractiune de cai”. REW 177 presupune ca din alb. a intrat in rom. o forma harmasar (cu s), care pare a se datora unei greseli (cf. Graur, BL, V, 86). – Din rom. provine rut. harmasar (Miklosich, Wander., 16; Candrea, Elemente, 404).

fara s. f. – Casta, rasa. – Mr. fara. Ngr. φαρα, cf. alb. fare (Meyer 100; Philippide, II, 641), bg. fara (Berneker 279). Pare sa provina din longob. fara (Puscariu, Dacor., VII, 293; Giuglea, Dacor., II, 396; DAR), si a fost citat ca element v. germ. in rom., nejustificat, se pare, intrucit este vorba de un cuvint imprumutat dintr-un idiom balcanic, in epoca recenta. In acelasi timp, este cuvint incert, intrebuintat de patru ori de Petru Maior, care foloseste adesea cuvinte mr. (si acesta pare a fi cazul lui fara) si o data intr-un text popular din Hateg, in care este posibil sa fie o patrundere a mr. Dupa Mladenov 660, cuvintul ar fi de origine tc.

urdoare (-ori), s. f. – Secretie depusa pe marginea pleoapelor, puchin. Origine incerta. Pare a fi lat. odōrem cu r propagat ca in calabr. orduri, „miros”; sensul primitiv de putoare, s-ar fi confundat cu cel de „murdarie”. Dupa Puscariu, Conv. lit., XXXIX, 303 (cf. Puscariu 1828; Tiktin; REW 4187), dintr-un lat. *horridōrem, der. putin convingator (fr. ordure, it. ordura nu pot reprezenta aceeasi forma). Chiar dupa Puscariu, Dacor., V, 410, de la un lat. *udor, putin clar. Legatura cu urdina „a avea diaree” (Cihac, II, 440) nu este posibila. – Der. urduros, adj. (puchinos).

zapsi (-sesc, -it), vb. – A prinde, a surprinde. Origine incerta. Pare a fi sb. zabusiti „a afla, a gasi” caz in care este dubletul lui zapusi. Aceasta der., semnalata deja de Philippide, Principii, 17, ar fi mai convingatoare daca s-ar confirma forma zapsi, mentionata de acest autor si care nu apare in dictionare. Apropierea de zapt (Iordan, BF, II, 195), interesanta, suscita aceeasi indoiala fonetica. Der. de la a gajbi (Tiktin) sau din letonul zapstit „a prinde” (Scriban) nu este convingatoare.

priu (-ie), adj. – (Bou) patat cu alb. Origine incerta. Ar putea fi vorba de lat. prῑvus „caracteristic” (Tiktin), dar semantismul nu este clar. – Der. prian (var. prior), adj. (tarcat cu alb), pe care Cihac, II, 290 il punea in legatura in mod putin convingator cu slov. prizan „pestrit” si Scriban cu sb. prijan „prieten”. Pric, adj. (Olt., patat cu alta culoare), pare a fi var. a aceluiasi cuvint; a fost pus in legatura de Diculescu, Elementele, 457, cu gr. ποιϰίλος „pestrit”. Pentru prior, Pascu, Arch. Rom., VI, 264, propunea un lat. *priulus.