PUNE, pun, vb. III. A aseza, a instala, a plasa intr-un loc. ◊ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a inrautati situatia. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) actiunii focului (pentru a fierbe, a gati etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) inainte = a da (cuiva ceva) de mancare. A pune (ceva) la cantar (sau in cumpana, in balanta) = a cumpani, a chibzui (importanta, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotarare intemeiata. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a manca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori sa obtina; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) in pamant = a avea o atitudine modesta, plecand privirea; a se rusina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umarul = a-si aduce contributia la o actiune; a contribui. A(-si) pune (ceva) in (sau de) gand (sau in cap, in minte) = a avea intentia de a..., a planui, a decide. A pune o vorba (buna) sau un cuvant (bun) (pentru cineva) = a interveni in favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-si insela sotul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) in discutie. Unde (mai) pui ca... = fara a mai socoti ca...; presupunand, considerand ca... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la inrautatirea unei situatii grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a tranti (pe cineva) la pamant. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a impusca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rau, uneltind impotriva lui. A(-si) pune capul (sau gatul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-si primejdui viata; a fi singur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hartie = a insemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe langa) cineva = a intra in voie cuiva, a se face placut cuiva (prin adulare, linguseli, spre a obtine avantaje). ♦ Tranz. A intinde, a expune. ◊ Expr. A pune (cuiva ceva) in vedere = a atrage (cuiva) atentia, a aduce la cunostinta. ♦ Refl. A se depune, a se asterne; fig. a incepe, a se ivi. S-a pus zapada. S-a pus o iarna grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva intr-o situatie noua neasteptata, a face pe cineva sa ajunga intr-o anumita stare. L-a pus in inferioritate. ♦ A aseza, a numi pe cineva intr-un rang, intr-o demnitate, intr-o slujba; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva intre mai multi. ◊ Expr. A pune (pe cineva) in paine = a angaja (pe cineva) intr-o slujba spre a-si castiga existenta. A pune (pe cineva) in disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujba. 3. Tranz. si refl. A (se) aseza intr-un anumit fel, intr-o anumita pozitie. ◊ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) in doua (sau in trei, in patru etc.) = a forma un manunchi din doua (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atarna, a agata. 4. Tranz. A face sa stea intr-un anumit loc, a aseza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a aseza intr-un anumit loc fata de alte obiecte de acelasi fel, a aranja, a situa. ◊ Expr. A pune caii = a inhama. A pune in scena = a regiza, a monta o piesa de teatru. ♦ A planta, a sadi, a semana. 5. Tranz. si refl. A(-si) aseza pe corp obiectele de imbracaminte necesare; a (se) imbraca sau a (se) incalta. 6. Tranz. A depune valori banesti (in pastrare, spre fructificare etc.); a investi valori banesti. ◊ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; b) a rezerva (pentru cineva). A pune pret = a oferi un pret mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orandui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se impotrivi, a sta impotriva. Te pui pentru un fleac! ◊ Expr. A se pune in calea cuiva = a impiedica pe cineva sa actioneze. 9. Refl. recipr. A se lua la intrecere, a se masura sau a se compara cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.). A pune (de) fata sau fata in fata = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tabari asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva sa execute un lucru; a indemna; a sili, a obliga. ♦ A imboldi; a asmuti. 12. Refl. (Adesea cu determinari introduse prin prep. „pe”) A incepe o actiune, a se apuca (cu staruinta) de ceva. ◊ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicali pe cineva sau a insista pe langa cineva. (Reg.) A se pune (cu rugaminti, cu vorbe dulci etc.) pe langa cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe ganduri = a deveni ganditor, ingrijorat. E pus pe... = e gata sa... (Tranz.) A-si pune puterea sau (toate) puterile = a-si da toata silinta, a se stradui. 13. Tranz. (In loc. si expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la proba (sau la incercare) = a incerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaste valoarea, insusirile). A pune (pe cineva) la cazne = a cazni, a chinui. A pune o intrebare (sau intrebari) = a intreba, a chestiona. A pune stavila = a stavili. A pune in primejdie = a primejdui. A-si pune nadejdea (sau speranta, credinta) in cineva sau ceva = a nadajdui, a se increde in ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se intemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a invinui (pe nedrept). A pune in (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune graba = a se grabi. A pune nume (sau porecla) = a numi, a porecli. A pune in valoare = a valorifica. A pune in evidenta = a evidentia, a sublinia, a releva. A pune la indoiala = a se indoi. A pune la socoteala = a socoti, a ingloba. A pune in loc = a inlocui. A pune iscalitura = a iscali. A pune ramasag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. si: (reg.) pui] – Lat. ponere.

STAVILA, stavile, s. f. Constructie mobila sau parte mobila a unei constructii, manevrata manual sau mecanic, servind pentru a regla nivelul apelor curgatoare sau pentru a indrepta spre alt fagas cursul unei ape; p. restr. fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stavilarului, care, coborandu-se sau ridicandu-se, opresc apa sau ii dau drumul, dupa necesitate. ♦ Ingramadire de busteni, de crengi, de pamant etc. aduse de ape (la cotitura unui rau) si care ii impiedica cursul. ♦ P. gener. Piedica (materiala), bariera. ◊ Loc. adv. Fara stavila = intruna, necontenit; in mare cantitate, mult. ◊ Expr. A pune stavila gurii = a-si impune tacere, a se retine de a spune ceva. ♦ Fig. Opozitie, impotrivire; greutate, dificultate. [Pl. si: stavili] – Din sl. stavilo.

CALUS s. 1. (reg.) protap. (~ pentru gura calului.) 2. (inv. si reg.) scalus, (inv.) protap. (~ de pus in gura cuiva, ca sa nu strige.) 3. (MUZ.) scaun, scaunas, scaunel. (~ la un instrument cu coarde.) 4. v. sevalet. 5. (TEHN.) scripete. (~ la itele razboiului de tesut.) 6. (reg.) smac. (Jucaria numita ~) 7. (COR.; art.) calusarii (pl. art.). (~ul se joaca de catre flacai.)

BOT ~uri n. 1) Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ A bea la ~ul calului a bea ultimul pahar, in picioare, inainte de plecare. 2) depr. Cavitate a capului omului in care se afla limba si dintii si care serveste ca organ al alimentatiei si al vorbirii; gura. ◊ A pune (pe cineva) cu ~ul pe labe a pune (pe cineva) la punct; a obliga la tacere (pe cineva). A se sterge pe ~ de ceva a fi nevoit sa renunte la ceva de mult ravnit. A se intalni (cu cineva) ~ in ~ a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa in ~ cu cineva a fi in mare prietenie cu cineva. A face ~ a se bosumfla. 3) Partea din fata (ascutita) a unui obiect. ~ul automobilului. ~ul pantofului. /Orig. nec.

SUSETA ~e f. livr. Obiect de cauciuc, asemanator cu o tetina, care se pune in gura sugarilor (ca sa adoarma sugand sau ca sa nu planga). /<fr. sucette

CRAPODINA s.f. Accesoriu care se pune la gura unei tevi pentru a nu se astupa. ♦ Lagar al unui arbore vertical, servind drept ghid pentru miscarea de rotatie si ca sprijin pentru eforturile verticale. [< fr. crapaudine].

teremtete interj. – Expresie injurioasa care se pune in gura maghiarilor. Mag. teremtette, injuratura (Graur, BL, VI, 171). Apare la Budai-Deleanu.

calus n., pl. uri si e (dim. d. cal, iar genu ca la cocos-cocoase ori tap-tapuri). Partea friului care se pune in gura calului. Bucatica de lemn ori alt-ceva care se pune in gura cuiva ca sa nu poata striga ori musca (V. protap). Bucatica de lemn despicata de prins rufele pe fringhie. (Azi se face din doua bucatele care prind rufa pintr´un [!] resort). Scaun de care se sprijina coardele viorii. Cavalet. Prajina de sprijinit pusca p. a trage mai precis. Rotocol ori sul de postav fixat pe umaru drept al uniformei soldatilor ca sa n´alunece cureaua pustii cind e purtata pe umar. S. m. (ca si bumb si nasture). Un fel de nasture lungaret la tunicile cu gaitane (ale cavaleriii). – Si scalus.

LACAT, lacate, s. n. Incuietoare alcatuita dintr-un corp care contine mecanismul de incuiere cu cheia si o toarta care se petrece prin doua belciuge (unul prins in partea fixa si celalalt in partea mobila a obiectului care trebuie inchis). ◊ Expr. A avea (sau a-si pune) lacat la gura = a-si impune tacere. [Var.: (reg.) lacata s. f., lacat s. n.] – Din magh. lakat.

MESTECA¹, mestec, vb. I. Tranz. A sfarama un aliment cu dintii si a-l amesteca in gura (pentru a-l inghiti). ♦ A invarti ceva (cu limba) in gura. ♦ Fig. A pune la cale; a planui. – Lat. masticare.

CAPAC ~ce n. Parte care acopera sau inchide un vas, o lada etc. ◊ Friptura la ~ friptura pregatita intr-un vas inchis. A pune cuiva ~ la gura a face pe cineva sa taca. /<turc. kapak

CALUS ~uri n. 1) Bucata de lemn care se pune intre dintii unui animal pentru a-l forta sa tina gura deschisa. 2) Bucata de carpa facuta bot, care se introduce in gura unei persoane ca sa nu strige. ◊ A pune (cuiva) ~ in gura a impiedica pe cineva sa vorbeasca. 3) Placuta de lemn care serveste ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcus; scaun. 4) Suport de lemn pe care pictorul fixeaza panza cand picteaza; sevalet. 5) v. CALUSAR. /cal + suf. ~us

A SERVI ~esc 1. tranz. 1) (persoane, cauze, idealuri etc.) A sustine printr-o activitate permanenta; a sluji. ~ patria. 2) (persoane) A asigura cu cele solicitate. ~ un client. 3) (persoane) A face sa bea sau sa manance, oferind (din belsug); a ospata; a trata. ~ cu ceai. 4) (mancaruri, bauturi) A oferi la masa. 5) (dejunul, pranzul, cina) A oferi, punand bucatele si cele necesare pe masa. 6) (mingea sau cartile de joc) A pune in joc. 7) (guri de foc) A asigura cu material explozibil. ~ un tun. 2. intranz. 1) pop. A fi slujbas; a sluji. ◊ ~ ca ostas a face serviciul militar. 2) (despre obiecte) A fi util; a folosi; a sluji. Tirbusonul serveste la deschiderea sticlelor. 3) A (putea) fi folosit (drept); a tine locul de... ~ drept marturie. /<fr. servir

CALUS, calusuri, s. n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. Mica piesa de lemn cu o forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prajinilor, folosit in forajul prin percutie sau in cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (in preajma Rusaliilor) de un grup de flacai; melodie dupa care se executa acest dans; calusar (1), calusel (4). – Cal + suf. -us.

FRAU, fraie, s. n. Totalitatea curelelor, impreuna cu zabala, care se pun pe capul si in gura unui cal (de calarie) spre a-l supune si a-l putea mana. ◊ Loc. adj. Fara frau = neinfranat, lasat (prea) liber; dezmatat. ◊ Expr. A-si pune frau limbii (sau gurii) sau a-si pune frau la limba = a vorbi cumpatat, cu prudenta; a se retine de la vorba. A tine (pe cineva) in frau = a domoli avantul sau pornirile cuiva. A tine (pe cineva) in sapte (sau noua) fraie = a supraveghea (pe cineva) de aproape, a nu-i lasa nici o libertate. A da (cuiva sau la ceva) frau liber (sau slobod) = a lasa in voie. A pune (in) frau = a stavili; a infrana, a stapani. ♦ Fig. (Cu pl. frane) Conducere politica. [Pl. si frane, (rar) frauri] – Lat. frenum.

sacalus, sacalusuri si sacaluse, s.m. 1. (inv.) tun mic, primitiv, cu tragere directa, folosit in evul mediu ca arma de lupta, iar apoi la parade; salva de sacalus. 2. (inv.) pusca mica folosita in evul mediu. 3. (reg.) pusca de joc (pentru copii). 4. (reg.) piua mica cu chibrituri care produce explozie. 5. (reg.) praf de pusca pus in teava. 6. (reg.) bucata groasa (sferica) de lemn sau dintr-un aliment. 7. (reg.) bucata de lemn de care se priponesc vitele; pripon, tarus. 8. (reg.) lemn care se pune cailor naravasi in gura cand se potcovesc.

CALUS, calusuri, s. n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. Bucatica de lemn de forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Calusar (1). – Din cal + suf. -us.

CAPAC, capace, s. n. Acoperitoare care se asaza deasupra deschizaturii unui vas, a unei cutii, a unui cufar etc. ◊ Friptura la capac = friptura gatita, intr-un vas acoperit. Oua la capac = ochiuri prajite. Cascaval la capac = cascaval prajit in tigaie. ◊ Expr. A pune capac cuiva = a inchide cuiva gura cu un raspuns potrivit. A gasi capac la toate = a da intotdeauna raspunsul potrivit. Asta pune capac (la toate) = asta e prea de tot. – Din tc. kapak.

PUMN, pumni, s. m. 1. Palma inchisa, cu degetele indoite si stranse. ◊ Loc. adj. Cat pumnul (sau cat un pumn) = mic sau mare (dupa cum obiectul comparatiei este mai mic sau mai mare decat pumnul). ◊ Expr. A rade in pumni = a rade pe ascuns, pe infundate si cu satisfactie. A plange in pumni = a plange pe ascuns, de necaz sau de durere. A arata (cuiva) pumnul = a ameninta (pe cineva). A-i pune (sau vari) (cuiva) pumnul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca sau sa actioneze. Un pumn de... = o cantitate mica (sau mare); un numar redus (sau ridicat); ceva mic, firav. 2. Lovitura data cu pumnul (1). 3. Palma sau palmele facute caus pentru a putea retine ceva (de obicei un lichid); continutul palmei sau al palmelor facute caus. 4. Masura de lungime (intrebuintata azi numai de pescari) egala cu doua treimi de palma. – Lat. pugnus.

oting (-guri), s. n. – Pirghie care se pune la jugul plugului pentru a avantaja boul mai slab. – Var. otinc. Sl. otągu (Conev 61); nu e probabila der. din sl. tiniku „slab, delicat” (Scriban). – Der. otinci (var. otingi, otinji), vb. (a pune o pirghie mica la jug; a pune in miscare cu o pirghie; a deschide, a rupe; a pedepsi, a bate), ultimul sens pornind de la ideea de „a lovi cu o pirghie” (nu e admisibila der. din sl. otinicati „a extenua”, propusa de Cihac, II, 234 si nici cea din sl. *otutąziti „a prigoni”, sugerata de Tiktin); otinjeala, s. f. (Mold., bataie, chelfaneala).

CAPAC, capace, s. n. Acoperitoare care se asaza deasupra deschizaturii unui vas, a unei cutii, a unui cufar etc. ◊ Friptura la capac = friptura gatita intr-un vas acoperit. Oua la capac = ochiuri facute in tigaie. Cascaval la capac = cascaval prajit in tigaie. ◊ Expr. A pune capac cuiva = a inchide cuiva gura cu un raspuns potrivit. A gasi capac la toate = a da intotdeauna raspunsul potrivit. Asta pune capac (la toate) = asta e prea de tot. – Tc. kapak.

FOFELNITA ~e f. 1) Parte a vartelnitei constand din doua brate incrucisate, pe care se pun cele patru fofeze. 2) Limba melitei. 3) fig. gura care vorbeste mult. /fof[eaza] + suf. ~el + suf. ~nita

Charon, personaj subpamintean, fiul lui Erebus si al lui Nyx. Era infatisat ca un batrin zdrentaros, care trecea cu luntrea sa sufletele mortilor de cealalta parte a Acheronului. Primea drept plata un obol, care se punea in acest scop – dupa datina – in gura celui mort.

PUMN ~i m. 1) Palma inchisa cu degetele lipite de podul palmei. ◊ A bate cu ~ul in masa v. A BATE. A se bate cu ~ul in piept v. A SE BATE. A rade in ~i a rade pe furis (cu bucurie) de cineva. A plange in ~i a plange de necaz (nevazut de nimeni). A-i pune (sau a-i vari) cuiva ~ul in gura a-l forta pe cineva sa taca. 2) Lovitura data cu palma inchisa strans. A trage un ~. 3) Caus alcatuit din cele doua palme alaturate si semiindoite. 4) Cantitate de ceva cat poate incapea intr-un asemenea caus. Un ~ de graunte. /<lat. pugnus

bucea f., pl. ele (dim. d. bucsa, nu d. lat. buccellla. dim. d. bucca, gura). Tub de fer care captuseste butucu roatei pin nauntru ca sa nu se roada de frecatura. gura sfesnicului. Caciula de metal care se pune la varfu creionului ca sa nu se rupa in buzunar.

TOCITOARE ~ori f. pop. 1) Vas mare de lemn, in care se pun, la fermentat, fructele pentru tuica. 2) pop. Urcior cu gura larga in care se aduce vin din pivnita. /a toci + suf. ~toare

pocris¹, pocrisuri, s.n. (reg.) 1. capac de lut pentru oala cu lapte pus la prins. 2. (inv.) acoperisul casei. 3. (inv.) coviltir. 4. (inv.) invelitoare, cerga. 6. gura varsii; varsog.

stranut (-ta), adj. – Cu o pata alba pe nas sau pe bot. – Var. starnut, strenut. Origine incerta. Dupa Tiktin si Candrea, din a stranuta „e elimina cu zgomot aerul din plamini pe nas si pe gura”, dar legatura lor semantica nu este clara. Ar putea fi pus in legatura cu sl. sruna „caprior”, cf. bg. sarna, sb. srna „caprior” (Densusianu, GS, I, 348 si VII, 279; Rosetti, II, 82); desi destul de greu cu got. stairno › germ. Stern „stea” (Gamillscheg, Rom. Germ., II, 254; Puscariu, Lr., 273). Dupa Skok, ZRPh., L, 272, cf. REW 8242N, din lat. stella, cu infixul r, ca bol. strela, sp. estrella.

plasa (plase), s. f. – 1. Impletitura pentru vinat. – 2. Impletitura de pescuit. – 3. (Inv.) Limba de cutit. – 4. Retea, gratii. – 5. Diviziune administrativa, subprefectura. – 6. (Rar) Tip, clasa. – Mr. plase „clasa”. Sl. plasa „banda, fisie” (Cihac, II, 261; Conev 41). – Der. plasele, s. f. pl. (miner) se zice mai ales despre minere de sabie, formate din doua parti de metal sau de lemn intre care este asezata lama (sing. plasea, var. prasea, este rar); plasela, vb. (a pune plasele). Odobescu foloseste pe plasele cu sensul de „sild, siguranta la gura cheii”, dar e exemplu unic.

cas n., pl. uri, si rar m. (lat. caseus si caseum, cas, brinza; it. cacio, sard. l. kasu, sp. quejo, pg. queijo; germ. kase). Brinza dulce nescursa de zer, asa cum se afla in zagirna sau dupa ce o scoti de acolo (V. telemea). Dunga galbena pe care o au puii de pasari la incheietura ciocului. Fig. A avea cas la gura, a fi cu casu la gura, a fi inca copil. Casu popii, un fel de nalba mica care creste ca o tufusoara si pe ale carei fructe le maninca copiii (malva rotundifolia). – Casi se zice cind e vorba de bucati de cas. Dar si in acest caz se poate zice casuri.

CLATI, clatesc, vb. IV. I. Tranz. A curata rufe, vase etc., spalandu-le usor cu apa, a limpezi intr-o ultima apa curata; a clatari. ♦ Refl. A se spala usor pe maini, in gura etc. II. (Inv. si pop.) 1. Tranz. A clatina(1). ♦ (Refl.) (Despre apa, valuri) A se pune in miscare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. si refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. si refl. A (se) clatina. (3). ◊ Expr. A nu (se) clati un fir de par din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viata cuiva. – Din sl. klatiti.

ZABALA, zabale, s. f. 1. Parte a capastrului constand dintr-o bara subtire de metal cu doua brate, care se introduce in gura calului pentru a-l struni si a-l conduce. 2. (La pl.) Bubulite albicioase, molipsitoare, care se ivesc la oameni in colturile gurii si la vite, pe buze. 3. (La pl.) Bale. 4. (La pl.) Colturile carnoase ale ciocului unor pui de pasari. – Magh. zabola.

ZABALA, zabale, s. f. 1. Parte a capastrului constand dintr-o bara subtire de metal cu doua brate, prevazute cu cate un inel mare, care se introduce in gura calului inapoia ultimilor incisivi pentru a-l struni si a-l conduce. 2. Bubulita albicioasa molipsitoare, care apare la oameni in colturile gurii si la vite pe buze; zabaluta. 3. (La pl.) Bale. 4. (La pl.) Colturile carnoase ale ciocului unor pui de pasari. – Din magh. zabola.

A INFUNDA infund tranz. 1) (butoaie) A astupa cu un fund. 2) (gauri) A inchide ermetic. ◊ ~ cuiva gura a face pe cineva sa taca. 3) A indesa pana la fund. ~ caciula pe cap. 4) fig. A pune intr-o situatie dificila; a aduce in impas. ◊ ~ puscaria a fi condamnat la inchisoare. /<lat. infundare

GULER, gulere, s. n. 1. Parte a unor obiecte de imbracaminte care acopera de jur imprejur gatul sau cu care se termina o haina la gat. ◊ Expr. A lua (sau a apuca) (pe cineva) de guler = a) a prinde, a duce etc. (pe cineva) cu forta; b) a cere cuiva socoteala pentru cele facute. ♦ Fasie de panza, de obicei scrobita, care se pune in jurul gatului (la barbati), prinzandu-se (cu butoni, nasturi) de camasa. 2. Spuma care se formeaza la gura paharului de bere. 3. Portiune dintr-o piesa cilindrica, conica etc. cu diametrul mai mare decat restul piesei. – Din magh. galler.

CIOC², ciocuri, s. n. 1. Partea anterioara, terminala, lunguiata si cornoasa a capului pasarilor, care inlocuieste sistemul dentar; plisc, clont. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrana care incape o data in cioc (1). ♦ Fig. gura a omului. 2. Parte sau prelungire ascutita a unor obiecte; capat, varf (ascutit). 3. Barbison, tacalie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minti sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = planta erbacee cu frunzele paroase, adanc crestate si cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mica planta erbacee cu tulpina paroasa intinsa pe pamant, cu frunze compuse, flori rosii, roz sau albe si fructe lungi, asemanatoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-intors = pasare calatoare cu penajul alb patat cu negru, cu ciocul lung, subtire si usor arcuit in sus, cu picioarele inalte (Recurvirostra avosetta). – Cf. alb. cok, rom. cioc¹.

bun, -a adj. (lat. bŏnus, vlat. dvonus si benus, de unde vine bene, bine; it. buono, pv. bo, fr. bon, sp. bueno, pg. bom). Care are bunatate, care face bine: tata bun. Care poseda calitatile dorite, e propriu la ceva: cal bun, cal bun de calarie. Care se distinge: lucrator bun. Favorabil: timp bun. Tare, puternic: o lovitura buna. Valabil: bilet bun pentru trei persoane. Pur, nefalsificat: aur bun. Adevarat, drept, nevitreg: frate bun. Adevarat, primar: var bun. Mare: un bun numar de cetateni. Om bun la Dumnezeu, iubit de Dumnezeu. Bun de gura, elocuent. Oameni buni! formula de chemare adresata mai ales taranilor si care corespunde cu domnilor. A pune un cuvint bun pentru cineva, a starui p. cineva. A fi bun plecat, buna plecata, a fi plecat pentru totdeauna. Nu e a buna (Munt.), nu e cea mai buna (treaba), nu e spre bine, e semn rau. A lua cu buna (Trans.), a lua cu binele, a proceda incet (cu ogodu). S.m. si f. Vechi. Bunic, bunica. S.n., pl. uri si e. Vechi. Bunatate. Azi (pl. uri). Avere (propriu si fig.): bunuri mobile si imobile, sanatatea e cel mai mare bun. – Bun! interj. ild. bine!.

rasfug (-guri), s. n. – 1. Inflamatie a ugerului la oi. – 2. Mesteca (Chondrilla juncea). – 3. Dalac (Paris quadrifolia). – Var. rasfulg. Origine indoielnica. Tiktin pune in legatura acest cuvint cu mr. sfulg „fulger”, it. sfolgorare „a fulgera”. E greu de aflat originea cuvintului, atita timp cit boala pe care o indica este nedeterminata (Dame o traduce prin: „ameteala a oilor”; dupa Scriban, se crede ca este o boala datorata alegarii oilor). Nu trebuie eliminata legatura cu fugi. – Der. rasfu(l)gi, vb. (a se imbolnavi oile).

A SE pune ma pun intranz. I. 1) pop. A se instala pentru a sedea; a se aseza. ◊ ~ bine pe langa (sau cu) cineva a cauta sa obtina avantaje prin lingusire. 2) (despre substante pulverulente) A se aseza pe o suprafata, formand un strat; a se asterne. S-a pus praf pe sticla. 3) pop. A sta impotriva; a se impotrivi; a se opune. ◊ ~ in poara v. POARA. ~ (sau a sta) in calea cuiva a) a nu lasa pe cineva sa treaca; b) a incurca pe cineva sa realizeze ceva. A nu ~ cu cineva a nu admite pe cineva ca obiect de comparatie. 4) pop. (despre persoane) A intra la lucru. S-a pus vanzatoare. II. (in imbinari sugerand ideea de antrenare in ceva) ~ pe lucru. ~ pe ganduri. ~ pe ras. ~ pe plans. ◊ ~ cu gura pe cineva a cicali pe cineva. /<lat. ponere

ASTUPA, astup, vb. I. Tranz. 1. A umple o gaura, o deschizatura etc.; a infunda o sticla cu un dop. ◊ Expr. A-si astupa urechile = a-si pune ceva la (sau in) urechi pentru a nu auzi; fig. a nu voi sa auda ceva. A astupa cuiva gura = a face pe cineva sa taca. (Fam.) A astupa gauri = a plati datorii. 2. A inchide, a bara o intrare, o deschizatura; a face inaccesibil sau impracticabil un drum. 3. A acoperi, a inveli. ◊ Expr. A astupa cuiva ochii = a nu lasa pe cineva sa vada realitatea. ♦ A ingropa. Frunza ca s-a scutura, Trupul ca mi-a astupa (ALECSANDRI). ♦ A face sa nu se mai auda ceva. ♦ A sterge, a face sa dispara o urma. – Lat. *asstuppare.

VIPERA, vipere, s. f. 1. Sarpe mic, foarte veninos, avand pe cap o pata de culoare inchisa in forma de V si pe spate o dunga lata, neagra, in zigzag; naparca (Vipera berus). ◊ Expr. Pui de vipera = om rau, femeie rea. ◊ Compus: Vipera-cu-corn = specie de vipera mai mare si mai veninoasa decat vipera comuna, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. Persoana rea, perfida. – Lat. vipera.

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura (si nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. (Fam.) A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie, si unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; varf; partea din fata a unui vehicul cu tractiune mecanica. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.

OBOROC, oboroace, s. n. 1. (In evul mediu, in Tara Romaneasca si in Moldova) Danie. 2. Masura de capacitate de 44 sau de 22 de ocale, folosita in trecut. ♦ Vas mare de forma cilindrica, larg la gura, facut de obicei din scoarta de tei, care serveste ca unitate de masura pentru cereale sau pentru pastrarea si transportul acestora; continutul acestui vas. ◊ Expr. A pune (sau a ascunde, a tine etc.) ceva sub obroc = a feri ceva de vazul lumii, a tine ascuns, a ascunde bine ceva. 3. Cos de nuiele fara fund cu care se prind pestii. [Var.: obroc s. n.] – Din ucr. uborok.

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie si unde nu trebuie. A da (cuiva) peste bot = a dojeni aspru pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; capat, varf. Botul cizmei.

ZACATOARE, zacatori [si zacatoare] s. f. 1. Vas mare cu doage, in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada ♦ Vas mare cu gura larga, ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii, pentru a fi lasati sa fiarba. 2. Vas mare de lemn, captusit cu tinichea, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Denumita si piatra zacatoare = (intr-o moara de apa) piatra (fixa) aflata in partea inferioara a morii, deasupra careia se roteste piatra alergatoare (mobila). 4. Loc unde stau vitele la odihna ziua; (in special) Loc la stana unde se odihnesc oile dupa muls; staniste. (din zacea) [si DLRLC]

ZACATOARE, zacatori, s. f. 1. Vas mare in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada. ♦ Vas mare cu gura larga, ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii, pentru a fi lasati sa fermenteze. 2. Vas mare de lemn, captusit cu tinichea, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii, deasupra careia se roteste alergatoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihna; staniste. – Din zac (prez. ind. al lui zacea) + suf. -(a)toare.

ZACATOR, -OARE, zacatori, -oare, adj., s. f. I. Adj. (Inv.) Care zace, care sta culcat, intins (la pamant). II. s. f. 1. Vas mare in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada. ♦ Vas mare cu gura larga ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii pentru a fi lasati sa fermenteze. 2. Vas mare de lemn captusit cu tabla subtire, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii care sta pe loc si deasupra careia se roteste alergatoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihna; staniste, zacatura (1). – Zacea + suf. -ator.

SPURCAT² -A, spurcati, -te, adj. 1. Murdar; respingator, scarbos, scarnav. ♦ Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ◊ Expr. Spurcat la gura = care spune vorbe triviale, vulgare. 2. (Despre alimente) Care a venit in contact cu ceva scarbos, murdar si nu mai poate fi mancat; (despre vase) in care (din acelasi motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserica (in posturi). 3. Fig. (Despre oameni si manifestarile lor; adesea substantivat) Vrednic de dispret; marsav, ticalos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rau, nedrept. 4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, pagan. ♦ (Substantivat, m. art.) D****l. – V. spurca.

A MESTECA mestec tranz. 1) (alimente) A sfarama cu dintii (in gura), inmuind cu saliva (pentru a inlesni inghitirea si digerarea). 2) A invarti in gura cu limba. ~ guma. 3) (mai ales alimente) A misca (cu o lingura) pentru a obtine o masa omogena sau pentru a nu se arde la foc. 4) fig. (mai ales actiuni reprobabile) A pune la cale; a organiza pe ascuns; a urzi; a tese; a unelti; a coace. /<lat. masticare

zabala (-le), s. f. – 1. Inel, frina a calului. – 2. Spuzeala la coltul gurii. – Var. Banat zobele. Sl. ząbu „dinte”, prin intermediul mag. zabola (Diez, Gramm., I, 446; Cihac, II, 539; Galdi, Dict., 99). Sb. zabala (Conev 103) pare a proveni din rom. – Der. zabalos, adj. (cu zabale); inzabala, vb. (a pune zabale; a domina, a stapini); zabaluta, s. f. (lantisor de friu). Pentru extensiunea lui zabala „spuzeala” (Olt., Munt., Dobr.) cf. ALR, I, 27. – Cf. zimba, zimt.

UMPLUTURA, umpluturi, s. f. Ceea ce serveste pentru a umple un spatiu, un gol etc. ♦ Spec. Preparat culinar care se introduce intr-un invelis comestibil, alcatuind impreuna cu acesta o mancare sau o prajitura. ♦ Spec. Material granular sau pulverulent pus pe un teren pentru a-l inalta sau a-l nivela. ♦ Spec. Cantitate de praf de pusca cu care se incarca un cartus (sau cu care se incarca altadata o arma de foc pe la gura tevii). ♦ Fig. Element de valoare minora sau lipsit de valoare, introdus intr-o opera literara, stiintifica, in sumarul unui periodic, intr-un spectacol etc. (spre a le completa). – Umple + suf. -tura.

asez, a -a v. tr. (lat. ad-sediare, d. sedium, scaun, sediu, d. sedere, a sedea. – El aseaza, sa aseze. V. asediu). Pun cu rinduiala: a aseza copiii la masa, lucrurile in dulap. Intemeiez: a aseza un sat. Instalez: a aseza pe cineva in functiune, pe tron. V. refl. Ma pun cu rinduiala (indiferent daca in picioare sau sezind pe scaun): s´a asezat la dreapta lui. (Cind e vorba de masa, de a ocupa loc la masa, nu se zice corect romaneste de cit a se pune la masa si nici de cum a se aseza la masa, cum pretind unii semidocti de rau gust). Ma stabilesc: a te aseza intr´un oras. Ma depun: drojdia s´a asezat. Fig. Ma potolesc: gurile s´au asezat.

parparita, parparite, s.f. 1. (inv.) cilindru care sustine pietrele morii, pus in miscare de roata de masele; titirez, prasnel, crang. 2. (inv.) piatra alergatoare a morii. 3. mica piesa metalica fixata in piatra alergatoare a morii, in care intra fusul; ganjei. 4. (reg.) bucata de lemn tare fixata in gaura rotii de piatra a rasnitei taranesti. 5. (reg.) osie de lemn la morile de apa tare pune roata in miscare; fus, grindei. 6. (reg.) gaura din mijlocul pietrei alergatoare prin cad grauntele din teica, pentru a fi macinate; garlici. 7. (reg.) jgheab prin care curge faina de sub piatra morii; vrana. 8. (reg.) teica (la moara), lada pentru faina. 9. (fig.; reg.) gura. 10. (reg.) om flecar, melita.

TUN, tunuri, s. n. 1. Arma de artilerie care arunca proiectile la distanta mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. ◊ Expr. A scapa ca din (gura de) tun, se spune cand cineva reuseste sa fuga (scapand de o situatie neplacuta). (Poti) sa dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adanc si nu se trezeste usor sau despre un loc unde nu se afla nici o fiinta vie. ◊ (Pus pe langa un verb, ii intensifica actiunea; pe langa un adjectiv, ii da valoare de superlativ; adverbial) A inghetat tun. Sanatos tun. 2. (In sintagma) Tun electronic = parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeasi viteza. 3. (Inv. si pop.) Tunet. – Lat. tonus.

TALER¹, talere, s. n. 1. Vas plat de lemn, de pamant ars, de metal, din care se mananca; talger, farfurie. ♦ Tava, tabla. 2. Fiecare dintre cele doua discuri sau vase ale unei balante, in care se pun fie obiectele de cantarit, fie greutatile; tas. 3. Fiecare dintre cele doua discuri de alama usor concave, folosite in fanfara sau in orchestre, care, prin lovirea unuia de celalalt, produc un sunet puternic si metalic marcand ritmul sau cadenta; talger. 4. Piesa subtire de metal, de lemn etc., de forma plata si aproximativ rotunda, cu gura foarte larga si cu marginile drepte sau rasfrante. 5. Disc de pamant ars sau de asfalt, care serveste ca tinta mobila in tirul sportiv. ♦ (La pl.) Proba sportiva din cadrul tirului care consta in trageri cu arme de vanatoare cu alice in talere¹ (5). – Cf. bg. taler.

A DREGE dreg tranz. 1) (obiecte stricate, defectate) A repune in functiune; a repara; a tocmi. ◊ A-si ~ gustul a lua ceva in gura pentru a face sa dispara un gust neplacut. A-si ~ glasul (vocea) a tusi usor pentru a-si limpezi vocea. 2) fig. A modifica in bine; a corecta; a corija. 3) A intocmi cu indemanare, aranjand si potrivind. 4) (bucate, bauturi) A imbunatati la gust prin adaugarea condimen-telor. 5) fig. (bauturi) A turna in pahare; a umple paharele. 6) pop. (persoane) A invata minte; a pune la punct. 7) fam. (obrajii) A colora cu fard (pentru a da un aspect placut). /<lat. dirigere

bot n., pl. uri (cp. cu fr. bout, capat). gura animalelor si (fam.) a omului impreuna cu buzele: vulpea are botu acutit, stiuca are botu lat, mierla are botu galben. Fam. Sarutare: da-mi un bot, ca nu mai pot! Virf orizontal: botu corabiii (prova), al ghetei. A da (a cadea, a veni) in bot (de osteneala sau alunecind, ca o vita), a cadea in brinci (V. berbeleacu). A te sterge pe bot, a-ti pune pofta’n cui, a-ti margini pofta. La botu calului, in graba, fara sa lasi calu de bot (de friu): a bea un pahar la la botu calului. Cu botu pe labe, linistit, ca cinele dupa ce l-ai batut. A avea puf (pufusor) pe bot (botisor), a fi vinovat, a fi furat, ca vulpea din fabula dupa ce mincase gaina si-i ramasese pe bot niste puf care trada ce facuse. V. tic 1.

A BAGA bag tranz. 1) A face sa intre (inauntru); a introduce; a vari. ◊ ~ (ceva) in cap a tine minte; a memora. ~ (ceva) in gura a manca. ~ (cuiva) mintile in cap a cuminti (pe cineva). A(-i) ~ cuiva in cap a) a face pe cineva sa fie preocupat de ceva; b) a face pe cineva sa inteleaga ceva complicat, inaccesibil. ~ (cuiva) frica in oase a speria foarte tare (pe cineva). ~ (pe cineva) in san a apropia mult (pe cineva); a trata cu atentie si cu dragoste. ~ mana in buzunarul cuiva a jecmani (pe cineva). 2) A pune intr-o situatie neplacuta. ◊ ~ (pe cineva) in boala (sau in boale) a inspaimanta (pe cineva). ~ (pe cineva) in d***i (sau in toti d***ii) a speria tare (pe cineva); b) a mania tare (pe cineva). ~ (pe cineva) in pacat a face (pe cineva) sa comita o fapta condamnabila. ~ (pe cineva) in nevoi a face sa aiba neplaceri. ~ (pe cineva) la apa a pune in mare incurcatura. ~ in mormant a pricinui moartea cuiva. 3) A face sa imbratiseze o slujba, o meserie; a plasa. ~ la scoala de meserii. 4): ~ de seama a fi atent la ceva; a avea grija. /Orig. nec.